Adevěrul, martie 1902 (Anul 15, nr. 4521-4551)

1902-03-26 / nr. 4546

V­ Y TEAMA LIBERALILOR IN ALEGERI Deprimarea morala din partidul liberal.— Santagiile agenţilor electorali.—Discursul d-lui Epurescu.—Campania conser­vatorilor.— Desorganizarea partidului liberal Partidul liberal e astăzi intr’o com­plectă deprimare morală și cele pe­trecute cu prilejul retragere! candi­dature! d-lui Ep. Ciocanelli ne ca­racterizează perfect situaţia din par­tid. In faţa pericolului de a perde scaunul de deputat al colegiului al doilea de Ilfov, acum, în ajunul a­­legerilor comunale, conducătorii li­berali şi-au­ perdut capul. Am văzut aproape întreg partidul prosternat la picioarele d-lui E. Ciocanelli, care a fost vizitat de cîte două-trei ori pe zi în vremea din urmă de către prefectul de poliţie. D. Emil Petrescu stătea la d. Cio­canelli ceasuri întregi. Sîntem în măsură de a mai a­­fîrma, că doi miniştri în persoană au vizitat în ultima zi pe d. Alex. Constantinescu, inspiratorul d-lui Cio­canelli. Partidul liberal s’a alarmat de chestia candidature! d-lui Ciocanelli mai mult de­cit de căderea d. Pallade. * E caracteristic faptul, că deși toată lumea e nemulțumită de can­didatura d-lui Gr. Alexandrescu, to­tuşi nu s’a manifestat nici o candi­datură liberală independentă serioasă. Nu şi-a pus candidatura nici d. C. Nacu, nici d. Th. Ştefănescu. Pe unii i-a ţinut de o parte scîrba de a se amesteca în această afacere necurată, pe alţii i-au ţinut în frâu interesele, cari îi leagă de oamenii puternici din partidul liberal. Şi aşa am văzut punîndu-se can­didatura unor agenţi electorali ca d-nul Ciocanelli, măcelarul Culea şi alţi membri de a 7-a mină din par­tidul liberal, cari toţi căutau să stoarcă ceva cu această ocazie. Ne­putîndu-li-se da acestora ca recom­pensă afaceri grase pe aceste vremi de criză, şi ei considerîndu-se ca traşi pe sfoară faţă de serviciile (?) aduse partidului, au făcut pe nemul­ţumiţii, căutînd a exercita şantagiul asupra d-lui Dim. Sturdza. Ca amănunt putem adăuga, că acel faimos manifest al meseriaşilor, despre care a vorbit d. Ciocanelli la întrunirea de alaltaseară de la clu­bul liberal, e semnat de vre­o două sute de nume fictive şi numai foarte puţine reprezentînd adevăraţi me­seriaşi. Şi cu ast­fel de mijloace a fost terorizat d. Dim. Sturdza şi partidul liberal!* Dar pentru a caracteriza şi mai bine situaţia din partidul liberal şi frica de alegerile comunale, revenim azi mai pe larg asupra discursului d-lui Epurescu ţinut la întrunirea de alaltaseară la clubul liberal. Garan­tăm exactitatea rezumatului de mal la vale şi desfidem gazetele ofici­oase să ne dezmintă. D. Epurescu a spus, că ceea ce-1 preocupă în deosebi, nu e atît ale­gerea sau nealegerea d-lui Iancu Brătescu. Un conservator mai mult sau mai puţin intr’o Cameră, aproape în u­­nanimitate liberală, n’are mare im­portanţă, a spus d. Epurescu. E interesant a se examina însă cauzele acestui fenomen ciudat pen­tru liberali, de a vedea pe conser­vatori, de a doua zi după căderea lor de la putere ridicind capul cu semeţie, ţinînd întruniri populare şi zgomotoase şi revendicînd chiar pu­terea. Fenomele acestea sînt noul, a spus d. Epurescu, şi necunoscute regi­murilor liberale. Ori cit s'ar fi schim­bat condiţiunile de luptă politică de altă dată,—ori cit de improprie ar fi devenit, poate, vechia organizaţie a partidului liberal în Capitală, to­tuşi e straniu a constata că liberalii nu mai opun astă­zi in Capitală ad­versarilor lor nici vechea organizaţie de partid, nici alt­ceva mai în con­formitate cu spiritul timpului. D. Epurescu a spus că e o lacună şi o slăbiciune la mijloc şi candi­datura conservatoare în loc să supe­re conştiinţa partidului liberal, ar trebui din contra s'o deștepte. D. Epurescu a terminat discursul său spunînd, că istoria va judeca aspru pe d. Dim. Sturdza, care ve­nind la putere cu un partid mare va ple-.a de la putere cu un partid în de­cădere. Am citat într’adevăr cuvintele d-lui Epurescu—și, spunem încă o dată, desfidem oficioasele ca să ne desmintem pentru a se vedea starea precară, în care se găsește partidul liberal astă­zi în ajunul alegerei de la 4 Aprilie, preludiul alegerilor co­munale de la toamnă. Se știe că colegiul al 2-lea de Cameră constitue colegiul întîi de comună. Ceia 828 de voturi ale d-lui Brătescu din Aprilie trecut, obţinute chiar în momentul căderei de la pu­tere a partidului conservator,—influ­enţa d-lui Iancu Brătescu, obţinută acum în urmă prin amestecul său în mişcările meseriaşilor, pensionari­lor, proprietarilor etc., toate aceste au făcut pe liberali să-şi piardă capul. O reuşită a candidatului conser­vator ar însemna o complectă de­­moralizare a corpului electoral din Capitală, pronosticind surprize ne­plăcute pentru liberali la toamnă. Aşa se explică faptul, că un în­treg partid politic s’a prosternat zi­lele trecute la picioarele unui sim­plu agent electoral. B. P em Lucruri primejdioase D. Iancu Brătescu a asigurat e­l Europa şi pe meseriaşii evrei că d-sa va primi în corporaţiuni pe aceşti meseriaşi, dar să nu se apuce de ţinut întruniri publice ,ă apoi va interveni d-sa cu meseriaşii ca să facă „poliţia“ acestor întruniri. Cu alte cuvinte d. Iancu Brătescu declară că va lua d-sa cu al săi ro­lul poliţiei de a împiedeca şi împră­ştia întrunirile meseriaşilor evrei. O asemenea declaraţie, venită după cele petrecute Sîmbătă după amiază la sinagoga Baron Hirsch, este foarte îngrijitoare. Noi am arătat din primul moment că guvernul comite un act nechibzuit şi ilegal punînd poliţia să împiedice întrunirile meseriaşilor evrei. Amestecul d-lui Brătescu şi al par­tizanilor d-sale în aceste întruniri ar duce cu siguranţă la tulburări ale căror consecinţe nu le ar suferi atîta politicianii cît ţara. Dacă am atras deci atenţia guver­nului asupra exceselor poliţiei, atra­­gem şi mai serios atenţia partidului conservator asupra exceselor d-lui Brătescu, excese de limbaj cam­ mîine vor deveni excese de stradă. D. Brătescu ar trebui să ia în consideraţie că e candidat oficial al partidului conservator şi cel puţin ca atare ar trebui să fie mai cumpănit în campania sa. Dacă d-sa nu înţe­lege acest lucru, partidul conservator are datoria de a’l face s’o înțeleagă. Altfel riscă să'și asumeze răspunderi cari pot fi foarte serioase■ __________ Ad. Lumea pe dos Guvernul d-lui Sturdza s’a găsit, după un an de guvernare, pentru întiia oară faţă de o alegere în Ca­pitală. Şi deşi acest guvern a venit pe ruina partidului advers, ca un triumfător şi ca un salvator, el a stat aşa de mic, de neputincios şi de înfricoşat faţă de cei mai nein­dependenţi alegători din cîţi există în ţară, în­cît a fost nevoit să facă două lucruri absolut extraordinare chiar pentru timpurile cele mai de­căzute ale politicei romîneşti : să se plece în faţa unui consilier comunal de mina a treia ce candida ca opo­zant al candidatului oficios, acor­­dîndu-i tot ce a cerut numai ca să se retragă; apoi să recurgă la co­misari şi inspectori poliţieneşti ca oratori politici prin întruniri publice, — acestea ţinute în­ localurile sec­ţiilor. Dar lucrul nu s’a oprit aci. Ne-a fost dat să vedem cu ocazia acestei alegeri răsturnarea cea mai desâ­­vîrşită a ori­cărei situaţii normale. S’a hotărît la clubul liberal forma­rea unui comitet de acţiune electo­rală în vederea acestei alegeri, com­pus din oameni tot unul şi unul, ca de pildă d-nul Lascăr, Procopie Du­­mitrescu, Assan, dr. Radovici şi al­ţii. Acest comitet de zile mari se va însărcina să susţie candidatura unui om mic în definitiv şi obscur în po­litică, a d-lui Alexandrescu. Şi nu doar faţă de un colegiu ce ar fi a­­rătat din cînd în cînd veleităţi de independenţă, faţă de un colegiu nesigur, ci faţă de cel mai guverna­mental, mai supus, mai umil din cîte se află, la care altă dată opo­ziţia nu lupta în mod serios şi la care guvernele se slujeau pentru bu­cătăria electorală de măturătorii pri­măriei, de funcţionari de a cincea mină de pe la accize, de guarzi comunali deghizaţi şi de agenţi e­­lectorali de meserie. In alte timpuri un guvern liberal nici n’ar fi catadicsit să se ocupe un minut de o alegere la un ase­menea colegiu, unde triumful îi era în mod absolut asigurat; — dar mai cu seamă nu s’ar fi văzut spec­tacolul acesta extraordinar ca un candidat guvernamental de mina a șaptea la colegiul al doilea de Ilfov trebuia ca să fie pe capete sus­ţinut de zece personalităţi politice şi oratori de mina întîia. Întîi s’a pus în acţiune întregul aparat poliţienesc transformat în maşină electorală, apoi s’a presat teribil asupra celui de-al doilea can­didat liberal acordîndu-i-se tot ce a cerut numai ca să se retragă, şi în al treilea rînd s’a scos la maidan artileria grea a marelui stat major al partidului. Ce va mai fi plnâ la urmă, vom vedea. In alte timpuri dacă s’ar fi acor­dat unei atare alegeri o importanţă aşa de mare, am fi văzut de pildă pe d. Vasile Lascăr candidat şi pe cinci­zeci de Alexandreşti puşi să-i dea concursul. Azi vedem pe d. A­­lexandrescu candidat şi pe d. Vasile Lascăr, înconjurat de un strălucit stat major, pus să dea concurs pe de lături candidatului de mîna a şaptea. Aceasta e lumea pe dos, a­­ceasta dovedeşte o stare de lucruri, în partidul liberal, cu desăvîrşire a­­normală ! Insă nu e ceva nou nici ceva ne­logic. E oglindirea în detaliu a unei situaţii proaste generale. Tot ce se face sub actualul guvern, legi, ale­geri, etc., poartă ştampila meschi­năriei şi a anormalului, fiind­că a­­ceastă ştampilă e aplicată cu gros şi apăsată pe întreaga formaţie gu­vernamentală. După cum la guvern se află co­daşii, iar în afară căpiteniile şi inte­ligenţele , după cum la Cameră şi în Senat vorbesc şi se agită numai ca­racudele iar cei experimentaţi şi cei de frunte tac, stînd de o parte mîh­­niţi şi desgustaţi, de asemenea e în toate, prin urmare de asemenea e şi în alegerea din Capitală: un codaş e candidat, iar fruntaşii partidului sunt transformaţi în agenţii lui elec­torali. Lucrul e explicabil şi din alt punct de vedere. Dacă ar candida un Vasile Lascar sau un alt frun­taş, ar trebui să se facă discuţii serioase, să se dezvolte programe, să se expue idei­ pe cînd unui A­­lexandrescu nu i se cer asemenea lucruri primejdioase pentru guvern. E inutil să împingem mai departe explicaţiile, căci la urma urmei ori­ce lucru se poate explica, pînâ şi lumea pe dos pe care o vedem. E destul să arătăm faptul, să-l con­statăm şî să ne întristăm. I. Teodorescu am văzut intrind in curtea universităţeî pompieri cu torţe aprinse, apoi cazaci, o mulţime de poliţie şi tot regimentul de infanterie Nevski. Numai artileria lipsea. Par’că era vorba de luarea unei cetăţi. Soldaţii năvăliră, după ce fuserăm so­maţi să deschidem uşa, in sală cu ba­ioneta la mină, plecară insă armele cînd văzură în faţa lor un rind de femei. Ca­zacii erau toţi beţi şi proferau ofense ci­nice, feţele infanteriştilor erau însă grave şi triste. Armata ne-a condus apoi in grupuri deosebite, femeile deoparte, bărbaţii de alta, pînă la închisoarea Butisky din care vă scriu. Toţi ne am ţinut bine. Nici li­nul şi nici una din noi nu s’au arătat slabi. Am fost poate prea pripiţi, dar e­­ram convinşi de necesitatea demersurilor noastre şi le-am făcut chiar dacă ştiam că moartea ne aşteaptă. Am ştiri sigure că s’a ordonat cazaci­lor ca după plecarea noastră din uni­versitate să distrugă şi să murdărească totul pentru ca opinia publică să se re­volte contra noastră. In închisoare am găsit 13 femei, cari fuseseră arestate in stradă. Ele nu bă­nuiau cele ce se petrecuseră. Nu este aceasta o infamie ? Se mai poate oare trăi într’o ţară în care se întîmplă asemenea samovolnicii şî violentări ? Nu, S­beria e grozavă. Siberia e de­parte, dară acolo se poate cel puţin res­pira ! Vă rog,a­cum am rugat toate ziarele din Europa, să protestaţi în numele u­­manitaţei. O studentă POŞTA MICA D-lui Stefan I. Alexandrescu, Loco. — In acelaşi cartier aproape stau şi eu, strada Precupeţii Nou­, şi văd că acasă la mine am în toate dimineţele apă de Bragadiru. Tot ast­fel trebue să fie şi la d-ta. Informaţii precise voiu căpăta în curînd şi le voiu comunica. Maria-Iasi, Cîmpina. — Dacă evreica se botează, fapta institutorului nu prezintă nici o gravitate, din contra. Dacă se cunună cu ea numai civil, evreica păstrîndu-şi religia sau nepărăsind’o prin botezare, lucrul poate să prezinte mici inconveniente, dar grave nu, în ori­ce caz. De altmintreri femeea capătă de la sine cetăţenia bărbatului, aşa în­cît evreica în chestie căsătorindu-se cu institutorul devine de fapt cetăţeană romîncă cu drepturi depline şi incontes­tabile. Pin fuga condeiului Europa şi Mitza Biciclista Orientul în flăcări, trădarea din Var­şovia şi chiar retragerea candidaturei d-lui Epaminonda Ciocanelli au rămas fleacuri pe lingă o altă chestiune capi­tală care preocupă actualmente Europa ţi­vilă, militară, mondenă şi mai ales de­mimondenă. Presa europeană se ocupă în aceste momente de plecarea forţată din Bucu­reşti a lui madmazel Mitza Biciclista, bine cunoscută muscalilor noştri cu cau­ciuc şi minorilor cu lei noul. »Neues Wiener Journal“ ocupîndu-se de eminenţa noastră compatriotă declară că a trebuit să plece din ţară într’o afa­cere... poliţienească, adecă într’o afacere de poliţe în care s’a amestecat şi po­liţia. Balurile mascate şi în special cel de alaltaseară al „Violetelor“, muscalii şi chambrurile se care regretă această ple­care senzaţională şi oftează cu dor după madmazel Miţa Biciclista, singura care mai alina criza din piaţă. Faţă cu vocea Europei care a in­ter­­venit, sperăm că madmazel Mitza Bi­ciclista va fi redată patriei-murae I. Pap POŞTA R­E­DAC­ŢI­EI, Tulburările studenţeşti in Rusia D-lui Director al , Adevărului“ Bucureşti Vă scriu din închisoarea Butyski. Cele de mai jos corespund absolut adevărului. La 21 Februarie vre­o 600 studenţi şi studente din Moscova ne-am adunat in aula universităţeî din Moscova şi după ce am votat un program politic, am eşit în stradă spre a manifesta împreuna cu muncitorii şi a arăta guvernului că ne­mulţumirea creşte. In acest timp poliţia şi armata înconjurase universitatea. Că­zusem intr’o cursă. Am înţeles că trebue să ne predăm. Toată ziua am stat ast­fel, încrezindu­­ne in cuvîntul rectorului ca nu va lăsa poliţia să intre în universitate. Noaptea CARNETUL MEU Pietro Mascagni Astă seara va sosi în Bucureşti auto­rul Cavalleriei rusticane , mîine va repeta cu orchestră, solişti şi coruri şi tot mîine seara va dirigia reprezentarea primei sale opere şi o p­arte de concert. La noi Cavalleria rusticana e o operă­ a cărei muzică am putea zice că a ajuns populară. Ea a prins de la început şi de atunci s’a cintat mereu şi nu e orchestră sau taraf de lăutari cari să nu cînte fai­mosul Intermezzo sau potponiiuri din a­­ceasta op­ră. Mascag­­ e din acest punct de vedere o bună cunoştinţă pentru publicul nostru. Dacă cele­l’alte opere ale sale : Amico, Fritz, Rantzau, Ratcliff, Zanetto,Iris n’au pătruns la noi este că la noi— cum e de alt­fel foarte natural— nu străbat de cît „marile succese“ din străinătate, de­oare­ce n­u sultem­ chemaţi noi a consacra lu­crări muzicale. Nereuşita operelor lui Mascagni, scrise după Cavalleria rusticana este caracteris­tică desvoltărei talentelor în epoca noa­stră modernă. Cînd editorul Sonzogno a publicat în 1989 concursul pentru trei opere in cîte un act, Mascagni vagabonda ca şef de orchestră de operetă, prin micile oraşe ale Italiei. Două luni nuntul a avut răgaz să scrie opera şi această operă a fost Cavalleria. Succesul ei a fost incendiar. Rezultatul a fost că focul stîrnit a con­sumat întru cît­va şi sufletul lui Mascag­ni- Lumea s’a aruncat asupra lui, i-a ce­rut operă după operă şi editorul cerea să se înmulţească operele lui Mascagni cum se înmulţea şi pălăriile, acele de cravată sau mănuşile „Mascagni“. Ajun­seseră articole de modă. Biciuit ca un „pur-sînge“ de cursă de către o reclamă desfrînată, talentul frumos al lui Mascag­ni galopa gîfîind în arena muzicei. In a­­semenea condiţii sărmana inspiraţiune şi-a văzut aripile arse în focul acestei nebune alergări. Noi salutăm aci talentul lui Mascagni din Cavalleria rusticana şi-î urăm ca ad­­miraţiunea ce o va intîmpina la noi să fie un îndemn mai mult de a reintra în na­tura sa primă şi a da lamei noul opere la înălţimea celei dinții. E. D. F. CHESTIA ZILEI Un candidat independent , D. Ciopanelli își pune candidatura ca indepen­­dent contra „transfugul lui“ Dr. Alexandrescu * (Ziarele de dăunăzi) CDESTIN­SEAEh­eih­âldiLOR Chestia emigrărei evreilor devine o chestie foarte serioasă şi îngriji­toare în acelaş timp pentru guvern. Rapoartele oficiale, confidenţiale, primite de ministrul de interne de la prefecţii din ţară, dau, după cit am putut afla, amănunte asupra curentu­lui de emigrare care se accentuează în fie­care localitate. In afară de aceasta, ele semna­lează guvernului un fapt foarte im­portant . Diferitele societăţi pentru emigrare se pun azi, mai mult de­cît ori­cînd, la dispoziţia celor ce vor să părăsească Romînia, procu­­rîndu-le pe cît le stă în putinţă, mijloacele necesare primelor cheltueli de emigrare. In mai toate oraşele din Moldova comunităţile israelite favorizează e­­migrarea şi vine ajutorul emigran­ţilor. Această stare de lucruri îngrijeşte foarte mult pe guvern. * Ni se spune că ministrul de in­terne a dat ordine autorităţilor din ţară, în mod absolut confidenţial, să cânte prin toate mijloacele să îm­­pedice emigraţiunile şi să arate ce­lor ce ar dori să emigreze că gu­vernul va studia în curînd toate chestiunile care­­ jignesc pentru a le da deplină satisfacţie. Intervenţia autorităţilor nu are în­să nici un efect. Evreii părăsesc ţara şi o părăsesc nu în mod individual, ci în grupuri numeroase compuse din 50,60 şi 70 familii. Şi aceste emigrări sunt aproape zilnice şi nimic nu le poate împie­dica. Dacă vom căuta să comparăm a­­ceste emigrări cu cele ce s’au pro­dus acum doui ani, sub guvernul Cantacuzino, vom constata două lu­cruri foarte caracteristice : sub gu­vernul conservator emigrările s’au produs prin Main şi au urmat în lu­nile viitoare, ele erau foarte puţin sprijinite de comitetele de emigrare şi presa străină le condamna. Din potrivă, sub guvernul liberal aceste emigrări s’au început să se producă încă din primele zile ale lunei Martie. Grupurile emigranţilor sunt numeroase, comitetele de emi­grare ca şi comunităţile israelite le proteg, iar presa streină, în loc să le desaprobe, spune categoric că ele sunt rezultatul firesc al politicei de neprevedere a guvernului liberal. * O dovadă că emigrările au luat un caracter îngrijitor pentru guvern şi pentru statul român, este şi faptul că d-rul Beck, şeful templului coral israelit din Bucureşti, ca şi d-rul Adolf Stern, avocat, au ţinut să ex­­pună regelui, intr'o audienţă pe care au avut-o acum de curînd, cauzele acestei emigrări în masă. Ce va eşi din aceste audienţe nu putem şti, dar ceea ce nu se poate Curentele de emigrare se înmulţesc. — Intervenirea autorităţilor.— încura­jarea emigrărilor.— Audienţa d-rului Beck la rege.— Emigrările sub conservatori.—Ordinele circulare.— Declaraţia unui fost ministru.— O chestie de sacrificii.— Concurs Hippie În primăvara se deschid la Paris nenumărate distracţii, cam­ de cam­ mai plăcute şi în acelaş timp de interes întîmplător. Unele sunt instructive, altele educative, iar diferite altele sunt pentru petrecere. Fie­care lume, din societate, îşi are, conform cu e­­ducaţia ei, cu necesităţile ei, cu plă­cerile ei,—îşi are la anumit timp, o anumită serbare de închiderea ori de deschiderea anului. In oraşele mari, din Aeus, cînd lumea care’şi serbează opera ei însemnată ca număr şi ca activitate, atunci manifestarea ei a­­nuală e un adevărat eveniment. Aşa, de o pildă, cine nu ştie că, la Pa­ris, Salomid (Expoziţia artiştilor în viaţă) e aşteptat de parizieni (numai unii) cu mare rîvnă ; că alergările de cai sînt aşteptate de alţi parizieni cu altă nerăbdare ; că serbările poporane de asemenea. Pe lîngă astea şi al­tele, Concursul Hippie are şi el în­semnătatea lui pariziană. El consti­­tue, pot zice, un eveniment cu totul important, nu pentru oamenii care au îndeletniciri intelectuale, dar pentru aceia cari se ocupă cu creşterea cai­lor şi înfrumuseţarea rasei lor. Apoi pentru femeia bogată, ori cocoţa îm­­popoţonatsă sau pariziana dedată nu­mai chipului de a se îmbrăca. Con­cursul Hippie devine cu deosebire interesant. Dînsul dă tonul îmbrăcă­mintei de primăvară. Aşa că, în vre­mea de acum, cînd se apropie clipa acestui concurs, Parisul fierbe de nerăbdare: lumea care se îndeletni­ceşte cu astfel de lucruri e mult mai numeroasă de­cît aceea iubitoare de arte. Ca în toţi anii, mă dusei la o şe­dinţă a concursului acesta. Era în ziua doua a paştelui catolic. Vremea frumoasă era, nu-i vorbă, dar cam cu răcoare. Ce-i drept, oraşul se ţi­nea ca’n sărbătoare : lumea mişuna pe strade. Cînd zicem mişuna trebue să se ia înţelesul aşa, cum o spunem, căci, nici un alt cuvînt nu poate a­­răta revărsarea de oameni care se orînduia în neîntrerupt mers prin străzi, în toate părţile. Poate nicieri în lume. Duminica şi sărbătorile, nu e mai mare mişcare, cum e în Paris, unde mulţimea îşi încuie casa şi pleacă, aşa, cu mic cu mare, hoină­rind prin cele mai plăcute părţi ale oraşului. Concursul Hippie se dă în imensul hali al palatului cel mare, găsit în cîmpurile Elysee. Fiind sărbătoare, înaintea concursului o orchestră con­dusă de J. Vidal, compozitor cunos­cut şi cu talent, legăna mulţimea ne­răbdătoare cu cîte­va bucăţi muzi­cale apropiate de genul serbărei. Opt mii de oameni umpleau tribu­­nele ridicate în jurul arenei amini­­sate. Spectacolul nu mai începea. Plic­tisit, o plecaia pe din napoia tribu­nelor ca să-mi ucid timpul. Şi pe drumul anevoios, plin de lume de sărbătoare gătită, întîlnit expoziţia a tot ce priveşte şi se leagă de creş­terea rasei cailor, precum şi a lucru­rilor cari servesc fie pentru însenat, ori înhămat. Intr’un colţ, zăreşti chiar trăsuri frumos construite. Dar, ceea ce ar mira pe un roman neobişnuit cu aşa feluri de manifestări e dacă aşi spune că, pe lîngă şere şi ha­muri şi trăsuri se află şi arta... hip­­pică. In cîte­va despărţituri, mai mulţi artişti expun opere de artă, însă referitoare la cal: vînătoare, a­­lergări, în fine, ori­ce subiect în care s’ar putea arăta un cal în acţiune. Şi găseşti pictură, sculptură, aqua­­relă, desemn... de toate, numai artă nu găseşti. Acei artişti se pricep în ale artei precum mă pricep eu în prăsirea animalelor de rasă. Totuşi, ici colea, nimereşti cîte un bun de­senator, cum e d. Busson, ori un plăcut colorist ca d. Brunet-Houard, sau un ager sculptor ca d. Cl­oquet. Se aude dirîitul unui clopot. E chemarea întîiului cavaler, tată’l a­­părînd călare în arenă, îmbrăcat cum cere datina : cisme pe pulpă, pan­talon alb, haină roșie cu bumbi de alamă, joben cenușiu, ori negru. Trece în faţa tribunei juriului, sala­tă gi’şi dă numărul. No. 4, Ed. Jac­ques de Vienne, călare pe un căluţ nervos, cenuşii­ şi punînd numele Ulys. In arenă sunt obstacole ce tre­­buesc sărite. Călăreţul, la al doilea semnal de clopot, o ia pe stingă arenei, îşi re­pede calul şi dintr’un avînt calculat sare un fel de gard înalt de un me­tru, prins între arbuşti de brad ; a­­poi, ocolind pînă în fund se întoarce prin mijlocul arenei, sare în goana calului gîrla, de vre-o 2—3 metri de largă, şi încă alte două garduri puse la depărtare mică între ele ; pînă aici nici o greşală. Calul sare voios şi lezne. In cel-l’alt fund în­toarce iar pe stingă arenei şi sare în asalt uşoar o barieră, compusă din doi dragi groşi şi lungi, puşi unul de­asupra altuia şi la înălţime de un metru trecut. Ia fuga lui înainte sare gardul întîi şi în loc să mai vie prin mijloc urmează pe laturea dreaptă unde se înalţă două ridicăturî de mai mult de un metru, ridicăturî căptu­şite cu iarbă şi terminate cu cîte o creastă de merişor, care în sărirea calului, îl gîdilea pe sub pîntece. După ce le-a sărit fără greş, iată’l întins către zid. E făcut din scînduri, e drept, cam înăltuţ, şi vopsit cu roşu, de s’ar crede câ’i din cărămidă. Ulys îl sare iar uşor şi vine din nou pe stin­gă, trece peste barieră, dar o atinge mai încolo, întins, sare peste gard şi’şi urmează alergarea sărind peste ridicăturî, sărind iar drugii, iar gar­dul şi tăind arena în mijloc, peste gîrlă şi în fine peste cele din ’ armă garduri. Clopotul sună... Intîiul ca­valer a terminat. Juriul aşteaptă altul. Iată încă unul. No. 7. Face acelaş lucru. Calul îi mulg. Drăguţ şi repede, sfirşeşte fără nici o gre­­şalâ. Mulţimea aplaudă, entuziasmată. Un altul. No. 11. Căluţ frumos, tot murg, poartă gloriosul nume : Ge­­neral-Cronje. Saltă cu graţie. D. Henry Leclere îl conduce cu ştiinţă. Şi, repede, în cele 4 minute şi 10 secunde reglementare, termină cele cinci­spre­zece obstacole descrise mai sus. Spectatorii sunt minunaţi de aşa cal. Exclamările ies la fie­ce sări­tură. Ah! Cal superb! Frumos ! Bravo ! Şi o răpăială uriaşă încoro­nează concurarea calului şi sfirşirea lui cu succes. Şi tot aşa şi No. 22, roibul Old- Chap al unui ofiţer. Apoi­ doi-trei alţi cari au sărit făcînd greşeli, a­­dică lovind cu copita stinghia pusă deasupra fie­ cărei înălţimi şi care, căzînd, arăta că greşeala s’a făcut. Dar iată No. 38, căluşel bălan, intrind în arenă, bătut cu bicele pe dindărăt. Lumea izbucneşte ’n rîs asurzitor. Calul îi nervos, încăpăţî­nat şi nu’naintează. Doi îl trag cu gîrbacele; călăreţul, d. Wignoble, îi arde coastele cu frişca. Şi iei, pace. Cu chiu cu val sare una; călăreţul îl bate, îl avîntă, sare gîrla, sare şi gardurile, dar la’ntors nu maî vrea; joacă’n loc, se ridică, se scutură, călăreţul îşî pierde jobenul, dar, stă­­pîn pe animal, îl muştrul­eşte şi a­­bia ’l porneşte’n goană sărind par­tea stingă. Cînd să sară pe dreapta pace ! Acelaş joc începe. Apoi ca un nebun, gata să se năruiască peste lume, se duce sărind cu gre­şeli, şi obosind pe călăreţ. Lumea se ridică’n picioare, cu inima bătînd presimţind o nenorocire, dar d. Wig­noble îl strînge, cu picioarele, ii suceşte capul, îl prinde cu braţe vînjoase şi ţinut ca’n zbanţi de oţel calul, cu tot năravul, se opreşte după ce-a sărit peste cele din urmă piedici. Un bravo colosal râsună’n hăul Palatului. Călăreţul descalică şi, prăpădit de oboseală, se retrage înapoia tribunei juriului. Mulţimea se linişteşte. Un altul intră şi restabileşte preo­cuparea , dar calul îi prost săritor. Intră calul No. 1, Telemaque. Aşa îl chiamă. De la început rîsul umple hall-ul. Calul în loc să sară fuge pe alături. II pişicher. D. de Wailly e nevoit să revie. Sare. Daria al doi­lea obstacol iar fuge pe alături. Şi tot aşa pînă ce răstoarnă o parte din zid. Aşa că, înciudat, călăreţul re­nunţă să mai urmeze. No. 8 intră buzna, nărăvaş, prins ca de tremur, sare întiia piedică, se avîntă spre gîrlă, dar cînd să sară se opreşte scurt şi cade cu călăreţ peste apă. Un strigăt de groază umple aerul. Mulţimea-i cu inima sărită. Dar, că­lăreţul se scoală, ne­rănit, iar calul îi prins de patru soldaţi. Călăreţul e d-nul Gim­oux. No. 13, încercă să arunce pe cavaler, însă îl aruncă numai pălăria în apă. Cu capul gol, sfirşi cele trei învîrtituri în jurul arenei lunguieţe, dar fără reuşită. Copiii rîd cu hohot la fie­ce îndă­rătnicie a calului. Alte numere vin. No. 20 e un cal năzdrăvan, merge numai în sărituri­­uriaşe. Lumea îi admiră, dar călăreţul îl gata-gata să fie dat peste cap. No. 45 e ca­lul domnului Wignoble călărit de Prinţul Napoleon Murat, ofiţer. Calul e întărîtat şi prinţul, în goană îşî pierde chipiul. Totuşi calul, sare în nalt, de trece peste om. Şi sfir­­şeşte cu noroc. Insă iată No. 16, dînd raita ca un apucat. Cal frumos. Sare cîte­va, cu repeziciune, apoi se opreşte în barieră, îndobitocit, o dărîmă şi aruncă peste cap pe contele de Rodellec de Porzic. Apoi No. 5, un puiu de cal de şase ani, roibuleţ, al d-luî Salmon, sare ca un zmeu­, cu mişcări de rară gingăşie. Lumea-i prinsă de admiraţie şi că­luţul îi primit în ovaţiune şi strigăte de bucurie. Pe seară s’au împărţit premiile la celor fără greşeli. Mulţimea pleacă îneîntată. Afară mii de oameni aştepta eşirea. Pari­sul bogat, Parisul cochet şi elegant defila. Trăsurile de casă şi străluci­toare umpleau ab­ia pînă la Sena. Pe cîmpurile Elisee curgea mişca­rea eternă a Parisului în viaţă! Primăvara înverzia în arborii cățeî­­şi ai parcurilor. Soarele, căzînd a duios poleia oraşul cu dulce aur de raze. Paris Th. Cornel

Next