Adevěrul Literar şi Artistic, octombrie 1938 (Anul 19, nr. 930-934)

1938-10-02 / nr. 930

DIRECTOR: M SEVASTOS Prețul abonamentelor: Lei 200 pe an „ „ 100 pe 6 luni 50 pe 3 luni în străinătate dublu Editura „ZIARUL" s.a.r. BUCUREȘTI înscrisă sub No. 232, Tribunalul Ilfov Pentru­contra... de M. SEVASTOS Fiecare cetățean discută problema păcii și a războiului. De asemeni orice publicație — ziar sau revistă — se ocupă de această chestie, fixîndu-și totodată atitudinea. Iată însă că o foaie românească __ „Vremea” — a rezolvat problema atitudinii într’un­ mod aparte: in câteva articole este pentru războiu, nn altele — contra... Astfel, un colaborator spune: „Nu sunt vremuri grele acestea pe care le trăim, ci vremuri frumoase de încercare, când putem să dăm la iveală virtuțile noastre. Sunt vre­muri în care eroul are mai multă importanță decât bi­rocratul, când elitele neamului trebue să-și spună cuvîntul“. Și cum trebue să facem războiul eroic — frumos în sine ca un cava­leresc fapt de arme, aproape ca un taur noi?... Trebue să-l facem, — pă părerea d-lui Dela Turtucaia, onicarul militar al „Vremei”, — ră aliați, singuri, ca Mircea la ,vine... în urma eșecului unei cop­­ii. „Să nu ne mai amăgim cu spe­­mțe deșarte, — adaogă d-sa, — ci în vremuri grele nu putem rifini destinul decât numai pe­rțele noastre”. Un astfel de sfat ilitar venit de la un domn care­mnează „De la... Turtucaia”, nare fiul să ne convingă de la prima vedere... Cât privește complicațiile inter­naționale, „Vremea” nu le vede. Pentru dânsa chestia e foarte sim­plă,­­ și anume: „Problema cehoslovacă nu poate să privească pe nimeni, decât pe cehi. Nici o asemănare nu se poate face cu nimeni, și nici un precedent nu poate crea orice soluție s’ar da problemei sudete”. Clar, limpede ca apa... E adorabilă această concepție pri­mitivă de localizare a conflictelor , ca cearta între două cetăți antice, ca harta dintre doi seniori feudali... Față de această teză romantică a războiului, „Vremea” pune — fără să facă o anchetă — și tema dia­metral opusă, susținută cu aceiași căldură. In câteva articole „Vremea” vor­bește de „ireparabilul” războiului, de omenirea întreagă — „oare se roagă pentru­­ izbânda lui Chamber­­lain”, aducătorul de liniște și de pace. Cum se explică această contra­dicție? In același număr de revistă , cum pot apărea două atitudini diametral opuse? Oricât de nulă ar fi conducerea revistei, totuși... Din unele atacuri împotriva unor țări, regimuri și concepții — înțe­legem că „Vremea” este, din sim­patii și antipatii politice, pentru războiu... dacă acest face într’o direcție și războiu s’ar contra răz­boiului, dacă el ar avea alt obiec­tiv. Dacă așa stau lucrurile, ar trebui ca „Vremea” să se dea pe față. Unii pentru războiu, subînțelegând­­— un anumit războiu. Iar alții con­tra. Pentru presa noastră, acest caz este unic — cînd o foae susține în același timp două teze diametral opuse, înțelegem să n’ai gust literar (care-i o chestie de întîmplare , ți-l dă, ori nu ți-i dă divinitatea), publicînd lucruri proaste și lău­dând scribi fără talent, — dar să iai două atitudini: una pentru răz­boiu și alta pentru pace... asta în­trece orice stupiditate. Mai ales când nu ești obligat să te pronunți în chestii internaționale și — nici măcar să scrii... 1 /,&■ / //f Surpriza Nu mai există om care să nu recunoască d-lui Neville Chamberlain voința hotă­râtă de­ a menține pacea. Sforțările primului ministru al Marii Britanii, susținut de guvernul francez, de cel sovietic și de Președintele Roosevelt, ar fi fost înco­ronate de succes dacă șeful germanilor ar arăta o bună­voință egală. Creșterea pre­­tențiunilor germane, pe mă­sură ce unele din ele erau satisfăcute cu grele sacrificii, dovedește că scopurile Reichului depășesc cu mult rezol­varea echitabilă a problemei sudeților... D. Chamberlain a avut o dureroasă surpriză când ducăndu-se la Godesberg, s’a trezit în fața faimosului memorandum, care este în rea­litate — așa cum a subliniat presa engleză — un ultimatum dat de o țară după un război victorios. D. Churchil, In schimb, n’a fost surprins, Intr’adevăr presa dirijată de d. Goebbels nu ascundea țelurile Germaniei: desființarea re­­publicei vecine. Mobilizarea cehoslovaca Praga aștepta în liniște rezultatul convorbi­rilor de la Godesberg. Când s’a aflat de crește­rea pretențiunilor germane, întreaga națiune a înțeles că primejdia devine amenințătoare. A­­tunci, pentru a arăta voința hotărâtă de­ a se apăra, Cehoslovacia a mobilizat. Cei cari au trăit noaptea mobilizării la Praga, afirmă că disciplina liber consimțită și liniștea dovedită de poporul cehoslovac, ofereau un spectacol unic. Douăzeci de minute după citirea decre­tului de mobilizare la posturile de radio, cei chemați au pornit spre gări și cazărmi, în gru­puri tăcute, în orașul lăsat in întuneric. Din gara Praga, trenurile cu rezerviștii chemați, porneau din cinci în cinci minute, spre hota­rele primejduite. Emoționant a fost gestul miilor de germani cari au răspuns la mobilizare imediat, arătând astfel că preferă să trăiască liberi în Cehoslo­vacia decât sub stăpânirea Berlinului. De altfel, organizațiile democratice germane au telegra­­fiat d-lui Chamberlain, ru­gându-l să țină seama de voirea lor de­ a rămâne în cadrul republicei cehoslovace. D. Leon Blum a cerut stă­ruitor o intervenție a Pre­ședintelui Statelor Unite în favoarea păcii. Această in­tervenție s-a produs Dumi­necă noaptea, sub forma u­­nei telegrame adresată de d. Roosevelt către d-nii Hit­ler și Beneș — și comuni­cată apoi d-lor Chamberlain și Daladier. Apelul e străbă­tut de-o înaltă și gravă în­țelegere a momentului cru­cial de astăzi și de-o foarte elocventă chemare la rațiune.­ „In numele ce­lor 130 de milioane de americani’’, președin­tele Roosevelt amintește că Germania ca și Ce­hoslovacia, a semnat pactul Briand-Kellog prin care s-a obligat să nu recurgă la război. Pre­ședintele Beneš a răspuns imediat afirmând că Cehoslovacia rămâne credincioasă acestui pact și e gata să se supună judecății Tribuna­lului Arbitrai conform convenției de arbitraj ce­ o leagă de Germania. Cehoslovacia vrea pa­cea, proclamă d. Beneș, dar ea se va apăra dacă va fi atacată. In după amiaza zilei de Marți a răspuns și cancelarul german, expunând încă odată cu patimă punctul său de vedere și sfârșind prin a afirma că „pacea sau războiul depind numai de d. Beneș’’... Depeșile sosite de la Washington arată că în cercurile americane răspunsul german a stâr­nit o adâncă dezamăgire. Cronica radiofonică Discursul „istoric” al șefului germanilor, radiodifuzat Luni seara, a fost tot ce poate fi mai contrariu unui apel la pace. Fără să spună ceva nou, cancelarul s-a silit doar să exalteze pe ascultătorii săi, încredințându-i că forța germană e fără asemănare cu alta și că bizuit pe această forță așteaptă capitularea Cehoslo­vaciei până la 1 Octombrie. „Dacă până la acea dată, nu mi se vor da sudeții, voi merge să-i iau singur” iată fraza care rezumă carac­terul amenințător al acestui discurs. Se poate spune că șeful germanilor și-a atins scopul, căci din sala care-l ovaționa se auzeau strigă­tele cadențate ale fanaticilor: vrem război! vrem război! vrem război! Mai mult de jumă­tate­a discursului, d. Hitler șeful suprem al unui popor de 75 de milioane, a înjurat pe președintele Beneš, omul care apără neatârna­rea și libertatea poporului său cu o vitejie care a stârnit admirația lumii întregi. O replică într-un ton de mare omenie, ară­tând Iagd odată că civilizația nu vrea să se su­pună noului cod al manierelor diplomatice ela­borat la Berlin, a venit de la Londra. D. Neville Chamberlain s-a adresat, prin radio, nu numai poporului britanic și popoarelor care formea­ză cel mai vast imperiu al lumii — ci umani­tății însăși. Fără să încerce intimidarea cuiva, ridicând tonul până la răcnet, ci dimpotrivă, cu o vorbă așezată și calmă primul-ministru a arătat ce sforțări a făcut pentru pace, adău­­gănd că e gata să se continue până in ultima clipă. In vreme ce cancelarul german a exaltat forța războinică a Germaniei, d. Chamberlain și-a exprimat oroarea sa și a tuturor popoare­lor față de grozăviile războiului. La urmă, pri­mul-ministru a anunțat măsurile militare ho­­tărîte de guvern, cerând națiunei britanice să răspundă liniștit la eventuala chemare sub arme. Nu sunt două discursuri , ci două lumi. E lumea bizuită pe forță deoparte și lumea care vrea să ferească civilizația lumii de catastrofa apropiată, — de cealaltă parte... Speranțe Solidaritatea strânsă din­tre guvernele francez și en­glez a fost unul din elemen­tele esențiale care au fecun­dat speranțele că pacea nu mai putea fi salvată... D. E­­douard Daladier a repetat Marți la miezul nopții, ho­­tărîrea sa de-a nu dezarma în fața obstacolelor ce stau în calea păcii. Primul-mi­nistru francez a precizat însă că e vorba de­ o „pace cu onoare” iar nu de-o ca­pitulare in fața forței. Cât privește măsurile militare, Franța a dat încă odată o pildă de înaltă conștiință a des­tinului său, răspunzând liniștit la apelul gu­vernului. Nota engleză In timp ce transmiteau discursul Fuhrerului, postu­rile de radio engleze și-au întrerupt emisiunea, spre a comunica o notă oficială a Ministerului de Externe. In această notă, se spune cu li­berîre, că dacă negocie­ri­,­ vor eșua și dacă Ger­mania va ataca Cehoslova­cia, Franța urmată de An­glia și Uniunea Sovietelor vor intra imediat in război. OAMENII VASTE Mesajul Președintelui Roosevelt DANTE ȘI BEATRICE IN ACEST NUMĂR COLABOREAZĂ: M. Sevastos, St. Antim, G. Călinescu, Coca Farago, N­. Sadoveanu, Tache Soroceanu, Ion Călugăru, G. Spina, D. Trost, N. Papatanasiu, I. Șerban, Gh. Neniștor și alții. Conflictul ceho-german Comunicatul Londrei Apelul d-lui Roosevelt Război sau pace­a de ST. ANTIM De ani de zile, de la instaurarea regimului național-socialist, Ger­mania tulbură mereu pacea lumii și ține omenirea într’o vecinică în­cordare și nesiguranță, care omoa­ră orice inițiativă și orice muncă ordonată și constructivă. Tratatul de la Versailles a fost sfâșiat bucată cu bucată până ce nu a mai rămas din el nimic sau aproape nimic. Fie­care lovitură, pornită de la Berlin, a pus în primejdie pacea lumii și a răspândit groaza pe întreaga pla­netă. După ce tratatul de la Versailles a fost aproape abrogat din voința u­­nilaterală a Germaniei, Reichul a modificat peste noapte până și sta­tutul teritorial al Europei, socotit până atunci intangibil, anexându-și Austria. Anschlussul a dus pe con­ducătorii Germaniei la încercarea de acum contra Cehoslovaciei. Pe de-o parte, ușurința cu care marele puteri, semnatare ale tratatelor, au primit încorporarea Austriei, a în­curajat pe oamenii de la Berlin, pe de altă parte, Anschlussul modifi­când granițele Reichului, Cehoslo­vacia s-a găsit încrustată ca un corp străin în trupul Germen­iei. De • • •••••••••••••••••• aici a născut conflictul, care ame­nință planeta cu un nou război mondial Marile puteri apusene dornice de pace, s’au arătat dispuse să satis­facă pretențiunile Germaniei și de aceia au sfătuit Cehoslovacia să ce­deze teritoriile locuite exclusiv de sudeți. Dar pe măsură ce tratative­le se prelungeau, creșteau preten­­țiunile Germaniei, iar concomitant cu Reichul, au ridicat pretențiuni Polonia și Ungaria asupra teritorii­lor locuite de congenerii lor. Intr-un cuvânt, Republica vecină ar urma să fie redusă la Statul boem, o ță­rișoară fără importanță, aruncată între state vrăj­mașe fără apărare și fără aliați, care cu timpul ar cere chiar ea încorporarea la Germania. Cele două vizite făcute de d. Chamberlain în Germania au avut darul să dea pe față intențiunile acesteia față de Cehoslovacia. Fran­ța și Anglia, care sfătuiseră Praga să consimtă la sacrificii în intere­sul păcii, și-au dat în cele din ur­mă seama că Germania să fie satisfăcută în toate deprinsă cererile ei, nu se va mulțumi numai cu sa­crificarea Cehoslovaciei așa cum nu s’a mulțumit nici cu abandonul Austriei de către marile puteri, și că foarte curând va formula cereri no­i, în numele ei și în numele ță­rilor care o urmează, cu intenția de-a reconstitui în bazinul Dunării, sub egida Berlinului, vechea Austro- Ungarie. In așa situație, guvernul de la Londra a dat publicității un comunicat de-o fermitate, care nu ingădue nici o iluzie, că dacă Ger­mania ridică armele contra Ceho­slovaciei, Franța, Rusia și Marea Britanie nu vor rămâne impasibile. De dincolo de ocean, d. Roosevelt a adresat un apel patetic conducăto­rilor Cehoslovaciei și Germaniei, îndemnându-i la o înțelegere paci­­nică. Apelul acesta e conceput in termeni amicali, fondul lui e însă, de-o asprime, care trece dincolo de acești termeni, ca acea parte din Don Juan, care pe cuvinte vesele are o melodie tristă. In momentul când Fuehrerul a rostit ultimul său discurs, se cuno­ștea la Berlin apelul d-lui Roose­velt; comunicatul de la Londra a venit însă după comunicat, așa în­cât amenințările germane au fost proferate înainte de a se ști, care va fi atitudinea Franței, a și a Marii Britanii în cazul Rusiei unei agresiuni contra Cehoslovaciei. Comuncatul acesta, va avea el darul să salveze pacea sau vom a­­vea un nou război? Aceasta e între­barea care se pune în momentul când așternem pe hârtie rândurile de față. Răspunsul îi vor da faptele, căci ultimatumul Germaniei expiră Înaintea apariției scrisului nostru. ♦

Next