Adevěrul, mai 1892 (Anul 5, nr. 1165-1192)

1892-05-23 / nr. 1185

ANUL V.—No.'ll85 NUMÉBUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP la 1 ŞI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI şi se plătesc tot-d’a­ un­a înainte In Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în străinătate 50 Şease luni, 15 „ „ 25 Trei luni , 8„ „ , 13 Un număr In străinătate 15 bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA EDIŢIA­ A DOUA Să te fereşti, Române! de cuiti strein în casă V. Alexandri. SAMBATA 23 MAIU 1892. KIMERUL 10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc : jNUMAI la ADMINISTRAŢIE, Din Străinătate, direct la administraţie şi la . toate Oficiele de publicitate. InimciurKla pagina'IY...................o,30 b. linia » : . \» ll1..................2,- lei , „ T ş II...................3.- lei , Inserţiiinele ţi Reclamele 3 Lei rândul. La Paris, zi­arul se găseşte de vânzare cu nu­mărul la bioşcul No. 117, Boulevard St.­Michel UN NUMER VECfflU 30 BANI ADMINISTRAȚIA 10, - STRADA ACADEMITCI, — 10 Director politie: ALEX. V. BELDIMANU REDACȚIA 10, — STRADA ACADEMITC­I, — 10 Mitele apicole la Senat Două făgăduinţi A triumfat! Românii la Viena Casa săracului D­OINA Loja sfngerată București, 22 Martt 1892. CREDITELE AGRICOLE • SENAT Şedinţa Senatului de Mercuri a fost o şedinţă interesantă, prin aceea că în cursul ei s’a discutat şi votat legea creditelor agricole. Nu e vorbă, cu puţin mai ’nainte acelaşi corp legiuitor, aceiaşi majoritate, a votat un alt proect de lege detestabil, pre­­sentat de ministrul instrucţiune! proect despre care s’a mai vorbit prin ziarul nostru şi asupra căruia publicăm chiar în numărul de as­­tă­zi un articol special. Ori­cum, a doua jumătate a şedinţei rămâne interesantă prin discuţia asupra u­nei legi a căreia bunătate numai doar opozanţii cu ori­ce preţ o mai pot tăgădui. Cel dintâi înscris la cuvînt a fost D. Dinu. Sturza, sub­ şeful partidului naţionaliberal, care, în numele ge­neraţiilor trecute, presente şi viitoare, s’a crezut dator să critice proectul. Şi auziţi, oameni buni, critică! Expunerea de motive care pre­cedă proectul nu e destul de lungă, (ceea ce face pe pudicul orator să roșiască de progresele realizate de România în ultima jumătate a vea­cului nostru !), această expunere ar fi putut să fie mai desvoltată, să dea mai multe amănunte asupra mersului actualelor credite agricole, mai ales că, observă piticul orator, capitalurile unora din ele au mers crescând necontenit; guvernul vrea să facă inovaţiuni, fără a ţinea sea­mă de munca altora, fără a căuta s’o îndrepteze, dacă experienţa a dovedit că e defectuoasă în unele pri­vinţe... Şi, ca încheere, se î nţelege, o frază de efect era indisperabilă : Băgaţi bine de seamă, Dior! Statul Român modern nu e opera D-voastră şi deci nu ve poate fi ertat D-voastră sa stricaţi ceea ce ante-mergătorii D-voastră au întemeeat cu atâtea jertfe Băgaţi bine de seamă ce respundere luaţi asupra D-voastră­­... Aşa ceva Drept s’o spunem, un orator nu se poate pogorî mai jos într’o cres­tie mare, de înalt interes social şi economic, de cât pănă unde s’a po­gorît sub şeful liberalei în discur­sul său asupra Creditelor agricole Să vezi un om cu pretenţia de a conduce un partid numeros, un par­tid de guvernământ, pierdut în chi­­ţibuşerii de mâna a treia, cu zece două­zeci de fiţuice înprejurul lui scotocind câte o cifră uitată în te miri ce hârţoagă şi apoi storcând-o, chi­nuind o, punând-o la cea mai grea tor­tură,pentru a ajunge la încheeri miracu­loase, după care albi­l trebue consi­derat negru, negrul —alb... E cel puţin foarte meschin, şi îţi inspiră o ade vârată milă! Orî­ cât de mult forma în care o­ratorul a căutat să înveşmînteze ideea sa ar fi fost îndulcită, totuşi răutatea a transpirat, s’a arătat evi denţă în toată amărăciunea ei, —şi a­­ceastă răutate nu mai priveşte pe nimeni în parte, ci o întreagă clasă de oameni, cea mai nedreptăţită, pe ărani, talpa ţârei, de care la nevoe se spun atâtea şi atâtea lucruri fru­moase, măgulitoare, atâtea şi atâtea inguşiri, atâtea şi atâtea platitudini. A trebuit să ia cuvântul D. G. Panu, pentru a ridica discuţia la înălţimea la care trebue să fie ţi­nută. Valorosul senator de Iaşi a arătat de aproape însemnătatea şi nevoia înfiinţărei creditelor agricole prin mij­ocirea Statului, legitimându-şi ca un om luminat, nepasionat, care ştie să facă abstracţie de ori­ce considera­­ţiuni înguste când e vorba de o idee, votul său pentru această lege. Că ţăranul are nevoe să i se facă credit, pentru a întimpina greutăţile de care zilnic se loveşte şi care l’au redus la o stare de aşa sărăcie, —în­cât doar în Italia de Sud dacă mai găsim locuitori în condiţiuni econo­mice aşa de mizerabile ca ale lui, — aceasta e în afară de ori­ce îndoială. Dar cine să-i facă credit? Societăţile înfiinţate din iniţiativă privată ? Unde-s ele ? Când o să le putem avea ? Ce o să amaneteze ţă­ranul, când el are nevoe de toate când îi lipsesc toate ? Care capitalist va risca să pue capitaluri în o aşa întreprindere, când ştie de mai ’na­inte că împrumuturile ce le-ar face nu sunt serios garantate ? Pentru ce u­nii partizani ai iniţiativei private şi adversari ai intervenţiei Statului, — oameni bogaţi, unii arhi-milio­­nari, — nu dau exemplul trebuitor în o aşa înprej­urare, arătând că pun o parte din averea lor pentru înfiin­ţarea din iniţiativă particulară a a­­cestor instituţiunî ?... Iată atâtea cestiuni discutate de D. Panu cu competenţa D-sale recu­noscută, şi care toate au arătat cât de îngust şi de meschin era terenul pe care s’a fost pus mititelul şi pa­sionatul orator dinaintea D-sale şi cât de necesară e intervenţia Statului în folosul clasei numeroase şi sărace. Lămuririle pe care le-a dat apoi D. Ghermani asupra unor observa­­ţiuni ale D-lui Panu, au lămurit şi mai bine spiritul democratic în care legea a fost concepută, agravând si­­tuaţiunea democraţilor liberali, cari horţiş-morţiş, alăturea cu unii con­servatori ruginiţi, au căutat să se pue de-a curmezişul acestei reforme bune, în numele celebrului şi răsu­flatului loisser faire, laisser passer. Legea votată Mercuri la Senat e o lege bună — şi ori cât de neîm­păcaţi adversari am fi guvernului, nu putem să nu-i recunoaştem acest merit. --------------—««3*005^^—-----------­ Ană [seara. — Din 500 lucrători ocupaţi a mină s’a scos 25 morţi şi 25 leşinaţi, alţii 200 lipsesc la apel. — Lucrările de scăpare întrerupte din cauza gazurilor înă­buşitoare au fost reluate azi dimineaţă, ministrul agriculturei este aşteptat, nu se ştie dacă nenorocirea se datorează negli­­jenţei sau relei voinţe. AGRAM, 21 Main. — Trenul-poştă mer­gând ori de la Agram la Brod, a fost sur­prins în gara din Mowska de o vijelie care a aruncat 4 vagoane într’o groapă; cele­­l’alte vagoane au fost cu desevărşire sfă­râmate; 25 călători au fost răniţi dintre cari câţi­va în mod grav. LONDRA, 21 Maiu. — Greva minerilor din Durham s’a terminat de­oare­ce pro­prietarii au consimțit să reducă salariile numai cu 10 la sută în loc de 13 jumă­tate la sută. Stefa Munteanu, TELEGRAME HAMBURG, 21 Main. — Coresponden­tul hamburgez confirmă ştirea în privinţa ntrevederii Ţarului cu împăratul Wilhelm la Kiel la 7 Iunie st. n. Ţarul însuşi a fixat acest oraş pentru că doreşte să se întoarcă în Rusia pe mare. Afară de asta la Berlin s’au luat alte disposiţiuni pentru primele zile din Iunie. PARIS, 21 Maiu. — Un duel a fost în timpul dimineţei între D-nu Drumont şi căpitanul Cremieux (israelit) pentru un ar­ticol de jurnal. D-nu Drumont a fost uşor rănit la faţă. ROMA, 21 Maiu. — D-na Giolitti a de­clarat ca răspuns la o chestiune a D-lui Bonghi, că poliţia supraveghează pe per­soanele considerate ca primejdioase, dar guvernul nu crede că o lege specială con­tra anarchiştilor ar fi necesară. BIRKENBERG (Boemia), 20 Mai. Un incendiu a isbucnit e­l într’un puţ de mine de argint din Prizban; el a ţinut Două făgăduinţi In anul 1866—Lascap Catar­­giu fiind ca şi astăzi prim-mi­­nistru—Carol’ I a dat cuvîntul Sen de Hohenzollern că Curtea de Casaţie va fi strămutată in Iaşi, ca o compensaţiune dato­rită veche! capitale a Moldove­­pentru sacrificiul făcut in fa­vorul Unirei Principatelor su­rori. Curtea de casaţie stă încă neclintită în Bucureşti. VERBA VOLANT In anul 1866—Lascar Catar­­giu fiind ca şi astăzi prim-mi­nistru—Carol I, prin scrisoarea Sa cu data 2 (14) Iunie şi publi­cată în Monitorul Oficial Nr. 118, a promis suma de DOUĂ­SPRE­­ZECE MII GALBENI pentru o ins­tituțiune de bâne-facere. Suma de două­spre­zece mii galbeni stă încă neclintită în lada regală. SCRIPTA VOLART Datoria primului ministru de la 1866 și de la 1892 este de a spune Suveranului séu că nu este mai mare rușine pentru un Cap încoronat de­cât de a nu respecta cuvîntul Séu, iscă­litura Sa. A. V. B. Românul la Viena VIENA, 21 Main. — D. Braun, şeful cancelariei imperiale a promis şe­fului deputăţiei române, că va remite memoriul împăratului. A TRIUMFAT! Mercuri a venit şi în discuţia Se­natului proectul de lege pentru modifi­carea art. 8 din legea de la 6 Mar­tie 1883, şi măcar că D. Take Io­­nescu era sigur de majoritatea ser­vilă şi incultă a anachronicului corp, totuşi a întâmpinat greutăţi şi Tau apucat sudorile. Cel întăi, înscris la cuvânt lu D. Ştefan Şendrea profesor la Universi­tatea de Iaşi, care ţinu un strălucit discurs. D. Şendrea în timp de o oră, într’un limbaj energic, spuse a­­devăruri crude D-lui Take Ionescu şi-l execută, dovedind Senatului că acest proect de lege, este reglemen­tarea persecuţiei profesorilor, este arbitrariul şi teroarea ministerială. Partea principală a discursului D-lui Şendrea a fost aceia când a aratat că Ministrul îşi rezervă singur drep­tul şi facultatea de a pune în retra­gere la­ vârsta de 6­5 şi 70 ani, pre­cum şi desminţind această limită de vârstă, când după 30 ani de serviciu, ce mulţi îi împlinesc la vârsta de 55 ani, acelaşi Ministru scoate pe cine-i place din învăţământ. De ce D. Take Ionescu nu lasă această sar­cină juriilor, adecă comisiunilor în­sărcinate de a judeca pe profesori, şi o rezervă sie­şi şi consiliului per­manent compus din 3 membri, nu­miţi de ministru ? Pentru că consiliul permanent îi lasă D-sale mână liberă ca să facă din lege mijloc de vexa­­re politică. Dacă D. Take Ionescu n’ar urmări scopuri streine instrucţiune!, atunci ar fi venit cu o lege raţională, şi n’ar fi căutat portiţe prin care să se poată strecura arbitrariul ministerial. Comisiunile însărcinate de a judeca pe profesori au dat rezultate care le face onoare şi D. Şendrea citează mai multe exemple. Ceia ce nu s’a făcut nicăiurea, nici chiar în armată, nici în magistratură, unde nu există judecată ministerială, se face în cor­pul didactic. In loc ca judecata se­menilor din un grad imediat supe­rior să fie luată în consideraţie D. Take Ionescu îşi arogă singur drep­tul judecăţei. Nimeni nu neagă că sunt în cor­pul didactic bâtrâni cari ar fi in in­teresul instrucţiei sa fie puşi în re­tragere. Dar în asemenea caz trebue tact, circumspecţiune, iar nu fanfa­ronadă, răutate şi venin fiind­că eşti Ministru din încrederea Regelui. Şi modul cum procedează D. Take Io­nescu este revoltător. Ia ajunul ale­gerilor generale, stimatul institutor Stăuceanu din Iaşi, a fost scos din directorat. A trebuit intervenţia D-lui N. Culianu care a arătat D-lui Take Ionescu că n’are acest drept. Ei bine, tocmai aceasta voeşte prin legea de faţă, zice D. Şendrea. Iată garanţia ce ne dă actualul Ministru de instrucţie. După ce’şi termină D. Şendrea im­portantul său discurs, spuse căte­va palide cuvinte D. Take Ionescu, tă­când asupra lui Stăuceanu. Se citi apoi articolul unic așa cum a eșit de la Cameră : Articol unic. — Articolul 8 din legea de la 6 Martie 1883 se modifică precum urmează: Membrii corpului didactic cari vor fi îm­plinit vârsta de 70 ani pentru profesorii de Universitate şi 65 ani pentru cei­l­alţi, vor fi puşi în retragere din oficiu de către Mi­nistrul instrucţiunei publice. Tot ast­fel vor putea fi puşi în retragere din oficiu şi membrii corpului didactic cari, fără a avea vârsta de 70 şi 65 ani, după distincţiunile de mai sus, vor fi îndeplinit 30 ani de serviciu în corpul didactic. In acest din urmă caz, Ministrul instruc­ţiunei publice nu va putea pune în retra­gere de­cât cu avizul conform al consiliu­lui permanent. Profesorul pus la retragere păstrează ti­tlul de profesor onorific. La citirea unicului articol D. Ni­­colae Culianu junimist, vice-preşe­­dinte al Senatului (care reprezintă majoritatea Senatului) şi profesor u­­niversitar, propuse trei amendamente. La aliniatul I adause cuvântul pu­tea aşa ca în loc să se zică că, mem­brii corpului didactic vor fi puşi în retragere, să se zică vor putea­­fi puşi în retragere la limita de vârstă. Acest adaos a fost explicat de D. Culianu că neputându-se pune o li­mită perfectă de 65 şi 70 ani, cei apţi de a fi profesori vor putea fi lăsaţi încă in instrucţiune. La aliniatul al II-lea D. N. Cu­lianu propuse următorul amenda­ment : Pensiunile membrilor corpu­lui didactic puși în retragere din oficiu, se vor regula pe baza apantamentelor, prevăzute pen­tru ei în legea din 6 Martie 1883. Acest amendament fu explicat ast­fel de D. N. Culianu : Legea grada­ţiei nu s’a aplicat de cât în 1889 — 90 şi pensiunile se fixează după leafa a­­vută în cei 5 ani din urmă. Profe­sorii au fost o dată frustraţi şi acum ar fi frustraţi a doua oară. La al. III D. Culianu propuse ur­­mătorul amendament : In acest din urmă caz, minis­trul Instrucţiei publice nu va putea pune în retragere de­cât cu avizul conform al comisiu­nilor însărcinate prin lege, de a putea judeca pe membrii Cor­pului didactic. Acest amendament fu explicat de D. N. Culianu că Ministrul este o persoană politică şi că prin urmare mai bine este a încredinţa această sarcină comisiunilor de judecată. D. Take Ionescu combătu amen­damentele D-lui Culianu şi majorita­tea servilă le respinse. In faţa acestor lucruri ori­ce co­mentarii sunt de prisos.­1. Atitudinea D-lor Stef. Şendrea şi N. Culianu le face onoare, iar purtar­ea D-lui Take Ionescu şi legea sa nesocotită, vor râmânea ca un blam in viaţa sa pu­blică şi politică. A triumfat omul fără scrupule şi fără ruşine. Să-i fie de bine! Eduard Dioghenide. MOL sanitar edral YI In şirul de articole scrise asupra acestei chestiuni, am semnalat factorii şi lipsurile mai importante ce se opun unei funcţio­nări folositoare a serviciului sanitar la ţară. Din cele arătate, ori cine s’a putut convinge câ’n împrejurările de faţă, ar fi greu, foarte greu chiar pentru un om, în- * zestrat cu toată buna-voinţă necesară, ca să îndrepteze imediat râul pentru întreaga ţără. Piedica cea mai însemnată de care se loveşte e­ lipsa de personal. In toată ţara sunt ca la 650—700 de medici şi D. dr. Alexianu a declarat că-i trebuesc 2000 pentru a putea folosi sănătăţei publice! Cea d’întîia grije a unui reorganizator al serviciului sanitar trebue deci să fie : cum am putea înmulţi doctorii? Sistemul re­gretatului dr. Davila a dat resultate rele şi alt sistem de a înmulţi în grabă medi­cii nu se află. Dar nu e nevoie sâ gândim mult asupra acestei cestiuni, tinerii noştri studioşi, înţeleg singuri foarte bine, care e cariera cea mai sigură azi şi de aceea se vede cum facultăţile de medicină sunt cele mai populate. In mai puţin de zece ani, facultăţile noastre ne vor da un număr însemnat de doctori în medicină, şi cel mult peste 20 de ani ei vor întrece numărul necesar. Dar, noi credem că avem un mijloc de a înmulţi numărul medicilor de plasă *) chiar de pe acuma, căci, dacă n’am fi avut ce face de cât să aşteptăm 20 de ani, nici nu m’aşi fi apucat să scriu despre astă chestie. Avem în ţară o sumă însemnată de me­dici, cari nu-s cetăţeni români; aceşti me­dici au tot interesul de a căpăta cetăţe­nia ; ei bine, noi ne putem folosi de acea­stă nevoie a lor făcând o lege prin care să hotârîm ca, ori­ce medic, român din ţările subjugate, nu va putea căpăta re­cunoaşterea de­cât dacă va fi făcut doi ani ca medic de plasă; ori­ce medic strein născut în ţară capătă cetăţenia dacă va funcţiona patru ani ca medic de plasă; ori­ce medic strein, născut în altă ţară, capătă cetăţenia dacă va funcţiona ca doc­tor de plasă ş­ase ani. Este evident că a doua zi după votarea astei legi nu va mai fi aproape nici o plasă vacantă, chiar dacă plăşile s’ar mai în­mulţi încă. Prin această măsură, piedica cea mai insemnată, lipsa de personal, se înlătură în mare parte (pentru sate). Altă înbunătăţire, care cere imediata ei punere în aplicare, e înfiinţarea de spitale în fie­care plasă. Dacă plăşile ar avea câte un spital, s-ar putea asa circumscripţiile medicale aşa cum sunt azi, având, bine­înţeles, spitalul d­ rul sau deosibit şi mo­­dificându-se cu totul mecanismul func­ţionarei medicului de plasă. Foloasele unui spital de plasă sunt imense; orice sătean mai greu bolnav va fi aici bine îngrijit, vindecat în cele mai multe ca­zuri şi ast­fel se va pune în evidenţă supe­ri In oraşe pot rămânea mai puţini fără să sufere populaţia.

Next