Apărarea Patriei, martie 1952 (Anul 8, nr. 52-77)

1952-03-01 / nr. 52

S Azi începe Campionatul de Șah al Armatei Militarii Forțelor noastre Armate s-au pregătit intens pentru Campionatul de Șah al Armatei pe anul 1952, campionat care începe astăzi. Această importantă competiție, la care participă un mare număr de militari, per­mite o serioasă verificare a progresului tehnic făcut de șahiștii din unitățile For­țelor noastre Armate. In ediția din anul trecut a Campiona­tului, s-a afirmat un mare număr de ele­mente de valoare ca: elevul Șuta Mihai, soldatul Radu Ștefan, soldatul Arsenie Marian, caporalul Olaru Petre, etc. Acești tineri șahiști au reprezentat cu cinste ar­mata în cadrul Campionatului Interdepar­tamental de Șah. Ca ei mai sunt și alți militari care, însușindu-și o temeinică pre­gătire de luptă și pregătire politică, au stu­diat, în același timp, cu mare interes pro­blemele de șah, pregătindu-se pentru Cam­pionatul de Șah al Armatei. Soldații care nu cunosc jocul de șah îl învață cu drag în armată, unde create cele mai bune condițiuni au fost pentru practicarea acestui sport atât de folositor. Șahul, denumit pe­ bună dreptate „gim­nastica minții“, are o deosebită valoare educativă, contribuind la desvoltarea voin­ței, atenției, puterii de concentrare, com­bativității. El constitue, în același timp, un minunat mijloc de recreație. In scopul extinderii activității șahiste în rândurile militarilor și al ridicării, din punct de vedere tehnic și calitativ a aces­tui sport, Campionatul de Șah al Armatei se organizează în fiecare an. Un rol hotărîtor în realizarea succe­sului acestei importante competiții îl au comandanții de unități și subunități, loc­țiitorii lor politici, organizațiile de partid și organizațiile atemiste, care trebue să sprijine și să stimuleze militarii de toate gradele la o largă și activă participare. Pentru organizarea în cât mai bune condițiuni a Campionatului, șefii cluburi­lor ostășești au, de asemeni, sarcini im­portante. Cluburile trebue să fie frumos pavoazate cu panouri și lozinci mobiliza­toare, iar programul de desfășurare, afișat la loc vizibil, pentru a fi cunoscut la timp de către toți militarii. Comitetele de orga­nizare sunt la rândul lor datoare să asi­gure cele mai bune condiții de desfășu­rare a jocului, iar pentru munca de agita­ție trebue să folosească din plin gazetele de perete în care se vor publica aspecte pozitive și negative din desfășurarea Cam­pionatului. Printr’o intensă activitate de inițiere și perfecționare în practicarea șahului, prin­tr’o susținută muncă de agitație și mobili­zare, ediția din acest an a Campionatului de Șah pe Armată va avea succesul aștep­tat și va contribui la acțiunea de răspân­dire a acestui sport util în rândurile mili­tarilor noștri. Controlul comandantului Eram în plină activitate cu subunitatea pe care o comand, când comandantul îmi cere programul pe ziua respectivă, pen­tru a vedea cum este întocmit. Eu cre­deam că nu-mi va găsi nicio lipsă, însă comandantul, după o atentă verificare, mi-a făcut următoarea observație : „Pro­gramul este superficial întocmit și nu cuprinde conținutul temelor ; el nu e în­tocmit pe ore și minute, iar planul cons­pect nu este întocmit pe teme“. După aceea, comandantul mi-a arătat concret modul cum se pregătește pro­gramul. Acest lucru îmi prinde foarte bine astăzi. Datorită bunei întocmiri a progra­mului și a planurilor conspecte, pregăti­rea ostașilor de sub comanda mea decurge din ce în ce mai bine. Ținând seamă de îndrumările primite, îmi întocmesc programul teoretic cu două zile înainte, documentându-mă după re­gulamente, înainte de executarea programului, fac împreună cu comandanții din, subordine pregătirea teoretică, un sfert de oră, după care își trec și ei programul în caietul de programe. Apoi execut cu ei practic exer­cițiul ce urmează să aibă loc a doua zi. După ce comandanții de grupă știu precis ce au de executat, ei stau de vorbă cu agitatorii asupra programului. Datorită acestui fapt, am ajuns să am în fiecare zi un program bine stabilit, după care decurge pregătirea ostașilor din subordine. In planurile conspecte îmi trec subiec­tul amănunțit, cu desfășurarea pe minute a fiecărei teme în parte. Prin aceasta, ajung să mă încadrez perfect în program, iar ostașilor nu le rămâne nimic necuno­scut din temele ce se execută în ziua res­pectivă. Punând în aplicare sfaturile prețioase ale comandanților, vom deveni militari temeinic pregătiți, buni apărători ai pa­triei noastre scumpe. C. CRĂCIUN Oaspeți de seamă la C. C. A. Vineri dimineața, membrii Ansamblului Artistic al Tineretului din R. P. Chineză, laureat­ al Festivalului Mondial al Tineretu­lui de la Berlin, au vizitat Casa Ce­ntrală a Armatei. Cu acest prilej, colonelul C. Mănescu a vorbit oaspeților despre activitatea multilate­rală desfășurată de C. G. A. L Vizita artiștilor chine­zi a decurs într'o atmosferă de caldă prietenie, oaspeții fiind apoi invitați la un schimb de experiență cu Echipa Artistică C.C.A. Campionatele de Schi pe Armată Rezultatele zilei a 3-a seri si-a desfășurat la Predeal probele celei­­ de a treia zi a Campionatului de Schi pe Armată. Temperatura scăzută a făcut ca ză­pada să fie deosebit de favorabilă, lucru care a permis înregistrarea unor performanțe va­loroase. Concurenții s-au străduit să cores­pundă condițiuniilor regulamentare­ ale probe­lor și au reușit să obțină, în marea lor ma­joritate, timpuri bune. Rezultatele tehnice au fost Categoria I-a, grupa II-a, fond 18 km.­­ 1. Sublocotenent Andreica Ioan , una oră, 57 min., 19 sec. 2. Plutonier Ture­a Gh. 1,57,35 3. Locotenent Barbu Dumitru 2,04,19 Crupa IH-a, 10 km. 1. Locotenent Gheorghiu Aurel 1,10,30 2. Maior Cantoreanu Mircea 1,12,19 3. Maior Teodorescu D. 1,21,14 Proba de 18 km. pârtie a fost deschisă de caporalul Drăguș Alexandru, care a par­curs distanța în 1,47,2 Categoria II-a, grupa I-a, 14 km. 1. Soldat Lebedeanu P. 1,21,44 2. Soldat Lăzăroiu Ion 1,22,44 3. Sergent Sumed­ea Gh. 1,24,1. Grupa I­I-a, 14 km. 1. Locotenent Ilinca Ion 1,25,03 2. Locotenent major Neamțu Ion 1,25,36 3. Locotenent Furduj Gheorghe 1,28,13, Grupa IlI-a, 10 km. 1. Sergent major State D. 1,07,44 2. Plutonier Cel mare Ion 1,07,44 3. Locotenent colonel Leonovici N. 1,15,18 Pe pârtia U.T.M. se va desfășura în cursul dimineții de astăzi ștafeta categoria II-a și slalom categoria II-a. APĂRAREA PATRIEI ION CREANGĂ, un mare scriitor al poporului nostru La 1 Martie se împlinesc 115 ani de la nașterea povestitorului Ion Creangă, unul dintre cei mai mari creatori de artă pe care i-a avut poporul nostru. Așa cum s’a întâmplat cu toți scriitorii legați de popor, și împotriva lui Creangă s’a deslănțuit ura burghezo-moșierimii. Viața scriitoru­lui a fost plină de lipsuri și persecuții pro­vocate de reprezentanții regimului. Tră­­gându-se dintr’o familie săracă și împovă­rată de greutăți, Creangă a cunoscut de mic asprimile vieții întunecate și silnice în care erau menținuți de către moșierime și burghezie oamenii de jos. Dornic de învățătură — dorință spri­jinită mai ales de mama sa — Creangă a învățat carte trecând prin numeroase școli, până a ajuns până în Iași, profe­siune pentru care el nu simțea nicio che­mare, dar pe care a fost nevoit s-o îm­brățișeze, ca să scutească familia de chel­tuieli și să-și ajute frații rămași acasă. Creangă s-a străduit din toate puterile să-și schimbe meseria. El a urmat cursu­rile unei școli de învățători și, îndată ce a primit un post la o școală, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a fi scos din popie, a refuzat să poarte coadă, purta pălărie în loc de culion, se ducea la tea­tru — adică săvârșea numai fapte pe care autoritățile bisericești le considera drept încălcări ale legii bisericești. Toate ace­stea au avut drept urmare răspopirea lui Creangă. Dar răzbunarea puternicilor zi­lei a mers mai departe. Creangă a fost destituit și din postul de învățător și a­­runcat pe drumuri. In timpul cât a fost învățător, Creangă l-a cunoscut pe Eminescu, care pe atunci era revizor școlar. Intre cei doi mari li­terați s’a legat o prietenie atât de strânsă, încât un contemporan notează : „de a­­tunci, nimeni nu l-a mai văzut pe Creangă fără Eminescu și pe Eminescu fără Creangă“. Prietenia aceasta a fost de o mare în­semnătate pentru Creangă. La îndemnul lui Eminescu, căruia îi povestise nenumă­rate întâmplări și povești, el a început să scrie. Marele nostru poet a văzut în Creangă mai mult decât un povestitor iscusit al unor basme populare: el a în­țeles că prietenul său e un mare artist, un adevărat creator de artă; începuturile scriitoricești ale lui Crean­gă s-au desfășurat sub îndrumarea lui Eminescu. Eminescu a fost primul citi­tor al celui dintâi basm al lui Creangă — „Soacra cu trei nurori“, — a altor bas­me, precum și al unor capitole din „A­­mintiri din copilărie“. Creangă a avut o nețărmurită încredere în judecata lui E­­minescu. Atunci când Eminescu, perse­cutat și el de regimul burghezo-moșieresc, a fost scos din slujbă și lăsat fără mij­loace de trai. Creangă — bolnav el în­suși — l-a luat pe poet să locuiască în „bojdeuca“ lui sărăcăcioasă, l-a îngrijit cu dragoste și grijă, împărțind cu el puținul pe care-l avea‘.‘ ” Lipsurile în care a trăit Creangă au fă­cut ca boala lui să se înrăutățească și să-i grăbească sfârșitul. La numai șase luni după moartea marelui său prieten , Eminescu Creangă s’a stins din viață la Iași, în seara zilei de 31 Decembrie 1889." Pentru literatura noastră, opera lui Creangă este de o însemnătate covârși­toare. După „Soacra cu trei nurori“, el a scris și alte basme, între care „Povestea lui Harap Alb“, „Ivan Turbincă“, „Dă­­nilă Prepeleac“, „Povestea porcului“, „Povestea lui Stan Pățitul“, „Punguța cu doi bani“, „Capra cu trei iezi“, etc. De­ asemenea, el a scris și câteva schițe: „Moș loan Roată și unirea“, „Moș loan Roată și Cuza Vodă“, „Popa Duhu“, „Moș Nichifor Coțcariul“. In ultima par­te a vieții, după 1883, Creangă a scris minunatele sale „Amintiri din copilărie“. La aceste scrieri trebue să adăugăm și munca depusă pentru alcătuirea primului abecedar original românesc, intitulat „Metodă nouă de scriere și cetire“, pre­cum și a unei cărți de citire pentru șco­lari mai mari („învățătorul copiilor“). In aceste cărți, alcătuite în colaborare cu alți învățători, Creangă a redactat par­tea literară. El a scris mai multe bucăți în proză, dintre care mai cunoscute sunt: „Acul și Barosul“, „Inul și cămeșa“, „Prostia omenească“, etc. — și chiar mici istorioare în versuri, pe care copiii MIHAI GAFIȚA mai mici să le poată ține ușor minte. In toate aceste creații se vădește simțul său artistic deosebit, marea sa putere de a reda, în chipul cel mai grăitor și mai fru­mos, idei și sentimente izvorîte din viața poporului nostru. Critica burgheză s-a străduit din toate puterile să arate că opera lui Creangă nu are alte merite în afară de acela al unei limbi pline de expresii populare; era so­cotit un „țăran hâtru“, un fel de ghidu­­șar, căruia îi plăcea să spună snoave și care le spunea „frumos“. Faimoasa „Ju­­nimea“, societatea literară din Iași, care căuta să răspândească teoriile cele mai reacționare despre literatură și artă, avea despre Creangă următoarea părere, expri­mată de un membru al ei : „S’a făcut mare vâlvă în jurul numelui lui Creangă, este o exagerație și o confuziune chiar... Meritul lui Creangă, ca culegător de po­vești, se mărginește la acela de a fi re­produs aproape textual poveștile populare“. Nimic mai fals decât această părere, care căuta să ascundă adevăratul conți­nut al operei marelui scriitor. Creangă, nu numai că n’a fost un simplu „culegător“ de basme, nu numai că el a fost un crea­tor atât de basme noi cât și un desăvâr­șit artist în ce privește exprimarea, dar, în basmele, schițele și amintirile sale, el a desvăluit aspecte, preocupări și năzuin­țe dintre cele mai caracteristice din vre­mea sa. Tocmai pe acestea a căutat cri­tica burgheză să le ascundă; de la ele a încercat ca să abată atenția cititorilor. In „Amintiri din copilărie”, sunt po­vestite un număr de întâmplări din viața unui copil, întâmplări pline de haz, scri­se cu o mare vioiciune: mersul cu plugu­­șorul, mersul la scăldat, prinderea unei pupeze, o expediție plină de ghinion în cireșul unei mătuși, pățanii de la școală, de la gazdă, etc. Dar, povestind aceste fap­te, autorul știe să sublinieze totodată în așa fel unele elemente, unele aspecte, în­cât redă, ca într’o adevărată oglindă, în­fățișarea societății din vremea lui, cu oa­menii, cu preocupările, cu frământările și năzuințele lor. Citind despre școala din Humulești, noi aflăm cum oamenii erau scoși cu sila la munci, cum flăcăii erau prinși cu ar­canul, legați și duși la oaste, cum stareții hrăpăreți ai mănăstirilor apucau cu hapca pământurile țăranilor. Vorbind despre fe­lul cum a vrut să se înfrupte din cireșele unei mătuși sgârcite, autori ne desvălue sgârcenia chiaburilor, felul cum organele de stat îi sprijineau pe aceștia, împotriva celor Săraci. Și așa, rând pe rând, prin amintirile sale, Creangă ne face să noaștem mizeria în care se sbăteau cu­cei mai mulți din săteni, întunericul și îna­poierea care domneau în voie, nepăsarea regimului față de cei exploatați. Pagini de puternică biciuire scrie Creanga la adresa școlii burgheze, pe care o numește „cumplit mijloc de tâmpire“. El denunță, direct, regimul și institu­țiile lui, așa cum face țăranul muncitor Ion Roată, sau răsvrătitul preot Isaia Duhu (pentru popa Duhu, povestitorul are o mare dragoste, deoarece și acesta — ca și Creangă — a fost un „ răsvrătit împotriva minciunii și falsității care dom­neau în rândul preoțim»). Alteori denun­țul ia o cale indirectă, așa cum se în­tâmplă în basmele sale. Basmele lui Creangă se caracterizează, în primul rând, prin aceea că oamenii care apar în ele sunt însuflețiți de idei și năzuințe mari, pe care autorul ar dori să le vadă și la oamenii adevărați. O soacră asuprește pe cele trei nurori ale ei: la în­demnul și sub conducerea celei mai mici, toate iar și-o pedepsesc cu strășnicie pe bătrâna cea rea („Soacra cu trei nurori“). Harap Alb e silit de un om râu, de un spân, să jure că-i va fi slugă credincioasă. Spânul îl pune pe fecior să săvârșească cele mai grele încercări pe care însă ace­sta le duce la îndeplinire, datorită cura­jului și iscusinței sale, precum și spriji­nului mai multor oameni de jos, care-l ajută pentru bunătatea lui; până la urmă, spânul asupritor este pedepsit cu cea mai mare asprime („Harap Alb“). Un cocoș găsește o pungă cu doi bani, care îi este luată, cu forța, de către un boier hapsân. Cocoșul își cere cu stăruință punga, dar boierul, departe de a i-o da, caută să-l piardă; până la urma, cocoșul se răzbună înghițind toți galbenii din visteria boie­rului, și vitele din ocoale, pe care le duce stăpânului său („Punguța cu doi bani“). Un lup mănâncă doi din iezii unei capre; copleșită de durere, aceasta îi plătește din plin ucigașului, chemându-i la praz­nic și făcându-i să cadă într’o groapă cu jăratec („Capra cu trei iezi”). Exemple de acestea sunt nenumărate în opera lui Creangă. Din toate reiese limpede sensul general al basmelor, ca și al amintirilor lui , Creangă a sesizat în so­cietate lupta între exploatați și exploata­tori; el a sesizat relele de care era roasă societatea burghezo-moșierească — și a căutat să întărească pe cei obijduiți, cu ideea că asupritorii vor fi pedepsiți de mânia dreaptă a poporului. Fiecare personaj din opera lui Crean­gă, fiecare împrejurare, poartă adânc pe­cetea vieții. Citind scrierile lui Creangă, vezi, auzi și trăești cu povestitorul, cu eroii basmelor și ai amintirilor, toate ne­cazurile, îngrijorările și speranțele lor, toate bucuriile lor. Aceasta, pentru că Ion Creangă, cu marea putere a artei sale, cu talentul său de o vigoare neobișnuită, știut să dea o formă artistică desăvârșită a operelor sale. Limba folosită de el este o măiastră creație, o alegere a tot ce e mai prețios și mai plin de poezie în vor­birea poporului nostru. Știm că nenumărate flori poartă în po­tirul lor, ascunsă, câte o picătură mică de nectar, pe care albina o culege cu mi­gală, o prelucrează în trupul ei și o de­pune în căsuțele fagurelui; în zile și săp­tămâni de stăruitoare trudă, ea adună mierea curată cum e chilimbarul. O ase­menea operă a îndeplinit Creangă față de vorbirea poporului, pentru a crea limba operei sale. El a cercetat, cu atenție și dragoste, ziceri, proverbe, cuvinte spuse la necaz și la bucurie de oamenii din po­por, le-a ales cu grijă, le-a îmbinat, le-a legat cu priceperea pe care numai un mare artist o are, și ne-a lăsat opera sa — un neîntrecut exemplu de vorbire — despre fapte și oameni scumpi poporului nostru. Alături de Eminescu și Caragiale, Creangă este unul dintre cei mai strălu­ciți reprezentanți ai marilor calități cu care este înzestrat poporul nostru. Tăria lui a izvorît, ca și la Eminescu și Cara­giale, din legătura nemijlocită cu poporul. Pentru aceasta, poporul nostru îl iube­ște pe Creangă. Pentru aceasta, opera sa face parte dintre acele opere care sunt pentru poporul nostru adevărate arme în lupta pentru construirea socialismului și apărarea păcii. Și dacă, în timpul vieții, povestitorul a fost persecutat și ponegrit, iar opera sa a fost desconsiderată de re­prezentanții regimului bazat pe exploa­tare și asuprire,­­ astăzi scrierile lui Creangă se bucură de întreaga prețuire pe care o merită o operă aparținând po­porului. Regimul nostru de democrație populară l-a așezat pe Creangă la loc de cinste, în rândul marilor înaintași — ală­turi de Eminescu, Caragiale, Coșbuc alții, — ca membru postmortem al Aca­și­demiei Republicii Populare Române. 52 (1736) La o ședința de instructaj De curând, a avut loc în unitatea noastră o ședință de instructaj cu lucra­torii politici și birourile organizațiilor U. T. M., în care locțiitorul politic a făcut prelucrarea Directivei C. C. al U. T. M., și Instrucțiunilor D. S. P. A. cu privire la adunările utemiste pentru dări de seamă și alegeri. Arătând că alegerea organelor conducătoare trebue sa ducă la întărirea rolului de frunte al utemiștilor în pregă­tirea de luptă și pregătirea politică, el a" insistat mai mult asupra lipsurilor care au fost în munca U.T.M., indicând meto­dele de îndreptare și lichidare a lor. După prelucrare au urmat discuții vii. Mai mulți utemiști au pus diferite între­bări pentru ca problemele discutate să fie cât mai bine lămurite și înțelese. Soldatul fruntaș Ciobanu Constantin, după ce a arătat în spirit autocritic câteva din lipsurile care au existat în organiza­ția din care face parte, și-a luat angaja­mentul de a munci fără preget pentru în­deplinirea sarcinilor. La această adunare s-a manifestat pu­­ternic grija pe care organizația de partid, sub îndrumarea locțiitorului politic, poartă organizației utemiste. Secretarul de­­ partid a arătat practic felul în care tre­bue să decurgă adunările pentru dările de seamă și alegeri, felul cum se vor întocmi dările de seamă, proiectele de hotărîri și procesele verbale. Cuvintele lui au fost un puternic îndemn în munca utemiștilor. Locotenent Nicolae TUDORAN Rezultatele unor temeinice pregătiri ale ședințelor de tragere In vederea ședinței de tragere cu pușca ce urma să aibă loc, ofițerul Florea Marin, comandantul unei subunități, a pus un deo­sebit accent pe exercițiile pregătitoare de tragere.­­ In fie­ care zi, în timpul liber până în ziua tragerii, s’au organizat ateliere pentru exe­cutarea triunghiului greșelilor, conduse de cei mai buni trăgători din subunitate. Munca politică pentru pregătirea tragerii s'a desfășurat cu intensitate. S’a ținut un re­ferat în cadrul clubului, urmat de o demon­strație practică, făcută de cel mai bun tră­gător al subunității. Prin articole apărute în gazeta de perete s-au popularizat condițiile de tragere, s-au arătat care sunt calitățile bu­nului trăgător precum și alte probleme lega­te de pregătirea tragerii. A sosit și ziua mult așteptată a tragerii. La poligon comandantul și locțiitorul po­litic au stat de vorbă cu fiecare ostaș în parte, înainte de a intra pe linia de tragere, pentru a se convinge dacă ei cunosc condi­țiile de tragere. Pentru mobilizarea tuturor ostașilor în vederea obținerii unor cât mai bune rezultate, comandantul a fost ajutat de atemiștii și agitatorii fruntași la tragere. Temeinica pregătire a tragerilor a fost una din condițiile principale pentru reușita lor. Cele mai bune rezultate le-au obținut sergen­tul Radu Gheorghe, caporalii Stănculescu E­­mil și Vișan Tudor și soldații Bigan Vasile și Trifan Ion. Majoritatea militarilor au ob­ținut calificativul „foarte bine“. 1. DIACONESCU subunitatea comandată de ofițerul Do­­diță Vasile s'a clasificat la tragere prima pe întreaga unitate, deoarece la ședința executată de curând a îndeplinit condițiile de tragere cu un procent de 100 la­ sută. Pentru obținerea acestui succes s-a dus o muncă intensă și perseverentă, atât din partea comandanților cât și din partea celorlalți militari ai subunității. De un real folos în instruirea militarilor a fost activitatea depusă de caporalii Gavrila Dumitru și Carpu Ilie, de soldații Timică Constantin și Humoreanu Petre. Soldatul Suciu P. loan, utemist, a ajutat în muncă 16 tovarăși din subunitate. Au fost evidențiați soldații Kiss Fran­cisc, Grama Coloman, Meszaroș Carol, Serbean Nicolae, Bogath Ștefan, Moisei Vasile, Suciu Ioan și mulți alții care au obținut calificativul „foarte bine". I. IORDACHE De curând, subunitatea noastră a execu­tat o ședință de tragere la care a obținut rezultate bune. Dintre militarii care au obținut cele mai înalte calificative la tragere, au fost evidențiați soldații Dascălu Alexandru, Buzncaru Ferencz, Cojocaru Constantin și Preda Dumitru. Ei constitue un exemplu demn de urmat pentru ceilalți ostași ai subunității. I. BUMBEA REGISTRUL DE ONOARE Cu multă bucurie și dragoste a venit în armată soldatul utemist Chelmăgan Traian. Dorința pe care a avut-o încă de acasă, aceea de a deveni artilerist, i s'a îndeplinit El povestește că, înainte de a veni în ar­mată, utemistul Bălan Traian, care termina­se stagiul militar, i-a vorbit cu căldură de­spre educația și despre viața nouă ostășească din Armata noastră Populară. Astăzi, Bălan este brigadier la ocolul silvic din comuna Conop, regiunea Arad. De câte ori intră soldatul Chelmăgan în clubul subunității, privirea lui se îndreaptă spre colțul roșu. Aici se află, printre altele, și diploma obținută de subunitate cu prilejul concursului gazetelor de perete pe M. U. din anul 1951. Soldații din subunitate se mândresc cu recompensele pe care le-au primit ca răspla­tă a rezultatelor frumoase obținute în pre­gătirea de luptă și pregătirea politică, în întărirea disciplinei militare. La colțul roșu, la o măsură, soldatul Chel­măgan studiază cu atenție „Registrul de Onoare“. Aici sunt trecuți cei mai buni mi­litari care s’au evidențiat în întreaga lor activitate ostășească. El privește cu atenție paginile pe care sunt înscrise fapte ostășești demne de laudă, chipurile pline de mulțu­mire ale evidențiaților. Pe fața lui se poate citi îngândurare, dorință, dar și îndoială. — Ce-i cu tine Chelmăgan, de ești așa de frământat? — îl întrebă secretarul organi­zației de bază U.T.M. Soldatul Chelmăgan nu răspunse dintr'o dată. Parcă nu-i venea să-și deschidă sufle­tul. Dar privirea luminoasă a secretarului, vorbele lui prietenoase, îl făcură să se râs­­gândească. — Să vedeți care mi-e oful. Tare aș vrea să-mi văd numele în acest registru. Dar nu știu cum aș putea să devin și eu fruntaș, să ajung să am și eu o asemenea bucurie. Secretarul zombi. — Ei, aceasta te frământă ? Bine, frate, aceasta este o dorință frumoasă, curată. Insă știi, fără muncă încordată, dorința rămâne numai dorință. Dorința trebue să fie înso­țită, vrea să zică, de muncă, de voință, de as­cultare a comandanților. Și atunci o să se scrie și despre tine ceea ce s’a scris despre evidențiații trecuți în „Registrul de Onoa­re“. Sa citește despre acest tovarăș! Și soldatul Chelmăgan începu să citească cu glas tare. „Sergentul Csiszer Iuliu, atemist. Pentru faptele sale și interesul depus în însușirea pregătirii de luptă și pregătirii politice, pen­­tru că s-a dovedit a fi un bun ochitor, a fost evidențiat de două ori pe armată și a fost avansat la excepțional de la gradul de sergent la gradul de sergent major în termen“. Abia terminase­ de citit, și în acea clipă intră în club și locțiitorul politic, care se a­­dresă soldatului Chelmăgan: Tare ți-e dragă această condică, aproa­pe în fiecare zi te văd citind în ea, tovarășe ! — Da, tovarăși locotenent, tare îmi place să citesc în acest registru faptele bune ale tovarășilor evidențiați. Fața soldatului deveni gânditoare și ho­­­tărîtă în același timp. Intre timp, în jurul lor, se adunase un grup de soldați care ascultau cu atenție. — Tovarășe locotenent — vorbi iar sol­datul Chelmăgan, și în glasul său suna în­dârjirea. Eu vreau să-mi văd „Registrul de Onoare“. Și o să numele în muncesc, tovarășe locotenent, o să muncesc... așa cum au muncit și acei însemnați aici în re­gistru. Și-o să-mi țin cuvântul Afară se întunecase. In clubul subunității era liniște. Intr’un timp, se auzi glasul sol­datului Chelmăgan: — Ce spuneți, tovarășe sergent Rață? Cum ar fi mai bine ca să învățăm mai cu temei descrierea puștii? Sergentul nu se miră de această propune­re. In ultimul timp, soldatul Chelmăgan îi punea deseori asemenea întrebări. Am să-ți răspund imediat. Dar stați numai o clipă... Sergentul Rață se duse în dormitor, luă din rastel o pușcă, și, întorcându-se cu ea în mână, începu să vorbească: — îmi place de voi, băeți , ce nu ați în­țeles bine la instrucție în cursul zilei, seara le discutați între voi și căutați să le lămu­riți. Bun lucru. Așa poți învăța. Iată, bună­oară, pe Chelmăgan, înainte se cam împot­molea. Deja un timp încoace, însă, tare s’a schimbat. Ascultă pe comandanți, le cere lă­muriri și nici timpul liber nu și-l pierde de pomană. Și iată, se ridică, crește. Știți ce? .— să-l punem pe Chelmăgan să ne descrie pușca, se adresă sergentul, soldaților. — Da, foarte bine, vrem să-l vedem, răs­­punseră soldații. — Chelmăgan, tu poți să faci tovarășilor descrierea puștii? Chelmăgan se roșise tot. Abia putu să șoptească. — Da, tovarășe sergent Demontă pușca piesă cu piesă, repede și sigur de el, dând explicațiile necesare. Apoi montă pușca. — Foate bine, Chelmăgan, se vede că ți-ai dat interesul să înveți, îi spuse comandan­tul de grupă. Așa a început Chelmăgan să împărtă­șească din experiența sa tovarășilor din grupă. Peste câteva zile, soldatul Chelmă­gan a fost evidențiat pe subunitate pentru felul cum își însușise descrierea puștii. Ace­sta a fost primul succes de la venirea sa în armată. Soldatul Chelmăgan obținea din zi în zi rezultate tot mai bune. A fost dat ca exem­plu de mai multe ori în fața subunității pentru felul cum și-a însușit instrucția de front, cunoașterea și mânuirea aparatelor de ochire. Toate acestea dovedeau faptul că îl preocupă și îl frământă problemele care se iveau în viața lui de artilerist. Deseori, în timpul liber, cerea lămuriri comandantului și locțiitorului politic în legătură cu proble­mele pe care el nu le înțelesese bine în tim­pul instrucției. Intr’una din zile nu era lă­murit asupra executării ochirii și mânuirii aparatelor de ochire. După terminarea pro­gramului, el și alți soldați din subunitate s’au strâns în jurul unui tun, iar coman­dantul subunității le-a explicat pe îndelete și cu răbdare cum se execută ochirea. Așa, prin muncă neobosită, a reușit sol­datul Chelmăgan să devină printre primii ostași din subunitate la pregătirea de luptă și pregătirea politică. Utemiștii erau adunați în sala de festivi­tăți. Avea loc adunarea pentru alegerea bi­roului organizației U.T.M. pe subunitate. Printre cei care au fost propuși era și soldatul Chelmăgan. — Cine are ceva de spus despre tovară­șul Chelmăgan ? întrebă cel ce conducea adunarea. — Eu, se ridică atemistul Lupulescu, și începu să vorbească. — Il cunosc pe soldatul Chelmăgan încă din tren, când veneam la unitate. Ne-am împrietenit repede. Îmi aduc aminte că la început nu puteam ține minte termenii la descrierea tunului, la lecțiile politice nu înțelegeam iarăși multe. Chelmăgan a fost printre cei care m’au ajutat. Parcă și acum aud glasul lui șoptit. Era seara, după ce ne culcam. El îmi explica la aritmetică, că aici eram slăbuț, îmi spunea de multe ori: „Nu poți fi un bun artilerist, fără să cunoști bine aritmetica“. Astăzi, pot să vă spun, tovarăși, că datorită ajutorului primit de la atemiști ca tovarășul Chelmăgan, am­ reușit" ca din codaș să ajung printre fruntașii în pregătirea de luptă și pregătirea politică din subunitatea noastră. Soldații din grupa noastră se mân­dresc cu tovarășul Chelmăgan. Așa îl cu­nosc pe tovarășul Chelmăgan. Pentru cele arătate și pentru faptul că este primul la lec­țiile politice și la instrucție, eu propun să fie ales în biroul organizației U.T.M. A vorbit și ofițerul atemist Vasilică. 1 — Evidențierea soldatului Chelmăgan, a spus el, se datorește și faptului că folosește din plin timpul liber. Ca evidențiat, el aju­tă și altora să se ridice. Deseori îl vezi re­comandând cărți tovarășilor săi, explicând­u­­le învățămintele ce se pot trage din aceste cărți. El a reușit să-l convingă pe soldatul Lăzăroiu să citească cartea : „Șoseaua Vo­­localamscului­. Și știți doară că lui Lăză­roiu nu prea îi plăcea înainte să citească. Și la cititul presei, soldatul Chelmăgan este primul pe subunitate. In fiecare zi, el strân­ge în jurul său un grup de soldați, cărora le citește cu glas tare articole din­ ziar. Ace­stea sunt numai câteva exemple din munca soldatului Chelmăgan și eu cred că merită a fi ales în birou. Rând pe rând, utemiștii au luat cuvântul, arătând dragostea și voința soldatului Chel­măgan de a-și însuși maestria de ochitor și de a-și ridica nivelul politic, de a fi exemplu de disciplină și spirit tovărășesc. Bineînțe­les, ei i-au arătat și lipsurile, criticându-l. Soldatul Chelmăgan a fost ales membru în biroul organizației de bază U­TM. Privirile utemiștilor s-au îndreptat spre el.­­I s-a dat cuvântul. — Tovarăși, începu el, sunt nespus de fericit că mi se face această mare cinste. Mu­lțumesc organizației pentru încrederea ce o are în mine. Eu, tovarăși, sunt hotă­­rît ca și în viitor să mă străduesc să fiu exemplu în munca mea de zi cu zi și mă angajez să ajut din toate puterile mele pe tovarășii din subunitatea din care fac parte. Eu, tovarăși, știu pentru ce mă instruesc, ca să pot să apăr patria mea, ca niciodată să nu se mai întoarcă vremurile când stă­pâneau fabricanții și moșierii. Grea și plină de suferințe a fost pentru mine viața ce am dus-o pe moșia bogătașului Ștefan Ciceb Pop. Când era vorba să fiu plătit, eram so­cotit ca un copil; iar când era vorba să mi se dea munci, eram socotit ca om mare. Voi munci în așa fel, încât să pot spune mereu: mi-am făcut datoria față de țară, am făcut și eu ceva ca să nu se mai întoarcă vremea moșierilor și burghezilor. Soldatul Chelmăgan răsfoește atent „Re­gistrul de Onoare“. Când ajunge la pagi­na în care se vorbește despre el, pe față i se întipărește lumina unei mari bucurii, și-a îndeplinit angajamentul luat aici, la colțul roșu, în fața locțiitorului politic. Citește cu nesaț. „Soldatul Chelmăgan Traian, atemist, s’a afirmat ca fruntaș în pregătirea de luptă și pregătirea politică, este exemplu de disci­plină și conștiinciozitate în îndeplinirea or­dinelor date de comandant, depune interes pentru ridicarea sa, precum și în ajutorarea tovarășilor săi; a îndeplinit cu calificativul „foarte bine“ condițiunile la tragerile cu pușca, a fost evidențiat de mai multe ori în fa­ța subunității“. — Ai văzut, Chelmăgan, că ți-ai realizat dorința? — i se adresă locțiitorul politic care se afla la club. Dar mai lipsește ceva aici: trebue să­­ trecem că ai fost evidențiat în pregătirea de luptă și pregătirea politică pe M. U. Și locțiitorul politic înscrise cu litere a­­păsate, în „Registrul de Onoare“, succesul soldatului Chelmăgan. Căpitan A. KŐSZEGJ

Next