Agenda Magazin, ianuarie-iunie 2000 (nr. 1-26)

2000-04-29 / No. 18

MUNTELE LUI MOISE Muntele Sinai, aflat în peisajul fierbinte și nisipos al peninsulei Si­nai, a reprezentat din timpuri foarte vechi un loc de pelerinaj pentru credincioși. Deși locul exact unde se află mun­tele Sinai menționat în Biblie constituie și în prezent un subiect de discuție, oamenii vin aici de secole, având credința că acesta este faimosul munte; încă din secolul al lll-lea, în acest loc se retrăgeau asceții care doreau să mediteze netulburați la subiecte religioase. în secolul al VI-lea, îm­păratul bizantin Iusti­­nian a poruncit să se construiască aici o mă­năstire, asemenea unei fortărețe, pentru a oferi ocrotire credincioșilor. Lăcașul, aflat la poale­le muntelui Sinai, este cunoscut în prezent drept mănăstirea Sf. Ecaterina. Străvechea construcție este con­siderată a fi unul dintre cele mai importante monumente ale creș­tinătății. E administrată de călugări greco-orto­­docși și este renumită nu numai pentru locul în care se află, ci și pentru icoanele și biblioteca sa. Biblioteca adăpos­tește peste 4 500 de lu­crări în limbile greacă, arabă, siriană și egip­teană. Aici a fost păstrat timp de mai multe se­cole și celebrul Codex Sinaiticus, un manuscris biblic grecesc din se­colul al IV-lea, aflat în prezent la British Mu­seum. Până în urmă cu câteva zeci de ani, din cauza izolării sale, mă­năstirea nu era vizitată prea des. Musafirii erau primiți cu multă căldură de către că­lugări, care chiar le spălau picioarele. în prezent, aproximativ 50 000 de persoane vi­zitează anual acest lă­caș. Turiștii pot admira Fântâna lui Moise, Bi­serica Transfigurării (despre care se spune că este cea mai veche biserică în care se țin slujbe), Capela Rugului Arzător (care, după spusele călugărilor, se află exact pe locul unde Moise a fost pentru prima oară martorul prezenței lui Dumne­zeu). Urcând cele 750 de trepte de piatră ca­re duc la Vârful Gebele Musa care înseamnă „Muntele lui Moise“, poate fi zărită o bi­sericuță. Călugării sus­țin că ea a fost con­struită pe locul în care Moise a primit Cele 10 Porunci. Lângă biserică se poate vedea o crăpătură în stâncă, unde de spune că s-a ascuns Moise când Dumnezeu a trecut pe lângă el. MONICA M. BAN m C^gg g)g'ggg z_ggg /S (f £ gg tg­­ fg) gs r­­ gg*f g I Green Forest MOBILIER DE BIROU gn­'enzxg tggtgggt&r ch­iru­tilor slL g'Oht fai­rtgf orii4)r Agg/ S^zbători fericite supliment de Paști

Next