Adevěrul, decembrie 1898 (Anul 11, nr. 3369-3396)

1898-12-01 / nr. 3369

Marți 1 Decembrie 1888 ROPRESIUNI şi PALAVRE ţDh­eoreap. lut Chiţibuş cu cititoarele sale dezarmarea şi femeile noastre.— Din regatul «Carmen Sylva»’— L G. Valentineanu ziarist. Dezarmarea şi femeile noastre.— Zboară timpul şi cu el aşa de curind se sting vieţele oamenilor. Pe sub ochii mei, n gazete, abia de zoresc un subiect îl cr­­esc şi cînd să-mi dau seama despre din­tel, gîndurile mele sînt luate de atîtea şi atîtea chestiuni N'am nici mâcar timpul necesar să mă uit cum pe unii ii pasio­­rează, ear alţii cum rid de desfăşura­rea lor. Citeam de­ună­zi cît de îmbrăţişată e chestiunea dezarmatei de toate femeile li­terate din cele alte ţări şi că piuă şi prin­cipatul Bulgariei are aderentele ei la Pa­ria._ La noi... ce o fi gîndind femeile euite* despre Înfiriparea acestui mare pro­gres al umanitâţei şi cînd va veni oare timpul să’şi dea şi părerile lor? Din regatul Carmen Sylva— Intr’un calendar, văzui astă­zi, trecînd pe la chioş­cul furnisorului meu de gazete de pe piaţa Episcopiei, reproduse păpuşile cele mai de Valoare, dăruite m. s. regina de către bo­gătaşele noastre. Ce frumos i-ar fi stat a­­­cestui regat,— mi-am zis eu,— dacă ar fi fost aşezat în vitrinele sărăcăciosului nos­tru Muzeu, Naţional şi ce amintire frumoa­să am fi păstrat noi poetei .Carmen Sylva* dacă această colecţie ar fi rămas proprie­tatea noastră, căci noi i-am sprijinit i­deia Unui expoziţiuni pentru ajutorarea copiilor Săraci din Neurwid, iar regatul său mi se pare c’aicea se află. I. O. Valentineanut ziarist.—L’am cunoscut şi vizitat cu ocazia cercetărilor mele despre viaţa lui Dr. Alexandrescu; mi-a dat veteranul acesta, desluşiri şi sfa­turi,— mi-a arătat mai bine de 20 de di­­­ilome ale sale,— de scrisori de la Bolin­­ineanu, Eliade, Dr. Alexandrescu, loan Ghica, Bălcescu, Alexandri şi mi-a istorisit: Moartea lui Barbu Catargiu. In tot timpul acesta, mărturisesc că nu mi se mai luau ochii de la obiectele din odăiţa lui, mai sărăcăcioasă ca a unui cerşetor. Sărmanul! De ce nu s'o fi făcut el ne­guţător de conserve alimentare, saci de băuturi spirtoase? In ţara aceasta de sigur c’ar fi dus’o piai bine, ar fi trăit şi acum s’ar fi avut Un stom­ah... Scriitor,— ziarist?... S’a zbu­­rat creerii din cauza mizeriei şi dacă nu’i ve­nea prezenţa asta de spirit la timp, cine ştie ce mai era dat să vadă amâritele lui bătrîneţel... 25 Noembrie. Frusinlea. Poşta lul Chiţibuş. Yvonne. Celesta fi­a scria din nou. Loco. Ob. Revista publicaţiunilor Convorbirile literare are următorul Sumar pe luna ^Noembrie: T. Maiorescu*, Sub ministerul Brătianu (De la proclamarea regatului pînă la trac­tatul de la Londra); Al. Brăescu Asupra fundamentului fisiologic al positivismului; D. Nădejde, Sfirşit de veac (studiu); Dui­­fiu Zamfirescu, Lydda, (partea I, Scrisori romane); N. Basilescu, Epitalamul lui Peleu şi al Teu­dei (după Catul); D. Evolceanu, Virgil Griţiu (De toate, schiţe şi nuvele);­­ Scărlătescu, Cu anii ce vor trece (Poe­­zie); M., Revistă critică.; D. Nanu, Odă antică (Poezie). Reviste primite la redacție. FEL DE FEL Un admirator al amiralului Del­urey.— Un comerciant din New­ Bruns­­wick, admirator entuziast al amiralu­lui Dewey, a trimis acestuia, care este un mare colecţionator de timbre, o co­lecţie de mărci importante, cerindul In­­schimb perechia de cizme pe care­ie­ purtase in lupta de la Manila. Amiralul Dewey i-a răspuns Insă printr’o scrisoare că nu-l poate satis face dorinţa, de oare­ce el nu poartă nici odată două zile una după alta a­­celeaşi cizme şi ca atare nu mai ştie care e perechia de cizme pe cari le purtase in ziua lupte! de la Manila, dar că’i trimite o labă de epure fru­mos lucrată care i-a adus noroc. Scrisoarea amiralului Dewey către neguțătorul american din New­ Bruns­­wick a fost publicată de ziarul New- York­ Herald. Colecţiunea de timbre primită reprezintă pajura Statelor­ Unite şi amiralul Dewey a rămas foarte mul­ţumit de dinsa, irept care şi doreşte admiratorului săli ca talismanul miri­fic ce l-a trimis să-i aducă şi lui noroc. IMia Calaţi fCorespond. particulară a «Adevărului») Ajutorul copţilor săraci.— Cantinele şcolare Aproape in toate oraşele s’a luat de către consoliile comunale dispoziţiunea ca să contribue cu cite o mică sumă din fondurile primăriei in ajutorul co­piilor săraci ce urmează la şcoală. In oraşul nostru măsura aceasta s’a aplicat aşa de bine, in­cit a întrecut aştepta­­tăriie tuturor. Cu Începerea anului şcolar s’au dis­tribuit cărţi aproape la 2000 şcolari din eu mi­ primar şi la 70 din cursul li­ceal. Institutorii şi institutoarele au for­mat atunci liste de elevele şi elevii să­raci şi au scris ciţi au voit. Consiliul comunal, spre lauda sa, a distribuit fără nici o deosebire tuturor elevilor de pe listă cărţile necesare. Acum, cind iarna bate la uşă, pri­măria a dat 2500 lei, cam­ împreună cu cei 800 lei daţi din fondurile societaţei pentru ajutarea copiilor săraci — soc­rate formată din institutori, institutor, profesori, profesoare şi alte persoane bine-voitoare—să aline pe cit va fi po­sibil suferinţele sărmanilor copilaşi. Nu putem trece peste acest punct fără a mulţumi noului primar d. M. Orleanu, care a bine-voit să renunţe la leafa sa pe timp de 3 luni în folosul co­piilor săraci,­aşa că pe lingă cei 3300 lei vom avea încă 3000 lei, total 6300. Mişcarea consiliilor noastre comunale in această direcţie se datoreşte numai eobositului profesor P. Petrovici, mem­bru din vechiul şi noul consiliu comu­nal, care pe lingă meritul de a fi for­mat societatea pentru ajutorul copiilor sărăci, are şi pe acela de a fi stăruit pe lingă colegii săi din consiliul comu­nal să voteze sume cît mai mari in folosul şcolarilor săraci. D-sa caută a profita de orî­ce ocazie spre a’şi vedea realizat cit mai mult generosul scop. Acum a profitat de o­­cazia că în Galaţi s’au stabilit două circuri, unul al d-lui Huteman şi altul al d-luî Henry, şi a intervenit pe lingă directorii acestor circuri spre a da cite o reprezentaţie in folosul elevilor să­raci. Dascălii cursului primar mulţumesc din inimă d-lui Petrovici pentru aju­torul ce li’l dă şi’l roagă să fie in tot­­d’a­una lingă ei, căci, om cu multă in­fluenţă in acest oraş, va putea alina cu timpul suferinţele tuturor elevilor să­raci. Anul acesta d-sa a făcut mult, aşteptăm şi mai mult pentru anul viitor. Cantinele şcolare Tot după îndemnul d-luî Petrovici s’a luat iniţiativa unor cantine şcolare. D-sa a lansat nişte liste de sub­scriere în acest scop şi s’au încasat deja peste 2000 lei. Acum d. Petrovici stărue­ să se dea un bal sub patronagiul d-nei M. Ol­teanu tot in folosul cantinelor şcolare. Ii urăm deplin succes şi cu această o­­cazie. Corespondent Izitere- Arte-Ş­tiinţe Compozitorul muzical Thielmans, au­torul operei Deu­x Bretagnes, şi pic­torul Louis Marold au murit: cel d’in­­itiu la Guingamp, iar cel d’al doilea la Praga. * Botanistul Gaston Bonnier a prezen­tat Academiei de ştiinţe din Paris re­zumatul experienţelor unor domni Teo­­dorescu, compatriot de-al nostru după cum se vede, şi Coupin, cari au desco­perit acţiunea substanţelor anestezice asupra producţiunei clorofileî, această materie verde şi importantă pentru nu­­triţiunea plantelor. * La Paris se va ridica în curind un monument in memoria poietului René Un bucureştean pe zi Avocatul Cancioof Sub acest nume fusese de operetă ce ascunde un tînăr avocat, care a jucat un oare­care rol în campaniile ligei culturale pe cînd era student. Succesele de atunci, de altmintrelea uşor de căpătat, le va găsi d-sa care in arida profesiune de mânuitor al legilor ! Omul încearcă și... viitorul alege. Fer. Ponsard, autorul volumelor de versuri Ancres perdus și Chansons du bord. Din Craiova (Corespondenţă part. a «Adevĕrului») De-ale d-lui Ciocazan.— Procu­rorul Curţei de apel.—Şedinţa consiliului comunal. D. Ciocazan, maior in retragere... la teatru şi avocat al... colegiului II de co­mună, vrea cu orî­ce preţ să amestece politica cil arta. Pe motiv că ziarul «Adeveru­l» a dat pe faţă actele sale politice, d. Ciocazan a refuzat corespondentului lui un bilet de intrare. Motivul adevărat însă se poate uşor înţelege: d. Ciocazan ştia că corespon­dentul «Adevĕrului» nu va cruţa pe nimeni şi va înregistra că sala chiar la prima reprezentaţie a fost plină de... scaune goale şi că baritonul n’are ton —şi... tocmai acestea n‘ar fi plăcut de curind alesului edil. Publicul insă se răzbună destul con­tra administraţiei teatrale locale. Deja reprezentaţia a patra a fost aminată din cauze «neprevăzute». Multe înainte. Cit despre seria a II de abonamente, ea a fost desfiinţată cu totul. Procurorul Curţei de apel Se ştie că locul de procuror pe lingă Curtea noastră de apel a fost vacant. Fie-care s-a aşteptat ca acest loc să fie dat de ministrul justiţiei d-lui prirr.­­procuror Geblescu, care­­ se bucură de mari simpatii printre liberalii din loca­litate.­­ Spre surprinderea acestora insă, a fost numit d. Ştefan Mladoveanu, din Ploeşti. Se zice că un duşman personal al d-lui Geblescu—de­şi împreună in ace­laşi partid—a jucat această festă pri­­mului-procuror. Se ’ntelege insă că acest «duşmani» e prieten bun cu ministrul justiţiei. Şedinţa consiliului comunal Prima şedinţă a consiliului comunal a avut loc sub preşedinţia d-lui primar R­jmanescu. Noul primar erti proectul mai multor lucrări de edilitate. Apoi se alese o co misiune compusă din d-nii: Ciocazan, Enache Manea şi P. Constantinescu, care să se ocupe cu lucrările noului bule­vard «Convenţiunea». După aceasta s’a vorbit despre in­fec­ţiunile ce exală eleşteul Bibescu, hotâ­­rindu-se ca să fie curăţit şi asanat. Se votă în urmă exproprierea emba­­ticurilor de pe strada Olteniţa, pentru infrumuseţea grădineî Bibescu. S’a mai discutat, fără insă a se lua o hotărire definitivă, despre infinţarea unul velodrom şi hipodrom, pe platoul care a servit expoziţiuneî regionale. Corespondent. MEMENTO — Luni 30 Noembrie 1898 — —­ începerea la Senat a discuţiei asupra răspunsului la mesagiul tronului. Spectacole. Teatrul Naţional. — Faust, eu d'n® Nuovina. Sala Mitică Georgescu.— Teatru de varietăţi. Teatrul Bulevard. — Teatru de va­rietăţi. Sala Alcazar.—Teatru de varietăţi. Sala Bragadiru. — Concert de or­chestră. Din Draila (Coresp. part. a Adevĕrului) O nuntă Joi, 26 c., orele 5 seara a avut loc’ la biserica catedrală a oraşului, cunu­nia tin­ărului sub-locotenent de geniu S. G. Marinescu cu simpatica institu­toare brăileană d-ra Aurelie Fortu­­nescu. Deşi cununia s’a oficiat intr’o zi de Joi şi mai mult pe neaşteptate, totuşi biserica sf. Nicolae era ticsita de publi­cul nostru, care venise să ia parte la unirea de veci a acestor doi copii ai Brăilei. • După ce şi popii le au pecetluit iubi­rea lor,—pe la ceasurile şease nuntaşii eşeau perechi-perechi din mijlocul mul­ţime!,—şi cu cite­va clipe in urmă, sub lumina fermecătoare a torţelor, echipa­­giurile porneau in galopul cailor pier­­zindu-se in ceaţa flopieî. * De aci nuntaşii au ajuns la locuinţa miresei de pe bulevardul Gaza, unde publicul din împrejurimi asediase casa. S’a petrecut admirabil, in jurul şam­paniei şi in tovărăşia unui foarte dră­guţ buchet de domnişoare. Apoi, catre­nul de îl are noaptea, tinerii căsăto­riţi au plecat spre Bucureşti, iar invi­taţii au rămas să petreacă pînă noaptea tirziei. Am remarcat între alţii: părinţii ti­nerilor , pe frumoasa d-ră Maria Fortu­­nescu, surioara miresei, d-ra Georgescu; d-na şi d-ra Macri, din Galaţi; d-na şi d. căpitan Corabie; d. Fortunescu, din Ploieşti; d-na Pallade, d-na Vilcu­ ; d-na şi d-ra Stoianovici; d-ra Moisescu, etc.; pe domnii: N. G. Marinescu, sub.-locot. de artilerie Stoianovici, sub.-locot. Io­­nescu, etc., etc. Coresp. cursul patriotic al artiştilor Teatrului Naţional din Bucureşti. Iată programul: Alexandri la Mir­­ceşti, comedie in versuri intr’un act, de d. V. A. Urechiă; Fata de bancher comedie in 3 acte de V. A. Urechiă, jucite de d-na Aristiţa Romanescu şi d-nii Notara, Murgeanu şi Petr­escu ; spectacolul se va termina cu o scenă intre doi Armini (Lala şi Ghendra), de d-nul P. Vulcan. * La 4 Decembrie se dă la teatrul Ly­ric o representaţie in beneficiul d-lui N. Hagiescu.—D. I. L. Caragiale va citi cite­va bucăţi literare. Se vor juca piesele: Frasiniţa şi Crimele lui Pipermann. * Ni se comunică de la Teatru urmă­toarele : Vineri 27 ale curentei, la reprezen­taţia operei Hughenoţii, d-na Nouvina a avut două accese grave de sufocaţiune. Graţie ajutoarelor date la vreme de d-l doctor Minovici, medicul Teatrului Naţi­onal, pericolul a fost înlăturat. Primul acces i-a venit artistei după finele actului HI, iar al doilea, şi cel mai grav, după finele piesei. Medicul era de părere să nu mai a­­pară artista pe scenă după actul III. Dar d­ei, după un scurt repauz, care a necesitat totuşi o pauză mare de an­­tr’act, a vrut, cu ori­ce preţ, să linească spectacolul. A ciitat actul IV cu sfor­ţări extra­ordinare, dar apoi a cazut le­şinată şi n’a mai putut să apară la rampă cind publicul o chema cu aplauze. Aceste accese au fost consecinţa unei gripe de care era bolnavă chiar de cind a venit in ţară şi care o nevoiseră sa nu cînte Miercuri, după ce Luni se mai făcuse un relache. . Astăzi, artista e mai bine. După un repaos de două zile, Simbătă şi Dumi­nică, medicul asigură că d-na Nuovina va putea să cînte in Faust asta-setia, cu atit mai mult că opera, aceasta fi­ind prea bine ştiută de toţi interpreţii, nu va mai fi nevoe de o "repetiţie ge­nerală în cursul zilei de Luni, înainte de spectacol. Știri teatrale Astă-seară se dă la Operă Faust cu d-na Nouvina. Faust se va reprez­enta anul acesta cu o punere în scenă schimbată. Așa, intre alte e, viziunea lui Faust nu se va ffiaî face ca pină acum prin ridicarea unei perdele, ei printr’un joc de lumini. Iar sctta rugăciune! nu se va mai pe­trece intr’o piaţă, vi­aţa bisericei, ci chiar in interiorul bisenceî, aşa precum e scris în libretul operei. * In curind va da la Hugo cîte­va re­prezentaţii celebrul magician Melides, care a mai fost la Bucureşti la 1871 şi 1889. • Marţi se dă la Teatrul Naţional pen­tru prima oară Avarul de Moliére, cu d. Ion Brezeanu in Harpagon, și Actul al V-lea, piesă într’un act de d-na Ciupagea. La Teatrul Bulevard : Ghez­a, Omul cameleon, Rosida-Ritort, Zento și corni­cul Ganivet.* Duminică 6 Decembrie 1898, ora 2 p. m., se va da la Ateneu o­ m­are ser­bare literară și dramatică in profitul şcoalelor infinţate la Tirnova şi Mole­­viste (Macedonia) in 1897 de societatea de cultură «Macedo-Romină», cu con- CARNETUL JUDICIAR Roş Tîrcă Era toamnă şi era noaptea tîrziu. In odaia de găzduit a cîrciumarului Mitrea din satul Scaeţilor dormea pe sforăite Ion al Mancii şi încă cu alţi patru dru­meţi. Afară sufla viitur, ploua şi era frig al dracului. Dar ce le păsa celor ce dormeau dacă în odae era adăpost bun şi cojoacele de oae îi încălzeau de le muiau oasele ? Şi cu atît mai puţin le păsa de frigul de afară, că, de cu seară, se adăpaseră bine cu rachiu, după ce au înghiţit cîte­va bucături de mămăligă cu o larămitura de peşte sărat. Intr’un tirziu de tot cine­va bate la uşă, strigînd celor din năuntru: — Oameni buni, deschideţi, că mor! Sunt ud ca un ciuciulete şi de frig dar­dui să’mi sară dinţii! Dar cei din odae dormeau duşi şi nu se deşteptau. Atunci cel de afară începu să bată în uşă cu pumnui, apoi cu ciomagu, pină ce s’a trezit Ion al Mancii. Acesta’i-a deschis şi nou sositul a intrat la căl­dură şi la adăpost. Au adormit a iară şi au tras nişte sforăieli de au făcut marţ pe porcii din cocina de lîngă casă. Cînd s’au trezit, nou sositul nu mai era. Se sculase înaintea celor-l’alţi şi o ştersese binişor. Dar in acelaşi timp a şters şi o pereche de cizme ale circiu­­maruluî, ce stau agăţate într’un cuiu. Cîrciumarul însă a apucat pe Ion al Mancii şi pe tovarăşii lui. Zadarnic s’au jurat el şi cei-l’alţî Câ-s nevinovaţi, că trebue să le fi luat străinul. Cîrciumarul nici n’a vrut să ştie, ba­ i-a ameninţat că’î dă pe mîna primarului pentru furt şi bieţii oameni s’au văzut siliţi să plă­tească cizmele. Tocmai peste trei luni Ion al Mandi dă cu ochii de omul căruia ’i deschisese uşa şi’l primise noaptea în casă, să nu moară de frig afară. In picioare era cu cizmele cîrciumarului. Ion repede mi-l ia de gît şi’l duce la primărie. Adi Mi­ Auevirus baia, c’aşa ’l cheamă pe hoţ, a mărit!«­ risit faptul. Apoi a venit treaba înaintea judecă­torului de pace. Aci Moş Tîrcă apără pe hoţ şi’l apără aşa: — Zice c’a furat, daca ce dovedeşte c’a furat? Cu nimic. Zice că’l-a prins la bîlciu, cu cizmele ’n picioare, după trei luni; da’ dă ce n’a fo­t vrednic să’l prinză numai de cît ? D­aca’l prindea a­­supra faptului, nu era nimic de zis. Da’ aşa, poate că le a cumpărat omu. — Dar a mărturisit înaintea primaru­­li, observă judecătorul. .— Mofturi! Par’că nu ştim noi ce fac primarii la ţară? răspunde moşul zbîr­­cind nasul. Vă rog dar să’l achitaţi, ne­fiind nici o proba contra lui. Mihaiu însă, întrebat, mărturiseşte din nou c’a furat cizmele. Judecătorul îl con­damnă la zece zile închisoare Condela Almanach­ul ziarului „Adeverul44 A APARUT Prețul 1 leu ül! interview chinezesc Li Hang­ Tsohang.—Bismarkul ch­i­­nezesc și presa.—Politica engle­­zească. şi ruseasaA— Trupele europene In Pek­ing.—Viito­rul râzboiu. Trimisul special In China al ziarului Frankfurter Zeitung a avut un in­terview cu marele bărbat de stat chi­nezesc Li Hang Tschang. Acesta trece in Europa drept Bismarkul tarei sale şi drept cel mai înaintat in‘idei chi­neze. Li şi presa Ziaristul ’l-a intrebat pe Li ce crede despre ordinul împărătesei Chinei prin care se opreşte apariţia tutulor ziarelor chinezeşti şi dacă aproba această mă­sură retrogradă. — Prohibirea ziarelor—a răspuns Li —s’a ordonat fiind-că au­ publicat prea multe știri neadevarate. In loc de a prohibi ziarele, s’ar fi putut opri chine­zii de a le citi. Ziaristul se porni pe ris, crezînd că e vorba de o glumă a lui Li. Se înșe­lase insă. Bismarkul chinezesc făcuse a­­firmaţiunea la tot seriosul. «De-altmin­­terlea—adause Li—toate ziarele mint». Ziaristul ii răspunse: «Cind un ziar publica zilnic sute de ştiri din toate parţde lumei, se poate int­mpla şi o greşeală. Enorma majoritate a acestor ştiri insă sint exacte şi înainte de toate nici un ziar nu publică in mod con­ştient o ştie falsa.» Trupele europene Vorbind de trupele europene Li îşi exprimă mirarea de ce au­ venit cele cite­va sute de soldaţi europeni, cari doar sint departe de a fi suficienţi pen­tru a proteja pe europeni contra furiei indigenilor. Ziaristul observa ca numă­rul s­odatlor e încă mic, Rusia a adus însă deja mai mulţi soldaţi de c­e fu­sese vorba, şi, cu timpul, din trei sute de soldaţi se vor face trei mii şi mai mult,­­ mulţumită geloziei puterilor. In cazul acesta, observa­ţi, am putea să facem ca trupele europene să plece cit mai curind dacă am reuşi să facem pe o singura putere ca sa-şi retragă soldaţii. Cele­l’alte ar urma. Ziaristul observă cu justeţă că pute­rile se iau la întrecere cind este vo­ia sa trimeată trupe, dar nu atunci cînd e vorba să le retragă. Viitorul război a «Ce senz — întrebă L) — au tru­pele europene aci 7» — Trupe însemnează forţă ! — răs­punse ziaristul. «De ce vor sa aplice forţa?» — Forţa poate şi ea să realizeze in­teresele unei puteri. FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL — 17 — SECHESTRATE ROMAN PARIZIAN de JULES de GASTYNE PARTEA INTIIA­L Se pitise după un zid, neîndrăz­­nind să se arate, temîndu-se să nu facă pe oameni să fugă la apropi­erea lui Trebuia să fie hidos cu părul lui obîrlit, cu barba lui de un cot, cu hainele lui pline de noroi­, sfişiate din cauza alergăturei sale nebune, a drumului lung ce’l făcuse. Se căută prin buzunare. N’avea nimic, nici un gologan. Ce era să se facă ? Foamea îl chinuia deja. Oboseala, emoțiunile acestei nopţi teribile îl sleiseră. Simţia că ar fi aşa de fericit de a putea să se întinzi pe jos un ceas sau două și să doarmă ! Nu putea să rămîie acolo. Era prea aproape încă de celula sa. Porni iar pe drum. Picioarele­­ erau pline de răni, genuchii ’i șovăia ei. Încerca să recunoască regiunea, să se orienteze, dar fără să izbu­tească. Nu venise nici o dată din­spre partea aceea. Și apoi, de șai­spre­zece ani fizi­onomia locurilor trebuia să se fi schimbat. Nu îndrăznia să întrebe pe ni­meni... Din potrivă îndată ce­­vedea pe un trecător, se ascundea.. Spre zit­ă cerul începu să se însenineze. Norii încetași să alerge, se în­grămădea și, se imobilizau in fun­dul orizontului. Un drug roșiu însîngera răsăritul, și ici-colea azurul se arăta spălat, radios... Picăturile de abur încep să piară. In trecerea lu! păsări sburau umplînd aerul cu ciripirile lor. Dacă nu s’ar fi temut să nu fie nrmărit cum s’ar maî fi desfătat la această priveliște, cum i s’ar mai fi deschis şi fermecat sufletul! Era atîta vreme de cînd nu mai văzuse toate acestea, verdeaţă, ar­bori, păsările, soarele, ale cărui ce­le d’întîi raze fac să rîză firele de iarbă udate. Dar nu putea să se bucure nici măcar de plăcerea asta. Frica de a fi prins apăsa asupra umerilor săi ca o mantie de plumb şi îl dobora la pămînt, pe după nişte ridicături de teren, cu capul plecat, cu spatele încovoiat, ca şi cum ar fi comis o crimă!... Nu era totul de a şi fi recucerit libertatea... Trebuia să şi rămîie liber !... Trebuia să poată să plece din Englitera, să treacă în Franţa, să se stabilească aci şi de acolo să’şi revendice moştenire, să ceară dreptate, departe de puterea vrăj­maşilor săi. Lunga sa captivitate slăb­ise cree­rul lui Thomas... îl făcuse sfios şi fricos. Nenorocitul se temea de vrjmaşii săi cum s’ar fi temut de nişte genii supranaturale, de geniile răului... Cu marea sa avere, înalta situaţie a familiei sale, amintirile lăsate de tatăl sau, fratele sau trebuia să fi ajuns la o poziţie însemnată. Trebuia să fie unul din marile personaje ale Londrei, să aibă sub ordinele sale regimente să fie în mîini­­le sale justiţia de­oare­ce putuse fă­ră pedeapsă să jufuiască, să se­­questreze pe fratele, sau, fără ca să i se ceară socoteala pentru aceste două crime. Nu va putea deci să lupte cu el de­cît atuncea cînd va fi afară de sfera influenţei lui pe un pămînt strein. La toate acestea se gîndea neno­rocitul. Poate aceste cugetări îi frămînta­­ră capul în timpul pe cînd pășta cu jale și frică nu spre Londra. Voia să intre în Cetate înainte de a se lumina cu totul de ziuă. Numai acolo va putea să găsească un refugiu, credea el, acolo, pierdut în furnicarul omenesc. Dar acum mersul sau devenea mai anevoios. Drumurile se umpleau de lumea de căruţe ce mergeau spre Londra. II priveau cu un aer mirat, şi el încovoia capul, jenat. Mai ales barba şi părul lui îl denun­­ţari. Dac’ar fi putut să se debaraseze de ele, atunci ar fi obţinut lucru cel puțin ca să nu fie atîta obsevat. Dar n’avea nici măcar cei două gologani de cîte zece centime nece­sară pentru această operație. Pe cînd se afla în prada acestei neliniști, el se auzi interpelat de cine­va. — Hei moșule, strigă un glas. El tresări, întoarse capul și zări într’o curte, pe după un zid, o tînără femee pe o căruţă. La piciorul căruţei erau îngrămă­dite nişte zarzavaturi. Vrei să’mi ajuţi ? întreabă cumă­tră... Am fost silită să trimit pe John la cîmp să aducă iapa, şi sînt sin­gură pentru ca să încarc căruţa... şi am întirziat... uite că se face ziuă. Thomas se apropiă. — Alo sâ’ți plătesc, adăogă femeia, crezînd că el hezită... refâcu o mișcare. O să’i plătească... O să aibă dar cu ce să’şî taie barba și pârul la un bărbier! Se apucă numai­de cît la lucru... Precupeața era incîntată de dibă­cia și volmeia lui. — Dar știi că ești încă harnic și voinic pentru vîrsta d-tale, zise ea după ce el a isprăvit. Pentru vîrsta lui!... N’avea încă patru­zeci de ani ! — Ai șeapte­zeci de ani, nu e așa? adăugă ea. — Cam așa ceva... răspunse el. Ea îi înmînă o mică piesă de mo­nedă, și el se depărtă repede. Puțin mai departe văzu o băr­­bierie. Intră acolo... După un un sfert ieși reîntinerit, cu obrazul liber... cu capul ușor. I se pare că era salvat . Era așa de schimbat în­cît chiar și gardieni săi nu l’ar putea recu­noaște. Merse mai liber, dar se crezuse mai aproape de Londra, căci era aproape noapte cînd ajunse acolo. Totuşi era mai liniştit acuma... Ştia unde se găsea... Ştia unde se ducea... Avea un scop Apoi dacă ar voi cineva să puie nuna pe el, se va apăra, va rescula strada, va face zgomot,­­ va sili justiţia să se ocupe de el. Dar voia înainte de toate să mear­gă la locuinţa fratelui sau, să cer­ceteze fără a se da pe faţă ce de­venise acesta, să cîntârească şi şan­sele ce’i râmineau de a face sâ­ i se înapoieze ceea ce’î aparţine. Dar o mare decepţiune îl aştepta. Frate-său nu mai era în Englitera de mult. Făcuse nişte operaţiuni rele şi fusese nevoit să vînză toate bunurile sale. Se credea că el se refugiase în Fra­­ta, la Paris, unde ar fi făcut din nou avere. Totuși, adaugă individul care de­dea aceste detalii eroului nostru, el nu trebuia se aibă un sfîrșit bun. Thomas tresări în mod instinctiv, cuprins de mirare. (Fa urma) y e*. * . 9 A

Next