Adevěrul, decembrie 1927 (Anul 40, nr. 13483-13508)

1927-12-01 / nr. 13483

UNUI 40 Ro. 13483 ro 1 1 Decembrie 1927 6 PASIM Adevp âi & ABONAMENTE: 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 lun!. Io străinătate auHlu o* V'* . V» -assa ,*p. ..OURILE: București, Str. Sărinda. Oficiosul averescan declară că »nu e din fire deosebit de pesimist“..* II sfătuim să fie, de data asta!.»••• tMUft&link U­niunea sacră in lăcaşul de veci in care se o­­dihnesc părinţii săi, doarme acum şi Ion I. C. Brătianu, somnul cel din urma. După ce oamenii şi-au făcut ultima datorie pioasă fata de cel dispărut, viata reclamă drepturile ei şi le cere să şi-o facă şi fată de dânsa. D. Vintilă Brătianu e consa­crat, partidul liberal dacă nu mai are deci pe şeful, are un şef şi, toc­mai cum face întreaga opinie pu­blică, ba cu un temei mai mult de­cât are aceasta, trebuie să se în­trebe : Şi acum ce-i de făcut ? Se afirmă că primul ministru ar avea intenţiunea să supuie, sau ar şi fi supus, conducătorilor parti­dului naţional-ţărănesc, proectul u­­nui minister de unire sacră, care să asigure ţării, în timpul minorităţii regelui, o guvernare liniştită, ferită de zguduirile luptelor politice a­­cerbe. Ar fi un demers fericit. Nu ştim şi nu putem prevedea ce anume rezultat va avea această propunere. Ceeace ştim este, că faptul că ea s’a produs, ba chiar şi numai faptul că, în mod spontan, după moartea lui Ion Brătianu, s’a ivit din cele mai diferite părţi ideia, că un acord al partidelor e nece­sar, faptul că acest acord se şi tratează, dovedeşte, că e în senti­mentul general, că aşa cum au mers lucrurile până acum, nu mai pot continua. Pentru noi procedeele, metodele politice ale răposatului şef al parti­dului liberal, erau anachronice,­­la longue periculoase şi în tot cazul incompatibile cu ideile moderne despre rolul guvernelor şi modul de conducere a statelor. Dar chiar şi cei cari au aprobat, metodele şi procedeele politice ale lui Ion I. C. Brătianu, trebuie să recunoască, ceea ce am spus noi în primul m­o­­merit după dispariţia lui, anume, că ele erau croite pe talia lui şi că ce şi-a putut el îngădui, nu-şi pot în­gădui urmaşii lu­i, am zice — fără nici un gând de jignire pentru dân­şii — epigonii lui, iar ceeace ţara a răbdat dela dânsul, nu ar răbda de sigur dela ei. 1 . Oricare ar îi deci situaţiunea mâine, fie că propunerea primului ministru pentru un acord sacru, se vă produce, fie că nu se voi produ­­ce, fie că tratativele oficioase ce au urmat şi urmează In zilele acestea între fruntaşii partidului liberal si ai celui national-tărănesc, vor a­­vea vre-un rezultat sau nu vor a­vea : un lucru ne apare sigur: perioadă in viata noastră politică s’a încheiat, alta nouă începe. Me­todele vechi nu mai pot fi aplicate fără primejdie pentru liniştita pro­păşire a ţării, cele noui nu pot fi de­cât contrarii lor. A hotărît până ori voinţa unui om. De azi înainte tre­buie să hotărască legea, înţelegem aceasta ca o obligaţiu­ne pentru toţi. Poporul şi opoziţia au rămas în legalitate, chiar când guvernul a eşit din ea. Poporul şi opoziţia nu vor vroi să iasă din le­ge, când un guvern s’ar declara ho­tărît şi ar face prin fapte dovada hotărîrii sale, de a intra în legali­tate. Nimeni nu va vroi să se în­carce de răspunderea ce ar apăsa asupră-i, dacă prin atitudinea şi acţiunea sa, ar da unui guvern mo­tivul sau chiar numai pretextul, de a se întoarce din nou din calea le­gii, pe care ar fi apucat, spre cea a arbitrarului. Nimeni nu va vroi să se încarce de o asemenea răspun­dere, dar chiar dacă cineva ar vroi, nimeni nu-l va înţelege şi deci ni meni nu-1 va urma. Uniunea sacră e un lucru frumos, şi în Franţa, de exemplu, s'a dove- dit că poate da roade. Dar dacă s’ar găsi că nu e practicabilă, dacă se crede chiar că pentru împreju­rările dela noi nu e bună, noi nu ne îndoim că în tot cazul, oricine ar fi la guvern, chiar dacă actuala for­maţiune s’ar menţine nemodificaţi, va trebui să înţeleagă că o da­torie îi se impune azi, cea de a lua drumul legalităţii. Ne dăm seama că nu va fi un lucru uşor. Ilegalita­tea a intrat la noi în moravuri şi nu va fi lesne nici să se schimbe deodată mentalitatea autoritară a celor de sus, dar chiar de s’ar schimba, numai cu încetul schim­­barea aceasta ar reuşi să cuprindă tot aparatul de stat, bolnav de fo­bia legilor, până în cele mai de­părtate ramificaţii ale sale. Cu sau fără acord însă, intrarea în legali­tate nu pate fi decât opera tuturor partidelor, a tuturor oamenilor de bună voinţă. Acordul în acest scop e în firea lucrurilor, el nici nu are nevoie de consfinţiri formale şi so­­lemne, ci decurge­ din parola de luptă a partidului naţionali ţărănesc, pentru care legalitatea este o con­­ditiuni de existenţă, cum este pen­tru naţiune, condiţiunea esenţială a liniştitei şi, normalei­ sale,dezvoltări. B. Brănişteanu D. DE BEAUMARCHAIS Noul ambasador francez la Roma NOTE „îndreptarea" vorbind de rolul d-lui general Aver escu in actuala criză, politică, spune ca emfază: Cum va delege șeful partidului poporului să-si facă datoria se va vedea in curând." Să stiti că d. general Aver escu vrea să se răzbune pe liberali pen­tru chestia aceea cu cărămida ■ti SIGURANŢA dii Cernăuţi ur­măreşte persoane cari se dau drept agenţi secreţi şi plasează fbroşuri, reviste şi alte tipărituri." S'au apucat desigur excrocii să plaseze „Propileele Literare“—pro­babil numai şi numai cu gândul de la compromite pe şeful Siguranţei... * LIBERALII şi-au pierdut cu to­tul capul. Intr’adevăr, iată cum justifică „Independenta'4 — necesitatea co­laboratorii cu national-tărănistii. „Fiindcă partidului national-libe­ral ii incumbă datoria de a apăra interesele Statului asigurând ordi­nea, calm­ul si desvoltarea norma­lă a tării,44—de aceea... guvernul a făcut o propunere de colaborare partidului national-tărănesc. Dacă această datorie ar incum­ba tuturor, atunci toţi ar trebui — cu puteri unite — so ducă la bun sfârşit Dacă ea însă incumbă nu­mai partidului national-liberal, n’are decât ca acest partid — sin­gur — s’o­ exercite usque ad fi­­nem, vorba d-lui Argetoianu. Sau poate divin’tatea a hotârit ca partidul national-liberal să con­ducă (ara cu concursul■ celorlalte moi­ lulă?. CARNETUL NOSTRU Ion Brătianu şi artele obişnuiţi sa nu vedem in Ion Brătianu de­cât pe omul de stat care apare numai la ceasuri grele ca să-şi mărturisească convingerile politice şi să-şi impună voinţa, pare bizară coincidenţa că ultimele sale discursuri el le-a rostit la muzeul Simu şi la solemnitatea de la Crucea Roşie. Majoritatea cetăţenilor ţării noastre l-au socotit refractar la tot ce depăşeşte marginile preocupărilor de ordin politic, nu numai pentru că nu se manifestase in alte dome­­nii, dar mai ales pentru că era şeful unui partid al cărui singur obiectiv sunt soluţiile practice ale guvernă­rii. Cei cari cunoşteau sufletul şi cul­tura lui Brătianu nu s'au mirat de coincidenţa că ultimele discursuri au fost rostite în împrejurări streine de politică şi cuprinzând idei deosebite de acelea cu cari ne obişnuise. Infimii lui Brătianu, cei cari au fost admişi in intimitatea casei de la Bucureşti şi a conacului de la Flori­­ca, au cunoscut un om ce se deose­bea de acela pe care 11 ştiau mas­­sele. Ei povestesc că defunctul se complăcea In discuţii asupra ar­tei şi că nimic din tainile judecăţii a­­supra literaturii, picturii, teatrului, nu-i era strein. încăperile dela B­ucureşti şi dela Florica erau cuiburi ce cuprindeau adevărate comori; in rafturile biblio­tecii sale găseai, cu adnotaţii, pe scriitorii ce strălucesc in literatura universală­, pe prozatorii şi pe poe­ţii români cei mai noui. li­tdaţii de la Florica spun cât de juste erau a­­precierile şi cum uimea chiar cu spiritul său critic descifrând valo­rile din noianul noilor publicaţii. Scrisul i-a fost totdeauna drag. A­­mintirile, apărute acum câţi­va ani într-o revistă românească, arătau o cunoaştere a meşteşugului şi o aten­tă îngrijire a stilului. In ceasurile liniştite, petrecute acolo unde azi îşi odihneşte definitiv cugetul şi simţi­rea, Brătianu lăsa ca sufletul să-i fie legănat in adierea vântului de toamnă, răcorit de dimineţile pri­măverii, întristat de melancolia scurtelor zile de iarnă cari întune­cau căsuţele satului copleşite sub povara zăpezilor. Şi-acolo, spun unii, Brătianu a scris chiar versuri... Contimporanii îl vor judeca Încă cu părtiniră Pentru înalte ra­ina­ de stat, sufletul i s’a închis şi poate de multe ori şi-a călcat pe inimă, dar mai târziu, când istoria îi va aşeza la locul ce -i rezervă, fără în­doială că­­ muzele vor împleti şi ele cunună de lauri pe care generaţiile viitoare o vor aşterne pe amintirea lui A* d® Hers TARUL ROŞ Ciril I despre chestia Basarabiei Dacă Rusia ar avea iar un Ţar ................♦ 1^—8 N­ — Dela corespondentul nostru din „imparţial Francais“ are în ul­timul lui număr — dela 15 Noem­­brie — un curios $i interesant ar­ticol, intitulat „Tarul roşu," în ca­re se spun lucruri ce arată că, da­că autorul a pus poate puţină fan­tezie tir­aneic din destăinuirile sale (se va vedea mai la vale care­ a­cestea nu sunt mai puţin plauzibile. Tarul de care e vorba aci este Marele Duce Ciril care, după cum se ştie, s’a proclamat acum vreo doi ani împărat al Rusiei, sub nu­mele de Ciril I. Dar de ce calificativul de roşu? Fiindcă, explică autorul articolului din „Imparţial Francais“, în ma­nifestul pe care l-a adresat popoa­relor iubite ale Rusiei, împăratul Ciril I, a declarat că acceptă re­forma agrară, exproprierea nobili­mii, naţionalizarea industriei şi chiar instituţia sovietelor. „Ţarul Ciril — scrie revista — nu res­pinge (din opera revoluţionară) decât un detaliu accesoriu, un fleac administrativ: abolirea mo­­narchiei. „încolo acceptă totul.“ ÎMPĂRATUL­ C­RTL DE­SPRE BASARABIA­­­ Dar aşa filo-sovietic, cum sus­ţine că ieste, ţarul Ciril este totuş rus naţionalist. Cităm: „Maiestatea sa, când binevo­­eşte să se ocupe de politica exter­nă, im­ită tonul tăios al lui Nico­­lae I sau al lui Alexandru III. Ma­iestatea sa realtexează teritorii, re­face harta Europei Morga aceasta a sfârşit prin a-l înstrăina până şi curtea re­gală română, unde alianţele dinas­tice şi ura In contra bolşevismului i-ar fi permis să găsească oarecare sprijin. Dar, cu ţigareta, la gură şi cu privirea dispreţuitoare, maies­tatea sa a spus odată, la un ceai familial dat de regele Ferdinand al României, că se şi gândeşte la de­senul trăsurii de gală in care-şi va face intrarea in Chişinău, după reanexarea Basarabiei de către Rusia. De atunci — şi nu trebue să ne mirăm de hotărârea aceasta — porţile Bucureşt­ului sunt închi­se pentru pretendentul rus. Româ­nia a putut să constate că n’ar a­­vea nici un Interes să auză un Tar predicând războiul sfânt ca un Vo­­roch Iov sau un Budienny oare­care.“ ŞANSELE MAJESTATII SALE Ar fi totuş­i o foarte mare gre­­şală,­­ scrie autorul articolului din „Imparţial Francais,“ să se creadă că acest împărat de carton, acest suveran fără de teritorii nu este de­cât o umbră searbădă care se a­­gită în vid. Ciril are mulţi partizani. întâi, îi are pe toti­­filtra44-iştii reacţiunii ruse, adică pe toti extremiştii drep­tei monahiste. Aceştia au venit la dânsul, cu tot sovietismul" lui. Ei ştiu că roşaţa programului impe­rial nu este decât o cursă. Celălalt pretendent, marele duce Nicolae Nicolaevici, nu le place. Are repu­taţia de a fi democrat In al doilea rând Ciril mai are ca aliaţi, după cum arată autorul menţionat, pe monarhiştii şi reac­ţionarii germani. Aceştia din urmă îi înlesnesc introducerea manifes­telor şi proclamărilor în Rusia. In al treilea rând, ţarul" are pa­­rale. El întreţine aşa zişi „repre­zentanţi diplomatici" în diferite ca­pitale ale Europei. Cu toate acestea, nu suntem de părerea revistei franceze că, maies­tatea sa Ciril I ar trebui luat­ă în serios. Rusia nu este în ajunul u­­nei schimbări de regim. Lupta între opoziţia trotzkistă şi guvernul Sta­in nu poate duce, deocamdată, de­cât la înfrângerea unuia sau altuia din grupuri, dar nu şi la dispariţia regimului însăşi. Toţi cunoscătorii Rusiei sunt de acord asupra aces­tui punct. Dar, chiar dacă lupta aceasta ar duce la distrugerea regimului, încă nu crede nimeni că monarhiştii ruşi ar putea pune mâna pe putere. Vlai acum câteva zile d. Jacques Bainville a spus în „Action Fran­­caise“ că nu vede cine ar putea lua azi succesiunea bolşevicilor. CE AR FI DACA AR RE­VENI ŢARISMUL Maiestatea sa Ciril nu riscă deci să se surmeneze aşa curând cu tre­­bile împărăţiei. Dar să mergem cu ipoteza la ab­surd şi să presupunem că ar avea totuş şansa să se urce pe tronul strămoşilor săi. Ce s’ar întâmpla atunci? S’ar întâmpla că, înconjurat de Ultra-işti lui, setoşî de răzbunare şi dornici să se menţte, ar fi silit să tolereze ca să se extirpeze prin foc şi sabie tot ce a fost roşiu în Rusia. Ar fi un masacru cum nu s’a mai pomenit Dar acesta ar fi nunta: unu! din rezultatele venirii ‘ sale la putere probabil acela care ■ ar emoţiona CIRIL Marele duce al Ras!« măcelăririi a câtorva milioane de oameni? Un alt rezultat ar fi apariţia a­nal puţin. Cine mi e în vremea unu naţionalism rusesc agresiv şi noastră aşa de sentimental încât să-l mişte eventualitatea sau făptui absolut pe lângă care cel unguresc ar lua aspectul de ceva cu totul palid şi şters. Nu se cunoaşte des­tul în ţară ce gândeşte şi scrie e­­migraţia rusă filo-ch­iliană în ma­terie de naţionalism moscovit şi de ortodoxism pravoslavnic. Un a­­devărat delir mistic. Dacă aceşti oameni ar veni la putere, ţările limitrofe n’ar mai a­­vea o zi liniştită, programul lor national fiind recâştigarea tuturor teritoriilor pierdute de Rusia in război. Ceea ce a spus Ciril I la curtea regală din Bucureşti cu privire la Basarabia, o spun toţi monarhiştii ruşi. Reintronarea ţa­rismului n’ar înlătura deci, pentru România, închina din dificultăţile pe cari le are acum cu vecinul de peste Nistru. • Lucrul acesta se ştia de mult şi destăinuirea lui „Imparţial Fran­cais“ n’a făcut decât să confirme faptul. Dar nu strică să fie con­firmat din când în când, fiindcă e de o importanţă excepţională pen­tru viitorul României. N­A Z­B­A­T­I­I SENZAŢIONAL In curând începe la Geneva con­ferinţa de dezarmare. Statul român va fi reprezentat prin d. general Iliescu! II mai fineti minte? Era şi indi­cat mai ales­ că, acolo ar putea spu­ne : „Domnilor, am fost cel dântâi pentru dezarmare, fiind acuzat că armata noastră , a intrat in război fără pregătire, adică fără armei“ Delicata atenţie a guvernului faţă de fostul generalisim trebue luată în seism? cu toate « * pcestida i-ar fi părut mai bine să se­m­ne confe­rinţa la­. Turtucada! KIX D. C. ARGETOIANU Cel mai june liberal (Marea Parlamantului polonez VARȘOVIA 28, (Radar). — Terminăndu-se legisla­­tu­ra actualei Diete­­ii a Senatului, președintele republicii a dat azi o or­donanță prin care dizolvă cele două corpuri legiui­toare. ILUZIILE CREDITELOR IPOTECARE Spun câteva zile de când telegra­mele ne-au adus ştirea că un grup de financiari franco-american a cre­iat o bancă ipotecară de credit agri­col in Bulgaria. Cu puţin la aripă, Badea ipotecară din Iugoslavia a obfmnut an imptim­at de 12 mii de-30 dolari. Nu mai vorbim de Ungă­­r, care a reuşit, mulţumit, capita­­lului străin, să-şi organizeze credi­ta! Infera Ia are fel încât să dea putinţa tuturor ta­muritor de pro­­ducţio de de a găsi capital din abun­denţă pentru toate nevoile lor şi aici de Polonie, a cărei program de asa­nare, ca sprijină! capitalului străin l-a creat sursa de credit abundente. Am luat cu tot dinadinsul exem­plul ţărilor înconjurătoare pentru că prin natura structurii lor econo­mice, ele ne sunt concurente la co­merţul internaţional şi prin urmare, trebue sfi fim atenţi la tot ce se petrece la aceste ţări Şl făptui că toate, firi excepţie, au fost nevoite, ta cele din urmă să ceară concursul capitalului străin pentru ca sfl organizeze şi să se in­tensifice producţiunea, e o dovada suficientă că până acum n’a fost tocă descoperit mijlocul prin care să 60 poată eşl din starea In care se găseşte acum România şi se găseau până mai ieri vecinii ei, fără să re­curgă la capitalul străin. De­geaba se multiplică la noi, nu­mărul instituţiilor de credit sub de­numirile şi cu scopurile cele mai di­verse, căci nici una din ele nu poate creea mijloace de credit şi prin ur­mare nu fac decât să scumpească capitalul existent, prin partea de beneficii ce li se cuvine în calitate de intermediari. Ne gândim in spe­cial la cele câteva instituţii de cre­dit financiar, nou constituite şi ale căror scopuri lăudabile sunt sortite să rămână fără efect, din lipsă de capital real. Exemplu! celor petre­cuta prin 1670—75, când au luat naş­tere creditele funciare nu este utiliz­tobii ari, căci nu mai e vorba de ca­nalizarea unor capitaluri existente la ţară dar neintreprtofertoare şi nici de folosirea ofertelor străine de ca­pital sub o formă potrivită. Creditul Industrial Încearcă de la Înfiinţare să folosească dreptul său de a emi­te obligaţiuni sau scrisuri ipotecare şi nu reuşeşte. Prin urmare, ne tre­­buesc soluţii reale şi p© acestea ni le indică exemplul unanim al veci­nilor. Numai astfel vom scăpa de ru­şinea de a importa grâu din Iugo­slavia., cum se intâmpla 1’C2.- J. B. F. SIMPLE ÎNSEMNĂRI .( „Cel mai fermecător dintre leneş! de Tudor Teodorescu-Branişte Ce-a fost, cu adevărat, Rivarol? A fost un sceptic, un leneş, — cel mai fermecător dintre leneşi* cara scrie Maurice Martin du Gard? A fost un convins doctri­nar al regalităţii.— ,cel mai stră­lucit“ — cum afirmă aceia? critic? A fost un don Juan? Sau a fost „un homme convert des femmes," ca să împrumutăm titlul unui re­cent roman parizian? Polemica e deschisă, Louis Latzarus — unul din cei mai spirituali gazetari ai Franţei — a zugrăvit cu un condei subtil viaţa leneşă a lui Rivarol. Groos a căutat să descopere, cu multă o­­biectivitate adevărata figură a lui Rivarol. Leon Treich a adunat într’un vo­lumaș câteva pagini menite să re­zume sintetic spiritul lui Rivarol Eugen Marsan— autorul unui scân­­teetor elogiu al lenei — pregătește și el o biografie a lui Rivarol, pe care o va publica în curând. Iar I. I. Brousson, pamfletarul de mare vervă, intervine în discuţie... După mai bine de o sută de ani de la moartea marelui gazetar, fi­gura lui revine pe ecranul actua­lităţii. Rivarol a fost un leneș în înţe­lesul mare al cuvântului. Decât să scrie, prefera să citească şi să vi­seze. Rar, consimţia să noteze pe un petec de hârtie o însemnare, pe care o arunca apoi undeva, intr'un saltar. De aceea, a scris aşa de pu­ţin. Şi totdeauna silit. Refugiat la Bruxelles, luase bani de la banche­rul Capadoce, căruia îi făgăduise— în schimb — un magnific dicţionar al limbei franceze. A scris numai discursul preliminar — şi acesta­­­­numai după ce bancherul I-a se­chestrat în casă, i-a pus sentinele în uşă şi l-a obligat să scrie... Discursul asupra universalităţii lim­­bei franceze, premiat de Academia din Berlin, ii scrisese — raai îna­inte — numai din ambiţie. Părâsindu-şi nevasta — o engle­zoaică sâcâitoare — nu-i asigura­se acesteia nici mijloacele de trai. Femeea se plânsese cui îi ieşise în cale. Numeroşii duşmani ai lui Ri­varol — victime ale ironiei lui as­cuţite — făcură, din acest amănunt intim, o armă împotriva marelui pamfletar. Rivarul era înfăţişat pretutindeni ca un detract, ca un ratat. Ambiţios, a vrut să-şi vă­dească puterea de creaţie. Atunci, a redactat celebrul Discurs, care a avut atât de puternic răsunet şi un atât de strălucit succes. Ca orice om lipsit de voinţă, Rivarol înlo­cuia voinţa prin ambiţie. Iubind succesul uşor, îngrozit de cel mai mic efort. — Rivarol a trăit cumplita tragedie a omului care doreşte cu pasiune izbânda, dar urăşte cu groază străduinţa că­tre izbândă. Era un mare vanitos, dar n’avea putere de muncă De a­ceea, în loc să scrie — vorbia. A fost un magnific causeur. în saloa­ne, ştia să încânte şi să desfete- Fin, spiritual, înţepător, variat — avea şi alte două însuşiri hotărâ­toare: era frumos şi poseda un glas bogat în nuanţe de tonuri. Nici­ bărbaţii, nici femeile nu se puteau sustrage farmecului otrăvit al con­vorbire! lui. Bărbații îl ascultau cu vrășmă­șie, cu invidie Femeile cu dragoste, cu pasiune. Despre el se poate spune ceea ce André Gide spunea despre Oscar Wilde: — O­­pera lui scrisă? Dar cât de mar® ar fi rămas de ne-ar fi rămas și o­­pera lui vorbită!... Opera lui Ri­varol — adevărata, marea lui ope­ra — s’a risipt în disertațiile se­ducătoare din nobilele saloane, unde femeile făceau cerc în jurul lui * De sigur, — „viata lui a fost departe de-a fi exemplară44 Mau­rice Martin du Gard îl caracteri­­ză magistral: „un om de spirit cu o înfățişare lenevoasă şi de h­ărui­­toare tinereţe, o fire oarecum te­­menînă şi contradictorie." Ca orice pasionat iubitor al via­ţei plăcute şi uşoare, Rivaro" a avut clipe de feroce egoism. Duşmăniile, pe care le-a stârnit împotrivă-i, i-au supravieţiut In polemica încin­să acum, lăsat­ă incă ecoul acestor sminea: , N’a fost un virtuos. N’a fost un — I n^l I ■UHHIU« U.HIIII II» ....... Wfggr (Citiți continuarea in sus, îl-aâ* % TELEFOANE. GLOSE POLITICE... Napoleon «0® O ştire oficială anunţă: d. ge­neral Iliescu a fost numit delegat al României la conferinţa dezar­mării D-sa a plecat aseară la Ge­neva. Ştirea va fi desigur apreciată un chip diferit. Napoleonul44 nostru, care ne-a dat situaţia ştiută de pe câmpiile de luptă, la începutul campaniei din 1916, — omul de­zarmării! Iacă ce va apare pentru multi ca un lucru bizar! In fapt noi socotim că delegaţia de acum este mai justificată de­cât cea care i-a fost dată la înce­putul războiului nostru de între­gire. D. general Iliescu s'a dove­dit nu numai an meşter al dezar­mării, dar s’a afirmat ca un per­fect artist in a organiza o armată neinarmată. Delegaţia dar de astăzi dela Ge­neva este pe deplin meritată! »Adeverii! * Defunctul Ionel Brătianu n’a fost pururea un ireductibil adver­sar al Adevărului." Nu. Pe vre­muri a şi făcut o vizită ziarului condus atunci de Const. Miile. In ultimii ani a trecut, pe rând dela fobia la obsesiunea „Adevă­rului." Dovadă este faptul urmă­tor. Im venirea la putere, in 1922, a convocat la el acasă pe toti nouii aleși ai Basarabiei. S'a vorbit de interesele exclusi­ve ale Moldovei de peste Prut. Nu s’a făcut politică de partid. Brătianu i-a fermecat pe cei pre­zenţi. A fost afabil, glumeţ şi la plecare le-a spus:­­ „Vă mulţumesc că aţi venit. Dacă nu pentru alta, dar cel pu­ţin ca să vă convingeţi că nu sunt atât de urât, cum sunt prezentat in caricaturile „Adevĕrului." Sever Centrala: 306 67. 324 73. 346 79. 353,54­ Direcția: 337 73. Administrația: 367 68. Provincia: 316 66. Tratative româno-msa la Viena? VIENA.­­ Ziarul „Neues Wiener Journal“ scrie următoarele: Din sorgintea cea mai bine informată a­­flam că in Viena au loc actualmente importante negocieri intre Rusia sovietică si România, in scopul a­­rt­anării litigiilor existente intre cele două state. Obiectul principal al negocierilor II constitue bine în­țeles chestiunea Basarabiei. In care România s’ar fi declarat gata să facă anumite concesiuni teritoriale. După cum se afirmă, convorbirile se urmează intre reprezentanţii de aci ai numitelor state. C .fleues Wiener Journal’ adaugă apoi: după cum se ştie, acum câţiva ani au avut loc in Viena conversatiuni intre Rusia sovieti­că si România, conversatiuni cari din nefericire s'au terminat în mod negativ. Acum, e vorba ca firul nouilor tratative să fie reluat ia­răşi in Viena, încă cu prilejul recepţiei orga­­nizată la cancelarul federal dr. Seipel in onoarea oaspeţilor din Berlin, a făcut senzaţie generală faptul, că noul ministru rus la Vie­na şi ministrul român, cari fuse­seră prezentaţi unul altuia de că­tre cancelarul federal, ai avut cu prilejul acestei prime întâlniri o lungă si foarte vie convorbire. In cercurile politice se si lega­seră de acea convorbire tot felul de comentarii interesante. Acum se spune ca toată certitudinea, că intre Rusia sovietică si România sunt în curs noui tratative. Se ştie cu ce interes viu si ami­cal se urmăreşte in toate cercuri­le diplomaţiei europene desfăşu­rarea crizei interne a României, in care de altfel, după ultimele ştiri, e de înregistrat din fericire o însemnată destindere. In cazul când schimbul de vederi urmat in Viena ar da un rezultat favorabil, acest rezultat ar însemna o impor­tantă ușurare nu numai pentru po­­litica internă a României, ci și pen­tru întreaga situație internă a țării. Chestia zilei SCHIMB DE REGRETE D- Goga a declarat unui ziar străin că regretă de a fi lăsat literatura pent­ru polnică / TARA. — Ce regreţi d-ta, dar ce regret eu!.

Next