Adevěrul, octombrie 1888 (Anul 1, nr. 41-66)
1888-10-09 / nr. 48
a de vărul DE PESTE MUNŢI Toată atenţiunea Românilor de sub sceptrul Sf. Ştefan este acuma aţintită asupra micei autorităţi ce le a mai rămas şi unde ei se mai pot întâlni spre a vorbi despre unele din păsurile lor, din fericire foarte importante şi anume despre biserică şi şcoală. Am anunţat la timp deschiderea Congresului bisericesc naţional român şi acuma constatăm cu plăcere că una din gazetele cele mai importante din Transilvania şi anume Gazeta Transilvaniei se ocupă în chip foarte serios de acel congres. In două articole apărute până acum asupra congresului şi a chemărei lui se poate vedea clar că confraţii noştrii îşi dau bine seama că acest congres, această supremă autoritate bisericească îşi are o importanţă capitală în mişcarea noastră naţională, şi de aceea îşi cer ceea ce pot cere de la el. Gazeta Transilvaniei constată cu regret că în ce priveşte religiositatea, columna principală pe care este ridicată biserica, nu s’a întărit în cei 20 de ani din urmă; că din contra, s’au ivit unele secte printre Româniî din Temişioara, că oamenii nu prea merg la biserică şi că acestea sunt un efect al puţinei autorităţi de care se bucură feţele bisericeşti în popor. Religiositatea poporului odată sdruncinată, observă cu drept cuvânt numitul ziar, urmează ca şi moralitatea să fie în decădere. El documentează aceasta prin numărul crescând al concubinajelor, al despărţeniilor, al delictelor şi crimelor. In ce priveşte instrucţia publică naţională, încredinţată inspecţiunea şi conducerea organelor confesionale, ziarul se întreabă încă despre progresul ce l’a făcut. Toate întrebările adresate congresului bisericesc îşi au o importanţă capitală, căci ceea ce a rămas Românilor de peste munţi este biserica şi prin ea şcoala naţională. Acestea mai amintesc Românilor lgătura ce au cu noi, în biserică şi în şcoală e ascuns viitorul tuturor Românilor, ele conţin paladiul naţionalităţii şi precum cei vechi ţineau cu sfinţenie ascuns acest paladiu cu care ei credeaţ legată existenţa lor, aşa şi Românii trebue să păstreze cu sfinţenie biserica strămoşească care le-a salvat naţionalitatea şi care le o va mări şi de acuma înainte. In şedinţa de 5/17 octomvrie a congresului bisericesc naţional, Mangra a adus un proiect relativ la interpretarea paragrafelor 32 şi 57 a statutului de organizare. Rădulescu şi-a citit referatul asupra raportului general al consistoriului mitropolitan, care se primeşte, iar în ceea ce priveşte existenţa comisiunei pentru separaţiunea comunelor sârbeşti şi româneşti, se constitue o comisiune specială. Cu privire la scutirea preoţilor de angaralele publice, congresul invită comnsistoriul metropolitan, de a face demersurile necesare la autoritatea legislativă. Nemeş referă că în corespondenţa cu autorităţile publice, trebue să se dea şi numele ungureşti. Cel din urmă obiect l-a format propunerea lui Partenie Cozma, relativă la drepturile protopopilor. Proectul a fost luat în consideraţiune. Sub patronagul Reginei Primim din partea de Adela Russu, soţia căpitanului Ioachim Russu, mort din cauza rănilor primite în răsboiul din 1877—1878, următoarele acte care ne arată cele ce se petrec în Azilul Elena Doamna sub patronagiul Maj. Sale Regina. Târgul-Neamţu, 4 Octomvrie 1888. Domnule Redactor al ziarului „Adevărul!“ Sunt o femeie văduvă, bărbatul meu căpitanul Ioachim Russu, a murit din cauza rănilor dobândite pe câmpiile Bulgariei în anii 1877—1878. Sunt fără protector, mea rămas nouă copii minori după urmile bărbatului meu, din care unul este surdomut. Fac apel la d-voastră să publicaţi avisul No. 12.721, ce mea trimes d-nul ministru al instrucţiunei publice şi arcuitelor pe care îl reproduc mai la vale, precum şi răspunsul meu. Bine-voiţi vă rog a primi asigurarea stimei ce vă conserv. Adela Russu, soţia defunctului căpitan Ioachim Russu. Copie după avisul No. 12.721 din 30 Septemvrie 1888, către Adela Russu din Târgu-Neamţu. Doamnă, Direcţiunea Azilului Elena Doamna, comunicându-ve prin raportul şeii No. 211, că deşi v’a comunicat ca efi luaţi acasă pe fiica dv., care este eliminată din acel Institut, totuşi dv. n’aţî luat până în present nici o mesură în această privinţă, subsemnatul ve invită ca până la 15 octomvrie să luaţi cuvenitele măsuri, cunoscând că în caz contrar, copila va fi trimisă acasă prin prefectura locală. p. Ministru, Melie. Capul diviziei, Lascar. Copie după răspunsul trimesului Ministru al instrucţiunei publice şi cultelor la 4 Octomvrie 1888, la avizul de mai sus. Domnule ministru ! Am primit încunoştiinţarea No. 12.721 din 30 Septemvrie a. c. Mă aşteptam să primesc de la dreptatea domniei voastre un răspuns în favoarea copilei mele Russu Maria, al cărui părinte şi-a sacrificat viaţa în 1877—1878, şi după ale cărui urme a rămas nouă copii, din care unul surdomut, după cum v’am supus la cunoştiinţa domniei voastre şi prin petiţiunea ce v’am adresat-o la 7 Septemvrie 1888 Fiica mea Maria Russu, până în anul trecut 1887, când, după o mulţime de cheltueli, formalităţi şi chinuri, abea s’a putut primi în Azil, până atunci zic, a trecut cu succes cele patru clase primare în acest oraş, şi una secundară în externatul din Iaşi, după cum probează biletele de promovare care se află în cancelaria direcției Azilului Elena Doamna trimisă prin ministerul ce domnia voastră administrați In baza acestor acte, copila a fost trecută în a II-a clasă normală în acest institut. Este oare cu putință, domnule ministru! ca, în cursul unui an de când acestă copilă se găsește în Azil, să se fi idiotizat în un mod încât să nu se mai poată face nimic bun din ea? Să presupun pentru un moment, că, fiica mea a rămas repetentă la câteva obiecte, după cum afirmă d-na directoară, dar numai pentru acest motiv e bine oare să se sfărîme cariera unei biete copile ? Mai mult decât atâta , să fie espusă a fi trimisă acasă prin prefectura locală ca arestată Este evident, că prefectura are s’o trimeată cu adresă din partea comandantului escadronului de călăraşi din Piatra, ca, cu escortă să o trimeată poliţiei Târgului-Neamţu, spre a mi-o încredinţa. Când a’ţî luat deciziunea de a’mî trimete copila prin prefectura locală, v’aţi gândit oare, domnule ministru! la nenorocirile ce, s’ar putea întîmpla acestei nevinovate copile, fiind în etate numai de 13 ani? Frumoasă moralitate, frumoasă recompensă se dă copilelor ai căror părinţi s’au sacrificat viaţa pe câmpul de bătălie, frumos exemplu se dă oştireî noastre. Aviz ostaşilor bătrâni, care aveţi copii, şi care v’aţi expus în anii 1877—1878, piepturile voastre a fi ciuruite de gloanţele inamicului Aviz ostaşilor tineri, care vă pregătiţi pentru viitor a vă sacrifica viaţa pentru patrie ; aşteptaţi-vă la recompensa care o primeşte fiica căpitanului Ioachim Russu, mort din cauza rănilor primite pe câmpul de bătălie. Pe o parte vă încunoştiinţez domnule ministru că în ziua de 30 Septemvrie a. c., înainte de a primi avizul dv., am amanetat lucruri din casă, şi am trimes la un prietin din Bucureşti haine pentru copilă şi bani pentru drum spre a mi-o trimete cu trenul la Paşcani unde o voiui primi eu, iar pe de altă am dat publicităţii, atât anunciul dv. cu No. 12.721 citat mai sus, precum şi o copie după acest răspuns, pentru ca să cunoască întreaga ţară cum sunt tratate copilele ale căror părinţi şi-au sacrificat viaţa pentru această ţară. Binevoiţi vă rog domnule ministru, a primi asigurarea prea distinsei mele consideraţii. Adela Russu, soţia defunctului căpitan Ioachim Russu. Forța ziarului „ADEVERUL" CĂSĂTORIA OCNAȘU DE ALEXIS BOUVIER 9 PROLOG Capitolul III Micul hotel al Linottrî Intr’un repaos când jocul fusese suspendat, Augustin întrebă pe Linotte : — De ce englezul tău nu joacă și el? — El e prea galant și mă pune pe mine să joc pentru el; dacă pierz, el plătește... Dar când câştig împărţim între noi. — Augustin înţelese, atunci bine, ce era protectorul Linotteî. Jocul se reîncepu. Către trei ceasuri de dimineaţă, Augustin care trebuia să lucreze a doua zi, şi prin urmare trebuia să se scoale de dimineaţă, se retrase. El eşise şi privea bine otelul pentru a-l cunoaşte dacă ar fi avut vreodată nevoe de vechea amantă a prietenului său. Deodată el văzu vreo zece indivizi că se arătară la poarta otelului şi intrară repede înăuntru, lăsând vreo patru sergenţi de oraş să păzească pe la porţi. Mirat, plin de curiozitate, el aşteptă. In otel se juca mereu. Linotte strigă veselă: — Dau mâna, mi-e destul... Şi ea îşi băgă degetele sale subţiri în grămada de aur pe care o avea înaintea sa... Linotte, era beată de plăcerea pe care o simţea băgându-şi mâinile în această grămadă de soritari şi cu sunetul plăcut... Deodată uşa se deschise cu sgomot; un comisar încins cu eşarfa lui se arătă şi zise : Nimeni să nu se mişte! Şi cei zece agenţi se repeziră în salon. Numaide cât, şi ca prin farmec, luminările se stinseră. — Se auzi uşele şi ferestrele deschizîndu-se şi închizîndu-se în întunerec. Linotte ţipa; subt mâinile sale încleştate pe aurul seu, se strecurase o altă mână... şi -i fura grămada ei de sori.. şi pentru că dînsa se lupta, o dete la o parte, o trînti şi aurul dispăru Se auzea înjurături, blesteme, o zăpăceală de nedescris, care ţinu vreo zece minute, în acest timp agenţii apărură pe toate uşele şi ferestrele pe care jucătorii voiau să le deschiză. — Toţi aveau câte o lanternă în mână. Femei şi bărbaţi toţi se retraseră într’un colţ, căutînd să fie în umbră. Comisarul constată că masa era goală; luaseră tot; el ocupă locul unde şedea Linotte şi zise : Sânt agenţi la toate uşele, la toate ferestrele, pe scări, în curte, şi pe stradă. Nu încercaţi să fugiţi şi mai bine răspundeţi drept la întrebările mele. Doi agenţi se aşezară lângă el şi luară din pălăriele lor aceea ce la teatru se numeşte: Tot ce trebuie pentru scris. Comisarul întrebă: — Unde este Hippolyte Loremont ? — Lord Eymond. .. ziseră jucătorii căutând. Lord Eymond nu mai era acolo. — A fugit, canalia ! esclamă Linotte ; el mi-a furat aurul meu !... După un repede interogatoriu, patru femei numai, care nu putură justifica mijloacele lor de vieţuire fură arestate. Linotte era şi ea din numărul acela. Aceştia erau obicinuiţii acestei urâcioase tripouri, de care nu ne vom scăpa, decât în ziua când permisiunea de a se juca ne va da stabilimente de joc ca Bade unde se joacă... pentru a juca. Finele prologului. PARTEA ÎNTÂIA Piraţii Senei Capitolul I Un apus de soare Ferestrele castelului de Bécon erau inundate de roşea restrîngere a razelor soarelui care apunea. Totul era liniştit; apa, pădurele şi câmpiile erau adormite. Vechiul castel îşi înălţa greaua şi urîta înfăţişare în orizontul gri. De pretutindenea Francia Atitudinea bulangiştilor faţa cu proiectul lui Floquet, asupra revizuirei constituţiei a produs o mare nemulţumire între radicali. Generalul însuşi a votat pentru , iar amicii lui au votat contra revizuirei. Ziarul „Lanterne“, care a contribuit la început foarte mult la popularitatea de care se bucură bulangismul, declară acuma că de vreme ce fruntaşii bulangismului au votat cu dreapta, aceştia nu mai au dreptul de a se numi republicani. Ziarele radicale declară, că cei învinşi sunt centrul stâng, de această părere sunt şi oportuniştii. Se colportează mult un cuvânt pronunţat de senatorul Hébrard, directorul ziarului „Temps“. Le centre gauche, ar fi zis el, est comme le nombril ; c'est un jouit, c’est un emplacement., mais ce n est plus un organe. (Centrul stâng este ca buricul; el este un punct, e un loc, dar numai este un organ). * * * Ziarul „Times" comunică un incident franco-german în Africa. Iată’l: Sâmbătă echipagiul vasului „Dhon“ cu pavilonul francez a opus, se zice, resistenţă armată agenţilor companiei germane din estul Africei, cari vroiai să viziteze un alt bastiment la Dar-es-Saban şi a verifica hârtiile pe vas. Un detaşament al echipagiului vasului „Moeve“, ar fi venit pe corabie şi ar fi descoperit un oarecare numer de indigeni, cari se presupun a fi sclavi. Germanii ar fi oprit vasul, şi consulul-general al Germaniei s’ar fi dus să facă anchetă. Bulgaria Reprezentanţii diplomatici ai Austro- Ungariei, Italiei, Serbiei, Greciei şi României au făcut vizite la Palat înscriind numele lor în cartea pentru ducesa Clementina. Ucazul pentru convocarea Sobraniei a fost iscălit; deputaţii au fost chemaţi telegrafic pe ziua de 27 Octomvrie. Era opt ceasuri de seară. După arzătorul soare din Iunie, venea aerul cald al nopței. Foile arborilor insulei trande-Jatte erau nemișcate ; vîrfurile ierburilor stau drepte, nici o adiere în aer, nici un sgomot pe insulă. — Umbra bătrînilor frasini se întindea pe Sena ; în această umbră și în acest soare roşu, apa curgea strălucitoare şi întunecată ca oţelul înegrit. Departe cât puteai să vezi cu ochiul, la Suresne — la orizont — apa resfrîngea soarele şi se amesteca cu cerul roşatec. Pe apă, pe maluri, nimic nu vieţuia, oricine s’ar fi preumblat pe insulă în acea zi, la acel ceas, fără voia lui ar fi fost cuprins de tristeţe, atât era de nemişcat, mut şi deşert totul. Nici o pereche de amorezaţi — aceşti vechi gură-cască al insulelor — nu era pe acolo, înlănţuiţi de braţe, cu perul amestecat unul cu al altuia, pentru a sorbi iubirea, mirosul acru al apei şi greul parfum al pădure! şi al lucernei de curînd tăiată. Natura era splendidă cu aceste contraste de lumini şi de umbră... şi acest colţ posomorit! Opt ore şi jumătate sună, când o fluerătură ascuţită resună de trei ori. îndată un cap apăru în ierburile care acoperea malurile barierei. Ochii cercetară tufișurile; totul era desert, un corp sărit (Va urma.)