Aradul, 1930-1931 (Anul 1, nr. 1-58)

1930-11-10 / nr. 1

Pag. 2. ARADUL" M. 8. Regele la Serbările de la Caransebeș ale „Astrei“. — Programul adunării generale a­­lsociațiunii. — Joi și Vineri, 13 și 14 Nov., se întrunește la Caransebeș aduna­rea generală a Asociației pentru cultura și literatura poporului ro­mân („Astra“). Adunarea generală va fi ono­rată cu prezența augustă a M. S. Regelui, care sosește la Caran­sebeș Joi la orele 10,45. Programul adunării este urmă­torul : Miercuri seara serenadă in cinstea președintelui „Astrei la reședința episcopească. Joi, orele 10,ib. Primirea M. S. Re­gelui la gară­ 11,15: Tedeum la Ca­tedrală [UNK] 12: Conduct etnografic. 13: Deschiderea adunării generale in sala teatrului Luna. 14: Banchet 15TM: Deschiderea expoziției industriale, a­­gricole, zootehnice și silvice. 17: Șe­dința festivă a secțiilor literare ale Astrei. 21: Concert la teatrul Luna (Corurile Vidu și Banatul). 23. Se­rată dansantă la Pomul Verde. Vineri, orele 10, ședința a doua a Adunării generale la teatrul Luna. • Din partea desparțamântulu As­tra-Arad va participa d. Dr. T Bo­­tiș, rectorul Academiei Teologice și președintele secției Arad [UNK] In Istase ilci o mănăstire. Erarhicește ea va aparține diecezei Orăzii, dar vizează deopotrivă sufletele Arădanilor ca și pe­ ale Bihorenilor, căci la fel este acce­sibilă unora și altora, situată fiind în pă­durile Momei — coloană coboritoare din falnicul masiv al Bihării, graniță a celor două județe. Până când vom putea prezenta cetitorilor noștri clișeul cu proectul mânăs­­tirei, arătăm de­ocamdată spre a dovedi a­­ceasta, harta regiunii. Idea mânăstirei Isbuc a trecut în stadiul realizării. Chiliile ce vor adăposti pe slugile Domnului se află sub acoperământ. Pe în­delete, așa cum se înfăptuesc lucrurile mari, menite să înfrunte veacurile, se va înălța și mai mândru, corpul bisericii Și atunci sin­gurătățile Mamei vor răsuna de dangătul clopotelor, văi și culmi vor albi de cetele pelerinilor, mânați de nobilul îndemn al re­culegerii sufletești. Localnici, umili, păzitori de turme și muncitori ai gliei îndărătnice, alături de exursioniștii intelectuali ai orașe­lor, vor găsi adăpost și mângâiere între zi­durile încăpătoare ale sfintei mănăstiri. Căci, mănăstirea modernă de la Isbuc va îndeplini multiple scopuri nobile: 1) . Cultivarea sentimentului religios. 2) . Promovarea turismului. 3) . Un scop științific, închizând într'un parc național de câteva sute de hectare flora și fauna acestei regiuni Un colț de natură, ferit de vandalismul civilizației, în care omul trăește în deplină armonie cu natura, ne închipuim mănăstirea modernă de la Isbuc. Un lucru mai trebue știut. Această insti­tuție de înaltă valoare moral-educativă, se realizează fără sprijinul bugetului statului. Ea se clădește, peatră de peatră, numai din obolul sufletelor curate La paraua văduvei și a săracului, se adaugă suta bogatului, și așa se înfăptuește o operă plăcută lui D­zeu. Pentru sufletele celor răposați și pentru sănătatea celor vii, trimiteți ajutorul vostru, la adresa: Arhimandritul Athanasie Popes­­cu, starețul Mânăstirei Isbuc, poșta Vășcău, jud. Bihor. 7­r. Mager. Nr. 1 Propaganda contra pericolului venerian. Așa precum în Marte se­­­ne ziua ortodoxiei, în Mai a mamei, la Rusalii a tuberculozei, ministerul sănătății a găsit de bine să organizeze în luna aceasta o zi a propagandei contra pericolului venerian. Această metodă de a atrage atenția populației asupra unei probleme so­ciale, se practică în apusul Europei de vreme îndelungată și cu rezultate mulțumitoare. Pe z ua aceasta sunt după posibili­tate mobilizate toate forțele societății în vederea puneri în lumină a peri­colului boalelor, numite­ venerice. In alte state, ca Belgia, sunt socie­tăți, cari de mai multe decenii lucrează pe terenul acesta, susținute deopotrivă de Stat și de public. La noi în lipsa unei astfel de inițiative particulare, sarcina aceasta revine statului, adică ministerului sănătății și organelor sale. Conferințe la școli, la muncitorii in­dustriilor mai mari, la ucenici, filme sau dispositive cu conținut potrivit, conferințe prin radio etc., sunt mijloa­cele folosite tn astfel de ocaziuni. Pericolul venețian înaintea răsboiului mondial era la noi, mai ales în po­pulația rurală, ca și inexistent. Răsboiul a introdus aproape în toate colțurile țării acest flagel și cum po­pulația rurala fie din lipsă de mijloace materiale și medicale, fie din indolență și prostie nu și tratează decât boalele care produc dureri sau te trântesc la pat, sifilisul și celelalte boale venerice (blenoragia etc.) au infectat o familie după alta ducând la toate consecin­țele inerente lor. în unele părți ale țării s’au făcut anchete sanitare îndreptate mai ales la descoperirea acestor fel de bolnavi și au ieșit la iveală stări îngrozitoare­ S’au găsit sate în depărtări mari de orașe, unde 30—40 la sută din po­pulație suferă de sifilis Pentru a ști ce înseamnă o sifilizare în această proporție a populației, tre­bue să cunoaștem urmările acestei boale. Este singura dintre bolile infecțioase a cărei moștenire prin naștere este sta­bilită fără nici o îndoială. Nici o altă infecție microbianâ nu durează atâta vreme ca a sifilisului, ch­ar și când este tratat după toate legile, 4—5 ani, ba în cazurile com­­plicate cu tabes și paraliz­e progresive chiar un deceniu două. Avorturile și feții născuți morți sunt în 90 la sută de cazuri, urmări ale sifilisului. Se atribue și acestei infecții scăde­­­rea populației Franței, care a avut in trecut mai multe epidemii de sfilis. Defectivii (idioții, cretinii, surdo­muții, epilepticii etc.) sunt de cele mai multe ori descendenți din părinți sifi­litici Casele de alienați sunt pline cu ur­mările acestei boale, cu paralitici etc. întreținerea și tratamentul bolnavilor și detectivilor din aceasta boală costă pe stat și societate mari sume de bani, dar aceste cheltuieli sunt cel mai bun plasam­nt, căci duc la însănătoșirea populației. Spitalele, dispensarele și deșteptarea publica­ții asupra pericolului venețian să primeze altor măsuri sociale. Dr. V. Cucu. Un serviciu divin misterios. * Vecinii noștri unguri au sfințit de curând, cu surle și fanfare, ,Biserica făgăduinței" la Seghedin. Cu acest pri­lej s’a desvelit bustul lui Horthy și s'a inaugurat tabla comemorativă a Uni­versității din Seghedin, menită a eter­niza locul unde a găsit adăpost „tempo­rar" persecutata universitate maghiară din Cluj. Acest foc de artificiu prin care „ungurii care se deșteaptă" caută săfți­­nă trează credința maghiarimii într’o schimbare a stărilor politice actuale, ne este prea bine cunoscut, pentru a mai stărui asupra lui. Nu ne mai im­presionează nici atitudinea ziarelor ma­ghiare dela noi, cari făcându-se ecoul vitejilor din Budapesta, au căutat să reproducă cu un lux de amănunte tot­­ ce s’a vorbit cu prilejul acestor festi­v­i­vități „simbolice". Ne întrebăm însă de un lucru: de ce Biserica Mineriților­­ din Arad s’a grăbit să prăznuiască și ea acest eveniment, ținând în aceiaș zi un serviciu divin și, mai ales, de ce­ a ținut ca această slujbă religioasă să­ aibă loc în miez de noapte? Poate ca organele de siguranță ale statului sâ nu ia cunoștință de rodomontanele înv­­ierbântate ale predicatorului de la a­­­­­ceastă slujbă? Ce naivitate, când și vrăbiile de pe copacii din fața cate­dralei catolice ciripesc basme despre sentimentele­­, de supunere ale preoților minoriți față de autoritatea care-i o­­crotește în zilele de astăzi. 12 ani rela iilm­n­area repaiei Cehosiace. — Amintiri. — Nu de mult republica Cehoslovacă, vecina noastră aliată, a sărbătorit a 12-a aniversare a restabilirii sale ca stat independent. In această zi toate școalele secundare din țară, au rea­mintit elevilor lor legătura de strânsă prietenie care ne leagă de această țară răsărită din focul purificator al răsboiului mondial, la fel precum ele­vii liceelor cehoslovace au sărbătorit la timpul său cu aceiaș inimă caldă pe 10 Mai al nostru. Asistând la o astfel de sărbare Școlară, m’au copleșit amintirile tre­cutului. M’am revăzut copii în timpul faimosului memorand, așteptând cu înfrigurare reîntoarcerea din temnițele Seghedinului a celor care au avut cu­rajul să infrunte mânia dușmanului nostru secular. In acele vremuri de Însuflețire pentru cauza națională, mi s’a dat prilejul să cunosc pe ziaristul Augustini, unul din luptătorii slovaci, cari au venit să cunoască din intuiție proprie suferințele poporului românesc din Inima Ardealului. NI văd înaintea mea, mic dar plin de temperament, luând parte cu tot sufletul la frămân­tările poporului nostru de atunci. Cu un interes ce nu cunoștea obstacole, căuta să ne pătrundă sufletul, să ne cunoască suferințele, să ne iubească. Parcă-l aud în salonul bunicei mele, cântând cu fața transfigurată, doina „Mugur­ mugurel", acompaniat la pian de o mătușă a mea, ajunsă și ea în fața tribunalului pentru purtarea tri­colorului în acele vremuri de trezire a conștiinții naționale. Il văd vorbind cu atâta însuflețire de comorile suf­letești al poporului său, pe care, el suflet de artist, căuta să le facă cu­noscute fraților de suferințe din ce­lalalt colț al urgisitei Ungarii. Cântecele poporale slovace, pe care le cântă cu vocea stânsă, au inspirat pe marele nostru compozitor, regretatul Gh. Dima, iar cele trei cân­tece poporale slovace pentru cor mixt: „Nu m’ar arde dorul" „Carul merge încet și greu" și „Aricica de la moară" au fost mult timp cel mai savurat punct din programul faimoasei reu­niuni de muzică din Sibiu. Augustin­ a murit răpus de o nemiloasă boală înainte de a putea vedea împlinit visul pentru care a știut să lupte cu toată energia suf­letului său de înflăcărat naționalist. A fost vizionarul care a înțeles că drumurile celor două popoare merg alături, una din nenumeratele verigi cari au durat lanțul de strânsă prete­­nțe care există astăzi între regatul de la gurile Dunării și republica din regiunea Carpaților nordici. De atunci au trecut ani mulți. Soarta a vrut să-mi urmezi studiile la Budapesta. Pentru noi studenții ro­mâni, anii petrecuți în capitala de pe malul Dunării, a fost cel mai fericit prilej de a ne oțeli sufletele și a ne întări credința în realizarea acelui „vis neîmplinit, copil al suferinței”. Duelurile de cuvinte care se încruci­­șeau în somptuosul palat al parla­mentului ungar, au fost tot atâtea im­bolduri pentru a ne împleti râvna de carte, cu dorința de a fi la timpul nostru pionii treji ai revendicărilor­­ noastre naționale. In sărăcăciosul lă­caș al societății „Petru Maior", ne croiam planuri fantastice pentru viitor iar modesta noastră prezență la masa luptătorilor parlamentari dela cafe­­­neaua Jăgerhorn ne aducea direct în vâltoarea luptelor ce se anunțau d­e zi­ar­ zi mai dârze. Și odată a răz­uns, losinca, toată suflarea la cafeneaua M­énk, înfocatul naționalist slovac" Hlinka s’a întors de la Seghedin. Și mergem să-l sărbătorim împreună cu colegii Slovaci. N’o să uit nici­odat acele clipe de însuflețire, din care s’ închegat prietenia noastră cu acești colegi universitari, mânați de ace­leași gânduri, de aceleași idealuri. De atunci cercetam regulat­feneaua Miéok, pentru a sta de vârf cu garda de studenți ce se închi­ u lui Hodza Milan și a ascultă ci­tecele slovăcești ale unei pianine tomate. O altă salbă de mărgăriți din lanțul prieteniei româno-slov. Și în fine o ultimă amintire cele trecute vremi. Era în timpul boiului. De peste Carpați veniau tot mai neliniștitoare. Și într’o­chi

Next