Apărarea Patriei, iulie-decembrie 1969 (Anul 25, nr. 26-52)
1969-12-03 / nr. 48
gfg^J _______APĂRAREA _____________________________________________ _______ PATRIEI Ecouri la articolul „TH PILOȚI PL AVIONUL SUPERSONIC“ In articolul cu titlul de mai sus, publicat în numărul din 29 octombrie a.c. al ziarului nostru, se reliefa experiența unei unități de aviație in instruirea celor mai tineri dintre piloți. Pe aceeași temă publicăm, ca prime ecouri, opiniile unor piloți din alte unități similare. Locotenent-major Gheorghe Niculiță : Se vede că acolo, din partea unității și a marii unități, există inițiativă și curaj în promovarea tinerilor piloți, care au fost tot timpul în centrul atenției. In comparație cu ei, noi am realizat un număr de ore de zbor mai mic. Dacă s-ar fi fructificat fiecare oră de timp favorabil zborului, dacă ni s-ar fi acordat prioritate așa cum s-a procedat cu „vîrstnicii“ pentru îndeplinirea baremelor de clasificare, dacă nu s-ar fi oprit uneori zborul și din alte motive decît cele datorate unor greșeli de pilotaj, și noi am fi zburat mai mult. Cred că trecerea pe supersonic se poate efectua în funcție de aptitudinile de zbor ale fiecăruia, indiferent că pilotul n-a ajuns sau a depășit numărul de ore cerut pe subsonic. Locotenent Pompiliu Hoțoiu : Eu am zburat pe subsonic și în „normale" și „grele“ ziua, la barem ridicat sau minim, iar acum, ca să ajung la același stadiu, trebuie s-o iau de la capăt. Hi se pare nefiresc să trec la „grele" pe supersonic abia după examenul de interceptare individual. Intr-un fel, bat pasul pe loc și pierd și deprinderile de zbor cîștigate mai înainte. Locotenent Florea Truță . Colegii noștri, despre care s-a scris în articolul amintit, au dovedit cu certitudine că acel barem nu este fondat pe baze reale, pe practică, încă ceva , deși zburăm pe supersonic, pregătirea preliminară e cam aceeași pe care o făceam și ca elev în școală. Conspectăm, răspundem teoretic la felul în care ar trebui să rezolvăm practic cazurile speciale ce s-ar ivi în zbor, revedem cabina avionului și cam atît. Locotenent Ion Chicoș . Ei s-au bucurat de trecerea pe supersonia cu mult înaintea noastră, cu toate că procesul de învățare și trecere l-am început simultan. Noi am făcut mai întâi acel minim de ore pe subsonic. Altfel, la ora actuală, puteam fi mult mai departe, încerc uneori senzația că tovarăși dintre cei cu stadiu de zbor mult mai ridicat consideră că-i încurcăm. Locotenent Marian Ionescu . In prezent, cel puțin aici la noi, pregătirea preliminară se limitează la studiul cursului de pregătire de luptă, al metodicii și memoratoarelor... Conspectăm exagerat de mult, uneori și lucruri care nu sunt legate direct de misiunea respectivă. Am impresia că volumul de timp de studiu e determinat mai mult de volumul de scripte decit de conținutul misiunilor. Doar în zbor nu iau cu mine caietul de conspecte, ci ceea ce mi-a rămas in memorie și in reflexe. In concluzie, pregătirii preliminare ar trebui să i se imprime un caracter mult mai practic. Pentru ca ceea ce învățăm la sol să fie mai viu imprimat în memorie, materialele teoretice ar trebui să fie însoțite de imagini filmate, schițe proiectate pe ecran, înregistrări pe bandă de magnetofon. Unele filme didactice sau documentare — legate de executarea misiunilor de zbor, cunoașterea materialului volant, aerodinamica specifică zborului pe supersonic, medicina aeronautică — ar fi binevenite. Ni s-a spus că se va introduce și la noi un complex de învățămînt programat. Il așteptăm cu nerăbdare. Locotenent Cheșel Jindiceanu : Nici eu nu consider acel barem necesar. De ce ? Și eu am făcut trecerea pe supersonic la mai puține ore. După cursul teoretic de trecere, adică după o întrerupere a zborului de cîteva luni, sunt suficiente 10-15 ore pe subsonic pentru reluarea antrenamentului. Locotenent Constantin Grigorescu . Zborul pe supersonic cere și o cultură tehnică corespunzătoare. E nevoie deci de cărți de specialitate adecvate. La noi se folosesc puțin discuțiile cu cadre de specialitate, mai ales cu inginerii și piloții experimentați. Eu cred că ceea ce copiem din cursul de pregătire de luptă timp de două ore, ne poate fi explicat mai bine și mai interesant de către un pilot cu experiență timp de o jumătate de oră. Tovarășii noștri ingineri și piloți cu experiență ar putea concepe instalații speciale de antrenament la sol, care să reproducă cit mai fidel ceea ce ne cere avionul în aer. Așteptăm și noi tinerii executarea saltului cu parașuta pe apă. Locotenent Victor Rotaru . Media de ore realizată de cei din unitatea despre care s-a scris în ziar îi va ajuta să obțină mult mai repede decît noi titlul de pilot clasa a 2-a. Ei zboară în „grele“, iar noi nu am realizat nici numărul minim de ore de zbor pentru a trece la acest stadiu. Considerăm că ar fi trebuit să ni se fixeze un anumit instructor de zbor, care să ne fi pregătit temeinic. Au fost zile de zbor în „normale", cînd stăteam și ne uitam cum zburau piloții ce aveau nevoie mai mult de „grele". Consider că am rămas în urmă față de colegii noștri și datorită prudenței prea mari. După ce am atins pe subsonic un număr de ore cu 20 la sută sub barem, noi eram capabili să zburăm și cu vînt lateral de 20 m/sec., în rafale. Eram deci stăpîni pe un tip de avion cu reacție Locotenent Ioan Cojan , îmi dau seama că putem și pot mai mult. Doresc foarte mult să ni se acorde mai multă încredere. Parcă se pornește de la faptul că, atunci cînd zburăm, sîntem niște premise de pericole. Lucrul acesta ne reduce încrederea în noi înșine. De ce să nu zburăm după posibilitățile noastre maxime ? Cred că am ajuns în această situație și pentru faptul că tovarăși din comanda unității nu au zburat aproape de loc cu noi să se convingă ce putem și au lăsat totul pe seama escadrilei care, practic, ne dăm seama, nu a putut face mai mult. Zile de zbor au fost, dar s-a avut în vedere mai mult îndeplinirea clasificării de către ceilalți piloți și apoi trecerea noastră pe supersonic. Mi se pare că nu există încă o concepție unitară în pregătirea noastră. Pînă acum ni s-a spus că trebuie să zburăm un număr de ore ziua, în „normale", și apoi să trecem la „grele". Acum avem ordin să facem toate exercițiile de „normale" și apoi să trecem la „grele". Eu, deși aveam 100 ore pe subsonic la sosirea în unitate, a trebuit să mai fac 13 ore și acestea în decurs de... 4-5 luni. Cînd erau condiții de „grele“ la barem ridicat și puteam zbura și noi, că aveam pregătirea necesară, făceam ture de pistă mari, așa-zisele „agerimi", care, practic, nu ne-au ajutat. Acum, după ce am zburat pe avionul supersonic, îmi dau seama că un zbor în nori mă ajuta mult mai mult decît două ore în jur de pistă. Căpătăm degajament în zborul instrumental, care e baza navigației pe avionul supersonic. Puteam face, eventual, zone la joasă înălțime, care ne-ar fi ajutat și ele foarte mult în căpătarea degajamentului. Am raportat la timpul potrivit, dar mi s-a dat a înțelege că sunt încrezut. Maior Constantin Mustață (comandantul unei subunități în care se pregătesc tineri piloți) : Consider că subunitatea evidențiată în articolul amintit a fost mai mult ajutată decît noi, în ceea ce ne privește, am numai cuvinte de laudă pentru ofițerii inspectori Constantin Popescu și Vasile Onoiu, ca și pentru ofițerul Petre Șerbănoiu care ne-au ajutat ca instructori. Și noi am fi reușit mai mult dacă aveam prioritate la zbor și în lucrul la avioane, eram sprijiniți permanent cu tehnicieni și se făcea o mai judicioasă numire a cadrelor subunității în serviciul pe unitate, se evita întreruperea unor starturi pentru motive mai puțin întemeiate. Cursul de pregătire de luptă pe avionul supersonic zburat de noi putea fi și el îmbunătățit din timp, pe baza practicii din unitățile noastre. INFORMAȚII • CONSEMNĂRI • INFORMAȚII • CONSEMNĂRI •INFORMAȚ La joasă altitudine și totuși la înălțime De curtnd, într-o aplicație, piloții de vînătoare din subunitatea comandată de locotenent-colonelul Dumitru Bondar, dovedind și de această dată promptitudine în intervenții, precizie în navigația aeriană, oportunitate în executarea comenzilor primite de la punctul de comandă, au interceptat țintele aeriene, deși condițiile atmosferice le-au îngreuiat acțiunile. După aprecierile șefilor ierarhici la interceptările la joasă înălțime s-au evidențiat maiorii Constantin Stratu și Gheorghe Popescu, iar la plafon și în noul locotenentcolonelul Gheorghe Aurel și maiorul Dumitru Ardeleanu care au „zărit" țintele la distanța maximă de descoperire La rîndul lor, tehnicienii — printre care maiorul Dumitru Drăghici, căpitanul Gheorghe Nemeș, maistrul militar clasa a II-a Năstase Avădanei — s-au făcut remarcați nu numai la pregătirea în bune condițiuni a avioanelor pentru zborul aplicativ, ci și în rezolvarea unui moment tactic, demonstrîndu-și aptitudinile de a reface rapid capacitatea de luptă ca urmare a „infectării radioactive“ a aerodromului. Pentru succesul realizat, comandantul unității a felicitat subunitatea. Menționăm că orele de zbor planificate au fost îndeplinite de subunitate cu lună și jumătate înaintea sfârșitului de an. (REP) BILANȚ AL MUNCII DE INOVAȚII Aflăm de la Comandamentul trupelor de grăniceri că în acest an inovatorii din unitățile subordonate au avut o activitate rodnică. Eforturile lor au fost îndreptate spre modernizarea bazei materiale a instrucției, mecanizarea și mica mecanizare în lucrul de stat major, dezvoltarea bazei materiale a pazei frontierei etc. Pînă în prezent au fost înregistrate un număr de 32 inovații și raționalizări, din care 13 inovații și 14 raționalizări au fost acceptate. Prin aplicarea acestora se scontează economii în valoare de peste 280 mii lei. S-a evidențiat în mod deosebit activitatea inovatorilor din unitățile din care fac parte locotenenți-coloneii Gheorghe Scurtu, Aurel Nițu și căpitanii de rangul 3 Constantin Paraschiv și Petre Coșa (V. P.) Cel puțin inconsecvent în scrisoarea trimisă redacției, evocînd solicitudinea, principialitatea etc., maiorul I. Kiralyfi și-a manifestat nemulțumirea pentru faptul că a fost mutat în altă garnizoană și că nu i se aprobă readucerea în vechea garnizoană. Așa cum prezenta lucrurile, se părea că în cazul lui s-a făcut o nedreptate și, ca atare, am dat curs scrisorii. In răspunsul primit la redacție, purtînd semnătura șefului direcției de resort, se arată : „In luna septembrie 1968, ofițerul a fost mutat din garnizoana.. în garnizoana... pentru a fi numit pe funcție corespunzătoare în vederea înaintării sale la gradul de maior. Menționez că, înainte de a se efectua mutarea, s-a discutat cu ofițerul, acesta nu numai că a consimțit să fie mutat, dar s-a și angajat să-și mute familia în garnizoana respectivă. La cîteva luni după înaintarea în grad, a început să ceară mutarea lui în vechea garnizoană..." în continuarea răspunsului se arată că ofițerul este necesar actualei unități, că i s-au creat condiții bune pentru desfășurarea activității sale și pentru cazarea familiei, apreciindu-se că cererea de mutare nu este justificată. Răspunsul se încheie cu : „Rog ca în răspunsul ce-i veți da ofițerului să-i recomandați și dv. mutarea familiei în garnizoana unde muncește, respectîndu-și în acest fel cuvîntul dat...“ Ce să mai adaugi ? (N. P.). S-a confirmat și ca urmare. Verificînd o sesizare trimisă de către redacție, organul de resort căruia ne-am adresat confirmat faptul că șeful unui serviciu auto — căpitanul Dan Popescu — a folosit meseriașii de la atelierul auto al unității pentru a-i repara mașina personală. Pentru acest lucru, cît și pentru alte abateri, ofițerul a fost retrogradat din funcție (P. N.). Artiști ai armatei la Casa ziariștilor Duminică seara la Casa ziariștilor din Capitală a avut loc un spectacol în cadrul căruia formația de estradă și varietăți București a Ansamblului de cîntece și dansuri al armatei a prezentat selecțiuni din repertoriul ei : „Cînd se aude o trompetă". Programul a fost oferit de către redacția ziarului „Apărarea patriei“ gazetarilor de la celelalte publicații din București. Controlulcirculației MIA ne informează La rubrica noastră apărută în nr. 40 din 8 octombrie a’ ziarului am relatat abaterile grave de la regulile de circulație săvîrșite de căpitanul Ion Popescu. Ofițer cu instrucția auto, în timpul unei ședințe de conducere cu șoferii din ciclul I, a consumat la un bufet băuturi alcoolice. In stare de ebrietate, a luat în mod abuziv volanul de la șoferul autovehiculului și, conducînd cu viteză excesivă, a provocat un grav accident de circulație. Pentru abaterea sa a fost scos din rîndul cadrelor active ale armatei și deferit justiției. Sîntem informați că de curînd s-a pronunțat sentința. El a fost condamnat la opt ani închisoare și obligat să plătească 36 000 lei despăgubiri, PREMIERĂ A CONSTRUCTORILOR MILITARI Nu de mult a fost recepționată și dată în exploatare lucrarea pentru alimentarea cu apă a unei unități mecanizate. Pentru rezolvarea acestei probleme, în urma studiului Întocmit, s-a hotărît captarea orizontală a unor izvoare situate la 8 km de cazarmă. Lucrarea, prima de acest gen executată de constructorii militari, a pus probleme deosebite. La adîncimea de 4 m nisipul și pietrișul din stratul freatic erau antrenate de apă, existînd pericolul prăbușirii malurilor săpăturii. Pentru înlăturarea acestui neajuns, pentru sprijinirea malurilor s-au folosit pamplanșe metalice. Această soluție ca și mecanizarea unor lucrări au permis ca drenul pentru captare să fie montat în stratul impermeabil de argilă. De asemenea prin executarea unui ecran de argilă, vertical și orizontal, în condiții tehnice foarte bune, a fost captat integral debitul de apă din stratul freatic, în final obținîndu-se un debit de 135 mc/oră (de peste două ori mai mare decît debitul proiectat). S-a creat astfel posibilitatea ca rețeaua de apă să fie extinsă și, cu aportul financiar al organelor locale, localitatea învecinată să beneficieze de această realizare a constructorilor militari. Datorită organizării judicioase a muncii, folosirii unor metode moderte de lucru și asistenței tehnice acordată de cadrele de specialitate de la eșalonul superior, căpitanul Mihai Virgil a reușit să execute lucrări de bună calitate și să le predea în termenul planificat. (locotenent-colonel ing. I. BARBAT) Nr. 48 (5990) Recondiționări, recuperări Ofițerii tehnici, maiștrii și meseriașii din unitatea în care muncește ofițerul Gr. Drăghici au recuperat de la reformă o serie de mașini care, reparate prin muncă patriotică, aduc importante foloase unității : o mașină de corectat grosimea scândurii și o mașină „abridită”. Ele s-au adăugat celorlalte mașini și utilaje din atelier, în care de la 15 octombrie s-au confecționat său reparat rame pentru sălile de specialitate, uși, tocuri, scaune, în valoare de cca. 50 000 lei De asemenea, căpitanul V. Sandu, plutonierul adj. Gh. Boghiu și salariatul civil C. Axinte au reparat un autobuz dat la reformă și destinat casării. Folosind resurse locale și fără nici o investiție de la buget, au fost înlocuite fuzetele, instalația electrică, s-au executat reparații capitale la motor, la sistemele de frînă și direcție, au fost făcute lucrări de tinichigerie, tapițerie, vopsitorie. l S-a născut" — sau mai exact : s-a renăscut un autobuz (C. M.) VÎNĂTOREASCĂ La o vînătoare colectivă, locotenent-colonelul Dumitru Amărăzeanu a fost norocosul acelei zile. A împușcat un mistreț de peste 200 kg cu niște colți, măsurați pe loc de ceilalți vinători, de 13 cm. Vînătorul speră ca trofeul său să fie medaliat la unul din concursurile internaționale. In aceeași zi, același vinător a împușcat și un lup. „în viața unui vinător se intîmplă destul de rar o zi ca aceasta“ — declara eroul zilei. Rămîne ca ceilalți vînători să aprecieze singuri dacă poate fi invidiat pentru noile trofee din colecția sa de vînătoare. Spre folosul și al celorlalți vînători din oraș, sau al celor abia începători, Casa armatei din Brașov intenționează să-i reunească pe toți intr-un cerc de vînătoare. (M. D.) Un ospăț care s-a prelungit Zilele trecute secretarul consiliului politic, efectuînd un control la bucătărie, a descoperit că bucătarul șef, caporalul Stelian Dumitrescu, împreună cu soldatul Nicolae Bobe au sustras carne, ouă și alte alimente din rația militarilor, pentru a se ospăta.. cu cîțiva prieteni de ai lor. Cum e și normal, cei doi vinovați și-au primit pedeapsa meritată Investigațiile conduc la faptul că cele de mai sus nu constituie un caz singular al celor doi. Cîțiva soldați cu care am stat de vorbă relatau că uneori, mai ales seara și dimineața, rațiile erau mai mici decit cele prevăzute în normele în vigoare. O Întrebare : cum de o astfel de faptă necinstită n-a fost descoperită decît de un ofițer de la eșalonul superior și nu de cei din unitate, ce aveau obligația s-o facă, îndeosebi căpitanul Ioan Amariei, șeful serviciului alimente ? țf' JT ț / JT * ß "T]m Locotenent - major G. Sibeky . Apreciem pozitiv preocuparea dv. de a relata aspecte de la adunările grupelor U.T.C. pentru dări de seamă și alegeri. Nu putem publica cele două scrisori pe care le-ați trimis, deoarece în această perioadă ziarul tratează alte probleme de la adunările anuale pentru dări de seamă. Deja, în ziarul din 19.11.1969, am publicat unele concluzii desprinse de comitetul U.T.C. de la adunările de dări de seamă și alegeri la grupele U.T.C. Vă sugerăm să ne scrieți despre felul cum pentru se acționează înlăturarea deficiențelor semnalate în cadrul adunărilor, despre modul cum se aplică în Viață învățămintele desprinse. Plutonier Ninu Florea : în Dispozițiunile Consiliului politic superior cu privire la organizarea și desfășurarea învățâmîntului politic cu personalul forțelor noastre armate se prevede că ofițerii care urmează învățămîntul superior, seral sau fără frecvență, nu vor fi cuprinși în formele de pregătire politico-ideologică. Pentru maiștri militari și subofițeri au fost prevăzută o a asemenea clauză. Prin analogie însă acest lucru se aplică și acestor categorii din personalul forțelor armate. Totuși, dat fiind faptul că în acest an de învățământ politic, printr-un număr de teme, se studiază documentele Congresului al X-lea al partidului, la activitățile organizate în grupele de pregătire politico-ideologică din unitate vor participa și cadrele care urmează învățămîntul superior. Plutonier Mihai Balaș: In articolul 113 din Regulamentul instrucției de front, în care se descriu salutul și poziția armei în diferite ocazii, sunt precizate mișcările pe care trebuie să le facă militarul cînd se prezintă în fața comandantului (superiorului). In primul alineat se arată modul cum procedează militarul în cazul cînd este cu arma pe umăr și să execute salutul individual cu arma (salutul mic). In continuare se arată situațiile cînd militarul este cu arma la umăr, la spate sau cînd are automatul la piept. Privitor la înțelegerea justă a primului alineat, necondiționat trebuie aplicată prevederea articolului 109 din regulament, unde se precizează că salutul individual cu arma (salutul mic) se dă numai ofițerilor. fD:'. • -- -- --- ——*——— ■—1 ■ • INFORMAȚII • CONSEMNĂRI • INFORMAȚII • CONSEMNĂRI• Devansarea adversarului în desfășurare și în deschiderea focului constituie un principiu de bază al acțiunilor artileriștilor. In clișeul de jos , părăsind comunicația, subunitatea de artilerie Se îndreaptă spre poziția de tragere Foto: ST. IONESCU ——— ———*“** — Mă pun azi în pielea soldatului S. Saviar și „de acolo" vă povestesc întîmplări pline de haz și necaz, pe care, aflîndu-se, să te prăpădești de rîs, de plîns, nu altceva, și pentru care ar putea să se îngălbenească (la file) de invidie chiar și „Urzica" cea fără bonetă. Nemaipomenite aventuri ! Și drăguțe, drăguțe de tot. Dar citiți, vă rog, cele ce urmează. Am in subunitate trei gradați — doi sergenți, Ținea și Lumperdeanu — și un caporal, Alupoaiei, oameni de viață, glumeți din cale afară. Noi, cei patru „mușchetari", adică ei trei și cu mine, ne distrăm de minune prin dormitor. Nu demult, auziți ce joacă nostimă și amuzantă ! Eu, pus de dînșii, îmi bag capul între barele de fier ale patului meu. „Pentru onor, la dreapta !", aud ordinul, dar cum să-mi întorc capul fără să-mi jumulesc urechi-Și rîdem noi patru din toate inima. Mai ales ei trei. Dar asta încă nu-i nimic. Acum , mai scoate capul dintre bare, dacă poți ! Nu pot, oricît mă căznesc, nu pot deocamdată și, în timp ce încerc fel și fel de variante, cei trei gradați se tăvălesc de rîs și mă croiesc, rînd pe rînd, cu centurile peste f... spate. Sînt bucuros pînă la lacrimi că pot să-i distrez ! Apoi, îmi smucesc căpățîna dintre bare și propun (ostașul trebuind să dea dovadă de inițiativă) : — Să raportez despre acestea comandanților noștri, ca să nu da și dumnealor. De ce să ne distrăm numai noi ? Atunci începe boxul. Merită să fie văzut. Eu fac pe sacul de antrenament, iar sergentul ținea îndeasă sacul. Are un formidabil joc de picioare și direct e să te umfle rîsul. Pînă la urmă, eu, ca sac, mă cam cocoșez un pic, dar sergentul mă asigură că-i firesc să se întîmple așa, că stofa de la uniformă conține și păr de cămilă. Nu, nu pot să fiu egoist, nu-l pot lipsi pe tovarășul ofițer de serviciu de plăcerea de a afla cum ne destindem noi patru. Ii raportez totul. Dar dînsul nu pricepe gluma, și — nu se știe de unde — sergentul Ținea se pomenește cu 5 zile de arest. Săracul sergent ! Ce mi se năzare, îi mai raportez despre comicăriile noastre din dormitor și tovarășului comandant de subunitate. Dinsul, mai cu suflet, mă ia la întrebări numai pe mine. Pe urmă, după săpuneala asta, m-am mai ales și eu cu cîteva zile de arest. Așa mai zic și eu , distracția continuă. Și cînd ies de la arest, dau cu ochii de tovarășul sergent Lumperdeanu, care zice să continuăm joaca acolo unde am întrerupt-o, că tare s-a plictisit fără mine. Susține că fac de antrenament ca mine nu s-a mai fabricat în sud-estul Europei. Mă flatează ! Și iar ne prăpădim de rîs. Nu mai raportez nimănui nimic, ferească sfîntul ! Că iar ni se strică joaca. ...Zilele care vin mă ocup de cîntărirea obiectelor din valiza mea. Că-i așa de spiritual și inventiv tovarășul sergent lumperdeanu ! Și-a dat cuvîntul că în trei luni „mă face de 35 de kilograme, cu valiză cu tot". Așa suplu — zice el — o să-mi stea tare bine. Ce noroc pe capul meu ! Cîte nu fac alții ca să mai lepede de pe ei cîte un kilogram, două, înghit fel de fel de buline, se înnădușesc cu băi de abur și-și fac masaje, mănîncă fără pîine și fără zahăr, după metoda cu puncte, joacă țurca și popice. Cintăresc, bucată cu bucată, bob cu bob, tot ce am în valiză. Cutia cu cremă de ghete, a naibii de grea: 250 de grame; 2 indispensabili de iarnă ușori : 500 de grame ; un borcan cu șerbet... Se adună, se adună. Ține-te, Laviare ! Mai am niște cârji polițiste, dar astea-s ușoar( Mă rog, cu valiză cu tot, vreo 8 kg. Deci mai rămîn 27 kg pentru mine. N-o fi oare, prea puțin, totuși ? Dar toate planurile astea frumoase au căzut baltă. Închipuiți-vâ.CEI DOI SERGENȚI ȘI CAPORALUL AU FOST RETROGRADAȚ! ! Cred că a fost o neînțelegere Se zvonește că „a pus o pilă contra lor chiar și ziarul nostru. Cu cine am să mă înveselesc eu de acum încolo ? Gradați ca dînșii mai rar ! P. S. . Caz real, nume reale, numai tonul lui Saviar a fost schimbat de către „URZICUȚA CU BONETA* Pt. conf. L.T. Cei patru mușchetari au fost cu boneta