Adevěrul, septembrie 1897 (Anul 10, nr. 2930-2957)

1897-09-01 / nr. 2930

C­HESTIA 5B I 3^ ^ I --------------:—:—:—.— °®------------7- -----—»wft...« —- Dar unde alergi, amice ? — Mi s’a îmbolnăvit soacra.... și alerg la doctor. — Ce mai aştepţi­? Du-te la dr. Nicoreanu. IMPRESIUNI PALAVRE şi Eram încă în şcoală pe timpul răz­boiului şi toate peripeţiile mi s’au înti­părit în minte aşa de bine, că par­că le retrăesc acum, după două-zeci de ani! Două zeci de ani! Ce bătrîn par­e deja am un trecut aşa de bogat de ani! Două zeci de ani s’au strecurat încetul cu încetul fără sa iau seama, afară doar că fulgi albi încep să se ivească în barbă și odată cu părul din cap au pierit și iluziunile și entuziasmul. * îmi adun suvenirurile și aleg din ele pe acele cari m’au impresionat mai mult. In primul rînd e sosirea prizonierilor. Că­zuse Plevna. Iarna grozavă, frigul creş­tea mereu şi eoavoiurile cu prizonierii turci, sos­eau în fie­care zi. Era teribil acest spectacol al gărei din Iaşi. Turcii erau aduşi în vagoane de animale. Cînd 68 deschidea vagonul, părea că vezi o pagină din infernul lui Dante. Jumă­tate din prizonieri erau îngheţaţi, ţepeni ca nişte manechine tragice; pe feţele ca­davrelor era întipărită “o imensă durere. Pare că dormeau şi visau ceva grozav. Cea­l­altă jumătate mai trăia, dacă viaţă se poate chema ceea ce licărea în aceste fiinţe îmbrăcate în zdrenţe, cu ochii păinjeniţî, incapabile să umble, cu mem­brele îngheţate, cu stomacul gol. Pare că văd şi acuma înaintea mea pe un Turc înalt, schelet, care mergea, împins de baioneta unui soldat rus. Toată îm­brăcămintea îi consta într’o lungă manta vechie, ruptă şi despicată la spate de la guler pînă jos. Şi această îmbrăcăminte era haina pentru un ger cum rar se întimplă în ţara românească. In mulţimea şi zăpă­­ce­la care domnea la gară, nenorocitul prizonier îmboldit de virful baionetei, înainta maşinalmente, cu vederea pier­dută în deşert, pe jumătate deja pe drumul dintre moarte şi viaţă. * A doua viziune este o copilărie ma­cabră. Cadavrele Turcilor îngheţate pe drum erau transportate în beciurile spitalului sfintului Spiridon. Aici erau rezemate de zii, vagoane întregi de aceste resturi umane. Nimeni nu le păzea. Beciul era deschis, putea ori şi cine să intre. Voind să repurtăm şi noi o victorie, ne-am apucat într'­o noap­te de-ara organizat o luptă împotriva morţilor. Inarmaţi cu pietre şi cu bul­gări de zăpadă, am mers în acest depo­zit mortuar şi am început să bombar­dăm morţii. Unii sub loviturile noastre cadeau. Alţii rezistau, stateau ţapâni şi fioroşi, ca nişte figuri de ceară de la panoramă, impasibili şi neputincioşi faţă de ultragiul acesta ce-i făceam morţei şi respectului celor învinşi. Ne-a pierit însă pofta de asemenea vitejie. Un Turc prea mult molestat, a căzut de­odată peste unul din noi, şi la strigătele celui care se zbătea sub cadavrul duşmanului ţăreî, s’a deştep­tat un păzitor, care, după ce ne-a dat afară cu toate onorurile, a închis noap­tea beciul. Cit despre colegul învins de Turc, el a zăcut două săptămîni de fri­guri.­­* Căderea Plevneî. Ce noapte liniştită. Cădea zăpada aşa de încet şi de des, că par’că se cernea de­asupra laşului o făină albă şi fină. Toată lumea era în stradă, străluceai­ edificiile publice şi casele particulare de lumină. Mie mi-a rămas această impresiune „albă“, această cernere de zăpadă peste lumea imensă care umplea tăcută şi voioasă străzile şi se împărtăşea din entuziazmul pu­blic... ...Şi de atunci sunt aproape două-zeci de ani!... Chiţibuş. Infăşatul cum se practici «st­e peri­culos. Vestmintele copilului trebuie itt fle strtnse in. jurul corpului numai don* sau tei5 luni V Început şi cit mai pu­ţin. După de trece acest timp, «fl-W» veatmînt il sUnjineşte şi e un ohm pentru el. După «cela dud începe a umble, doc­torul Gossiocurt condamni Crunte mo­duri­le se. Întrebuinţează pentru a În­văţa pe copil să Umble, precum şi do­rinţa părinţilo­r de a-1 vedea mublind prea de timpuriu. »Copilul, aice D-sa, nu trebue să fie silit a umbla. El trebuie să înceapă înainte de a 15-a luni. Căci numai atunci ti sunt picioarele destul de solide ca să ţie corpul ţări a se di­forma". Observarea adevăratei igiene in pri­mele luni ar da rezultate admirabile. Ast­fel copilul ar ajunge, la Vîrsta cind începe şcoala, in condiţii bune, nu Ca acum. In şcoală condiţiile igienice sunt de prins. Dar despre ele in numărul viitor. dădu Pretau CRONICA Educaţie fizică Se ştie că în Franţa s’a ţinut acum un congres olimpic. Rezultatele lui au fost considerabile. In el s’au tratat Gestiunile cari sa a­­ting de gimnastică şi de educaţia fi­zică a copiilor. Doctori celebri, igienişti de mina întîia au luat cuvîntul şi au formulat idei noi cari sunt admirabile de pus în practică. Creşterea copilului, a zis doctorul Ca­det de Gossicourt la acest congres, in­cepe din leagăn şi îngrijirile trebuiesc începute din primele zile ale fragedei sale existenţe. In ce priveşte lăptarul copilului, D-sa stabileşte acest principiu prea puţin luat în seamă : laptele femeei trebui® să fie hrana copilului în anul intîî. Deci nu lapte de vacă, de măgăriţă care face indigestii şi altele, une­ori mai rele, ps raphitizmul. Hora, de la Griviţa Fata lui Gasri-Osman, Griviţa poartă-un colan, Un colan tot de oţel... Joacă fulgerii pe el. Alelei­­ de l’aş lua. înapoi nu l’aş mai dat Mîndra ’n cale mi-au «fii, Dom ’n mine-au răsădit Şi de-o lună pin’ acum Răsădit mă ţine 'n dmm. Fa, colanul ţi-oiui lua Şi ’napoi nu Vom mai dat Puică scumpă de viteaz, Nu m’aduce la necaz, Că ’ntro zi m­’oiu da prin foc Şi te-oiu prinde de mijloc, Iar colanul ţi-oiu­ lua, Şi 'napoi nu l’oiu mai dat Tu eşti viţă de păgîn, Eă sínt viţă de Roman ! Bună eşti de sărutat Dar şi eă bun de luptat, Eu colanul ţi-oiu lua, înapoi nu l’oiu mai dat Fa, deschide-mi sinul tăU, Cit îs blind la graiul meu­, Nu mă face să te-aştept Şi să dau­ cu tine piept. Piept cu tine de voia da, Zău, colanul ţi-oiU lua.,, r. - g • •■••••••at Tot aşa mări-am grăit t tntr’o ti m’am răpezit Ş’am pus mina pe colan, ** Şi pe fata lui Osman. Alelei / Griviţă, ia, înapoi nu te-oi­ mai da ! Vasile Alexandri 2 tesm. Un bucureştean pe zi Colonel în rezervă şi fost mareşal al palatului, a luat parte la războiul pen­tru independenţă şi s’a făcut cronicarul lui, scriind cartea Luptele Romînilor, In care s’a arătat un scriitor de mina în­­tîia şi prin aceasta a dovedit că n'a uitat testamentul lui Ienăchiţă Văcă­­rescu, care zicea strănepoţilor săi la în­ceputul acestui veac : Urmaşilor mai Văcăreşti Las vouă moştenire Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei iubire. * Per, este uşurinţa cu care se ascut. Hirtia se rupe foarte uşor şi nu riscă nici­odată să se rupă plumbul. Creioanele acestea se colorează ca şi cele de lemn pentru a le da un aspect ai plăcut. Cu toate avantajele pe cari le prezintă ele nu vor atrage pe aceia cari îşi fac o fală din măiestria cu care ascut Creioa­nele azi, de­oare­ce ascuţirea creioane-l­or de hîrtie nu mai prezintă nici o gre­utate, cum prezintă creioanele de lemn Invenţiuni şi noutăţi Falsificarea pudrei.—Multă lume crede că pudra pe care o dau femeile pe obraz se face din­ orez pisat. BriM­ek-* Medical spune că absolut toate pudrele pe cari le vînd parfumurii sînt ames­tecate, în mare parte, cu bismut, plumb şi arsenic. Aceste substanţe produc o mulţime de boale. Lor sa datoresc paraliziile pe cari le au la faţă şi la gtt multe fe­mei. De aceia, cu toate mijloacele întrebu­inţate de doctori, unele femei nu s’au putut vindeca de paraliziile ce aveau, de cît numai după ce au renunţat să mai întrebuinţeze pudra. Şi ce o fi vrînd să zică British Medical? să nu mai dea femeile cu pudră? Asta vezi, nu se poate. Ori de cita paralizii ar fi amenințat sexul frumos, tot nu se lasă de pudră.• Creioane de htrtie.— Un Ameri­can—Americanii născocesc tot felul de comedii—a inventat acum creioanele de hîrtie. Adică să ne înțelegem, el înlo­­cueşte învelitoarea de lemn cu o înve­­litoare de hîrtie preparată în acid sul­­furic (pergament). De curind s’a instalat la Paris o fa­brică pentru fabricarea acestor creioane. Prepararea lor se face foarte uşor prin două maşine. După­ ce se prepară hîrtia, se înfăşoară în ea plumbul şi apoi se taie bucăţele de mărimea obişnuită a creioanelor. Aceste bucăţi sînt tăiate în formă conică la unul din vîrfuri. Marele avantagiu al acestor creioane ţional de Geneva privitoare la trata­mentul spitalelor, răniţilor, bolnavilor, medicilor, farmaciştilor şi îngrijitorilor în timp de războiţi. Actualmente bătrî­­nul savant trăieşte foarte retras şi su­fere de mania persecuţiei. Mi se pare mereu că cine­va vroieşte să-i fure ma­nuscriptele. * Păpuşele unei mari ducese.—Preşedin­tele republicei franceze, D. Felix Faure, a dus cadouri tuturor celor cu cari a venit în contact în Rusia. Marei ducese Olga, fiica întîi născută a ţarului, pre­şedintele­­i-a dus trei păpuşi, pe cari ziarul „Figaro“ le descrie cu de-amă­­nuntul. Ele au fost “aduse într’o cutie ce purta monogramul marei ducese. Una dintr’însele, un baby, poate ţine un dis­curs întreg şi ştie să cînte cinci cîn­­tece. A doua e o pariziană deosebit de elegantă cu patru toalete minunate şi a treia poate fi îmbrăcată în patru cos­tume naţionale caracteristice, și anume: costum de normană, arlesieră, bretonă și beameză, Lamida. Ţarul Alexandru II Reproducere din gravurile Istoriei Rezbelului din Orient din 1877—1888 Bu­­reşti. Tip. Mihăilescu şi Luis. Alexandru II, ţarul tuturor Roşiilor, s’a născut la 17 Aprilie 1818. A fost un ţar liberal la începutul domniei sale. Pe la sfiir­­şitul acesteia însă, mai ales după revolu­­ţiunea poloneză, Alexandru II a devenit aşa de reacţionar, nu­cît nihiliştii au îndreptat mai multe atentate contra lui. Cel din urmă, de la 1881, reuşi chiar şi Alexandru ispăşi păcatele ce le comisese contra mul­tor tineri democraţi ruşi, floarea lumei cul­turale din imperiul solit. La războiul din 1877 a participat, venind chiar pe câmpul de luptă, înot. ZN­OAV­E Ţigan viteax Scăpase ţiganul din armată şi se în­torsese în sat de unde era. De cînd se întorsese, sa făcuse ţiga­nul mîndru de nu mai ajungeai la el, eu scara să te fi suit. Toată ziua se lăuda că şi el e voinic şi viteaz ca Romîniî. Intr’o zi un Român auzindu-1 lăudîn­­du-se, îl întrebă: — Ia ascultă ţigane, de viteaz... vi­teaz ei fi, dar în foc intrat-ai ? — Ba numa pe lîngă el, nene, aşa, pîn prejur, răspunse ţiganul. — Dar la bătaie fost-ai ? — Ad­io, fost, răspunse ţiganul. Şi încă de cîte ori! Ce spui, mă ? — Spui, c’aşa e. — Ei dar cum e la bătaie? Ia ne spune şi nouă să ştim. — tîeaca cum să fie, răspunse țiga­nul, nun te ține dă cap, alta dă pi­cioare ai altu dă de zvîntă. Biamitru Stănceacu. VARIETĂŢI Henri Dumant.—Am anunţat că con­gresul internaţional de medicină, care s’a ţinut la Moscova, a acordat premiul de 5 mii de lei al oraşului Moscova, D-lui Henri Dumant din Heiden (can­torul Appenzell). Subiectul lucrărei tre­buia să fie din domeniul igienei popu­lare, iar premiul s’a acordat după pro­punerea savantului profesor Wirc’.ow. Henri Dumant este fondatorul conven­ Adevărul cîmp, înaintea liniei a doua a trupelor, se sluji Te-Deam pentru ziua Satuluî Alexandru, şi rugăciuni pentru ţar se împreunară ca rugăciuni pentru armata. Cucernic şi mişcător fu acel moment cînd atîtea mii da oameni, de la sim­plul soldat, pînă la domn şi împărat, SngsnucMară împreună cu umilinţă în tină spre a înălţa rugi Dumnezeului oş­tirilor ca să miluiască cu izbîndă ar­mele creştine. Timpul urma închis, negura de ceaţă şi burhaia devenise atît de deasă, în­cît abia se putea vedea la o sută paşi. Intre 10 şi 11 ore se aud neaşteptat salve de puşti pe stingă armatei. Domnitorul tri­mite după informaţiuni ofiţeri cari aduc ştirea că trupele generalului Skobelef, punîndu-se în mişcare spre a ocupa o poziţiune înainte, fuseseră zărite de Turci cari deschiseră focul asupra lor. Se porneşte ordin generalului a adăsta ora mişcărei generale. Spre amiazi, pe cînd trupele mîncau de prînz, se servea pe platoul de la Observator dejunul împă­ratului la care luară parte Domnul Ro­­­mînilor, marele duce Nicolae şi suitele; şi acum îşî luau iarăşi locul fala şi mă­rirea împărătească, manifestate prin lux şi belşug, cari făceau contrast cu traiul frugal şi chinuit al războiului, cu dis­­poziţiunile de spirit şi simţirile grave cari încleştaui în acele momente toate inimile. împăratul Alexandru închină un pahar pentru vitejii cari aveau să în­vingă. Ave murituri, Caesar vos salu­tat­. Gladiatorii cei vechi, înainte da luptă și de moarte, salutau pe împărat; împăratul, aci, saluta pa cei ce erau să moară. Luarea Griviţei^ începutul atacului.—Moartea ma­ionului So»î«i.-î!ffl8»rte» lui Val­ter.—Al doilea atac.-Gripors ivan. Stan Gheorghe fl Mica Vasile.—Trăiască învin­gătorii de la Griviţa. începură a se lumina zorile de 30 August (11 Septembrie) ziua de singe udă, cum a numit’o cîntăreţul bătrîne­­lor şi tinerilor vitejii ale ostaşilor noş­tri. Fost’a de Dumnezeu ursită astă luna August, a coprinde în sine două date mari în fostele noastre militare ? 13 Au­gust 1595, Călugărenî—soare sus pe cer înainte de sfinţit; 30 August 1877, Gri­viţa—răsărit de soare, răsărit de glorie romînească. Ploaia o ştiase despre ziuă, dar aburi de ceaţă deasă şi umedă sa întindeau ca trîmbe de pînză pe dealuri şi pe cîmpii. Din zi de dimineaţă coloanele de atac se puseseră în mişcare, la o­­rele şi în ordinea prescrisă, spre locu­rile de adunare unde trebuiau să so­sească şi să adaste, ascunse de vederea inamicului, momentul atacului. Trupele string bivuacurile lor muiate şi merg să-şi ocupe poziţiunile de bătaie. Pă­­mîntul, desfundat de ploaia de peste noapte, era noroios şi îngreuna roatele tunurilor şi paşii soldaţilor. Conform or­dinelor, artileria îşi începuse, în faptul zilei, acţiunea. La 8 ore Domnitorul îşi părăsise cv­­artierul şi pornise la poziţiunile arma­tei, însoţit de adjutanţii săi, de marele duce Nicolae fiul şi de principele Ale­xandru Battemberg care, în acea zi, fă­­ceau serviciul de ofiţeri de ordonanţă pe lîngă comandantul armatei de Vest. Pe la 10 sosi împăratul cu marele duce Nicolae pe platoul de la Observator. In *) Fragment din valoroasa operă a lui T. C. Văcărescu întitulată:­ Luptele rro­­mînilor ir» rezbelul din 1877—78. Dejunul împărătesc nu era încă sfîr­­șit, cînd de­odată, pe stingă poziţiuni­­lor noastre izbucnesc, mai apropiat şi mai desluşit, tari răpăituri de puşti şi strigăte de ura. Era pe la 1, două ore înainte de momentul hotărît pentru atac. Domnul Carol, mirat de acesta începem­ fără vreme şi nerăbdător a vedea în­suşi ce sa petrece, încalecă şi porneşte, însoţit d­ a marele duce Nicolae, spre po­ziţiunile ruseşti. Aci află că Turcii, deş­teptaţi de înaintarea generalului Skobelei şi neliniştiţi de miş­ările acestuia pe flancul şi linia lor de comunicaţiune şi de retragere, adunaseră în acea parte mari forţe, şi luaseră ofensiva în contra stinge­ armatei aliate; corpul al IV-lea rusesc, care se afla la dreapta trupelor generalului Skobeleț, înşelat de ceaţa şi de apropiatele puşcături de pe flancul sau, crezu că atacul Turcilor este în­dreptat asupră-i, şi fu, ast­fel, u­rît în luptă. Comandantul corpului, generalul Krylof, porni o coloană de atac asupra primei redute a întăririlor turceşti des­pre Radişovo, dar Ruşii fură respinşi cu mari pierderi. Acţiunea se opri aci, aş­­teptîndu-se ora atacului general. In a­­celaşi timp, pe stingă, detaşamentul ge­neralului Skobeleț urma a fi învăluit într’o luptă fierbinte cu gloatele turceşti cari se adunaseră în faţa sa pe creasta Muntelui­ Verde, spre Krişin, şi detaşa­mentul rusesc avusese simţitoare pier­deri de oameni. Acesta era, dar, pa la 2 d. a. cursul bătăliei începute înainte de ora fixată, fie prin mişcările intempestive ale stin­gei ruseşti, fie din propria ofensivă a inamicului. Să vedem care era atunci starea lucrurilor pe dreapta, în partea Romînilor. 27S FOIŢA ZIARULUI ADEVERUL JULES KSARY VALSUL 103 BĂRBAȚILOR Partea sl tpsLttrsi, TfSĂZNETUL II — Si acum îmi vei spune ceea ce ai de gînd să faci... Să nu crezi că voiu fi complicea ta în vre-o nouă infamie. Si eu îţi declar că dacă nu-mî spui a­­devărul, nici odată, mă înțelegi, nici o dată nu voiu retrage copilul de la Azis­tență. îmi place mai bine ca el să rî­­mîie unde e, ori­cît de nenorocit ar fi Și să nu-mi minți! Căci o să te prind nu­mai de cît... Trebue să pui punctul. p©­­ înpreună cu mine, contrar nimic ! — Cum vrei zise Marc Roux. Imi pla­ce ce să văd hotărîrea ta. Dar e oare necesitate să-ţi explic ceea ce voiam să facem, F­rigoule şi cu mine ? Sabina Orfeoli trăi­şte şi plînge în­tot-d'a­una pe fiul ei. Dacă el nu e mort dacă nu. Vom avea şansa să-l găsim, îl vom duce mamei sale şi iată totul. — Și purtarea va fi desinteresată ? — Ah ! nu, nu, fileu cu vioiciune mi­cul omuleţ. Nu trebue să ni să ceară un brevet de moralitate. Noi sîntem săraci. Avem o singură ocaziune pentru a deveni bo­gaţi în mod onest. Am fi nişte imbecili dacă n’am profita de ea. — Veți abuza de secretul vostru pen­tru a exploata pe acestă sărmană fe­meie ! Vă cunosc eu. Sînteți incorigibili. Nu mai e nimic de făcut. — Nu te supăra Ana. Nu vom spe­cula nimeni. Și e pentru aceasta un pu­ternic motiv, căci secretul trecutului Sa­binei e cunoscut de bărbatul ei. Prin urmare, imposibil de a face să vibreze această coardă. Pentru serviciul adus vom cere o sumă măricică... O aşa fericire sel plăteşte! Şi aceasta va fi totul! — Cît pretindeţi voi ? — Nu ne-am gîndit încă la aceasta, zise Marc Roux cvasil. — Ei bine gîndiți-vă, voesc să ştifi și eu... — Eu cred că o sută de mii de franci nue o sumă tocmai mare. — Și dacă mama nu poate să v’o dea? — Ea o va găsi. — Dacă ea e săracă ? — Ea e bogată liniștește-te. Ana nu era convinsă. Ea manifesta oare­care neîncredere. Fratele sau ghici. — Tu nu ai încredere în noi ? — Nu. — Atunci pentru ce nu ne pui la în­cercare? Ana rămase gînditoare. — Pentru că e vorba a se reda acest copil mamei sale, zise ea, voia face ceea ce veți voi... Avură un gest de bucurie. Ea se gră­bi să adaoge: — Dar vă previn că voiți avea ochiul asupra voastră... In definitiv eu sînt stăpîna acestui se­cret. Nu-1 voia de­cît fiind sigură de voi... Și dacă voi veţi visa vre’o mi­­şelie nouă, o voiți împiedica foarte bine... — Si noi te vom revedea, dragă Ana ? — Reveniți după două zile... Voiți merge la Azistență și vă voii spune ceea ce mi se va răspunde de acolo... După două zile ei fură exacți la ren­dezvous. — Ei bine ? întrebă Mare Roux... lin­­gîndu-se pe buze ca un flămînd la ve­derea unei fripturi. — Ei bine ! băeţii mei, nu trebue să vă bucuraţi îndată... Aceasta nu se face cu trenul fulger. — Ce ţi s’a spus? — Administraţiunea nu voeşte să li­bereze pe copil. — Ea n’are dreptul să-l reţie. Se pare că da. — Povesteşte-ne tot ce s’a petrecut. — Iată. Ea îi puse în curent. Ana se prezentase la biuroul de in­formaţii din strada Victoria. Avuse grijă să ea on ea toate noti­ţele cari trebuiau să servească reclama­­ţiunei sale tardive. Nu era nici un străin în biurou cînd intră ea. Amploiatul citia un ziar. El privi pe noua venită pe de­asu­pra ochelarilor săi, lăsă ziarul şi o aş­teptă să-și explice vizite. — Domnule, vin să iau informațiunî despre un copil lăsat Azistenței. — Sînteți mamă depunătoare. — Da. — In ce zi a fost depus copilul ? Care e numărul depunere­ ? Ea dădu notițele cerute. Amploiatul avu un gest de surpriză. — Cum, zise el, aceasta datează de aproape două­zeci de ani ? — Da, Domnule. El eși, consultă registrele și se în­toarse. — Timp de două­zeci de ani nu ai venit nici­odată să întrebi dacă copilul D-tale e viu sau mort ?... nici­odată, a­­fară de o singură dată. Ana prevăzuse observațiunea. Răspunsul său era gata. — Eram departe de Franţa, zise ea­, îmi era imposibil... — Şi acum ce voeşti ? — Copilul meu mai trăeşte ? — Trăeşte. E sănătos. Şi amploiatul făcu o cruce pe lista cu data vizitei. — Aşi putea să şti­i ce a devenit? — Nu. Imposibil. Afară numai dacă nu l’aţi reclama. — Şi pentru a-l reclama, ce trebue ? — Vrei să zici: Ce ar trebui ?... Mă explic. Dacă ai fi venit acum cîţî va ani, în­­nainte de majoritatea copilului, ai fi pu­­tut îndeplinind oara cari condiţiunî să-l iei, eu D-ta. Acesta condiţiunî există în tot-d’a-una, astă­zi cînd el e major şi prin urmare libar de persoana sa, dar e una care ţine de această majoritate... In momentul de faţă noî nu putem să-i inpunem nici o voinţă... D-ta nici atît Nimeni nu-1 poate obliga să te recu­noască de mamă... Dacă vei dori să-l iei, noi vom fi în neputinţă de a-l constrînge... nu­mai de voinţa sa de­pinde întoarcerea Inî... — E fericit el ? — Nu știu. N-am de­cît un număr în fața mea... Acest număr nu mi reprezintă de cît o ființă care trăește. Puțin mă importă, ce face el? In acest moment n’am pen­tru ce să mă ocup cu aceasta. Mai tîr­­ziu voia ști-o. — Atunci, domnule, pentru că trebue căutat spre a-l lua, va trebui, cel puţin ca el să cunoască vizita mea, să afle cererea mea... —Va fi instruit în astă privinţa,­după ancheta noastră. — O anchetă?... — Da... Cu ce te-ai ocupat în aceşti două­zeci de ani ? Avem interes să ştim asta... Ne trebue numele D-tale... Ne trebue detalii asupra vieţeî D-tale.. Nu mai e nici un secret de vreme ce reclamaţi copilul, ne trebue de asame­nea să ne dai probe, că eşti în stare, prin averea sau situaţia D-tale, a ram­bursa adminstraţiunei cheltuelile de în­treţinere ale copilului D-tale... — O samă importantă, D-le ? — Iţi voiu da detaliile în această privință... — Această se va ridica. — La cîte­va mii de franci, cu sigu­ranță. Ana făcu o grimază. Amploiatul în­­dese. — Această perspectivă răcește tan­dreța laaternală ? — Cel puțin ea îmi dă de gîndit... Ea se gîn­dea: — Drace! dacă copilul nu ar fi al meu, n’ași lezita nici un minut... Dar să dau bani pantru copilul alteia, a­­ceasta e prea de tot! Cu toate acestea greșeala comisă altă dată apăsa greu inima Anei. — Fără a fi bogată, am cu toata a­­cestea o situațiune bună zise ea. Și dacă suma reclamată nu trece peste două, trei mii de franci... — Probabil cum aceasta va fi suma. — Atunci voi­ plăti. • — Bine! Nu mai rămîne să facem o anchetă asupra D-tale, mijlocele de exis­tenţă, moralitatea D-tale actuală.. Dă­rui numele D-tale şi uşurează-mi mijloacele de a cunoaşte, lucru pe care l-aşi pu­tea afla chiar fără D ta, ceea ce avem interes să știm. Ancheta în acest mod va merge foarte repede. Ea dădu numele și adresa sa. Trebuia să­ o dea. Puţin neliniştită din cauza minciu­­nei ce o spuse mai înainte, ca să gră­bi să adauge: — Domnule, v’am spus, nu e de cît un minut, că depărtarea mea de Paris de Franţa chiar, m’a împiedicat mult timp să mai vin pentru a lua informa­­țiuni despre copilul meu... — Da. Ei bine ? (Va urma)

Next