Adevěrul, aprilie 1929 (Anul 42, nr. 13890-13911)

1929-04-05 / nr. 13890

r’“*" ABONAMENTE: ă17— ts ) W . ANUL 42.— Ho. 18890 * Vineri 5 Aprilie 1929 © pagini Adevărul PniMTIATIVRT * V. BELDIMAN 1888 -1897 I UWUA1U1U . COKST MILLE 1897-1926 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni BIROURILE: București, Strada Sărindar No. 7—9—11 LEI 3 Centrala: 308 67, 321 73, 348 79, 353,54. TELEFOANE = C&K? 3»,H. Provincia: 313/68. Impotriva „exportului de oameni“ solicitat de guvernul francez, liberalii duc o campanie furibundă. Temere de prisos! Francezii nu acceptă nici măcar pentru muncile agricole pe foştii şi viitorii miniştri liberali. Efectele libertăţii Liniştea din zelele Paştilor Sărbătorile Paştilor au trecut cu bine. Afară de mici şi neînsemnate incidente, pretutindeni în ţară a fost linişte. S’ar fi putut, totuşi, să nu fie. Amatori de dezordine şi de ape tulburate dinadins se găsesc totdeauna din belşug, şi s’au găsit şi de data aceasta. Sarcina lor pă­rea uşoară fiindcă materia era in­flamabilă. In adevăr, o agitaţie pe o temă religioasă poate prinde les­ne. Aci a stat primejdia momentu­lui. Asemenea agitaţii pot fi pornite uşor dar nu pot fi potolite decât cu greu. Cuminţenia poporului a ocolit însă primejdia. Cuminţenia poporu­lui şi, desigur, dreapta judecată a guvernului, care a arătat încredere în această cuminţenie. # Se vădeşte acum, după ce zilele de încercare au trecut în linişte de­plină, cât de chibzuită a fost hotă­­rirea guvernului de a nu se ames­teca intr’o controversă de ordin religios ca aceea pe care a pus-o sărbătoarea Paştilor. Problema Pas­­caliei fusese rezolvată de suprema instanţă bisericească în sensul săr­bătoririi Paştilor la 31 Martie şi cu îngăduirea celor ce vor să serbeze Învierea la 5 Mai. In urma acestei hotărîri, guvernul a înţeles că cea mai cuminte atitudine de luat este abţinerea de la orice intervenţie. Constituţia prevede, la noi, liberta­tea conştiinţei. Autoritatea civilă nu putea decât să respecte această li­bertate,­­ să o respecte şi să facă să fie respectată. Credincioşii au fost lăsaţi, prin urmare, să rezolve problema potrivit conştiinţei lor proprii. Dacă guvernul ar fi intervenit, cum a fost cu stăruinţă îndemnat s-o facă, dacă ar fi căutat să impute cu sila ziua de 31 Martie, am fi a­­vut cu siguranţă tulburări şi inci­dente sângeroase. Atitudinea lui cuminte,, a determinat şi cuminţe­nia credincioşilor. Desigur că liniş­tea de la 31 Martie se va repeta a­­ctivi şi la 5 Mai, spre mulţumirea tuturor. Practica libertăţii şi-a dovedit încă odată virtuţile. E o concluzie care trebue trasă şi din această îm­prejurare, căci învăţămintele scoa­se din ea sunt valabile şi iu împre­jurările politice. Libertatea este tot­deauna preferabilă silniciei. Atitudinea înţeleaptă a stăpânirii n'a dovedit, cum afirmă presa libe­rală — cea scrisă în româneşte fi­indcă cea scrisă pentru uzul străi­nilor are un limbaj mai cuminte — lipsa de autoritate a guvernului. N’a fost lipsă de autoritate, ci dimpo­trivă, afirmarea autorităţii pe care o dă credinţa în puterea binefăcă­toare a libertăţii. Guvernul a avut curajul să lase ca in această mate­rie aşa de delicată, credincioşii să hotărască ei singuri. Roadele aces­tui curaj s’au văzut : pretutindeni a fost linişte. Probabil că un guvern liberal ar fi procedat altfel. Pornind dela idee­a că trebue să-şi afirme autori­tatea, ar fi căutat să obţie supune­rea tuturor, cu jandarmii, — şi în­ţelege oricine unde am fi ajuns cu asemenea procedee. Liberalii nu se amăgesc, desigur, asupra rezultate­lor „manierei tari“ pe care o prefe­ră totdeauna. Poate că, totuşi, din pilda pe care le-o oferă procedarea înţeleaptă a guvernului actual, vor trage şi ei oarecari învăţăminte cu privire la binefacerile ce se pot aş­tepta de la practica sinceră și cura­­gioasă a libertății. Ad. NOTE OFICIOSUL liberal dace o teri­bila campanie împotriva felului cum simt alcătuite programele, ra­dio ale postului Bucureşti şi cere pe această temă­., demisia guver­nului ! ...Este, de­sigur, opoziţia con­structiva pe care o anunţa d. I. G. Duca ! .. . VORBIND despre modernizarea bisericii ortodoxe, „Viitorul“ spune că, în curând, — „se va îngădui de­sigur şi concertul de orgă sau de orhestră, care nu vor vătăma, ci din potrivă, vor spori măreţia ru­găciunii.­." etc. . .•.Concertul care nu vor vătăma, ci vor spori, — iată ceva minunat. Numai să nu fie prea multe con­certe, căci multe este rău — ca să vorbim în deliciosul stil al „Viito­rului"... ★ FAŢĂ de scumpei ca vieţii spune ziarul liberal — „cetăţenii au exclamat ca şi Phyrhus al vechimii, încă o eftinătate ca aceasta şi sun­tem pierduţi". ..•Foarte spiritual! Numai că Phyrhus al vechimii n'a exclamat aşa, fiindcă nu-l pasiona problema coşniţei. Și nici nu se iscălia Phyr­hus cu p­si has — cum pretinde Viitorul — ca d. Jeantehas... GLOSE POLITICE... Oficioasele Vă mai aduceţi aminte de ce a­msemnat presa oficioasă de partid odinioară, înainte de război ? Cei mai tineri căutat-au vreodată să răsfoiască colecţiile fiu prea înve­chite, şi­ să se documenteze ? Pentru temperamentele combati­ve, presa aceia poate apărea şi a putut să pară pe vrem­uri anostă. Pentru cei cari înţeleg lupta politi­că in formele ei sănătoase şi nor­male, ea ar trebui să constituie, de­sigur, o pildă pentru vremurile de astăzi. In adevăr, ce deosebire! Odinioară — afară de rari excep­­ţi ntii — conştientă de răspundere, de ceiace reprezintă, serioasă, do­cumentată şi demnă. Violenţele, a­­tacurile, polemica personală, erau apanajul presei independente. Astăzi, exact contrariul-Presa independentă îşi dă seama de ceia ce datoreşte respectului de sine şi respectului simţului public. Presa de partid este canalul de scurgere al tuturor violenţelor ne­­permise şi al tuturor atacurilor ne­demne. Dar nu nimai atât. Odinioară exista o perfectă con­cordanţă între atitudinea partidelor­­ şi a oficioaselor lor. Rareori o con­tradicţie• Astăzi, ai impresia că ofi­cioasele partidelor îşi fac un sport din a nu ţine cont de linia de con­duită ce şi-au tras partidele respec­tive. Aţi observat, de pil­dă, de câte ori parlamentarii liberali au fost puşi in încurcătură, la Cameră şi la Senat, când li s-a amintit de cele susţinute şi afirmate de „Viitorul" ? O legendă Zilele trecute, am înregistrat în­că o dovadă despre aşa zisa solida­ritate evreiască. Ne-a furnizat-o în­trunirea convocată, la Cernăuţi, de U. E. R. şi la care au asistat evrei partizani ai doctrinei acestei orga­nizaţii, ai doctrinei naţional-evre­­eşti, care tinde să formeze un par­tid, şi ai doctrinei socialiste- Cum era şi firesc, acolo unde clocotesc pasiunile, întrunirea a fost foarte... vioae şi cu multă trudă,s’a putut vorbi. Cazuri asemănătoare s'au mai întâmplat şi în cursul campaniei ele­ctorale. Dar atunci se credea că „politica de partid şi-a vârât coada". Iată insă că lucrurile se repetă pentru a demonstra câtă dreptate avea d. A. C. Cuza, când trâmbiţa primejdia solidarităţii e­­vreeşti... I­nter. ÎNSEMNĂRI REFORME SOVIETICE O telegramă, pe care agenţia „Ceps“ o primeşte­ din Moscova, ne relatează desbaterile unui congres al magistraţilor din Rusia sovietică şi diversele propuneri ce s’au făcut pentru diferite reforme ce urmează să se realizeze în legislaţia de-a­­colo. Interesantă şi caracteristică, pentru ţara care invoacă mereu spi­ritul şi doctrina marxistă, este pro­punerea ca tribunalul să aibă drep­tul — după ce un condamnat şi-a ispăşit pedeapsa — să cerceteze din nou dosarul procesului şi, even­tual, să mărească pedeapsa, dacă va crede că eliberarea lui ar putea fi dăunătoare societăţii. Aceasta pe consideraţiunea că pedeapsa tre­bue­e să aibă un efect educativ. Câte grozăvii se pot întâmpla în numele principiilor general recu­noscute De fapt, o asemenea reformă — căci e probabil că propunerea con­gresului magistraţilor va fi accep­tată de guvern — nu trebue să ne surprindă. Ea corespunde perfect necesităţilor politice ale oligarhiei comuniste din Rusia, astăzi mai mult decât orcând. Guvernul vrea să aibă posibilitatea de a deţine în închisori zecile de mii de condam­naţi politici — în majoritate social­­democraţi — fără să aibă neplăce­rea înscenării unor no­ui procese, înainte de expirarea termenului pe­depsei, tribunalul — pornind de la ideia că­ pedeapsa are de scop co­rijarea condamnatului — va putea constata că deţinutul a rămas cu aceleaşi credinţe politice, că deci e incorigibil şi va ordona menţinerea lui mai departe în închisoare. Pentru că, dacă pedeapsă are menirea de a „corija“ pe infractor, ea trebue perpetuată chiar când se constată că nu-şi atinge scopul­.­ Iată unul din aspectele ademeni­toare ale organizaţiei sociale, cu care comuniștii vor­ să fericească pământul. E R.­O 11 Imediat după Paști, cverescanii vor începe cam­pania de răsturnare a guvernului. ZIARELE Iată cum se va desfășura atacul. CHESTIA ZILEI CUM SE RĂSPÂNDEŞTE CULTURA IN POPOR › ►- -~4 ~ Fapte şi exemple edificatoare in chestiune Dezarmat şi dezorientat, un în­văţător dela ţară recurge la sla­bele mele lumini. îmi cere ajuto­rul şi concursul într’o chestiune care îl încurcă. E obligat să ţină chiar în cursul lunei acesteia, o conferinţă. Precizez că e vorba de o confe­rinţă ce urmează a fi ţinută în o modestă comună rurală şi printre colegii învăţătorului. Se va înţe­lege rostul acestei preciziuni, de îndată ce enunţ titlul conferinţei Subiectul este următorul: „Via­ţa în diversele ei manifestări şi fenomene şi legea paralelizmului” Departe de mine gândul de a face o glumă sau de a născoci ceva. Am reprodus textual su­biectul conferinţei, aşa cum mi l-a comunicat în scris învăţătorul care îmi face cinstea să m­i se a­­dreseze­ încă o lămurire: învăţătorul, care trebue să explice colegilor săi ce legătură este între feno­menele vieţii şi legea paraleliz­­mului nici nu s’a gândit măcar la asemenea..., dacă n­u­, bazaconii, ci în tot cazul, chestiuni în­ cari »s’ar simţi încurcaţi chiar cei cari îşi zic specialişti în materie. ■ Nu mai vorbesc de utilitatea mai mult decât contestabilă pen­tru mediul în care se desfăşoară activitatea culturală a învăţăto­rilor rurali tratarea unor subiecte de felul aceluia de care ne ocu­păm. Repet că învăţătorul nu numai că nu s’a gândit să-şi aleagă un astfel de subiect de conferinţă, ci nici nu bănuia că s’ar putea vorbi în asemenea chestiuni, îşi decla­ră în scrisoarea ce-mi trimite ab­soluta sa necompetenţă, mărtu­risind în toată sinceritatea că, după cum nu-i pricepe rostul, tot aşa nu înţelege ce anume vrea să exprime subiectul de mai sus. Su­biectul a fost ales, bine înţeles, după matură chibzuinţă de către superiorii lui, cari au avut grija şi şi-au dat osteneala să aleagă subiecte de conferinţe tot aşa de utile şi de lesne de tratat şi pen­tru ceilalţi colegi ai învăţătorului.­­ Subiectele de conferinţe ce tre­­buesc ţinute de învăţători sunt a­­lese, precum am spus, de către autorităţile şcolare superioare, în specie de inspectorii regionali res­pectivi. Tot aceştia fixează în li­nii generale şi programul de şeză­tori culturale destinate ţăranilor. Şi iată că în judeţul din care fa­ce parte şi comuna unde învăţă­torul ce mi-a scris se canoneşte în căutarea de materie pentru conferinţa cu un subiect pe care nu-l înţelege, deşi este un norma­list bine notat, inspectorul şcolar respectiv cere învăţătorilor să desfăşoare o cât mai intensă ac­tivitate extraşcolară...................... In scopul acesta dă poruncă să înfiinţeze cercuri culturale. Aceste cercuri culturale erau obligate să ţină şedinţe cu carac­ter mai intim, mai restrâns, şi,­al doilea, să organizeze şezători pen­tru ma­sa populaţiei. La şedinţele din prima catego­rie participă numai membrii corpului didactic. Acolo, rând­ pe rând, fiecare dintre inşii tratează câte un subiect cu caracter şco­lar sau­, în genere, cultural. In ju­rul acestor subiecte se provoacă discuţiuni, ceea ce, pe de o parte, constitue pentru învăţători un în­demn să nu se lase de carte, iar, pe de altă parte, ii pregăteşte mai bine pentru cop­erinţele ce le ţin înaintea locuitorilor. Precum se vede, ideia acestor cercuri culturale este cât se poate de bună şi nimerită, aşa că ea e întâmpinată cu un sentiment de unanimă aprobare. Insă, orice­ ideie, fie ea cât de excelentă, îşi pierde valoarea, a­­tunci când nu e înţeleasă şi apli­cată aşa cum trebue. Din nenorocire, aşa se prezintă cazul cu cercurile culturale de cari ne, ocupăm. ★ Subiectele pentru conferinţele ce urmează să ţină învăţătorii in şedinţele restrânse, fiind date de sus, ei n’au loe să le schimbe sau să le înlocuiască. Iată acum o scurtă listă de ase­menea subiecte date de către,, in­spectorul şcolar la care ne-am re­ferit: , , ■ ■ a) Realizmul marxist,,şi socia­­lizmul conservator; b)­ Raţiona­­lizmul şi socializmul, pripite prin laturea lor utopică,; c) Cadrul bi­ologic în general şi darwinional social. Să ridice mâna intelectualii no­ştri, fără să exceptăm ch­iar şi, pe, profesorii universitari, ca să ve­dem cât de mare este numărul acelora cari ar putea trata ase­menea subiecte, cu priceperea ne­cesară. Dar mai ales să ridice mâna toţi câţi văd o umbră de folos real, fie pentru mai bună pregătire a corpului învăţătoresc, fie pentru răspândirea culturei în massa populaţiei de la sate, în abordarea unor chestiuni, cum sunt cele de mai sus. Insă, d. inspector şcolar n’a omis nici chestiunile de actuali­tate, chestiuni cari pasionează pu­blicul şi preocupă spiritele oame­nilor. S’a gârndit şi la ele şi de a­­ceea a trecut pe listă şi chestiuni ca: „Doctrinele partidelor poli­tice”, doctrina fiecărui partid po­litic dela noi trebuind să formeze un subiect aparte d­e conferinţe şi de discuţii. Par’că îi auzim pe învăţători discutând această chestiune şi ar­gumentând: „Liberalii sunt nişte strigoi. — Ba naţional-ţărăniştii sunt nişte, demagogi şi bolşevici”. . Şi s­e p­roduc­e ciocniri, din cari ţâşneşte lumină, dacă nu şi sân­ge din capete sparte. ţ-Şs ★ ■ ' Socotesc drept o datorie să a­­sigur pe toţi câţi se vor osteni să citească rândurile de faţă, că îiu am exagerat deloc şi n’am pus ni­mic dela mine. .Dau chiar un a­­mămumt, destul de­ savuros* şî ca­racteristic. " 1 .’? ■ 4». Unul dintre învăţători a şi tra­tat chestiunea cu subiectul „Ca­drul biologie în general şi, dărwi­­nismul social”. La sfârşitul expu­nerii n’a provocat nici o discuţie contradictorie — aceasta’ pentru simplul motiv că nu fusese înţe­les de nimeni. U ■ l ’ A fost însă rugat de către co­legi sa de lămurească chestiunea în termeni mai accesibili, Thai populari. „Nici eu n’am înţeles, a mărtu­risit el; am copiat totul dinrlr’o carte ce mi-a căzut în mână.” Iată cum se înţelege să se­­ lu­creze la răspândirea culturii rîn popor. Socotim că sunt inutile orice alte comentarii. ’ N. Batzaria ___________•. CÂRŢI NOUI de ŞERB­AN CIOCULESCU Mic tratat de esteticăTie F. ADERCA D. F. Aderca, graţiosul poet şi vigurosul nuvelist din Domnişoara din strada Neptun şi Femeia cu car­nea albă, este un vechiu partizan al Personalităţii In artă. D-sa a apă­rat cândva autonomia artei ,împo­triva d-lui A. C. Cuza, promotorul unei arte aservite naţionalismului xenofob, şi apoi împotriva Vieţii Româneşti, care subordonează fru­mosul „specificului naţional** şi re­gionalismului moldovenesc. Tempe­rament subiectiv şi erotoman, d-sa va putea povesti cândva, ca super­bul Théophile Gautier,­ „bătăliile sale lirice şi amorurile sale fru­moase“, dacă nu cumva întreaga sa operă este confidenţa eroticei şi fiicei sale. Prezentul op încearcă o sistema­tizare a ideilor sale literare, în pri­ma parte şi reproduce, în partea doua, câteva din polemicele din ul­timii anii. 1) Mic tratat de estetică sau lumea văzută estetic. .,Ancora", penvenisti, 192% D. F. Aderca nu e ceea ce se chia- Tnă un estetician, adică un filozof al artei, un ideolog, un rigid om de j principii. Disciplina pe care şi-o impune ca un exerciţiu ad hoc, în acest Mic tratat de estetică, nu i se ajustează desăvârşit, pentru că d-sa e cu totul altceva decât, un discipli­nat. Un anarhist, care ţine la liber­tatea sa în contra tuturor constrân­gerilor .‘‘Dogmatismul­’sub orice for­mă, chiar sub aceia a propriilor sale idei, îi­ repugnă. Astfel, c­eşi se stră­duieşte a susţine o teza scumpa, a­r­­eia­­a­­drepturilor personalităţii gă­seşte totu­şi o portiţă de scăpare, pentru­­a evada din dogmă şi fixi­tate. Şi anume retranşarea pruden­tă înapoia unui nominalism incon­­ciliabil „cu credinţa­­dogmatică: „Trebu­ie , să, recunoaştem, cinstit, subliniază ?, d-sa, că personalitatea ni s’a părut doar mai comodă în ve­derea­ constructivi de faţă, fără a socoti că am construit pe un teren de o soliditate perfectă. Personalita­tea treime socotită doar ca unitatea convenţională şi comodă a acestui tratat". . ." ... u . . . " Şi mai departe dezvăluind scepti­cismul funciar al temperamentului său diletant: „Spectatorii cu gusturi mai exer­sate şi mai avide, au dreptul prin urmare, să treacă mai departe, la opera de artă şi poate — cine ştie?— la o descompunere şi mai subtilă chiar a operei de artă, pentru pu­nerea în valoare a unei unităţi şi m­ai preţioase, în vederea multiplică­rii­ priveliştilor lumei — şi as­tfel la infinit“, (p. 98). întreg d. Aderca e în aceste două fraze, care ni-l zugrăvesc aşa cum este, juisor, şi­­nobil,­ neîncrezător din propriile­ sale idei, deschis unei probabilităţi de fitisenţă şi mobili­tate, mai mari. Potrivit acestor predispoziţii, ar­ta pentru d-sa nu e altceva decât un joc superior al spiritului (vezi Gross), la adulţi, reproducând, pe alt plan, jocul copiilor. Sau, în proprii termeni: „Lumea văzută estetic este numai urt joc de copii“ (pag. 95). Finalitatea artei este, după d-sa, „scăparea din disperarea simţurilor noastre“. ■ Este aci o confidenţă strecurata, a­ dramei spirituale de care e ca­pabil sensualistul. (D. Aderca e cel mai sensual dintre scriitorii noştri). Estetica d-lui. Aderca presupune, deci, precum reiesă în subtitlu, o micii - concepţie de­­viaţă (la un „runic“ -tratat de estetică, o „mică­“ Flagelul alcoolismului Nenorociri şi accidente in zilele de sărbători Un ziar de la Paris a socotit ca nu­mărul victimelor din accidentele de automobil ce au avut Ioc in Franţa in ajunul şi in prima zi de Peşti se evaluiază la 20 de morți şi 23 de ră­niţi întrucât priveşte accidentele de automobil dela noi, n’avem o statis­tică In genul celei de mai sus şi, bi­ne inţeles, nici nu o vom avea. Au­torităţile noastre suferă de o statis­­tico­ fobia ce pare incurabilă. Poate că îşi zic în gândul lor: „La ce să ne mai amărâm sufletul, văzând şi arătând lumil cât e de mare numă­rul celor ce mor mai înainte de vre­me?“. Insă, dacă nici in ce priveşte vic­timele accidentelor de automobil nici in ce priveşte numărul victime­lor datorite altor cauze nefireşti, nu posedăm statistici exacte şi lămuri­toare, in schimb e un fapt izbitor şi care nu poate scăpa deci nimănuia. Faptul că zilele de sărbători coincid cu un spor apreciabil de crime, de atentate şi de alte nenorociri. Este de ajuns, de pildă, să arun­căm o privire sumară asupra rubri­ci­ „faptelor diverse“ din ziarele apă­rute a doua zi după sărbătorile de­­ Paşti, ca să ne convingem de neplă­­cutul adevăr al afirmaţiei ce am fă­cut. Cercetând apoi cauzele cari au provocat această creştere de nenoro­­ciri vedem că, in fond, ele se reduc la una singură, dar hotăritoare. O cunoaştem cu toţii şi este pe buzele tuturor: alcoolismul, excesul de bău­tură. Strânşi în jurul unei mese, ca să se bucure într’o conversaţie priete­nească de zilele de odihnă şi să ui­te intr’un pahar de vin necazurile vieţii oameni cari in stare normală n’ar 11 capabili să facă rău măcar unei muşte, devin cu totul altfel, du­pă ce şi-au înecat in desele pahare de vin nu atâta necazurile, cât mai des mintea şi judecata rece şi cum­pănită. Se sălbăticesc, se deşteaptă mnti a trişit porniri criminale, instincte animalice de omor şi distrugere. Datorită acestui flagel, care este alcoolismul sărbătorile se Încheie pentru destule familii cu doliu şi jale. Şi răul este departe de a fi stăvi­lit sau mărginit numai la petrece­rile de sărbători, aşa cum multă lu­me înţelege aceste petreceri. Iată, avem înaintea noastră adre­sa prin care Mitropolitul Moldovei, cuprins de o îndreptăţită îngrijo­rare, cere ministerului sănătăţii lu­area de măsuri urgente pentru com­baterea alcoolismului E o adresă Întemeiată pe date şi cifre a căror citire iţi trezeşte sen­timente de adâncă mâhnire. De pil­dă, din 500 de mii de naşteri anuale, câte sunt la sate, aproape 48 la suta din primii născuţi mor mai înainte de a fi atins vârsta de cinci ani — şi aceasta numai din cauză că sunt născuţi din părinţi alcoolici Intr'o conferinţă ţinută zilele a­­cestea la Budapesta, un doctor un­gur, om care trece drept un savant de seamă, a prezis că naţiunea ma­ghiară e osândită să se stingă şi să piară peste 60 de ani, aceasta din cauza scăderei alarmante a număru­lui de naştere. Sub raportul natalităţii românii se prezintă încă destul de bine. De folos insă că efectele binefăcătoare ale a­­cestei natalităţi sunt nimicite de marele procent al deceselor, datorite alcoolizmului. Combaterea alcoolizmului este şi rămâne una din chestiunile cele mai vitale, care trebue să ne preocupe pe toţi deopotrivă. N. B. N A Z B A T I ! SIGUR! „Viitorul“ publică um lung articol intitulat : „Binefacerile unei guvernări“. Nu l’am citit. Sigur însă, că nu e vorba de nici una din guvernările liberale, fiind­că nici una n’a adus țării nici un fel de binefacere ! Kix. In primăvara anului 1851 apărea la Paris .,Junimea romana“ pe care­­o redactau, între alții, tânărul poet Alexandru Sihleguu, viito­ru­­ mare prozatori Al. Odobescu ș­i G. Cretzean­u care se încerca pe atunci în .versificarimea, patriotică. Un pa­sagiu din, articolu­l-program al „Ju­ltimei române” glăsuia astfel: „O, bătrâni Românii O, părinţii noştri! Nu vă speriaţi când auziţi de revoluţie şi revoluţionari: revo­luţia este domnia dreptăţii". F", nevoe care să i se m­ai spue as­tăzi unei categorii de oameni să nu se înfricoşeze când va afla ca doi dintr’aceia cari, în chip dârz şi cu­ mari jertfe, au luptat pentru în­firiparea -n Viitor a domniei drep­tăţii, doi revoluţionari îşi vor avea în curâhd statuile lor? A unuia dintr’Inşii, — a munteanului (hi zi­lele noastre s'ar zice a „regăţeanu­lui“), m­ort In surghiun, — se va ri­dica la Alba-Iulia. "Cealaltă statue, a marelui ardelean, va fi înălţată la Iaşi. Amândoi au fost oamenii Re­voluţiei dela 1818. Cuvântarea epor­­ală a lui Simion Barnuţiu s-a des­făşurat în catedrala Blajului şi pe Câmpia Libertăţii la 3 Mai. Iar Pro­­clamaţia la înfăptuirea căreia a co­laborat Necolae Bălcescu s'a cetit la Izlaz în 9 Iunie şi'n Bucureşti în ziu­a de 11 Iunie 1848. Istoria literaturii române îi cu­noaşte pe amândoi­ dar nu deopo­trivă de bine. Operei lui Bălcescu i s'a făcut dreptate şi în trecut. Iar cercetători serioşi, nu diletanţi cu vremelnice preocupări culturale, se străduesc astăzi din răsputeri să-i facă acestei opere deplină dreptate. „Foaia ştiinţifică şi literară” din Iaşi de la 1844, cele 5 volume ale „Magazinului istoric pentru Dacia” (pe cari Bălcescu le-a scos, împreu­nă cu August. Treboniu Laurianu în 1845—1847), Junimea română pome­nită adineauri şi în care s'a tipărit studiul lui Nicolae Bălcescu: „Miş­carea Românilor din Ardeal la 1848“ ş. a. sunt răsfoite de către oameni nu numai pregătiţi, dar şi entuzi­aşti de scrisul aceluia care la 29 Noembrie 1852 a fost aruncat în groa­pa comună din ţintirimul dela Ro­­toli de lângă Palermo. Dar pe Barnuţiu generaţii de-a rân­­dul din România „liberă”, l’au cu­­noscut nu îndeajuns de bine. L'au cunoscut din „Dereptul naturale pu­blic” şi din „Dereptul naturale pri­vat” de unde grupări suspecte şi a­­gresiv-şovine au desprins şi au flu­turat lozinci în cari dreptul la via­ţă a altor ginţi s’ar părea că e tă­găduit tocmai de către acela, ce in catedrala şi pe câmpia Blajului ros­tise memorabilele cuvinte: „Cine (Citiţi continuarea în pagina 11-a) »HMiii u 111—im II,1. III», concepţie de viaţă), o Weltan­schauung. Intr’un cuvânt, iat-o: „Lumea... o privelişte creată pen­tru infinita delectare a existenţei noastre“, (p. 95). Enumerând originile subiective ale creaţiei sale artistice, d. Aderca numise arta literară (a d-sale): „O" lungă poemă erotică“ (p. 05). Aşa fiind, sunt surprins că d-sa a evitat, cu bună ştiinţă şi delibe­rat, a glossa în marginea teoriilor estetice ale lui Freud, pe care Ie împărtăşeşte, prin „afinitate elec­tivă“ (WahlVerwandschaft); ar fi fost mai sincer să se rânduiască, rezolut, în tabăra esteticienilor din şcoala lui Freud, fără a sacrifica nimic personalităţii şi drepturilor ei imprescriptibile. Carnetul nostru Bălcescu şi Bărnuţ D. F. ADERCA (Citiți continuarea în pag. II-ă)

Next