Adevěrul Literar şi Artistic, octombrie 1938 (Anul 19, nr. 930-934)
1938-10-02 / nr. 930
DIRECTOR: M SEVASTOS Prețul abonamentelor: Lei 200 pe an „ „ 100 pe 6 luni 50 pe 3 luni în străinătate dublu Editura „ZIARUL" s.a.r. BUCUREȘTI înscrisă sub No. 232, Tribunalul Ilfov Pentrucontra... de M. SEVASTOS Fiecare cetățean discută problema păcii și a războiului. De asemeni orice publicație — ziar sau revistă — se ocupă de această chestie, fixîndu-și totodată atitudinea. Iată însă că o foaie românească __ „Vremea” — a rezolvat problema atitudinii într’un mod aparte: in câteva articole este pentru războiu, nn altele — contra... Astfel, un colaborator spune: „Nu sunt vremuri grele acestea pe care le trăim, ci vremuri frumoase de încercare, când putem să dăm la iveală virtuțile noastre. Sunt vremuri în care eroul are mai multă importanță decât birocratul, când elitele neamului trebue să-și spună cuvîntul“. Și cum trebue să facem războiul eroic — frumos în sine ca un cavaleresc fapt de arme, aproape ca un taur noi?... Trebue să-l facem, — pă părerea d-lui Dela Turtucaia, onicarul militar al „Vremei”, — ră aliați, singuri, ca Mircea la ,vine... în urma eșecului unei copii. „Să nu ne mai amăgim cu spemțe deșarte, — adaogă d-sa, — ci în vremuri grele nu putem rifini destinul decât numai perțele noastre”. Un astfel de sfat ilitar venit de la un domn caremnează „De la... Turtucaia”, nare fiul să ne convingă de la prima vedere... Cât privește complicațiile internaționale, „Vremea” nu le vede. Pentru dânsa chestia e foarte simplă, și anume: „Problema cehoslovacă nu poate să privească pe nimeni, decât pe cehi. Nici o asemănare nu se poate face cu nimeni, și nici un precedent nu poate crea orice soluție s’ar da problemei sudete”. Clar, limpede ca apa... E adorabilă această concepție primitivă de localizare a conflictelor , ca cearta între două cetăți antice, ca harta dintre doi seniori feudali... Față de această teză romantică a războiului, „Vremea” pune — fără să facă o anchetă — și tema diametral opusă, susținută cu aceiași căldură. In câteva articole „Vremea” vorbește de „ireparabilul” războiului, de omenirea întreagă — „oare se roagă pentru izbânda lui Chamberlain”, aducătorul de liniște și de pace. Cum se explică această contradicție? In același număr de revistă , cum pot apărea două atitudini diametral opuse? Oricât de nulă ar fi conducerea revistei, totuși... Din unele atacuri împotriva unor țări, regimuri și concepții — înțelegem că „Vremea” este, din simpatii și antipatii politice, pentru războiu... dacă acest face într’o direcție și războiu s’ar contra războiului, dacă el ar avea alt obiectiv. Dacă așa stau lucrurile, ar trebui ca „Vremea” să se dea pe față. Unii pentru războiu, subînțelegând— un anumit războiu. Iar alții contra. Pentru presa noastră, acest caz este unic — cînd o foae susține în același timp două teze diametral opuse, înțelegem să n’ai gust literar (care-i o chestie de întîmplare , ți-l dă, ori nu ți-i dă divinitatea), publicînd lucruri proaste și lăudând scribi fără talent, — dar să iai două atitudini: una pentru războiu și alta pentru pace... asta întrece orice stupiditate. Mai ales când nu ești obligat să te pronunți în chestii internaționale și — nici măcar să scrii... 1 /,&■ / //f Surpriza Nu mai există om care să nu recunoască d-lui Neville Chamberlain voința hotărâtă de a menține pacea. Sforțările primului ministru al Marii Britanii, susținut de guvernul francez, de cel sovietic și de Președintele Roosevelt, ar fi fost încoronate de succes dacă șeful germanilor ar arăta o bunăvoință egală. Creșterea pretențiunilor germane, pe măsură ce unele din ele erau satisfăcute cu grele sacrificii, dovedește că scopurile Reichului depășesc cu mult rezolvarea echitabilă a problemei sudeților... D. Chamberlain a avut o dureroasă surpriză când ducăndu-se la Godesberg, s’a trezit în fața faimosului memorandum, care este în realitate — așa cum a subliniat presa engleză — un ultimatum dat de o țară după un război victorios. D. Churchil, In schimb, n’a fost surprins, Intr’adevăr presa dirijată de d. Goebbels nu ascundea țelurile Germaniei: desființarea republicei vecine. Mobilizarea cehoslovaca Praga aștepta în liniște rezultatul convorbirilor de la Godesberg. Când s’a aflat de creșterea pretențiunilor germane, întreaga națiune a înțeles că primejdia devine amenințătoare. Atunci, pentru a arăta voința hotărâtă de a se apăra, Cehoslovacia a mobilizat. Cei cari au trăit noaptea mobilizării la Praga, afirmă că disciplina liber consimțită și liniștea dovedită de poporul cehoslovac, ofereau un spectacol unic. Douăzeci de minute după citirea decretului de mobilizare la posturile de radio, cei chemați au pornit spre gări și cazărmi, în grupuri tăcute, în orașul lăsat in întuneric. Din gara Praga, trenurile cu rezerviștii chemați, porneau din cinci în cinci minute, spre hotarele primejduite. Emoționant a fost gestul miilor de germani cari au răspuns la mobilizare imediat, arătând astfel că preferă să trăiască liberi în Cehoslovacia decât sub stăpânirea Berlinului. De altfel, organizațiile democratice germane au telegrafiat d-lui Chamberlain, rugându-l să țină seama de voirea lor de a rămâne în cadrul republicei cehoslovace. D. Leon Blum a cerut stăruitor o intervenție a Președintelui Statelor Unite în favoarea păcii. Această intervenție s-a produs Duminecă noaptea, sub forma unei telegrame adresată de d. Roosevelt către d-nii Hitler și Beneș — și comunicată apoi d-lor Chamberlain și Daladier. Apelul e străbătut de-o înaltă și gravă înțelegere a momentului crucial de astăzi și de-o foarte elocventă chemare la rațiune. „In numele celor 130 de milioane de americani’’, președintele Roosevelt amintește că Germania ca și Cehoslovacia, a semnat pactul Briand-Kellog prin care s-a obligat să nu recurgă la război. Președintele Beneš a răspuns imediat afirmând că Cehoslovacia rămâne credincioasă acestui pact și e gata să se supună judecății Tribunalului Arbitrai conform convenției de arbitraj ce o leagă de Germania. Cehoslovacia vrea pacea, proclamă d. Beneș, dar ea se va apăra dacă va fi atacată. In după amiaza zilei de Marți a răspuns și cancelarul german, expunând încă odată cu patimă punctul său de vedere și sfârșind prin a afirma că „pacea sau războiul depind numai de d. Beneș’’... Depeșile sosite de la Washington arată că în cercurile americane răspunsul german a stârnit o adâncă dezamăgire. Cronica radiofonică Discursul „istoric” al șefului germanilor, radiodifuzat Luni seara, a fost tot ce poate fi mai contrariu unui apel la pace. Fără să spună ceva nou, cancelarul s-a silit doar să exalteze pe ascultătorii săi, încredințându-i că forța germană e fără asemănare cu alta și că bizuit pe această forță așteaptă capitularea Cehoslovaciei până la 1 Octombrie. „Dacă până la acea dată, nu mi se vor da sudeții, voi merge să-i iau singur” iată fraza care rezumă caracterul amenințător al acestui discurs. Se poate spune că șeful germanilor și-a atins scopul, căci din sala care-l ovaționa se auzeau strigătele cadențate ale fanaticilor: vrem război! vrem război! vrem război! Mai mult de jumătatea discursului, d. Hitler șeful suprem al unui popor de 75 de milioane, a înjurat pe președintele Beneš, omul care apără neatârnarea și libertatea poporului său cu o vitejie care a stârnit admirația lumii întregi. O replică într-un ton de mare omenie, arătând Iagd odată că civilizația nu vrea să se supună noului cod al manierelor diplomatice elaborat la Berlin, a venit de la Londra. D. Neville Chamberlain s-a adresat, prin radio, nu numai poporului britanic și popoarelor care formează cel mai vast imperiu al lumii — ci umanității însăși. Fără să încerce intimidarea cuiva, ridicând tonul până la răcnet, ci dimpotrivă, cu o vorbă așezată și calmă primul-ministru a arătat ce sforțări a făcut pentru pace, adăugănd că e gata să se continue până in ultima clipă. In vreme ce cancelarul german a exaltat forța războinică a Germaniei, d. Chamberlain și-a exprimat oroarea sa și a tuturor popoarelor față de grozăviile războiului. La urmă, primul-ministru a anunțat măsurile militare hotărîte de guvern, cerând națiunei britanice să răspundă liniștit la eventuala chemare sub arme. Nu sunt două discursuri , ci două lumi. E lumea bizuită pe forță deoparte și lumea care vrea să ferească civilizația lumii de catastrofa apropiată, — de cealaltă parte... Speranțe Solidaritatea strânsă dintre guvernele francez și englez a fost unul din elementele esențiale care au fecundat speranțele că pacea nu mai putea fi salvată... D. Edouard Daladier a repetat Marți la miezul nopții, hotărîrea sa de-a nu dezarma în fața obstacolelor ce stau în calea păcii. Primul-ministru francez a precizat însă că e vorba de o „pace cu onoare” iar nu de-o capitulare in fața forței. Cât privește măsurile militare, Franța a dat încă odată o pildă de înaltă conștiință a destinului său, răspunzând liniștit la apelul guvernului. Nota engleză In timp ce transmiteau discursul Fuhrerului, posturile de radio engleze și-au întrerupt emisiunea, spre a comunica o notă oficială a Ministerului de Externe. In această notă, se spune cu liberîre, că dacă negocieri, vor eșua și dacă Germania va ataca Cehoslovacia, Franța urmată de Anglia și Uniunea Sovietelor vor intra imediat in război. OAMENII VASTE Mesajul Președintelui Roosevelt DANTE ȘI BEATRICE IN ACEST NUMĂR COLABOREAZĂ: M. Sevastos, St. Antim, G. Călinescu, Coca Farago, N. Sadoveanu, Tache Soroceanu, Ion Călugăru, G. Spina, D. Trost, N. Papatanasiu, I. Șerban, Gh. Neniștor și alții. Conflictul ceho-german Comunicatul Londrei Apelul d-lui Roosevelt Război sau pacea de ST. ANTIM De ani de zile, de la instaurarea regimului național-socialist, Germania tulbură mereu pacea lumii și ține omenirea într’o vecinică încordare și nesiguranță, care omoară orice inițiativă și orice muncă ordonată și constructivă. Tratatul de la Versailles a fost sfâșiat bucată cu bucată până ce nu a mai rămas din el nimic sau aproape nimic. Fiecare lovitură, pornită de la Berlin, a pus în primejdie pacea lumii și a răspândit groaza pe întreaga planetă. După ce tratatul de la Versailles a fost aproape abrogat din voința unilaterală a Germaniei, Reichul a modificat peste noapte până și statutul teritorial al Europei, socotit până atunci intangibil, anexându-și Austria. Anschlussul a dus pe conducătorii Germaniei la încercarea de acum contra Cehoslovaciei. Pe de-o parte, ușurința cu care marele puteri, semnatare ale tratatelor, au primit încorporarea Austriei, a încurajat pe oamenii de la Berlin, pe de altă parte, Anschlussul modificând granițele Reichului, Cehoslovacia s-a găsit încrustată ca un corp străin în trupul Germeniei. De • • •••••••••••••••••• aici a născut conflictul, care amenință planeta cu un nou război mondial Marile puteri apusene dornice de pace, s’au arătat dispuse să satisfacă pretențiunile Germaniei și de aceia au sfătuit Cehoslovacia să cedeze teritoriile locuite exclusiv de sudeți. Dar pe măsură ce tratativele se prelungeau, creșteau pretențiunile Germaniei, iar concomitant cu Reichul, au ridicat pretențiuni Polonia și Ungaria asupra teritoriilor locuite de congenerii lor. Intr-un cuvânt, Republica vecină ar urma să fie redusă la Statul boem, o țărișoară fără importanță, aruncată între state vrăjmașe fără apărare și fără aliați, care cu timpul ar cere chiar ea încorporarea la Germania. Cele două vizite făcute de d. Chamberlain în Germania au avut darul să dea pe față intențiunile acesteia față de Cehoslovacia. Franța și Anglia, care sfătuiseră Praga să consimtă la sacrificii în interesul păcii, și-au dat în cele din urmă seama că Germania să fie satisfăcută în toate deprinsă cererile ei, nu se va mulțumi numai cu sacrificarea Cehoslovaciei așa cum nu s’a mulțumit nici cu abandonul Austriei de către marile puteri, și că foarte curând va formula cereri noi, în numele ei și în numele țărilor care o urmează, cu intenția de-a reconstitui în bazinul Dunării, sub egida Berlinului, vechea Austro- Ungarie. In așa situație, guvernul de la Londra a dat publicității un comunicat de-o fermitate, care nu ingădue nici o iluzie, că dacă Germania ridică armele contra Cehoslovaciei, Franța, Rusia și Marea Britanie nu vor rămâne impasibile. De dincolo de ocean, d. Roosevelt a adresat un apel patetic conducătorilor Cehoslovaciei și Germaniei, îndemnându-i la o înțelegere pacinică. Apelul acesta e conceput in termeni amicali, fondul lui e însă, de-o asprime, care trece dincolo de acești termeni, ca acea parte din Don Juan, care pe cuvinte vesele are o melodie tristă. In momentul când Fuehrerul a rostit ultimul său discurs, se cunoștea la Berlin apelul d-lui Roosevelt; comunicatul de la Londra a venit însă după comunicat, așa încât amenințările germane au fost proferate înainte de a se ști, care va fi atitudinea Franței, a și a Marii Britanii în cazul Rusiei unei agresiuni contra Cehoslovaciei. Comuncatul acesta, va avea el darul să salveze pacea sau vom avea un nou război? Aceasta e întrebarea care se pune în momentul când așternem pe hârtie rândurile de față. Răspunsul îi vor da faptele, căci ultimatumul Germaniei expiră Înaintea apariției scrisului nostru. ♦