Adevěrul, septembrie 1927 (Anul 40, nr. 13405-13431)

1927-09-01 / nr. 13405

ANUL 40 Ho. 17405 loi 1 septembrie 1927 Adevp FONDATORI, **■* BELDIMAN rowuATom t CONSTt xnj.6 ABONAMENTE: 750 Ie! pe un «n. 380 Iei pe 6 Ion!. 200 Iei pe 3 Ioni. Ii străinătate domn ^ o* vtrov */£ ■.ÎS**/ Centrala: 306/67, 324/73, 348/79, 353/5/ Direcția: 357/72. Administrația: 307/69. Provincia: 310/06. MLE : București, Str. Sărindar no. 7-9-11 . Oficiosul averescan pune invidioasa întrebare: unde se duc banii contribuabililor ! Si se uite In buzunarele si castelele unora dintre patronii fii. Va puim ample si edificatoare lămuriri. Vina politicianismului o t»**­—■« Fraudele îm­proprietăririi Un comunicat al ministerului de agricultură caută să micşoreze gravitatea neregulelor săvârşite In diverse părţi ale tării cu prilejul împroprietăririi. Faptele denunţate *— e adevărat — nu sunt tăgăduite şi promisiunea sancţiunilor severe are toate aparenţele că va fi ţi­nută. Dar guvernul se ridică împo­triva generalizării — pe care ni­meni nu s’a gândit s’o facă. Din felul întocmirii comunicatului se desprinde, parică, un apel: -' • — Vom pedepsi pe vinovaţii cari au fost daţi de gol, dar nu mai agitaţi chestiunea si nu mai turbu­rat!, cu ea, spiritele. E bine ca in jurul unei probleme atât de deli­cate să se aştearnă cât mai repede tăcerea. înţelegem prea bine că discuţia sa privire la felul cum s-au făcut împroprietăririle nu-i convine gu­vernului. Nu din pricina turburării pe care discuţia ar arunca-o în spi­rite, căci nimeni nu poate face din această chestiune subiect de agita­ţie, Guvernului liberal nu-i convine discuţia fiindcă ea ar duce la cer­cetarea cauzelor cari au provocat fraudele şi stabilirea acestor cauze ar senate la iveală marea vină si greaua răspundere pe care o poar­tă partidul liberal şi guvernele lui in această materie. Dacă unii agenti de execu­­dune ai Împroprietăririi — agro­nomii şi alţii — au fost Încura­jaţi să facă din aplicarea refor­­mei agrare un izvor de Îmbogă­ţire personală,­­ fiindcă au văzut aceeaş reformă devenită in mâinile oamenilor politici un izvor de pro­movare a Intereselor de partid. Guvernele n’au ezitat a face din împroprietărire o operaţie politică. Le-a ajutat la aceasta tocmai fap­tul că nu exista pământ suficient pentru toate categoriile de ţărani îndreptăţiţi la împroprietărire. Pol­itica de partid a speculat trc În­drăzneală această situaţie. Opera­ţia împroprietăririi a fost vielat şi, prin­ urmare, din capul locului, cu mari nedreptăţi.­Au fost înlăturaţi de la pământ, mai pretutindeni, nu­meroşi ţărani cu drepturi, pentru ca să fie răsplătiţi favoriţii politici şi agenţii electorali. Marea reformă a fost prezentată astfel, roasă de parazitismul poli­ticianist Pilda, pornită de sus, a zdrunci­nat apoi­­ conştiinţa multor agenţi de execuţie inferiori, care n’au mai văzut in Împroprietărire un act sa­crosanct de dreptate socială, ci o operaţie... ca oricare alta. Dacă pământul luat deja proprie­tari pentru a fi transformat in uni­tăţi economice menite a fi încre­dinţate unor categorii certe de indreptăţiti putea fi deturnat deja destinaţia lui naţională pentru sa­tisfacerea intereselor de partid, de ce n’ar fi fost deturnat și pentru satisfacerea intereselor personale? Frauda politică a atras după sine frauda personală. Politicianismul român, printr’un fel de destin ca a­­cela al miticului Midas, a dovedit încă odată că transformă în... mur­dărie tot ce atinge cu mâna. Dacă pilda n’ar fi venit de sus; dacă operaţia Împroprietăririi n’ar fi fost viciată de politicianismul ne­fast ; dacă cei ce au prezidat la în­făptuirea şi aplicarea reformei ar fi avut virtutea de a respinge toate solicitările spurcate ale politicianis­mului si ar fi menţinut reforma in cadrul intangibil al unui mare act de dreptate socială desigur că nici agenţii inferiori n’ar fi avut cura­jul s’o murdărească cu găinăriile lor. E explicabil, prin urmare, de ce guvernul — deşi se arată dispus a pedepsi pe cei implicaţi in fraude—e totuş plictisit de cele date la iveală şi ar dori ca această chestiune să fie cât mai repede scoasă dela or­dinea zilei. Dela pipăirea abcesu­lui, diagnosticul se poate duce până la cauza iniţială a răului. Gu­vernul se teme că răscolirea mai amănunţită a fraudelor poate să scoată prea­ mult la iveală paterni­tatea morală a politicianismului —­­a celui liberal In deosebi — în a­­ceste fraude. Cenzor Tragedia familiei ţariste J­AROVICIUL ALEXEI ste spre a cărui supravieţuire mă­ce­­lului de la Ecaterinenburg se vor­beşte în presa poloneză- NOTE UNDE se dac banii contribuabili­­lor? Iată întrebarea pe care şi-o pune „Îndreptarea­". Pentru ca să aibă un răspuns precis la această întrebare, ziarul averescan ar trebui s’o puie d-lui Goga. In adevăr, cine ar putea să ştie mai bine decât ministrul de in­terne ale nopţi­i »celei de pomină unde se duc banii contribuabililor. * MONITORUL Oficial anunţă că d. Vasile Caruţ, actual avocat al Sta­tului din Judeţul Gorj, se confirmă ca membru de drept in consiliul menţionatului judeţ, în locul d-lui advocat Gr. Manta, care a fost lă­sat în disponibilitate. Precum se vede, d. Manta e tra­tat ca un fel de... mantă de vreme rea, când vremea se îndreaptă. In orice caz, să fii membru de drept şi să fii totuşi lăsat In dispo­nibilitate, când vrea guvernul, a­­ceasta e încă una din ciudăţeniile reformei administrative. * DIN TOATA PRESA, singură „Îndreptare” a luat apărarea ar­cului Kludsky, mutat de ministerul de interne din centrul oraşului în târgul Moşilor. Ziarul averescan e nemăngâiat de celtuel­e impuse cir­cului cu această mutare. De ce oare? Pierderile circului să pricinuiască şi printre averes­­cani oarecari.... neplăceri sentimen­tale? In cazul acesta, trebue să ve­­dem in mutarea ordonată de minis­­tend de interne, un act de... persec­uaţie politică? Carnetul nostru JERTFĂ PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI PENTRU PROGRES Ziarele franceze de azi ne aduc o lungă listă de noui decoraţi cu regiu­­nea de onoare franceză şi partea mai interesantă a acestor recom­pense acordate de Ministerul Muncii din Franţa, este că toţi decoraţii sunt medici... radiologi. Acum când „paralizia infantilă“ este la ordinea zilei şi la noi, se vorbeşte mult de acţiunea binefăcă­toare a razelor Roentgen asupra acestei boli. Publicul suferind a­­leargă după noul leac, care se în­cearcă acum împotriva paraliziei, dar în genere nimeni nu cunoaşte sacrificiile mari aduse de savanţi — sacrificii de multe ori a propriei lor vieţi — până au reuşit să puie la îndemâna publicului şi a prac­ticienilor, miraculoasele raze în scop terapeutic. Radiologia sau netm­ologia, adică ştiinţa întrebuinţării razelor diferite în tratarea bolilor (şi-n diagnostica­rea lor) e o zeiţă care, spre a-şi spune taina ascunsă în ea, a pre­tins jertfe omeneşti. Şi mai ales jertfe, din partea chiar a acelora, care voiau să-i deslege enigna. Nu e destul să ai un aparat complicat care produce raze X, ca să şi fii radio­log. Spre a pătrunde misterul ac­ţiunii acestor raze şi a şti în ade­văr cum să le aplici în mod eficace se cere muncă şi investigaţii înde­lungate, experienţe şi studii. Şi toa­te aceste cercetări sunt în gen­ere în­soţite de mari primejdii pentru viaţa cercetătorului. Simplul practician radiolog se pu­ne la adăpostul acţiunii vătăma­toare pe când savantul cercetător i­dealist îşi riscă şi viaţa numai şi numai spre a mai fura Nature, u­nul din secretele ei. Iată de ce citim în lungul şir de justificări a acordării decoraţiilor franceze următoarele rânduri (cităm numai ca exemple două-trei nume). Dr. HENRI BOURDON, prepara­­tor la laboratorul central de radio­grafie la spitalul St. Louis. Atins de radiodermică, a suferit grave muţi latinul. D-rul CAILLODS, şeful serviciului radiologiei la spitalul Saint-Jacques la Besangon, SERVICIU PE CARE-L FACE BENEVOL, precum şi la dis­pensarele antituberculoase ale ofi­ciului de igienă socială, a fost atins de radiodermită la ambele mâini din care cauză a trebuit să i se am­puteze două degete ale mâinii stângi. Dar Spaţiul mic al ziarului nu permite reproducerea numelor lun­gului şir de martiri francezi pentru ştiinţă şi pentru alinarea suferin­ţă altora. S’a spus că progresul medicinei se face trecând peste mormane de­ cadavre. Cadavrele de astă dată sunt ale înşişi medicilor savanţi de labo­rator­i ~ BR­­YGREC conferinţa interparlamentară -v D-l Poincare, pacea şi umanitarismul Modul insolit cum a ridicat la Conferinţa interparlamentară ce se tine acum la Paris, delegatul un­gur, d. Lukacs, problema­ optanţi­­lor, ar putea întoarce atenţiunea o­­piniei noastre publice de la impor­tanţa pe care o prezintă dezbate­rile şi manifestaţiunile acestei Con­ferinţe, încă înaintea războiului adună­rile acestea anuale ale parlamen­tarilor pacifişti din toate ţările lu­mii, au avut o mare însemnătate. Se poate spune că ele au pus ba­­­­zele pe cari s’a putut clădi după­­ război Societatea Naţiunilor, că ele au pregătit minţile pentru ca pactul Ligii să fie pus în frontispi­ciul tratatelor de pace cari au în­cheiat marele război şi ale căror in­suficienţe, inerente lor ca şi orică­rei opere omeneşti, sunt pe deplin rectificate şi compensate prin acest pact. La­ izbucnirea războiului şi după încheierea lui, s’au auzit glasuri cari au prevestit sfârşitul pacifismu­lui, s’au văzut sceptici cari au pus la îndoială viitorul ligii şi seriozi­tatea ei. Nu­­ deci fără un deose­bit interes că salutând Conferinţa interparlamentară ce se ţine la Pa­ris.­ d. Polricaré care nu are repu­taţia unui pacifist naiv şi are­ repu­taţia unui realist cuminte, a putut spune. . . „Douăzeci şi şapte de ani au tre­cut de când aţi mai ţinut în acest palat in care siejează una din ma­rile adunări­ parlamentare ale Eu­ropei, (Senatul francez), — şi, ca şi când această conferinţă din 1900 ar data de ieri, iată, domnilor, că aţi venit din cele patru continente pen­tru a ţine din nou şedinţă în acest palat, unde regăsim Franţa, tot atât de ga­ta ca altă dată să vă primeas­că şi­­ să vă sărbătorească. In acest interval de timp totuşi, familia u­­mană­ a suferit lungi şi crude încer­cări. Divizată, printr’un teribil con­flict, ea s’a sfârşit , şi a trebuit să plătească morţii un teribil tribut. In­ afară de aceasta, ea a devorat o parte din bogăţiile pe cari le adu­nase şi se trezeşte acum din acel Vis urât îndoliată şi sărăcită. Dar a­­cest război general, oricât de sânge­ros a fost, oricât a împins unele îm­potriva, celorlalte popoare ţi guten­ne, oricât de aspre au putut fi la început■ resentimentele­­ pe­ cari le-a barat, a contribuit totuşi şi­ el la falsificarea operei­­ de apropiere mondială, pe care momentan o sus­­pendase. A fost acest răsboi­ atăt de nemilos pentru toţi încât a ridicat în ochii fiecăruia preţul păcii. Urile, pe cari le-au făcut să se ciocnească, au devenit, fără ştirea lor, vestitoarele concordiei..." Aşa gândeşte Poincare şi împacă prin aceasta pe toţi cei cari nu au aprobat­­unele dintre ultimele sale manifestation! retorice, dar dă în acelaş timp o insistentă rectiune nebunilor — nu putem spune alt­fel __ cari, după grozava­­experien­ţă a­ războiului mondial mai visează noui războaie Şi nemi isprăvi răz­boinice. In vederea aplicărei acestei expe­rienţe, Conferinţele interparlamen­tare sunt unul dintre mijloacele cele mai eficace. Ele nu au ca Liga Naţiunilor un caracter oficial. De aceia pot participa la lucrările lor şi parlamentari din ţările cari nu fac parte din Societatea Naţiunilor. Tocmai de aceia! Conferinţele in­terparlamentare nu sunt o replică a Ligii, căci ele, după cum foarte frumos a spus d. Fonicari, nu ia h­otărâri, ci prepară cele ca­ri ar pu­tea fi luate şi, mai ales, fac să se cunoască şi să se stimeze persoane cari se ignorează şi cari ignorân­­du-se, sunt expuse să se judece au. " Şi ce splendid în formă şi în fond,­i arătat d. Poincaré condiţiunile rezistibile cari­ determină interde­pendenţa popoarelor, — temelie pe care pacea se clădeşte cu o fatali­tate de fenomen natural: „Cei douăzeci şi şapte de ani de cari am vorbit, dacă apasă cu greu­tate pe umerii noştri ai tuturor, nu au fost insă fără folos pentru ci­vilizaţia noastră comună. Ei au mai scurtat distanţele pe mica scoarţă a pământului. Nu mai răs­pândim într’o clipă numai gândirea scrisă, dealungul spaţiului­ .Răspân­dim şi cuvântul vorbit şi imaginea chiar. Nu se mai produce pe un punct oarecare al globului, un inci­dent de oare­care importantă, feri­­cit sau nefericit, fără ca zvonul lui să înitimidă. fic dată, îtz spaţiu şi­­să­ se ducă să atingă departe o coardă a Inimei omeneşti: simpatia, Indig­narea, mila sau admiraţia. Fiecare dintre noi se entuziasmează, se în­­duioşeză, se întristează, la auzul ti­nei veşti cari altădată s'ar fi amor­tizat prin depărtare şi cari acum ne ating cu atâta repeziciune încât pun tn imediata noastră vecinătate tristeţele şi bucuriile antipozilor... Noi înţelegem din ce în ce mai bi­ne, că-i este imposibil unui popor, oricât de puternic ar fi, ea să tră­iască izolat la redus la sine însuşi, înţelegem că interdependenţa econo­mică e o lege de bronz, care se im­pune noţiunilor celor mai înflori­toare ca şi celorlalte..." Şi d. Poincaire a conchis că aces­te condiţiuni noui sunt menite să înlesnească nobila misiune a Con­ferinţelor interparlamentare, care este de a suprima cât se poate mai complet ceiat ce desparte naţiunile şi de a consolida ce le apropie. Poate că cuvântul d-lui Poincaré privitor la solidaritatea morală şi sentimentală a omenirii, tot atât de importantă ca şi interdependenţa economică, vor da de gândit şi scep­ticilor sinceri sau celor cari simu­lează scepticismul, snobilor adică, a căror directivă de gândire este în funcţiune de permanentă opoziţie împotriva oricărei cugetări şi ten­dințe ideale și umanitare. B. uo D. POINCARÉ Se pedepsesc singuri Fraudei» ce sa descopăr dala raz­’ boi Încoace tn finanţele publice, — şi se descopăr oare an sfert din câte se săvârşesc? — nu au pe­reche tn istoria României moderne nici ca număr nici ca sume da bani. Trebue să te duci până la e­­poca fanariotă ca să găseşti cava analog. S’a auzit da urmăriri, dar de con­damnări nu prea, §i câte-au fost, nişte fleacuri, nici cât capătă an nenorocit care a furat o pâine. În schimb, Într’o ţară, fia care nu plân­gem cu toţii de aproape totală ne­păsare a opiniei publice, avem vre-o sută de condamnaţi politici, trataţi mai rău ca ocnaşii. Cumpă­­na dreptăii stă astfel strâmb . De aceea aproape nici zi să nu auzim de noul deb­audări, cu milioanele şi cu zecile de milioane. Lar o aşa supraveghere şi impunitate e de mirare că se mai află bani prin te­zaurele publice. Deosebit locurile care ne prăpă­desc, unele din ele fiind puse foar­te probabil spre a ascunde neregu­­lele făptuite. Toate astea se ţin lanţ de vre-o zece ani, exact In ra­­port cu neglijenţa celor chemaţi să bage de seamă şi cu nepedepsirea otova. Dela o vreme s’au minunat şi fraudatorii de atâta slobozenie, pe care in zadar o cerem noi pentru libertăţile publice garantate de Con­stituţie. De aceea unii s’au hotărât să se pedepsească singuri, şi încă cu maximul pedepsei posibile, pe care nici codurile noastre nu o pre­văd, cu­ moartea. Aceştia sunt elementele cu ni­ţică conştiinţă, şi cu teamă de Dum­nezeu. Cine pune mâna pe revolver ca să-şi zboare creeril după ce a dat iama in banii statului, dove­deşte un pic de suflet. Sunt şi prin­tre ei două grade. Cei ce fug din ţară şi cei ce evadează din viaţă. Supraveghiaţi, nelăsaţi de capul lor, aceştia ar fi fost elemente cin­stite, măcar relativ, de fapt. Cum de le vine să se ucidă când sunt siguri parte de-a scăpa cu de­săvârşire, parte de-a căpăta o pe­deapsă derizorie, e un mister. Ruşi­nea, veţi zice. Dar de ce nu le-a fost ruşine să fure? Un mister, v’o repet, e psihologia hoţilor sinucişL Astăzi, când răul s’a Întins atâta, e Îndoială dacă chiar pedepsirea serioasă a defraudatorilor l’ar pu­tea stăvili. O singură măsură ar putea să fie mai eficace. Tragerea la răspundere, cu acelaş­i grad de culpă şi pedeapsă ca şi a hoţilor, a celor sub administraţia cărora se că­­deia Finanţe să-şi _________ _ _ cât mai repede lucrările—că altfel petrec fraudele, fie­ că ei n’ar avea *ne apucă stenahoria, nici o vină directă. Căci nu e şi aceasta un fel de complicitate de-a lăsa să ţi se şterpelească de sub nas, timp de luni şi de ani, mili­oane peste milioane? L T. nrme In fruntea literaturii agricole pe­riodice de la noi se cuvine să însem­năm publicaţia dată la iveală de către direcţia statisticii agricole şi a publicaţiilor din ministerul agri­culturii, sub numele de Buletinul Agriculturii, care este astăzi în al 45-lea an de existenţă şi apare în patru volume trimestriale. Datorită faptului că în urma pro­punerii de acum câţiva ani, a­ celui ce subscrie rândurile de faţă, mini­sterul agriculturii a încuviinţat în­fiinţarea unui comitet de consulta­re pe lângă direcţia statisticii agri­cole şi publicaţiilor, alcătuit din specialişti de frunte în toate ramu­rile agriculturii şi având menirea de a revizui materialul ştiinţific desti­nat publicării, această publicaţie s-a străduit şi a reuşit în mare parte să devie o bună periodică în spe­cialitatea respectivă ; de aceea re­vista Buletinul Agriculturii a pro­vocat cu deosebire mult interes în cercurile şi instituţiile agricole ofi­ciale din străinătate, care caută în publicaţia oficială a ministerului a­­griculturii materialul necesar, da­tele şi informaţiile sigure pe teme­iul cărora să se edifice fără greş asupra agriculturii ţării noastre. Volumul II (Aprilie-Iunie 1927) al periodicii Buletinul Agriculturii cu­prinde o primă parte consacrată studiilor comunicărilor şi dărilor de seamă. — a doua parte destinată materialului adunat și publicat sub forma de cronica agricolă, a treia parte cuprinzând informaţii, recen­zii şi bibliografii şi o ultimă, a pa­tra parte întitulată oficială, unde se publică legile, regulamentele, de­ciziile ministeriale şi referatele care sunt în strânsă legătură cu ramura agricolă propriu zisă. Din întregul material pus la în­demână în cele 200 de pagini ale vol II din Buletinul Agriculturii, vom remarca îtr primul rând un ex­trem de interesant studiu intitulat Prunele noastre şi semnat de d-nii I. Enescu director şi I. Colţescu subdirector al sta­ţiunii agronomice centrale din Bucureşti, în care au­torii publică şi comentează rezulta­tele date de analiza­ făcută la sta­ţiunea agronomică respectivă asu­pra câtorva varietăţi de prune cul­tivate la noi şi anume: Tuleu gras, d’Agen, Grase româneşti, Bosniace, Grase, Vinete româneşti, Reine­claude, Jefferson, Tuleu boambe şi l’Abbaye d'Arton. Ca material pen­tru analiză au servit probele de prune trimese staţiunii agronomice de către direcţia fermelor şi pepi­nierelor din ministerul agriculturii de la pepinierele statului: Vişan, Ursoaia, Goleştii-Badi, Valea Bu­zeului şi Strehaia, din recoltele a­­nilor 1925 şi 1926. • Studiul acesta este primar lai noi şi vine la timp, el fiind în strânsă legătură cu importanta chestiune, de foarte mare actualitate astăzi, a valorizării fructelor prin industria­lizarea lor. Studiul urmărind şi reuşind a furniza ştiinţele necesare cu privire la felul prunilor cultivaţi la noi şi calitatea prunelor noastre­, ajută rezolvarea problemei valorizării sistematice a prunelor prin usca­rea­ lor în cuptoare, crearea unor târguri şi centre pentru­ clasificarea şi vânzarea prunelor uscate, răs­pândirea soiurilor de prune cari se pretează mai mult la industriali­zare­a şi ameliorarea prunilor noştri. Pe de altă parte, chestiunea re­ducerii consumului spirtoaselor fiind adusă la ordinea zilei prin le­gea atât de mult desbătută a regle­mentării băuturilor spirtoase, stu­diul prunele noastre capătă o în­semnătate şi mai mare prin contri­buţia ce aduce în scopul arătat mai sus. O notă bună trebue dată de ase­­m­enea plănşelor colorate­ destul­­de reuşite cari însoţesc stadiul şi caii înfăţişează 6 soiuri de prune din-­­tre cele mai de seamă. Darea de seamă despre activi­­tii staţiunii agronomice centrale pe anul 1925 arată lucrărille de labo­rator de control al seminţelor şi din câmpul de experienţă, execu­tate în anul respectiv de către nu­mita instituţie. Trebue remarcat încă studiul de mare însemnătate semnat de d. R. C. Stere, directorul şcolii medii de viticultură din Chişinău, în care autorul, cu multă competenţă şi utilizând numeroase elemente pro-­ curate de experienţele şi studiile­ făcute în Prusia şi Rusia, aduce o­ preţioa­să contribuţie în ce priveşte chestiunea de a se şti şi pentru ţara­ noastră care sunt avantajele ce se atribue obişnuit marilor întreprin­deri agricole, în ce măsură micile gospodarii pot să beneficieze şi ele de aceste avantagii prin cooperaţie sau prin alte organizaţii şi cari a­­vantagii rămân specifice marii în­treprinderi agricole. Cum de acea­stă importantă chestiune ne-am o­­cupat şi noi în ziarul „Adeverul“. (Citiţi continuarea in pag. ll-a). ÎNSEMNĂRI bibliografice Literatura agricolă de P. RUSIADE Periodice: Buletinul agriculture! Mărturisim „îndreptarea" pe care nimeni n’a întrebat o. o ia înaintea parchetului. La întrebarea că cine a luat cele patra milioane, din ultimele fonduri cheltuite in grabă, — oficiosul ave­rescan spune că ele s’au dus la... „Comoara" d-lui Goga, de care are aerul să spuie că ingrijia d. Sado­­veanu. Aşa ii se întâmplă şi trebue să se întâmple unui literat, când se bagă un... tre politiciani. Sforţări „Viitorul" vorbind de îndruma­rea şi progresul agriculturii, ne a­­sigură că partidul liberal „care a realizat uriaşa operă a unei cât mai drepte repartiţiuni a proprietăţei solulilui cultivabil al ţărei“ (vezi fraudele de la Dolj şi din alte părţi!), va începe acum să se ocupe de „în­drumarea modernă şi ştiinţifică a agriculturei noastre, etc.“... „prin sforţările armonice ale reprezentan­ţilor organelor Statului“. Adică „armonicele sforţări" ale lui Manolescu-Pleniţa & Co. INTER­­ NAZBAŢII CUM STĂM? In vederea alcătuirii budgetului, se lucrează la Ministerul de Finanţe (Secţia Datoriei Publice) pentru fa­cerea unei situaţii financiare exacte. Căci până acum nimeni nu ştie cât mai datorăm. Lumea poate fi alarmată de­geaba. Cine ştie? Poate ne-am plătit toată datoria— Poate am dat chiar peste ceia ce datoram... Şi acum vom primi îndărăt diferenţa. Avem totuşi o Îndoială. Dacă nu se ştie cât am luat, cât am plătit şi cât mai datorăm,—poate ba­nii plă­tiţi de noi nici n’au mers la desti­naţie ci au fost prădaţi în întregime-De-aceia rugăm .­.Datoria Publi­­isprăvească KÎX Cincizeci de ani de la luarea Griviţei 30 August 1877—30 August 1927 Semicentenarul declaraţiei prin care Principatele Româ­ne Intrau in război, alături de ruşi, împotriva Turciei, pentru a-şi câştiga independenţa, a fost comemorat cum se cuve­nea în Parlamentul României- Miri. Astăzi se împlinesc cincizeci de ani dela eroicul fapt de ar­me al luării Griviţei, episod glorios al căruia dramatism s’a încrustat în conştiinţa po­pulară mai adânc decât toate celelalte episoade ale războiu­lui independenţei. La 30 Au­gust 1877 nu mai era vorba, pentru trupele române, de bo­tezul de sânge, primit încă de mult; era vorba de afirmarea bărbătească a unei naţii că în­ţelege să-şi cucerească neatâr­narea cu preţul oricăror jertfe. Bătălia de la Griviţa a fost, pentru independenţa ţării, ceea ce Mărăşeştii au fost pen­tru unire. Asaltul dela Griviţa după Memoriile regelui Carol I 30 AUGUST, 1877. — E o zi no­ foasă cu ceaţă, — care nu prea ves­teşte noroc ! Toată noaptea a­ plouat MARELE CĂPITAN şi dis de dimineaţă cade încă o mică ploae. Drumurile sunt deja muiate. Soseşte Brătianul şi anunţă pe prinţul Carol că podul dela Nicopole s’a sfârşit. Prinţul are prea puţină speranţă că ziua aceasta o să se termine cu biruinţă. La opt ore pleacă din Poradim şi se duce la punctul de observaţie. A­­tacul e hotărî­t tocmai la trei după amiază; prinţul vede în aceasta mai mult un rău decât un bine, deoare­ce la o oră aşa de înaintată a zilei în caz de Înfrângere s’ar îngreuia foarte mult poziţiunea trupelor. Bombardarea generală care se face din­­256 de tunuri, şi a început dis de dimineaţa, încetează la nouă ore şi reîncepe la 11 ore. UN ATAC GRĂBIT La zece ore soseşte împăratul cu întregul stat major la locul de ob­servaţie. Dânsul primeşte cu mulţu­miri calde felicitările prinţului. Se oficiază un Te-Deum şi se send­veşte un mic dejun de campanie, la care prinţul urează sănătate ţaru­lui. La 11 ore se aud de­odată la aripa stângă împuşcături violente şi o ca­nonadă care se întinde până la cen­trul liniei la Radicevo, sau că tru­pele au pornit la atac înainte de ora hotărâtă sau că turcii au luat ofensiva. Din cauza ceţei groase nu se poa­te vedea nimic spre a se pricepe si­­tuaţiunea; de aceea se trimit îndată ofiţeri de ordonanţă spre a adu­ca ştiri despre cele petrecute. Genera­lul Grylow anunţă că un batalion din avant-garda sa, înşelat de acea luptă dela stânga extremă a aripei , a plecat la atac înainte­ de vreme. Tocmai pe la ora unu soseşte deja aripa stângă ştirea că trupele pusa /Citiţi continuarea in pag. II-a). CHESTIA ZILEI O sarcină prea grea LEUL CĂTRE VINTILA a sa, pot duce toate astea in desele ? BRATIANU: Cresi că spinare, fără să mă

Next