Adevěrul, martie 1902 (Anul 15, nr. 4521-4551)
1902-03-26 / nr. 4546
V Y TEAMA LIBERALILOR IN ALEGERI Deprimarea morala din partidul liberal.— Santagiile agenţilor electorali.—Discursul d-lui Epurescu.—Campania conservatorilor.— Desorganizarea partidului liberal Partidul liberal e astăzi intr’o complectă deprimare morală și cele petrecute cu prilejul retragere! candidature! d-lui Ep. Ciocanelli ne caracterizează perfect situaţia din partid. In faţa pericolului de a perde scaunul de deputat al colegiului al doilea de Ilfov, acum, în ajunul alegerilor comunale, conducătorii liberali şi-au perdut capul. Am văzut aproape întreg partidul prosternat la picioarele d-lui E. Ciocanelli, care a fost vizitat de cîte două-trei ori pe zi în vremea din urmă de către prefectul de poliţie. D. Emil Petrescu stătea la d. Ciocanelli ceasuri întregi. Sîntem în măsură de a mai afîrma, că doi miniştri în persoană au vizitat în ultima zi pe d. Alex. Constantinescu, inspiratorul d-lui Ciocanelli. Partidul liberal s’a alarmat de chestia candidature! d-lui Ciocanelli mai mult decit de căderea d. Pallade. * E caracteristic faptul, că deși toată lumea e nemulțumită de candidatura d-lui Gr. Alexandrescu, totuşi nu s’a manifestat nici o candidatură liberală independentă serioasă. Nu şi-a pus candidatura nici d. C. Nacu, nici d. Th. Ştefănescu. Pe unii i-a ţinut de o parte scîrba de a se amesteca în această afacere necurată, pe alţii i-au ţinut în frâu interesele, cari îi leagă de oamenii puternici din partidul liberal. Şi aşa am văzut punîndu-se candidatura unor agenţi electorali ca d-nul Ciocanelli, măcelarul Culea şi alţi membri de a 7-a mină din partidul liberal, cari toţi căutau să stoarcă ceva cu această ocazie. Neputîndu-li-se da acestora ca recompensă afaceri grase pe aceste vremi de criză, şi ei considerîndu-se ca traşi pe sfoară faţă de serviciile (?) aduse partidului, au făcut pe nemulţumiţii, căutînd a exercita şantagiul asupra d-lui Dim. Sturdza. Ca amănunt putem adăuga, că acel faimos manifest al meseriaşilor, despre care a vorbit d. Ciocanelli la întrunirea de alaltaseară de la clubul liberal, e semnat de vreo două sute de nume fictive şi numai foarte puţine reprezentînd adevăraţi meseriaşi. Şi cu astfel de mijloace a fost terorizat d. Dim. Sturdza şi partidul liberal!* Dar pentru a caracteriza şi mai bine situaţia din partidul liberal şi frica de alegerile comunale, revenim azi mai pe larg asupra discursului d-lui Epurescu ţinut la întrunirea de alaltaseară la clubul liberal. Garantăm exactitatea rezumatului de mal la vale şi desfidem gazetele oficioase să ne dezmintă. D. Epurescu a spus, că ceea ce-1 preocupă în deosebi, nu e atît alegerea sau nealegerea d-lui Iancu Brătescu. Un conservator mai mult sau mai puţin intr’o Cameră, aproape în unanimitate liberală, n’are mare importanţă, a spus d. Epurescu. E interesant a se examina însă cauzele acestui fenomen ciudat pentru liberali, de a vedea pe conservatori, de a doua zi după căderea lor de la putere ridicind capul cu semeţie, ţinînd întruniri populare şi zgomotoase şi revendicînd chiar puterea. Fenomele acestea sînt noul, a spus d. Epurescu, şi necunoscute regimurilor liberale. Ori cit s'ar fi schimbat condiţiunile de luptă politică de altă dată,—ori cit de improprie ar fi devenit, poate, vechia organizaţie a partidului liberal în Capitală, totuşi e straniu a constata că liberalii nu mai opun astăzi in Capitală adversarilor lor nici vechea organizaţie de partid, nici altceva mai în conformitate cu spiritul timpului. D. Epurescu a spus că e o lacună şi o slăbiciune la mijloc şi candidatura conservatoare în loc să supere conştiinţa partidului liberal, ar trebui din contra s'o deștepte. D. Epurescu a terminat discursul său spunînd, că istoria va judeca aspru pe d. Dim. Sturdza, care venind la putere cu un partid mare va ple-.a de la putere cu un partid în decădere. Am citat într’adevăr cuvintele d-lui Epurescu—și, spunem încă o dată, desfidem oficioasele ca să ne desmintem pentru a se vedea starea precară, în care se găsește partidul liberal astăzi în ajunul alegerei de la 4 Aprilie, preludiul alegerilor comunale de la toamnă. Se știe că colegiul al 2-lea de Cameră constitue colegiul întîi de comună. Ceia 828 de voturi ale d-lui Brătescu din Aprilie trecut, obţinute chiar în momentul căderei de la putere a partidului conservator,—influenţa d-lui Iancu Brătescu, obţinută acum în urmă prin amestecul său în mişcările meseriaşilor, pensionarilor, proprietarilor etc., toate aceste au făcut pe liberali să-şi piardă capul. O reuşită a candidatului conservator ar însemna o complectă demoralizare a corpului electoral din Capitală, pronosticind surprize neplăcute pentru liberali la toamnă. Aşa se explică faptul, că un întreg partid politic s’a prosternat zilele trecute la picioarele unui simplu agent electoral. B. P em Lucruri primejdioase D. Iancu Brătescu a asigurat el Europa şi pe meseriaşii evrei că d-sa va primi în corporaţiuni pe aceşti meseriaşi, dar să nu se apuce de ţinut întruniri publice ,ă apoi va interveni d-sa cu meseriaşii ca să facă „poliţia“ acestor întruniri. Cu alte cuvinte d. Iancu Brătescu declară că va lua d-sa cu al săi rolul poliţiei de a împiedeca şi împrăştia întrunirile meseriaşilor evrei. O asemenea declaraţie, venită după cele petrecute Sîmbătă după amiază la sinagoga Baron Hirsch, este foarte îngrijitoare. Noi am arătat din primul moment că guvernul comite un act nechibzuit şi ilegal punînd poliţia să împiedice întrunirile meseriaşilor evrei. Amestecul d-lui Brătescu şi al partizanilor d-sale în aceste întruniri ar duce cu siguranţă la tulburări ale căror consecinţe nu le ar suferi atîta politicianii cît ţara. Dacă am atras deci atenţia guvernului asupra exceselor poliţiei, atragem şi mai serios atenţia partidului conservator asupra exceselor d-lui Brătescu, excese de limbaj cam mîine vor deveni excese de stradă. D. Brătescu ar trebui să ia în consideraţie că e candidat oficial al partidului conservator şi cel puţin ca atare ar trebui să fie mai cumpănit în campania sa. Dacă d-sa nu înţelege acest lucru, partidul conservator are datoria de a’l face s’o înțeleagă. Altfel riscă să'și asumeze răspunderi cari pot fi foarte serioase■ __________ Ad. Lumea pe dos Guvernul d-lui Sturdza s’a găsit, după un an de guvernare, pentru întiia oară faţă de o alegere în Capitală. Şi deşi acest guvern a venit pe ruina partidului advers, ca un triumfător şi ca un salvator, el a stat aşa de mic, de neputincios şi de înfricoşat faţă de cei mai neindependenţi alegători din cîţi există în ţară, încît a fost nevoit să facă două lucruri absolut extraordinare chiar pentru timpurile cele mai decăzute ale politicei romîneşti : să se plece în faţa unui consilier comunal de mina a treia ce candida ca opozant al candidatului oficios, acordîndu-i tot ce a cerut numai ca să se retragă; apoi să recurgă la comisari şi inspectori poliţieneşti ca oratori politici prin întruniri publice, — acestea ţinute în localurile secţiilor. Dar lucrul nu s’a oprit aci. Ne-a fost dat să vedem cu ocazia acestei alegeri răsturnarea cea mai desâvîrşită a oricărei situaţii normale. S’a hotărît la clubul liberal formarea unui comitet de acţiune electorală în vederea acestei alegeri, compus din oameni tot unul şi unul, ca de pildă d-nul Lascăr, Procopie Dumitrescu, Assan, dr. Radovici şi alţii. Acest comitet de zile mari se va însărcina să susţie candidatura unui om mic în definitiv şi obscur în politică, a d-lui Alexandrescu. Şi nu doar faţă de un colegiu ce ar fi arătat din cînd în cînd veleităţi de independenţă, faţă de un colegiu nesigur, ci faţă de cel mai guvernamental, mai supus, mai umil din cîte se află, la care altă dată opoziţia nu lupta în mod serios şi la care guvernele se slujeau pentru bucătăria electorală de măturătorii primăriei, de funcţionari de a cincea mină de pe la accize, de guarzi comunali deghizaţi şi de agenţi electorali de meserie. In alte timpuri un guvern liberal nici n’ar fi catadicsit să se ocupe un minut de o alegere la un asemenea colegiu, unde triumful îi era în mod absolut asigurat; — dar mai cu seamă nu s’ar fi văzut spectacolul acesta extraordinar ca un candidat guvernamental de mina a șaptea la colegiul al doilea de Ilfov trebuia ca să fie pe capete susţinut de zece personalităţi politice şi oratori de mina întîia. Întîi s’a pus în acţiune întregul aparat poliţienesc transformat în maşină electorală, apoi s’a presat teribil asupra celui de-al doilea candidat liberal acordîndu-i-se tot ce a cerut numai ca să se retragă, şi în al treilea rînd s’a scos la maidan artileria grea a marelui stat major al partidului. Ce va mai fi plnâ la urmă, vom vedea. In alte timpuri dacă s’ar fi acordat unei atare alegeri o importanţă aşa de mare, am fi văzut de pildă pe d. Vasile Lascăr candidat şi pe cincizeci de Alexandreşti puşi să-i dea concursul. Azi vedem pe d. Alexandrescu candidat şi pe d. Vasile Lascăr, înconjurat de un strălucit stat major, pus să dea concurs pe de lături candidatului de mîna a şaptea. Aceasta e lumea pe dos, aceasta dovedeşte o stare de lucruri, în partidul liberal, cu desăvîrşire anormală ! Insă nu e ceva nou nici ceva nelogic. E oglindirea în detaliu a unei situaţii proaste generale. Tot ce se face sub actualul guvern, legi, alegeri, etc., poartă ştampila meschinăriei şi a anormalului, fiindcă această ştampilă e aplicată cu gros şi apăsată pe întreaga formaţie guvernamentală. După cum la guvern se află codaşii, iar în afară căpiteniile şi inteligenţele , după cum la Cameră şi în Senat vorbesc şi se agită numai caracudele iar cei experimentaţi şi cei de frunte tac, stînd de o parte mîhniţi şi desgustaţi, de asemenea e în toate, prin urmare de asemenea e şi în alegerea din Capitală: un codaş e candidat, iar fruntaşii partidului sunt transformaţi în agenţii lui electorali. Lucrul e explicabil şi din alt punct de vedere. Dacă ar candida un Vasile Lascar sau un alt fruntaş, ar trebui să se facă discuţii serioase, să se dezvolte programe, să se expue idei pe cînd unui Alexandrescu nu i se cer asemenea lucruri primejdioase pentru guvern. E inutil să împingem mai departe explicaţiile, căci la urma urmei orice lucru se poate explica, pînâ şi lumea pe dos pe care o vedem. E destul să arătăm faptul, să-l constatăm şî să ne întristăm. I. Teodorescu am văzut intrind in curtea universităţeî pompieri cu torţe aprinse, apoi cazaci, o mulţime de poliţie şi tot regimentul de infanterie Nevski. Numai artileria lipsea. Par’că era vorba de luarea unei cetăţi. Soldaţii năvăliră, după ce fuserăm somaţi să deschidem uşa, in sală cu baioneta la mină, plecară insă armele cînd văzură în faţa lor un rind de femei. Cazacii erau toţi beţi şi proferau ofense cinice, feţele infanteriştilor erau însă grave şi triste. Armata ne-a condus apoi in grupuri deosebite, femeile deoparte, bărbaţii de alta, pînă la închisoarea Butisky din care vă scriu. Toţi ne am ţinut bine. Nici linul şi nici una din noi nu s’au arătat slabi. Am fost poate prea pripiţi, dar eram convinşi de necesitatea demersurilor noastre şi le-am făcut chiar dacă ştiam că moartea ne aşteaptă. Am ştiri sigure că s’a ordonat cazacilor ca după plecarea noastră din universitate să distrugă şi să murdărească totul pentru ca opinia publică să se revolte contra noastră. In închisoare am găsit 13 femei, cari fuseseră arestate in stradă. Ele nu bănuiau cele ce se petrecuseră. Nu este aceasta o infamie ? Se mai poate oare trăi într’o ţară în care se întîmplă asemenea samovolnicii şî violentări ? Nu, Sberia e grozavă. Siberia e departe, dară acolo se poate cel puţin respira ! Vă rog,acum am rugat toate ziarele din Europa, să protestaţi în numele umanitaţei. O studentă POŞTA MICA D-lui Stefan I. Alexandrescu, Loco. — In acelaşi cartier aproape stau şi eu, strada Precupeţii Nou, şi văd că acasă la mine am în toate dimineţele apă de Bragadiru. Tot astfel trebue să fie şi la d-ta. Informaţii precise voiu căpăta în curînd şi le voiu comunica. Maria-Iasi, Cîmpina. — Dacă evreica se botează, fapta institutorului nu prezintă nici o gravitate, din contra. Dacă se cunună cu ea numai civil, evreica păstrîndu-şi religia sau nepărăsind’o prin botezare, lucrul poate să prezinte mici inconveniente, dar grave nu, în orice caz. De altmintreri femeea capătă de la sine cetăţenia bărbatului, aşa încît evreica în chestie căsătorindu-se cu institutorul devine de fapt cetăţeană romîncă cu drepturi depline şi incontestabile. Pin fuga condeiului Europa şi Mitza Biciclista Orientul în flăcări, trădarea din Varşovia şi chiar retragerea candidaturei d-lui Epaminonda Ciocanelli au rămas fleacuri pe lingă o altă chestiune capitală care preocupă actualmente Europa ţivilă, militară, mondenă şi mai ales demimondenă. Presa europeană se ocupă în aceste momente de plecarea forţată din Bucureşti a lui madmazel Mitza Biciclista, bine cunoscută muscalilor noştri cu cauciuc şi minorilor cu lei noul. »Neues Wiener Journal“ ocupîndu-se de eminenţa noastră compatriotă declară că a trebuit să plece din ţară într’o afacere... poliţienească, adecă într’o afacere de poliţe în care s’a amestecat şi poliţia. Balurile mascate şi în special cel de alaltaseară al „Violetelor“, muscalii şi chambrurile se care regretă această plecare senzaţională şi oftează cu dor după madmazel Miţa Biciclista, singura care mai alina criza din piaţă. Faţă cu vocea Europei care a intervenit, sperăm că madmazel Mitza Biciclista va fi redată patriei-murae I. Pap POŞTA REDACŢIEI, Tulburările studenţeşti in Rusia D-lui Director al , Adevărului“ Bucureşti Vă scriu din închisoarea Butyski. Cele de mai jos corespund absolut adevărului. La 21 Februarie vreo 600 studenţi şi studente din Moscova ne-am adunat in aula universităţeî din Moscova şi după ce am votat un program politic, am eşit în stradă spre a manifesta împreuna cu muncitorii şi a arăta guvernului că nemulţumirea creşte. In acest timp poliţia şi armata înconjurase universitatea. Căzusem intr’o cursă. Am înţeles că trebue să ne predăm. Toată ziua am stat astfel, încrezindune in cuvîntul rectorului ca nu va lăsa poliţia să intre în universitate. Noaptea CARNETUL MEU Pietro Mascagni Astă seara va sosi în Bucureşti autorul Cavalleriei rusticane , mîine va repeta cu orchestră, solişti şi coruri şi tot mîine seara va dirigia reprezentarea primei sale opere şi o parte de concert. La noi Cavalleria rusticana e o operă a cărei muzică am putea zice că a ajuns populară. Ea a prins de la început şi de atunci s’a cintat mereu şi nu e orchestră sau taraf de lăutari cari să nu cînte faimosul Intermezzo sau potponiiuri din aceasta opră. Mascag e din acest punct de vedere o bună cunoştinţă pentru publicul nostru. Dacă celel’alte opere ale sale : Amico, Fritz, Rantzau, Ratcliff, Zanetto,Iris n’au pătruns la noi este că la noi— cum e de altfel foarte natural— nu străbat de cît „marile succese“ din străinătate, deoarece nu sultem chemaţi noi a consacra lucrări muzicale. Nereuşita operelor lui Mascagni, scrise după Cavalleria rusticana este caracteristică desvoltărei talentelor în epoca noastră modernă. Cînd editorul Sonzogno a publicat în 1989 concursul pentru trei opere in cîte un act, Mascagni vagabonda ca şef de orchestră de operetă, prin micile oraşe ale Italiei. Două luni nuntul a avut răgaz să scrie opera şi această operă a fost Cavalleria. Succesul ei a fost incendiar. Rezultatul a fost că focul stîrnit a consumat întru cîtva şi sufletul lui Mascagni- Lumea s’a aruncat asupra lui, i-a cerut operă după operă şi editorul cerea să se înmulţească operele lui Mascagni cum se înmulţea şi pălăriile, acele de cravată sau mănuşile „Mascagni“. Ajunseseră articole de modă. Biciuit ca un „pur-sînge“ de cursă de către o reclamă desfrînată, talentul frumos al lui Mascagni galopa gîfîind în arena muzicei. In asemenea condiţii sărmana inspiraţiune şi-a văzut aripile arse în focul acestei nebune alergări. Noi salutăm aci talentul lui Mascagni din Cavalleria rusticana şi-î urăm ca admiraţiunea ce o va intîmpina la noi să fie un îndemn mai mult de a reintra în natura sa primă şi a da lamei noul opere la înălţimea celei dinții. E. D. F. CHESTIA ZILEI Un candidat independent , D. Ciopanelli își pune candidatura ca independent contra „transfugul lui“ Dr. Alexandrescu * (Ziarele de dăunăzi) CDESTINSEAEheihâldiLOR Chestia emigrărei evreilor devine o chestie foarte serioasă şi îngrijitoare în acelaş timp pentru guvern. Rapoartele oficiale, confidenţiale, primite de ministrul de interne de la prefecţii din ţară, dau, după cit am putut afla, amănunte asupra curentului de emigrare care se accentuează în fiecare localitate. In afară de aceasta, ele semnalează guvernului un fapt foarte important . Diferitele societăţi pentru emigrare se pun azi, mai mult decît oricînd, la dispoziţia celor ce vor să părăsească Romînia, procurîndu-le pe cît le stă în putinţă, mijloacele necesare primelor cheltueli de emigrare. In mai toate oraşele din Moldova comunităţile israelite favorizează emigrarea şi vine ajutorul emigranţilor. Această stare de lucruri îngrijeşte foarte mult pe guvern. * Ni se spune că ministrul de interne a dat ordine autorităţilor din ţară, în mod absolut confidenţial, să cânte prin toate mijloacele să împedice emigraţiunile şi să arate celor ce ar dori să emigreze că guvernul va studia în curînd toate chestiunile care jignesc pentru a le da deplină satisfacţie. Intervenţia autorităţilor nu are însă nici un efect. Evreii părăsesc ţara şi o părăsesc nu în mod individual, ci în grupuri numeroase compuse din 50,60 şi 70 familii. Şi aceste emigrări sunt aproape zilnice şi nimic nu le poate împiedica. Dacă vom căuta să comparăm aceste emigrări cu cele ce s’au produs acum doui ani, sub guvernul Cantacuzino, vom constata două lucruri foarte caracteristice : sub guvernul conservator emigrările s’au produs prin Main şi au urmat în lunile viitoare, ele erau foarte puţin sprijinite de comitetele de emigrare şi presa străină le condamna. Din potrivă, sub guvernul liberal aceste emigrări s’au început să se producă încă din primele zile ale lunei Martie. Grupurile emigranţilor sunt numeroase, comitetele de emigrare ca şi comunităţile israelite le proteg, iar presa streină, în loc să le desaprobe, spune categoric că ele sunt rezultatul firesc al politicei de neprevedere a guvernului liberal. * O dovadă că emigrările au luat un caracter îngrijitor pentru guvern şi pentru statul român, este şi faptul că d-rul Beck, şeful templului coral israelit din Bucureşti, ca şi d-rul Adolf Stern, avocat, au ţinut să expună regelui, intr'o audienţă pe care au avut-o acum de curînd, cauzele acestei emigrări în masă. Ce va eşi din aceste audienţe nu putem şti, dar ceea ce nu se poate Curentele de emigrare se înmulţesc. — Intervenirea autorităţilor.— încurajarea emigrărilor.— Audienţa d-rului Beck la rege.— Emigrările sub conservatori.—Ordinele circulare.— Declaraţia unui fost ministru.— O chestie de sacrificii.— Concurs Hippie În primăvara se deschid la Paris nenumărate distracţii, cam de cam mai plăcute şi în acelaş timp de interes întîmplător. Unele sunt instructive, altele educative, iar diferite altele sunt pentru petrecere. Fiecare lume, din societate, îşi are, conform cu educaţia ei, cu necesităţile ei, cu plăcerile ei,—îşi are la anumit timp, o anumită serbare de închiderea ori de deschiderea anului. In oraşele mari, din Aeus, cînd lumea care’şi serbează opera ei însemnată ca număr şi ca activitate, atunci manifestarea ei anuală e un adevărat eveniment. Aşa, de o pildă, cine nu ştie că, la Paris, Salomid (Expoziţia artiştilor în viaţă) e aşteptat de parizieni (numai unii) cu mare rîvnă ; că alergările de cai sînt aşteptate de alţi parizieni cu altă nerăbdare ; că serbările poporane de asemenea. Pe lîngă astea şi altele, Concursul Hippie are şi el însemnătatea lui pariziană. El constitue, pot zice, un eveniment cu totul important, nu pentru oamenii care au îndeletniciri intelectuale, dar pentru aceia cari se ocupă cu creşterea cailor şi înfrumuseţarea rasei lor. Apoi pentru femeia bogată, ori cocoţa împopoţonatsă sau pariziana dedată numai chipului de a se îmbrăca. Concursul Hippie devine cu deosebire interesant. Dînsul dă tonul îmbrăcămintei de primăvară. Aşa că, în vremea de acum, cînd se apropie clipa acestui concurs, Parisul fierbe de nerăbdare: lumea care se îndeletniceşte cu astfel de lucruri e mult mai numeroasă decît aceea iubitoare de arte. Ca în toţi anii, mă dusei la o şedinţă a concursului acesta. Era în ziua doua a paştelui catolic. Vremea frumoasă era, nu-i vorbă, dar cam cu răcoare. Ce-i drept, oraşul se ţinea ca’n sărbătoare : lumea mişuna pe strade. Cînd zicem mişuna trebue să se ia înţelesul aşa, cum o spunem, căci, nici un alt cuvînt nu poate arăta revărsarea de oameni care se orînduia în neîntrerupt mers prin străzi, în toate părţile. Poate nicieri în lume. Duminica şi sărbătorile, nu e mai mare mişcare, cum e în Paris, unde mulţimea îşi încuie casa şi pleacă, aşa, cu mic cu mare, hoinărind prin cele mai plăcute părţi ale oraşului. Concursul Hippie se dă în imensul hali al palatului cel mare, găsit în cîmpurile Elysee. Fiind sărbătoare, înaintea concursului o orchestră condusă de J. Vidal, compozitor cunoscut şi cu talent, legăna mulţimea nerăbdătoare cu cîteva bucăţi muzicale apropiate de genul serbărei. Opt mii de oameni umpleau tribunele ridicate în jurul arenei aminisate. Spectacolul nu mai începea. Plictisit, o plecaia pe din napoia tribunelor ca să-mi ucid timpul. Şi pe drumul anevoios, plin de lume de sărbătoare gătită, întîlnit expoziţia a tot ce priveşte şi se leagă de creşterea rasei cailor, precum şi a lucrurilor cari servesc fie pentru însenat, ori înhămat. Intr’un colţ, zăreşti chiar trăsuri frumos construite. Dar, ceea ce ar mira pe un roman neobişnuit cu aşa feluri de manifestări e dacă aşi spune că, pe lîngă şere şi hamuri şi trăsuri se află şi arta... hippică. In cîteva despărţituri, mai mulţi artişti expun opere de artă, însă referitoare la cal: vînătoare, alergări, în fine, orice subiect în care s’ar putea arăta un cal în acţiune. Şi găseşti pictură, sculptură, aquarelă, desemn... de toate, numai artă nu găseşti. Acei artişti se pricep în ale artei precum mă pricep eu în prăsirea animalelor de rasă. Totuşi, ici colea, nimereşti cîte un bun desenator, cum e d. Busson, ori un plăcut colorist ca d. Brunet-Houard, sau un ager sculptor ca d. Cloquet. Se aude dirîitul unui clopot. E chemarea întîiului cavaler, tată’l apărînd călare în arenă, îmbrăcat cum cere datina : cisme pe pulpă, pantalon alb, haină roșie cu bumbi de alamă, joben cenușiu, ori negru. Trece în faţa tribunei juriului, salată gi’şi dă numărul. No. 4, Ed. Jacques de Vienne, călare pe un căluţ nervos, cenuşii şi punînd numele Ulys. In arenă sunt obstacole ce trebuesc sărite. Călăreţul, la al doilea semnal de clopot, o ia pe stingă arenei, îşi repede calul şi dintr’un avînt calculat sare un fel de gard înalt de un metru, prins între arbuşti de brad ; apoi, ocolind pînă în fund se întoarce prin mijlocul arenei, sare în goana calului gîrla, de vre-o 2—3 metri de largă, şi încă alte două garduri puse la depărtare mică între ele ; pînă aici nici o greşală. Calul sare voios şi lezne. In cel-l’alt fund întoarce iar pe stingă arenei şi sare în asalt uşoar o barieră, compusă din doi dragi groşi şi lungi, puşi unul deasupra altuia şi la înălţime de un metru trecut. Ia fuga lui înainte sare gardul întîi şi în loc să mai vie prin mijloc urmează pe laturea dreaptă unde se înalţă două ridicăturî de mai mult de un metru, ridicăturî căptuşite cu iarbă şi terminate cu cîte o creastă de merişor, care în sărirea calului, îl gîdilea pe sub pîntece. După ce le-a sărit fără greş, iată’l întins către zid. E făcut din scînduri, e drept, cam înăltuţ, şi vopsit cu roşu, de s’ar crede câ’i din cărămidă. Ulys îl sare iar uşor şi vine din nou pe stingă, trece peste barieră, dar o atinge mai încolo, întins, sare peste gard şi’şi urmează alergarea sărind peste ridicăturî, sărind iar drugii, iar gardul şi tăind arena în mijloc, peste gîrlă şi în fine peste cele din ’ armă garduri. Clopotul sună... Intîiul cavaler a terminat. Juriul aşteaptă altul. Iată încă unul. No. 7. Face acelaş lucru. Calul îi mulg. Drăguţ şi repede, sfirşeşte fără nici o greşalâ. Mulţimea aplaudă, entuziasmată. Un altul. No. 11. Căluţ frumos, tot murg, poartă gloriosul nume : General-Cronje. Saltă cu graţie. D. Henry Leclere îl conduce cu ştiinţă. Şi, repede, în cele 4 minute şi 10 secunde reglementare, termină cele cincisprezece obstacole descrise mai sus. Spectatorii sunt minunaţi de aşa cal. Exclamările ies la fiece săritură. Ah! Cal superb! Frumos ! Bravo ! Şi o răpăială uriaşă încoronează concurarea calului şi sfirşirea lui cu succes. Şi tot aşa şi No. 22, roibul Old- Chap al unui ofiţer. Apoi doi-trei alţi cari au sărit făcînd greşeli, adică lovind cu copita stinghia pusă deasupra fie cărei înălţimi şi care, căzînd, arăta că greşeala s’a făcut. Dar iată No. 38, căluşel bălan, intrind în arenă, bătut cu bicele pe dindărăt. Lumea izbucneşte ’n rîs asurzitor. Calul îi nervos, încăpăţînat şi nu’naintează. Doi îl trag cu gîrbacele; călăreţul, d. Wignoble, îi arde coastele cu frişca. Şi iei, pace. Cu chiu cu val sare una; călăreţul îl bate, îl avîntă, sare gîrla, sare şi gardurile, dar la’ntors nu maî vrea; joacă’n loc, se ridică, se scutură, călăreţul îşî pierde jobenul, dar, stăpîn pe animal, îl muştruleşte şi abia ’l porneşte’n goană sărind partea stingă. Cînd să sară pe dreapta pace ! Acelaş joc începe. Apoi ca un nebun, gata să se năruiască peste lume, se duce sărind cu greşeli, şi obosind pe călăreţ. Lumea se ridică’n picioare, cu inima bătînd presimţind o nenorocire, dar d. Wignoble îl strînge, cu picioarele, ii suceşte capul, îl prinde cu braţe vînjoase şi ţinut ca’n zbanţi de oţel calul, cu tot năravul, se opreşte după ce-a sărit peste cele din urmă piedici. Un bravo colosal râsună’n hăul Palatului. Călăreţul descalică şi, prăpădit de oboseală, se retrage înapoia tribunei juriului. Mulţimea se linişteşte. Un altul intră şi restabileşte preocuparea , dar calul îi prost săritor. Intră calul No. 1, Telemaque. Aşa îl chiamă. De la început rîsul umple hall-ul. Calul în loc să sară fuge pe alături. II pişicher. D. de Wailly e nevoit să revie. Sare. Daria al doilea obstacol iar fuge pe alături. Şi tot aşa pînă ce răstoarnă o parte din zid. Aşa că, înciudat, călăreţul renunţă să mai urmeze. No. 8 intră buzna, nărăvaş, prins ca de tremur, sare întiia piedică, se avîntă spre gîrlă, dar cînd să sară se opreşte scurt şi cade cu călăreţ peste apă. Un strigăt de groază umple aerul. Mulţimea-i cu inima sărită. Dar, călăreţul se scoală, nerănit, iar calul îi prins de patru soldaţi. Călăreţul e d-nul Gimoux. No. 13, încercă să arunce pe cavaler, însă îl aruncă numai pălăria în apă. Cu capul gol, sfirşi cele trei învîrtituri în jurul arenei lunguieţe, dar fără reuşită. Copiii rîd cu hohot la fiece îndărătnicie a calului. Alte numere vin. No. 20 e un cal năzdrăvan, merge numai în sărituriuriaşe. Lumea îi admiră, dar călăreţul îl gata-gata să fie dat peste cap. No. 45 e calul domnului Wignoble călărit de Prinţul Napoleon Murat, ofiţer. Calul e întărîtat şi prinţul, în goană îşî pierde chipiul. Totuşi calul, sare în nalt, de trece peste om. Şi sfirşeşte cu noroc. Insă iată No. 16, dînd raita ca un apucat. Cal frumos. Sare cîteva, cu repeziciune, apoi se opreşte în barieră, îndobitocit, o dărîmă şi aruncă peste cap pe contele de Rodellec de Porzic. Apoi No. 5, un puiu de cal de şase ani, roibuleţ, al d-luî Salmon, sare ca un zmeu, cu mişcări de rară gingăşie. Lumea-i prinsă de admiraţie şi căluţul îi primit în ovaţiune şi strigăte de bucurie. Pe seară s’au împărţit premiile la celor fără greşeli. Mulţimea pleacă îneîntată. Afară mii de oameni aştepta eşirea. Parisul bogat, Parisul cochet şi elegant defila. Trăsurile de casă şi strălucitoare umpleau abia pînă la Sena. Pe cîmpurile Elisee curgea mişcarea eternă a Parisului în viaţă! Primăvara înverzia în arborii cățeîşi ai parcurilor. Soarele, căzînd a duios poleia oraşul cu dulce aur de raze. Paris Th. Cornel