Apărarea Patriei, martie 1956 (Anul 12, nr. 51-77)
1956-03-01 / nr. 51
_______________________________________________________________________________________APAR ARF A PATRIEI _______ Joi martie 1956 Nr. 51 (2971) N 11 N N 1&7A?r^. ^iaa Egagg WMBraM&TB^^^ .......................................................,n n » 1 ■.. ....... ,tM,.. ........... Lui răscruce de drum Fără să-și dea seama, aproape pe nesimțite, a fost cuprins de sentimente pe care altădată nu le-a încercat... Poate și înainte era acolo, în fundul sufletului, ceva înăbușit, ascuns, care-l chema spre luminile orașului, freamătul bulevardelor, spre emoția unei premiere, dar acest „ceva“ nu-și înălțase capul. Acum, în odaia strivită a cabanei de la răscrucea drumului de munte, a sosit clipa grea, cînd liniștea grăiește, cînd dorul pune stăpînire pe suflet. Căpitanul Toma Țifrea nu mai iubea acum munții înzăpeziți din jurul cabanei, nici apusurile cu raze argintii, nici vintul care ridică năframe albe de omăt, nici întinderile nesfîrșite, vălurinde și albe. Toate acestea trimeteau spre el o răceală dușmănoasă, toate acestea se ridicau acum, reci, între el și îndepărtatul ORAȘ, între el și frumusețile, emoțiile vieții în Capitală. In fața ochilor săi orașul apărea, ca o lumină ce sclipea dincolo de ceață... Rămînea doar să pornească într-acolo. Ca un viscol stîrnit din senin au venit aceste gînduri. S-au născut, au prins viață, dintr-o singură întrebare care i s-a pus : — Ne gîndim să vă aducem în Capitală... Să munciți acolo. Ați vrea ? Ar vrea? Se îmbrăcă grăbit și ieși în noapte. Dinspre nord, din partea „Vîrfului Clește“, alerga spre el un vînt tăios. Răscolind zăpada, se tinguia, urla, se domolea, apoi iar se înăsprea. Parcă pe aripile vîntului veneau acolo imagini care i se strecurau în minte și inimă — luminițe vii în ceața nopții. ...Pe jumătate gol, cu trupurile aprinse de văpăile dimineții, ostașii se freacă cu zăpadă. Apoi el, comandantul, primește raportul... Oamenii pornesc, schiurile lunecă ușor pe zăpada tare și netedă: 10 kilometri... 1ö... 20... Gata pentru trageri ? Soarele, scînteietor și rece, lungește umbrele albastre ale brazilor, cînd se anunță rezultatul tragerilor. Unii : fericiți. Alții : abătuți. Intoarcerea... Ziposomorită, ceață deasă. Ei din nou în marș. Soldatul Bălan îi privește cu coada ochiului , care vede, a observat comandantul că astăzi merge pe schiuri, parcă s-ar fi născut cu ele ? Țifrea se face că nu observă nimic. Să vadă pînă la capăt! Soldatul Comarnița ii ocolește privirile. El a tras prost. ...Caporalul Șenț Nicolae este în echipa de agenți. După vreo 20 de kilometri de marș se prăbușește. Nu mai poate. Modroiu îl treacă cu zăpadă, apoi pornesc amîndoi. Modroiu poartă acumaranița și armamentul lui Șenț. „Ați vrea, în Capitală ?“ ... Locotenentul major Bobrișev, de aici, de la centru, a concurat la cursa de fond. Încă în prima parte a cursei, i se rupsese un schiu. A parcurs 20 de kilometri cu schiul rupt și a fost clasat pe locul II. A venit zilele trecute un ofițer de la un alt eșalon. Spunea că, mai demult, a făcut și el serviciul la un asemenea centru de instrucție a schiului. Nu-i plăcea. .....Rupt de lume, cocoțat pe un vîrf de munte, cu vîntu’ăsta blestemat care te pătrunde... Nu, frate, prefer o garnizoană ori și unde, numai aici nu...“ Spunînd acestea, ridică gulerul mantăii și privea cu dușmănie spre Valea Seacă, unde totul fremăta scuturat de vînt. Țifrea vroia să-i răspundă tăios, să-i amintească de noțiuni ca „bărbăție“, „curaj“, „dîrzenie“, dar nu-i spusese nimic. Parcă-i compătimea un pic:, Ați vrea în Capitală?' Ar vrea? Vifornița l-ar rîde, hohotind, în față „Te-am învins!“, iar privirile lui Bălan și Șenț i-ar îmbujora obrajii. Intră din nou în cabană. Aruncă cîteva lemne pe foc, apoi se așeză să întocmească planul unei incursiuni cu grupa de cercetare. Dinspre Clăbucet, cerul se lumina. Raze palide, albastre, se strecurau prin gheața ferestrelor. Nu, n-ar vrea, pentru nimic în lume ”. TARCO însemnări AȘA CRESC LUPTĂTORII înalt, cu fa(a colțuroasă, pare un om matur, trecut prin asprimi. In pofida robusteții, caporalul Crețu se mișcă vioi, sprinten chiar. Asta iși are justificarea in cei abia 22 de ani, dintre care ultimii i-a petrecut aici, in unitate. A fost servant la mitralieră, acum e comandant de grupă și ține locul comandantului de pluton, plecat intr-o misiune. „Se comportă bine la comanda subunității de mitraliere spunea comandantul batalionului. A învățat să se descurce în planificarea pregătirii de luptă și să conducă instrucția și educația tinerilor mitraliori. Șeful său a vorbit astfel față cu caporalul Crețu Nicolae. Nu s-a temut că, auzind asemenea vorbe — mai știi ~ se va înfumura. Nu. De câte ori a fost el evidențiat ! Și acum fotografia sa se află la panoul fruntașilor. Pe piept poartă de mai bine de un an de zile semnul onorific de armă. Unui succes, caporalul i-a răspuns cu alt succes. Asta i și motivul pentru care comandantul unității i-a dat o asemenea sarcină de onoare, i-a încredințat pregătirea plutonului. E un merit, dar și un adevărat prilej de mândune. Cele spuse de comandantul batalionului s-au adeverit întrutotul la aplicația tactică executată nu demult. In aplicație s-a muncit mult. „Cu la toată instrucția făcută pînă acum“ — a remarcat caporalul. Da, da. A fost o aplicație grea, marș greu prin ger și zăpadă, prin vint. Două nopți au petrecut mitraliorii pe terenul de instrucție. Din toată activitatea ce a avut loc vom cita doar două episoade. Iată unul : Când apăreau zorile, aceasta se bănuia numai pentru că era o piesă deasă — subunitatea n-a mai putut s-o ia din loc din pricina „inamicului“. Ce era de făcut ? La cazi la învoială cu „adversarul să te lase să treci înainte ! Aș ! Unde s-a mai auzit de așa ceva ! Aici nu era joacă. Era o situație de luptă. Dai atacul, năvălești in poziția „inamicului“, îl „nimicești“ sau îl capturezi, ii ocupi terenul și ii dai drumul înainte. Pentru asta s-a dat un ordin, s-au luat măsuri. Misiune grea au primit caporalul Crețu Nicolae și grupa sa. Da. Cea mai grea. Și era și complicată. Un pluton făcea o manevră, iar flancul lui descoperit trebuia asigurat de o grupă de mitraliere. Primind ordinul, fără pic de răgaz, militarii au trecut la executarea lui. Mai înainte, însă, caporalul a chibzuit adinc. ..E vorba de o deplasare de 300 m. in stingă frontului subunității. Apoi, s-ar putea să facem semicerc pe vreo alți 300 m. Deci 600 m. de fugă cu mitraliere pe brațe“ — și-a zis caporalul. Zis și făcut. Dar cum s-a făcut ? Deloc ușor. Vreo 200 m., mitraliorii au mers. Acum se simțeau la capătul puterilor. Și aceasta s-a produs tocmai intr-un loc unde terenul era mocirlos și pe jumătate înghețat. Cum e mai rău. Un pas inainte și un pas in noroi, la fund. Pe deasupra, „inamicul“, vigilent, prinsese de veste și-și îndreptase tot focul contra, acelora care umblau să le cadă în spate. Era de așteptat de altfel. Este și o zicală : „lovirea pe la spate, pe neașteptate, e de două ori mai grea“. De aceea „inamicul“ făcea sforțări, se făcea luntre și punte să-i oprească. Pușcașii și mitraliorii nu s-au lăsat. S-au culcat la pămînt, în noroiul acela cărămiziu, lipicios ca cleiul, s-au sprijinit cu foc unii pe alții și au înaintat, ținind „inamicul’’ cu capul la pămint. Dar înaintarea lor era prea înceată. Mitraliorii iși dădeau și ei seama, „Mergem ca melcul. Uneori ca racul“ — s-a supărat de citeva ori caporalul Crețu. Și de la comanda subunității se trăgeau rachete, semn că cei de la manevră trebuie să-i dea bătaie, să înainteze mai repede, că „inamicul’’ pregătește un contraatac din altă parte. — înainte, mitraliori, inainte ordona caporalul. Dar servanții abia iși scoteau cizmele din mocirlă. Coaja înghețată de deasupra se rupea in bucăți mari și cind oamenii călcau trebuia să-și ridice sus piciorul spre a nu se poticni. Și tot se împiedicau și cădeau. Pe caporal nu l-a mai răbdat inima. S-a apropiat de mitraliera plină de noroi și cu ajutorul ochitorului, soldatul Manciu Nicolae, a cățărat-o în spatele său lat. A țenit sub greutatea ei și a luat-o după pușcași. „După mine” Spati a ordonat el, cu vocea tunătoare, răgușită. Oamenii l-au urmat. Parcă au prins noi puteri, văzînd fapta comandantului lor. Au început să se îndemne unii pe alții, chiar să-și spună vorbe aspre. La greu, oamenii nu prea mai țin seama de politețe. Se indirjesc, se aspresc ca zgura din cuptor. Nimeni insă nu are timp să se supere. Cind să apuce, la dreapta, așa cum era planul, să facă cercul după „inamic”, s-a petrecut un necaz. Comandantul pușcașilor le-a cerut mitraliorilor să tragă de la distanță mai mare intr-un tun. Dar trage dacă ai cu ce ? Nordul intrase la închizător și-l blocase. — Ce faci cu mitraliera, Manciule ? — s-a înfuriat iar caporalul. Ochitorul zvicnea de miner, il izbea cu pumnul. Degeaba. Atunci a pus mina pe mitralieră caporalul Crețu. A reușit repede să înlăture incidentul, dar s-a ales cu o rană la un deget. A uitat însă de durere cind a văzut că, după citeva rafale, tunul advers a încetat să mai tragă. L-a mai bucurat atunci și altceva. A zimbit cind a auzit pe soldatul Ghiță Nițu spunându-i lui Manciu : „Ce va să zică să cunoști bine mitraliera ! Dacă nu era tovarășul caporal, ne uitam și noi la ea pînă..." Mai departe, mitraliorii au sprijinit cu foc pe pușcași pină au „mintuit inamicul“. De cele petrecute acolo la mlaștină iși vor aminti multă vreme vrednicii mitraliori. Ce s-a mai intimplat pînă seara, lăsăm la o parte. Nu pentru că n-ar merita să se scrie, ci fiindcă ar însemna să lungim prea mult povestirea. De aceea vom pomeni cîteva fapte din timpul unei nopți. ...In grădina ultimei case de la marginea satului, caporalul Crețu și-a ales locul pentru amenajarea poziției de plecare la atac. Se găsea tot la flancul subunității, la joncțiune, cum se spune. Iarăși misiune importantă. Nu se părea a fi mai grea ca aceea de la mlaștină. Acum, oamenii stăteau pe loc. Dar, pasă-mi-te, a sta pe loc intr-o noapte geroasă, după ce ai alergat o zi întreagă și te-ai nădușit de zece ori, e ușor oare ? Se înțelege că nu. Cine ar inclina să creadă că e ușor, înseamnă că nu a făcut armata la infanterie. Deci, iată cum in fața comandantului se pun noi sarcini. Grija față de oameni, pentru ca aceștia să nu înghețe, să nu răcească și, pe lângă lucru, să se și odihnească fiindcă, totuși, un zori dau atacul. Dar „inamicul" ? Putea fi neglijat ? Nu. Caporalul Crețu s-a gândit la toate acestea. Pentru oameni a fixat norme de lucru și pauze pentru odihnă. Pentru „inamic“ a pregătit trageri repetate pe mai multe direcții și serviciu permanent la mitralieră. Măsuri bune, cum scrie la carte. Tot ce a hotărit a adus la cunoștința soldaților, l-a povățuit cu răbdare, i-a îndemnat să țină seama de sfaturile sale. Oamenii l-au ascultat și l-au urmat, au început să sape minați de o dorință : „Să facem cel mai bun amplasament“, așa cum spusese caporalul Cre [UNK]p. . Mitraliorii au lucrat bine, cu spor, cii au fost încălziți de drum. Dar când oboseala și-a dat mina cu somnul, lucrul a încetinit. Era mult până ce comandantul spunea vreunuia să treacă să se odihnească și acesta se și chircea pe buza gropii și adormea in citeva secunde, ca după citeva minute să se trezească dirciind, cu miinile și picioarele întemnite. Așa s-a intimplat cu soldații Ghiță, Florea, Cițu. Și vintul uscat părea tot mai îndrăcit. Se năpustea cu sulițe de gheață peste acești oameni frinți de oboseală. — Ce facem, tovarăși ? — s-a adresat caporalul subordonaților săi. Văzînd că nimeni nu spune nimic, a zis tot el : — Trebuie să lucrăm, să nu înghețăm. N-a răspuns nimeni nici de data aceasta. Dar caporalul își simțea inima sa aproape de a fiecăruia dintre ei. Și cum judeca el, înțelegea că judecă toți. — Deci, tovarăși, la lucru ! Nimeni să nu stea pe loc — a poruncit comandantul. Au lucrat continuu. Amplasamentul și locașele de tragere au fost curînd gata. S-a săpat și o porțiune din șanțul de tragere. Oamenii se încălziseră, somnul și oboseala se mai depărtaseră. Pentru ca oamenii să nu stea, să nu înghețe de frig, caporalul Crețu a hotărit să se mai sape un amplasament de mitralieră. Oamenii au primit cu bucurie, în ordinea lor in grupe, incepind cu comandantul, s-au rinduit la sapă. Aici, comandantul n-a mai fixat nici ritm și nici normă a lucrărilor. A avut grijă să indemne oamenii să îmbrace manăiie și la nevoie să folosească și păturile. Asta a adus mult bine, îmbrăcămintea mai groasă i-a apărat mai bine de frig, mai ales că spre ziuă afurisitul de ger, asprit de vint, pătrundea adinc în oase. Așa s-a scurs o noapte de iarnă pe terenul de aplicație, o noapte grea, apăsătoare. In zori, prin aceeași piisă geroasă, mitraliorii au pornit la atac. în frunte se găsea comandantul, caporalul Crețu, omul care cu vorba și cu fapta sa ii ajutase să biruie atîtea greutăți. Locotenent major N. POPA Pe urmele materialelor publicate în ziarul .,Apărarea Patriei“ nr. 30 (2950) din 5 februarie 1956 a fost publicat articolul de fond „Pentru un nivel mai înalt al predării disciplinelor social-economice“, în care au fost criticate o serie de lipsuri din munca ciclurilor social-economice din școlile militare. In legătură cu cele arătate în acest articol, din partea ofițerului Ciociu Gheorghe am primit răspunsul pe care îl publicăm mai jos: „Apariția articolului de fond a constituit pentru mine cît și pentru ceilalți ofițeri profesori de la cursul „Munca politică de partid și bazele educației militare în Forțele Armate ale R. P. R.“ un bun prilej de analiză a muncii desfășurate în ultima perioadă. Critica ce mi se aduce în ziar este justă, îmi dau destul de bine seama că lecțiile întocmite de mine au avut un conținut pur teoretic, fapt pentru care ele nu au contribuit în suficientă măsură la înarmarea elevilor cu practica conducerii muncii politico-educative în subunități". După ce arată că în întocmirea lecțiilor s-a mulțumit să folosească materialul teoretic studiat, fără să-i dea un caracter practic, ofițerul Ciociu scrie : „Consider că una din principalele cauze care au făcut ca lecțiile să fie rupte de practică este însuși faptul că, personal, am fost rupt de activitatea practică a elevilor, nu am luat parte cu subunitățile de elevi la exercițiile și aplicațiile tactice din teren. Lecțiile au fost pline de generalități și nu au cuprins cele mai actuale probleme și datorită faptului că nu întotdeauna ele au fost discutate de un colectiv cît mai larg". In scrisoare se menționează că ofițerii numiți în comisia de metodică a cursului nu se prezentau cu regularitate la discutarea lecțiilor. In vederea lichidării grabnice a lipsurilor semnalate în ziar și a celorlalte lipsuri constatate, ofițerul Ciociu Gheorghe își propune, printre altele, să ia parte la activitățile pregătirii de luptă și pregătirii politice organizate cu elevii, să invite o serie de comandanți și locțiitori politici la discutarea unor lecții de muncă politică de partid, să stabilească o legătură mai strînsă cu locțiitorii politici și organele conducătoare de partid. „In întreaga mea activitate mă voi călăuzi de documentele Congresului al II-lea al P. M. R„ voi studia și aplica în munca cu elevii bogata experiență a muncii politice de partid din Armata Sovietica și experiența pozitivă din armata noastră. Conștient de răspunderea ce-mi revine, voi depune toate eforturile pentru a-i învăța pe viitorii ofițeri cum să organizeze și să conducă munca politică de partid în subunitățile Armatei noastre Populare". Secretarul organizației U.T.M., ofițerul Marin Teodor, proaspăt sosit pe nava de luptă, ținea mult să-și cunoască tovarășii, tineri entuziaști cu care va munci de acum înainte. In ziua aceea, de dimineață, de cum s-a dat deșteptarea și pînă seara tîrziu, cînd marinarii s-au îndreptat spre hamacele lor, secretarul a vizitat toate încăperile navei. La comanda de navigație, în cabina radiotelegrafiștilor, la centrală sau turbine, pretutindeni pe unde a umblat, a întîlnit și a cunoscut pe utemiști la posturile lor de luptă. ...E dimineață. Pe navă se desfășoară programul de specialitate : cunoașterea tehnicii moderne. Ofițerul Marin T. coborî scara verticală, pe tanduchiul uzinei electrice. Alături de tabloul principal, de unde se fac legăturile pe toată nava, văzu un grup de matrozi. Un carmic se vorbea despre punerea în funcțiune a uzinei. In dreapta, lângă motorul Diesel, stăteau de vorbă alți doi marinari. Un matroz major explica celuilalt funcționarea motorului : — Motorul se verifică înaintea fiecărei porniri. Controlezi ungerea rațională și procedezi așa cum te-am învățat, cu calm. Ei, acum încearcă și dumneata. Marinarul se apropie de motor, emoționat. Mai întîi, cu o oarecare, sfială, apoi din ce în ce mai hotărît. Controlă combustibilul, verifică pila de răcire, execută toate operațiunile învățate și învîrti manivela. O zvîcnitură și motorul porni normal. Pe fața lui apăru un zîmbet de triumf — Așa, matroz Ioniță, ai procedat întocmai cum te-am învățat. Secretarul organizației U.T.M. urmărea plin de interes această scenă. Se apropie de cei doi și-i întrebă : — Cine răspunde de motorul acesta? —Eu, tovarășe locotenent major, matroz major Albert Simon. Sînteți utemist ? — Nu. —■ Nu? Dar dumneavoastră? — Sînt utemist, tovarășe locotenent major. Matroz Ioniță Constantin. Sînt venit de curînd pe navă, învăț pentru prima oară electricitatea. Tovarășul matroz major Simon Albert mi-e instructor. De la dinsul am învățat să mînuiesc tabloul electric, să conduc singur uzina auxiliară. ...De cînd a plecat din mijlocul electricienilor și pînă tîrziu In noapte, cînd ațipi citind o revistă, gîndul secretarului se întorcea spre Simon Albert, electricianu!. Era un marinar disciplinat, un om care muncea cu dragoste. Avea în primire motorul și uzina auxiliară. Ajuta un utemist, căruia li este instructor. Toate acestea l-au îndemnat să stea mai îndeaproape de vorbă cu el. Voia să vorbească cu comandantul, să știe cît mai degrabă de ce Simon Albert nu devenise utemist pînă atunci. A doua zi l-a chemat pe matrozul major Albert Simon. După cum se aștepta, s-a prezentat fără întîrziere. Ordonați, tovarășe locotenent major. Luați loc, vă rog. Să discutăm puțin despre munca noastră, despre dumneavoastră. După cine știu, sînteți de prin satele ardelenești, din Regiunea Autonomă Maghiară. Nu ? — Da, tovarășe locotenent major. Iată ce ne-am gîndit noi, organizația U.T.M. Să vă propunem să vorbiți tovarășilor din echipaj despre viața pe care o duc astăzi țăranii maghiari în regimul nostru democrat-popular, despre viața consătenilor dumitale. Ei, ce părere aveți? A ezitat o clipă, apoi. — Eu nu sînt obișnuit, tovarășe locotenent major. Nu am mai vorbit niciodată în fața unei adunări... Dar dacă o să mă ajutați, cred că voi reuși. — Bineînțeles că veți fi ajutat. — O să povestesc despre ai mei de acasă, despre meleagurile scumpe unde trăiesc colectiviști romîni și maghiari, despre prietenia lor. — întocmai ! E ceea ce voiam să vă cer. Dar vreau să vă mai întreb ceva. Cum se face că de atîta timp de cînd trăiți pe navă, în mijlocul echipajului, nu ați devenit atemist? — Să vedeți, eu am vrut demult, încă de pe vremea cînd munceam la Hunedoara m-am pregătit pentru acest lucru. Dar am plecat în armată fără să primesc carnetul roșu. De cînd trăiesc pe navă, nu odată m-am simțit stingher și mîhnit din cauza asta, întrebarea, pusă într-un moment cind tînărul poposise o clipă cu gîndurile la cel de acasă, la tovarășii de muncă de la Hunedoara, l-a făcut să-și deschidă sunetul cu toată sinceritatea. Matrozul major continuă : — Adeseori, cînd se țineau adunări atemiste, râmîneam singur cu motorul și instalațiile electrice. Mă cuprindea urîtul. Colindam puntea de la prova și pînă la pupa, de la uzină la turbină. In cele din urmă ajungeam în apropierea ușii în spatele căreia știam că se ține adunarea atemiștilor, auzeam discutîndu-se cu înflăcărare despre multe probleme importante din viața navei. Toți primeau sarcini și fiecăruia i se cerea cîte o părere pentru bunul mers al treburilor. Și parcă eu nu aș fi putut spune ceva bun ? Nu sînt eu un electrician calificat? Nu-mi fac eu cu conștiinciozitate datoria pe navă? Pe mine niciodată nu m-a mustrat comandantul. Ba, dimpotrivă, mi-a spus vorbe de laudă. Pe Ioniță Constantin nu l-am învățat eu să conducă uzina ? întotdeauna cînd este vorba de o acțiune mai importantă, comandantul spune : „Atemiștii au datoria să fie în frunte. Ei trebuie să fie exemple pentru ceilalți". De multe ori, întorși de la ședințe, tovarășii mei din compartiment discutau între ei : „Ați auzit ce-a spus comandantul. Trebuie să ne însușim tehnica modernă. Este sarcina fiecărui atemist". Mie nu mi se trasa nici o sarcină. Și nu știam nimic din ceea ce se discuta. — Iată — vorbi ofițerul — aveți acum o sarcină : să pregătiți referatul pentru sîmbătă. — Am să-l fac, tovarășe locotenent major. Chiar acum mă apuc de el. Pot să plec ? — Mergeți, tovarășe, studiați și Statutul U.T.M. Fiecare utemist trebuie să-l cunoască ..Cu o zi înainte de a se ține adunarea la club, Albert Simon a venit la secretarul organizației U.T.M. — Tovarășe locotenent major, minne țin referatul. O să fie de față tot echipajul? Firește, chiar și tovarășul comandant o să participe la adunarea noastră. Și numai eu o să vorbesc? — O să vorbească și Axell Pleret, de naționalitate turcă, despre traiul colectiviștilor din gospodăria colectivă Cobadin, regiunea Constanța. NI cunoașteți? Atunci o să am mai mult curaj. — Dar va supuneți-mi, v-ați mai gândit la primirea în U.T.M. ? — Da, chiar de aceea am și venit la dumneavoastră, să-mi spuneți ce trebuie să fac pentru a fi primit în organizație. — Foarte bine. Iată aici o adeziune. Mergeți și completați cu cerneală toate datele. Cereți recomandarea unui comunist sau a doi utemiști care vă cunosc. — Mă duc la tovarășul Arghirescu Nicolae, la secretarul organizației de partid. E ofițer mecanic. Mă cunoaște mai bine ca oricine. Sînt sigur că-mi va da recomandarea. — Bine. Curînd adeziunea va fi discutată de adunarea generală a organizației utemiste. Electricianul părăsi cabina, mulțumit. Fața îl surîdea. Mergînd, foaia de hîrtie îi tremura parcă în mîind. A parcurs-o cu privirile de la început pînă la sfîrșit, odată, și încă o dată, nevenindu-i să creadă că această foaie îi va deschide porțile organizației U.T.M. Cobori la uzină, în inima navei. Se îndreptă spre prietenul său de totdeauna, motorul. Se așeză pe postament și așternu pe foaia de hîrtie sub rubrica „De ce vrea să fie primit în U.T.M.“ următoarele rînduri : „Știu că utemiștii au datoria să fie în frunte, acolo unde e mai greu, acolo unde se învinge orișice. Și eu vreau să fiu acolo unde e mai greu. In frunte, alături de el. Să servesc cauza partidului scump. De aceea vreau să fiu utemist". Locotenent major V. LUPU Vreau sa fiu acolo mai In aplicație — pe crestele munților Pe crestele munților, zăpada s-a așternut în strat gros. Și de sus îi cerne intr-una. Pe o asemenea vreme ai impresia că nici cel mai cutezător alpinist nu se îndură să dea piept cu natura. Doar vintul se „plimbă“ nestingherit, vîntolește zăpada, o mută dintr-un loc într-altul. In liniștea aceasta, tulburată doar de șuierul vîntului, pădurea din dreapta parcă a prins să vorbească. Da. Așa este. Este ecoul unor voci ce se aud tot mai deslușit. Ura... Ura... Ura. In urma ecoului, pe creastă apare un grup de militari. — Foc ! se auzi vocea comandantului. Mitraliera începu să țăcăne furios. .Inamicul" a fost nimicit. Și de data asta, militarii din subunitatea comandată de ofițerul Teociu Ioan și-au îndeplinit misiunea. Meritul revine desigur, în primul rînd, comandantului, care în orice vreme și în orice condiții își învață subordonații să înfrunte greutățile, să biruie. ’ (Foto: Alex. VIERU) Aspecte noi în pregătirea fizică și sportivă a militarilor Cerințele războiului modern au accentuat instruirea militarilor în situații cit mai grele, în condiții cît mai apropiate realității cîmpului de luptă. Instrucția, cu toată gama de mijloace și procedee, are ca obiectiv principal pregătirea de luptători rezistenți, plini de forță, iuți, indemînatici, curajoși, hotărîți, cu spirit de inițiativă, cunoscători ai specialității și procedeelor de luptă, devotați trup și suflet patriei, cauzei partidului Față de aceste sarcini și de stadiul dezvoltării pregătirii de luptă a trupelor, s-a impus necesitatea desfășurării pregătirii fizice pe o treaptă superioară, lucru ce se arată în instrucțiunile de pregătire fizică, la baza cărora stă experiența Armatei Sovietice. Instrucțiunile precizează că pregătirea fizică este una din categoriile principale ale pregătirii de luptă, o parte componentă importantă a instrucției și educației militare. Aceste instrucțiuni stabilesc sistemul pregătirii fizice a militarilor de toate armele și conțin principiile organizării și metodicii pregătirii fizice, modul de desfășurare a ședințelor și tehnica executării exercițiilor pe categorii de pregătire fizică. Instrucțiunile dau un accentuat caracter aplicativ exercițiilor fizice, astfel ca pregătirea fizică să fie cu adevărat un element ajutător în însușirea mai repede și mai temeinică a celorlalte categorii de Instrucție. De asemenea, prin exerciții speciale, se urmărește dezvoltarea calităților specifice fiecărei arme. Formele și mijloacele pregătirii fizice sunt : — exerciții fizice de dimineață — înviorarea ; — ședințe de instruire la pregătirea fizică (deplasări rapide, trecerea obstacolelor, lupta corp la corp și aruncarea grenadei, schi etc.) ; — antrenament fizic în procesul pregătirii de luptă ; — activitatea sportivă de masă. Pentru executarea acestor forme de pregătire fizică, instrucțiunile precizează durata de desfășurare a ședințelor, împărțirea pe grupe a ofițerilor după vîrstă. Pregătirea fizică se organizează și se controlează în unități de către comandanții unităților, iar în subunități de către comandanții de subunități. In ceea ce privește planificarea, conducerea și pregătirea ședințelor de pregătire fizică se dau unele principii de bază de care comandanții trebuie să țină seama și anume : — să se planifice just și să se execute în mod sistematic pregătirea fizică și sportul; — conducătorii ședințelor de pregătire fizică și sport să aibă o bună pregătire metodică și practică, iar ședințele de instruire la pregătirea fizică să se execute în tot cursul anului, sub conducerea comandanților de subunități. — ședințele de instructaj metodic și demonstrativ ca ofițerii să se execute de către ofițerul cu pregătirea fizică, iar cu sergenții de către comandantul de companie. Principiile pedagogice (principiul însușirii conștiente a cunoștințelor și deprinderilor, principiul intuiției, principiul accesibilității etc.) se aplică într-o strînsă legătură între ele, în contribuindu-se astfel la cadrul ședințelor, îmbunătățirea metodicii pregătirii fizice. Conform instrucțiunilor, fiecare comandant este obligat să cunoască și să verifice în mod sistematic gradul pregătirii fizice individuale a subalternilor și nivelul pregătirii fizice a subunităților și unităților. Criteriile de apreciere ale pregătirii fizice și sportive a militarilor sînt pretențioase, urmărindu-se creșterea exigenței față de această categorie principală de instrucție. * Exercițiile fizice de dimineață sau înviorarea constituie un mijloc important de antrenament fizic și de Întărire a sănătații. Se prevăd patru variante de înviorare, in funcție de anotimp, de condițiile locale, de gradul de pregătire a militarilor și de baza materială, dîndu-se în același timp și exerciții libere pentru antrenarea anumitor grupe mușchiulare, precum și exerciții libere speciale pentru personalul navigant aerian și de pe nave. Deplasarea rapidă este o categorie nouă de pregătire fizică, constînd în deplasări pe anumite distanțe, efectuate prin combinarea mersului cu alergarea în teren variat. Trecerea obstacolelor, lupta corp la corp și aruncarea grenadei constituie o singură categorie de pregătire fizică. Noua pistă cu obstacole de 200 m, are în general aceleași obstacole și cu aceleași caracteristici ca și pista veche, cu deosebire că ordinea obstacolelor este alta. Prin noua așezare a obstacolelor, precum și prin condițiile acestora, trecerea pistei cu obstacole este mult mai greu de executat, fapt care impune un antrenament mai metodic și mai intens. La lupta corp la corp s-a trecut la combinații de mișcări care constau din deplasări, lovituri, împungeri etc., punîndu-se accent deosebit pe însușirea metodelor de apărare, dezarmare, lupte libere, apucări, trîntiri etc. Gimnastica cuprinde exerciții la bară fixă, paralele, sărituri, cățărări etc. Se prevăd la fiecare aparat un număr de 10 exerciții. Pentru fiecare exercițiu sînt prevăzute exerciții pregătitoare, precum și modul de preîntîmpinare a accidentelor. Se prevăd, de asemenea, exerciții speciale pentru militarii de la marină și aviație. In ceea ce privește instrucția pe schiuri, instrucțiunile dau o serie de indicații tehnice și organizatorice pentru executarea ședințelor cu începătorii, pentru portul armamentului, pregătirea marșului pe schiuri, mișcări la front cu schiurile și pe schiuri. înotul constituie o altă latură a pregătirii fizice, la care se accentuează caracterul aplicativ al trecerii cursurilor de apă și cu diferite mijloace improvizate. O atenție deosebită se dă desfășurării ședințelor de atletism, jocurilor sportive (volei, handbal, baschet), canotajului etc. Datorită acestor măsuri, pregătirea fizică a militarilor Forțelor noastre Armate face un important salt calitativ, atât in conținut cât și in metodă. Controlul medical, cunoașterea anatomică și fiziologică a organismului, cercetarea științifică a efectelor exercițiilor fizice asupra organismului, cauzelor oboselii și necesitatea repausului activ — măsuri prevăzute de instrucțiuni — dau un caracter științific pregătirii fizice a militarilor. Astfel, pregătirea fizică a militarilor se conduce și se organizează pe baze noi, științifice, care au ca scop întărirea sănătății militarilor și formarea de luptători puternici, rezistenți, capabili să ducă cu ușurință viața de campanie Maior A. CRACIUNESCU O metodă nouă în munca de învățămînt Printre metodele de învățămînt folosite de școlile militare din Uniunea Sovietică este și metoda serilor dedicate tehnicii. Această metodă a început să fie aplicată și în școala din care face parte ofițerul Popa Ștefan. Iată cum s-a desfășurat recent o astfel de „seară", la care au participat toți elevii școlii și cadrele. In sala de conferințe a școlii, erau expuse planșe legate de tematica „seri'“ : „Despre proiectilele de artilerie din înzestrarea Forțelor noastre Armate“., In cuvîntul introductiv, șeful școlii a arătat rostul serilor dedicate tehnicii, precum și importanța lor educativă. După aceea, șeful organului politic a îndemnat pe elevi să nu precupețească nici un efort în desăvîrșirea pregătirii lor. In continuare, a arătat că folosirea acestei metode duce la cultivarea în rîndul militarilor a dragostei față de armamentul șî tehnica de luptă din înzestrare. S-a dat apoi cuvîntul elevului caporal Mihăilă Ioan, care a expus referatul „Evoluția proiectilului de artilerie și rolul constructorilor sovietici în perfecționarea lui". In al doilea referat, elevul sergent Marin Vasile a tratat problema altor proiectile, relevînd faptul că savanții și constructorii sovietici sînt primii care au inventat și construit asemenea proiectile. După expunerea referatelor au avut loc discuții. Toți elevii care au luat cuvîntul au arătat că „seara" a fost foarte instructivă. Ei au cerut să se organizeze cît mai des seri dedicate tehnicii. In încheierea acestei „seri“, șeful școlii a adus mulțumiri subunității care a organizat-o, invitînd și pe ceilalți elevi să urmeze exemplul tovarășilor lor. Locotenent colonel L. STANESCU Pentru buna pregătire a sergenților Sălile de documentare și sălile de instrucție au un rol însemnat în desfășurarea procesului de pregătire a militarilor. Pînă nu demult, unitatea noastră nu dispunea de asemenea săli bine utilate. Pentru a remedia acest neajuns, comandantul a hotărît să se amenajeze cîteva săli, folosindu-se mijloacele proprii ale unității. La această chemare militarii au răspuns cu entuziasm, transformnd în scurt timp cîteva încăperi în săli de instrucție. Astfel au fost utilate cu toată aparatura necesară o sală tehnică de tancuri, o sală de exploatare a mașinilor de luptă, o sală destinată conducerii tancurilor și o sală pentru instrucția focului. Astăzi, în aceste săli se desfășoară cu succes instrucția de specialitate a sergenților tanchiști Locotenent major LALAZS