Adevěrul, mai 1924 (Anul 37, nr. 12350-12373)

1924-05-09 / nr. 12355

Anul XXXVII. No. 123551 Lei exemplaiin m nun rara r tei exemplarul II străinătate Vineri 9 Mai 1924 Adeverul «nmârfiat / * ,888~"lOT7 1 CONST. HILLS 1897—100 Pentru întocmirea proiectului de lege care va regula regimul tiparului se zice că guvernul intenţionează să ceară şi părerile asociaţiilor de presă. E un gând bun care ar fi putut să-i vie mai curând, anume la alcătuirea nouei Constituţii, căci astfel nu s’ar mai fi prezentat sub formă de cârpeală. Dacă se va întâmpla sau nu aşa, vom vedea, şi iarăşi rămâne să vedem ce vor răspunde asociaţiile noastre. Asta nu împiedică însă să ne spunem de pe acum cuvântul, mai cu seamă că acea consultaţie nu-i chiar atât de sigură. Iar acest cuvânt se poate scrie foarte simpli şi lesne întrucât e numai unul şi e la singular: libertate. Cuvântul e dealtmintreli potrivit pentru orice alt soiu de activitate, căci nici nu e cu putinţă de închipuit o activitate, ori de ce natură ar fi ea, încătuşată. E cea mai flagrantă contradicţie între termeni. Dacă e ceva pe lume pe care nimic şi nimeni nu-l poate atinge, prin nici un fel de mijloc, e cugetul. Aci ne aflăm în domeniul libertăţii absolute şi cu desăvârşire intangibil. Şi dacă cugetul e liber, dela primii ani şi până la moartea fiecăruia din noi, de ce exprimarea lui să fie ţărmurită? N’are nici un sens, ba e chiar o mare primejdie. A nu cunoaşte, în toată clipa, care e cugetarea sinceră a tuturor locuitorilor ţărei, a-i sili să şi-o ascundă pe faţă deşi năuntrică ea este fără de limită, iată ceia ce ar trebui cu adevărat să bage în sperieţi guvernele, să îngrijească adânc clasele dominante şi să dea de reflectat serios şefului statului. , Ar fi ca şi cum s’ar trăi pe întuneric şi fără nici o parii, în mijlocul unei imense pulberării. Şi tocmai de aci s’au născut revoluţiile cele mari, catastrofe sociale, războaiele civile, din această necunoaştere din partea celor de sus a gândirei maselor cetăţeneşti.. De când există omenirea nu s’a închipuit vreodată o supapă mai minunată şi mai sigură în funcţionarea ei decât libertatea desăvârşită şi pe faţă, după cum fiecare o are într’ascuns dela natură. Zecimi de mii de spioni, plătiţi cu sutimi de milioane pe an, nu sunt în stare să informeze atât de repede şi de adevărat guvernele ca spusa fiecăruia liber rostită. E chiar de mirare foarte că ţăranii nu s’au gândit că singura lege siluitoare cu folos, pentru ei ca şi pentru întreaga ţară, era numai aceia prin care s’ar fi constrâns tot omul să-şi spue măcar odată pe lună gândul sincer, aşa cum îl poartă în ere eri. Mai curând s’ar înţelege deci o impunere cu forţa a libertăţii decât micşorarea şi îngrădirea ei. Ar fi o curioasă experienţă de făcut, ca presa să dispară pe un an, sau să nu se ocupe decât de fleacuri şi de fapte diverse. Una ca asta ar echivala cu punerea la secret, mai rău ca la Jilava, a întregei maşini conducătoare. Miniştrii ar deveni ca nişte orbeţi, cari ar risca, la tot momentul, să-şi frângă gâtul prin gropi şi hârtoape. Şi nu numai miniştrii, dar tot ce e autoritate, inclusiv poliţia, poliţia mai cu seamă, şi justiţia pe deasupra, n’ar şti cum şi pe unde să bâjbâe prin întunerecul gros ce le-ar cuprinde. Ţara ar da subit înapoi cu veacuri, în primejdie de-a pieri chiar în scurtă vreme. Numai astfel până şi cel de pe urmă dintre noi îşi poate da seama de importanţa presei în zilele noastre, închipuindu-şi-o suprimată total pe un timp oarecare. O eclipsă de soare pe câteva luni n’ar avea urmări mai grozave. De-aceia repet, ori câte neajunsuri ar părea că are libertatea — și-mi permit a crede că n’are nici unul — singurul regim la care trebue să se oprească în fine guvernul, consultându-ne sau neconsultându-ne, este libertatea absolută pentru presă. Scriu încă odată şi subliniez absolută, ca să nu se creadă cumva că e o scăpare din condei. Cum ni-i cugetul, astfel să ne dea vie legea să ne fie şi vorba şi tovisul Răspunderea? Dar cine ai«»unde de cuvint aia cari si ase lumea, de când e lume, pentru care Homer le-a şi numit înaripate? Strada, salonul, cârciuma, cafeneaua, etc., să fie slobode, iar presa încătuşată? E o pură nebunie, fiindcă salonul, strada, cârciuma şi cafeneaua ar lua locul presei libere, în condiţiuni incomparabil mai rele. Şi dacă de la presă poate veni un sfat, o indicaţie, o alarmă la timp, de la celelalte nu se ştie ce poate să iasă cu vremea sub un regim de constrângere. I. Teodorescu NĂZBÂTII Ceasornic Tot căutând să mai găsească ceva nesoluţionat şi neîndreptat în ţara aceasta, ’’Viitorul“ descopere, în sfârşit, că România sufere însă de o lipsă: n’avem ceasornic la palatul poştelor! E, în adevăr, o lipsă esenţială in viaţa noastră de stat, dar nu e lipsită de oarecare înţelesuri metafizice. Lipsa unui ceasornic la Poştă e foarte explicabilă: oameniicari au trebuinţă cu Poşta trebue să ştie ora precis; or e ştiut că în Bucureşti toate ceasornicile publice ,duc o viaţă, individuală Independentă..... Când e 9 la palatul regal, e 5 la Fundaţie şi 3.30 la poliţie, e 12 la ministerul de finanţe şi 2 la casa de depuneri. ...Nu, nu. — Poşta nu trebue să aibă ceas. Nu trebue să glumim cu lucrurile serioase! Kix. La înmormântarea lui Bibicescu, d. N. Săveanu a zis: „Carada, Costinescu, Bibicescu, s’au socotit factori de înnălţare a instituţiilor ce conduceau, iar nu pe acestea ca mijloace de înnălţare a lor“. ...Nu s’a gândit oratorul că, preamărind astfel pe cei de ieri, îi dă de gol pe cei de azi ? ria se reface Măsuri financiare şi măsuri economice Ungaria se reface. Din toate părţile ii se fac manifestaţii de simpatie şi ii se face chiar curte. Din Londra se anunţă că ea poate conta cu siguranţă pe împrumutul de 250 milioane coroane aur, cam nouă miliarde de lei la cursul actual. Noul ministru de finanţe Korány, care a fost până acum reprezentantul diplomatic al Ungariei la Paris, povesteşte că în audienţa de concediu pe care i-a acordat-o d. Millerand şi care a durat trei sferturi de oră, preşedintele Republicei franceze a manifestat cel mai mare interes pentru Ungaria şi şi-a exprimat încrederea in puterea de regenerare a poporului maghiar. In acelaş timp, guvernul maghiar desfăşoară o vie acţiune pentru dezvoltarea economică internă. El lucrează In special la dezvoltarea industriei, pentru încurajarea căreia nu ezită să sacrifice sume din budgetul statului sub formă de prime directe de încurajare. Mulţumită acestui sistem, industria textilă de exemplu, a şi ajuns în Ungaria mică, la proporţiile pe cari le avea altă dată in Ungaria mare. In chiar momentul acesta s-a elaborat la Budapesta, un nou tarif vamal protecţionist. „Neue Freie Presse“ a publicat o anchetă cu privire la dânsul, care arată că In special sunt protejate industria textilă, cea a cismăriei şi cea a ferului, cu toate că lipsa materialului primar părea să indice că Ungaria nu are o industrie feroviară de protejat. In medie sporirea taxelor vamale ungare corespunde, după „Prager Presse", cu întreitul celor actuale. Dar la industriile cărora li se acordă o protecție deosebită, cum sunt cele mai sus enumărate, urcarea tarifelor este formidabilă. In plus, toate taxele sunt prevăzute In coroane aur, căci Ungaria se îndreaptă acum spre valuta aur. După ce am stabilit cu Ungaria acordul asupra tuturor chestiunilor litigioase pe cari le aveam cu dânsa,- nu putem decât să ne bucurăm de această intensă activitate a ei. Munca şi bogăţia ar putea s’o Impace cu soarta ei politică şi s’o întoarcă de la intenţiuni utopice, dar cari nu mai puţin ar turbura liniştea şi ar ameninţa pacea vecinilor ei. Dar de învăţat par'că tot am avea de învăţat ceva, privind mijloacele prin cari ţări învinse ca Austria şi Ungaria, au ajuns să se refacă şi să se ridice, din cea mai mare decădere şi au reuşit să găsească chiar şi credite, pe care unele state învingătoare le cântă in zadar. E. O grandioasă materializare a stiinjii In trecutul omenirii de POCTORUL YGREC Ce reprezintă marea piramidă a Egiptului ? Toată stiinta astronomică si chiar o parte a Stiinfli moderne exprimată printr’o colosală Si simetrică așezare a unor blocuri de piatră. Cea din urmă carte a directorului Observatorului astronomic din Bourges, apărută de curând sub titlul „Ştiinţa misterioasă a Faraonilor“ ne vorbeşte de adâncul înţeles ştiinţific cuprins în vechile piramide ale Egiptului. Nouile descoperiri ne par chiar mai minunate şi mai uimitoare decât comorile găsite în Valea Regilor, cu prilejul desvelirii mormântului lui Tutankamon! Pe când acestea din urmă ne, arată desăvârşirea la care a ajuns arta omului de acum 3000 de ani, descoperirile din urmă ale egiptologului Piazzi-Smith şi ale abatelui Moreux lacercetarea piramidelor egiptene, ne uimesc prin revelarea perfecţiunii la care a ajuns inteligenţa, ŞTIINŢA savanţilor egipteni (preoţii de acum 4000 de ani!) . / ;" Se ştie astăzi — în urma unor îndelungate cercetări — că nu în legendele chineze sau în cele indice trebue căutate — aşa cum se credea înainte — cele mai vechi urme ala gândirii umana scrise, nu pe pietrele rămase de la primii faraoni egipteni. Din toate monumentele rămase din acele timpuri îndepărtate, acela care atrage atenţiunea prin proporţiile sale fantastice, este vestita Marea Piramidă de pe vremea faraonului Keops, acea colosală îngrămădire de blocuri de piatră, în formă piramidală având ca bază un pătrat de 232 m. şi o înălţime de 149 m. Cei vechi o socoteau ca una din cele 7 minuni ale lumei, dar nimeni n’a bănuit până astăzi ce însemnătate are pentru omenire şi ce reprezintă în realitate îngrămădirea acelor mii de metri cubi de stânci aşezate simetric şi atât de desăvârşit alăturate unele de altele încât — deşi fără ciment între ele— par a forma totuşi im bloc uriaş şi unic. Din cele 80 de piramizi ale Egiptului, multe s’au dovedit, că sunt în adevăr morminte de regi, căci s’au găsit în ele mumiile regale depuse acolo din timpurile cele mai îndepărtate. A admite însă, că s’au putut întrebuinţa zeci de ani şi de sigur sacrifica mii de vieţi pentru construirea unui monument destinat numai de a conserva un cadavru — fie el chiar al unui rege — ar fi să admitem implicit ipoteza că un popor Întreg a fost atins de o aberaţie mentală! Abatele Moreux — directorul Observatorului astronomic din Bourges şi un egiptolog savant — şi-a zis, bazat şi pe cercetările egiptologului Piazzi-Smith (care şi-a consacrat întreaga-i viaţă unor astfel de cercetări) — că, de sigur, o idee mult mai înaltă trebuie să fi prezidat la construcţia Marei Piramide. Intr’adevăr, nu s’a găsit la acest monument nici o indicaţiune, care să arate că ar fi fost destinat să fie un mormânt şi a fost dat scrutătorilor moderni ai tainelor trecutului, să smulgă secretul păzit de atâtea mii de ani de Sfinxul monstruos pe care savanţii acelor vremuri, care se pierd în negura veacurilor, l-au aşezat înaintea piramidelor. Cred, că şi cetitorii Adevărului vor fi cuprinşi — ca şi mine — de un sentiment de admiraţie aflând astăzi despre tainele Ştiinţii ascunse în Marea Piramidă şi a căror descriere sumară o fac după cartea savantului abate astronom şi egiptolog. In toate timpurile Marea Piramidă n’a fost socotită ca un... mormânt, ci ca un monument ale cărui proporţii au fost astfel calculate încât materializa oareşicum nişte noţiuni numerice sau raporturi matematice pe care vechii savanţi (preoţii) egipteni leau socotit demne de a fi conservate pentru vecie omenirii. Herodot, părintele istoriei, care a vizitat piramidele în anul 500 înainte de Christos, scrie în istoria lui, că preoţii egipteni i-au afirmat, că proporţiile stabilite pentru Marea Piramidă, între latarea bazei şi înălţimea ei erau astfel, că pătratul construit pe înălţimea verticalei egala exact suprafaţa fiecărei din feţele triunghiulare ale piramidei. Geometri moderni au verificat aceste afirmări făcute lui Herodot de preoţii egipteni şi le-au găsit perfect exacte! Constatându-se aceasta, s’a mers mai departe cu cercetările şi s’a descoperit, că constructorii Marei Piramide, de acum patru mii de ani, erau matematiciani şi astronomi desăvârşiţi. In toate timpurile oamenii erau in căutarea unui mijloc precis pentru orientarea lor în spaţiu. Se ştie, că pentru acest scop aveai busola, dar toată lumea ştie, că acul magnetic, care ne arată nordul, nu indică în realitate decât nordul magnetic şi nu nordul ceresc, şi pentru aflarea nordului (punctul cardinal) e necesar pentru fiecare joc, an şi chiar zi, să se facă mereu corectări de date. Steaua polară nu poate nici ea să ne orienteze precis. Ea nu ocupă polul ceresc, acel punct ideal ceresc care e nordul. Ea descrie o circumferinţă în jurul polului, iar pământul nostru, care balanţează în spaţiu, are axa lui îndreptată succesiv spre diferite (Citiți continuarea în ?U,L Ciki * Politica noastră externă in raport cu Franţa si Anglia Acuitatea problemei basarabene * De la războiu încoace, până nu de mult, politica noastră externă era mai mult în funcţiune de marile probleme economice şi financiare, răsărite de pe urma războiului de întregire. Factorii economici şi financiari aveau întâietate, în raporturile cu marii noştri aliaţi. Ei erau acei cari determinau sau urmau să determine legăturile strânse şi cordiale şi să fixeze apropieri definitive de unii sau de alţii. Nu-i vorba, diriguitorii partidului liberal nici în această privinţă n’au ştiut să îmbrăţişeze întregul complex al problemei. Având de manevrat cu elemente care nu produceau rezultate imediate sau care se pretau la generalizări în privinţa nouilor contururi ale vieţei economice de după război, şeful guvernului şi, în special, Vintilă Brătianu s’au mulţumit a vedea o explicaţie meşteşugită acolo unde trebuie văzută o realitate inexorabilă. Era dela sine înţeles — şi, de altfel, cei interesaţi au comunicat-o şi regelui — că aliaţii noştri, în legăturile cu noi, izvorîte din concursul ce ne-au dat pentru făurirea României întregite, vor căuta să-şi promoveze, în chip cât mai favorabil, şi propriile lor interese economice. In loc să priceapă această situaţie, d. Vintilă Brătianu s’a cantonat în practicarea unui exclusivism excesiv, mulţumindu-se cu formula că relele de astăzi sunt inerente fazei de tranziţie prin care trecem. Că nu este astfel, că în afară de relele fireşti mai suntem şi strânşi din ce în ce mai mult, în cercul de fier economico-financiar ostil nouă, acest lucru nu-l înţelege guvernul actual şi probabil de-l va înţelege odată, va fi prea târziu. Oricum până acum câtva timp, politica noastră externă nu cunoştea decât mici convulsiunii, pe baza factorilor economici. De curând, însă, lucrurile s’au schimbat. A început să primeze factorul politic, care priveşte graniţa noastră dela răsărit. Problema basarabeană predomină astăzi politica noastră externă. Ea este acela care îi fixează contururile. * Pentru asigurarea graniţei Nistrului există două posibilităţi, în materie de alianţă. Una, socotită drept manieră forte, ar fi o alianţă cu Franţa, care să ne garanteze această frontieră. O atare procedură ar putea fi însă plină de mari şi grele consecinţe, de diferite naturi. Aceasta bineînţeles în cazul când Franţa ar fi dispusă la un tratat de garantare de graniţă, iar ştirile după care militarii francezi şi în special mareşalul Foch i-ar pune piedici, ştiri răspândite în presa străină, s’ar dovedi neîntemeiate. O a doua posibilitate ar fi aceia a unui acord între Anglia şi Iranţa, pe tema Basarabiei. Cu alte cuvinte, nu o alianţa cu Franţa ci aderarea Angliei la atitudinea Franţei în chestia basarabeană, pentru ca toată lumea să ştie că Anglia şi cu Franţa asigură României frontiera Nistrului. O atare soluţie ar avea avantajul de a ne crea garanţii mai mari, fără a angaja România în alianţe supărătore pentru unii. Ea ar presupune doar ca Anglia, a cărei atitudine din trecut este cunoscută, dar n’o cunoaştem precis pe cea actuală, să accentueze că gândeşte la fel şi astăzi şi că înţelege ca lucrurile aşezate pe temeiul protocoalelor de recunoaştere a alipirei Basarabiei, să rămâie în fiinţă şi în viitor. Nu este nevoie de prea mare perspicacitate pentru a întrevedea că d-lui Ionel Brătianu îi surâde această din urmă formulă şi că în scopul unui atare aranjament d. I. G. Duca a făcut vizita „neoficială“ — vorba ziarului „Times“ — d-lui Mac Donald. In sensul acesta sunt prezentate de către guvernamentalii autorizaţi cele petrecute în întrevederea de la Londra, despre care se ocupă marele cotidian londonez. Va conveni Anglia la cele propuse de d. I. G. Duca, după cât se asigură, cu consimţimântul prealabil al d-lor Millerand şi Poincaré ? Un răspuns favorabil imediat, ministrul nostru de externe nici nu l-a aşteptat. Momentul psihologic nu se pretează la aceasta — căci este exclus ca Mac Donald să facă un gest neplăcut Sovietelor, acum, în toiul tratativelor anglo-ruse. Nu mai puţin, sunt speranţe şi cei în drept nu cred exclusă posibilitatea unei adeziuni engleze. Motive temeinice vorbesc în acest sens, din cari două din cele mai principale sunt: respectul Angliei pentru propria ei semnătură în chestia Basarabiei şi interesul ei de a evita un tratat de alianţă între Franţa şi România. Iată coloritul actual al problemei noastre externe, în raport cu Franţa şi Anglia. Ce nuanţe va îmbrăca acest colorit în viitor, rămâne de văzut. Scrutator Fuziunea necesară Dacă ar mai trebui o dovadă că fuziunea celor două partide democratice este necesară, pentru că numai ea poate duce la răsturnarea guvernului care a erijat ilegalitatea in sistem și ne-a ruinat economicește, — dacă ar mai trebui o dovadă pentru aceasta, oricine o poate găsi în „Viitorul“. De când s’a anunţat că în principiu, acordul între partidul naţional şi cel ţărănesc s’a făcut, o adevărată dezoluţiune a cuprins pe oficiosul guvernului. Pe toate paginile se sileşte să dovedească cum că acest acord nu e posibil, pe toate paginile se sileşte să-l zădărnicească, recurgând la cele mai puerile intrigi. Lucrul cel mai nostim este că „Viitorul“ se silește să arate că principiile celor două partide le impedică să se »'.teleagă. După noi, tocmai contrariul este adevărat. Tocmai principiile sunt acelea cari chiamă cele două partide la o Înţelegere. Dovadă că asupra principiilor, acordul s’a stabilit la prima convorbire serioasă. Din nefericire chestiunile personale şi intrigile neputincioşilor, cari la noi au format în toate vremurile o coaliţiune contra capacităţii şi talentului (vezi soarta lui Take Ionescu, a lui Carp, a lui Maiorescu, etc.), aceste două oribile plăgi ale vieţii noastre publice, sunt şi de astădată la lucru, pentru a impedica realizarea practică a acordului. Guvernamentalii contează cu această racilă care nu a scutit nici partidele democratice de ravagiile ei. Cetiţi declaraţiile pe cari le-a făcut d. Alexandru Constantinescu la Cluj, dispreţul cu care a vorbit din nou de neputinţa opoziţiei. Cetiţi şi organele unei anumite părţi a partidului naţional, prin cari răsuflă cei cari au şi pornit să saboteze din chiar sânul lui, acordul cu partidul ţărănesc. Veţi putea conchide, alăturându-le de dezolarea ce manifestă „Viitorul“ faţă de ştirea că acest acord s’a încheiat în principiu, şi de unde vine îndrăzneala guvernului şi de unde vine slăbiciunea opoziţiei şi ce strânsă legătură cauzală e între aceste două fenomene. Guvernul ştie că atâta vreme cât partidele democratice nu se înţeleg situaţiunea lui este de nezdruncinat, oricâte şi orice greşeli ar mai face, iar partidele democratice ar trebui să ştie că disensiunile lor sunt pricina slăbiciunea lor şi că deci oricine lucrează împotriva realizării unei înţelegeri, căreia chestiuni de principiu nu se mai opun, este de fapt aliatul guvernului ilegalităţii şi deci duşmanul lor. .. Agravarea situaţiei economice Printr’o strânsă Înlănţuire firească criza monetară prelungită a produs o criză economică ale cărei efecte se manifestă din ce în ce mai violent şi vor culmina probabil într’un adevărat dezastru. Că atâtea din principalele aşezăminte industriale ale ţării şi-au redus cu totul producţia, concediând sute şi mii de lucrători, că negustorii nu-şi pot desface stocurile, într-un cuvânt că suferim de o gravă criză de producţie şi de consumaţie, este un lucru atât de evident, încât numai oficiosul guvernului şi d. Vintilă Brătianu— care nu vede nimic — ar putea să-l conteste. Nu se mai fabrică, nu se mai cumpără, nu se mai vinde şi aceasta pentru simplul motiv că lipseşte instrumentul de circulaţie a bunurilor care e moneta. Sărăcirea populaţiei şi ruina negustorimei au atins astfel proporţii pe care nu le cunoscusem. La aceste neajunsuri, al căror sfârşit nu pare a fi apropiat, se adaugă acum o altă criză nu mai puţin neliniştitoare. Aceea a comerţului exterior, a exportului. Din cauza unor împrejurări din afară puterea noastră de export este grav atinsă. Concurenţa altor state producătoare de petrol şi cereale — principalele noastre produse exportabile — a coborât nivelul preţurilor mondiale atât de mult încât exportul nostru nu mai rentează. Când puteam realiza beneficii din export, politica economică a guvernelor şi nevoile interne au împedicat eşirea din ţară a produselor. Acum când exportul e posibil ne găsim în trista situaţie de a nu mai obţine preţurile avantagioase dinainte. Cerealiştii au arătat de curând cum supraproducţia americană şi argentină le închide debuşeurile. Acum petroliştii declară că trusturile mondiale au coborât preţurile atât de mult încât nivelul mondial e aproape mai scăzut decât cel intern. Ne găsim deci cu magaziile şi rezervoriile încărcate de produse ce nu găsesc cumpărători în afară, iar înăuntru nu pot fi absorbite. De data aceasta cel puţin ar fi momentul ca guvernul să se gândească la măsurile de îndreptare. Altminteri ne amenință ruina. .. Criza germană Rezultatul alegerilor germane este expresia exactă a haosului politic de acolo: împărţirea sufragiilor intre diferitele partide e atât de mare incât nu numai nici un partid, dar nici chiar o grupare de partide intre care coaliţia să fie posibilă nu poate dispune de o majoritate sigură şi constantă. In succesiunea de momente critice ale revoluţiei germane, cel de faţă este cel mai neliniştitor. In adevăr in toate alegerile generale de după revoluţie, partidele care recunoşteau tratatul ,din Ver,sailles şi constituţia de la Weimar, au putut dispune la un loc de majoritate, care să le pună la adăpost atât de rezistenţa dreptei cât şi de atacurile din stânga extremă. Chiar şi când după căderea primului cabinet al lui Stresemann, in toamna trecută, socialiştii unificaţi se retraseră din guvern, spărgând astfel marea coaliţiune, ei continuară să sprijine politica ,de asanare şi menţinere a formei republicane practicată de guvernul Stresemann şi apoi Stresemann-Marx. Acum situaţia e cu totul schimbată. Socialiştii, cari erau arbitrii situaţiei, suferă o înfrângere catastrofală. Ei pierd peste 70 de mandate. Toate partidele de mijloc afară de centrul catolic, ale cărui puteri au rămas intacte, ies slăbite in beneficiul extremelor. In noua situaţie, menţinerea actualei formaţii guvernamentale e exclusă. Guvernul Marx va cădea la primul vot al noului parlament. Şi constituirea unui alt guvern va fi extrem de grea. In adevăr, de un cabinet socialisto-comithist nu poate fi vorba din nenumărate motive. Deasemenea nu s'ar putea nici alcătui un guvern al dreptei, chiar dacă la fascişti şi la conservatori s'ar alătura partidul poporului. Odată eliminate aceste două posibilităţi, se pune chestiunea: Un guvern de mijloc care să ralieze toate forţele constituţionale de, la socialişti până la partidul poporului. cu alte cuvinte, reconstituirea marei coaliţii este ea posibilă ? Ei bine, şi acest lucru e problematic. După experienţa ultimelor luni, o reconciliere între socialişti şi partidul Stresemann e grea, după cum grea este găsirea unei baze de colaborare. Chiar dacă această coaliţie s-ar putea restabili ea va dispune de o majoritate aproape imperceptibilă. Cu anevoe deci un guvern susţinut de ea va putea înfrunta opoziţia dreptei, care va fi de o violenţă nemaivăzută, ca şi aceea a stângei. Haosul german este deplin. Numai sub vigilenţa şi în acelaş timp prudenţa politică a aliaţilor, pacea va putea fi asigurată şi ordinea menţinută. JTW Chestia zilei Competenţa D. Al. Constantinescu a luat cuvântul in sinodul din Ardeal. Ziarele — Eu vă pot vorbi cu toată competenţa tu chestiile bisericeşti, căci şi in politică am bisericuţa mea, şi,— slavă Domnului!... de CONST. BACALBAŞA Pe la 1876, în ajunul războiului pentru câştigarea independenţei studenţii universitari imagiau. In sălile Universităţei se ţinea într’o seară o întrunire de protestare împotriva Turciei, împotriva lui Midhat paşa care, în proectul său de Constituţie al împărăţiei turceşti, cuprindea România ca parte integrantă sau ca provincie supusă împărăţiei. In mijlocul fierberei apare la tribună, un tânăr mărunt, purtând ochelari, dar cu mişcări nervoase şi cu privire hotărâtă. Şi începe să vorbească. Glasul nu-1 ajuta. Pune în vorbirea lui toată patima sufletului său românesc, şi, cu toate că sunetele ce-i ies din gâtlej sunt stridente şi cacofonice totuşi sala îl ascultă. Turbulenta tinerime simţea că are în faţă, nu numai un omuleţ lipsit de talentul cuvântărei, dar un om cu suflet şi cu convingere, şi mai presus de toate, un patriot. Acesta era studentul de la facultatea de litere Ion Bibicescu. O întreagă viaţă publică, după aceea consacrată cultului patriei, stând neîncetat în slujba ei. Mai întâi ca ziarist, sub patriotica şi democratica conducere a lui C. A. Rosetti. Apoi parlamentar, apoi administrator comunal, apoi, spre a-şi încununa opera vieţei, director şi guvernator al Băncei Naţionale. In toate aceste îndeletniciri, a rămas pururea credincios ideilor cu care a pornit în lupta vieţei. Nici odată o suferinţă populară nu l-a lăsat nesimţitor, nici o dată o îndatorire patriotică nu l-a găsit descurajat, întotdeauna deştept şi purtând în acţiunea lui virtutea devizei Românului: „Voeşte şi vei putea !“, a făcut pentru neamul său tot ceea ce era dator să facă. Mai târziu Tann cunoscut mai de aproape în redacţia ziarului Românul Era în zilele negre când bătrânul democrat se incovoiase sub durerea ce-i pricinuise moartea fiului său mai mare Mircea. (Citifi continuarea in paginal-a)