Adevěrul, septembrie 1891 (Anul 4, nr. 931-960)

1891-09-11 / nr. 941

2 D. Manicatidi închină pentru presă. D. Stoianof vorbeşte pentru acei ce sufer, pentru cei ce trăesc în mizerie, pentru umanitatea întreagă. D. Butculescu vorbeşte despre un monument ca o amintire. Apoi spune să facă o acoladă între români şi greci şi între şerbi şi bulgari ceea ce se face în mijlocul ovaţiunilor generale apucându-se toţi de mână. D. Dr. Saubner vorbeşte ca membru fondator al congresului. Prezintă 10 exemplare din dările de seamă ale primului congres de la Focşani. D. Ţurcanovici vorbeşte în sănătatea artei şi mai cu seamă a artiştilor din Bucureşti, care le-a dat concursul. D. Gr. Manolescu îşi exprimă bucuria cum spunea er la teatru, că românul are şeapte vieţi (poezia lui Alexandri) azi; dacă Alexandri ar putea să vază ce-i aci, ar zice că are şaptezeci de mii de vieţi. D. Iliescu vorbeşte de unire. E. Dioghenide spune câteva cuvinte la mijlocul unui sgomot de protestare aproape general. După banchet au mers cu toţii la statua lui Mihai Viteazul, unde s-au făcut noi manifestaţii de înfrăţire. PARIS, 9 Semptembre.—Bulevardurile au aspectul lor obișnuit; împrejurimile Operii sunt liniștite, pentru că frigul destul de mare depărtează pe cască gură. In interior în momentul când deschiderea lui Lohengrin începe, un spectator cere Marseliesa; publicul ’1 face să tacă; deschiderea este foarte aplaudată. La începutul întâiului act, jurnalistul Marais (de la jurnalul Revanche) strigă: jos muzica germană! el este dat afară din sală şi reprezentaţia continuă fără gălăgie. MERCURI, 11 SEPTEMBRIE 1891 Instrucţia laică şi obligatoare i Reconstituirea naturei umane.—Descrobirea raţiune! Ah ! părinţii noştri în 1789 continuând adevărata tradiţie revoluţionară, şi urmând revoluţiunei naturale a omenirei, a comunelor şi o renaştere!, au înţeles bine că trebuia opus, ca în trecut, o stavilă, imposibilă de trecut de acest torent năvălitor şi devastator al doctrinelor ultramontane şi în acelaşi timp să puie o busolă în mâna omului, busola care să îi arate drumul printre stîncile şi tempestele acestui ocean de erori şi calomnii, de superstiţii şi spaime de terori şi înfricoşări, ce ele tîrîie după dînsele şi în care pot atât de des fi înecate raţiunea şi conştiinţa omenească. Toate astea, ei le au înţeles foarte ,bine când pentru arzenda şi prepnia lori iubire de libertate şi patrie, când înactiva şi îngrijită lor pază, în neîncetata lor grije pentru popor, au pus fundamentul unei instrucţiuni publice şi naţionale, pe nişte baze atât de largi şi profunde, cât au fost şi cele nouă preparate de Constituţie. Ei asigură astfel, pentru viitor, independenţa sufletului, după ce au scăpat ei însuşi corpul din mânile lor puternice, şi au smuls omenirea, pentru totd’auna, din robia în care deja de secole, înlănţuit şi mut pe stîncile imobile şi aride ale credinţei, theocraţia o ţinea ţintuită şi captivă, pentru viaţa sa religioasă şi pentru cea politică, de la Grigore al XII. De ce vai! n’am continuat noi această operă de regenerare şi fecondaţiune morală care ar fi fost de bună seamă un mai mare profit pentru Franţa şi pentru lume, decât această operă de cucerire şi de moarte, de sînge şi carnagiu, unde fură aruncate trupele noastre voinicoase din causa nebuniei unui singur om. De ce, o, poporule, să fi lăsat tu să se stingă şi să se strice, să se înece sau să se usuce, nişte germeni atât de preţioşi, pentru care o mie până la 12 sute de ani d’abia au ajuns să fecondeze prin sînge şi lacrimi! Scumpa şi nenorocita noastră Franţă ar fi fost acum ceea ce trebue să fie, şi poporul de sigur că n’ar fi fost atât de des înşelat, libertatea n’ar fi fost trădată, conştiinţa neînpăcată, revoluţia calomniată nici dreptatea stinsă. Am avut o foarte mare moştenire de glorie, de splendoare şi de forţă morală de libertate, de veritate, şi cuminţie, şi noi moştenitori necredincioşi sau nepăsători ce suntem, risipim fără folos, fără onoare, sau mai bine zis, ne lăsăm să fim prădaţi de toate aceste fără contestare, fără a căuta măcar să ne apărăm, să ne conservăm cel puţin dacă nu să mărim, dacă nu să fecundăm ceea ce posedăm, ceea ce ne au transmis străbunii noştri, cu preţul atâtor sforţări şi atâtor lacrimi. Ceea ce e şi mai rea. Ah! dacă aceşti titani din alte timpuri ar eşi din mormintele lor şi s’ar trezi d’odată în mijlocul nostru, ne ar recunoaşte oare ? Ei giganţii marilor zile, cari în cinci ani au sfărâmat un trecut de 18 secole şi în trei luni au pus toţi regii Europei la picioarele lor, dacă ei ne ar pune următoarea întrebare : „Ce aţi făcut, piticilor, cu comoara ce noi v’am lăsat-o ca moştenire ?“ Ce am răspunde ? La lucru deci, muncitorii ultimelor momente, la lucru cu stăruinţă şi statornicie, cu ardoare şi ultimul curaj ; la lucru deci, căci timpul fuge! La şcoală şi la scrutin pentru resturnarea sudarzilor 1) 1) Aceia cari au servit mult timp în armată, şi călugărilor, regilor şi patrioţilor! Aceasta este încă o operă de salut public ce trebue definit, pentru care însă avem cel puţin sufragiul universal. Trebue deci instruite şi luminate masele, poporul şi a ’I învăţa mânuirea moşilor lor arme; aceasta este mijlocul cel mai sigur pentru a ’l face să renunţe cu un preţ mai mic decât o crimă de Ies humanité la baricade. Aceasta este mai cu seamă mijlocul de a ne asigura pentru totdeauna un triumf irevocabil şi o victorie de neiertat şi definitivă. Aşa de mare şi intensă este umbra ce aruncă astăzi încă asupra spirtului omenesc, această forţă de inerţie, această opunere ce masa neştiutoare ’ a satelor, întîmpină, pe drumul progresiv al omenirei, întărziind-o, îngedecându-o. Aşa de mare, aşa de intensă şi aşa de radioasă vor fi lumina şi activitatea ce tot aceeaşi masă, luminată şi reînviată, va respândi asupra spiritului omenesc şi omenirei pentru ca sa ’i grăbească mersul şi progresul, când educaţia ar fi trecut deja pe acolo. Aceasta este opera căreia am trebui cu toţii să ne devotăm neîncetat şi în tot timpul, fiecare în sfera sa, după mijloacele sale, fie în asociaţie fie individual. Aceasta este una dintre apanagiile suveranităţii noastre, este una din părţile guvernului care incumbă fiecărui cetăţean, pentru conservarea vieţei sociale, dintre care este unul dintre elementele constitutive. Să nu o mai uităm deci, nimic nu vine singur, nimic nu resare fără cultură, fără griji constrînse, fără persistenţă şi devotament şi mai cu seamă fără muncă, nici în ordinul fizic ca şi în cel moral, nici pentru o plantă ca şi pentru un popor. Şi noi democraţii, noi, mai mult decât alţii, noi cari n’avem nici timp îndestulător nici—mai cu seamă—resursele celibatului, noi, zic, mai mult decât oricare alta, avem trebuinţă ca fiecare să facă individual şi de la el însuşi motu proprio datoria sa, ba chiar mai mult decât datoria sa. Noi nu suntem decât voluntari foarte nedisciplinaţi încă, ba chiar nedisciplinaţi şi uităm adesea că trebue să luptăm în toate zilele, în tot ceasul, contra unei armate permanente de oameni cercaţi, mercenarii conştiinţei, aşa de puternic organizaţi, aşa de arzători la luptă, aşa de încăpăţînaţi la bătaie şi atât de aspri după victorii, cât sunt de scrupuloşi în demersuri pentru a ajunge la triumf. Ei au cartierele lor generale (statul lor major) în mijlocul nostru; ei au întăriturile lor, au locurile lor de întrunire publică şi privată, au mănăstiri şi biserici. Ei au emisarii lor,secreţi şi împărţitorigie: scrisori, fărfi, pitită dări sunt călugăriţele şi călugării, cerşetorii neruşinaţi, a căror supunere oarbă le garantează în tot momentul şi în tot ceasul, activitatea şi discreţia cea mai mare şi cea mai constantă. Ei au toate armele de luptă şi bătălie, de conspiraţie şi de nelinişte contra noastră, care n’avem decât dreptul, curagiul şi devotamentul nostru. Ei au toate acele şi tremură! ei tremură pentru că ştiui că ne va costa foarte puţin, pentru a conduce această operă vitală a educaţiunei, la bun sfârşit, pentru a conduce la bun sfârşit această regenerare a satelor, această reconstituire a întregului popor, dacă fiecare dintre noi n ar face de cât tocmai datoria sa. Dacă fiecare dintre noi şi-ar aminti numai un ceas pe zi că este membru solidar al unei mari familii, pentru care după cum zice Montesquieu: „Legile educaţiunei sunt cele d’intâiu ce fiecare dintre noi le primeşte şi d’atuncî — la rîndul său — are a preda. Astfel se va stabili atunci un imens curent liberal, întotdeauna gata să vibreze şi care va fi în corpul social, ceea ce e circulaţia sângelui în corpurile individuale. Prin această operă am lega din nou adevărata tradiţie revoluţionară, aşa cum mărturisesc numeroasele raporturi asupra instrucţiunei, prezentate la fiecare dintre marele noastre adunări al acestui period, care tradiţie ne descoperă, cum am mai observat, că dacă părinţii noştri s’au bazat pe curagiul şi virtutea lor pentru fondarea democraţiei, ei s’au mai bazat afară de asta şi pe instrucţia şi desvoltarea de lumină din viitor, pentru consolidarea şi sfârşirea operei. Ceia ce ne trebue este: O creştere bărbătească şi civică, naţională şi patriotică, scoasă, reînviată şi nutrită cu sucul revoluţionar şi democratic şi nu cu acest suc theocratic şi popesc, al cărui tipar ne strînge încă şi ne striveşte, trebue să învăţăm generaţia care ne va urma în tradiţia judiciară şi economică a patriei, să ştie a citi şi a judeca. Trebue se dăm copiilor noştri, ca catehism şi cult, declaraţia de drepturi sau Codul civil, în Ioc de Tatăl nostru, sau alte rugăciuni către D-zeu. Trebue să le punem în mână instrumentul cu care s’a preparat şi făcut Revoluţia, adică: pe Voltaire, Rousseau, Montesquieu, cuvinturile lui Mirabeau, Discursurile lui Vergniaud, cugetările lui Saint-Just şi Robespierre, dar nu să le dăm instrumentele dreptului divin, cari au minat-o şi cu care se caută încă a strivi isvoarele şi falsifica principiile. Asemenea trebue să-i mai învăţăm istoria Revoluţiunei şi să-i deschidem,, în ochii tuturor, analele Iliadei noastre moderne, până acum desfigurate şi falsificate, întunecate şi învăluite. Va fi de ajuns să o vadă pe această mare şi nenorocită victimă, cu nenorocirile şi greşelile ei, cu pasiunile şi urmările ei silite, pentru a o face să fie iubită şi înţeleasă de acei chiar cari, din neştiinţă sau din cauza sistemei, se îngrozeau de dînsa sau o blestemau! Şi în loc de Viaţa sfinţilor şi drumului crucei, să li se pună astfel în mână viaţa martirilor noştri şi să li se arete drumul libertăţei. Toate aceste numai din cauza următorului rezonămînt foarte simplu: că dacă voim să avem oameni şi cetăţeni, nu trebue să muncim pentru a forma călugări şi soldaţi, precum dacă voim să crească un stejar, semănăm o ghindă şi nu un scain. B. c. (Va urma.) .. ---------utmmm----- INFORMATIUNI _______ 3 Primul nostru redactor, D. Grigori Ventura, a fost singur autorizat a vorbi aseară, la banchetul studenţilor, în numele ziarului AsSeveraS. Orice alte cuvinte pronunţate sau opiniune exprimată de o altă persoană nu privesc ziarul nostru. Consiliul comunal din Bârlad e disolvat. Comisia interimară se compune din D-nii: C. Budu, B. Mitrea, Sterian Dumitriu, P. V. Neacşu, G. Nicolau şi P. Ghinescu La 16 Septembrie se va judeca recursul soldatului Cojocaru, condamnat la munca silnică pe viaţă. In numărul nostru de Duminecă s’a strecurat o informaţie prin care atrăgeam atenţia asupra unor pretinse şicane pe care D na Directoare a şcoalei de fete din strada Polizu le-ar face părinţilor cu primirea elevelor. In urma informaţiunilor precise, pe care le-am primit, am aflat că au fost părinţi care sau dus cu copii după ce trecuse deja termenul înscrierilor şi după ce se complectase numeral fatamentar al elevelor ce puteau să fie admise. Aceşti părinţi întârziaţi au fost nemulţumiţi, însă D na Directoare nu putea să fie în nnima vinovată. Deci am fost imupşi în eroare şi regretăm mult putoarea acelei informaţiuni. Azi încep examenele medicilor stagiari. Comisia este compusă din D. general Severin preşedinte, coloneii Petrescu şi Demosthene şi maiori Chessim şi Georgescu membri. Candidaţi sunt în număr de trei, anume: D-nii D-ni Borcescu, Missir şi Dobreanu. La 1 Noembre 4 coloneii şi 6 Lt.-coloneii vor fi trecuţi la pensie din cauza limitei de vîrstă. Depositele de recrutare au primit ordin de a verifica listele rezerviştilor şi miliţienilor cari fac parte din depositul lor. Şefii de deposite au primit ordin de a controla prin ei însuşi domiciliurile rezerviştilor, şi a semnala pe aceia ale căror domiciliuri au fost schimbate fără a înştiinţa autoritatea militară. De astăzi încolo D. Diogenidi nu mai face parte din redacţiunea Adevărului. Avocaţii din partidul liberal-naţional au hotărît să susţină la decanat candidatura D-luî avocat Tache Geani. Mâine 11 Septembrie curtea de apel din capitală, secţia 1 va judeca apelul falimentului Avram Lewy, se întrunească la 15 Septembre, ca să resolve mai multe cestiuni importante. —Pistim că, sub ministerul D-lui G. D. Teodorescu, mai mulţi părinţi au adresat o plângere contra D-lui V. Vasiliu, profesor de limba franceză la gimnaziul din Piteşti. Am dori să ştim dacă D. Poni, actualul Ministru al instrucţiunei publice, are cunoştinţă de ’ acea plângere, şi ce hotârîre s’a luat contra acestui profesor. La 13 Septembre vine înaintea consiliului de răsboiu al corpului II de armată, procesul sergentuluimajor Gavrilescu din reg. 4 infanterie, care a bătut pe sergentul Mirescu, pe când acest din urmă era la închisoare. Azi la orele 8 şi 50 m. dimineaţa, studenţii universitari au plecat la Sinaia de unde se vor întoarce diseară. —·$· — —tmn-—*— —*— —4«— Membrii societăţei presei sunt convocaţi pentru a doua oară să REFORMELE D-lui POM (Urmare şi fine) Membrii corpului didactic primar cu titlul provisoriu precum şi învăţătorii şi învăţătoarele rurali cari nu au obţinut titlul definitiv, conform prescripţiunilor lege presente, vor putea fi pedepsiți cu pedepsele de la literile e, f, g, de către comisiunea permanentă de lângă Ministeru, având dreptul de a se apăra sau prin memorii scrise sau în persoană. Art. 96.-Ministerul va destitui deadreptul pe membrii corpului didactic primar, condamnați pe cale judiciară pentru crime şi pentru delicte prevăzute la art.... din codul penal, pe cei lipsiţi printre sentinţă judecătorească de o parte sau de tot din drepturile menţionate la art. 22 din codul penal şi pe cei interzişi printr-o sentinţă judecătorească de a ocupa funcţiuni publice. Ministerul are dreptul de a suspenda din funcţiune pe membrii corpului didactic primar, daţi în judecată pentru cazurile prevăzute la art. enumerate mai sus din codul penal, pe tot timpul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a sentinţei. Art. 97.—Membrii corpului didactic primar cu titlul provizoriu sau definitiv, cari au încetat de a funcţiona prin retragerea de bună voet sau prin suprimare de post, se pot rechema în funcţiune de către minister la o catedră de acelaşi grad cu aceea pe care au părăsit-o, cu condiţiune ca să nu fi trecut mai mult de 2 ani de la eşirea din funcţiune. Art. 98.— Toţi membrii corpului didactic primar cu titlul definitiv pot fi transportaţi la o altă şcoală de acelaşi grad după propria lor cerere. Art. 99.—In fiecare an membrii corpului didactic primar din fiecare judeţ vor fi întruniţi în capitala judeţului sub preşedinţa Revizorului şcolar pe timp de 10 zile consecutive. In aceste zile se vor ţine conferinţe de natură strict pedagogico-didactică. Regulamente speciale vor precisa epoca şi procederile conferinţelor anuale. Art. 100.—Acei din membriil corpului didactic primar, ce experienţa va dovedi că nu se află încă în posesiunea tuturor cunoştinţelor necesare pentru îndeplinirea sarcinei lor, vor fi întruniţi din ordinul Ministerului, în cursul vacanţelor mari, în oraşele de reşedinţă ale şcoalelor normale primare respective, pentru ca sunt instrucţiunea profesorilor acelor şcoli desemnaţi de autoritatea şcolară, să li se poată da un supliment de instrucţiune sau să fie puşi în curent cu metoadele didactice cele mai noue. Membrii corpului didactic astfel întruniţi vor primi de la Stat cheltuelile de transport, vor fi găzduiţi în localurile şcoalelor normale şi 11 se va mai acorda fiecăruia din ei o diurnă de 1 leu pe zi. § II. Retribuirea corpului didactic Art. 701.—Retribuirea corpului didactic primar se compune din două părţi: una fixă, numită osatar primitiv, şi upa care variază după timpul servit care se numeşte gradaţiune. Art. 102.—Salarul primitiv al personalului didactic primar definitiv este: al Pentru învăţători şi învăţătoare, de 90 lei pe lună, acei cari vor avea în cursul anului şcolar mai mult de 50 şcolari regulaţi, vor primi la finele anului o gratificaţiune de 120 lei. b) Pentru învăţătorii şi învăţătoarele şcoalelor de aplicaţie de pe lângă şcoalele normale de învăţător şi învăţătoare, de 150 lei pe lună. c) Pentru institutoarele de grădini de copii 160 lei pe lună şi pentru îngrijitoarele de copii 50 lei pe lună. d. Pentru institutori, institutoare şi titularii anului preparator de pe lângă şcoalele normale de învăţători şi învăţătoare, de 225 lei pe lună. Membrii corpului didactic primar cu titlul provizoriu vor primi 90% din salarul celor definitivi. Suplinitorii vor primi 70% din salariul celor definitivi. —— Brigada de artilerie compusă din regimentele 2 şi 6, astăzi de dimineaţă a plecat în marş militar la Slobozia, unde va face exerciţii de tir. Aspectul trupelor şi al cailor era excelent. —»*•— Art. 103.—Gradaţiunea constă în creşterea după fiecare termen de 5 ani serviţi în corpul didactic, cu titlul provisor şi definitiv, a retribuţiunei lunare a fiecărui membru al corpului didactic primar, cu 15% din media salariilor primitive lunare, ce a primit în acei 5 ani ca membru al corpului didactic. Gradaţiile nu se acordă pe mai mult de 4 termene. Gradaţiunea face parte din salariu şi se ţine în seamă la regularea pensiune!. HENRY LUCENAY AGONIA UNUI CRIMINAL O putere misterioasă mă silește să vorbesc de ziua aceea, să mă năpustesc în vălmăşagul acelor figuri hide cari joacă înaintea ochilor mei. Ș’apoi, ce voință pot eu să opun ? Din ceasul când am intrat la Mary Ann nu mai sunt eu. Ce nebunie de perversitate mă împingea? Cum a căzut ea subt arma mea? Nu mai ştiu... Era întinsă la picioarele mele, şi nu me puteam sătura de a privi acel colan de sânge, care semăna cu o panglică roşie, care’i încunjura gâtul. Privirea eî fixă nu se deslipea de a mea şi ’mi-o ţinea magnetizată. Trebuia însă ca să piară cadavrul. Răsucii împrejurul mâini lungul păr negru al moartei și tîrîi corpul ei inert, departe de lumină, într’un colț al camerei; pe urmă, dupe ce făcui un sac din cearșafurile patului său, mă plecai pe dînsa. Simții un fior în sânge când văzui mişcându-se părul care ’i încingea fruntea! 11 mişca vîntul care pătrundea pe subt uşe şi care sufla în coroana asta mătăsoasă! Sînt trei ceasuri de dimineaţă, mă duc spre Tamisa. Ah! ce bine îmi amintesc acel drum grozav! Oricând calc, membrele înţepenite ale cadavrului îmi bat umerii; atunci mă grăbesc mai tare. In sfîrşit, iată fluviul; sosesc, gîfîind, aproape de acel complice tainic. Sleit de puteri, înăbuşit deşi noaptea era umedă şi rece ca ghiaţa, nu mă opresc decât la podul Blackfriars; pun povara ce duc în spate pe parapet... nu e nimeni pe acolo .. numai ici şi colo lumina unui felinar tremură subt geamurile biciuite de ploae.... încă o sforţare şi pachetul alb, pătat de sânge, piere în „silent Highway“. A căzut! S’a sfîrşit! Apa neagră s’a închis la loc, curge repede, adîncă. Mary Ann va fi bine păzită! Ce uşurare!!! Sunt scăpat.... Dar ce face omul acela acolo? Ar zice cine-va că se ascunde. Pentru ce’i el aci, la ceasul ăsta, dacă nu are şi el să încredinţeze Tamisel vre-o crimă! îmi e frică. Nu cum-va mă spionează? M’a văzut? Nu cum-va m’a urmărit? Trebue să fug. Şi nervii mei s’aţîţă când e vorba de primejdie; trec podul repede, mă strecor pe lângă ziduri prin stradelele de la Saint-Gilles. Omul vine dupe mine, e cam departe de mine. Acum este destulă lumină ca să’l ved bine; el fiind om nalt nu’l pot lua drept altul; este înbrăcat cu un macfarban cenușiu. Eu merg, merg mereu; oboseala, frica, crima îmi ard sângele; tîmplele ’mi svîcnesc, ochii par’că ’mi sunt în văgăuni de foc; pare că mă strânge cineva de gât, înebunesc! Nu cutez să fug, ca să nu deştept băgarea de seamă, şi cu toate acestea aş vrea să fac zece mii de paşi la fie ce pas fac. O Londră! n’ai putea tu să ascunzi un vinovat mai mult în mrejile tale nenumărate? N’aş putea să scap de urmărirea acelui om? Nu’l scapă nici o mişcare a mea! Mereu văd forma aceea colosală care s’a făcut reflectul meu! Şi au trecut şapte ceasuri de când umblu! In sfîrşit întorc capul... nu’l mai văd! Pentru un minut iar am prins curaj! Intru într’un public-house ca să beau gin! Iar gin ! Băusem destul gin mai nainte d’a intra la Mary Ann! Cu paharul în mână, scot capul pe uşe... omul se iveşte la cotitura stradei. Cârciuma are o a doua ieşire în faţa unui squar; mă năpustesc într’acolo şi fug mai desnădăjduit. Aud cum îmi zvîcnește inima. Iacă seara, sînt sleit, picioarele ’mi tremură, mă înpleticesc. Oh! omul acela! Oare m’am luptat atât de mult numai ca să simt mâna lui pe umărul meu și să văd triumful în ochii lui cari m’au spionat cu atâta răbdare ! Dar este Baker-Street! Sosesc dinaintea faţadei iluminate a muzeului Tussaud. Mulţimea intră, eu mă strecor printre curioşi şi intru şi eu. Omul cu mac-farlanul cenuşiei nu cred că m’a văzut. Mă grăbesc să trec ca să las mulţimea cu o barieră între el şi mine. In capătul galeriei este salonul „grozăviilor“; acolo o să fiu şi mai departe. Luminile şi căldura din sala aceasta mă slăbesc şi mai tare. Cad pe o bancă şi mă uit la figurile acelea nemişcate ca şi mine. Nu le văd însă.