Adevěrul, martie 1890 (Anul 2, nr. 457-483)

1890-03-26 / nr. 479

I LUNI şi MARȚI 26-27 MARTIE 1890 Camera Comunelor proiectul de lege pentru împroprietărirea fer­mierilor irlandezi. Proiectul acesta de lege fusese promis în Mesagiul Tronului şi se vede că guvernul englez, deşi e conservator, şi până la un punct concentrat, tot se ţine de cuvînt, înainte de a arăta care este e­­conomia acestui proiect de lege, nu credem a face rea, dacă vom compara modul cum procedează partidele­­politice din Anglia faţă cu poporul, în comparaţie — în proporţiile locale, bine­înţeles — cu procedeurile guvernanţilor no­ştri. Când guvernul conservator al lordului Salisbury a venit la pu­tere, el a venit pentru a da o altă soluţiune chestiune! irlandeze de­cât o propusese şeful liberali­lor, D. Gladstone. Şi, înainte de a cunoaşte lucrul în fond, actua­lul Prim-ministru al Angliei a în­ceput un şir de persecuţii fără seamăn în contra bieţilor irlandezi muritori de foame. Acuma, de o dată lucrurile s’au schimbat. Acum proiectul Home­­rule al D-lui Gladstone nu mai este de ajuns, căci e mai mult un program de îmbunătăţiri poli­tice şi lordul Salisbury a venit cu Bilul pentru cumpărarea pământu­lui în Irlanda, măsură pur eco­nomică, menită a astupa gura flă­mândului. Negreşit, nimeni nu va putea spune că un guvern conservator este în stare de a face o reformă, care să fie ultima dorinţă a de­mocraţiei, dar nu este mai puţin adevărat, că această reformă e un început raţional spre o cale mai bună. In contra proiectului lordului Salisbury, liberalii găsesc singurul argument că e numai o jumătate de măsură. Şi într’adevăr, nu pot să se declare mulţumiţi ei, cari au un program mai înaintat de­cât toate partidele constituite. Prin urmare, în Anglia parti­dele se democratizează , pe când la noi se feudalizează, băgându-se slugi la Palat. Numai ast­fel se explică pentru ce guvernanţii noştri de ieri şi cei de azi se sperie de ideile demo­craţilor din Parlament, când aceste idei sunt practicate de partidele vechi din Ţări mai civilizate cu mult de­cât a noastră. Iată acum şi miezul proiectului prezentat de D. Balfour şi pentru a fi lucrul mai înţeles, vom da un exemplu concret. O proprietate e arendată în Ir­landa, de pildă cu 107 lei pe an unui fermier şi 7 lei este suma la care se ridică dările fiscale, aşa că arenda curată e de 100 lei. Fermierul vrea să cumpere acel lot de pămînt şi se împacă cu proprietarul asupra preţului, care este de 1.700 lei —arenda pe 17 ani. Statul dă fermierului cei 1.700 lei, acesta pune imediat stăpânire pe lotul cumpărat şi se obligă a plăti Statului timp de 49 de ani, ca dobândă şi amortizare, 68 de lei pe an. In cei dintâi­ cinci ani însă el va plăti 12 lei mai mult, adică in total 80 lei. Se înţelege din acest exemplu, cari sunt dispoziţiile legei. Ca normă pentru preţul pro­prietăţilor se va lua de două­zeci de ori venitul anual, afară de dă­rile către Stat. Dacă fermierii nu se vor putea înţelege asupra pre­ţului, ei se vor adresa unei auto­rităţi ce se institue special pentru aplicarea acestei legi: Departamen­tul provincial. Arenda întârziată pentru un sin­gur an se va adăuga de cumpără­tor la preţul cumpărărei. Arenda neplătită pe mai mulţi ani nu se ţine în seamă, îndată ce preţul e fixat, suma e­numerata cumpărătorului la De­partamentul provincial. Guvernul însă nu împrumută mai mult de­cât de 20 de ori arenda. Dacă preţul cumpărarei e mai mare, cumpăratorul trebue să pue dife­renţa din buzunarul său. Pentru aceste avansuri se institue un fond de garanţie de 33 milioane livre sterline. Afară de acest fond mai este un altul pentru întreita acoperire a lui. Mai întâi şi, de la fie­care şiling de cumpărare, gu­vernul ia a cincea parte şi o în­corporează la fond ; al doilea, plu­sul pe care îl plătesc împroprietă­­riţi­ în cei d’intâi, cinci ani este alocat la acelaşi fond şi, al treilea, cele 40 mii livre, pe care Irlanda le primeşte în schimbul taxelor de licenţă ce sunt lăsate numai An­gliei şi Scoţiei, vor fi de asemenea afectate la acest fond. Aceasta este, în rezumat, eco­nomia legei şi deştepţii noştri gu­vernanţi, cari sunt şi nişte meş­teri drege strică în ce priveşte re­formele, ar face bine să pipăe şi ei cu degetul ranele poporului şi să vadă cum se pot vindeca ele. S. Un însemnat număr de studenţi ne-a dat autorizaţia de a desminţi în modul cel mai categoric ştirea publicată în Românul de Vineri, cum că tinerimea universitară ar fi luat parte la manifestaţia ce s’a făcut toui seară D-nuluî Grigore Mano­­lescu şi D-neî Aristiţa Romanescu, la eşirea D-lor din teatru. Desminţind ştirea confratelui, ne credem datori a mărturisi că nouă nici o dată nu ne-ar fi trecut prin gând că junimea universitară s’ar putea asocia la manifestaţiuni, în felul celei de toui seară. Sub-prefectul Simionescu, pe care D. Băleanu a voit să-l dea afară, aflăm că va fi numit director al prefecturei de Buzău. l Eferampiai D. Prefect al judeţului Vaslui D. Dimitrie Donici va fi numit se­cretar general al ministerului de interne, în locul D-lui Al. Penco­­vici care va fi numit inspector ad­ministrativ, post creat din nou prin bugetul anului viitor. —*«SB**— M. S. Regele însoţit de Nepo­tul Său a început să se plimbe prin oraş, făcându-se de lucru cu inspectarea diferitelor cazarme şi şcoli militare. Sâmbătă a vizitat şcoala de războiu. —H8M­Joi se va împărţi de Primăria Capitalei ajutoarele la săraci pen­tru sărbătorile Paştelor. -WMM — Societatea studenţilor universi­tari Unirea ’şî-a constituit ast­fel comitetul pe anul 1890—91: Casier, Al. Teodor ; Secretari, Ioan A. Rădulescu şi D. Hoiban ; Bibliotecar, C. Calmuschi. Pentru conducerea şedinţelor şi afacerilor societăţei s’a tras la sorţi o comisiune de 5 membri, în care au căzut: G. Buzdugan, Negu­­lescu P., Pantazi E., Policrat M. şi Meţulescu. La 9 Aprilie în beneficiul iubi­tului şi neîntrecutului artist Iu­lian, se va da la Teatrul Naţio­nal Boccacio. La 10 Aprilie, mult simpaticul şi talentatul Catopol, îşi va da be­neficiul său iarăşi la Teatrul Na­ţional, tot cu Boccacio. —rf'vamxt— Marţi şi Miercuri vor fi şedinţe. Miercuri seara se va da un mare banchet în sala băilor Eforiei pe Bulevard. —bma*— Administraţia ziarului Ade­vărul, din cauza multor recla­maţi vnni primite, se vede ne­voita de a aduce la cunoştinţa numeroşilor săi cititori şi’n special a D-lor comercianţi şi industriaşi, că n’a însărcinat pe nimeni în mod esclusiv, cu colectarea anunţurilor şi pudicaţiunilor, pe coruptul său. Anunţurile se primesc la Administraţie, strada Nouă No. 6. In privinţa ovaţiunelor şi ma­­nifestaţiunei spontanee ce s’a fă­cut joi seara la teatru D-lui Ma­­nolescu, aflăm următoarele : Câţi­va elevi inferiori de la un liceu ducându-se la şcoala de as­piranţi la căile ferate ca să se în­tâlnească cu prieteni de-aî lor, le-a spus acestora, vorbind de re­prezentaţia lui Kean : „Manolescu a venit în galerie §i ne-a spus să aplaudăm, să-l chemăm şi să strigăm : bravo ! Apoi ne-a arătat cum să facem manifestaţia, §i să strigăm : Jos „ A­­devĕrul! Jos „Lupta.“ Bravo ! Slavă şi onoare, celui mai mare artist al Europei, cum i-a zis unul din manifestanţi. Azi ,se adună în Bucureşti con­gresul corpului didactic din ţară, şi va avea loc o întrunire prea­labilă a membrilor. La ora 1 p. m. se deschide în Palatul noului Atheneu congresul didactic printr’un discurs al D-lui preşedinte D. Petrescu, profesor universitar. D. Secretar O. C. Dobrescu, în numele comisiuneî de organisare, va arăta ordinea de zi: metodul de predare a limbă române la în­vățământul primar. Lupta anunţa Sâmbătă că confra­tele nostru Bibicescu a fost dus la casa de sănătate a doctorului Şuţu. In momentul când citeam numărul Luptei am văzut trecănd pe Domnul Bibicescu şi i-am vor­bit. El era teafăr şi sănătos. Cum pot confraţii de la Lupta să-şi permită asemenea glume, când ştiu că ele pot nelinişti o familie întreagă ? D. I. Ciuflea, prefectul judeţului Dâmboviţa, se află în Capitală. ---------------------------------«MSSKM.--------------—----------------­ Ultime Telegrame PARIS, 24 Martie. — Numirea d­lui Rihouard ca ministru al Franciei la Li­sabona a fost agreată de către Regele Portugaliei. Decretul va apare probabil mâine în Monitorul Oficial. D. Billot, noul ambasador al Fran­ciei la Roma, va merge săptămâna vii­toare la postul său. PARIS, 24 Martie. — Corniţele de Münster, ambasador al Germaniei, a fă­cut d-lui Ribot declaraţiuni foarte mă­gulitoare în privinţa atitudinei delega­ţilor francezi la conferinţa de la Berlin. Ambasadorul a exprimat pe lângă a­­ceasta ministrului afacerilor streine sa­tisfacţia deosebită a împăratului pentru cooperarea folositoare a delegaţilor fran­cezi. PARIS, 24 Martie.—D. Carnot va fi însoţit în călătoria sa de la sudul Fran­ciei şi din Corsica de către personagiile următoare : D. Rouvier va merge cu preşedintele până la Marsilia; D. Guyot în Corsica; D. Constans îl va însoţi la întoarcerea sa din Corsica şi D. Barbey în timpul revistei flotei la Toulon. PARIS, 24 Marie. — Se asigură că guvernul are de gând să revoace pe D. Bayol, guvernatorul Coastei Sclavilor. PETERSBURG, 24 Martie.­­ Familia imperială va petrece sărbătorile în ca­pitală. Se asigură că împăratul și împără­teasa vor asista la 8 Aprilie la căsă­toria Comitelui Paul Sch­ouwaloff, fiul ambasadorului Rusiei la Berlin. PETERSBURG, 24 Martie.­­ Novoie Vremnia află că trei călători ruși au so­sit la Cebutta pe drumul Abisiniei în dosul Obokului. Ei au fost primiţi foarte amical de către autorităţile franceze; călătorii vor merge la Harrar; nu se ştie în ce scop.­­ PETERSBURG, 24 Martie.—Marele Duce moştenitor va face peste puţin o călătorie în interiorul Rusiei. PARIS, 24 Martie.—Ziarele anunţă că coasta Dahomeiului va fi blocată de doi încrucişători pentru a împedica im­­portul armelor. Jurnalul Oficial va publica în curând notificarea blocărei. LONDRA, 24 Martie.— Se scrie din Sangai ziarului Times cu data de 23 Mar­tie . Ministrul englez la Peking a sem­nat la 19 Martie o convenţiune care deschide străinilor oraşul Ciung King pe Yance-Kiang. Times vorbeşte de observaţiile făcute de Stanley şi speră că Emin­ Paşa va isbuti a stabili relaţiuni amicale în tot teritoriul cuprins în sfera legitimă a ac­ţiune! Germaniei, de­oare­ce ori­ce în­tindere de raporturi pacinice a Germa­nilor cu indigenii va înlesni sarcina En­gl­iterei. ----------------------------------------------------------------------------------------------------------- 04TULLS MENUE 3 Ce nu știu bărbaţii Tinere, să te fereşc, ca de prostia cea mai mare, ca să crezi cum­va vre­o­dată că ai ghicit ce se petrece în inima amantei tale. Ce simt femeile noi nu o să știm nici­o­­dată­, nu putem să știm. Ele sufer sau sunt fericite, suntem siguri, dar ce durere au sau ce bucurie au, cum simt ele durerea, cum gustă beţia, dacă se ameau ele cu noi, iacă ce suntem osândiţi să nu ştim nici­odată. Noi constatăm emoţiunile lor fără să le deo­sebim calitatea; intimitatea sufletului şi a simţurilor lor scapă atenţiunea noastre me­todice sau pasionate ; chiar observatorul cel mai învierşunat ’şi-ar orbi de graba ochii dacă ar privi-o prea de aproape, şi, lucru grozav, amantul care vede pe iubita lu plângând de plăcere în braţele lui şi Ieşi­nând din extaz, nu şi-ar putea Închipui fe­lul de deliciu pe care i-l dă. Este ştiut că deosebirea sexurilor implică fatalmente la unul neputinţa de­ a pricepe ce se produce în celă­l’alt. Tu te preumbli prin pădure, într’o dimineaţă de Iunie. Amorul este peste tot locul, triumfător, în caliciu­­rile fermecate cari înfloresc, în ierburile unde foesc muştele, în rămurile pline de ciripituri şi de pigulici Tu vezi că instinc­tul de a se uni în sărutări misterioase chi­­nueşte şi Încântă tot ce înfloreşte, ce zboară şi cântă. Dar ai cuteza să te lauzi, tu, om, că poţi ghici bucuria ce simt antenele trandafirilor ca să emită polenul, licuricii ca să s’aprindă, pitulicele când se dră-~ gostessc? Cum ai şti tu aceasta, de vreme ce nu eşti nici plantă nici insectă nici pasăre ? Analogia îţi spune „în ajutor; adu­­cându-ţi aminte de dorinţele tale şi de fe­ricirile tale, tu le atribui fiinţelor cari te înconjoară; trandafirul dă sămînţa lui după cum şi tu dai viaţa ta; albina care sărută o garoafă şi gura ta care sărută o gură este aceiaşi sărutare; prihoiul ciripeşte In mar­ginea cuibului aceia ce şi tu şopteşti în al­cov. Pentru ca s’o pricepi, tu umanizezi na­tura Insă în fundul tău vezi bine cum îţi înşeli chiar tu singur raţionamentul tău ; eşti silit să-ţi mărturiseşti că curiozitatea ta te mulţumeşte cum vrei tu, primind drept identităţi numai semuituri aparente sau re­miniscenţe de metafore. In realitate, tu eşti incapabil de a-ţi explica ori­ce alt amor a­­fară de al tău. Ei bine, nu te preface că te in­­doeşti, tu te deosibeşti de femee, cu toată unitatea speciei, mai tot atât cât te deosibeşti de plantă şi de dobitoc, mai tot atât cât şi de îngeri (dacă misterioasele noastre surori pretind curtenia unei ast­fel­­,de asimilaţii); şi soarta ta adorabilă şi crudă este ca, până la sfirşitul zilelor tale, să o vezi zâmbind şi plângând, fără ca tu să poţi cum­va să des­coperi pentru ce zâmbeşte ea sau pentru ce plânge. Tu­ zici : „Chiar când deosebirea sexurilor ar sta­bili intre noi şi femei o aşa de perfectă ne­putinţă de înţelegere, tot nu am şti ce simt ele ; fiind­că scumpa lor hypocrizie nu merge până acolo ca să ne ascundă tot­dea­una sen­timentele lor şi sensaţiile lor-Femeea nici o dată nu se mărturiseşte pe deplin nici bărbatului sau nici amantului sau nici duhovnicului hoi, şi nouă ne ar trebui mai cu seamă să ştim tocmai aceea ce ascunde ea cu mai multă gelozie. As­cundă ea pudoare născută sau pudoare câş­tigată, ascundă ea teama de a ne slăbi a­­doraţiunea noastră arătându-se prea umană sau de a o descuraja prin prea multă divi­nitate, tot atâta este! ea păstrează in ori­ce caz o parte intimă din sine în care ne este oprit să ne insinuăm ; nouă ne scapă ce este mai femeesc în femee. Nu ai de­cât să asculţi aproape de graţia tuturor confesio­nalelor sau pe la cuiburile de dragoste: pocăita nu va ascunde nici unul din pă­ciţele saie, le va detalia cu cea ma FOIŢA ZIARULUI „AREYERUL“ ________________11_______ 27 INTRE FRATI XXIII. Mătuşele şi preotul nu mai puteau de bucurie. Desire se gândea : — Bine a făcut Ana­is, mai că a mul­ţumit pe toată lumea, cu împărtăşania ei. Şi apoi la urma urmei,ei nu’i nimic de zis: o femee trebue să aibă evlavie. Asta i se şi potriveşte cu sexul. Dar Amable, orbit de orgoliu, se fe­licită că tot are stăpînirea asupra A­­naisiei şi-şi închipuia că a convertit-o în teoriile lui machiavelice. Şi se ad­mira singur cu cât meşteşug se foloseşte cumnată-sa de lecţiunile lui. El credea că împărtăşania, că umilinţa cu care as­cultă ea slujba la, biserică, era numai o prefecătorie... Se făcea diplomată, dar în fundul inimei îşi rîdea, îşi bătea joc. Bietul Amable ! Ce isbândă pentru teo­riile lui! Când eşi lumea din biserică, Amable auzi pe unul şi pe altul esclamând: — Nu se poate zice că Randrin n’are o nevastă tare cum trebue.... Un mărgăritar de femee, nu alt-ceva. Când veneau spre moară întâlniră pe hiorul Margot care se pusese în dosul cârței înadins ca să vadă pe doamna—n’o mai văzuse de când eșise din lăbuzie. Insă chiar și chiorul o vedea într’o au­reolă de cinste, şi se uită așa la Amable par’că ar fi voit să’i zică: — Prietine, te plâng. Acuma nu mai eşti tu drăguţul ei.J­­ar Amable încântat de prefăcătoria Anaisiei ’și zicea ! — Ce bine ştie ca să ascundă dra­gostea noastră, aşa de bine, în­cât nici chiorul care are privirea aşa de pătrun­zătoare, să nu bănuiască nimic. închipuirea asta îl înveselea. Acuma n’o mai socotea pe Ana­is proastă, ci din contra o găsea dibace și răutăcioasă pentru cei-’alțî. In acest moment ea, tocmai privea pe Desiré, lung. Mătușile băgară de sea­mă mișcarea asta isbitoare a ochilor, și Zenaida șopti la urechea lui Amable: — Vezi ce va să zică când ai o con­­sciință fericită. Preotul, la priveliștea asta, ridică mâinile în sus, ca și cum și-ar fi dat bne­cuvîn­tarea. Amable în interiorul lui, făcea chef. In surîsul Anaisiei, în privirea ei dră­găstoasă, el vedea o desfidere batjoco­ritoare aruncată bărbatului înșelat. In realitate, privindu’și așa bărbatul, Ana­is par’că’și spunea : — Cum îi seamănă copila ! Și De­siré îi apărea frumos. Asta nici Amable n’ar fi putut’o crede, chiar daca i-ar fi fost dat să citească în inimă ca într’o carte mare. Să-l creadă frumos pe Desiré, asta ar fi fost culmea nebuniei. Adevărul e că Desiré părea frumos­­ acuma, nu numai în ochii schimbătoarei­­ Ana­is, dar în ochii tuturor. Și frumu­sețea lui Desiré isvora de acolo că era fericit, 11 făce­a frumos strălucirea mul­­țumirei, întipărită pe tată’l. Pentru în­tâia oară la viaţa lui se simţea tînăr, — şi ca o floare. Floare cam târzie, nu e vorbă, dar ori şi cum ! Şi ori­ce floare e frumoasă. Ori­ce fiinţă în cursul existenţei sale străluceşte o dată măcar de nu i-ar ţinea strălucirea da cât un minut, dar în mi­nutul acela el apare pre atât de fru­moasă, pre cât e îngăduit să fie. Unii au frumuseţea asta la prima copilărie, alţii când sunt bătrâni de tot.... Unii o au o dată, alţii mai privilegiaţi, de mai multe ori. Cea mai mare parte din oameni o întrevăd numai la o vârstă şi în acele împrejurări în care nimic nu o bagă în seamă. Dar nimeni nu-i pri­vat de ea. Desire până acuma nu avu­sese. Clipa sau ceasul lui de frumuseţe şi ca copii, tot urît fusese. Faţa lui nu mai era aşa de bucălată şi de roşcovană, şi avea o privire mai dulce, mai plăcută în ochi. Nalt cum era, voinic, şi cu părul cam sur, care’i făcea chipul plăcut, Desiré putea fi pri­vit acuma ca un țăran frumos. Și e curios că Amable cu ochiul lui de pic­tor, n’a băgat de seamă că avea în fa­­ță’i un țăran frumos și că acela era frate său. Dacă Desiré ar fi fost un străin nu mai rămâne îndoială că Amable, în­tâi nându’l la câmp ori alt­unde­va ar fi zis pe loc, coprins de entusiasm : — O ! ce cap bun de studiat. Frumuseţea aceasta adevărată și solidă de sigur nimeni nu putea s’o priceapă aici, dar ,fără de Amable, toţi o sim­­ţeafi, şi nu e de mirare, că Ana­is mai ales; a rămas cam îmărmurită, privindul bine de astă-dată. In acelaşi timp şi în mod fatal ea trebuia să pună în cumpănă acuma sen­­saţiunea pe care i-o dădea vederea lui Desiré, şi aceea ce o încerca văzându-şi pe cumnatu-său, pe Amable. Şi la drep­tul vorbind, de­şi Desiré era de cinci­zeci şi doi de ani ear Amable de patru zeci, dar după înfăţişarea stinsă i-ar fi dat acestuia din urmă vârsta celui’alt. Şi privindu’l şi pe el, par’că Ana­is îş! zicea: De sigur că n’a putut nici o dată să’mi placă slăbănogitul acesta de Amable. Da, ajunge pân’la asta, în cât să uite şi amintirile acelea,, când se dăduse cu totul pradă voie! şi poftelor cumnatului său. Nimic nu’l făcea să alerge la aseme­nea presupunere. Ea, da,—dar Desiré ? Cine ştie, daca nu cum­va el porcul, prin violenţă?.... Şi Amabie şi’l închipui par’că năvă­lind asupra Anaisiei, şi el, cum îl vedea sare şi’l apucă de gât, îl scutură și’i strigă : — Nu vreau, nu vreau. Le aude, le simte, le vede, toate as­tea prin închipuirea lui. Dar orgoliul fu mai tare de­cât ori­ce închipuire și’șî zise : — Pentru ce să mă necăjesc eu de asemenea lucruri care nu pot să se în­tâmple ? — Ce prost sunt, esclama Amable. Mă tot întreb ce interes avea Amable să’mî înşire atâtea minciuni! Dar răs­­punsul e foarte simplu. Prefăcătoria A­­naisieî l’a înşelat şi pe el, cura a înşe­lat pe toţi cei alţi, şi de atunci crede că nu mai iubeşte, şi că s’a întors iar la Desiré. Şi el îşi închipuie că mă mulţu­mesc cu atâta că nu zic nimic vezân­­du-me aruncat pe al doilea plan. Şi caută acuma să mă aţâţe. A ghicit ura ce exista între mine şi frate-meu, şi făcea haz—asta îl distrează. Se teme ca să nu se potolească ura, şi o aprinde. Acuma înţeleg. Şi se linişti cu atât mai vârtos, cu cât seara la masă Ana­is fu foarte gen­tilă cu el. Fără îndoială, de­şi nu şi-o mărturisea, dar se simţea din ce în ce mai vinovata faţă cu amantul. Şi când să-şi ia bună seara de la el, îi strânse bine mâna. Strânsoarea asta de mână el o luă drept dovadă de dragoste, dar aceiaşi dragoste neclintită. (Va urma) -----------------------------------------------------­ ­•

Next