Adevěrul, martie 1929 (Anul 42, nr. 13862-13888)

1929-03-02 / nr. 13862

-A IMPRESIONANTA DECLARAŢIE A D-LUI VAIDA Ieri, la Cameră, d. AL Vaida- Voevod, ministrul de Interne, a fă­cut o declaraţie surprinzătoare şi impresionantă. D-sa avea să justi­fice procedura practicată de gu­vernul actual de a trimete direct în cercetarea jusu­fiei chestiuni cari, după normele de până acum, ar ur­ma să fie discutate, prealabil şi a­­mărunţit, în alte foruri, şi mai cu seamă în parlament. In această ca­tegorie intră chestiunea furniturilor sanitare. Se ştie că d. general Ave­­rescu a protestat cu vehementă in­potriva trimeterii la parchet a a­­cestei afaceri. De asemenea intră în această categorie chestiunea ad­ministrației comunale de pe vremea primariatului d-lui Costinescu. D. Duca nu s’a opus, în principiu, sezi­­sării justiției, dar d-sa ar fi găsit mai potrivit ca decîziunea să se fi luat după ce d. Costinescu, astăzi senator, îşi va fi desvoltat inter­pelarea anunţată la aceeaşi chestiu­ne, şi dacă atunci s’ar fi găsit că mai e nevoe de cercetările justiţiei. D. Vaida a explicat că între pa­siunea politică, inevitabilă în parla­ment, şi imparţialitatea justiţiei, ne­­suspectată de nimeni, o prefera pe aceasta din urmă. Cât despre gra­ba ce se reproşează guvernului, d. Vaida o justifică prin aceea că vrea să evite bănuiala de tărăgănire, ca­re ar implica şi teama de muşama­lizare. Până aci d. Vaida a fost, dacă vreţi. Interesant Dar d-sa a mai a­­daus o declaraţie care a surprins şi a impresionat In esenţă d-sa a spus: Ne dăm seama că prin pro­cedeul nostru creăm un precedent pe care veţi avea dreptul să-l folo­siţi şi în potriva noastră când veţi fi la cârmă, dacă la rândul dv. veţi găsi că Vam oferit prilejul. Acestea sunt în esenţă, spusele d-lui Vaida. Le salutam cu deose­bită satisfacţie. Ele constituie un program, şi incă unul de-o impor­tanţă extraordinară. Ele constituie piedica pe care un partid şi-o pune el însuşi, pentru cazul când în pro­priile lui rânduri s’ar furişa ispita. Până acmn fiecare guvern a vor­bit de asanarea moravurilor — vor­bim in deosebi de cele politice si administrative, — dar nici unul n’a făcut un pas serios spre îndeplini­rea făgăduielii. Nici un guvern nu-1 chema la răspundere pe cel prece­dent — si această indulgentă fată de semen implica de sigur o si mai mare indulgentă fată de sine însuşi. Guvernul actual spune: nu-mi iert predecesorii, îi trimet în cer­cetarea justiţiei, chit ca ea să-i şi judece, dacă va fi cazul. Şi înţeleg, de pe acum, să-mi impun mie in­­su-mi acelaşi tratament: nu voiu protesta ca d. Goga, nu voiu face nici măcar obiecţii de protocol şi politeţă, ca d. Duca, înţeleg să fiu răspunzător înaintea ori­cui şi a tu­turora, iar în primul rând înaintea justiţiei, pentru tot ce fac în numele ţării şi pe socoteala ei. Faţă de acest program, enunţat in chip atât de sugestiv, noi nu pu­tem cere guvernului de­cât un sin­gur lucru : să meargă înainte şi până la capăt aşa, neştirbit şi ne­poticnit, cerând socoteala tuturor acelora cari au condus ţara, şi fiind gata el însuşi să dea socoteală! Traian VI agi WâZBfiTII REGRETAM! „îndreptarea” încearcă sa ne a­­plice vechiul proverb românesc: „câte căciuli, atâtea păreri". Regretăm că nu-i putem întoarce proverbul! In partidul averescan au mai rămas doar câteva, capete" și nici o părere!­­ Kis. r­I*­» BASARABIA ESI REVOLUȚIONARĂ Basarabia e o tara plina de sur­prize. Ţinută ' 106 ani ca într’un mormânt de autotratizmu­­nisesc, o socoteam ca foarte înapoiată și redusă ca românizm n­umai la lim­bă. Adică, un fel de tară româ­nească rămasă în totul cam pe la 1800. S’a săvârşit însă o adevărată mi­nune acolo, când s’au sfărâmat lan­ţurile ţarismului la 27 Martie 1918. Deodată, Basarabia a dat la iveală ceva neaşteptat: un caracter tare ca de granit sau de bronz. Popu­laţia a arătat o voinţă fermă de a fi ea însăşi o hotărîre nestrămutată de a păşi categoric şi imediat spre democraţie şi de a nu se supune oligarhiilor de dincoace de Prut. Să nu vă miraţi deloc de acest fapt că o ţară, aproape analfabetă şi ţinută fără contact naţional şi cultural ca rom­ânizmul, a putut da dovadă de aşa de frumoase calităţi civice. Se întâmplă. Niciodată şi nicăeri n’au existat mai puternice şi mai strălucite virtuţi civice ca in vremea înfloririi republicii romane, când nu se scria decât foarte rar în temple, pe tablete, şi cel mult se săpau inscripţii pe pietrele de mor­mânt. In colo, toată lumea era a­­nalfabetă, iar spiritul naţional pro­priu zis nu exista încă. Acesta e tocmai cazul Basara­biei­ de astăzi. Ca independenţă de caracter, Ardealul şi Banatul încă au dat dovezi frumoase. De aci o adevărată disperare la vechii noş­tri politiciani, cari nu se aşteptau la această surpriză. Aşa se explică, în bună parte, de ce am fost ultima ţară din lume în care mai fiinţau cenzura şi starea de asediu, necu­noscute in România mică. Tot ast­fel se explică violenţele şi nelegiui­rile partidelor oligarhice faţă de provinciile noui, în special faţă de Basarabia. O credeau o pastă bună de mân­cat după voe. Când colo ea­­ s’a a­­rătat ca un bloc de piatră! Era în­­tr’adevăr revoluţionară provincia dintre Prut şi Nistru, dar nu revo­luţionară aşa cum se înţelege în Occident, şi aşa cum se consideră lucrul de vechile partide dela noi. Ţară refractară la orice influenţă exercitată cu anasâna, protivnica nelegiuirilor, încrezătoare, cel pu­ţin deocamdată, numai în oamenii săi, pe cari tocmai îi vedea perse­cutaţi aproape ca şi sub ţarism. N’a voit să primească nici un îndemn de supunere, oricât ar fi fost el sprijinit timp de zece ani cu jan­darmii. Revoluţionarismul ei era pasivitatea când n’avea altă putin­ţă, isbucnirea de independenţă când o putea face. Şi n’a voit cu nici un chip să fie nici liberală, nici averescană, nici comunistă. Comunistă şi averescană mai pu­ţin ca ori şi ce, aproape până la zero. Căci dacă Basarabia, slobodă perfect s’o facă în ultimele alegeri, ar fi dat comunizmului tot atâtea voturi, proporţional, câte i-au dat Ardealul şi Bucovina, adică circa 20.000 în loc de ,3000, am fi avut doi deputaţi comunişti în Cameră. De aceea să nu ne mirăm, dar să ne bu­curăm foarte, atât ca democraţi, cât şi ca buni români, că reacţio­narii de toată mâna se tem de re­voluţionara Basarabie, o calomnia­ză şi o atacă. Intr’o privinţă este ea revoluţionară, e adevărat, deci cum i-ar putea-o ierta reacţiunea? I. Teodorescu ABONAMENTE : FONDATORI AL. V. BELDIMAN 1888 189? CONST MILLE 1897 1926 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni In străinătate dubla 1 LEI 3 BIROURILE: București, Strada Sărindar Mo. 7—9—11 LEI 3 TELEFOANE: Centrala: 306 67, 324 73, 346/79, 353/94, Direc­la: 357 72. Administrația: 307/69, Provincia: 310 66. , Din VIITORUL: „Cerem deci să se ia măsuri ca interesele naţionale să nu fie periclitate...** ...Tocmai de aceste interese se ocupă in­­tens câţiva judecători de instrucţie, in clipa de faţă ! ^ • ◄ DUPĂ STABILIZARE In discursul de ori de la Cameră, d. Mihai Popovici, ministru de­­fi­nanțe a manifestat un optimism ca­re ar putea să apară nepotrivit ce­lor ce sunt sub stăpânirea grelei crize economice de acum. Cu toate acestea, privite cu obiec­tivitate, asigurările de mai bine, date de ministrul de finanţe, apar ca foarte întemeiate, împrumutul şi stabilizarea, deşi făcute în împre­jurări cu totul neprielnice, deschid excelente perspective de însănătoşi­re economică In primul rând prin propria lor valoare, împrumutul va permite statului să-şi achite datoria de mi­liarde către industria din ţară şi să-i dea de lucru, conform planului de investiţiuni convenit cu experţii străini. Stabilizarea va da putinţă Băncii Naţionale să-şi sporească emisiu­nea în scurtă vreme, până la nive­lul cerinţelor bine întemeiate ale activităţii economice. Tot stabiliza-­ rea va înlătura multe din rezervele capitalului străin faţă plasamen­tele din România. De pe acum se a­­nunţă foarte numeroase oferte din afară pentru lucrări şi investiţiuni de mare importanţă pentru ridica­rea economică a ţării. România nu şi-a pierdut nici un moment faima de tară bogată şi imediat ce capita­lul străin va socoti favorabile con­­diţiunile ce i se oferă la noi, el nu va ezita să facă mari plasamente. Capitalul străin vine la timp in ţările cari ii dau putinţa sa lucreze cu folos dar pleacă prea de­vreme de acolo unde constată că speranţele i-au fost înşelate, atât sub raportul rentabilităţii cât şi cel al sigurianţii plasamentelor. In această direcţie este clar nevoe de toată vigilenţa guvernului. Trebuesc grabnic legi pentru înlesnirea circulaţiei bunuri­lor şi pentru garantarea creditori­lor. De asemenea, nu trebue să uităm că prin natura sa şi scopul ce ur­măreşte, capitalul străin se în­dreaptă aproape exclusiv către in­dustrie şi comerţ. Or, progres eco­nomic la România nu e cu putinţă decât paralel cu ridicarea agricul­turii. Degajat oarecum de grija de a furniza industriei capitalurile ne­cesare, statul trebue să-şi incordeze toate sforţările pentru a procura a­­griculturii creditele indispensabile. Sunt îndatoriri imediate, de a, că­ror bună îndeplinire atârnă şi re­­zultatele stabilizării şi împrumutu­lui. J. B. F. CHESTIA ZILEI DESPĂRȚIRE... f ovi*. legea nona iuti răpeşte atribuţiile politice: de-acum. vă las să va tU'fivirrvnți singuri! • * OFENSIVA II Principiile Societă­ţii Naţiunilor in învăţământul şcolar Programele analitice ale învăţă­mântului­ secundar introduc in a­­cest învăţământ lecţii speciale des­pre Societatea Naţiunilor. Dar până la aplicarea noilor programe, mi­nisterul instrucţiunii publice a ho­tărît ca profesorii de istorie să con­tinue a consacra, în clasa VII-a li­ceala, o oră de lectiune acestui su­biect. Ministerul socoteşte necesar ca un absolvent de liceu din vre­­mea noastră să cunoască organiza­­rea şi scopurile Societăţii Naţiu­nilor. • Dar nu e­ vorba numai de o cu­noaştere simplă a organizaţiei in­ternaţionale cu sediul la Geneva. Din indicaţiile pornite de la mini­ster se vede limpede că se urmă­reşte o operă de adevărată propa­gandă. Lecţiile din învăţământul secundar tind să înfăţişeze Liga Naţiunilor ca unul din­­elementele cele mai importante ale păstrării păcii între popoare. Ele vor indica organizaţia, tendinţele şi idealurile Ligii şi vor expune principalele re­zultate obţinute până acum, pe te­renul politic şi economic. Intr’un cuvânt, lecu­imile vor­ urm­ări să deprindă pe elevi a privi cu sim­patie Societatea Naţiunilor şi efor­turile ei. .­­..Tv Notăm că lecţiunile nu vor fi simple conferinţe, menite, ca toate conferinţele, să fie ascultate cu­ o ureche distrată. Chestiunile privi­toare la Liga Naţiunilor vor face parte din materia de interogare şi de examen. ■k Introducerea în licee a învăţătu­rilor despre Societatea Naţiunilor şi spiritul în care se face această ino­vaţie constitue o adevărată revo­luţie şcolară. Până acum, educa­ţia naţională aşa cum se pregătea în şcoli, avea la bază nu numai exaltarea valorii proprii, dar şi denigrarea celorlalte naţii. Manua­lele de istorie erau lungi înşiruiri de războaie cari glorificau forţa şi tindeau să arate că starea normală a popoarelor este starea de răz­­boiu. învăţământul despre Societa­tea Naţiunilor va modifica, desigur, această concepţie. Elevii vor afla încă din şcoală că războaele sunt un flagel pentru omenire, că starea adevărată a popoarelor,este starea de­­pace şi că gruparea naţiilor în­­tr'un organism internaţional ca Liga Naţiunilor are de scop­, tocmai aplanarea pricinilor de conflicte şi înlăturarea războaelor. Cultul răz­boiului cată să fie înlocuit, prin urmare, cu cultul păcii. E o întreagă mentalitate care trebue modificată în spiritul noilor concepţii. Iubirea de patrie nu tre­bue să fie însoţită neapărat de ura împotriva altor ţări sau la dispre­ţuirea altor popoare. In armată e un principiu categoric că sub-eva­­luarea pregătirii adversarului e o mare nesocotinţă. O greşală cu ur­mări tot aşa ide grave o săvârşesc popoarele cari sub-evaluează sau dispreţuesc pe vecinii lor. Nu există tentaţie mai­­puternică pentru o acţiune războinica decât tendinţa de a socoti pe alţii bicisnici sau in­capabili Dacă omenirea vrea cu adevărat pacea, trebue să înlocu­iască, in educaţie, spiritul de agre­siuni cu acela de armonie şi de în­ţelegere. -­ Revista „Deutsch-französische Rundschau“ cáré apare la Berlin si a căreia parte franceză,e com­pusă de Maurice Boucher, Edmond Jaloux şi Henri Lichtemberger ur­măreşte, cu o remarcabilă stăruin­ţă, apropierea spirituală dintre ger­mani şi francezi. In ultimul ei nu­măr revista tipăreşte, ca început al unei serii de articole scrise de au­tori feluriţi, un studiu al doctoru­lui Herman Platz, intitulat: Despre decadenta franceză şi despre bar­baria germană. Autorul arată că vreme de un secol germanii au trăit în credinţa să francezii sunt un popor în decadenţă, , incapabil de eforturi mari, menit să vegeteze alături de rasa germană căreia îi e rezervată o strălucită propăşire. Prejudecata aceasta îşi are origina in faimoasele Cuvântări către na­ţiunea germană ale filosofului Fich­te. Cuvântările acestea, rostite de Fichte chiar sub­ ocupaţia napoleo­niană, au avut darul să ridice mân­dria germană după prăbuşirea dela 1806, dar spiritul lor, mai târziu, a pricinuit un rău imens raporturilor dintre germani şi francezi. Dar — adaogă Hermann Platz— după cum Fichte, pentru idealul său , german, a pornit de la baza creată­ de­ el a „decadenţei“ fran­ceze, tot aşa naţionalistul francez Charles­ Maurras — scriitor influen­ţat adânc de Fichte căruia îi poar­tă un viu, inter­es — a creat, pen­tru idealul său francez,, teza „bar­bariei“ germane. "­­ * Autorul studiului arată că şi de o parte,­şi de alta, nu e vorba de­cât de exagerări, obişnuite pasiuni­lor­ politice,, dar cam­, aplicate edu-' caţiei­ naţionale şi relaţiilor dintre popoar­e, duc , finalmente la neîn­ţelegeri şi, la conflicte cu urmări dezastruoase. Creşterea tineretului în­­simpatie pentru idealurile­ pacifice ale Societ­­ăţii Naţiunilor poate­­fi o reacţiaţie salutară împotriva educaţiunii şo­vine, agresive şi războinice. E o fe­ricire că impulsul acestei reacţiuni porneşte chiar de la Geneva. In fe­lul acesta ofensiva păcii începe în toate ţările deodată. Popularizarea, pornind din şcoală, a principiilor Ligii — apropierea popoarelor, conciliaţiunea, arbitrajul, rezolva­rea conflictelor prin învoială dreap­tă, pacte de neagresiune etc. — poate aduce servicii minunate pă­cii. Fără o, generalizată dezarmare spirituală nici nu e de conceput putința dezarmării materiale. Iosif Nădejde / Romantismul pribegiei veşnice de DR. A. MIRASHAN In ultimii ani şi-a făcut drum în lumea literară a Statelor­ Unite un nume care nu ne este cu desăvâr­şire străin. E vorba de Conrad Bercovici, evreu originar din Ro­mânia, care, născut la Brăila şi Crescut în bălţile Dunărei, hoină­rind din frageda sa copilărie prin­tre şatre de ţigani pripăşiţi prin luncile din împrejurimile oraşului, a avut prilejul să cunoască viaţa ţigănească, nu toate amănuntele şi formele ei originale. După fel de fel de peripeţii romantice, şi după ce a trecut prin fazele calvarului ace­lora cari se căznesc decenii dea­­rândul să smulgă vieţii dreptul la o existentă mizeră, el ajunse în A­­merica, unde debută ca muzicant, dar trecu in curând la meseria lite­relor. A scris multe schite si nu­vele reuşite în idiş, iar apoi începu să publice lucrări însemnate si în limba engleză. Astăzi e unu­l dintre răsfăţaţii succesului şi obiectul de admiraţie al lamei­­■ cititoare din marea republică americană. Faima şi-a câştigat-o prin scrierile cu deosebire atrăgătoare şi viguroase despre viaţa acelei rase, iu aparen­ţă mult prea cunoscută, dar care totuşi e atât de străină lumii, încon­jurătoare până şi in cele mai apa­rente detalii şi însuşiri sufleteşti. E vorba de neamul in veci călător al ţiganilor. Aceşti nomazi romantici şi misterioşi, a căror istorie şi a căror limbă nu sunt cunoscute de­cât de foarte puţini aleşi, l-au im­presionat puternic pe Conrad Bec- *NOTE *. ’ ! •; ‘ ut.­­ .. ; ALARMA este titlul stereotip sul) care anumita presă liberală afirmă cu îndârjire că presa comunistă din Basarabia susţine Interesele ($i sco­purile sovietelor. De ce atâtea coloane pentru a proba evidenta? Căci este evident că presa Comunistei nu poate să nu fie alături de soviete. Toată ches­tiunea e: are această presă răsunet in populaţia basarabeană? " Noi susţinem că nu. Dacă libera­lii sunt de altă parera să arate fap­tele cari dovedesc contrarul. Nu­mai: iri cazul acesta s’ar putea jus­tifica „alarma".­­ SE CONSPIRA iarăşi. Bizanţul nostru politic mi se astâmpără. O spune d. Iorga in „Neamul Româ­nesc", care protestează contra a­­cestui trist obicei al pământului şi se întreabă: până când? Până când poporul român va in­tra hotărit în drepturile lui de auto­guvernare scuturându-şi de pe u­­merii profund încovoiaţi banda de tutori politici cari vor să-i asigure fericirea... CELE DOUĂ­ EUROPE Cauzele economice ale suferinţelor Basarabiei O miopie economică, pe care unii o numesc, inconştient, pre­vedere j politică sau măsură de si­guranţa naţională ne face să nu vedem destul de clar situaţia din Basarabia. Căutând cu tot dinadinsul un remediu stărilor de peste Prut, uităm cauzele, uităm înlănţuirea faptelor şi ne incuiem în definiţii fără nici o legătură cu realitatea. Auzim vorbe de clacă : „Basara­bia trece printr’o criză politică“, ,Basarabia e frământată de agi­tatori“, „Basarabia e istovită de foamete“. Foarte inţelepte constatări, dar foarte inutile progrese în des­făşurarea forţelor concentrate pentru tămăduirea răului din pro­vincia moldovenească. Situaţia din Basarabia trebue mai întâi înţeleasă, analizată, tre­bue din capul locului căutată ori­gina acestui morbus basaraben­­sis, fiindcă numai după ce se va fi tratat cauza debilităţii actuale, vom putea pune in picioare pe a­­nem­ie. O constatare e inevitabilă: pe Întinsul continentului nostru an­tebelic avem astăzi două Europe. O Europă Occidentală şi una hi­­perboreană. Zidul moral anti­­bolşevic ridicat de voinţa neim­­frântă a Occidentului de a nu re­cunoaşte ordinea de stat mosco­vită, a creat în realitate o prăpas­tie in mijlocul comerciului unei lumi unitare până la 1914. Fatal, locuitorii provinciilor de la periferiile celor două noui con­tinente vor fi prizonierii acestor stări de lucruri. Vor suporta con­secinţele acestui arbitraj împo­­­­triva aşezării lor naturale. Criza din Basarabia, cu toate aspectele ei, ‘ (frământare poli­tică, foamete, agitaţie, deslăn­­ţuire de pasiuni) e aceeaşi criză economică, care bântuie ţinutu­rile captive ori pe unde drumu­rile comerciale au fost întoarse de la răsărit la apus şi de la apus la răsărit. In Alsacia şi Lorena autono­­mismul izvorăşte tot din substra­tul economic. Eterna frământare croată, nu are, alt viu­,cam­ sub ea. Neobosita fierbere macedoneană, porneşte din perpetua schimbare a graniţelor care face din popu­laţie când greci,­­ când bulgari, când turci, când sârbi. Şi toate acestea sunt numai modeste termene de comparaţie, faţă de neorânduiala din Basara­bia, care, — să nu se uite, — su­porta şi consecinţele schimbării centrului de gravitaţie economică şi apăsarea „periferismului“, dar că poate fi numită astfel această situaţie. (înţelepciunea populară ar fixa locul Basarabiei, acolo unde se bat munţii cap în cap). ★ Dar nici excesele de astăzi nu sunt destul de nejustificate. Ba­sarabia a trăit până acum, în timpul tuturor guvernelor, sub cea mai ermetică opresiune. In orbirea lor, conducătorii de până ori au pistonat fără preget ne­ajunsurile, nerezervându-şi nici măcar cea mai mică supapă de si­guranță. Marmita lui Papin n’ar fi rezistat presiunii. E natural deci ca în ziua când se ia capa­cul de pe această uriaşe oală în fierbere, aburul sa ţâşnească, să impreste, să năvălească expansiv. Vor­­fi câţiva opăriţi dintre cei cari nădăjduiau că mai pot apăsa incă, dar numai atât, de I. ST. IOACHIMESCU ------RO»------- - Ca şi aburul, primele ţâşniri de libertate din Basarabia vor fi zgo­motoase şi fierbinţi, dar precipi­tatul lor va cădea rece, inofensiv. Să privim cu calm şi mai ales cu înţelegere şi îngăduinţă vino­văţiile rare ivite peste Prut, fiind­că, numai în expansivitatea lor, bucuriile întrec măsura. Poporul, prea legat de pământul din care îşi aşteaptă hrana, nu e dornic să-şi împartă osârdia şi produsul hărniciei cu cultivatorii raiului comunist. Basarabeanului îi e un­(Citiţi continuarea în pagina II-a) CONRAD BERCOVICÎ covici. El e­ astăzi printre acei pu­ţini cunoscători ai suflet­ului, limbii şi­ evoluţiei istorice a neamului pri­beag. Intr’o serie de romane şi nu­vele, scrise cu talent şi vibratoare de emoţie pasionantă, Bercovicî a tălmăcit lumii civilizate apusene li­nele momente culese din adâncul sufletului sătrarilor, arătând nea­murilor cu o cultură şi technică supradezvoltate, comorile sufle­teşti oile acestei rase umile. In il­timul timp, Bercovici a publicat o voluminoasă „Istorie a Ţiganilor", in care urmăreşte peregrinările na­ţiunii fără cămin. In cele ce urmează, redăm, in traducere și in parte prescurtate, unele fragmente dintr'o recentă lu­crare a lui Conrad Bercovici, „Ți­ganii romantici", apărută in numă­rul din Februarie 1929 al revistei GLOSE POLITICE... Electorale D. Vaida, ministrul de interne,­­ răspuns­uri la o comunicare făcută de d. Negură, cu privire la unele in­cidente electorale, cari s-au petre­cut la Vaslui, cu ocazia aleg­er­ii re­cente, care a fost amânată. Am spus-o dăunăzi şi repetăm şi astăzi: nu înţelegem să se păsuias­că abuzurile şi ilegalităţile. Dacă au fost, autorii să fie pedepsiţi Dar iarăşi am spus-o şi repetăm: ca aspect etico-estetic, a vedea pe liberali protestând împotriva inge­rinţelor electorale ni se pare o sfi­dare. Discuția de ori dela Cameră n'a rezolvit chestiunea in sine, fiindcă interpelatorul n'a citat cazuri pre­cise. Vom vedea ce va fi când che­stia va fi discutată, pe cale de in­terpelare. Pentru moment insă, ca simplă constatare, trebue să recunoaștem­ că atitudinea de om­ de la Cameră a d-lui Negură, nu prea trădează pe omul care are măsură in luptă. Pe de altă parte, noi ne amintim, de un fapt curios, care este în co­nexiune cu declaraţia d-lui Andrei, profesor şi deputat, care a declarat că pe vremuri, în timpul alegerilor dela Vaslui, conduse de d. Negură, locuitorii n’au putut părăsi casele trei zile în şir. Intr adevăr, după alegerile gene­rale comunale, din 1926, a fost des­tul ca evreii Vasluieni să nu voteze cu d. Negură, pentru ca, în ziarul condus de d-sa, să apară­ grave a­­menintări și incitatiuni la excese împotriva evreilor. ...Astăzi d. Negură se plânge de excese electorale! Cooperaţia La Cameră s’a depus ori proectul de lege pentru modificarea codului cooperaţiei. Din felul cum a fost primit proectul de către majoritate, se poate uşor deduce caracterul şi importanţa acestui proect. Aplauzele cu care a fost salutată depunerea legii, învederează con­­ştinţa majorităţii, că prin acest pro­ect se face o mare operă politică şi, o mare operă de dreptate. Politică — fiindcă de fapt, de pe urma modificărilor propuse, vor lua sfârşit cluburile liberale, instituite la sate, sub masca de bănci popu­lare. O operă de dreptate — fiindcă se va da putinţă ţărănimei să benefi­cieze ea de această mare instituţie cooperatistă, acaparată de liberali nu numai politiceşte, ci şi băneşte. Dovadă, destăinuirile care au fost făcute în ulti­mile zile în parlament, cu privire la felul cum a fost plasat capitalul de împrumut. Numai la o singură bancă populară, un fost de­putat şi un arendaş, — au împru­mutat, fiecare, câte două milioane. Vă gândiţi ce a mai rămas pentru bieţii săteni?!... Sever. „American" (unul d­in acele renu­­m­ite magazine de mare tiraj, cari au popularizat­­în mod admirabil literaturile străine şi indigene in America). •­ Un miros de lemn ce arde alene în aer liber veni, dus pe aripile de zefir ale unei luminoase nopţi de vară, să-mi gâdile nările pe când mă aflam culcat pe spate, după o îmbelşugată masă de sea­ră agonisită într’o zi de muncă la cositul fânului într’o fermă din New­ Jersey. Coloane răsfirate de fum alburi­i se înălţau încet din­­tr’o grămadă de burueni, care ar­dea în vale, la vreo câteva sute de paşi depărtare, iar o voce ar­gintie, ce venea din câmpie, doje­nea un copil. Acest miros şi acea­stă voce treziră în sufletul meu amintirea acelor neuitate nopţi din tinereţe, petrecute în corturi şi în jurul unor lagăre cu focuri în to­vărăşia unor prieteni negricioşi şi veseli, cari cântau atunci când al­ţii ar fi­ plâns cu hohote şi jucau (Citiţi continuarea in pagina Tl-a)

Next