Adevěrul, septembrie 1897 (Anul 10, nr. 2930-2957)
1897-09-01 / nr. 2930
CHESTIA 5B I 3^ ^ I --------------:—:—:—.— °®------------7- -----—»wft...« —- Dar unde alergi, amice ? — Mi s’a îmbolnăvit soacra.... și alerg la doctor. — Ce mai aştepţi? Du-te la dr. Nicoreanu. IMPRESIUNI PALAVRE şi Eram încă în şcoală pe timpul războiului şi toate peripeţiile mi s’au întipărit în minte aşa de bine, că parcă le retrăesc acum, după două-zeci de ani! Două zeci de ani! Ce bătrîn pare deja am un trecut aşa de bogat de ani! Două zeci de ani s’au strecurat încetul cu încetul fără sa iau seama, afară doar că fulgi albi încep să se ivească în barbă și odată cu părul din cap au pierit și iluziunile și entuziasmul. * îmi adun suvenirurile și aleg din ele pe acele cari m’au impresionat mai mult. In primul rînd e sosirea prizonierilor. Căzuse Plevna. Iarna grozavă, frigul creştea mereu şi eoavoiurile cu prizonierii turci, soseau în fiecare zi. Era teribil acest spectacol al gărei din Iaşi. Turcii erau aduşi în vagoane de animale. Cînd 68 deschidea vagonul, părea că vezi o pagină din infernul lui Dante. Jumătate din prizonieri erau îngheţaţi, ţepeni ca nişte manechine tragice; pe feţele cadavrelor era întipărită “o imensă durere. Pare că dormeau şi visau ceva grozav. Cealaltă jumătate mai trăia, dacă viaţă se poate chema ceea ce licărea în aceste fiinţe îmbrăcate în zdrenţe, cu ochii păinjeniţî, incapabile să umble, cu membrele îngheţate, cu stomacul gol. Pare că văd şi acuma înaintea mea pe un Turc înalt, schelet, care mergea, împins de baioneta unui soldat rus. Toată îmbrăcămintea îi consta într’o lungă manta vechie, ruptă şi despicată la spate de la guler pînă jos. Şi această îmbrăcăminte era haina pentru un ger cum rar se întimplă în ţara românească. In mulţimea şi zăpăcela care domnea la gară, nenorocitul prizonier îmboldit de virful baionetei, înainta maşinalmente, cu vederea pierdută în deşert, pe jumătate deja pe drumul dintre moarte şi viaţă. * A doua viziune este o copilărie macabră. Cadavrele Turcilor îngheţate pe drum erau transportate în beciurile spitalului sfintului Spiridon. Aici erau rezemate de zii, vagoane întregi de aceste resturi umane. Nimeni nu le păzea. Beciul era deschis, putea ori şi cine să intre. Voind să repurtăm şi noi o victorie, ne-am apucat într'o noapte de-ara organizat o luptă împotriva morţilor. Inarmaţi cu pietre şi cu bulgări de zăpadă, am mers în acest depozit mortuar şi am început să bombardăm morţii. Unii sub loviturile noastre cadeau. Alţii rezistau, stateau ţapâni şi fioroşi, ca nişte figuri de ceară de la panoramă, impasibili şi neputincioşi faţă de ultragiul acesta ce-i făceam morţei şi respectului celor învinşi. Ne-a pierit însă pofta de asemenea vitejie. Un Turc prea mult molestat, a căzut deodată peste unul din noi, şi la strigătele celui care se zbătea sub cadavrul duşmanului ţăreî, s’a deşteptat un păzitor, care, după ce ne-a dat afară cu toate onorurile, a închis noaptea beciul. Cit despre colegul învins de Turc, el a zăcut două săptămîni de friguri.* Căderea Plevneî. Ce noapte liniştită. Cădea zăpada aşa de încet şi de des, că par’că se cernea deasupra laşului o făină albă şi fină. Toată lumea era în stradă, străluceai edificiile publice şi casele particulare de lumină. Mie mi-a rămas această impresiune „albă“, această cernere de zăpadă peste lumea imensă care umplea tăcută şi voioasă străzile şi se împărtăşea din entuziazmul public... ...Şi de atunci sunt aproape două-zeci de ani!... Chiţibuş. Infăşatul cum se practici «ste periculos. Vestmintele copilului trebuie itt fle strtnse in. jurul corpului numai don* sau tei5 luni V Început şi cit mai puţin. După de trece acest timp, «fl-W» veatmînt il sUnjineşte şi e un ohm pentru el. După «cela dud începe a umble, doctorul Gossiocurt condamni Crunte modurile se. Întrebuinţează pentru a Învăţa pe copil să Umble, precum şi dorinţa părinţilor de a-1 vedea mublind prea de timpuriu. »Copilul, aice D-sa, nu trebue să fie silit a umbla. El trebuie să înceapă înainte de a 15-a luni. Căci numai atunci ti sunt picioarele destul de solide ca să ţie corpul ţări a se diforma". Observarea adevăratei igiene in primele luni ar da rezultate admirabile. Astfel copilul ar ajunge, la Vîrsta cind începe şcoala, in condiţii bune, nu Ca acum. In şcoală condiţiile igienice sunt de prins. Dar despre ele in numărul viitor. dădu Pretau CRONICA Educaţie fizică Se ştie că în Franţa s’a ţinut acum un congres olimpic. Rezultatele lui au fost considerabile. In el s’au tratat Gestiunile cari sa ating de gimnastică şi de educaţia fizică a copiilor. Doctori celebri, igienişti de mina întîia au luat cuvîntul şi au formulat idei noi cari sunt admirabile de pus în practică. Creşterea copilului, a zis doctorul Cadet de Gossicourt la acest congres, incepe din leagăn şi îngrijirile trebuiesc începute din primele zile ale fragedei sale existenţe. In ce priveşte lăptarul copilului, D-sa stabileşte acest principiu prea puţin luat în seamă : laptele femeei trebui® să fie hrana copilului în anul intîî. Deci nu lapte de vacă, de măgăriţă care face indigestii şi altele, uneori mai rele, ps raphitizmul. Hora, de la Griviţa Fata lui Gasri-Osman, Griviţa poartă-un colan, Un colan tot de oţel... Joacă fulgerii pe el. Alelei de l’aş lua. înapoi nu l’aş mai dat Mîndra ’n cale mi-au «fii, Dom ’n mine-au răsădit Şi de-o lună pin’ acum Răsădit mă ţine 'n dmm. Fa, colanul ţi-oiui lua Şi ’napoi nu Vom mai dat Puică scumpă de viteaz, Nu m’aduce la necaz, Că ’ntro zi m’oiu da prin foc Şi te-oiu prinde de mijloc, Iar colanul ţi-oiu lua, Şi 'napoi nu l’oiu mai dat Tu eşti viţă de păgîn, Eă sínt viţă de Roman ! Bună eşti de sărutat Dar şi eă bun de luptat, Eu colanul ţi-oiu lua, înapoi nu l’oiu mai dat Fa, deschide-mi sinul tăU, Cit îs blind la graiul meu, Nu mă face să te-aştept Şi să dau cu tine piept. Piept cu tine de voia da, Zău, colanul ţi-oiU lua.,, r. - g • •■••••••at Tot aşa mări-am grăit t tntr’o ti m’am răpezit Ş’am pus mina pe colan, ** Şi pe fata lui Osman. Alelei / Griviţă, ia, înapoi nu te-oi mai da ! Vasile Alexandri 2 tesm. Un bucureştean pe zi Colonel în rezervă şi fost mareşal al palatului, a luat parte la războiul pentru independenţă şi s’a făcut cronicarul lui, scriind cartea Luptele Romînilor, In care s’a arătat un scriitor de mina întîia şi prin aceasta a dovedit că n'a uitat testamentul lui Ienăchiţă Văcărescu, care zicea strănepoţilor săi la începutul acestui veac : Urmaşilor mai Văcăreşti Las vouă moştenire Creşterea limbei româneşti Şi-a patriei iubire. * Per, este uşurinţa cu care se ascut. Hirtia se rupe foarte uşor şi nu riscă niciodată să se rupă plumbul. Creioanele acestea se colorează ca şi cele de lemn pentru a le da un aspect ai plăcut. Cu toate avantajele pe cari le prezintă ele nu vor atrage pe aceia cari îşi fac o fală din măiestria cu care ascut Creioanele azi, deoarece ascuţirea creioane-lor de hîrtie nu mai prezintă nici o greutate, cum prezintă creioanele de lemn Invenţiuni şi noutăţi Falsificarea pudrei.—Multă lume crede că pudra pe care o dau femeile pe obraz se face din orez pisat. BriMek-* Medical spune că absolut toate pudrele pe cari le vînd parfumurii sînt amestecate, în mare parte, cu bismut, plumb şi arsenic. Aceste substanţe produc o mulţime de boale. Lor sa datoresc paraliziile pe cari le au la faţă şi la gtt multe femei. De aceia, cu toate mijloacele întrebuinţate de doctori, unele femei nu s’au putut vindeca de paraliziile ce aveau, de cît numai după ce au renunţat să mai întrebuinţeze pudra. Şi ce o fi vrînd să zică British Medical? să nu mai dea femeile cu pudră? Asta vezi, nu se poate. Ori de cita paralizii ar fi amenințat sexul frumos, tot nu se lasă de pudră.• Creioane de htrtie.— Un American—Americanii născocesc tot felul de comedii—a inventat acum creioanele de hîrtie. Adică să ne înțelegem, el înlocueşte învelitoarea de lemn cu o învelitoare de hîrtie preparată în acid sulfuric (pergament). De curind s’a instalat la Paris o fabrică pentru fabricarea acestor creioane. Prepararea lor se face foarte uşor prin două maşine. După ce se prepară hîrtia, se înfăşoară în ea plumbul şi apoi se taie bucăţele de mărimea obişnuită a creioanelor. Aceste bucăţi sînt tăiate în formă conică la unul din vîrfuri. Marele avantagiu al acestor creioane ţional de Geneva privitoare la tratamentul spitalelor, răniţilor, bolnavilor, medicilor, farmaciştilor şi îngrijitorilor în timp de războiţi. Actualmente bătrînul savant trăieşte foarte retras şi sufere de mania persecuţiei. Mi se pare mereu că cineva vroieşte să-i fure manuscriptele. * Păpuşele unei mari ducese.—Preşedintele republicei franceze, D. Felix Faure, a dus cadouri tuturor celor cu cari a venit în contact în Rusia. Marei ducese Olga, fiica întîi născută a ţarului, preşedintelei-a dus trei păpuşi, pe cari ziarul „Figaro“ le descrie cu de-amănuntul. Ele au fost “aduse într’o cutie ce purta monogramul marei ducese. Una dintr’însele, un baby, poate ţine un discurs întreg şi ştie să cînte cinci cîntece. A doua e o pariziană deosebit de elegantă cu patru toalete minunate şi a treia poate fi îmbrăcată în patru costume naţionale caracteristice, și anume: costum de normană, arlesieră, bretonă și beameză, Lamida. Ţarul Alexandru II Reproducere din gravurile Istoriei Rezbelului din Orient din 1877—1888 Bureşti. Tip. Mihăilescu şi Luis. Alexandru II, ţarul tuturor Roşiilor, s’a născut la 17 Aprilie 1818. A fost un ţar liberal la începutul domniei sale. Pe la sfiirşitul acesteia însă, mai ales după revoluţiunea poloneză, Alexandru II a devenit aşa de reacţionar, nucît nihiliştii au îndreptat mai multe atentate contra lui. Cel din urmă, de la 1881, reuşi chiar şi Alexandru ispăşi păcatele ce le comisese contra multor tineri democraţi ruşi, floarea lumei culturale din imperiul solit. La războiul din 1877 a participat, venind chiar pe câmpul de luptă, înot. ZNOAVE Ţigan viteax Scăpase ţiganul din armată şi se întorsese în sat de unde era. De cînd se întorsese, sa făcuse ţiganul mîndru de nu mai ajungeai la el, eu scara să te fi suit. Toată ziua se lăuda că şi el e voinic şi viteaz ca Romîniî. Intr’o zi un Român auzindu-1 lăudîndu-se, îl întrebă: — Ia ascultă ţigane, de viteaz... viteaz ei fi, dar în foc intrat-ai ? — Ba numa pe lîngă el, nene, aşa, pîn prejur, răspunse ţiganul. — Dar la bătaie fost-ai ? — Adio, fost, răspunse ţiganul. Şi încă de cîte ori! Ce spui, mă ? — Spui, c’aşa e. — Ei dar cum e la bătaie? Ia ne spune şi nouă să ştim. — tîeaca cum să fie, răspunse țiganul, nun te ține dă cap, alta dă picioare ai altu dă de zvîntă. Biamitru Stănceacu. VARIETĂŢI Henri Dumant.—Am anunţat că congresul internaţional de medicină, care s’a ţinut la Moscova, a acordat premiul de 5 mii de lei al oraşului Moscova, D-lui Henri Dumant din Heiden (cantorul Appenzell). Subiectul lucrărei trebuia să fie din domeniul igienei populare, iar premiul s’a acordat după propunerea savantului profesor Wirc’.ow. Henri Dumant este fondatorul conven Adevărul cîmp, înaintea liniei a doua a trupelor, se sluji Te-Deam pentru ziua Satuluî Alexandru, şi rugăciuni pentru ţar se împreunară ca rugăciuni pentru armata. Cucernic şi mişcător fu acel moment cînd atîtea mii da oameni, de la simplul soldat, pînă la domn şi împărat, SngsnucMară împreună cu umilinţă în tină spre a înălţa rugi Dumnezeului oştirilor ca să miluiască cu izbîndă armele creştine. Timpul urma închis, negura de ceaţă şi burhaia devenise atît de deasă, încît abia se putea vedea la o sută paşi. Intre 10 şi 11 ore se aud neaşteptat salve de puşti pe stingă armatei. Domnitorul trimite după informaţiuni ofiţeri cari aduc ştirea că trupele generalului Skobelef, punîndu-se în mişcare spre a ocupa o poziţiune înainte, fuseseră zărite de Turci cari deschiseră focul asupra lor. Se porneşte ordin generalului a adăsta ora mişcărei generale. Spre amiazi, pe cînd trupele mîncau de prînz, se servea pe platoul de la Observator dejunul împăratului la care luară parte Domnul Romînilor, marele duce Nicolae şi suitele; şi acum îşî luau iarăşi locul fala şi mărirea împărătească, manifestate prin lux şi belşug, cari făceau contrast cu traiul frugal şi chinuit al războiului, cu dispoziţiunile de spirit şi simţirile grave cari încleştaui în acele momente toate inimile. împăratul Alexandru închină un pahar pentru vitejii cari aveau să învingă. Ave murituri, Caesar vos salutat. Gladiatorii cei vechi, înainte da luptă și de moarte, salutau pe împărat; împăratul, aci, saluta pa cei ce erau să moară. Luarea Griviţei^ începutul atacului.—Moartea maionului So»î«i.-î!ffl8»rte» lui Valter.—Al doilea atac.-Gripors ivan. Stan Gheorghe fl Mica Vasile.—Trăiască învingătorii de la Griviţa. începură a se lumina zorile de 30 August (11 Septembrie) ziua de singe udă, cum a numit’o cîntăreţul bătrînelor şi tinerilor vitejii ale ostaşilor noştri. Fost’a de Dumnezeu ursită astă luna August, a coprinde în sine două date mari în fostele noastre militare ? 13 August 1595, Călugărenî—soare sus pe cer înainte de sfinţit; 30 August 1877, Griviţa—răsărit de soare, răsărit de glorie romînească. Ploaia o ştiase despre ziuă, dar aburi de ceaţă deasă şi umedă sa întindeau ca trîmbe de pînză pe dealuri şi pe cîmpii. Din zi de dimineaţă coloanele de atac se puseseră în mişcare, la orele şi în ordinea prescrisă, spre locurile de adunare unde trebuiau să sosească şi să adaste, ascunse de vederea inamicului, momentul atacului. Trupele string bivuacurile lor muiate şi merg să-şi ocupe poziţiunile de bătaie. Pămîntul, desfundat de ploaia de peste noapte, era noroios şi îngreuna roatele tunurilor şi paşii soldaţilor. Conform ordinelor, artileria îşi începuse, în faptul zilei, acţiunea. La 8 ore Domnitorul îşi părăsise cvartierul şi pornise la poziţiunile armatei, însoţit de adjutanţii săi, de marele duce Nicolae fiul şi de principele Alexandru Battemberg care, în acea zi, făceau serviciul de ofiţeri de ordonanţă pe lîngă comandantul armatei de Vest. Pe la 10 sosi împăratul cu marele duce Nicolae pe platoul de la Observator. In *) Fragment din valoroasa operă a lui T. C. Văcărescu întitulată: Luptele rromînilor ir» rezbelul din 1877—78. Dejunul împărătesc nu era încă sfîrșit, cînd deodată, pe stingă poziţiunilor noastre izbucnesc, mai apropiat şi mai desluşit, tari răpăituri de puşti şi strigăte de ura. Era pe la 1, două ore înainte de momentul hotărît pentru atac. Domnul Carol, mirat de acesta începem fără vreme şi nerăbdător a vedea însuşi ce sa petrece, încalecă şi porneşte, însoţit d a marele duce Nicolae, spre poziţiunile ruseşti. Aci află că Turcii, deşteptaţi de înaintarea generalului Skobelei şi neliniştiţi de mişările acestuia pe flancul şi linia lor de comunicaţiune şi de retragere, adunaseră în acea parte mari forţe, şi luaseră ofensiva în contra stinge armatei aliate; corpul al IV-lea rusesc, care se afla la dreapta trupelor generalului Skobeleț, înşelat de ceaţa şi de apropiatele puşcături de pe flancul sau, crezu că atacul Turcilor este îndreptat asupră-i, şi fu, astfel, urît în luptă. Comandantul corpului, generalul Krylof, porni o coloană de atac asupra primei redute a întăririlor turceşti despre Radişovo, dar Ruşii fură respinşi cu mari pierderi. Acţiunea se opri aci, aşteptîndu-se ora atacului general. In acelaşi timp, pe stingă, detaşamentul generalului Skobeleț urma a fi învăluit într’o luptă fierbinte cu gloatele turceşti cari se adunaseră în faţa sa pe creasta Muntelui Verde, spre Krişin, şi detaşamentul rusesc avusese simţitoare pierderi de oameni. Acesta era, dar, pa la 2 d. a. cursul bătăliei începute înainte de ora fixată, fie prin mişcările intempestive ale stingei ruseşti, fie din propria ofensivă a inamicului. Să vedem care era atunci starea lucrurilor pe dreapta, în partea Romînilor. 27S FOIŢA ZIARULUI ADEVERUL JULES KSARY VALSUL 103 BĂRBAȚILOR Partea sl tpsLttrsi, TfSĂZNETUL II — Si acum îmi vei spune ceea ce ai de gînd să faci... Să nu crezi că voiu fi complicea ta în vre-o nouă infamie. Si eu îţi declar că dacă nu-mî spui adevărul, nici odată, mă înțelegi, nici o dată nu voiu retrage copilul de la Azistență. îmi place mai bine ca el să rîmîie unde e, oricît de nenorocit ar fi Și să nu-mi minți! Căci o să te prind numai de cît... Trebue să pui punctul. p© înpreună cu mine, contrar nimic ! — Cum vrei zise Marc Roux. Imi place ce să văd hotărîrea ta. Dar e oare necesitate să-ţi explic ceea ce voiam să facem, Frigoule şi cu mine ? Sabina Orfeoli trăişte şi plînge întot-d'auna pe fiul ei. Dacă el nu e mort dacă nu. Vom avea şansa să-l găsim, îl vom duce mamei sale şi iată totul. — Și purtarea va fi desinteresată ? — Ah ! nu, nu, fileu cu vioiciune micul omuleţ. Nu trebue să ni să ceară un brevet de moralitate. Noi sîntem săraci. Avem o singură ocaziune pentru a deveni bogaţi în mod onest. Am fi nişte imbecili dacă n’am profita de ea. — Veți abuza de secretul vostru pentru a exploata pe acestă sărmană femeie ! Vă cunosc eu. Sînteți incorigibili. Nu mai e nimic de făcut. — Nu te supăra Ana. Nu vom specula nimeni. Și e pentru aceasta un puternic motiv, căci secretul trecutului Sabinei e cunoscut de bărbatul ei. Prin urmare, imposibil de a face să vibreze această coardă. Pentru serviciul adus vom cere o sumă măricică... O aşa fericire sel plăteşte! Şi aceasta va fi totul! — Cît pretindeţi voi ? — Nu ne-am gîndit încă la aceasta, zise Marc Roux cvasil. — Ei bine gîndiți-vă, voesc să ştifi și eu... — Eu cred că o sută de mii de franci nue o sumă tocmai mare. — Și dacă mama nu poate să v’o dea? — Ea o va găsi. — Dacă ea e săracă ? — Ea e bogată liniștește-te. Ana nu era convinsă. Ea manifesta oarecare neîncredere. Fratele sau ghici. — Tu nu ai încredere în noi ? — Nu. — Atunci pentru ce nu ne pui la încercare? Ana rămase gînditoare. — Pentru că e vorba a se reda acest copil mamei sale, zise ea, voia face ceea ce veți voi... Avură un gest de bucurie. Ea se grăbi să adaoge: — Dar vă previn că voiți avea ochiul asupra voastră... In definitiv eu sînt stăpîna acestui secret. Nu-1 voia decît fiind sigură de voi... Și dacă voi veţi visa vre’o mişelie nouă, o voiți împiedica foarte bine... — Si noi te vom revedea, dragă Ana ? — Reveniți după două zile... Voiți merge la Azistență și vă voii spune ceea ce mi se va răspunde de acolo... După două zile ei fură exacți la rendezvous. — Ei bine ? întrebă Mare Roux... lingîndu-se pe buze ca un flămînd la vederea unei fripturi. — Ei bine ! băeţii mei, nu trebue să vă bucuraţi îndată... Aceasta nu se face cu trenul fulger. — Ce ţi s’a spus? — Administraţiunea nu voeşte să libereze pe copil. — Ea n’are dreptul să-l reţie. Se pare că da. — Povesteşte-ne tot ce s’a petrecut. — Iată. Ea îi puse în curent. Ana se prezentase la biuroul de informaţii din strada Victoria. Avuse grijă să ea on ea toate notiţele cari trebuiau să servească reclamaţiunei sale tardive. Nu era nici un străin în biurou cînd intră ea. Amploiatul citia un ziar. El privi pe noua venită pe deasupra ochelarilor săi, lăsă ziarul şi o aşteptă să-și explice vizite. — Domnule, vin să iau informațiunî despre un copil lăsat Azistenței. — Sînteți mamă depunătoare. — Da. — In ce zi a fost depus copilul ? Care e numărul depunere ? Ea dădu notițele cerute. Amploiatul avu un gest de surpriză. — Cum, zise el, aceasta datează de aproape douăzeci de ani ? — Da, Domnule. El eși, consultă registrele și se întoarse. — Timp de douăzeci de ani nu ai venit niciodată să întrebi dacă copilul D-tale e viu sau mort ?... niciodată, afară de o singură dată. Ana prevăzuse observațiunea. Răspunsul său era gata. — Eram departe de Franţa, zise ea, îmi era imposibil... — Şi acum ce voeşti ? — Copilul meu mai trăeşte ? — Trăeşte. E sănătos. Şi amploiatul făcu o cruce pe lista cu data vizitei. — Aşi putea să ştii ce a devenit? — Nu. Imposibil. Afară numai dacă nu l’aţi reclama. — Şi pentru a-l reclama, ce trebue ? — Vrei să zici: Ce ar trebui ?... Mă explic. Dacă ai fi venit acum cîţî va ani, înnainte de majoritatea copilului, ai fi putut îndeplinind oara cari condiţiunî să-l iei, eu D-ta. Acesta condiţiunî există în tot-d’a-una, astăzi cînd el e major şi prin urmare libar de persoana sa, dar e una care ţine de această majoritate... In momentul de faţă noî nu putem să-i inpunem nici o voinţă... D-ta nici atît Nimeni nu-1 poate obliga să te recunoască de mamă... Dacă vei dori să-l iei, noi vom fi în neputinţă de a-l constrînge... numai de voinţa sa depinde întoarcerea Inî... — E fericit el ? — Nu știu. N-am decît un număr în fața mea... Acest număr nu mi reprezintă de cît o ființă care trăește. Puțin mă importă, ce face el? In acest moment n’am pentru ce să mă ocup cu aceasta. Mai tîrziu voia ști-o. — Atunci, domnule, pentru că trebue căutat spre a-l lua, va trebui, cel puţin ca el să cunoască vizita mea, să afle cererea mea... —Va fi instruit în astă privinţa,după ancheta noastră. — O anchetă?... — Da... Cu ce te-ai ocupat în aceşti douăzeci de ani ? Avem interes să ştim asta... Ne trebue numele D-tale... Ne trebue detalii asupra vieţeî D-tale.. Nu mai e nici un secret de vreme ce reclamaţi copilul, ne trebue de asamenea să ne dai probe, că eşti în stare, prin averea sau situaţia D-tale, a rambursa adminstraţiunei cheltuelile de întreţinere ale copilului D-tale... — O samă importantă, D-le ? — Iţi voiu da detaliile în această privință... — Această se va ridica. — La cîteva mii de franci, cu siguranță. Ana făcu o grimază. Amploiatul îndese. — Această perspectivă răcește tandreța laaternală ? — Cel puțin ea îmi dă de gîndit... Ea se gîndea: — Drace! dacă copilul nu ar fi al meu, n’ași lezita nici un minut... Dar să dau bani pantru copilul alteia, aceasta e prea de tot! Cu toate acestea greșeala comisă altă dată apăsa greu inima Anei. — Fără a fi bogată, am cu toata acestea o situațiune bună zise ea. Și dacă suma reclamată nu trece peste două, trei mii de franci... — Probabil cum aceasta va fi suma. — Atunci voi plăti. • — Bine! Nu mai rămîne să facem o anchetă asupra D-tale, mijlocele de existenţă, moralitatea D-tale actuală.. Dărui numele D-tale şi uşurează-mi mijloacele de a cunoaşte, lucru pe care l-aşi putea afla chiar fără D ta, ceea ce avem interes să știm. Ancheta în acest mod va merge foarte repede. Ea dădu numele și adresa sa. Trebuia să o dea. Puţin neliniştită din cauza minciunei ce o spuse mai înainte, ca să grăbi să adauge: — Domnule, v’am spus, nu e de cît un minut, că depărtarea mea de Paris de Franţa chiar, m’a împiedicat mult timp să mai vin pentru a lua informațiuni despre copilul meu... — Da. Ei bine ? (Va urma)