Adevěrul, decembrie 1927 (Anul 40, nr. 13483-13508)
1927-12-01 / nr. 13483
UNUI 40 Ro. 13483 ro 1 1 Decembrie 1927 6 PASIM Adevp âi & ABONAMENTE: 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 lun!. Io străinătate auHlu o* V'* . V» -assa ,*p. ..OURILE: București, Str. Sărinda. Oficiosul averescan declară că »nu e din fire deosebit de pesimist“..* II sfătuim să fie, de data asta!.»••• tMUft&link Uniunea sacră in lăcaşul de veci in care se odihnesc părinţii săi, doarme acum şi Ion I. C. Brătianu, somnul cel din urma. După ce oamenii şi-au făcut ultima datorie pioasă fata de cel dispărut, viata reclamă drepturile ei şi le cere să şi-o facă şi fată de dânsa. D. Vintilă Brătianu e consacrat, partidul liberal dacă nu mai are deci pe şeful, are un şef şi, tocmai cum face întreaga opinie publică, ba cu un temei mai mult decât are aceasta, trebuie să se întrebe : Şi acum ce-i de făcut ? Se afirmă că primul ministru ar avea intenţiunea să supuie, sau ar şi fi supus, conducătorilor partidului naţional-ţărănesc, proectul unui minister de unire sacră, care să asigure ţării, în timpul minorităţii regelui, o guvernare liniştită, ferită de zguduirile luptelor politice acerbe. Ar fi un demers fericit. Nu ştim şi nu putem prevedea ce anume rezultat va avea această propunere. Ceeace ştim este, că faptul că ea s’a produs, ba chiar şi numai faptul că, în mod spontan, după moartea lui Ion Brătianu, s’a ivit din cele mai diferite părţi ideia, că un acord al partidelor e necesar, faptul că acest acord se şi tratează, dovedeşte, că e în sentimentul general, că aşa cum au mers lucrurile până acum, nu mai pot continua. Pentru noi procedeele, metodele politice ale răposatului şef al partidului liberal, erau anachronice,la longue periculoase şi în tot cazul incompatibile cu ideile moderne despre rolul guvernelor şi modul de conducere a statelor. Dar chiar şi cei cari au aprobat, metodele şi procedeele politice ale lui Ion I. C. Brătianu, trebuie să recunoască, ceea ce am spus noi în primul momerit după dispariţia lui, anume, că ele erau croite pe talia lui şi că ce şi-a putut el îngădui, nu-şi pot îngădui urmaşii lui, am zice — fără nici un gând de jignire pentru dânşii — epigonii lui, iar ceeace ţara a răbdat dela dânsul, nu ar răbda de sigur dela ei. 1 . Oricare ar îi deci situaţiunea mâine, fie că propunerea primului ministru pentru un acord sacru, se vă produce, fie că nu se voi produce, fie că tratativele oficioase ce au urmat şi urmează In zilele acestea între fruntaşii partidului liberal si ai celui national-tărănesc, vor avea vre-un rezultat sau nu vor avea : un lucru ne apare sigur: perioadă in viata noastră politică s’a încheiat, alta nouă începe. Metodele vechi nu mai pot fi aplicate fără primejdie pentru liniştita propăşire a ţării, cele noui nu pot fi decât contrarii lor. A hotărît până ori voinţa unui om. De azi înainte trebuie să hotărască legea, înţelegem aceasta ca o obligaţiune pentru toţi. Poporul şi opoziţia au rămas în legalitate, chiar când guvernul a eşit din ea. Poporul şi opoziţia nu vor vroi să iasă din lege, când un guvern s’ar declara hotărît şi ar face prin fapte dovada hotărîrii sale, de a intra în legalitate. Nimeni nu va vroi să se încarce de răspunderea ce ar apăsa asupră-i, dacă prin atitudinea şi acţiunea sa, ar da unui guvern motivul sau chiar numai pretextul, de a se întoarce din nou din calea legii, pe care ar fi apucat, spre cea a arbitrarului. Nimeni nu va vroi să se încarce de o asemenea răspundere, dar chiar dacă cineva ar vroi, nimeni nu-l va înţelege şi deci ni meni nu-1 va urma. Uniunea sacră e un lucru frumos, şi în Franţa, de exemplu, s'a dove- dit că poate da roade. Dar dacă s’ar găsi că nu e practicabilă, dacă se crede chiar că pentru împrejurările dela noi nu e bună, noi nu ne îndoim că în tot cazul, oricine ar fi la guvern, chiar dacă actuala formaţiune s’ar menţine nemodificaţi, va trebui să înţeleagă că o datorie îi se impune azi, cea de a lua drumul legalităţii. Ne dăm seama că nu va fi un lucru uşor. Ilegalitatea a intrat la noi în moravuri şi nu va fi lesne nici să se schimbe deodată mentalitatea autoritară a celor de sus, dar chiar de s’ar schimba, numai cu încetul schimbarea aceasta ar reuşi să cuprindă tot aparatul de stat, bolnav de fobia legilor, până în cele mai depărtate ramificaţii ale sale. Cu sau fără acord însă, intrarea în legalitate nu pate fi decât opera tuturor partidelor, a tuturor oamenilor de bună voinţă. Acordul în acest scop e în firea lucrurilor, el nici nu are nevoie de consfinţiri formale şi solemne, ci decurge din parola de luptă a partidului naţionali ţărănesc, pentru care legalitatea este o conditiuni de existenţă, cum este pentru naţiune, condiţiunea esenţială a liniştitei şi, normalei sale,dezvoltări. B. Brănişteanu D. DE BEAUMARCHAIS Noul ambasador francez la Roma NOTE „îndreptarea" vorbind de rolul d-lui general Aver escu in actuala criză, politică, spune ca emfază: Cum va delege șeful partidului poporului să-si facă datoria se va vedea in curând." Să stiti că d. general Aver escu vrea să se răzbune pe liberali pentru chestia aceea cu cărămida ■ti SIGURANŢA dii Cernăuţi urmăreşte persoane cari se dau drept agenţi secreţi şi plasează fbroşuri, reviste şi alte tipărituri." S'au apucat desigur excrocii să plaseze „Propileele Literare“—probabil numai şi numai cu gândul de la compromite pe şeful Siguranţei... * LIBERALII şi-au pierdut cu totul capul. Intr’adevăr, iată cum justifică „Independenta'4 — necesitatea colaboratorii cu national-tărănistii. „Fiindcă partidului national-liberal ii incumbă datoria de a apăra interesele Statului asigurând ordinea, calmul si desvoltarea normală a tării,44—de aceea... guvernul a făcut o propunere de colaborare partidului national-tărănesc. Dacă această datorie ar incumba tuturor, atunci toţi ar trebui — cu puteri unite — so ducă la bun sfârşit Dacă ea însă incumbă numai partidului national-liberal, n’are decât ca acest partid — singur — s’o exercite usque ad finem, vorba d-lui Argetoianu. Sau poate divin’tatea a hotârit ca partidul national-liberal să conducă (ara cu concursul■ celorlalte moi lulă?. CARNETUL NOSTRU Ion Brătianu şi artele obişnuiţi sa nu vedem in Ion Brătianu decât pe omul de stat care apare numai la ceasuri grele ca să-şi mărturisească convingerile politice şi să-şi impună voinţa, pare bizară coincidenţa că ultimele sale discursuri el le-a rostit la muzeul Simu şi la solemnitatea de la Crucea Roşie. Majoritatea cetăţenilor ţării noastre l-au socotit refractar la tot ce depăşeşte marginile preocupărilor de ordin politic, nu numai pentru că nu se manifestase in alte domenii, dar mai ales pentru că era şeful unui partid al cărui singur obiectiv sunt soluţiile practice ale guvernării. Cei cari cunoşteau sufletul şi cultura lui Brătianu nu s'au mirat de coincidenţa că ultimele discursuri au fost rostite în împrejurări streine de politică şi cuprinzând idei deosebite de acelea cu cari ne obişnuise. Infimii lui Brătianu, cei cari au fost admişi in intimitatea casei de la Bucureşti şi a conacului de la Florica, au cunoscut un om ce se deosebea de acela pe care 11 ştiau massele. Ei povestesc că defunctul se complăcea In discuţii asupra artei şi că nimic din tainile judecăţii asupra literaturii, picturii, teatrului, nu-i era strein. încăperile dela Bucureşti şi dela Florica erau cuiburi ce cuprindeau adevărate comori; in rafturile bibliotecii sale găseai, cu adnotaţii, pe scriitorii ce strălucesc in literatura universală, pe prozatorii şi pe poeţii români cei mai noui. litdaţii de la Florica spun cât de juste erau aprecierile şi cum uimea chiar cu spiritul său critic descifrând valorile din noianul noilor publicaţii. Scrisul i-a fost totdeauna drag. Amintirile, apărute acum câţiva ani într-o revistă românească, arătau o cunoaştere a meşteşugului şi o atentă îngrijire a stilului. In ceasurile liniştite, petrecute acolo unde azi îşi odihneşte definitiv cugetul şi simţirea, Brătianu lăsa ca sufletul să-i fie legănat in adierea vântului de toamnă, răcorit de dimineţile primăverii, întristat de melancolia scurtelor zile de iarnă cari întunecau căsuţele satului copleşite sub povara zăpezilor. Şi-acolo, spun unii, Brătianu a scris chiar versuri... Contimporanii îl vor judeca Încă cu părtiniră Pentru înalte raina de stat, sufletul i s’a închis şi poate de multe ori şi-a călcat pe inimă, dar mai târziu, când istoria îi va aşeza la locul ce -i rezervă, fără îndoială că muzele vor împleti şi ele cunună de lauri pe care generaţiile viitoare o vor aşterne pe amintirea lui A* d® Hers TARUL ROŞ Ciril I despre chestia Basarabiei Dacă Rusia ar avea iar un Ţar ................♦ 1^—8 N — Dela corespondentul nostru din „imparţial Francais“ are în ultimul lui număr — dela 15 Noembrie — un curios $i interesant articol, intitulat „Tarul roşu," în care se spun lucruri ce arată că, dacă autorul a pus poate puţină fantezie tiraneic din destăinuirile sale (se va vedea mai la vale care acestea nu sunt mai puţin plauzibile. Tarul de care e vorba aci este Marele Duce Ciril care, după cum se ştie, s’a proclamat acum vreo doi ani împărat al Rusiei, sub numele de Ciril I. Dar de ce calificativul de roşu? Fiindcă, explică autorul articolului din „Imparţial Francais“, în manifestul pe care l-a adresat popoarelor iubite ale Rusiei, împăratul Ciril I, a declarat că acceptă reforma agrară, exproprierea nobilimii, naţionalizarea industriei şi chiar instituţia sovietelor. „Ţarul Ciril — scrie revista — nu respinge (din opera revoluţionară) decât un detaliu accesoriu, un fleac administrativ: abolirea monarchiei. „încolo acceptă totul.“ ÎMPĂRATUL CRTL DESPRE BASARABIA Dar aşa filo-sovietic, cum susţine că ieste, ţarul Ciril este totuş rus naţionalist. Cităm: „Maiestatea sa, când binevoeşte să se ocupe de politica externă, imită tonul tăios al lui Nicolae I sau al lui Alexandru III. Maiestatea sa realtexează teritorii, reface harta Europei Morga aceasta a sfârşit prin a-l înstrăina până şi curtea regală română, unde alianţele dinastice şi ura In contra bolşevismului i-ar fi permis să găsească oarecare sprijin. Dar, cu ţigareta, la gură şi cu privirea dispreţuitoare, maiestatea sa a spus odată, la un ceai familial dat de regele Ferdinand al României, că se şi gândeşte la desenul trăsurii de gală in care-şi va face intrarea in Chişinău, după reanexarea Basarabiei de către Rusia. De atunci — şi nu trebue să ne mirăm de hotărârea aceasta — porţile Bucureştului sunt închise pentru pretendentul rus. România a putut să constate că n’ar avea nici un Interes să auză un Tar predicând războiul sfânt ca un Voroch Iov sau un Budienny oarecare.“ ŞANSELE MAJESTATII SALE Ar fi totuşi o foarte mare greşală, scrie autorul articolului din „Imparţial Francais,“ să se creadă că acest împărat de carton, acest suveran fără de teritorii nu este decât o umbră searbădă care se agită în vid. Ciril are mulţi partizani. întâi, îi are pe totifiltra44-iştii reacţiunii ruse, adică pe toti extremiştii dreptei monahiste. Aceştia au venit la dânsul, cu tot sovietismul" lui. Ei ştiu că roşaţa programului imperial nu este decât o cursă. Celălalt pretendent, marele duce Nicolae Nicolaevici, nu le place. Are reputaţia de a fi democrat In al doilea rând Ciril mai are ca aliaţi, după cum arată autorul menţionat, pe monarhiştii şi reacţionarii germani. Aceştia din urmă îi înlesnesc introducerea manifestelor şi proclamărilor în Rusia. In al treilea rând, ţarul" are parale. El întreţine aşa zişi „reprezentanţi diplomatici" în diferite capitale ale Europei. Cu toate acestea, nu suntem de părerea revistei franceze că, maiestatea sa Ciril I ar trebui luată în serios. Rusia nu este în ajunul unei schimbări de regim. Lupta între opoziţia trotzkistă şi guvernul Stain nu poate duce, deocamdată, decât la înfrângerea unuia sau altuia din grupuri, dar nu şi la dispariţia regimului însăşi. Toţi cunoscătorii Rusiei sunt de acord asupra acestui punct. Dar, chiar dacă lupta aceasta ar duce la distrugerea regimului, încă nu crede nimeni că monarhiştii ruşi ar putea pune mâna pe putere. Vlai acum câteva zile d. Jacques Bainville a spus în „Action Francaise“ că nu vede cine ar putea lua azi succesiunea bolşevicilor. CE AR FI DACA AR REVENI ŢARISMUL Maiestatea sa Ciril nu riscă deci să se surmeneze aşa curând cu trebile împărăţiei. Dar să mergem cu ipoteza la absurd şi să presupunem că ar avea totuş şansa să se urce pe tronul strămoşilor săi. Ce s’ar întâmpla atunci? S’ar întâmpla că, înconjurat de Ultra-işti lui, setoşî de răzbunare şi dornici să se menţte, ar fi silit să tolereze ca să se extirpeze prin foc şi sabie tot ce a fost roşiu în Rusia. Ar fi un masacru cum nu s’a mai pomenit Dar acesta ar fi nunta: unu! din rezultatele venirii ‘ sale la putere probabil acela care ■ ar emoţiona CIRIL Marele duce al Ras!« măcelăririi a câtorva milioane de oameni? Un alt rezultat ar fi apariţia anal puţin. Cine mi e în vremea unu naţionalism rusesc agresiv şi noastră aşa de sentimental încât să-l mişte eventualitatea sau făptui absolut pe lângă care cel unguresc ar lua aspectul de ceva cu totul palid şi şters. Nu se cunoaşte destul în ţară ce gândeşte şi scrie emigraţia rusă filo-chiliană în materie de naţionalism moscovit şi de ortodoxism pravoslavnic. Un adevărat delir mistic. Dacă aceşti oameni ar veni la putere, ţările limitrofe n’ar mai avea o zi liniştită, programul lor national fiind recâştigarea tuturor teritoriilor pierdute de Rusia in război. Ceea ce a spus Ciril I la curtea regală din Bucureşti cu privire la Basarabia, o spun toţi monarhiştii ruşi. Reintronarea ţarismului n’ar înlătura deci, pentru România, închina din dificultăţile pe cari le are acum cu vecinul de peste Nistru. • Lucrul acesta se ştia de mult şi destăinuirea lui „Imparţial Francais“ n’a făcut decât să confirme faptul. Dar nu strică să fie confirmat din când în când, fiindcă e de o importanţă excepţională pentru viitorul României. NA ZBATII SENZAŢIONAL In curând începe la Geneva conferinţa de dezarmare. Statul român va fi reprezentat prin d. general Iliescu! II mai fineti minte? Era şi indicat mai ales că, acolo ar putea spune : „Domnilor, am fost cel dântâi pentru dezarmare, fiind acuzat că armata noastră , a intrat in război fără pregătire, adică fără armei“ Delicata atenţie a guvernului faţă de fostul generalisim trebue luată în seism? cu toate « * pcestida i-ar fi părut mai bine să semne conferinţa la. Turtucada! KIX D. C. ARGETOIANU Cel mai june liberal (Marea Parlamantului polonez VARȘOVIA 28, (Radar). — Terminăndu-se legislatura actualei Dieteii a Senatului, președintele republicii a dat azi o ordonanță prin care dizolvă cele două corpuri legiuitoare. ILUZIILE CREDITELOR IPOTECARE Spun câteva zile de când telegramele ne-au adus ştirea că un grup de financiari franco-american a creiat o bancă ipotecară de credit agricol in Bulgaria. Cu puţin la aripă, Badea ipotecară din Iugoslavia a obfmnut an imptimat de 12 mii de-30 dolari. Nu mai vorbim de Ungăr, care a reuşit, mulţumit, capitalului străin, să-şi organizeze credita! Infera Ia are fel încât să dea putinţa tuturor tamuritor de producţio de de a găsi capital din abundenţă pentru toate nevoile lor şi aici de Polonie, a cărei program de asanare, ca sprijină! capitalului străin l-a creat sursa de credit abundente. Am luat cu tot dinadinsul exemplul ţărilor înconjurătoare pentru că prin natura structurii lor economice, ele ne sunt concurente la comerţul internaţional şi prin urmare, trebue sfi fim atenţi la tot ce se petrece la aceste ţări Şl făptui că toate, firi excepţie, au fost nevoite, ta cele din urmă să ceară concursul capitalului străin pentru ca sfl organizeze şi să se intensifice producţiunea, e o dovada suficientă că până acum n’a fost tocă descoperit mijlocul prin care să 60 poată eşl din starea In care se găseşte acum România şi se găseau până mai ieri vecinii ei, fără să recurgă la capitalul străin. Degeaba se multiplică la noi, numărul instituţiilor de credit sub denumirile şi cu scopurile cele mai diverse, căci nici una din ele nu poate creea mijloace de credit şi prin urmare nu fac decât să scumpească capitalul existent, prin partea de beneficii ce li se cuvine în calitate de intermediari. Ne gândim in special la cele câteva instituţii de credit financiar, nou constituite şi ale căror scopuri lăudabile sunt sortite să rămână fără efect, din lipsă de capital real. Exemplu! celor petrecuta prin 1670—75, când au luat naştere creditele funciare nu este utiliztobii ari, căci nu mai e vorba de canalizarea unor capitaluri existente la ţară dar neintreprtofertoare şi nici de folosirea ofertelor străine de capital sub o formă potrivită. Creditul Industrial Încearcă de la Înfiinţare să folosească dreptul său de a emite obligaţiuni sau scrisuri ipotecare şi nu reuşeşte. Prin urmare, ne trebuesc soluţii reale şi p© acestea ni le indică exemplul unanim al vecinilor. Numai astfel vom scăpa de ruşinea de a importa grâu din Iugoslavia., cum se intâmpla 1’C2.- J. B. F. SIMPLE ÎNSEMNĂRI .( „Cel mai fermecător dintre leneş! de Tudor Teodorescu-Branişte Ce-a fost, cu adevărat, Rivarol? A fost un sceptic, un leneş, — cel mai fermecător dintre leneşi* cara scrie Maurice Martin du Gard? A fost un convins doctrinar al regalităţii.— ,cel mai strălucit“ — cum afirmă aceia? critic? A fost un don Juan? Sau a fost „un homme convert des femmes," ca să împrumutăm titlul unui recent roman parizian? Polemica e deschisă, Louis Latzarus — unul din cei mai spirituali gazetari ai Franţei — a zugrăvit cu un condei subtil viaţa leneşă a lui Rivarol. Groos a căutat să descopere, cu multă obiectivitate adevărata figură a lui Rivarol. Leon Treich a adunat într’un volumaș câteva pagini menite să rezume sintetic spiritul lui Rivarol Eugen Marsan— autorul unui scânteetor elogiu al lenei — pregătește și el o biografie a lui Rivarol, pe care o va publica în curând. Iar I. I. Brousson, pamfletarul de mare vervă, intervine în discuţie... După mai bine de o sută de ani de la moartea marelui gazetar, figura lui revine pe ecranul actualităţii. Rivarol a fost un leneș în înţelesul mare al cuvântului. Decât să scrie, prefera să citească şi să viseze. Rar, consimţia să noteze pe un petec de hârtie o însemnare, pe care o arunca apoi undeva, intr'un saltar. De aceea, a scris aşa de puţin. Şi totdeauna silit. Refugiat la Bruxelles, luase bani de la bancherul Capadoce, căruia îi făgăduise— în schimb — un magnific dicţionar al limbei franceze. A scris numai discursul preliminar — şi acestanumai după ce bancherul I-a sechestrat în casă, i-a pus sentinele în uşă şi l-a obligat să scrie... Discursul asupra universalităţii limbei franceze, premiat de Academia din Berlin, ii scrisese — raai înainte — numai din ambiţie. Părâsindu-şi nevasta — o englezoaică sâcâitoare — nu-i asigurase acesteia nici mijloacele de trai. Femeea se plânsese cui îi ieşise în cale. Numeroşii duşmani ai lui Rivarol — victime ale ironiei lui ascuţite — făcură, din acest amănunt intim, o armă împotriva marelui pamfletar. Rivarul era înfăţişat pretutindeni ca un detract, ca un ratat. Ambiţios, a vrut să-şi vădească puterea de creaţie. Atunci, a redactat celebrul Discurs, care a avut atât de puternic răsunet şi un atât de strălucit succes. Ca orice om lipsit de voinţă, Rivarol înlocuia voinţa prin ambiţie. Iubind succesul uşor, îngrozit de cel mai mic efort. — Rivarol a trăit cumplita tragedie a omului care doreşte cu pasiune izbânda, dar urăşte cu groază străduinţa către izbândă. Era un mare vanitos, dar n’avea putere de muncă De aceea, în loc să scrie — vorbia. A fost un magnific causeur. în saloane, ştia să încânte şi să desfete- Fin, spiritual, înţepător, variat — avea şi alte două însuşiri hotărâtoare: era frumos şi poseda un glas bogat în nuanţe de tonuri. Nici bărbaţii, nici femeile nu se puteau sustrage farmecului otrăvit al convorbire! lui. Bărbații îl ascultau cu vrășmășie, cu invidie Femeile cu dragoste, cu pasiune. Despre el se poate spune ceea ce André Gide spunea despre Oscar Wilde: — Opera lui scrisă? Dar cât de mar® ar fi rămas de ne-ar fi rămas și opera lui vorbită!... Opera lui Rivarol — adevărata, marea lui opera — s’a risipt în disertațiile seducătoare din nobilele saloane, unde femeile făceau cerc în jurul lui * De sigur, — „viata lui a fost departe de-a fi exemplară44 Maurice Martin du Gard îl caracteriză magistral: „un om de spirit cu o înfățişare lenevoasă şi de hăruitoare tinereţe, o fire oarecum temenînă şi contradictorie." Ca orice pasionat iubitor al viaţei plăcute şi uşoare, Rivaro" a avut clipe de feroce egoism. Duşmăniile, pe care le-a stârnit împotrivă-i, i-au supravieţiut In polemica încinsă acum, lăsată incă ecoul acestor sminea: , N’a fost un virtuos. N’a fost un — I n^l I ■UHHIU« U.HIIII II» ....... Wfggr (Citiți continuarea in sus, îl-aâ* % TELEFOANE. GLOSE POLITICE... Napoleon «0® O ştire oficială anunţă: d. general Iliescu a fost numit delegat al României la conferinţa dezarmării D-sa a plecat aseară la Geneva. Ştirea va fi desigur apreciată un chip diferit. Napoleonul44 nostru, care ne-a dat situaţia ştiută de pe câmpiile de luptă, la începutul campaniei din 1916, — omul dezarmării! Iacă ce va apare pentru multi ca un lucru bizar! In fapt noi socotim că delegaţia de acum este mai justificată decât cea care i-a fost dată la începutul războiului nostru de întregire. D. general Iliescu s'a dovedit nu numai an meşter al dezarmării, dar s’a afirmat ca un perfect artist in a organiza o armată neinarmată. Delegaţia dar de astăzi dela Geneva este pe deplin meritată! »Adeverii! * Defunctul Ionel Brătianu n’a fost pururea un ireductibil adversar al Adevărului." Nu. Pe vremuri a şi făcut o vizită ziarului condus atunci de Const. Miile. In ultimii ani a trecut, pe rând dela fobia la obsesiunea „Adevărului." Dovadă este faptul următor. Im venirea la putere, in 1922, a convocat la el acasă pe toti nouii aleși ai Basarabiei. S'a vorbit de interesele exclusive ale Moldovei de peste Prut. Nu s’a făcut politică de partid. Brătianu i-a fermecat pe cei prezenţi. A fost afabil, glumeţ şi la plecare le-a spus: „Vă mulţumesc că aţi venit. Dacă nu pentru alta, dar cel puţin ca să vă convingeţi că nu sunt atât de urât, cum sunt prezentat in caricaturile „Adevĕrului." Sever Centrala: 306 67. 324 73. 346 79. 353,54 Direcția: 337 73. Administrația: 367 68. Provincia: 316 66. Tratative româno-msa la Viena? VIENA. Ziarul „Neues Wiener Journal“ scrie următoarele: Din sorgintea cea mai bine informată aflam că in Viena au loc actualmente importante negocieri intre Rusia sovietică si România, in scopul artanării litigiilor existente intre cele două state. Obiectul principal al negocierilor II constitue bine înțeles chestiunea Basarabiei. In care România s’ar fi declarat gata să facă anumite concesiuni teritoriale. După cum se afirmă, convorbirile se urmează intre reprezentanţii de aci ai numitelor state. C .fleues Wiener Journal’ adaugă apoi: după cum se ştie, acum câţiva ani au avut loc in Viena conversatiuni intre Rusia sovietică si România, conversatiuni cari din nefericire s'au terminat în mod negativ. Acum, e vorba ca firul nouilor tratative să fie reluat iarăşi in Viena, încă cu prilejul recepţiei organizată la cancelarul federal dr. Seipel in onoarea oaspeţilor din Berlin, a făcut senzaţie generală faptul, că noul ministru rus la Viena şi ministrul român, cari fuseseră prezentaţi unul altuia de către cancelarul federal, ai avut cu prilejul acestei prime întâlniri o lungă si foarte vie convorbire. In cercurile politice se si legaseră de acea convorbire tot felul de comentarii interesante. Acum se spune ca toată certitudinea, că intre Rusia sovietică si România sunt în curs noui tratative. Se ştie cu ce interes viu si amical se urmăreşte in toate cercurile diplomaţiei europene desfăşurarea crizei interne a României, in care de altfel, după ultimele ştiri, e de înregistrat din fericire o însemnată destindere. In cazul când schimbul de vederi urmat in Viena ar da un rezultat favorabil, acest rezultat ar însemna o importantă ușurare nu numai pentru politica internă a României, ci și pentru întreaga situație internă a țării. Chestia zilei SCHIMB DE REGRETE D- Goga a declarat unui ziar străin că regretă de a fi lăsat literatura pentru polnică / TARA. — Ce regreţi d-ta, dar ce regret eu!.