Adevěrul, septembrie 1927 (Anul 40, nr. 13405-13431)
1927-09-01 / nr. 13405
ANUL 40 Ho. 17405 loi 1 septembrie 1927 Adevp FONDATORI, **■* BELDIMAN rowuATom t CONSTt xnj.6 ABONAMENTE: 750 Ie! pe un «n. 380 Iei pe 6 Ion!. 200 Iei pe 3 Ioni. Ii străinătate domn ^ o* vtrov */£ ■.ÎS**/ Centrala: 306/67, 324/73, 348/79, 353/5/ Direcția: 357/72. Administrația: 307/69. Provincia: 310/06. MLE : București, Str. Sărindar no. 7-9-11 . Oficiosul averescan pune invidioasa întrebare: unde se duc banii contribuabililor ! Si se uite In buzunarele si castelele unora dintre patronii fii. Va puim ample si edificatoare lămuriri. Vina politicianismului o t»**—■« Fraudele împroprietăririi Un comunicat al ministerului de agricultură caută să micşoreze gravitatea neregulelor săvârşite In diverse părţi ale tării cu prilejul împroprietăririi. Faptele denunţate *— e adevărat — nu sunt tăgăduite şi promisiunea sancţiunilor severe are toate aparenţele că va fi ţinută. Dar guvernul se ridică împotriva generalizării — pe care nimeni nu s’a gândit s’o facă. Din felul întocmirii comunicatului se desprinde, parică, un apel: -' • — Vom pedepsi pe vinovaţii cari au fost daţi de gol, dar nu mai agitaţi chestiunea si nu mai turburat!, cu ea, spiritele. E bine ca in jurul unei probleme atât de delicate să se aştearnă cât mai repede tăcerea. înţelegem prea bine că discuţia sa privire la felul cum s-au făcut împroprietăririle nu-i convine guvernului. Nu din pricina turburării pe care discuţia ar arunca-o în spirite, căci nimeni nu poate face din această chestiune subiect de agitaţie, Guvernului liberal nu-i convine discuţia fiindcă ea ar duce la cercetarea cauzelor cari au provocat fraudele şi stabilirea acestor cauze ar senate la iveală marea vină si greaua răspundere pe care o poartă partidul liberal şi guvernele lui in această materie. Dacă unii agenti de execudune ai Împroprietăririi — agronomii şi alţii — au fost Încurajaţi să facă din aplicarea reformei agrare un izvor de Îmbogăţire personală, fiindcă au văzut aceeaş reformă devenită in mâinile oamenilor politici un izvor de promovare a Intereselor de partid. Guvernele n’au ezitat a face din împroprietărire o operaţie politică. Le-a ajutat la aceasta tocmai faptul că nu exista pământ suficient pentru toate categoriile de ţărani îndreptăţiţi la împroprietărire. Politica de partid a speculat trc Îndrăzneală această situaţie. Operaţia împroprietăririi a fost vielat şi, prin urmare, din capul locului, cu mari nedreptăţi.Au fost înlăturaţi de la pământ, mai pretutindeni, numeroşi ţărani cu drepturi, pentru ca să fie răsplătiţi favoriţii politici şi agenţii electorali. Marea reformă a fost prezentată astfel, roasă de parazitismul politicianist Pilda, pornită de sus, a zdruncinat apoi conştiinţa multor agenţi de execuţie inferiori, care n’au mai văzut in Împroprietărire un act sacrosanct de dreptate socială, ci o operaţie... ca oricare alta. Dacă pământul luat deja proprietari pentru a fi transformat in unităţi economice menite a fi încredinţate unor categorii certe de indreptăţiti putea fi deturnat deja destinaţia lui naţională pentru satisfacerea intereselor de partid, de ce n’ar fi fost deturnat și pentru satisfacerea intereselor personale? Frauda politică a atras după sine frauda personală. Politicianismul român, printr’un fel de destin ca acela al miticului Midas, a dovedit încă odată că transformă în... murdărie tot ce atinge cu mâna. Dacă pilda n’ar fi venit de sus; dacă operaţia Împroprietăririi n’ar fi fost viciată de politicianismul nefast ; dacă cei ce au prezidat la înfăptuirea şi aplicarea reformei ar fi avut virtutea de a respinge toate solicitările spurcate ale politicianismului si ar fi menţinut reforma in cadrul intangibil al unui mare act de dreptate socială desigur că nici agenţii inferiori n’ar fi avut curajul s’o murdărească cu găinăriile lor. E explicabil, prin urmare, de ce guvernul — deşi se arată dispus a pedepsi pe cei implicaţi in fraude—e totuş plictisit de cele date la iveală şi ar dori ca această chestiune să fie cât mai repede scoasă dela ordinea zilei. Dela pipăirea abcesului, diagnosticul se poate duce până la cauza iniţială a răului. Guvernul se teme că răscolirea mai amănunţită a fraudelor poate să scoată prea mult la iveală paternitatea morală a politicianismului —a celui liberal In deosebi — în aceste fraude. Cenzor Tragedia familiei ţariste JAROVICIUL ALEXEI ste spre a cărui supravieţuire măcelului de la Ecaterinenburg se vorbeşte în presa poloneză- NOTE UNDE se dac banii contribuabililor? Iată întrebarea pe care şi-o pune „Îndreptarea". Pentru ca să aibă un răspuns precis la această întrebare, ziarul averescan ar trebui s’o puie d-lui Goga. In adevăr, cine ar putea să ştie mai bine decât ministrul de interne ale nopţii »celei de pomină unde se duc banii contribuabililor. * MONITORUL Oficial anunţă că d. Vasile Caruţ, actual avocat al Statului din Judeţul Gorj, se confirmă ca membru de drept in consiliul menţionatului judeţ, în locul d-lui advocat Gr. Manta, care a fost lăsat în disponibilitate. Precum se vede, d. Manta e tratat ca un fel de... mantă de vreme rea, când vremea se îndreaptă. In orice caz, să fii membru de drept şi să fii totuşi lăsat In disponibilitate, când vrea guvernul, aceasta e încă una din ciudăţeniile reformei administrative. * DIN TOATA PRESA, singură „Îndreptare” a luat apărarea arcului Kludsky, mutat de ministerul de interne din centrul oraşului în târgul Moşilor. Ziarul averescan e nemăngâiat de celtuele impuse circului cu această mutare. De ce oare? Pierderile circului să pricinuiască şi printre averescani oarecari.... neplăceri sentimentale? In cazul acesta, trebue să vedem in mutarea ordonată de ministend de interne, un act de... persecuaţie politică? Carnetul nostru JERTFĂ PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI PENTRU PROGRES Ziarele franceze de azi ne aduc o lungă listă de noui decoraţi cu regiunea de onoare franceză şi partea mai interesantă a acestor recompense acordate de Ministerul Muncii din Franţa, este că toţi decoraţii sunt medici... radiologi. Acum când „paralizia infantilă“ este la ordinea zilei şi la noi, se vorbeşte mult de acţiunea binefăcătoare a razelor Roentgen asupra acestei boli. Publicul suferind aleargă după noul leac, care se încearcă acum împotriva paraliziei, dar în genere nimeni nu cunoaşte sacrificiile mari aduse de savanţi — sacrificii de multe ori a propriei lor vieţi — până au reuşit să puie la îndemâna publicului şi a practicienilor, miraculoasele raze în scop terapeutic. Radiologia sau netmologia, adică ştiinţa întrebuinţării razelor diferite în tratarea bolilor (şi-n diagnosticarea lor) e o zeiţă care, spre a-şi spune taina ascunsă în ea, a pretins jertfe omeneşti. Şi mai ales jertfe, din partea chiar a acelora, care voiau să-i deslege enigna. Nu e destul să ai un aparat complicat care produce raze X, ca să şi fii radiolog. Spre a pătrunde misterul acţiunii acestor raze şi a şti în adevăr cum să le aplici în mod eficace se cere muncă şi investigaţii îndelungate, experienţe şi studii. Şi toate aceste cercetări sunt în genere însoţite de mari primejdii pentru viaţa cercetătorului. Simplul practician radiolog se pune la adăpostul acţiunii vătămatoare pe când savantul cercetător idealist îşi riscă şi viaţa numai şi numai spre a mai fura Nature, unul din secretele ei. Iată de ce citim în lungul şir de justificări a acordării decoraţiilor franceze următoarele rânduri (cităm numai ca exemple două-trei nume). Dr. HENRI BOURDON, preparator la laboratorul central de radiografie la spitalul St. Louis. Atins de radiodermică, a suferit grave muţi latinul. D-rul CAILLODS, şeful serviciului radiologiei la spitalul Saint-Jacques la Besangon, SERVICIU PE CARE-L FACE BENEVOL, precum şi la dispensarele antituberculoase ale oficiului de igienă socială, a fost atins de radiodermită la ambele mâini din care cauză a trebuit să i se amputeze două degete ale mâinii stângi. Dar Spaţiul mic al ziarului nu permite reproducerea numelor lungului şir de martiri francezi pentru ştiinţă şi pentru alinarea suferinţă altora. S’a spus că progresul medicinei se face trecând peste mormane de cadavre. Cadavrele de astă dată sunt ale înşişi medicilor savanţi de laboratori ~ BRYGREC conferinţa interparlamentară -v D-l Poincare, pacea şi umanitarismul Modul insolit cum a ridicat la Conferinţa interparlamentară ce se tine acum la Paris, delegatul ungur, d. Lukacs, problema optanţilor, ar putea întoarce atenţiunea opiniei noastre publice de la importanţa pe care o prezintă dezbaterile şi manifestaţiunile acestei Conferinţe, încă înaintea războiului adunările acestea anuale ale parlamentarilor pacifişti din toate ţările lumii, au avut o mare însemnătate. Se poate spune că ele au pus bazele pe cari s’a putut clădi după război Societatea Naţiunilor, că ele au pregătit minţile pentru ca pactul Ligii să fie pus în frontispiciul tratatelor de pace cari au încheiat marele război şi ale căror insuficienţe, inerente lor ca şi oricărei opere omeneşti, sunt pe deplin rectificate şi compensate prin acest pact. La izbucnirea războiului şi după încheierea lui, s’au auzit glasuri cari au prevestit sfârşitul pacifismului, s’au văzut sceptici cari au pus la îndoială viitorul ligii şi seriozitatea ei. Nu deci fără un deosebit interes că salutând Conferinţa interparlamentară ce se ţine la Paris. d. Polricaré care nu are reputaţia unui pacifist naiv şi are reputaţia unui realist cuminte, a putut spune. . . „Douăzeci şi şapte de ani au trecut de când aţi mai ţinut în acest palat in care siejează una din marile adunări parlamentare ale Europei, (Senatul francez), — şi, ca şi când această conferinţă din 1900 ar data de ieri, iată, domnilor, că aţi venit din cele patru continente pentru a ţine din nou şedinţă în acest palat, unde regăsim Franţa, tot atât de gata ca altă dată să vă primească şi să vă sărbătorească. In acest interval de timp totuşi, familia umană a suferit lungi şi crude încercări. Divizată, printr’un teribil conflict, ea s’a sfârşit , şi a trebuit să plătească morţii un teribil tribut. In afară de aceasta, ea a devorat o parte din bogăţiile pe cari le adunase şi se trezeşte acum din acel Vis urât îndoliată şi sărăcită. Dar acest război general, oricât de sângeros a fost, oricât a împins unele împotriva, celorlalte popoare ţi gutenne, oricât de aspre au putut fi la început■ resentimentele pe cari le-a barat, a contribuit totuşi şi el la falsificarea operei de apropiere mondială, pe care momentan o suspendase. A fost acest răsboi atăt de nemilos pentru toţi încât a ridicat în ochii fiecăruia preţul păcii. Urile, pe cari le-au făcut să se ciocnească, au devenit, fără ştirea lor, vestitoarele concordiei..." Aşa gândeşte Poincare şi împacă prin aceasta pe toţi cei cari nu au aprobatunele dintre ultimele sale manifestation! retorice, dar dă în acelaş timp o insistentă rectiune nebunilor — nu putem spune altfel __ cari, după grozavaexperienţă a războiului mondial mai visează noui războaie Şi nemi isprăvi războinice. In vederea aplicărei acestei experienţe, Conferinţele interparlamentare sunt unul dintre mijloacele cele mai eficace. Ele nu au ca Liga Naţiunilor un caracter oficial. De aceia pot participa la lucrările lor şi parlamentari din ţările cari nu fac parte din Societatea Naţiunilor. Tocmai de aceia! Conferinţele interparlamentare nu sunt o replică a Ligii, căci ele, după cum foarte frumos a spus d. Fonicari, nu ia hotărâri, ci prepară cele cari ar putea fi luate şi, mai ales, fac să se cunoască şi să se stimeze persoane cari se ignorează şi cari ignorându-se, sunt expuse să se judece au. " Şi ce splendid în formă şi în fond,i arătat d. Poincaré condiţiunile rezistibile cari determină interdependenţa popoarelor, — temelie pe care pacea se clădeşte cu o fatalitate de fenomen natural: „Cei douăzeci şi şapte de ani de cari am vorbit, dacă apasă cu greutate pe umerii noştri ai tuturor, nu au fost insă fără folos pentru civilizaţia noastră comună. Ei au mai scurtat distanţele pe mica scoarţă a pământului. Nu mai răspândim într’o clipă numai gândirea scrisă, dealungul spaţiului .Răspândim şi cuvântul vorbit şi imaginea chiar. Nu se mai produce pe un punct oarecare al globului, un incident de oarecare importantă, fericit sau nefericit, fără ca zvonul lui să înitimidă. fic dată, îtz spaţiu şisă se ducă să atingă departe o coardă a Inimei omeneşti: simpatia, Indignarea, mila sau admiraţia. Fiecare dintre noi se entuziasmează, se înduioşeză, se întristează, la auzul tinei veşti cari altădată s'ar fi amortizat prin depărtare şi cari acum ne ating cu atâta repeziciune încât pun tn imediata noastră vecinătate tristeţele şi bucuriile antipozilor... Noi înţelegem din ce în ce mai bine, că-i este imposibil unui popor, oricât de puternic ar fi, ea să trăiască izolat la redus la sine însuşi, înţelegem că interdependenţa economică e o lege de bronz, care se impune noţiunilor celor mai înfloritoare ca şi celorlalte..." Şi d. Poincaire a conchis că aceste condiţiuni noui sunt menite să înlesnească nobila misiune a Conferinţelor interparlamentare, care este de a suprima cât se poate mai complet ceiat ce desparte naţiunile şi de a consolida ce le apropie. Poate că cuvântul d-lui Poincaré privitor la solidaritatea morală şi sentimentală a omenirii, tot atât de importantă ca şi interdependenţa economică, vor da de gândit şi scepticilor sinceri sau celor cari simulează scepticismul, snobilor adică, a căror directivă de gândire este în funcţiune de permanentă opoziţie împotriva oricărei cugetări şi tendințe ideale și umanitare. B. uo D. POINCARÉ Se pedepsesc singuri Fraudei» ce sa descopăr dala raz’ boi Încoace tn finanţele publice, — şi se descopăr oare an sfert din câte se săvârşesc? — nu au pereche tn istoria României moderne nici ca număr nici ca sume da bani. Trebue să te duci până la epoca fanariotă ca să găseşti cava analog. S’a auzit da urmăriri, dar de condamnări nu prea, §i câte-au fost, nişte fleacuri, nici cât capătă an nenorocit care a furat o pâine. În schimb, Într’o ţară, fia care nu plângem cu toţii de aproape totală nepăsare a opiniei publice, avem vre-o sută de condamnaţi politici, trataţi mai rău ca ocnaşii. Cumpăna dreptăii stă astfel strâmb . De aceea aproape nici zi să nu auzim de noul debaudări, cu milioanele şi cu zecile de milioane. Lar o aşa supraveghere şi impunitate e de mirare că se mai află bani prin tezaurele publice. Deosebit locurile care ne prăpădesc, unele din ele fiind puse foarte probabil spre a ascunde neregulele făptuite. Toate astea se ţin lanţ de vre-o zece ani, exact In raport cu neglijenţa celor chemaţi să bage de seamă şi cu nepedepsirea otova. Dela o vreme s’au minunat şi fraudatorii de atâta slobozenie, pe care in zadar o cerem noi pentru libertăţile publice garantate de Constituţie. De aceea unii s’au hotărât să se pedepsească singuri, şi încă cu maximul pedepsei posibile, pe care nici codurile noastre nu o prevăd, cu moartea. Aceştia sunt elementele cu niţică conştiinţă, şi cu teamă de Dumnezeu. Cine pune mâna pe revolver ca să-şi zboare creeril după ce a dat iama in banii statului, dovedeşte un pic de suflet. Sunt şi printre ei două grade. Cei ce fug din ţară şi cei ce evadează din viaţă. Supraveghiaţi, nelăsaţi de capul lor, aceştia ar fi fost elemente cinstite, măcar relativ, de fapt. Cum de le vine să se ucidă când sunt siguri parte de-a scăpa cu desăvârşire, parte de-a căpăta o pedeapsă derizorie, e un mister. Ruşinea, veţi zice. Dar de ce nu le-a fost ruşine să fure? Un mister, v’o repet, e psihologia hoţilor sinucişL Astăzi, când răul s’a Întins atâta, e Îndoială dacă chiar pedepsirea serioasă a defraudatorilor l’ar putea stăvili. O singură măsură ar putea să fie mai eficace. Tragerea la răspundere, cu acelaşi grad de culpă şi pedeapsă ca şi a hoţilor, a celor sub administraţia cărora se cădeia Finanţe să-şi _________ _ _ cât mai repede lucrările—că altfel petrec fraudele, fie că ei n’ar avea *ne apucă stenahoria, nici o vină directă. Căci nu e şi aceasta un fel de complicitate de-a lăsa să ţi se şterpelească de sub nas, timp de luni şi de ani, milioane peste milioane? L T. nrme In fruntea literaturii agricole periodice de la noi se cuvine să însemnăm publicaţia dată la iveală de către direcţia statisticii agricole şi a publicaţiilor din ministerul agriculturii, sub numele de Buletinul Agriculturii, care este astăzi în al 45-lea an de existenţă şi apare în patru volume trimestriale. Datorită faptului că în urma propunerii de acum câţiva ani, a celui ce subscrie rândurile de faţă, ministerul agriculturii a încuviinţat înfiinţarea unui comitet de consultare pe lângă direcţia statisticii agricole şi publicaţiilor, alcătuit din specialişti de frunte în toate ramurile agriculturii şi având menirea de a revizui materialul ştiinţific destinat publicării, această publicaţie s-a străduit şi a reuşit în mare parte să devie o bună periodică în specialitatea respectivă ; de aceea revista Buletinul Agriculturii a provocat cu deosebire mult interes în cercurile şi instituţiile agricole oficiale din străinătate, care caută în publicaţia oficială a ministerului agriculturii materialul necesar, datele şi informaţiile sigure pe temeiul cărora să se edifice fără greş asupra agriculturii ţării noastre. Volumul II (Aprilie-Iunie 1927) al periodicii Buletinul Agriculturii cuprinde o primă parte consacrată studiilor comunicărilor şi dărilor de seamă. — a doua parte destinată materialului adunat și publicat sub forma de cronica agricolă, a treia parte cuprinzând informaţii, recenzii şi bibliografii şi o ultimă, a patra parte întitulată oficială, unde se publică legile, regulamentele, deciziile ministeriale şi referatele care sunt în strânsă legătură cu ramura agricolă propriu zisă. Din întregul material pus la îndemână în cele 200 de pagini ale vol II din Buletinul Agriculturii, vom remarca îtr primul rând un extrem de interesant studiu intitulat Prunele noastre şi semnat de d-nii I. Enescu director şi I. Colţescu subdirector al staţiunii agronomice centrale din Bucureşti, în care autorii publică şi comentează rezultatele date de analiza făcută la staţiunea agronomică respectivă asupra câtorva varietăţi de prune cultivate la noi şi anume: Tuleu gras, d’Agen, Grase româneşti, Bosniace, Grase, Vinete româneşti, Reineclaude, Jefferson, Tuleu boambe şi l’Abbaye d'Arton. Ca material pentru analiză au servit probele de prune trimese staţiunii agronomice de către direcţia fermelor şi pepinierelor din ministerul agriculturii de la pepinierele statului: Vişan, Ursoaia, Goleştii-Badi, Valea Buzeului şi Strehaia, din recoltele anilor 1925 şi 1926. • Studiul acesta este primar lai noi şi vine la timp, el fiind în strânsă legătură cu importanta chestiune, de foarte mare actualitate astăzi, a valorizării fructelor prin industrializarea lor. Studiul urmărind şi reuşind a furniza ştiinţele necesare cu privire la felul prunilor cultivaţi la noi şi calitatea prunelor noastre, ajută rezolvarea problemei valorizării sistematice a prunelor prin uscarea lor în cuptoare, crearea unor târguri şi centre pentru clasificarea şi vânzarea prunelor uscate, răspândirea soiurilor de prune cari se pretează mai mult la industrializarea şi ameliorarea prunilor noştri. Pe de altă parte, chestiunea reducerii consumului spirtoaselor fiind adusă la ordinea zilei prin legea atât de mult desbătută a reglementării băuturilor spirtoase, studiul prunele noastre capătă o însemnătate şi mai mare prin contribuţia ce aduce în scopul arătat mai sus. O notă bună trebue dată de asemenea plănşelor colorate destulde reuşite cari însoţesc stadiul şi caii înfăţişează 6 soiuri de prune din-tre cele mai de seamă. Darea de seamă despre activitii staţiunii agronomice centrale pe anul 1925 arată lucrărille de laborator de control al seminţelor şi din câmpul de experienţă, executate în anul respectiv de către numita instituţie. Trebue remarcat încă studiul de mare însemnătate semnat de d. R. C. Stere, directorul şcolii medii de viticultură din Chişinău, în care autorul, cu multă competenţă şi utilizând numeroase elemente pro- curate de experienţele şi studiile făcute în Prusia şi Rusia, aduce o preţioasă contribuţie în ce priveşte chestiunea de a se şti şi pentru ţara noastră care sunt avantajele ce se atribue obişnuit marilor întreprinderi agricole, în ce măsură micile gospodarii pot să beneficieze şi ele de aceste avantagii prin cooperaţie sau prin alte organizaţii şi cari avantagii rămân specifice marii întreprinderi agricole. Cum de această importantă chestiune ne-am ocupat şi noi în ziarul „Adeverul“. (Citiţi continuarea in pag. ll-a). ÎNSEMNĂRI bibliografice Literatura agricolă de P. RUSIADE Periodice: Buletinul agriculture! Mărturisim „îndreptarea" pe care nimeni n’a întrebat o. o ia înaintea parchetului. La întrebarea că cine a luat cele patra milioane, din ultimele fonduri cheltuite in grabă, — oficiosul averescan spune că ele s’au dus la... „Comoara" d-lui Goga, de care are aerul să spuie că ingrijia d. Sadoveanu. Aşa ii se întâmplă şi trebue să se întâmple unui literat, când se bagă un... tre politiciani. Sforţări „Viitorul" vorbind de îndrumarea şi progresul agriculturii, ne asigură că partidul liberal „care a realizat uriaşa operă a unei cât mai drepte repartiţiuni a proprietăţei solulilui cultivabil al ţărei“ (vezi fraudele de la Dolj şi din alte părţi!), va începe acum să se ocupe de „îndrumarea modernă şi ştiinţifică a agriculturei noastre, etc.“... „prin sforţările armonice ale reprezentanţilor organelor Statului“. Adică „armonicele sforţări" ale lui Manolescu-Pleniţa & Co. INTER NAZBAŢII CUM STĂM? In vederea alcătuirii budgetului, se lucrează la Ministerul de Finanţe (Secţia Datoriei Publice) pentru facerea unei situaţii financiare exacte. Căci până acum nimeni nu ştie cât mai datorăm. Lumea poate fi alarmată degeaba. Cine ştie? Poate ne-am plătit toată datoria— Poate am dat chiar peste ceia ce datoram... Şi acum vom primi îndărăt diferenţa. Avem totuşi o Îndoială. Dacă nu se ştie cât am luat, cât am plătit şi cât mai datorăm,—poate banii plătiţi de noi nici n’au mers la destinaţie ci au fost prădaţi în întregime-De-aceia rugăm ..Datoria Publiisprăvească KÎX Cincizeci de ani de la luarea Griviţei 30 August 1877—30 August 1927 Semicentenarul declaraţiei prin care Principatele Române Intrau in război, alături de ruşi, împotriva Turciei, pentru a-şi câştiga independenţa, a fost comemorat cum se cuvenea în Parlamentul României- Miri. Astăzi se împlinesc cincizeci de ani dela eroicul fapt de arme al luării Griviţei, episod glorios al căruia dramatism s’a încrustat în conştiinţa populară mai adânc decât toate celelalte episoade ale războiului independenţei. La 30 August 1877 nu mai era vorba, pentru trupele române, de botezul de sânge, primit încă de mult; era vorba de afirmarea bărbătească a unei naţii că înţelege să-şi cucerească neatârnarea cu preţul oricăror jertfe. Bătălia de la Griviţa a fost, pentru independenţa ţării, ceea ce Mărăşeştii au fost pentru unire. Asaltul dela Griviţa după Memoriile regelui Carol I 30 AUGUST, 1877. — E o zi no foasă cu ceaţă, — care nu prea vesteşte noroc ! Toată noaptea a plouat MARELE CĂPITAN şi dis de dimineaţă cade încă o mică ploae. Drumurile sunt deja muiate. Soseşte Brătianul şi anunţă pe prinţul Carol că podul dela Nicopole s’a sfârşit. Prinţul are prea puţină speranţă că ziua aceasta o să se termine cu biruinţă. La opt ore pleacă din Poradim şi se duce la punctul de observaţie. Atacul e hotărît tocmai la trei după amiază; prinţul vede în aceasta mai mult un rău decât un bine, deoarece la o oră aşa de înaintată a zilei în caz de Înfrângere s’ar îngreuia foarte mult poziţiunea trupelor. Bombardarea generală care se face din256 de tunuri, şi a început dis de dimineaţa, încetează la nouă ore şi reîncepe la 11 ore. UN ATAC GRĂBIT La zece ore soseşte împăratul cu întregul stat major la locul de observaţie. Dânsul primeşte cu mulţumiri calde felicitările prinţului. Se oficiază un Te-Deum şi se sendveşte un mic dejun de campanie, la care prinţul urează sănătate ţarului. La 11 ore se aud deodată la aripa stângă împuşcături violente şi o canonadă care se întinde până la centrul liniei la Radicevo, sau că trupele au pornit la atac înainte de ora hotărâtă sau că turcii au luat ofensiva. Din cauza ceţei groase nu se poate vedea nimic spre a se pricepe situaţiunea; de aceea se trimit îndată ofiţeri de ordonanţă spre a aduca ştiri despre cele petrecute. Generalul Grylow anunţă că un batalion din avant-garda sa, înşelat de acea luptă dela stânga extremă a aripei , a plecat la atac înainte de vreme. Tocmai pe la ora unu soseşte deja aripa stângă ştirea că trupele pusa /Citiţi continuarea in pag. II-a). CHESTIA ZILEI O sarcină prea grea LEUL CĂTRE VINTILA a sa, pot duce toate astea in desele ? BRATIANU: Cresi că spinare, fără să mă