Agenda Zilei, aprilie 2000 (Anul 5, nr. 77-101)

2000-04-25 / nr. 97

25 aprilie 2000 ^ ACTUALITATE «c«*n«m­­ai Ui 3 Franța se implică în sprijinirea sinistraților din România . Președinția României a organizat o campanie de ajutorare a localităților afectate de inundații, prin intermediul Loteriei Solidarități Ministrul delegat pentru afaceri europene, Pierre Moscovici, a anunțat, ieri, la București, după convorbirile cu ministrul român al afacerilor externe, Petre Roman, că Franța va acorda ajutoare materiale sinistraților din zo­­nele afectate de recentele inundații din România. Astăzi se va încheia raportul misiu­nii franceze însărcinate cu evaluarea efectelor produse de inundații, iar la MAE francez a fost activată o celulă de criză care se ocupă de această problemă, a precizat ministrul francez. Pe de altă parte, Moscovici a subli­niat că țara sa va susține în continuare procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. Franța, care va prelua președinția UE în a doua jumă­tate a acestui an, va analiza oportu­nitatea ca noi capitole din dosarul românesc de aderare să fie deschise în această perioadă. La rândul său, Roman a adăugat că vor fi inițiate legături directe între instituțiile din cele două țări, pentru „negocierea mai eficientă a unor capitole“ din dosarul României. Pierre Moscovici speră ca în timpul preșe­dinției franceze a Uniunii să fie decisă ridicarea obligativității vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în spațiul comunitar, România angajându-se să colaboreze cu statele UE pentru a da „cât mai repede“ garanțiile necesare pentru adoptarea acestei hotărâri, a spus Roman. Militarii „strângi după inundații Militari aparținând unor unități militare din Alba Iulia, Deva și Lugoj continuă, încă, activitățile de regula­rizare a unor râuri, de evacuare a apei și a aluviunilor din gospodăriile afec­tate de inundații, precum și de execu­tarea de poduri și de reparare a unor drumuri distruse de ape. Pe de altă parte, Președinția a or­ganizat, în perioada 17-22 aprilie, o campanie de acordare a ajutoarelor umanitare pentru localitățile afectate, prin intermediul Loteriei Solidarității. Coordonatorul acțiunii a fost con­silierul prezidențial pentru probleme sociale, Petru Păun Jura, și au fost acordate fonduri în valoare de peste trei miliarde lei, destinate reparării unor biserici, case, drumuri, poduri și podețe, precum și a gospodăriilor populației. Comunelor hunedorene Turdaș și Teliucul Inferior le-au fost acordate 500 milioane lei, aceeași sumă fiind direcționată către județul Alba, pentru comunele Ciuruleasa, Scărișoara, Avram Iancu, Albac, Blandiana, Poiana Vadului, Vidra, Sântimbru, Șibot, Horea, Mareș, Vadu Moților, Gârdea, Mihalț, Jidvei, Casa Parohială Ciuruleasa și municipiul Aiud. Județul Timiș a primit un miliard de lei pentru comunele Nădrag, To­­mești, Coșteiu, Pietroasa, Dumbrava, Mănăștiur, Tomești-Sat, Tomești-co­­lonie, iar 1,2 miliarde lei vor ajuta comunele cărășene Rușchița, Mărul, Băuțari, Fârliug, Marga, Obreja, Ză­voi, Rusca Montană, Ogreja, Berzo­­via, Ezeriș, Bucoșnița, Lacu, Goruia, Ramna, Carașova și municipiul Re­șița. N. S. Pierre Moscovici (d) a anunțat sprijinul Franței „Pușcărie la domiciliu“ Văcăroiu vede în Adrian Năstase pe viitorul premier In contextul în care Ion Iliescu va deveni președintele țării, soluția „cea mai corectă, viabilă și bună“ pentru viitorul Guvern PDSR este să fie condus de Adrian Năstase, a a­­preciat, ieri, fostul prim-ministru Nicolae Vă­căroiu. „Candidatul PDSR la Președinție este bine stabilit, iar formula cu Adrian Năstase premier este o formulă excelentă, pentru că el este prim-vicepreședintele partidului“, a explicat Văcăroiu, atrăgând atenția, însă că această temă nu a fost discutată în conduce­rea PDSR și că, în perioada de până la alege­rile locale, nici nu va fi tranșată această chestiune. Mai mult, fostul prim-ministru PDSR a arătat că, în ceea ce-l privește, chiar dacă partidul său va câștiga alegerile, nu va intra în Executiv pentru că este președintele unei bănci, deci a intrat „pe altă traiectorie“, în opinia sa, „nu sunt avantaje ca premier“, funcție care seamănă, mai degrabă, cu „un fel de pușcărie la domiciliu“. N. S. Fostul premier se află pe o nouă traiectorie TURISM ”­­INVITUL KI L S.C. „turism" BANATUL cu sediul la Hotel,, TIMIȘOARA “, str. 1 Mai nr. 2, telefon: 191907,191909 VĂ OFERĂ­­ Servicii de cazare și de alimentație publică la Complexul „ TIMIȘOARA ” (la categoria 2 și 3 stele) Telefon: 198854, 198856. Servicii de cazare și alimentație publică la Complexul NORD (în mare parte renovat). Rezervări la tel. 197504, 197502 - Schimb valutar prin Casa de schimb din cadrul Hotelului TIMISOARA, la cel mai bun curs. Tel. 193349­9 * AGENȚIA DE TURISM de la parterul Hotelului TIMISOARA (vizavi de Agenția teatrală) VĂ OFERĂ: . Bilete pentru LITORALUL ROMÂNESC la cele mai mici prețuri. Până la 15 mai comision redus cu 50%!!! Concedii și vacante la Poiana Brașov, Sinaia, Bușteni, Predeal, Stâna de Vale, Semenic, Covasna, So­vata, Balvanyos, Călimănești, Tușnad, Băile Herculane, Băile Felix, Vata Bornei etc. Sejururi de vis în: Tunisia, Croația, Muntenegru.­­­ Excursii în: Egipt, Franța, Italia, Spania, Ungaria, Cehia, Austria. . Excursii pentru grupuri de elevi și studenți, cu numeroase facilități. » . Transport zilnic în Germania cu autocarele firmei PLETS si LURI­COLOR ! informații la telefon: 198862 zilnic: 9-18; sâmbătă: 9-13. S. fi.

Next