Adevěrul, septembrie 1888 (Anul 1, nr. 15-39)

1888-09-11 / nr. 24

E­X. 1­T­1 _A. I Anul I. — Mo. 24. In Capitală numănul 10 bani. — In Dfetriefée 10 bani. HEDACIH Șl ADMINISTRAflA STRADA DOAMNEI No. 15 bis d’ampra tipografii Thiel & Weiss. Director politic: ALEX. V. BELDIMANU. Duminecă II Septemvrie 1888. I ABONAMENTE ȘI ANUNCIURI pe 1 an . . Ln. SO ikserție și Ricum * 6 Inai „18 linia .... Ln. 8 „ 8 „ . „ 10 . A80SCIURI PE PAG. n. Strein&t. Ln. SO Hnia .... 80 b. Dușmanii Românismului ARZI MOARA NUMAI ȘOARECII SA PIARĂ Generalul Manu ȘI REGELE CAROL ISCAREA ELECTORALĂ ) ......*«* l-l**--­L­UPUL NEGRU ~ .-------------------------------— Serviciul telegrafic al ziarului ADEVĂRUL Paris, 21 Septemvrie. — Ministrul de marină a primit o de­peșo din Taiti care nu menţionează despre nici un angajament în insulele Marchize. Ştirea din San­ Francisco este cu desguer­­şire neverisimilă. Atena, 21 Septemvrie. — Armările flotei sunt conduse cu activitate. Zanzibar, 21 Septemvrie. 1Se semnalează greutăţi pe care le întâlneşte societatea co­lonială germană. Tribul Usumbara s’a res­­vrătit şi a împrăştiat caravana doctorului Meyer care a fost silit să se întoarcă la co­astă. Paris, 21 Septemvrie. — Înştiinţări din Congo zic, că D Jameson care după asa­sinarea lui Bartelott, organiza o nouă ex­pediţie pentru a căuta pe Stanley a murit de friguri. Deci ori­ce idee de a ajuta pe Stanley şi Enim-bei e părăsită de acuma înainte. Sofia, 21 Septemvrie. — Ziarele conti­nuă de a se ocupa cu situaţia în Macedo­nia. Totuşi cercurile politice nu sunt îngri­jite, ştiind că guvernul bulgar a dat în această privinţă asigurări categorice cu pri­vire la pasivitatea sa. Sofia, 21 Septemvrie. — Autorităţile serbeşti aui arestat la graniţă şi predat gu­vernului pe un bandit din banda de la Bellovo. Un altul a fost arestat de gen­­darmeria bulgară. Aserţiunea ziarului les Débats, vorbind despre briganzi în capitală e o curată fantazie. _______ (Havas). Bucur­esci, 10 Septemvrie DUŞMANII ROMÂNISMULUI Pe mulţi ’e surprinde condamna­rea generalului Doda. Pe noi nu. Această condamnare, de o nedrep­tate scandaloasă, nu e de­cât resul­­tatul firesc al politicei ce de cât­va timp se face în numele Poporului Român, atât dincolo cât şi dincoace de Carpaţi. Peste munţi ea emană de la o mână de scribi timizi, de curtezani declasaţi şi de episcopi puşi de Un­guri, cam­ treptat, treptat au părăsit cu desăvârşire principiile fundamen­tale ale programei de la 3/15 Maiu 1848. l­uându-se înapoi la fie­ce ocazie dinaintea pretenţiunilor maghiare, ei au permis pe de o parte ca îndrăz­neala Ungurilor să ia proporţii exor­bitante, şi, pe de alta, au făcut ca propriul lor popor să-şi p­ardă în­crederea în sine. Subt, iubirile ungureşti, neîncetate şi din ce în ce mai pline de urgie, el n’a fi căutat un razim nici în or­ganizarea pentru rezistenţă a naţi­unii lor, nici în solidaritatea cu po­poarele slave ale Monarchiei Igno­ranţi sau laşi, sau amândouă de o­­dată, s’au târît tot mai jos la picioa­rele acelui Monarch care, în calitatea sa de Şef Constituţional al Statului Maghiar, a sancţionat şi sancţionează aceste isbiri. Chiar în cazul recent, cu episco­pul Strossmayr, el n’a fi găsit un cuvânt de simpatie pentru acest pa­triot vrednic şi leal, o silabă măcar de protestare contra reprimandei in­grate şi brutale cu care l’a lovit Regele Maghiar Franz Joszef. Cre­deau de sigur că vor scăpa pe Doda linguşind Tronul. S’a văzut cum hart scăpat. Dar dacă politica care se face din­colo produce tot mai mult slăbirea şi izolarea Românilor, nu mai puţin contribue la aceasta şi politica exte­rioară a Statului Român, de la Re­gat încoace. Ne-am aliat cu Nemţii şi cu Un­gurii şi preţul acestei alianţe a fost jertfirea Români­ei din Monarchia Austro-Ungară. Noi Românii mai putem fi amăgiţi încă, de cei inte­resaţi asupra acestei crude realităţi. Ungurii însă o cunosc bine. De a­­ceea îndrăzneala şi cinismul lor nu mai au margini. De ce el ar mai menagia un po­por părăsit în voia întâmplare­ până şi de fraţii lui ? Ungurii ne ştiui legaţi de alianţa Austro-Germană. Când fortificăm Bu­cureştii şi Focşanii, fortificăm hota­rele lor şi le consolidăm supremaţia. Pot el avea respect de nişte slugi atât de docile? Nu mai e îndoială. Cu venirea lui Carol I pe Tronul României a început căderea Românilor de peste Munţi, în ziua când El şi-a pus pe cap Coroana de oţel, Ungurii au ţintuit din nou­ jugul robiei pe gâtul a patru milioane de Români. Desorientaţî cum sunt dincolo, părăsiţi dacă nu jertfiţi în toată forma de Guvernul Regelui Carol, ne mai poate prinde mirarea când vedem pe Românii de peste Carpaţi osândiţi cu atâta sfruntare şi cinism în per­soana unuia din oamenii lor cei mai meritoşi şi mai reali Nu, să nu ne mirăm! Această osândă e fructul faptelor acelora cari târăsc dincolo şi dincoace pe săr­­manul Popor Românesc din umilinţă în umilinţă, din nenorocire în neno­rocire. s. ifc________________________________ ARZI MOARA NUMAI ŞOARECII SA PIARĂ! __I In Adunarea colectivistă ce a avut loc alaltă­eri seara la Naţionala d. loan Bră­­tdjforu« W'-JIStareJo prill d­­­..Iocs ,q&. nimiştii sunt astăzi la putere, ei nu­ o datoresc de­cât lui. Dar câte­va minute în urmă, in acelaşi discurs, şeful colec­­tivităţea a atacat guvernul junimist cu o violenţă nepomenită. Aşa­dar d. Brătianu mărturiseşte că a voit să aducă la putere o coterie pe care el singur o priveşte ca o nenorocire pentru ţară. Aceasta a făcut-o sinistrul bătrîn nu­mai ca situaţiunea anormală care apasă asupra ţarei să urmeze şi el cu al sei să poată pescui în apă tulbure. Frumos patriotism ! Demnă atitudine care constă în zicătoarea : „Arză Moara, numai şoarecii să piară!“ ! “ o GENERALUL GHEORGHE MANU REGELE CAROL O polemică destul de violentă s’a încins între ziarele Voinţa Naţională şi Epoca privitoare la purtarea ge­neralului Gheorghe Manu în ultimul resbel ruso-turc. Scopul acestor rânduri nu este de a lua apărarea Generalului Manu, căci pentru mine ori­ce ar scrie Vo­inţa Naţionala nu poate câtuşi de puţin atinge onorabilitatea acestui ofiţer superior, care este una din po­doabele armatei noastre. Cu toate aceste am înţeles ca or­ganul tinerilor conservatori să răs­punză ziarului naţional-liberal, dar ceea­ ce nimeni nu va putea pricepe este faptul d'a uita că adevăratul prigonitor al generalului Gheorghe­­■anu a fost nu loan Brătianu ci Regele Carol. Lovind într’un general care per­sonifica onoarea militară, loan Bră­tianu n’a făcut de cât a urma ideile sale revoluţionare aplicând ruşinoasa teorie că „jurământul militar nu este de­cât un contract sinalagmatic.“ Dar să cercetăm cine a sfărâmat cariera Generalului Gheorghe Manu, cine a tolerat favoritismul în armată, cine a introdus şi protegiat, corup­­ţiunea în sînul ei. Să nu căutăm mult, iubiţi con­fraţi de la Epoca! Marele Culpabil este Regele Carol. El, Şeful Suprem al armatei a iscălit decretul care încredinţa Ge­neralului Manu un comandament pe care demnitatea sa nu l permitea să-l primească. El, Şeful Suprem al armatei a iscălit primirea demisiunei Genera­lului Manu din armată cu aceiaşi pană cu care a iscălit înaintat­­a lui Radu Mihaî la rangul de general. Ue desfidere' wtéKEpA întreg».1 COrp d­Â'troA ocjo ! Dar să urmăm înainte, căci trebui ca Tara să preţuiască la adevărata ei valoare dragostea ce Regele Ca­rol pretinde că poartă armatei, dra­goste de care nu lipseşte a face paradă la cea mai mică ocaziune. Acest Rege, în iubirea Sa pentru armată, încredinţează portofoliul mi­nisterului de rezbel omului care, în această ţară, a făcut din corupţiune o raţiune de stat, omului care a împins cinismul până a mărturisi în Parlament hoţiile comise în timpul ultimului rezbel, hoţii lăsate nepe­depsite pentru a nu compromite prestigiul armatei. Un ofiţer superior şterge din li­vretul soldatului jurământul către Suveran, Regele în iubirea Sa pentru armată, îl înaintează la gradul de General, şi peste puţin timp îl nu­meşte ministru de rezbel. Un ministru de rezbel este acuzat în Parlament de abuzu­l comise în Departamentul său, acest Rege, în iubirea Sa pentru armată, îl pofteşte la prânz şi îl dă locul de ono­are, la dreapta Majestăţei Sale Regina. Doi ofiţeri superiori sunt condem­­naţi pentru delapidare de bani pu­blici, acelaş Rege, în iubirea Sa pentru armată, se grăbeşte a iscăli graţiarea unul din el, cel­alt nu se îndoeşte că clemenţa regală se va revărsa şi asupra lui. Să mai vorbim oare de militarii trădători din noaptea de 11 Fe­­vruarie 1866, aceşti favoriţi ai Pa­latului ridicaţi la cele mai înalte grade şi a cărora prezenţă în rîn­­durile armatei este un scandal? — Acest Rege nu a găsit, pentru al însoţi în călătoriele sale în străină-

Next