Adevěrul, februarie 1898 (Anul 11, nr. 3073-3100)

1898-02-14 / nr. 3086

Amil XI No. 3086 Abonament© Incep la 1 pi 16 ale fla-d­ral lum ti se plătesc Înainte: Un an In tară 80 lei. In străinătate. 60Itf Şase luni U » ■ n H. Vrei luni 8 „ „ „ IS at Numărul IO Bani In străinătate 15 Bani» R­ e d ac ţ i a l fABAGIUL BĂNCEI NAŢIONALE (TELEFON No. 25). Ediţia de seară Să te fereşti Romíne ae cultt strein in ensă Director politic: ALEX. V. BELDIMANU 6 pagini la ite­rare ediţie de Zola osîndit Trăim în timpuri triste. Acest veac, în loc să se sfirşească în­tocmai ca cel trecut, în lumi­na sinistră a marei revoluţii franceze, pare că va apune în noroiu şi in zăpăceala cea mai babilonică a spiritelor. Să ne întoarcem privirile spre marea Franţă, spre muma noas­tră intelectuală, spre patria tu­­tulor ideilor şi sentimentelor mari. Iat’o din nou, după lovitu­ra de demenţă a bulangizmului, căzută sub puterea săbiei care dictează a­ tot-puternică, de la miază-zi la miază-noapte! Emile Zola, cel mai mare ta­lent al Franţei contimporane, omul care s’a pus în serviciul unei idei drepte, care a avut curagiul să înfrunte calomnia zbieretele vulgului îmbătat vin ori de cuvinte minci­noase, Zo­a, după ordinele ge­neralilor, a fost trimes la puș­cărie, osîndit la un an închi­soare.­­ Urmărind dezbaterile proce­sului, pare că ne găseam în Bulgaria, ori în statele neor­ganizate ale Am­ericei de Sud. Nu mai prezida un magis­trat civil, ci procesul era con­dus de ministrul de rǎzboiu, de generalul Pellieux, ori de fostul ministru Mercier. Şi, cul­me­a demenţei populare! apla­uzele şi vivaturile cari se adre­saţi generalilor, veniţi la pro­ces în uniformă şi strălucitori de decoraţii, se adresaţi şi ma­iorului Esterhazy, aceluia care era acuzat a fi insultat Franţa, a fi dorit să o strivească sub picioarele cailor regimentelor de ultlani prusaci. Şi pe cind se aclama armata, pe cind mulţimea urmărea, fas­cinată de fireturi, pe generalii şi militarii cari au osîndit tur­ceşte pe Dreyfus, Zola trebuia să treacă prin această mulţime huiduit şi înjurat, şi Zola, care a făcut marea crimă de a fi cerut lumină asupra osîndirei u­­nui nenorocit, este osîndit ca un josnic birfitor şi aruncător de noroi asupra onoarei arma­tei franceze ! După un secol, poporul care a dărimat Bastilia, care a fă­cut marea revoluţiune, care s’a urcat pe baricade la 1830,la 1848 şi la 1871, acea naţiune care s’a făcut tot-d’a­una campio­nul dreptăţei şi al libertăţei pare azi căzută în mrejile ce­lei mai grozave nebunii, a ne­buniei săbiei, a acelei nebunii care cere un rege sau un îm­părat! Afacerea Dreyfus dispare. Azi singurul care rămîne este Zola, scriitorul care a dat Fran­ţei atita strălucire, omul care a luptat trei­zeci de ani pen­tru gloria ei, pe cîmpul fer­til şi paşnic al artei! A voit lumină şi dreptate, şi justiţia po­porului, terorizată şi împrostită, i-a deschis uşile închisorei. A cerut să se ridice vălul care a­­copere tainele consiliului mili­tar de razboiu, şi minitarii au aruncat in cumpăna dreptăţei civile, ca altă dată Brennus, sa­bia lor ! A năzuit să limpezească starea morală a Franţei, şi Franţa, nobila Franţă de altă dată, a închis ochii, şi-a uitat trecutul şi, plină de frică şi de grijă, a apăsat şi mai mult vă­lul întunericului asupra unei osîndiri, care poate fi o ruşine şi o crimă de les-umanitate. In decăderea morală a ma­rei Fronte, Zola ni se arată ca un căpitan de corabie, viteaz şi plin de conştiinţa datoriei, care în mijlocul furtunei şi al naufragiului, a laşităţei şi friceî generale, a debandadei tutulor, rămîne singur bătut de furtună şi de valuri, căutind moartea, dar moartea cu cinste şi vitejie, Const. Miile, fine să sprijine pe Ungă Poartă numirea prinţului Gheorghe ca principe al insulei, după ce ar renunţa la dreptul ce l-ar pu­tea invoca vre­o dată asupra tronului Gre­ciei. Poarta va primi o notă în acest sens din partea cabinetelor din Petersburg, Lon­dra, Paris, şi, după cum am spus mai sus, şi din partea cabinetului berlinez. Versiunea aceasta are cu atît mai multă probabilitate, cu cit se ştie că marile pu­teri s’au hotărît să dea tot concursul lor Greciei, ceea ce reiese şi din faptul că Ru­sia, Franţa şi Anglia s’au hotărît să ga­ranteze împrumutul pe care Grecia trebuie să’l facă, pentru ca să poată plăti Turciei îndemnizarea de războia şi să poată astfel obţine evacuarea Tesalieî. Pol SATIRA­­­DIATICA Un bărbat sincer Mulţi se miră pentru ce d-1 Aurelian nu atacă guvernul, dar se mulţumeşte a da tîrcoale băncei ministeriale ! Ei bine, sub­semnatul singur poate explica acest mister. D-1 Aurelian Pe, Se­ are conştiinţa inca­pacitate! sale, cum am zice a surzeniei sale intelectuale, de aceea d-sa recunoaşte că mare dreptate are Mitiţă Sturdza cînd îl maltratează ca pe un incapabil. Mitiţă a declarat că Aurelian este un mă­­lăieţ, iar Aurelian răspunde : „Recunosc că sunt mălăieţ !“ Mitiţă a declarat că Aurelian a compro­mis triumful lui Antim, iar Aurelian răpunse: „Recunosc că l-am compromis !“ Mitiţă a declarat că Aurelian e incapabil să fie prim-ministru, iar Aurelian răspunde : „Recunosc că sunt incapabil!“ Nu, zâu, ce-a ajuns şi bietul P. S.­ a ajuns să-şi bată joc de el şi copiii, cum am zice fiii lui Ion Brătianu ! Totuşi acest onor. P. S. are un noroc: n’aude. Căci dacă ar auzi tot ce spun mi­niștrii pe socoteala sa, ar fi vai! de ure­chile lui. Vaz. Procesul Zola Urmaşul lui Picqu­art la direcţiunea bi­roului de informaţiune de la minister­ul de război. A depus contra lui Zola şi mai ales con­tra predecesorului său Picquart, sub ale că­ruia ordine a servit altă dată. Colonelul Henry Situaţiunea Greciei împrumutul pentru îndemnizare. Candidatura prinţului Gheor­­ghe. — Marile puteri şi Grecia. Situaţiunea în Orient nu este tocmai aşa de clară cum cată să ne-o prezinte unii. In Grecia spiritele nu s’au liniştit încă cu desă­­vîrşire, ceea ce s’a dovedit cu ocazia judecă­­rei procesului căpitanului Raftopulos, care, după cum se ştie, a fost acuzat că a co­mis crimă de înaltă trădare. Dar afară de toate acestea, Grecii nu pot să-şî întoarcă privirea de la acea insulă, pe care vieţuesc cei mai credincioşi compatrioţi ai lor, şi pentru care au vărsat deja atîta sînge. Ci­titorii au înţeles că vorbim de Creta. Marile puteri au înţeles că linişte nu va fi în Orient pînă cînd nu se va rezolvi ces­­tiunea cretană. Rusia, a căreia viclenie di­plomatică dă în­tot­dea­una loc la îndoieli, pare că în cazul de faţă nu urmăreşte în realitate alt scop, de­cît acela de a resta­bili definitiv pacea şi ordinea în Orient. E absolut adevărat că în Creta liniştea se poate restabili numai prin numirea u­­nui guvernator grec. Şi liniştea se va res­tabili cu atît mai sigur, cu cît acest gu­vernator va fi ales dintre persoanele mai strîns legate de naţiunea elină. Iată de ce Rusia a fost foarte rezona­bilă cînd a propus ca soluţiune a cestiunei cretane: numirea prinţului Gheorghe al Gre­ciei în postul de guvernator al Cretei. * Acum o nouă ştire îşi taie calea. După această ştire Germania ar fi convenit în Marii bărbaţi de Stat Cei cari am cunoscut pe marele bărbat Mihail Cogălniceanu, îşi aduc aminte că, pe lingă atîtea­ calităţi, avea şi o slăbiciune: cînd îi era opoziţiunei lumea mai dragă, atunci o lăsa cu carul în drum. Dar conului Mihalache îi era ier­tat să facă şi cîte-una de-al­de-astea, fiind­că era un mare bărbat de stat, un om genial care făcuse multe ser­vicii ţârei, în sfîrşit un copil răzgâiat al lume! politice. Acuma vedem, cu mare plăcere, că unii politiciani de curînd eşiţi la iveală au început să calce pe urmele marelui Cogălnicea­­nu. Nu e vorba, aceşti domni calcă numai pe urmele cele rele ale ma­relui bărbat dar, în sfîrşit calcă. Aşa, constatăm că membrii gru­­părei aurelianiste au devenit toţi mari diplomaţi, mari strategi, tacti­cian! fără pereche, în fine, nişte ceapcăn! număru unu. De vre­o patru zile, mai ales, toţi aurelianiştii au devenit Meternichi, Cavuri şi Bis­­marci. D. Porumbaru, nemulţumit că e atît de subţirel din factură, a de­venit foarte fin ; d. Lascăr e un per­­sonagiu prea important pentru ca să nu-şi permită o diplomaţie înaltă ; D. Xenopol, da, chiar d. Xenopol, face pe Meternichii; d. Costinescu e îmbulzit de prea multă clientelă la banca generală şi nu mai ştie unde da cu capul; d. Petrache Grădişteanu are... motivele dumnealui, în sfîrşit, ce să mai lungim vorba: toţi mari diplomaţi, toţi Machiaveli ! „Şi d’asupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,“ stă d. Aurelian care mai fudul de­cît toţi, fiind­că e fudul de amîndouă urechile ! Dragoş. CULISELE POLITICE Votul de eri­ mri Camera a dat un vot care i-a a­bătut pe miniştrii. Camera a spus prin acel vot guver­nului că, dacă poate conta pe majori­tăţi zdrobitoare in momente de primej­die, nu are destulă autoritate ca să poată obţine măsuri extreme. Şi dacă acest vot nu constituie un vot de blana pentru guvern, el este to­tuşi foarte semnificativ, arată limpede că guvernul e slab. Şi această impor­tanţă o are votul de eri, din cauza îm­prejurărilor in cari s’a dat. Consfătuirea. Guvernul ştiind că nu e uşor să hotărască pe deputaţi să vie şi noap­tea la Cameră, i-a convocat mai iu­ţii Miercuri seara la o consfătuire intimă la Senat şi acolo, după cum s’a putut vedea din dare­a de seamă ce am publicat despre acea consfă­tuire, d-nul Sturdza a cerut majori­tasei să voteze şedinţele de noapte. Acesta a fost scopul principal al consfătuirei şi dl Gogu Cantacuzino au arătat absoluta nevoe a acestor şedinţe de noapte, pentru că trebue să se treacă cit mai repede legea instrucţiei şi conversiunea. La Cameră Eri la Cameră d. Burileanu a propus şedinţele de noapte şi doi miniştrii, d-nii Ferichide şi Gogu Cantacuzino, au sprijinit cu căldură propunerea. In contra ei a vorbit Intîi d. G. Dobrescu şi apoi d. P. S. Aurelian. Rezultatul votului : 67 bile pen­tru şi 45 bile contra. Guvernul n’a putut obţine două treimi. Mamelucii nu erau aduşi ad-hoc la şedinţă şi, chiar dacă ar fi fost aduşi, lucrurile s’ar fi pe­trecut tot aşa, de­oare­ce eri au lipsit de la şedinţă şi vre-o 20 de Cu topuzul Victoria a zăpăcit pe colectivişti. El în-­ cep să ia de sus pe aurelianişti şi flevişti, să’l bruscheze, să’l trateze ca pe o cantitate negligeată şi negligeabilă. Lucrul acesta ne bucură. Grupurile­ unite nu capătă de cît ceea ce au meritat. Cînd te hotărăşti să faci opoziţiune nu îţi este permis să pluteşti în şapte luntri şi să vrei şi razboiu şi pace. In această privinţă aurelianiştii nu valo­rează mai mult de­cît fleviştii. Şi unii şi alţii au cerşit pacea, au tratat-o şi incă au­ speranţă să mai facă sat cu d. Sturdza. Acesta insă, trebue să o recunoaştem, a manevrat foarte bine. Şi-a ţinut cu vorba adversarii, a demoralizat trupele acestora prin lipsa de bărbăţie a şefilor lor şi a reuşit să conrupă chiar dintre căpetenii pe câţ­ l­va. Odată demoralizarea semănată in rândurile, dizidente, guvernul a dat lovitura de la legea instrucţiei care, ori­cât ar fi de puţin semnificativă, a făcut totuşi ca de­bandada să fie şi mai teribilă in rândurile grupurilor­ unite. Azi, d. Sturdza, dispunând de o ma­re majoritate, nici nu vrea să auză de aceia cari au fost aşa de naivi ca să’î lase puterea d-sale, împreună cu zestrea guver­namentală. De-acum înainte trebue să ne aşteptăm la scandaluri parlamentare, la guvernarea ţarei şi conducerea parlamentului cu to­puzul. Răspunderea acestei stări de lucruri nu cade de­cât asupra acelora cari n’au ştiut să sesizeze „momentul oportun“. Marele vinovat in tot cazul e d. Aurelian. Sfinx. Fizionomia Camerei — Deputaţii împărţiţi in grupuri discută gesticulînd. — Mitică.—Auzisî, Georges ? Şedinţe de noapte. Georges. —Da ce, am căpiat? Atît a­­vem și noi ca să ne distrăm, noaptea. Jenică (intervenind).—D-nii miniştri își închipuesc că pot înlocui cu succes măscile. Georges.—Da, să în locul Marioarei! Mitică.—Și eu pe Alexandrinei ! Jenică.—Asta nu nu merge. Tudoriță. — Cum de părerea lui Sar Peladan, preconizează androginizmul. Va­silică.—Nu merge ! Votăm contra. D. Giani (sunînd clopoțelul cu pu­tere).—D. Burileanu are cuvîntul ! mîngîî pe Sturdza Stolojan în locul se poate, fiind­că văd, miniștrii sînt V, Alexandri. Sîmbătă 14 Februarie 1898 Anunciupî B# primesc direct la Administrația ziarului Linia pasin* Vl-a .... lei 0.60 bani ii M V-B ■ . « . . n S. n ii f. IV-a • ... «I 2. I. La un mare număr definii se fac raduoUf din tarif ^ Numărul IO Bani Un număr vechiti 20 bani A d m inis tr a^m*sfv‘ PASAGIUL BĂNCEI NAȚIONALE (TELEFON) (MO. 25). VOTUL DE ERI drapellato-fievişti. S& dăm clte­va nume In treacăt: RT. Fleva, G. Scor­­ţescu, V. Lascar, Porumbarii, De­­lavrancea, A. Scorţeanu, etc. Apoi d. V. G. Morţun şi conser­vatorii, d-nii Tache Ionescu, Id. Ghermani şi Cămărăşescu. Cu alte cuvinte, cei In contra şe­dinţelor de noapte ar fi putut a­­junge la cel puţin 60. Guvernului i-ar fi trebuit 120 de voturi ; or, 180 de deputaţi n’au fost nici­odată la Cameră. Importanţa votului Votul acesta are o mare impor­tanţă, căci arată adevărata situaţie a guvernului. Intr’adevăr, dacă examinăm situa­ţia parlamentară de la 15 Noembrie şi până acum, observăm că ori de câte ori fleviştii şi drapeliştii s-au înţeles asupra unui vot au fost a­­proape 60. Aşa, la alegerea biroului, când toate grupurile de opoziţie au votat alb, au fost peste 50 de bilete albe, iar la alegerea comisiei de răs­puns la mesagiu au fost mai multe bilete albe de cât exprimate. E­l s’a văzut iarăşi că opoziţia posedă 60 de voturi. In această situaţie este evident că guvernul nu o mai poate duce. Şi dacă legea instrucţiei va trece, a­­ceasta se va datori drapeliştilor cari pe de o parte nu admit­ legea, iar pe de alta nu vor să lovească în d. G. Di­­mitrescu-Iaşi, raportorul legel, care face chestie personală din această lege şi care, după cum se ştie, e dra­pel­ist. Drapeliştii nu vor să facă nici ob­­strucţionizm cu această lege, căci ar pune guvernul in absolută imposibi­litate s-o treacă. Guvernul trăeşte deci graţie in­dulgenţei adversarilor săi. Ce zic miniştrii ? Miniştrii nu-şi dau seama de situaţie. Cele 100 de voturi pe cari le-a întru­nit luarea in consideraţie a legei ins­trucţiei ii făcuseră să se creadă absolut stăpini pe situaţie. De aceia, cînd au văzut votul de ori au căzut din cer. Nu-şi poate cine­va închipui ce mutră aveau miniştrii. D. Gogu Cantacuzino era furios, învineţise, nu mai putea spune un cuvint. Iar bieţii chestori, cari stătuseră cu ochii in urne ca să con­troleze votul, iţi faceau milă, aşa erau de descurajaţi. Rop. Mitică.—Aici, Buru­leanu cere şedinţe de noapte ! D. Burileanu.—D-lor, propun, pen­tru activarea lucrărilor parlamentului, să ţinem şedinţe de noapte. Faci.—Barba-cot! X.—Las’ că parlamentul e mai activ cînd nu ţine şedinţă noaptea! D. Ferechide.—Guvernul e de păre­rea d-lui Burileanu. Mitică.—La vîrsta d-voastră credem și noi. Faci.—Așa ! bravo ! D. Gogu Cantacuzino. — D-lor, e vorba și de conversiune. Jenică. — Nu ne trebue invers, noi vrem cum am apucat la bal mascat! D. Gogu Cantacuzino. — D-lor, gu­vernul nu vrea să se facă conversiunea cu zorul. Georges.—Atîta ar mai trebui, să si­luiţi lumea cu jandarmii. D. Cogu Cantacuzino. — D-lor, vă rog să primiţi să lucrăm şi noaptea. Jenică.—Nu-i nevoe de votul d-v. D. P. S. Aurelian. — D-lor, mă cr­­taţi, eu la vîrsta mea nu pot să lucrez şi noaptea. D-nul Popescu, Vi­­n­er şi alţii.—Aşa este. Şedinţe de ziuă. D. Aurelian.—Dacă voiţi, să începem la unu şi să o ţinem pînă la 7, dar noaptea nu putem. Faci.—Da ! da ! da ! la vot! la vot! Jenică.—Aici e Georges, să nu pier­dem balurile mascate ! Georges. — Miticuţă, la luptă! că nu mai vedem seara mahalaua ! Preşedintele. —Adunarea a respins şedinţele de noapte. . Georges. — Mască, te voi vedea di­­seară­! Jenică şi Mitică.—Măscuţe, vă vom vedea! Vlad. sa A­urelianniştii Continuele tergiversări, absentări de la datorie şi tăceri vor sfirşi prin a reduce la o cantitate neglijeabilă pe d. Aurelian şi cei cîţi­va parti­zani ai excesului d-sale de modera­­fiune. Deja oculta răspindeşte ştirea că d. Aurelian şi amicii săi in mo­­derafiune sunt reduşi la tăcere, gra­­ţie unor afaceri financiare perso­nale; deja se şopteşte din culisele guvernamentale că d. Aurelian tentat grozav de rolul ce guvernul voeşte să-i dea in expoziţia de la Paris, D. Aurelian e prea învechit in ale politicei, pentru ca să nu înţeleagă că asemenea ştiri şi şoapte trebuesc curmate energic şi urgent — şi a­­ceasta nu se poate face, în cazul de faţă, de­cît prin părăsirea politicei echivoce pe care d-sa o incurajează Opinia publică are dreptul să con­damne pe nişte oameni politici, cari de aproape un an de zile îi reclamă atenţia, fără a-şi fi putut stabili o atitudine. Saturn CARNETUL MEU Procesul Zola Deznodămîntul prevăzut s’a întâm­plat ! Emile Zola a fost osândit la maximul închisoarei, juriul a ascultat de presiunea militarilor şi a stradei, Curtea a ascultat de porunca guver­nului. Este trista situaţiunea in care se găseşte Franţa ! Acum o sută de ani Parisul se ri­dica şi lupta în numele marilor idei de emancipare, drepturile omului e­­rau proclamate. Franţa în picioare răspândea asupra pământului marile idei emancipatoare! Au trecut o sută de ani şi câtă schimbare! Pe stradele Parisului o plebe fără entuziasm şi fără ideal prezintă cel mai hidos spectacol, pamfletarii şi propovăduitorii scan­dalului sunt aclamaţi, acei care luptă pentru lumină, pentru libertate, pen­tru adevăr, sunt huiduiţi şi înjuraţi de guri spurcate. Nici justiţie nu mai are Franţa, nici magistratură luminată, nici po­por conştient; este o zăpăceală ge­nerală, un dezastru moral cum pu­rine s’au văzut in istorie. Stăpâni peste Parisul cel generos, peste frumoasa Franţă, au rămas câţi­va generali cu o glorie necu­noscută, doi pamfletari fără prestigiu, şi în dosul lor armata clericală, par­tidul celor cari propagă reîntoarce­rea Franciei cu o sută de ani înapoi, partidul monarch­iilor cari de două ori în o sută de ani au împins Franţa, odată de­asupra prăpastiei războiu­lui civil, altă­dată iu cursa de la Sedan. Urâte zile trăeşte Franţa! Să sperăm câ e numai un vis urât! C. O. R. închisoarea lui Zola Sainte Felagle. — Istoria şi or­ganizaţia. — Secţia prizo­nierilor politici. O telegramă sosită aseară ne spun© căZola şi-ar fi exprimat dorinţa să intre imediat în închisoare. Dacă ştirea a­­ceasta s’ar adeveri, s’ar putea foarte bine întîmpla ca în poarta închisorei să se întîlnească Rochefort, care toc­mai îşi sfîrşeşte osînda, cu Zola care e pe cale s’o înceapă. Sainte Pelagie se numeşte în­chisoarea în care Zola îşi va face osînda, dacă nu cum­va hotărîrea Curţei din Paris se va casa, şi un alt juriu mai drept îl va achita.. Sainte Pelagie, ca cele mai multe închisori, a fost la început o mînăs­­tire. Din 1665, cînd a fost clădită, şi pînă la revoluţiunea franceză mînăs­­tirea Sainte Pelagie a servit pe rînd , drept institut pentru creşterea fete­lor şi drept azil pentru femeile că­zute şi sătule de libertinaj. De la 1792-1795 Sainte Pelagie a servit de închisoare atît pentru persoanele vinovate de delicte şi de crime ordinare, cît şi pentru condam­naţii politici. Sub Napoleon I Sainte Pelagie a adăpostit şi pe acei oa­meni politici cari nu conveneau ma­relui despot. Astăzi închisoarea în cestiune este mai ales rezervată condamnaţilor pentru delicte politice şi de presă. Pe lingă aceştia se găsesc însă şi condamnaţi la pedepse mai mici de un an, pentru delicte comune, închisoarea Sainte Pelagie este compusă din trei clădiri despărţite prin trei curţi. Prima clădire, situată spre Nord, este destinată condamnaţi­lor pentru datorii; a doua, este aceia a prefecturei; a treia, situată la Est, poartă curiosul nume de­ pavilionul muţilor. Toate curţile sînt înconjurate ctr ziduri înalte şi sînt înfrumuseţate ici colo de cîţi­va salcîmi. La partea exterioară a zidurilor sunt construite mici gherete de gardă cari adăpos­tesc soldaţii de rond cari fac servi­ciul temniţei. Deţinuţii din închisoare sunt îm­­părţiţi în 3 categorii: prima, a acelor cari nu sunt obligaţi să lucreze; a doua, a acelor cari, în schimbul unei plăţi de 7—8 franci pe chenzină, sînt scutiţi de lucru, în sfîrşit a treia, a acelor deţinuţi cari sînt siliţi să lu­creze în atelierele închisoare­ date în întreprindere unui meseriaş capitalist. Am spus mai sus că Sainte Pe­­agie se compune din trei pavilioane. Asupra acestora vom da aci cîte­va amănunte. Pavilionul de Vest, zis o prefecture­, adăposteşte pe condam­naţii pentru excrocherii, a căror pe­deapsă trece peste şase luni, fără de trece însă peste un an şi o zi. Pa­vilionul datoriilor, în care erau de­ţinuţi condamnaţii la mai puţin de şase luni, pungaşii, datornicii statu­lui, etc. Pavilionul de Est, care se compune din şase celule, este rezer­vat deţinuţilor politici şi mai ales ce­lor condamnaţi pentru delicte de presă După regulamentul închisoarei, de­ţinuţii pentru delicte de presă au dreptul să-şi aducă hrană din afară, şi să primească vizitele rudelor şi co­micilor. Personalul de administraţie al dn­­chisoarei se compune dintr-un direc­tor, un grefier, un sub-grefier, un brigadier şi 12 gardieni, 6 oameni de serviciu, o bucătăreasă, o spălătorea­să, un bărbier şi un cantinier. Sta­bilimentul mai are ataşat: un medic şef, doi medici ajutori, un infirmier farmacist şi un preot catolic. închisoarea e păzită de o compa­nie de infanterie. * închisoarea Sainte Pelagie a a­­dăpostit între zidurile ei pe mulţi oameni cunoscuţi în istorie. De la 1820-1830 au zăcut în această tem­niţă: Beranger, marele pamfletar Paul- Louis, Courier. Din 1830—1848: Thierry, Armand Marrast, Blanqui, Barbés, Eugene Raspail. Sub Napo­leon HI: Faure, Gambon, Lagrange. De la 1857-1867 găsim la Sainta Pelagie pe Ranc, actualmente sena­tor, care a depus în favoarea lui Dreyfus. De la 1869-1870 găsim în

Next