Apărarea Patriei, martie 1953 (Anul 9, nr. 50-77)

1953-03-01 / nr. 50

2 APĂRAREA PATRIEI Duminică 1 Martie 1953 Nr. 50 (2045) .-7—y. ■ ......................................................................■im —ii ■■■nwMMBwnMrminmnlliî i———wiwi——w—b—hm»———wb—Mi———ii m i uimi IIH■IP■I <pii iiiwm iiniiiiiiiiimii'i M iii iii him I il 11 ii îmbuib iii hh mi IH i'imiim ■ imymfnnUMWBMMM Despre consiliile de onoare Mare și plină de răspundere este sar­cina încredințată de partid și de guvern ofițerilor Forțelor noastre Armate. Ei sunt chemați să pregătească luptători hotărîți și iscusiți, capabili să apere independența și suveranitatea patriei noastre scumpe, să apere cuceririle re­voluționare ale oamenilor muncii și pa­cea, împotriva imperialiștilor americani și englezi și slugilor lor de teama bandei de spioni și asasini de la Belgrad. Mândri de misiunea încredințată de partid și guvern, ofițerii Armatei noas­tre Populare luptă neobosit pentru ridi­carea stării de pregătire de luptă a sub­unităților și unităților, dovedind prin succesele ce le obțin zi de zi în instrui­rea și educarea ostașilor, dragostea lor fierbinte față de patrie și poporul mun­citor, devotamentul lor nețărmurit față de Partidul Muncitoresc Român și Gu­vernul R. P­ R. Ofițerii Armatei noastre Populare, crescuți și educați de partid după mo­delul ofițerilor glorioasei Armate So­vietice, sunt caracterizați de o înaltă principialitate și ținută morală, de o comportare exemplară în serviciu și în afara serviciului. Oamenii muncii privesc cu dragoste și încredere Forțele noastre Armate. E­i văd în ofițerii armatei, comandanți de tip nou, legați cu trup și suflet de cau­za măreață a clasei muncitoare, purtă­tori ai celor mai frumoase tradiții de luptă ale poporului nostru muncitor. Ca de la cer la pământ se deosebesc ofițerii Armatei noastre Populare de ofițerii armatelor imperialiste. Faptele săvârșite de ofițerii yankei în țările marshallizate, crimele săvârșite de mer­cenarii dolarului în Coreea, fac să crea­scă și mai mult împotriva lor ura popoa­relor dornice de pace, demască și mai mult fața hidoasă a imperialismului. Ofițerii armatei noastre țin ca lumina ochilor la onoarea și demnitatea lor, la înaltul titlu de ofițer de tip nou. Comand­anții, locțiitorii politici, or­ganizațiile de partid și atemiste des­­voltă la ofițeri înalte calități morale, cum sunt modestia, sinceritatea și cinstea, combativitatea și dârzenia, dragostea față de poporul muncitor și ura păcată față de dușmanii interni și neîm­ex­terni ai Republicii noastre Populare. Unul dintre mijloacele importante ca stau la îndemâna comandanților și loc­țiitorilor politici pentru educarea ofițe­rilor în spiritul moralei noi, comuniste, îl constitue consiliile de Onoare. Potrivit Regulamentului Disciplinar și Instrucțiunilor în vigoare, consiliile de onoare au menirea de a ajuta pe ofițeri să-și însușească conținutul nou al onoa­­rei și demnității militare, de a preîn­tâmpina abaterile de la principiile mora­lei proletare și, în sfârșit, de a judeca și sancționa pe ofițerii care săvârșesc abateri incompatibile cu titlul și unifor­ma de ofițer. Consiliile de onoare care și-au înțe­les pe deplin rolul lor contribue la edu­carea politico-morală a ofițerilor, prevenirea abaterilor de la regulile mora­la­lei clasei muncitoare, la întărirea con­tinuă a ordinei și disciplinei militare. Acest lucru nu se poate spune pe de­plin despre consiliul de onoare din uni­tatea noastră. Cu prilejul alegerii consi­liului de onoare actual, membrii săi și-au luat în fața ofițerilor angajamente frumoase. Era vorba atunci de întocmi­rea unui plan de muncă, de­ținerea unor referate despre morala proletară, despre onoarea și demnitatea de ofițer al For­țelor noastre Armate, de prelucrarea di­feritelor abateri care știrbesc demnita­tea de ofițer, etc. Dar angajamentele au rămas angajamente, consemnate doar în procesul verbal. De atunci și până în prezent, consi­liul de onoare al ofițerilor inferiori din unitatea noastră, sau mai bine zis pre­ședintele lui, a ținut cu ofițerii o sin­gură adunare în care s’au prelucrat u­­nele abateri săvârșite de unii ofițeri în viața lor particulară. In această peri­oadă — de la alegerea consiliului și pâ­nă în prezent — se poate spune că a­­tenția consiliului de onoare a fost în­dreptată spre completarea locurilor va­cante în cadrul său și deloc în spre ac­tivitatea practică în rândul ofițerilor. Slaba activitate politico-educativă a consiliului de onoare se datorește faptu­lui că el nu și-a întocmit un plan de muncă, nu a lucrat în colectiv, membrii săi nu au avut sarcini concrete. De alt­fel, ei nu au fost nici sprijiniți în acea­stă privință de factorii de răspundere din unitate. De asemenea, organizația de partid nu a activizat pe membrii de par­tid care fac parte din consiliul de onoare, nu i-a îndrumat spre munca practică. Este drept că până în ultimul timp, consiliul nu a primit niciun caz spre judecare, dar acest lucru nu poate jus­tifica slaba sa activitate. In unitate au fost abateri de la disciplina și ordinea militară ca : întârzieri repetate de la pro­gram, manifestări de familiarism, exe­cutarea cu întârziere a ordinelor. Toate aceste abateri puteau face obiectul unei prelucrări din partea unui membru al consiliului de onoare, lucru ce ar fi aju­tat pe comandant în întărirea disciplinei militare în unitatea noastră. Pentru întărirea continuă a ordinei și disciplinei militare, pentru păstrarea neștirbită a onoarei și demnității de ofi­țer al Armatei noastre Populare, consi­liul de onoare al unității noastre trebue să-și ridice activitatea la nivelul cerin­țelor ce stau în fața lui. Numai astfel va putea să devină un mijloc important de educație politico-morală a ofițerilor. Locotenent-major GHEORGHE PALADE PE URMA MATERIALELOR PUBLICATE „Să ne însușim cu perseverență măreața învățătură marxist-leninistă“ în articolul 1 de fond publicat în ziarul „Apă­­rarea Patriei“ nr. 2012 din 22 ianuarie 1953, intitulat „Să ne însușim cu perseverență mă­reața învățătură marxist-leninistă“, ofițerul Rângheanu Constantin a fost criticat pentru că nu a asigurat lecțiilor și seminariilor un înalt conținut politic și ideologic, rămânând el însuși în urma cu studiul. In urma criticii făcute, ofițerul Răngheanu Constantin a adresat ziarului nostru o scri­soare în care arată că și-a însușit critica fă­cută prin ziar. El mulțumește ziarului pen­tru ajutorul pe care i l-a acordat în vederea lichidării lipsurilor semnalate, angajându-se totodată să dea o atenție deosebită pregă­tirii sale personale, pentru ca astfel să fie exemplu și pentru ceilalți ofițeri în studiul individual. Superficialitate în munca (De la corespondentul nostru).­­ Una din sarcinile principale pe care conducerea ar­matei le pune în fața conducătorilor de lecții politice este aceea de a face educația ostă­șească a militarilor. Acest lucru nu l-a înțeles însă și ofițerul Anton Ioan, care este conducător al unei grupe de lecții politice. Ofițerul Anton Ioan nu vine destul de pregătit în fața militarilor. Astfel, la lecția cu tema „Armata R. P. R. stă de strajă păcii și securității patriei noa­stre“, el s-a pregătit superficial, nestudiind materialul bibliografic indicat, mulțumindu-se să copieze lecția de la un alt ofițer. Ofițerul Anton loan a primit ajutor din partea comandantului pentru a-și lichida lip­surile, însă el nu a folosit acest ajutor, com­­plăcându-se în această situație. Delăsarea în muncă a ofițerului Anton loan se datorește și organizației de partid, care nu l-a ajutat suficient în ceea ce privește ridi­carea nivelului său politic și ideologie. FOILETON Cu Moș Gerilă la ștrand Toți copiii silitori din țara noastră au primit daruri la începutul acestui an de la Moș Gerilă. Cine nu înțelege oare bucuria și emoția care i-a stăpânit în clipa când Moșul le-a dăruit jucăria ? Așa s’a în­tâmplat în toate garnizoanele noastre, în afară de unitatea care l-a avut pe Moș Gerilă în persoana locotenentului Pârvu Gheorghe. Nu cumva să vă închipuiți că vinovați ar fi copiii. Ba, din contră, ei au fost foarte cuminți, foarte silitori ,și au așteptat cu mândrie, încredere și nerăb­dare răsplata lui Moș Gerilă. Au așteptat cu ochii ațintiți la pomul de iarnă sosirea lui Moș Gerilă. Și-au lipit năsucurile mici de ferestre și au privit îndelung, aș­teptând să zărească prin noianul­­ zăpezi­lor pe moșul călător. Au întrebat, pier­­zându-și răbdarea : — Tată, cine l-a ascuns pe Moș Gerilă? Unii mai mărișori au îndrăznit cu timi­ditate . Tată, am auzit la radio că în unele fabrici, unde părinții sunt stahanoviști, Moș Gerilă a venit mai repede cu o lună sau două... Ce s’a întâmplat Insă aci cu Moș Gerilă, sau mai bine zis cu locotenentul Pârvu ? Darurile au fost pregătite pentru fiecare copilaș în parte, ba, putem spune că au fost demult împachetate în plicuri mari, fiecare plic purtând numele copila­șului pe el. Dar locotenentul Pârvu a de­pozitat în biroul său toate darurile pregă­tite cu migală pentru copilași, și.. în bi­rou au rămas. O să vă închipuiți, cumva, vreun Moș Gerilă econom ? Da’ de unde... Mai degrabă un Moș Gerilă uituc și ne­glijent în îndeplinirea sarcinilor sale a­­miale Nimeni n’a putut afla cauza acestei neglijențe vinovate. Unii susțin că Moș Gerilă s’ar fi încâlcit prin parafele și ștampilele de la administrație și că n’ar fi avut bon regulamentar de distribuirea ju­căriilor... Alții fac zeci și zeci de alte presupuneri. Adevărul însă rămâne de netăgăduit : pa­chetele cu jucării se mai află și acum în biroul locotenentului Pârvu. Pachetele­ sunt mutate din colț în colț în zilele rare când se face curățenie. E drept că acum plantoanele și cei care fac curățenie au început binișor să se joace cu automobile­le micuțe, cu cerculețele, cu elefantul de pâslă, cu păpușa care dă ochii peste cap, cu mufunache din hârtie colorată, cu multe alte jucării asemănătoare. Astfel, cancelaria locotenentului Pârvu a început, încetul cu încetul, să prindă viață, să devină animată și să fie vizitată de toți doritorii jocurilor copilărești. Dacă vrei, bunăoară, să cauți un dosar în ser­tarul biroului, dai de un cățeluș de gumă care te stropește cu apă dacă-l cuprinzi în degete. Dacă vrei să cauți în dulapul arhivei, dai peste o broscuță prevăzută cu arc metalic, care îți sare entuziastă drept în față. Cei care trec prin cameră, din pură curiozitate, mai scormonesc pe ta re­ntele automobilului, pe la arcul broscuței, așa că în curând jucăriile vor fi trecute la reformă, însoțite de proces verbal în regulă, iscălit și para-iscălit chiar de Moș Gerilă în persoană... Aceasta în cazul când locotenentul Pârvu nu s'e hotărî ca prin lunile Mai sau Iulie să îmbrace șuba groasă și barba lui Moș Gerilă și să îm­partă micuților ce li se cuvine, de data a­ceasta în jurul unui „pom Sau­ s’ar putea ca sărbătorirea de... vară", „pomu­lui de vară" să aibă loc la ștrand, copiii în acest timp fugând înghețată, iar Moș Gerilă să apară în costum de baie din mijlocul valurilor, deoarece aflăm că lo­cotenentul Pârvu ar fi și un bun înotător. Dar, să nu vă închipuiți că Moș Gerilă al nostru nu ar avea sensibilitate, că nu ar avea simțul dreptății. Odată, s’a în­târziat în unitate cu câteva ore plătirea soldelor. Cine credeți că a fost primul care a protestat la această întârziere ? Da, ați ghicit, a fost chiar locotenentul Pârvu • — Cum se poate să mai așteptăm trei sau patru ore ?... E o neglijență nemai­pomenită... Dar cineva din apropiere, martor la a­­ceastă scenă, a căutat bi­nvoitor să­­ ex­plice : — Nu sunt multe câteva ore... Bună­oară, copilul meu așteaptă de câteva luni jucăriile de la pomul de iarnă... Și să ve­deți cum întreabă : „Tăticule, de ce oare n’a venit Moș Gerilă anul acesta in unita­tea noastră ?...’’ Ce să vă mai spunem, pentru prima oară a înghețat și Moș Gerilă, în persoa­na locotenentului Pârvu Gheorghe, astfel că, poate, până la 1 Ianuarie 1954 își vor primi și copiii cadourile meritate. Maior NICOLAE TĂUTU Hrană variată și de cât mai bună calitate In unitatea noastră se pune un accent deo­sebit pe întocmirea judicioasă a tabelului săp­tămânal de repartiție a alimentelor. Iată cum se procedează practic la întocmirea acestui tabel : La sfârșitul fiecărei săptămâni se întru­nesc în ședință locțiitorul pentru aprovizio­nări, medicul unității, șeful serviciului apro­vizionărilor și instructorul bucătar. Aceștia fac mai întâi o privire critică asupra felului cum s-a preparat hrana efectivului în cursul săptămânii precedente. Cu acest prilej se iau în discuție mai multe probleme. In primul rând se constată dacă în alimentația milita­rilor s'au respectat întocmai meniturile din tabelul săptămânal, iar dacă nu s'au respec­tat se analizează cauzele care au contribuit la aceasta, pentru a se lua măsuri împotriva repetării aceleeași defecțiuni. Se ține seama și de felul cum au primit ostașii alimentația din acea săptămână și dacă­ sunt propuneri din partea lor pentru Îmbunătățirea hranei. Sugestiile militarilor se analizează și: În măsura posibilităților, se ține seamă de ele. De asemenea, se iau în discuție propune­rile instructorului bucătar și ale celorlalți membri ai colectivului care alcătuește tabe­lul săptămânal, cu privire la experimentarea de noi feluri de mâncare și la îmbunătățirea preparării mâncărurilor existente, după în­drumările „Manualului alimentației în For­țele Armate ale R. P. R.“. La întocmirea tabelului de repartiția ali­mentelor se ține seamă în mod deosebit de programul pregătirii de luptă al efectivului pentru săptămâna următoare. In funcție de acest program se alcătuește viitorul tabel săptămânal. Dacă în cursul săptămânii sunt prevăzute aplicații sau teme d­e instrucție care cer din partea militarilor eforturi mari și prelungite, în tabelul săptămânal de repar­tiție a alimentelor se prevede în meni­ul acelor zile alimente cu o putere calorică și cu o cantitate de hidrocarbonate mai mare. Cunoscând compoziția produselor alimentare din tabelele „Manualului alimentației în For­țele Armate ale R. P. R.“, noi putem sta­bili ușor care sunt felurile de mâncare potri­vite pentru acele zile de instrucție. După ce tabelul săptămânal de repartiție a alimentelor a fost întocmit, el este supus a­­probării comandantului unității și numai atunci el devine lege pentru tot personalul blocului alimentar,cu răspunderi pe linia pre­parării hranei ostașilor. Medicul șef al unității, ofițerul Ceaușescu Anton, precum și ceilalți militari direct răs­punzători pentru buna hrănire a militarilor, controlează zilnic modul de preparare a mân­cărurilor și dacă se respectă întocmai meni­­urile zilnice întocmite. De remarcat este munca depusă de instruc­torul bucătar, soldatul Spânu Gavril, precum și străduința lui de a pregăti tot mai bine hrană­ pentru efectivul unității. La începutul iernii noi am luat inițiativa formării unei sere pentru verdețuri. De aici, bucătarul își procură zilnic verdețurile necesare pentru îmbunătă­țirea mâncării, a gustului ei. Trebue spus că succesele noastre se da­torase în cea mai mare măsură organizației de partid și organizației utemiste, care duc o intensă muncă politică cu întreg personalul blocului alimentar. In adunările organiza­ției de partid și în acelea ale organizației utemiste se desbate foarte des problema grijii față de traiul militarilor, sub toate as­pectele, întocmirea tabelului săptămânal de repar­tiție a alimentelor pentru efectiv are o deo­sebită însemnătate. întocmit corect, el asi­gură o alimentație științifică a militarilor, ceea ce contribue în mod direct la buna lor pregătire de luptă și pregătire politică Căpitan EUGEN DUPONT Prima scrisoare S’a născut în comuna Pogoanele, regiunea Ploești. Pe taică-său și pe maică-sa abia îi mai ține minte , s’au stins cu zile din cau­za asupririi și a lipsurilor. In urma lor cei patru copii au rămas pe drumuri și pentru a nu muri de foame n’au avut decât o cale­­ să intre slugi la cei avuți. Așa au început greutățile vieții băiatului Bejleacă Alexandru, ajuns astăzi mândru soldat al Armatei noastre Populare, întâi a intrat argat la curtea boierului Nicolae Anghel. Acolo, a îndurat prima dată batjocura exploatării și tot acolo s’a înco­voiat pentru prima dată spinarea micului argat sub harapnicul vechilului Turtoi. Sunt­­ multe zile triste da care soldatul Berleacă își amintește bine, dar una din ele i-a rămas cel mai adânc întipărită în minte. Intr’o vară a fost pus să păzească la harburăria boierului. Odată, așezat în iarbă la pândă, i-a furat somnul. Un stol de ciori a coborît din înălțimi și a spart cu ciocurile câțiva harbuzi. Din somnul în care căzuse, copilul a fost trezit de răc­netele vechilului venit în grabă, călare. După ce l-a luat în pieptul calului, l-a lovit cu coada furcii până ce l-a lăsat amețit în iarba hatului harbuzăriei. In noaptea următoare a fugit dela boier. A stat câteva zile pe unde a putut și apoi, ca să aibă cu ce-și potoli foamea, a intrat în slujbă la chiaburul Anghel Marinache. Dar nici aici nu era mai bine decât la boier, pe lângă că argățea la chiabur, mai făcea și treaba care se cerea la casa lui Cristache, învățătorul, deoarece îi venise vremea de școală. In loc să-l lase la lecțiit, învățătorul îl trimitea să-i adape vitele și să se îngrijească de treburile mărunte ale casei. De toate lucrurile acestea era scutit doar la sfârșitul anului școlar, când se ți­nea examenul și când, pentru „incapaci­tate“, micul școlar era lăsat repetent. Școala a durat vreo 2 ani de zile și în acești doi ani micul argat a învățat doar să-și sgârie cu creionul de piatră pe tăbliță numele, cu litere de tipar desenate cu multă migală în ceasurile de răgaz, după modelul alfabetului dela sfârșitul abecedarului. In timpul celor doi ani de școală, copilul se mai mărise și era numai bun pentru tre­burile câmpului. Era nevoie de brațe de muncă pentru seceratul grâului de pe moșia boierească și pentru alte multe treburi. De la chiaburul Marinache, flăcărașul a fost adus din nou slugă la conac. Cât despre școală, după socoteala stăpânilor, băiatul nu mai avea nevoie de ea. Astfel, școala a rămas uitată, odată cu abecedarul și cu tăblița de ardezie. Peste cele câteva litere din alfabet pe care școlarul învățase să le deseneze pentru a-și scrie numele și a așternut uita­rea: una câte una ele se desprindeau din mintea lui, așa cum se desprind toamna frunzele de pe ramuri, încet-încet, și se pierd una după alta pe pământ. „Ca să tragi la coasă sau ca să cari snopii cu spinarea dela clăi la căruțe, nu-ți trebue carte, spunea Cristache învățătorul. Nici tai­­că-tău, și nici neamurile tale mai bătrâne nu au știut să citească și să scrie. Pentru ce te-ai găsi tu mai deștept să le calci obiceiu­rile ? invețe cei care-s feciori de oameni deștepți și gospodari. Palmele tale nu-s fă­cute pentru condei“. Și într’adevăr, palmele lui n’aveau să mai pună mâna pe condei până târziu de tot, când a ajuns mare și voinic, după trecerea multor ani. In anul 1945 puterea populară a alungat din cuibul său de huzur din comuna Po­goanele pe moșierul Nicolae Anghel. Plugu­rile țăranilor muncitori au mușcat adânc din brazda moșiei lui. Brațele vânjoase ale fostu­lui argat Bejleacă au prins să lucreze cu mai multă tărie și cu mai mult spor. Clasa muncitoare, în frunte cu partidul, a slobozit la viață liberă și roditoare pe truditorii din Pogoanele, așa cum a slobozit pe cei din întreaga țară. Intr’una din zilele anului 1951, pe tânărul Berleacă l-au condus la gară cele două su­rori ale sale. Pleca să-și satisfacă stagiul militar. Când a pornit trenul, tânărul scos capul pe geam și a lăsat în urmă că­a­tre surori o fluturare de mână. Drept răs­puns, sora cea mare a vânturat către el năframa albă cu flori și a strigat mai tare decât gălăgia peronului : Iți dorim serviciu ușor. Sandule !... nu uita să... Flăcăul n’a mai auzit, din cauza sgomo­­tului trenului, sfârșitul cuvintelor surorii sale și nici nu i-a mai putut observa pleoa­pele ochilor peste care năpădiseră două la­crimi mari ca două picături de rouă. Sora a vrut să-l roage să le scrie, dar o amintire grea ca o povară uriașă i-a venit în minte și i-a închis gura când a vrut să pronunțe ultimul cuvânt . Sandu nu le putea scrie pentru că nu știa să-și aștearnă gândurile pe hârtie. Retras de la geam, în compartiment, pe flăcău i-a furat veselia tovarășilor, glumele lor și muzica acordeonului peste ale cărui clape un tânăr mărunt și oacheș își purta cu ra­piditate degetele. Au urmat primirea priete­nească pe care i-au făcut-o tovarășii, ofi­țeri și soldați, la coborîrea din tren în oră­șelul acela frumos de munte, apoi primele zile îmbrăcat în hainele noi militare și, în sfârșit, diminețile acelea în care, într’o or­dine perfectă, soldatul Berleacă mergea îm­preună cu subunitatea la instrucție. Ii plăcea atât de mult noua viață, ordonată, cu pro­gram precis, îl atrăgeau atât de mult se­rile acelea petrecute la club și glumele tovarășilor, încât pentru o bună bucată de timp a uitat de casă și de surori. Și cum să nu fii fericit când te simți atât de bine, când comandantul stă atât de tovără­­șește de vorbă cu sine după program, și filmele pe care le vezi Sâmbăta la cinema­­tograf sunt atât de frumoase ! După un timp, într’o seară, locțiitorul politic l-a găsit la club uitându-se într’un album cu fotografii colorate înfățișând ima­gini din U.R.S.S., decupate din reviste. Atât era de concentrat cu privirea în paginile albumului, încât nu observase sosirea loc­țiitorului politic. Acesta a stat de vorbă cu el și printre altele l-a întrebat dacă are vești de acasă. Intr’adevăr, de vre-o două zile soldatul Berleacă primise o scrisoare de la cei de acasă, dar nu le răspunsese. A­­cum și-a adus aminte de scrisoare și parcă i s-au răscolit amintirile. Ar fi vrut să trans­mită surorilor sale bucuria care-i umplea sufletul de când era mlitar și să le mai întrebe de noutăți de pe acasă, dar cum să facă aceasta ? Trebuia să le scrie o scri­soare, și acest lucru nu era în puterile lui. Intr’o zi i-a venit în minte să roage pe cineva să scrie un plic celor de acasă ca din partea lui. Cu ideia aceasta a plecat la cantina unității. Acolo mai erau vreo trei­­patru militari. După ce au cumpărat câte ceva, fiecare din ei a cerut câte două cărți poștale și câte un plic. Berbeacă a cerut și el două cărți poștale și a plecat cu ele pentru a ruga pe comandantul său de grupă să scrie din partea lui celor de acasă. Dar pe drum a părăsit ideia. Cum să roage pe cineva să scrie ca pentru «rl? Și apoi cum să spue altuia tot ceea ce simte el, mai ales că voia s'o întrebe pe soră-sa dacă s'a întâlnit cu Maria ? Parcă-i era rușine să afle comandantul de grupă gândurile lui pen­tru fată. Cu cărțile poștale în mână, s'a îndreptat spre dormitor și le-a închis în cufăr. De acolo a plecat în curte, hotărît să uite gândurile care-l chinuiau. Dar nici nu a apucat să coboare treptele clădirii și ele l-au cuprins din nou. Dorința de a scrie celor de acasă, de a le comunica bucuriile, impresiile lui deosebite din armată, dorul de Maria, i-au năvălit din nou în suflet. Simțea ca o sete grozavă, ca o sete din acelea care-1 cuprindeau vara, cu ani în urmă, la cosit sau la secerat pe moșia boie­rului: „Ce bine ar fi să pot scrie acum, se gândea soldatul ! Aș prinde condeiul în mână, l-aș ține strâns și aș scrie cu el to­tul, până mi-aș răcori sufletul, așa cum mi-l răcoream cu o cană plină de apă de izvor, atunci când însetam la muncă“. Nu putea face însă nimic. Odată cu aceste gân­duri îl cuprindea o ură fără margini față de acei care-l împiedicaseră să învețe când era copil. Când a ajuns în curte, soldatul Berleacă s-a întâlnit cu comandantul grupă. Acesta, văzându-l întunecat, l-a între­de­bat ce are. Prins la strâmtoare, soldatul i-a mărturisit totul. După ce i-a spus, s-a simțit parcă ușurat de o povară și peste câteva minute se găsea la o masă din club, îm­preună cu comandantul de grupă, care aș­­ternea pe o carte poștală adusă în fugă din dormitor, toate gândurile care zăboviseră în sufletul soldatului., Peste câteva zile soldatului Berleacă i-a venit o scrisoare de acasă cu vești de la surori și cu gânduri bune de la Maria. Bu­­curia i-a fost nemărginită, mai mare decât putea să-i încapă în suflet. Și alături de această bucurie, alta și mai mare , a fost inscris la cursurile școlii de alfabetizare care începeau în unitate. Prima lecție se anunțase peste trei zile și soldatul nu mai putea să aștepte. Timpul i se părea că înaintează cu pași de melc. După amiaza aceea de nerăbdare n’o va uita niciodată, cum nu va uita niciodată mul­te zile din viața lui. După ce s’au adunat toți ostașii neștiutori de carte în sala clu­bului, le-a vorbit comandantul și locțiitorul pol­itisc. La urmă s’a înscris la cuvânt, prin­tre alții și soldatul Berleacă. Emoția care-i stăpânea de cele mai multe ori îi dispăruse. In cuvinte scurte el și-a mărturisit bucuria și și-a exprimat hotărîrea de a învăța cât îl vor ajuta puterile la școala de alfabe­tizare. După aceasta, într-o sală cu bănci și cu tablă, a început prima lecție. Berleacă s’a văzut din nou școlar, cu caiete, cu cărți și cu creionul în mână, așa cum fusese pen­tru puțin timp cu mulți ani în urmă. Numai că acum în fața lui nu mai era Cristache, învățătorul care-l trimitea la treabă în loc să-l lase să învețe, și mâinile lui voi­nice erau parcă mai hotărîte să mânuiască creionul. Vremea „învățătorului“ Cristache apusese pentru totdeauna. Drept călăuză, în drumul pe care-l avea de străbătut pen­tru cunoașterea slovelor, soldatul Berleacă avea un militar tot ca el, ostaș al Armatei Populare, în care a cunoscut bucuria lu­minii. Au urmat lecții după lecții și, la fiecare, Berleacă se trudea să învețe cât mai bine. Cele câteva litere pe care le învățase cu mult în urmă i s’au întipărit acum cu putere în minte, încât nu puteau să se mai desli­­pească niciodată, și alături de ele altele și altele. Cu fiecare literă învățată simțea că dă, parcă, un pumn sdravăn, ca al lui, să­nătos și voinic, în ceafa­l vechilului Turtoi sau în pieptul chiaburului Anghel Mari­nache. Și după mai multe luni de zile, într’o după amiază tot ca aceea când privea fotogra­fiile colorate din album, locțiitorul politic l-a găsit pe soldatul Berleacă așezat la aceeași masă dintr-un colț al clubului. Aplecat dea­supra mesei, el rotunjea încet, cu multă grijă — ținând strâns în mână un creion ne­gru — niște semne pe un cartonaș dreptun­ghiular și galben , scria cu mâna lui prima carte poștală acasă. Locotenent major D. LAZAR Informații U.T.M. Pentru îmbunătățirea continuă a muncii de organizație în unitatea unde lucrează ofițerul Socea Ioan, activitatea organizației U.T.M. este condusă cu multă pricepere în scopul ridicării continue a rolului de frunte al atemiștilor. Periodic se anali­zează rezultatele obținute, se populari­zează metodele bune folosite în muncă și se critică aspru greșelile și delăsările în muncă. Ca urmare a acestei practici, tot mai mulți sunt atemiștii fruntași în pregătirea de luptă și pregătirea politică, în întărirea disciplinei și a ordinei regu­lamentare. Mulți dintre utemiști, ca de exemplu sergentul Vlad Nicolae, caporal Barcă Mircea și alții, au fost distinși cu semnul onorific „tanchist de frunte“. Pe lângă părțile pozitive s-au semna­lat însă în ultima perioadă și o serie de lipsuri, care constau în aceea că nu pen­tru toți utemiștii problema disciplinei militare constituia o preocupare perma­nentă. De asemenea, o parte din utemiști, printre care unii ofițeri utemiști, au manifestat nepăsare față de participarea regulată la viața de organizație, față de sarcinile de organizație. Organul politic, analizând lipsurile și cauzele lor, a hotărît să organizeze o ședință cu toate organele de conduce­re U.T.M., la care au fost invitați și co­mandanții și locțiitorii lor politici. La această ședință s-a făcut un schimb de experiență asupra metodelor bune de muncă ale unor organizații și s'au indicat măsuri concrete pentru lichidarea lipsu­rilor semnalate. * * O prezentat parte din organele de conducere au rapoarte în care au arătat modul cum au muncit, metodele pe care le-au folosit în sprijinirea pre­gătirii de luptă și pregătirii politice a militarilor. Sergentul Hâncu Aurel, secretar al unei organizații de bază, vorbind despre munca utemiștilor in sprijinirea pregă­tirii de luptă, a arătat că biroul utemist trasează zilnic sarcini utemiștilor pen­tru asigurarea materială a instrucției Pentru problemele ce nu se însușesc te­meinic în orele de instrucție, biroul ute­mist inițiază studierea lor în cadrul o­­relor de club. Caporalul Filimon Ioan a arătat că în scopul combaterii și prevenirii abate­rilor disciplinare, biroul utemist se îngri­jește să se publice cu regularitate diferite articole și caricaturi prin care sunt criti­cați utemiștii care au abateri. Cu mult cifraj întrebuințează arma criticii și autocriticii și biroul utemist al cărui secretar este sergentul Rădulescu Constantin. Astfel, ofițerul Fercu Con­stantin nu participa la adunările orga­nizației și manifesta multă nepăsare față de sarcinile pe care le primea. Biroul atemist a chemat pe ofițer și l-a criticat pentru lipsurile lui. Recunoscându-și lip­surile, ofițerul Fercu Constantin și-a schimbat atitudinea, iar astăzi el este unul din cei mai buni utemiști din discuțiile ce au avut loc la această ședință, a reieșit că mai sunt încă ute­miști care au o atitudine complet greșită față de sarcinile de organizație. Astfel, ofi­țerul Iliescu Ioan, fiind membru în biroul unei organizații, a primit ca sarcină să întocmească un raport pentru adunarea generală. Ofițerul Iliescu Ioan a pregătit superficial raportul, nedocumentat. Ca urmare a acestui fapt, nici proiectul de hotărîre nu a cuprins sarcini concrete, iar adunarea nu și-a atins scopul propus. Ofițerul Iliescu Ioan crede că, având o funcție importantă pe linie de comandă, nu mai este necesar să activeze ca ute­mist. El consideră că sarcinile de orga­nizație nu sunt obligatorii pentru toți utemiștii, indiferent de grade sau funcții, că pot exista două feluri de discipline, una pentru membrii de­ rând și alta pen­tru membrii cu grade și funcții. Această atitudine este complet greșită și dăunea­ză bunului mers al organizației. Aceasta constitue o lipsă serioasă care trebue lichidată de urgență. In activitatea lor, unele organe de con­ducere întrebuințează unele metode cu totul greșite, străine de spiritul organi­zației. Astfel, caporalul Prodan Marin, secre­tarul unei organizații de bază, întrebuin­țează în munca sa metode de comandă, nu discuții ridică tonul și jignește pe utemiști, se crede atotștiutor și subapre­­ciază pe ceilalți utemiști. Consecința , în această organizație, munca nu se desfă­șoară în bune condițiuni și ea nu con­tribue la îmbunătățirea muncii de pre­gătire de luptă. Organul politic respectiv trebue să ia de urgență măsuri pentru îndreptarea a­­cestor stări de lucruri care dăunează în­tăririi capacității de luptă a subunității respective. Cauza acestor lipsuri constă în faptul că unii utemiști din organele de conducere sunt lipsiți de spiritul de răspundere per­sonală față de sarcinile încredințate. De la această ședință, organele de conducere U.T.M. au plecat cu multe în­vățăminte, înarmate cu noi metode de muncă însușite în urma schimbului de experiență ce a avut loc în această șe­dință, ele sunt hotărîte să lupte activ pentru îmbunătățirea muncii.In urma acestei ședințe, organele de conducere U.T.M. lucrează mai bine, iar comandanții se sprijină mai mult pe organizațiile atemiste. Numărul ute­miștilor evidențiați crește zilnic. Locotenent GHEORGHE I. SEMUG Se sprijină în muncă pe organizația utemistă Ajutorul cel mai prețios pe care îl pri­mește ofițerul Badea Dumitru din partea organizației U. T. M. este faptul că utemi­știi, îndeplinind sarcinile trasate de organi­zație, sunt fruntași în pregătirea de luptă și pregătirea politică, mobilizând prin e­­xemplul lor personal întregul efectiv al sub­unității. Pentru asigurarea rolului de frunte al utemiștilor și pentru a face din organiza­ția utemistă sprijinul său cel mai prețios, comandantul, împreună cu locțiitorul politic, arată de fiecare dată biroului utemist în­cotro trebue îndreptată activitatea utemiști­lor, care sunt problemele cele mai arză­toare ce stau în fața subunității. Astfel, pentru întărirea continuă a disciplinei mi­litare și a vigilenței,­ pe lângă măsurile luate în calitate de comandant, ofițerul Ba­dea Dumitru a cerut ca și organizația ute­mistă să pună în centrul preocupărilor munca pentru a desvolta la utemiști spiri­ei­tul de răspundere pentru menținerea unei discipline ferme în subunitate. Rezultatul activităților duse de utemiști,— ca de exem­plu adunări in care se țin referate în legă­tură cu disciplina, convorbiri cu teme pre­cise duse de atemiști cu ceilalți militari, ar­ticole la gazeta de perete, etc., toate acestea legate fiind de problema disciplinară, — a fost că acestea au dus în mod firesc la îndeplini­rea întocmai a măsurilor luate de comandan­tul subunității. In calitate de comandant — ca­­ și în ca­litate de utemist — ofițerul Badea Dumitru tine sistematic referate în adunările orga­nizației utemiste despre problemele ce stau în fața subunității. Astfel, în cadrul adună­rilor a ținut referate despre întărirea vigi­lenței și despre sarcinile utemiștilor la in­strucția focului. In toate adunările organi­zației utemiste, raportul cere comandantului îndrumări asupra diferitelor­­ probleme. La aceste adunări, comandantul subunității, par­ticipând la discuții, pune în fața utemiștilor sarcini legate de problemele pregătirii de luptă a subunității. Ori de câte ori subunitatea din care face parte ofițerul Badea Dumitru trebue să în­deplinească o misiune grea, comandantul se sfătuește cu locțiitorul politic și cu se­cretarul organizației atemiste, bazându i-se pe sprijinul acestora, îndeplinirea sarcinilor trasate de coman­dant organizației atemiste nu a întârziat să se vadă. La prima ședință de tragere, mili­tarii din subunitate au obținut calificativul „bine“ și „foarte bine“. Soldatul Carol Ște­fan a obținut maximum de puncte, fiind e­­vidențiat pe M. U., iar pentru calitățile sale deosebite a­ fost avansat la gradul de sol­­dat­ fruntaș. Imbunătățindu-și munca cu fiecare zi, sporindu-și exigența fața de ei înșiși, du­când la îndeplinire­­ sarcinile pe­ care coman­dantul le pune sistematic în fața organizației, atemiștii sunt un sprijin prețios fn munca pe care o desfășoară zi de zi comandantul subunității. Caporal AL­ECU BURGHELEA Cum instruesc pe soldații radiotelegrafiști morse Timpul pe care l-am afectat pentru a în­văța pe soldați alfabetul morse îi repartizez în proporție de 60 la sută pentru recepția după auz, iar restul de timp, pentru ma­nipulare. In învățarea alfabetului, folosesc metoda auditivă, care dă cele mai bune rezultate, întotdeauna, înainte de a trece la învățarea unor semne noi, repet semnele învățate an­terior și constat dacă ele au fost pe deplin însușite. După aceasta, anunț semnul nou pe care trebue să-l învăț, îl scriu corect pe tablă și fac un exercițiu de scriere după dictare, mărind progresiv viteza până la 4-5 grupe pe minut. In timpul dictării, exe­cut un control riguros, folosindu-mă de in­structori. Transmit apoi de câteva ori sem­nul la manipulator și controlez apoi măsura în care a fost însușit. La predarea literelor alfabetului morse, folosesc perechile de semne asemănătoare ca sunet, lucru care îi ajută pe militari să e­­vite confundarea lor. Caut, pe cât e posibil, să micșorez audibilitatea, pentru ca ostașii să fie obișnuiți de la început cu recep­ționa­­rea semnelor sub o tonalitate de audiție cât mai scăzută. După fiecare text manipulat, îmi notez toate greșelile constatate la ostași în recep­­ționarea literelor asemănătoare ca sunet. A­­poi îi arăt fiecăruia literele care le con­fundă și le transmit la manipulator din nou, punându-i­­ să-mi răspundă prin denumire. O atenție deosebită acord scrierii sem­nelor de către militari. In această privință urmăresc ca fiecare ostaș să scrie cât mai precis și cât mai clar. Cauz ca de la început să se obișnuiască în scrierea legată a sem­nelor, iar cifrele să fie întotdeauna de două ori mai mari ca literele. La începerea fiecărei ședințe, controlez dacă toți ostașii au creioanele ascuțite la ambele capete, iar întotdeauna le atrag aten­­ția ca să nu se oprească din scris când pierd o literă sau o cifră, ci să pună în locul ei o linie și să continue recepția. Manipularea a execut totdeauna paralel cu recepția după auz, adică după ce sol­dații au reușit să recepționeze bine litera respectivă și îi cunosc perfect melodia. In timpul manipulării, urmăresc ca toți soldații să aibă o poziție corectă, iar ma­nipulatorul să fie ținut conform regulamentu­lui, înainte de începerea fiecărei ședințe de manipulare, fac cu ei câteva exerciții de an­trenament al încheieturii mâinii. Paralel cu învățarea alfabetului morse, îi învăț pe soldați și cunoașterea stațiilor de radio. In predarea acestor ședințe, caut ca totdeauna să am scheme, planșe, tablă, cretă albă și colorată. Noțiunile mai principale, denumirile re­gulamentare ale pieselor, le scriu pe tablă. Fiecare soldat își are caietul personal în care își trece aceste noțiuni. In realizarea sălilor de specialitate în care instruesc soldații, un ajutor prețios am primit din partea ofițerului Ghinea Marin, care mi-a pus la dispoziție toate materialele necesare și care mi-a dat sugestii practice în muncă. Organizația de partid din unitate se inte­resează îndeaproape de progresul ce-l obțin radiotelegrafiștii. Arătându-mi unele lipsuri și metodele de înlăturare, m’a ajutat ca să lichidez imediat cu aceste lipsuri. Folosind metoda pe care am arătat-o, fo­losindu-mă îndeaproape de îndrumările orga­nizației de partid și cerându-i sfaturi ori de câte ori am nevoie, am reușit ca soldații radiotelegrafiști morse, să recepționeze cu 3-4 grupe pe minut, iar stațiile de radio din dotare să fie cunoscute bine și foarte bine de toți soldații. Locotenent ION MORARESCU

Next