Adevěrul, martie 1923 (Anul 36, nr. 11969-11999)
1923-03-01 / nr. 11969
tal XXXVI. No. 11069 Ran examplarul Tn teafa tara 2 III exemplarul In străinătate lol 1 Martie 1923 Adeverii! FONDATORI AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 I . 1 „Libertatea" Comitetuldelegaţilor a dis■mtat şi a hotărât despre ceeace, printr’o crudă ironie, se cheamă încă libertatea presei. Şedinţa respectivă ne-a oferit un spectacol trist: s’a vorbit într’un fel şi s’a votat în alt fel. Explicaţia fenomenului e simplă: d. Ionel Brătianu s’a deranjat în persoană, ca să Ceară păstrarea articolului aşa cum a fost trecut în proiectul fle Constituţie. D. Brătianu este pentru cea mai largă dezbatere, cu o singură condiţie însă: toată lumea să fie de păreread-sale. Altfel, discuţia îi pare inutilă, şi chiar absurdă. S’a hotărât deci ca articolul din proiect să rămâie. Luptând din răsputeri delegaţii abia au reuşit să-i reteze oare-cari asprimi. Ast-fel, s’au suprimat faimoasele „delicte conexe“, iar în Ce priveşte „îndemnurile la a- Basinate şi rebeliune“ ele vor merge la tribunal numai dacăvor fi fost directe. Aci s’a mai adăugat şi o notă comică: aceste îndemnuri directe vor f s socotite ca delict grav şi deci Vrednice de tribunal, numai „în Cazul când n’au fost urmate de execuţiune“, adică s’au redus la vorbă de clacă, şi In cazul însă când vor fi turmate de execuţiune, adică aspirinatul şi rebeliunea se vor fi produs In adevăr, în acest crez delictul va fi socotit ca mai Uşor, el va fi judecat de juraţi Lăsând la o parte amănuntul Comic, constatăm că s’a hotărât » altă uşurare pentru presie s’a suprimat dispoziţia dan proiect care suprima cu antipaţie imunitatea parlamentarului pe care soarta vitregă făcut director sau redactor r^sponsabil al unui ziar. Fondul rămâne aşa cum s’a vrut d. prim-ministru. Galopania merge la tribunal. Şi nu e vorba de calomniarea vieţii private, căci s’a cerut o aseihe nea specificare şi d. Brătianu a refuzat-o. E vorba de atacurile reduse conducătorilor ţării, de orice grad ar fi, adică acelora ' ’ WKBBffli cari au putinţa şi obiceiul de a comite abuzuri şi cari astfel vor fi la adăpost de orice denunţ şi de orice critică. O dispoziţie draconică este aceea care face pe proprietarul ziarului responsabil de plata despăgubirilor civile, chiar când autorul articolului semnează şi îşi ia răspunderea Cu sistemul acesta ziarul poate fi ruinat, căci îl obligi să plătească pentru toţi aceia cari scriu şi cari, deşi de bună credinţă, pot fi condamnaţi de tribunal. Pentru publicaţiile neperiodice s-a introdus în mod indirect dreptul parchetului de a face investigaţii pentru a descoperi pe autor. Aceasta înseamnă garantarea unei serii de abuzuri. Este datoria, parlamentului să dea şi el o dată probă de independenţă, respingând articolul aşa cum e formulat, ci înlocuindu-l prin articolul respectiv din acuala constituţie, înăsprirea regimului presei nu va aduce nici un folos din punctul de vedere al acelora cari doresc în adevăr moralizarea acestei instituţii, pentru că atunci când interesul politic va cere nici un partid şi nici o grupare nu se va da în lături de a înfrunta pedepsele. Inăsprirea regimului presei va fovi, în marea mulţime care, în această ţară de abuzuri administrative, are drept unică speranţă şi unic refugiu plângerea la gazetă. Numai pentru această mulţime cerem noi libertatea deplină a presei, căci ,întrucât pe priveşte ne putem acomoda oricărui regim. Restrângerea libertăţii presei va spori şi agrava abuzurile de tot felul, după cum va spori şi agrava nemulţumirea din toate sufletele amărâte. Această „reformă“ nu vatămă întru nimic interesele personale ale ziariştilor. Ea constituie însă o nenorocire pentru ţară. Gr. Damian Constituţia infailibilă CVfl nun ştim dacă sfa schimbat I*eva tn tara această, afară de graiAti. Dar că dinastia brătimistă fer 'sta schimbat, aceasta-i sigur. I Procedarea lor în chestiunea poaii Constituţium dovedeşte aceasta chiar şi celor mm orbi. Iată că » vorba ca unei ţări să i se dm oConstituţiune nouă, in condiţii, temte grele. Iată că această Constituţiune elaborată întâi în taină, se discută apoi în familie şi se aduce în dezbaterea parlamentului, împotriva voinţei tuturor celorlalte partide politice, adică a întregei ţări politiceste organizată în afară de partidul Ubend. : E extraordinar, e fără asemănare în lumea întreagă, dar nu t 'iot. Iată că un proect de Constituie tlirborat şi adus in discuţia parlamenturii şi a opiniei publice in asemenea condiţiuni, e proclamat ■sacrosanct. Tot ce e trecut întrânsal e intangibil. In afară de mici modificări de amănunt, de formă,de redacţiune, nimic nu se poate •schimba, toate principiile proclamate, trebue să rămâie aşa cum surd. Nici o iotă rea trebue să treade la dictatorii partidului liberftf. Stau ridicat glasuri chiar din săjut bH, dar nu zadar. Sunt înăbuşite. Stau ridicat unii să apere libertatea presei. însuşi primul minisără i-a doborât Se produce o miş'•parf contra exproprierei, un om cad. Istrate Micescu, jurisconsult, inifad din puţinele elemente de vapoare ea cari se mai poate prezenta •partidul liberal, se pune in fruntea tâ, *■* zadarnică străduinţă. Fratele primatul ministru na vrea. r 10 asemenea despotic, o asemeaatocraţie, o asemenea brutală a om şi cărui glas med _u na da mai pomenit, n ici' o asemenea Constituţie ca cea care o va avea România-Mare Nouă, mu s’a md pomenit. Si să nu sfa mai pomenit, nu să fie a bine ceia ce se înampla. Nici odată guvernanţii despotici nu şi-au dat seamă, când a fost primejdia mai mare. Ameţiţide atotputernicia lor, au mers din samavolnicie in samavolnicie. Şi SdM s’au trezit cu vulcanul pe care doiasau, în explozie, cei mai miraţi \ lAlfc Limba materna şcolile primare Confratele nostru „Universul“ se ocupă de chestiunea limbai de predare în şcoalele primare şi se pronunţă contra limbei materne. In şcolile minoritare, trebuie după d-sa, limba română să fie cea de predare. Limbei materne îi se poate acorda un număr de ore, care cu anii să meargă sporind, dar ea nu poate ocupa decât un loc secundar. Aşa ar cere interesul statului român. Regretăm că nu putem împărtăşi părerea aceasta a confratelui nostru. Noi credem că limba română trebuie să se predea în toate şcolile minoritare, nu numai pentru că Interesul statului o reclamă, dar şi pentru că o reclamă interesul copiilor. Trebuind să trăiască in ţara românească, ale cărei universităţi şi şcoli speciale au ca limbă de predare limba românească, in al cărei parlament discuţiunile urmează in limba română, a cărei Justiţie se Împarte şi ale cărei legi se scriu în româneşte, copilul aparţinând unei naţiuni minoritare, are interes să cunoască bine această limbă. Dar este un drept al său necontestat, un drept natural, ca limba de predare să fie cea maternă. Am cerut noi românii aceasta de la unguri. S’a considerat ca cea mai mare vină a Germaniei că a impus în şcolile el copiilor polonezi, limba germană ca limbă de predare. Şi nu putem noi românii să cădem în greşala în care au căzut cei cari credeau că naţionalizarea unei populaţiuni se poate face violentând sufletul copiilor ei. Cu atât mal puţin putem cădea noi In această greşală, cu cât metoda n’a dat nicăiri roade. Pretutindeni ea a săpat o prăpastie intre minorităţi şi naţiunea dominantă. Naţionalizarea reuşeşte cu atât mai puţin, cu cât uzează de metode mal nenaturale, mal violente, mal brutale. Dimpotrivă acordând minorităţilor un regim de libertate, care le scuteşte de nevoia de a fi In fiecare clipă sur le qui vive, mereu in atitudine de apărare, care răpeşte agitatorilor materialul eficace de afiţare, apropierea de naţiunea dominantă, de limba ei, de mentalitatea ei, se face pe nesimţite, iar egalitatea reală, nu numai cea formală, suprimând raportul de stăpânit şi stăpinitor, asigură triumful scopului pe care ca şi centratele „Universul“ îl vrem şi noi, ca toţi locuitorii acestei ţări, să se simtă copiii ei adevăraţi, singurul lucru care corespunde interesatul real al ţărei. SINCERUS Vn Lucruri din Banat de Sever Bocu, deputat O episcopie în Timişoara era an esiderat vechiu al Românilor din Bănat. Şi nu a tot numai, ci a întregei biserici ortodoxe din Transilvanic şi Bănat, a românismului integral deci de peste Carpaţi. Ea nsemna recucerirea unei poziţiuni pierdute, căci Timişoara era o vejehe reşedinţă episcopală, după unii metropolitană, ce reamintea viu caracterul românesc de altădată al provinciei, — prima colonie a cucerirei romane, — caracter ce a luptat atât de eroic cu vicisitudinile unei istorii potrivnice milenare. Dacă subtera ungurească guvernele i-ar fi întrebat pe Români, în ce ordine ar dori să-şi realizeze cele trei episcopii, a Timişoarei, a Clujului şi a Orăzii, ce figurau constant printre revendicările lor.În cazul cand li s’ar acorda una din trei, răspunsul ar fi fost prompt: Timişoara. Atât de mult în concepţiunea generală se legau de aceasta cele mai mari, mai vitale şi mai urgente interese naţionale. Şi iată că a sosit timpul reparațunii integrale a nedreptăţilor istorice. România întregită a reclădit vechile metereze ale credinţei, rare ale culturei româneşti pretutindeni, — minus una, în Bănat. S’a reînfiinţat episcopia Orăzii, a Clujului, se fac alte două episcopii noui în Basarabia, alta la Constanţa, din consideraţiuni mai mult simetrice de stat, numai scaunul timişorean rămâne şi pe mai departe în ruină şi ’n România întregită. Acest regret se adânceşte din zi în zi. „Totul sau nimic“ era alt axiom al d-lui Brătianu. In logica acelui axiom d. Brătianu nu îi dă azi Bănatului nimic, fiindcă nu i-a putut da altă dată totul. înzestrarea Timişorii cu institutiuni, Universitate, Epscopie, Teatru, etc. ar fi o politică, o concentrare de forţe, vizând precis o ţintă în viitor. Căci pe ce se pot răzima nădejdile noastre în viitor ? Pe faptul că vom şti în jumătatea românească a Bănatului creia o civilizaţie a noastră superioară, care să exercite o atracţie continuă asupra celeilalte părţi, o dorinţă de alipire tot mai vie; că nu vom degrada Timişoara din ceea ce a fost: capitală Banatului întreg; că nu-i vom retrage misiunea ce a avut: oraş de expansiune economică şi industrială spre Balcani; că vom face din ea un far împrăştietor de putere şi prestigiu până’n Dunăre şi Tisa. In loc de aceasta ce vedem? Marei sforăeli de altă dată îi succedă o amufire completă, nu mai există o chestie a Bănatului, nici externă, nici internă, în joc de războiu cu Sârbii, relaţii, nu normale, ultraamicale, dulcege. Bănatului i se refuză o episcopie, s’ar supăra poate Sârbii, se uită a se lua în budget alocația pentru Politechnîcă, Bănatului nu i se mai cuvine nimic. Ce a 1 tobele din I de stat? Intâiu, fiindcă lipsește, du-_ mai din surlele si p* ' ^ÎWffTifvara'îni 1921 când d. Brătianu pornise tocmai din Bănat și pe chestia De ce,această preluare a Timişoarei, când interese de ordin general superior, cer şi azi, evident, ca în trecut, ba aizi mai mult ca în trecut, fortificarea acestui bastion de la sud-vest, care este Timişoara, de o extremă importanţă naţională şi diverselor valori politice şi de stat. Acom, fiindcă în România, chiar de nu ar lipsi, nimeni nu se împiedecă în asemenea lucruri, câtă vreme consideraţiile electorale şi de partid, primează. La departamentul cultelor se afla d- Goga, care e ardelean!, era firesc deci să dea preferinţă prăzii şi Clujului asupra Timişoarei, care nu avea în sprijinul ei decât un simplu interes de stat. Şi astfel şi în al patrulea om al României Mari, stăpânirea noastră în capitala Bănatului stă stingheră între impozantul Dom catolic şi trufaşa Catedrală sârbă, cu o simplă bisericuţă la mahala, pe care se sprijină atât prestigiul nostru de start cât şi revendicările asupra Bănatului. Bănatului cruciata întru cucerirea puterii? Un mic grup de oamenî, „aleşi" deputaţi şi senatori, o parte din ei, cea maî mică şi de bună credinţă poate, cu o vîe amărăciune în suflet, că nu poate realiza nîmîc, o justificare cât de mică pentru fapta lor, puţin glorioasă, de a se fi făcut liberali. Aşa se închee marele capitol naţîonal-lberal dig Bănat. ¥ * ¥ Decepţia cea mare îi vine Bănatului de la partidul liberal. Se credea şi, cu drept cuvânt, că Bănatul va fi copilul desmierdat al d-lui Brătianu, „chestiunea Bănatului“ fusese doar o chestie cu adevărat închiriată de d-sa şi de liberali. Dar ce decepţie ! Bietul Bănat, — nu şi-a ştiut alege părinţii! El este victima dragostei liberale. Nu, într’adevăr, cu ce s’a ales Bănatul, pe urma marei solicitudini a d-lui Brătianu pentru el ! Provincia are sentimentul de a fi abandonată Nu că şi-ar fi retras, ca un Aurelian modern, legiunile de acolo, nu, ele stau încă acolo, pe poziţii, proconsulul însuşi încă la post, dar ne mai îndeplinind decât o misiune de exploatare şi devorare. La Paris, d. Brătianu, mâhnit de a nu obţine Bănatul întreg, refuză o formulă tranzacţională, care ne împingea totuşi hotarele de azi până în dunele Delibratei, pe vechile limes romnms, ne punea în posesiunea gurilor Mureşului şi, ne salva jumătate din populaţia ce a schimbat robia ungurească cu cea sârbească. „Frontiera cea mai rea e cea mai bună“ era însă maxima de atunci a d-lui Brătianu, maximă atât de sinceră, încât azi d-sa face disperate dar zadarnice sforţări, pentru a salva, pe calea diplomaţiei, câte-o comună-două românească din ghiarele sârbilor, sora a * '¥i aduce câteva meschine corecţiuni hotarelor imposibile. Ce noroc era pentru Bănat, de era mai puţin iubit de d. Brătianu, de lăsa la timp pe altul, să ne salveze, fie şi mai puţin, dar în realitate, în locul d-sale, care ne salva totul, în teorie. Şi când te gândeşti că de făcea acest lucru salva şi una şi alta, şi realitatea şi teoria, nu e decât şi mai profund regretabil, că prea mult a iubit d. Brătianu Bănatul* * SEVER BOCU D. SEVER BOCU Patrioţii unguri dala Budapesta au trimis d-lui general Văicoianu, după alegerea dela Eghiu, o depeşă de felicitare in următorul cuprins: — Bravo ! sunteţi mai tari ca noi, i-aţi venit de hac Iul Halda!. NAZBATII Religie nouă Trxi profesorde filosofie liberal a ţinut de curând o conferinţa, la Ateneu, făcându-se apostolul următoarei reconfortante idei: „Fericirea constă într’o înălţare sufletească iar nu în satisfacerea nevoilor materiale”. E religia nouă, pe care cugetătorii liberali vor s’o impună ţării. Şi e foarte bună. Eu personal o primesc cu entuziasm. Să se ştie deci că nu mai trebuesc lemne, nu mai trebuie zahăr, nu mai trebue nici scăderea chiriilor, nici urcarea valutei, — nimic! De ce să ne mai facem sânge rău cu satisfacerea nevoilor materiale, când e destul să-ţi salţi sufletul un pic, ca să, înoţi în fericire? Mi-e milă numai de guvernul" liberal care tocmai rezolvase toate problemele de mai sus, şi hodoronctrorve! — a venit filosoful şi a făcut ca totul să devie inutil. KIX. Persecuţiuni bancare Nu sunt nici opt zile de când ne-am exprimat teama că nouile dispoziţii pentru controlul operaţiilor de devize vor fi nu numai lipsite de eficacitate, ci şi vexatorii şi ruinătoare pentru unde bănci, în favoarea unui restrâns număr de bănci privilegiate. Deputatul Roth vorbise în acest sens în Cameră şi d. Vintilă Brătianu a ţinut să-l asigure că măsurile vor fi aplicate cu toată imparţialitatea, excluzându-se de la dreptul de a negocia devize numai băncile dovedite ca speculatoare asupra valutei. In adevăr lista băncilor autorizate să vândă şi să cumpere devize cuprinde un număr restrâns de mari bănci care la un loc vor deţine un monopol distrugător pentru majoritatea băncilor mai mici a căror principală sursă de existenţă era comerţul onest de devize. Lipsesc de pe lista întocmită de oficiul de control o serie de bănci vechi şi însemnate a căror corectitudine e mai presus de orice bănuială. Şi mai lipseşte aproape totalitatea băncilor ungare şi săseşti din Ardeal Este evident că această listă e alcătuită cu totul în favoarea băncilor din vechiul regat şi nici chiar a tuturora, ci a unei minorităţi puternice-In al doilea rând ni se va răspunde că lista e numai provizorie. Dar vom replica imediat că condiţiile pentru admiterea altor bănci sunt atât de restrictive, încât exclud orice posibilitate de a obţine o autorizaţie nouă. Efectul va fi că o sumedenie de bănci din Capitală şi aproape toate băncile create prin economiile şi întreţinute prin munca populaţiei din provinciile noui vor fi silite să-şi concedieze cea mai mare parte din personal şi să-şi reducă activitatea . Poate ca acesta să fi fost şi scopul urmărit de guvern. In ce ne priveşte, nu putem decât să-l dezaprobăm. înţelegeam la rigoare un control, dar unul egal, general şi uniform. E. Fii. Citili gevenii Literar Carnetul nostru Ţara decoraţiilor ...Se par că nu e România! E Serbia. Iată ce ne informează „l’Oeuvre": „...de la încheierea păcii au fost decernate în regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, un milion de decoraţii. Cancelaria ordinelor din Belgrad, copleşită, imploră de la parlament creditele necesare pentru augmentarea personalului”. Iată, deci o taie, care sîn şi mai bine ca a noastră. E o stare sufletească careînvederează multă şi binefăcătoare copilărie în sufletul unui popor. Nu e de mirare, deci, că cele mai... decorate popoare sunt aici, la porţile întunecatului Orient. Şi e de asemeni, uşor de înţeles de ce chiar republica sovietică rusă nu s’a putut emancipa de nevoia socială imperioasă a decoraţiei. înşişi tovarăşii conducători ai „Republicei sovietelor, muncitorilor şi soldaţilor ruşi“, decerii decoraţii, după metoda burgheză. Există, după cum se ştie, un ordin al „Steagului roşu” care se dă celor ce-au binemeritat de la revoluţia comunistă. Nu se poate guverna, deci, în ţările Orientului, fraged şi copilăresc , decât cu decoraţii... Republica cehoslovacă, isbutind să se lepede la primitiva necesitate socială, a instituit un ordin rezervat exclusiv străinilor... . Să nu ne simţim umiliţi de această nevinovată, dulce şi ridicolă nevoie publică. Care dintre oamenii maturi nu se gândesc cu melancolie că nu mai pot preţui jucăriile copilăriei. Şi e tragic copilul căruia îi e ruşine de copilăria lui. Sunt cuminţi, prin urmare, conducătorii Serbiei cari — după cum se vede—execută cu ardoare o mare operă de împăcare şi nivelare socială: decorarea grabnică a întregului popor... D. T. Chestia gliei Răpire senzaţională D. Istrate Micescu a declarat că d. Ionel Brătianu trebuie zmuls de sub influenta celor din jurul său. Ziarele D« ISTRATE MICESCUi Numai de Iași şti unde să-l depun, ca să nu-i dea de urmă!... :-^S Copii teribili! de I. STEFANESCU, sculptor De câteva ole copiii mei au pus thmcile; şi dacă popoarele celelalte pe pieptul lor tânăr tricolorul românesc. Foarte frumos : tinereţea totdeauna a început cu naţionalismul ! Dar de ce au pus tricolorul f'toia de arupe? Aici îmi expii.f. reS-b-eDae s£ o deosebească de „Jidani“, arătând prin semnul antod că sunt creştini. Perfect! înţeleg să fii naţionalist, înţeleg să fii creştin, căci te-ai născut astfel; dar de ce să fi antisemit? Şi cum se face că s’au transformat copiii mei aşa de brusc în antisemiţi, când până nci dăunăzi, prietenii cr cei mai buni erau evreii ? Chiar în ziua de Moş-Ajun o colegă evreică a venit cu automobilul de mi-a plimbat fata pe la cunoştinţe, îndeplinind tradiţionalul obicei românesc, iar zilnic în casă an elev evreu făcea schimb de mărci cu liceanul meu. Şi aşa deodată, ca un incendiu provocat de o mână ascunsă, au izbucnit limbile de foc moarte Jidanilor ! Şi gurile lor tinere, nevinovate, cu o naivitate adorabilă gândăvesc cuvinte neînţelese de : „numerus clausus". Jidanii?! , Mi-a gâdilat şi mie plăcut urechia acest cuvânt absurd, aruncat ca o supremă ofensă unui popor inteligent şi muncitor, îmi aduc aminte de tenebroasa educaţie ce am primit prin şcoli, unde prejudecăţile de rasă au fost exploatate în mod scandalos de pescuitorii în apă tulbure. Astăzi se reeditează strigătul desperat ce îl credeam îngropat odată cu prejudecăţile generaţiilor trecute reacţionare. Nimeni nu mai crede un pericol evreesc! Sunt ei de vină că au comerţul în mână fiindcă i-am oprit noi de la funcţiuni ? Şi sunt toţi bogaţi ? Dacă printre mulţi îmbogăţiţi, sunt şi Evrei, dacă ne-am lua după „numerus clausus“, vom găsi exact la numărul populaţiei evreeşti numărul corespunzător de îmbogăţiţi ai neamului lor în dauna celorlalţi Evrei. Lipsiţi de scrupule, avizi, tâlhari se găsesc în toate naţiu dar umanitarişti, exact la numărul populaţiei (vezi numerus clausus) au dat şi evreii umanitarişti ca Baruch Spinoza, Karl Marx, Max Nordau, cari nu erau nici decum bancheri, ci se perdeau în „speculaţii" filosofice nerentabile, aducătoare chiar de prigoane. Sentimentali poeţi au avut şi Evreii , Heine. Artişti mari au avut şi Evreii: Rachel, Sarah Bernard*, Ventura (din mamă evreică), care au onorat lumea cu arta lor. Nu se asimilează Evreii ? In viaţa mea am avut ocazia mea să văd pe Evrei mai lipsiţi de prejudecăţi de rasă decât celelalte naţiuni, Evrei cari au vrut să-şi lege viaţa prin căsătorii cu Românii. Sunt Evreii laşi ? " . Au fost cazuri strălucite de eroism al Evreilor pe frontul francez, Evrei cari au luptat pentru un popor ce a ştiut să-i asimileze, identificându-i cu aspiraţiimile lor naţionale. Şi Evreii au avut îndrăzneţii lor ca Max Goldstein, care, pentru o „idee“ greşită a comis un asasinat oribil care nu i-a adus decât temniţa. Dar Evreii comunişti, cari pentru utopia lor au suferit lanţuri, carceră, pină şi moartea? Nici o logică nu este să fii antisemit, şi această nebunie nu este decât o boală molipsitoare, provenită din cauza vreunui microb cu cioc şi ochelari, rare ca şi microbul virgulă al holerei sau al exantematicului, intră un sânge prin vre-un păduche, îl încălzeşte şi agită fiinţele tinere unde e sângele mai curat şi mai primitor. Ştiu că Românul este bun, ştiu că va fi un foc de pae şi copiii mei, teribilii antisemiţi, iar au să aducă pe colegul lor Max Leibovici prin casă, ca să facă schimb de mărci poştale, să înveţe arta comerţului dela el, fid unui popor comerciant care a adus mari servicii omenirei, căci Spania a decăzut din ziua când: s’au tsgonit Evreii! ...... I. ŞTEFANESCU Sculptor . Continuarea la pag, n-a. Când valuta stăpâneşte 99 (De nenumărate ori, în ziarele noastre, am atras atenţia asupra primejdiei care ameninţă cultura românească Fără a intra de astădată în amănuntele discutate odinioară, semnalăm în treacăt imposibilităţile în care se găseşte un intelectual dornic de o carte sau de o revistă franceză. Valuta impune astfe de greutăţi, încât chiar dacă un librar face sforţări ca să-şi împodobească raftul cu cărţi de la Paris, riscă să rămână cu ele nevârdute, pentru că la foarte puţini muşterii le dă mâna să le ia. Sunt reviste franţuzeşti, care de doi ani n’au mai făcut drumul până la noi. Sumarul lor şi conţinutul câtorva pagini ne vin, în marile cotidiame, dar nimeni nu se poate mulţumi cu rezumate succinte,sau cu comentariile făcute de alţii şi care nu ne satisfac. Această îndepărtare sistematică dureroasă, mai ales pentru cei care şi-au făcut educaţia minţii urmărind ştiinţa şi literatura franceză. Sufleteşte, distanţa pe care valuta o pune între noi şi cei cu carre ne-am obişnuit până ori, are ceva din dezolanta izolare a oamenilor porniţi în largul mărei şi plutind departe de frământarea celor lăsaţi în urmă, încetul cu încetul se rupe contactul sufletesc şi spiritual cu apusul. Trebuia să se găsească o soluţie pentru a curma răul şi iniţiativa unei întreprinderi de asemenea natură nu putea fi luată decât de un entuziast în mâna căruia există putinţe de realizare. D. Iorga era indicat. Savantul şi-a dat seama de ce ne lipseşte. Profesorul s’a gândit ce ne trebue. Artistul înflăcărat în sufletul căruia clocoteşte dragostea biruitoare de zăgazuri, a înfiripat primele avânturi şi „Colaboraţia latină“ s’a întemeiat pe hem cu atât mai solide cu cât în fruntea ei stă cu toată autoritatea trebuincioasă, omul care cu scrisul, cu vorba şi cu sufletul, ştie să unească dorurile, năzuinţele şi interesele a două popoare cu necontestate afinităţi-D. Iorga îşi propune să înlesnească adusul cărţii franceze şi mai mult chiar, are siguranţa că francezii sunt dispuşi să înceapă tipărirea cărţilor la noi. D-sa mai propune înfiinţarea unei case franceze la Bucureşti, unde să fie o expoziţie şi unde să vină să locuiască studenţii francezi care ne-ar vizita, înlesniri de călătorii prin ţările apusului, fac parte din program. Aceste călătorii sunt tot atât de necesare ca şi citirea cărţilor, — ele împrospătează sufletele şi deschid orizonturi noui, pentru cei însetaţi de cultură, de lumină şi de educarea ochiului. De la un capăt la altul, ţara aplaudă iniţiativa d-lui Iorga- Piatra fundamentală a fost pusă, — rămâne să o ajutăm să ridice clădirea ! Dar ttu e vorba numai’ de carte şi de tablouri, ar trebui să ne gândim şi la arta dramatică, la acel teatru francez reprezintat pe scenă de actori eminenţi pe care nu-i mai putem vedea. Vina nu e a lor . Viu e nici a impresarilor, nici mai ales a publicului bucureşteam, care ar umple teatrul unde joacă Le Bargy, De Max, Yennel... Vina e a valutei. Nu ne mai vin artiştii francezi şi italieni, cum nu ne mai vine cartea franceză şi italiană. Oricât de puţin ar c®re un actor, care trebue să vie înconjurat de un bun ansamblu, preţul tău poate conveni celui mai dezinteresat impresar, căci valuta stăpâneşte şi seacă cele mai nobile elanore. Dar şi aci poate exista ist remediu. Citesc în ziarele pariziene cum guvernul de-acolo a înjghebat un mare turneu de propagandă în America de sud şi în America centrală-Iată-i pe americani mai fericiţi decât noi şi din acest punct de vedere. Valuta lor îngăduie o asemenea strălucită colindă. Mulţumită cursului dolarului, ei vor aplauda pe de A. de Colafooraţia latină99 6*1 HERZ