Adevěrul Literar şi Artistic, septembrie 1938 (Anul 19, nr. 926-929)

1938-09-04 / nr. 926

DIREC T O R : M SEVASTOS Graful abonamentelor: Lei 200 pe an Lei 100 pe i luni Lei 50 pe 3 luni în străinătate dublu EDITURA „ZIARUL“ S. A. R., București înscrisă sub No. 232, Tribunalul Ilfov SUBIECTELE LITERARE ȘI VIAȚA SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI , de M. SEVASTOS Cetind presa literară din Capitală sau din provincie, răma surprins — după trecerea în revistă a schițelor și nuvelelor — de artificialitatea subiectelor alese de prozatori. Ici un „scriitor” redă un amor cu luna, dincolo un altul vorbește de experiența cu scoaterea ochilor din orbite și cu fotografierea ultimei imagini de pe retină... Dar nu numai începătorii aleg subiecte artificiale, dar și mulți dintre scriitorii cu renume. Poate aceștia au și contribuit la succesul acestei școli. Nu pledăm pentru copierea fidelă a întîmplărilor reale Știm care-i rolul ficțiunii în artă. Cum însă în esență arta trebue să redea viața, prin amănuntul caracteristic (după definiția criticului G. Ibrăileanu), scriitorul are datoria să plece de la viață. Chiar cind lucrarea este operă de imaginație, chiar când personagiile sunt inventate — ele trebue să fie viabile, iar acțiunea — verosimilă. Cetim volum după volum... Nu găsim oameni de-ai noștri, nu găsim evenimente dela noi... Scriitorii repurtați ca și cel iici ofiteri umblă după persona(Urmare în pag. II) } m S 12 PAGINI, ILUSTRATE \ — Tată, cine-i mai grea ? Eu sau guvernanta ? COPIII DE AZI LJ UN NOU DUH IN ȘCOALA ROMANEASCA Această reformă înseamnă că națiunea noastră începe să se gândească cu toată gravitatea la formarea elitei sale, la închegarea cu adevărat a păturii sale conducătoare de mâine de Prof. GEORGE STRAT Opera de prefacere națională, atât de dorită și de așteptată de toată marea generație a războiului pornită, în cele din urmă din gândul cel bun și mai ales din simțământul de răspundere civică al Regelui nostru, față de poporul a cărui soartă i-a fost încredințată, se întinde și se adâncește. Rând pe rând domenii importante ale vieții de Stat sunt străbătute de spiritul cel nou, rând pe rând și cu o energie ce face admirația tuturor, gândul regal se transformă în fapte grăitoare, în acte de creațiune ce înseamnă, dintr-un anume punct de vedere, și în opoziție cu stările trecutului, prolegomenele adevăratei revoluții naționale. Dar pentru ca opera aceasta de prefacere națională inițiată de Guvern și realizată zi de zi, de un număr de oameni curajoși, eliberați de orice servitute de grup, slobozi de orice ipotecă, mai mult ori mai puțin electorală, să se adâncească, pentru a statornici astfel temeiurile de mâine ale românismului era nevoie de o totală reorganizare a școlii românești. O reorganizare integrală de școala primară până la Universitatate, o transformare a spiritului învățământului nostru, a metodelor tradiționale și mai ales o înlocuire a oamenilor care într-o formă sau alta, au avut răspunderea posturilor de comandă dealungul ierarhiei școlare, nu mai putea să întârzie, pentru ca o bună parte din scăderile societății românești de după război ca și din greutățile de ordin material și moral care amenințau viața Statului nostru se datoresc fără doar și poate, felului în care a funcționat învățământul nostru public în aceste două decenii de după războiu. Măsurile grabnice și cu adevărat curajoase luate de actualul Ministru al Educației Naționale în vederea raționalizării învățământului nostru de toate grânele au impresionat adânc pe toți oamenii școalei și au trezit un adevărat curent de simpatie și admirație în întreaga opinie publică a țării. Racilele erau prea cunoscute si prea adânci iar metodele folosite până acum pentru vindecare prea neserioase pentru ca oamenii cu grijă de viitorul culturii și generațiunilor de mâine ale României să nu înceapă de urgență opera aceasta de regenerare națională. învățătorul scos din vâltoarea electoratului, purificat de miasmele blestemate ale controversei politicianiste, încetează de a mai fi omul de încredere și de nădejde a clubului, organizator de celule ori de sectoare, iobagul celor mai pestrițe ideologii care de cele mai multe ori nu avea nimic de a face nici cu școala,și nici cu nevoile morale și materiale ale satului pentru a deveni cu adevărat omul școalei și îndrumătorul firesc al satului în care e atâta de făcut. Școala rurală dă tineretului satelor noastre o învățătură abstractă și stearpă, care nu are nimic comun cu realitățile vieții țăranilor noștri, cu toate acele preocupări legate de munca pământului, cu tot ceia ce face specificul nostru național cu tot ceia ce ar ajuta la ridicarea nivelului lor de viață, la îmbogățirea lor, la însănătoșirea, la înfrumusețarea vieții lor de toate zilele, la mobilarea și îndulcirea moravurilor într-o societate de oameni răpuși adesea ori de mizerie, de ignoranță, de murdărie, de instincte dezlănțuite, de îngrozitoare suferințe morale ori materiale. Un suflu de realism național trebue să bată cu putere și neîntrerupt în școalele satelor noastre, în liceele ca și în Universitățile țării. Măsurile de bună gospodărire, de întronare a dreptății pentru toți, fără criterii străine meritului și activității didactice, vor introduce, fără îndoială nu numai în umila școală de cătun, dar și mai departe până sus la Universitate, acel duh nou de care școala românească avea atât de mare, o atât de urgentă nevoie. Fapta cea mai însemnată dintre toate măsurile luate de actuala guvernare în vederea salvării învățământului nostru public, rămâne mai ales suprimarea unui număr însemnat de licee teoretice, transformarea lor în școli cu caracter practic precum și limitarea numărului de elevi ce vor putea de astăzi înainte parcurge ciclul studiilor secundare. Măsura e cu adevărat salvatoare și va constitui pentru cultura românească, fără nici o exagerare, piatra de temelie a viitoarei sale desvoltări, mai mult chiar, singura posibilitate de înflorire și progres. Căci trebue să avem odată curajul de a vedea realitatea, de a o supune unui examen rece și neînduplecat, de a trage concluziile oricât ar fi ele de dureroase pentru sensibilitatea ori orgoliul nostru, învățământul secundar, astfel cum a funcționat în anii de după război, poartă, în cea mai mare parte răspunderea dezmățului în care o întreagă societate se complăcea, a acelui nihilism moral în care a crescut cea mai mare parte a generației tinere, ce nu-și mai găsea în cadrele vechiului regim al Statului nici întrebuințarea sa materială și nici o valorificare conformă noilor sale idealuri de viață. Liceul care trebue să însemne înainte de toate laboratorul în care se plămădesc, prin cultură dezinteresată, prin umanismul generos, valorile de mâine ale națiunii, elementele de conducere ale Statului, devenise, prin năvala tuturor nechemaților, mânați de aspectul formal al unei instrucții superficiale și mai aleși atrași de latura alimentară a diplomei, care-ți dă dreptul să devii parazit bugetivor și boer într’o țară de țărani, o adevărată primejdie pentru națiunea noastră. Creiate cu rost și fără rost, în târgușoare înecate în mizerie, praf și vulgaritate, cu profesori improvizați în primii ani de după războiu, primind pe orice copil ai cărei părinți erau în stare să plătească o taxă, fără nici o selecție a aptitudinei, a inteligenței ori a creșterei, fără nici o grijă de răspunderea înfricoșătoare de a introduce pe calea aceasta a diplomei o sumedenie de noui valori în pătura conducătoare a țării, liceele noastre ne-au fabricat în acești douăzeci de ani un adevărat proletariat intelectual, o armată de semidocți cu care Statul nu știe ce să facă și pe care viata aspră și neîndurătoare îi aruncă pe țărmul inutilităței și dezolațiunii — micșorând numărul liceelor, împuținând prin selecționare severă numărul beneficiarilor culturii universitare, se va restabili echilibrul sfărâmat astăzi, în dauna meritului și aptitudinei de năvala tuturor improvizaților grăbiți să escaladeze fără talent și fără muncă în cele mai înalte trepte ale ierarhiei sociale. In acelaș timp se îndreaptă spre munca productivă, spre ocupațiuni lucrative, spre profesiuni care aiurea aduc bogăție și cinste și care la noi din pricina unei fudulii ridicole sunt socotite înjositoare, o întreagă lume, un tineret care va da astfel societății de mâine stabilitatea, energia creatoare, temeiurile cele adevărate și trainice ale progresului și civilizației românești . Munca e așezată astfel la locul de cinste, iar profesiunile comerciale și meșteșugurile care aiurea sunt brățare de aur și mândria unui popor, vor înceta de a mai fi socotite drept o scădere și un lucru netrebnic, bun doar pentru cei mai puțini înzestrați oameni ai unei țări. Reforma învățământului astfel cum a fost pornită, spiritul în care este urmărită și care se deprinde din fiecare măsură în parte, curajul și tenacitatea oamenilor care, în ceasuri grele pentru națiune șiau luat răspunderea de a o duce până la capăt, constitue poate cel mai însemnat capitol al istoriei burgheziei românești de după războiu. Această reformă înseamnă că națiunea noastră începe să se gândească cu toată gravitatea la formarea elitei sale. la închegarea cu adevărat a păturei sale conducătoare — de mâine — E sensul adânc al acestei reforme, suntem încredințați va așeza patria noastră pe drumul consolidărei și progresului material, iar cultura românească pe calea largă și luminoasă a victoriilor spiritului în ce are el mai nobil și mai înalt. Și astfel vechiul și înțeleptul dicton după care „non scholae sed vitae discimus” capătă mai ales pentru oamenii zilelor noastre, tot tâlcul adânc și permanent pe care atâția dintre ei l’au uitat. Duhul cel nou, plutind cuprinzător și fecund, peste oamenii și instituțiile țării, ni-l amintește la fiecare pas, iar reforme ca aceia a învățământului ne dau certitudinea că va fi gravat cu litere de foc în spiritul și conștiința tineretului românesc. OAMENI ȘI FAPTE Un profesor de gimnastică O agenție literară Conducătorul germanilor sudeți — dar numai al acelor cari ascultă de Berlin căci sunt și germani foarte buni cetățeni cehoslovaci — este, după cum se știe, d. Conrad Henlein. Biografii acestui personaj pe care împrejurările tulburi de azi l-au adus pe primul plan al actualității europene, sunt de acord să recunoască lipsa totală de cultură a lui Conrad Henlein. Institutorul Henlein, avea ca „specialitate” o materie foarte onorabilă, dar care nu dă dreptul la conducerea politică a unei mulțimi — și anume: gimnastica. — E un semn al vremilor, un semn trist al unor vremi și mai triste, spunea marele scriitor german Thomas Mann, ca un maestru de gimnastică să ajungă conducătorul câtorva milioane de germani ! Patruzeci de ore ! Marea reformă a săptămânii de 40 de ore n’a dat rezultatele dorite. Guvernul francez a legiferat-o în 1936, convins că inițiativa sa va găsi o aplicare internațională. Funcționând însă numai în Franța, săptămâna de 40 de ore nu a reușit decât să aducă devalorizarea francului și consecința ei firească; scumpirea mărfurilor. Balanța comercială a schimburilor cu străinătatea arată un deficit crescând. D. Daladier a fost astfel nevoit să anunțe că va „ajusta” cele 40 de ore, astfel încât să devină cel puțin 42. Doi miniștri, d-nii Frossard și Aomacier, împărtășind alte opinii, au părăsit guvernul. Unei delegații muncitorești venită să protesteze, d. Daladier i a spus, printre altele: „ Nu vă cer să aplicați săptămâna mea de... 70 de ore. Recunosc că ar fi excesiv. „Săptămâna” asta de 70 de ore o impun numai salahorului Daladier... Vă cer doar două ceasuri pe săptămână mai mult ”. Delegația nu s'a lăsat consânsă.^ Făgăduiam în numărul nostru trecut o sugestie în privința traducerilor din românește. Iat-o în puține cuvinte. După modelul agențiilor streine, să se înființeze o agenție literară cu trei secțiuni: franceză, engleză și germană. Această Agenție, având un personal ales cu grijă, să trimită săptămânal marilor cotidiane și reviste din Franța, Anglia Germania și Statele Unite un plic cu nuvele și studii de-ale literaților noștri, însoțite de ilustrații datorite celor mai pricepuți desenatori români. E de ajuns ca din o sută de plicuri trimise, publicațiile streine să rețină zece nuvele pentru a spune că strădania n’a fost zadarnică. Cu alte cuvinte, un „Rador” literar, iată ce ne trebue ! Ceaiuri literare Se vorbește foarte mult de recentul record al unui tânăr și familic poet care, invitat fiind la un dejun adevarat trei fripturi cu un apetit demn de tot respectul. întâmplarea amintește o replică faimoasă a lui Victor Eftimiu — cel de-acum treizeci de ani. O doamnă din înalta societate organizase la locuința ei un ceai literar. — Te rog să vii și dumneata la ceaiul meu literar, se adresă ea tânărului poet Eftimiu. — Viu, dar să fie cu... pâine condiționă invitatul... Presa și secretul profesional al Intr’o recentă moțiune a comitetului executiv Federației internationale a ziariștilor se spune: „Amintim în chip solemn că secretul profesional este o regulă indispensabilă pentru a îngădui ziariștilor să-și exercite în libertate sarcina lor și presei să-și îndeplinească misiunea ei politică și socială. „Amintim că ziaristul își exercită misiunea după cum îi dictează conștiința profesională și în limitele interesului general pe care îl judecă așa cum crede el, sub controlul confraților săi”. Box și literatură Scriitorii oaspeți de o lună ai căminului de la Bușteni s'au hotărit să organizeze o șezătoare la Sinaia, în sala de spectacole a Cazinoului. Direcția acestei instituții a găsit ideia admirabilă și n’a șovăit să pună la dispoziția literaților în vacanță sala pentru dimineața zilei de Duminică 28 August. S’au făcut — adică scriitorii au făcut afișele respective — și toate mergeau cum nu se poate mai bine până Vineri când alte afișe au apărut poftind lumea la o „gală” de box, în aceiași sală și la aceiași oră... La început lumea și-a închipuit că poeții își vor ceti versurile în pauza dintre reprizele de box... in .c.e. din urmă boxeurii au trebuit să lase poeziei întâietatea, amânând „gala” pentru altădată. — E întâia oară când poeții au învins pe boxeuri! a exclamat poetul d. George Gregorian. Panică la Lyon ! Cetățenii Lyonului au trăit câteva ceasuri de mare emoție! Intr’o zi, ei au găsit toate zidurile orașului lor acoperite de afișe cu următorul conținut alarmant: LYON NU MAI EXISTA ! EDOUARD HERRIOT Cetățenii se întrebau nedumeriți: — Să fie adevărat ? Minunatul nostru Lyon să fie intr’adevăr in primejdia de a pieri ? — Cum să nu fie adevărat dacă înNtfi^frimarul nostru ne-o spune ? Noroc însă, că odată cu afișele s’a ivit în vitrina librăriilor și noua operă a d-lui Herriot : „Lyon n’existe plus!” — dedicată unuia dintre cele mai pastoriante episoade ale Marei Revoluții.,. ) 1 CE VA FACE AMERICA? de ST. ANTIM D. von Ribentropp, ministrul de externe al Reichului a convocat pe toți ambasadorii și miniștri plenipotențiari ai Germaniei, acreditați pe lângă guvernele țărilor din cele două Americi, în scopul de a-i consulta care ar fi atitudinea Lumii Noui in cazul unui nou războiu european. La 1914, Bethmann Holweg nu a fost preocupat de această problemă; de altfel, ea nici nu se punea atunci. Statele Unite, deși mare putere, nu ontau încă în politica internațională iar republicile sud-americane contau și mai puțin sub acest raport. Cu toate acestea, Germania a căpătat lovitura de grație de dincolo de ocean. Azi însă, lucrurile s-au schimbat fundamental. Centrul de gravitate al politicii mondiale s-a strămutat pe celălalt litoral al Atlanticului. Europa a pierdut egemonia universală, în favoarea Statelor Unite. De aceia, grija d-lui Ribentropp de a-și consulta ambasadorii acreditați dincolo de ocean. Credem însă, că această consultație era de data aceasta de prisos. Statele Unite au crezut, după războiul mondial, că se pot izola de restul lumii și să consume liniștite bogățiile adunate pe vremea ostilităților. Credința aceasta a păstrat-o câtva timp și președintele Roosevelt; sub el s’a votat legea pentru neutralitatea perpetuă a Republicei. S’a băgat însă repede de seamă că prosperitatea Statelor Unite e legată de prosperitatea celorlalte țări ale pământului și că această prospe(Urmare în pag. Ha)