Adevěrul, septembrie 1888 (Anul 1, nr. 15-39)
1888-09-11 / nr. 24
EX. 1T1 _A. I Anul I. — Mo. 24. In Capitală numănul 10 bani. — In Dfetriefée 10 bani. HEDACIH Șl ADMINISTRAflA STRADA DOAMNEI No. 15 bis d’ampra tipografii Thiel & Weiss. Director politic: ALEX. V. BELDIMANU. Duminecă II Septemvrie 1888. I ABONAMENTE ȘI ANUNCIURI pe 1 an . . Ln. SO ikserție și Ricum * 6 Inai „18 linia .... Ln. 8 „ 8 „ . „ 10 . A80SCIURI PE PAG. n. Strein&t. Ln. SO Hnia .... 80 b. Dușmanii Românismului ARZI MOARA NUMAI ȘOARECII SA PIARĂ Generalul Manu ȘI REGELE CAROL ISCAREA ELECTORALĂ ) ......*«* l-l**--LUPUL NEGRU ~ .-------------------------------— Serviciul telegrafic al ziarului ADEVĂRUL Paris, 21 Septemvrie. — Ministrul de marină a primit o depeșo din Taiti care nu menţionează despre nici un angajament în insulele Marchize. Ştirea din San Francisco este cu desguerşire neverisimilă. Atena, 21 Septemvrie. — Armările flotei sunt conduse cu activitate. Zanzibar, 21 Septemvrie. 1Se semnalează greutăţi pe care le întâlneşte societatea colonială germană. Tribul Usumbara s’a resvrătit şi a împrăştiat caravana doctorului Meyer care a fost silit să se întoarcă la coastă. Paris, 21 Septemvrie. — Înştiinţări din Congo zic, că D Jameson care după asasinarea lui Bartelott, organiza o nouă expediţie pentru a căuta pe Stanley a murit de friguri. Deci orice idee de a ajuta pe Stanley şi Enim-bei e părăsită de acuma înainte. Sofia, 21 Septemvrie. — Ziarele continuă de a se ocupa cu situaţia în Macedonia. Totuşi cercurile politice nu sunt îngrijite, ştiind că guvernul bulgar a dat în această privinţă asigurări categorice cu privire la pasivitatea sa. Sofia, 21 Septemvrie. — Autorităţile serbeşti aui arestat la graniţă şi predat guvernului pe un bandit din banda de la Bellovo. Un altul a fost arestat de gendarmeria bulgară. Aserţiunea ziarului les Débats, vorbind despre briganzi în capitală e o curată fantazie. _______ (Havas). Bucuresci, 10 Septemvrie DUŞMANII ROMÂNISMULUI Pe mulţi ’e surprinde condamnarea generalului Doda. Pe noi nu. Această condamnare, de o nedreptate scandaloasă, nu e decât resultatul firesc al politicei ce de câtva timp se face în numele Poporului Român, atât dincolo cât şi dincoace de Carpaţi. Peste munţi ea emană de la o mână de scribi timizi, de curtezani declasaţi şi de episcopi puşi de Unguri, cam treptat, treptat au părăsit cu desăvârşire principiile fundamentale ale programei de la 3/15 Maiu 1848. luându-se înapoi la fiece ocazie dinaintea pretenţiunilor maghiare, ei au permis pe de o parte ca îndrăzneala Ungurilor să ia proporţii exorbitante, şi, pe de alta, au făcut ca propriul lor popor să-şi pardă încrederea în sine. Subt, iubirile ungureşti, neîncetate şi din ce în ce mai pline de urgie, el n’a fi căutat un razim nici în organizarea pentru rezistenţă a naţiunii lor, nici în solidaritatea cu popoarele slave ale Monarchiei Ignoranţi sau laşi, sau amândouă de odată, s’au târît tot mai jos la picioarele acelui Monarch care, în calitatea sa de Şef Constituţional al Statului Maghiar, a sancţionat şi sancţionează aceste isbiri. Chiar în cazul recent, cu episcopul Strossmayr, el n’a fi găsit un cuvânt de simpatie pentru acest patriot vrednic şi leal, o silabă măcar de protestare contra reprimandei ingrate şi brutale cu care l’a lovit Regele Maghiar Franz Joszef. Credeau de sigur că vor scăpa pe Doda linguşind Tronul. S’a văzut cum hart scăpat. Dar dacă politica care se face dincolo produce tot mai mult slăbirea şi izolarea Românilor, nu mai puţin contribue la aceasta şi politica exterioară a Statului Român, de la Regat încoace. Ne-am aliat cu Nemţii şi cu Ungurii şi preţul acestei alianţe a fost jertfirea României din Monarchia Austro-Ungară. Noi Românii mai putem fi amăgiţi încă, de cei interesaţi asupra acestei crude realităţi. Ungurii însă o cunosc bine. De aceea îndrăzneala şi cinismul lor nu mai au margini. De ce el ar mai menagia un popor părăsit în voia întâmplare până şi de fraţii lui ? Ungurii ne ştiui legaţi de alianţa Austro-Germană. Când fortificăm Bucureştii şi Focşanii, fortificăm hotarele lor şi le consolidăm supremaţia. Pot el avea respect de nişte slugi atât de docile? Nu mai e îndoială. Cu venirea lui Carol I pe Tronul României a început căderea Românilor de peste Munţi, în ziua când El şi-a pus pe cap Coroana de oţel, Ungurii au ţintuit din nou jugul robiei pe gâtul a patru milioane de Români. Desorientaţî cum sunt dincolo, părăsiţi dacă nu jertfiţi în toată forma de Guvernul Regelui Carol, ne mai poate prinde mirarea când vedem pe Românii de peste Carpaţi osândiţi cu atâta sfruntare şi cinism în persoana unuia din oamenii lor cei mai meritoşi şi mai reali Nu, să nu ne mirăm! Această osândă e fructul faptelor acelora cari târăsc dincolo şi dincoace pe sărmanul Popor Românesc din umilinţă în umilinţă, din nenorocire în nenorocire. s. ifc________________________________ ARZI MOARA NUMAI ŞOARECII SA PIARĂ! __I In Adunarea colectivistă ce a avut loc alaltăeri seara la Naţionala d. loan Brătdjforu« W'-JIStareJo prill d..Iocs ,q&. nimiştii sunt astăzi la putere, ei nu o datoresc decât lui. Dar câteva minute în urmă, in acelaşi discurs, şeful colectivităţea a atacat guvernul junimist cu o violenţă nepomenită. Aşadar d. Brătianu mărturiseşte că a voit să aducă la putere o coterie pe care el singur o priveşte ca o nenorocire pentru ţară. Aceasta a făcut-o sinistrul bătrîn numai ca situaţiunea anormală care apasă asupra ţarei să urmeze şi el cu al sei să poată pescui în apă tulbure. Frumos patriotism ! Demnă atitudine care constă în zicătoarea : „Arză Moara, numai şoarecii să piară!“ ! “ o GENERALUL GHEORGHE MANU REGELE CAROL O polemică destul de violentă s’a încins între ziarele Voinţa Naţională şi Epoca privitoare la purtarea generalului Gheorghe Manu în ultimul resbel ruso-turc. Scopul acestor rânduri nu este de a lua apărarea Generalului Manu, căci pentru mine orice ar scrie Voinţa Naţionala nu poate câtuşi de puţin atinge onorabilitatea acestui ofiţer superior, care este una din podoabele armatei noastre. Cu toate aceste am înţeles ca organul tinerilor conservatori să răspunză ziarului naţional-liberal, dar ceea ce nimeni nu va putea pricepe este faptul d'a uita că adevăratul prigonitor al generalului Gheorghe■anu a fost nu loan Brătianu ci Regele Carol. Lovind într’un general care personifica onoarea militară, loan Brătianu n’a făcut de cât a urma ideile sale revoluţionare aplicând ruşinoasa teorie că „jurământul militar nu este decât un contract sinalagmatic.“ Dar să cercetăm cine a sfărâmat cariera Generalului Gheorghe Manu, cine a tolerat favoritismul în armată, cine a introdus şi protegiat, corupţiunea în sînul ei. Să nu căutăm mult, iubiţi confraţi de la Epoca! Marele Culpabil este Regele Carol. El, Şeful Suprem al armatei a iscălit decretul care încredinţa Generalului Manu un comandament pe care demnitatea sa nu l permitea să-l primească. El, Şeful Suprem al armatei a iscălit primirea demisiunei Generalului Manu din armată cu aceiaşi pană cu care a iscălit înaintata lui Radu Mihaî la rangul de general. Ue desfidere' wtéKEpA întreg».1 COrp dÂ'troA ocjo ! Dar să urmăm înainte, căci trebui ca Tara să preţuiască la adevărata ei valoare dragostea ce Regele Carol pretinde că poartă armatei, dragoste de care nu lipseşte a face paradă la cea mai mică ocaziune. Acest Rege, în iubirea Sa pentru armată, încredinţează portofoliul ministerului de rezbel omului care, în această ţară, a făcut din corupţiune o raţiune de stat, omului care a împins cinismul până a mărturisi în Parlament hoţiile comise în timpul ultimului rezbel, hoţii lăsate nepedepsite pentru a nu compromite prestigiul armatei. Un ofiţer superior şterge din livretul soldatului jurământul către Suveran, Regele în iubirea Sa pentru armată, îl înaintează la gradul de General, şi peste puţin timp îl numeşte ministru de rezbel. Un ministru de rezbel este acuzat în Parlament de abuzul comise în Departamentul său, acest Rege, în iubirea Sa pentru armată, îl pofteşte la prânz şi îl dă locul de onoare, la dreapta Majestăţei Sale Regina. Doi ofiţeri superiori sunt condemnaţi pentru delapidare de bani publici, acelaş Rege, în iubirea Sa pentru armată, se grăbeşte a iscăli graţiarea unul din el, celalt nu se îndoeşte că clemenţa regală se va revărsa şi asupra lui. Să mai vorbim oare de militarii trădători din noaptea de 11 Fevruarie 1866, aceşti favoriţi ai Palatului ridicaţi la cele mai înalte grade şi a cărora prezenţă în rîndurile armatei este un scandal? — Acest Rege nu a găsit, pentru al însoţi în călătoriele sale în străină-