Argus, aprilie 1924 (Anul 15, nr. 3284-3306)
1924-04-27 / nr. 3306. szám
t . ABONAMENTE: IN TARA MN fon* 660 lei 350 . 180 * IN STREINATATE Un an 1200 lei 6 luni 700 . 3 kml 400 Fondatori: 5. Pauker si H. F. Valentin Director: Grigore Gafencu BIROURILE: BucuRESTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 693 si 2369 PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societatei Generale de Publicitate Directorii Carol Schulder și 3. Berger ft. Etpisteria MbnitaiqAnMI3TriteB/M pacea între oameni este tivita dintre cele vechi idealuri omeneşti. Până iu triburile de sălbaticioase salută între ei dorinpace. Şi totuşi războiul par a fi legea fundamentală a vie- Apostolii păcii din toate timpu sfârşit prin a face răzbia sub o formă sau altatert stabilirea păcii. Idealul păcii eterne, rămânecontenit viu şi tânăr, dar parsaid nu pătrunde între eadecât ca un fior trecător, capătul oştenilor războiului, întocmai ca fulgerul care despi■ă întunericul unei nopţi vtfoarată drumeţilor rătăciţi rupţi de oboseală, colea cea dreaptă, şi priveliştea minunată pe lângă care ei trec târându-se prin sloajă, orbiţi de întuneric,sentimentul păcii, înviorează cotea întortoeată a istoriei popoarelor, la popasuri îndepărtate când lupta nu mai poate continua. Popasurile păcii sunt însă scurte, pe când lupta este nesfârşită. Şi toată lupta se duce pentru pace, pentru triumf şi odihnă împăcată. Nevoia aceasta de pace, parfieni din toate civizaţile şi din toate timpurile au exprimat-o prin sărbători religioase şi şi creştinii sărbătorim idealul căciin învierea lui Hristos. In credinţa că ideia de dreptate şi de dragoste între oameni va triumfa în cele din urmă asupra cruzimii şi orbirii indivizilor şi popoarelor. Suntem în al şaselea an de la încheerea celui mai mare război, care a zguduit omenirea vrem odată. Un moment, lumea întreagă a avut impresia că acesta va fi fost cel din urmă războiu, şi că idealul sărbătorit în fiecare an de lumea creştină la Paşti va deveni de astă dată o reeditare. Wilson credea că a şi găsit formula păcii eterne în paisprezece fraze şi omenirea obosită de chinurile războiului se uita la el ca la un nou Mântuitor. Dar Iruzia a durat cât durează lumina fulgerului in întuneric şi de şase ani nu auzim decât vaetele unui nou războia, care devastează Europa, şi care dacă nu varsă sânge, dar varsă iar crinii şi seamănă ură şi ricine. Suntem şi noi prinşi în acest nou războia, cum am fost şi nu cel sângeros, şi suferim şi noi, ne luptăm, răbdăm şi nu r ştim unde vom ajunge. Fericit este numai cel ce crede că cunoaşte drumul, căci el nu simte durerea rănilor pe care ni l face singur lovindu-se de obstacolă. A. CORTEANU Situaţia Politică INTERNA /Brutarii. «« dia cari o bună\ .»parte, fecioare preacurate’ să [poartă ca îngerii cu populaţia.— 'puni din mu în plină agitare. Pâinea ce se vinde tn Capitală este lipsă la cântar, necoaptă, fabricată din toate felurile de itâină, mal mate neagră de cât 'albă. Şi aceasta se întâmplă ,chiar după ce au fost admise şifixate noile preţuri. „ Se pretinde că primăria, a căreia primă îndatorire este să tubăgrijă de pâinea de toate zilele a populaţiei, ar fi luat măsuri in Contra brutarilor necinstiţi cari, ţrtai ales la periferiile oraşului, dac prea departe lăcomia lor de câştig. Iar brutarii stau întrunit, au discutat şi au redactat antenoria, pe care lau înaintat primăriei. Ce spun aceşti onorabili ? Că lipsa la cântar, necoacerea şi amestecul făină nu ţi se poate intre motivele cari s’au adus pentru explicarea renunţării primului nostru ministru la vizita de la Constantinopol s-a pomenit, cu deosebită semnificaţie, tensiunea care ar domni acum între Franţa şi Turcia. Cum sunt cauzele acestei tensiuni ? Tratatul din Lausanne prevede libertatea de funcţionare a şcolilor străine pe teritoriul gTurciei cu condiţia să se supună regulamentului care urma să fie alcătuit de autorităţile otomane. jGuvernul din Angola a alcătuit regulament, care în loc de a asigura libera funcţionare a scoţilor străine, a reuşit să le ţiu- Ciudă rând pe rând, întâi, a impas ca obligatorie, învăţarea Umbei turceşti şi predarea unor anumite materii in această limbă. Cererea era justă nu a fost primită. A avut apoi săli speciale pentru predarea religiei creştine, pentru ca să se evite proselitismul. Şi această cerere a fost primită. A mai cerut guvernul din Angora ca din toate şcolile străine să fie scoase orice semne religioase. Să nu se nnd vadă nici crucifixul, răci icoanele. Această cerere n- a fost primită şi şcolile străine, contraveniente regulamentului, au fost închise. S’ar părea fără rost şi severitatea guvernului din Angora, fi, intransigenţa conducătorilor şcoalelor străine. Dar ambele sunt justificate. Guvernul turc a desfiinţat propriul său învăţământ religios şi a suprimat amestecul bisericii în şcoala musulmană. Cu atât mai mult ar fi un drept sa ceară acelaşi lucru imputator, ci lucrătorilor,. Aceştia să fie pedepsiţi, aceştia sunt marii vinovaţi. Patronul să fie pedepsit namd atunci când, după ce se va constata frauda, se va face o anchetă şi se va stabili că «I a ordonat hoţia„. Crezi că visezi ! Dacă nuai atâtea lucruri, la noi, pe dos, ce crede că este o simplă glumă această pretenţie a patronilor. In conducerea tutei întreprinderi este o solidaritate între foloasele şi riscurile întreprinderei. A căuta să te lepezi de riscuri înseamnă a pune in discuţie şi foloasele. Că patronă brutali să nu se fi gândit la aceasta, încă se poate concepe. Dar în ţara in care se face atât abuz de autoritate, Ioanei reprezentantă autorităţei să primească discuţia pe acest teren, iată ce este, Ut adevăr, afară din contau T. P. EXTERNA străinilor !Dar, pe de altă parte, şcolile străine din Turcia, sunt toate, de că sunt franceze, engleze sau greceşti, instituţiunni create şi întreţinute de diferite ordine bisericeşti, ca menirea expresă de a lumina, potrivit credinţa căreia sunt închinate, pe şcolarii lor. A renunţa la această menire, înseamnă să-şi piardă rostul existenţă. De altfel, până acum câţiva ani, prea puţini erau elevi musulmani, şcolări în aceste institute. Majoritatea şcolarilor o focmau ghiaură, occidentali stabilifi in Turcia, evrei, greci, armeni, sirieni. Populaţia aceasta, nemulsumanâ, acum aproape nu mai există. Războiul, cu cruzimile lui, cu pribegiile ce le-a impus, a rărit-o până aproape la totala dispariţie. Şcolile străine, până acum cele mai luminoase focare de cultură din Turda, ar fi servit astăzi aproape numai turcilor, încă săraci în şcoli proprii. Este probabil că în cele din urmă, guvernul din Angora va renunţa la sovinismul său şi va înţelege că, făcând o concesie pe tărâmul diplomatic, va repurta, pentru Turcia, foloase pe tărâmul cultural. A. H. — Finanţe, comerţ, industrie, comunicaţii, maritime, legi, regulamente poştale, căi ferate, bilanţuri, cereale, societăţi şi bănci noul, petrol dinamice, sol şi subsol, bâlciuri, etc, etc., toate sunt tratate pe larg în ALMANACHUL „ARGUS“ Exemplarul Lei 100, la toate fibrăriile, depozitele de ziare şi la sediul „Argus“-ului Sărindar 14. Criza de numerar Politica de constrângere a Băncei Nationale.- Fixarea rolului/fat de „Creditul Industrial”. - Situaţia băncilor.,— Propuneri de soluţionare a crizei , ^ I -------------- -Xsm Ancheta noastră în lumea bancară Importante declaraţii ale unui distins financiar Punctul de vedere oficial în chestia crizei de numerar era îndeajuns de cunoscut în cercurile noastre comerciale, financiare și politice. Reînvierea recentă însă a acestui punct de vedere, în coloanele „Viitorului“, sub forma categorică a unor convingeri, cari par a face pare integrantă din însăşi concepţia de guvernământ a actualilor diriguitori, a impresionat cu puterea linei noutăţi senzaţionale, ce se producea — şi poate tocmai pentru aceasta — exact In ceasul când criza de bani era socotită de toată lumea, ajunsă la noi în faţa celei mai ■'naintate acuităţi Când prin declaraţiile oficiale din „Viitorul“ se conchide nu numai la tăgăduirea crizei de numerar, dar la înfăţişarea ei ca un fenomen pregătitor al normalizării este firesc ca tema odată pusă în forma aceasta, să dea naştere la polemici şi la comentară din cele mai vii şi mai interesante. Mai autorizate decât toate părerile ce s’ar putea exprima asupra acestei chestiuni socotim însă că sunt acele ale factorilor direct şi zi de zi amestecaţi în magiul financiar al ţării noastre. Iată de ce, în ancheta întreprinsă de noi asupra crizei de numerar, prima noastră alegere s'a fixat asupra căpeteniilor din lumea noastră bancară şi financiară. Cu acest prilej ne-a fost dat să facem şi o constatai«, cum aparţine mai mult domeniului minai şi psihologie, constatai« pa care surven» datori 8*0 împărtăşim şi cetitorilor noştri. In răspunsurile şi declaraţiile , vom publica aci, cititorul nu va intâlni nn totdeauna şi numele persoanelor de la care vin aceste declaraţii Explicaţia asta uşoară, deşi îngrijitoare: nimic nu este mai temerar şi mai riscant ori pentru un om de bancă sau de orice alte întreprinderi decât să ia atitudini personate şi Independente in domeniul aşa de delicat al chestiunilor Unandora. Conducătorul unei instituţii bancare, industriale, etc, are mai mult decât oricare altul simţul răspunderii, Intru cât ei sunt simpli gestionari al Intereselor altora, şi acestea nu pot fi angajate prin declaraţii şi atitudini personale. ** * începem ancheta cu declaraţiile unui eminent financiar conducătorul uneia din cele mai importante instituţii bancare de la noi. Aducându-i la cunoştinţă tema anchetei noastre, d-sa a binevoit să ne facă următoarele daclareţiuni referitoare la „criza de numerar“ : CÂND S’A DECLARAT CRIZA ? !Critar tu mers. Genezele ei în timp trebuesc căutate dela căderea Băncei Naţiurtei, cădere, care, dacă nu a fost provocată, a fost precipitată de intransigenţa Băncii Naţionale a României, care nu era voit să înţeleagă rostul unei bănci mai ales în raporturile internaţionale. Căderea Băncei Naţiunei ne-a atras Complecta retragere a creditului de depzite din partea băncilor internaţionale. Valoarea acestor, depozite a fost la timpul ei superioară cifrei de două miliarde, iar mutarea lor dii băncile pur româneşti în băncile constituite sau autorizate a funcţiona, a provocat succesiv pomparea ultimelor disponibilităţi ţinute până atunci la dispoziţia comercianţilor din România. NERĂUŞITA primelor sforţări DE STABILIZARE După aceasta a urmat încercarea de a se stabiliza leuL Rezultatele au fost că ne-am găsit la 31 Decembrie 1923 cu o cotaţie la Zürich — un raport cu francul francez — care reprezenta abia 60% din cât a reprezentat valoarea leului la 31 Decembrie 1922. Restrângerea operaţiunilor de devize atrăgând după ea retragerea tuturor fondurilor în lei pe care băncile streine le-au avut în băncile cărora nu li s’a reînoit dreptul de a face operaţiuni de devize, a secătuit casieria lor, fără ca prin aceasta, nici valoarea de cotaţie şi nici aceea de achiziţie a leului, să crească. Dimpotrivă, ea a făcut să îndepărteze o foarte numeroasă clientelă, care, a doua zi, nu a găsit acces la băncile autorizate şi cu atât mai puţin la împrumutătorii pe dobândă. TREZORERIA MINISTERULUI DE FINANŢE NU FUNCŢIONEAZĂ încasările statului sunt departe de a însemna aceea est. ministru de finanţe şi-a închipuit cu multă bunăvoinţă. Plăţile către industrie merg din ce în ce mai greu şi foarte multe Muci nu au în reeccentul lor la Banca Naţională aproape altceva dricât poliţe „de finanţare". Că aceste poliţe nu se plătesc ar fi inutil de adăugat, întru cât contra-partida lor este trezoreria ministerului de finanţe că ea nu funcţionează. „CREDITUL INDUSTRIAL* NTA ADUS O AMELORARE „Credital industrial?, la a cărei creiere s'a spus şi s‘a scris suficient, este departe de a însemna o ameliorare. S'a cerut la timp pentru Creditul Industrial ,un credit special, la Banca Naţională iar, nici decum tratarea lui cu ge» simplu client de ghişeu. Or, ce se întâmplă? Creditul Industrial, nu un capital de 200 milioane a realizat imprumuturi de circa 600 milioane. A rescontat deci la BancaNaţională, pe capitand obişnuit de reescent. Cel puţin 400 miioane. Or, aceste 400 milioane date Creditului industrial au fost retrase succesiv tuturor băncilor dela care s’a putut parupa un leu. POLITICA DE RESTRÂNGERE A A BĂNCII NATIONALE Bate In deajuns de cunoscut faptul —i necunoscut încă ianalele Băncei Naţionale — că multe bănci nu sunt in măsură a primi de la Banca Naţională a Romăniei la scadenţă atât cât au de plătit. Consecinţa logică : portofoliul rămâne in suspensie şi plătibil dintr-un viitor NEGOŢUL TREBLE RESTRÂNS ? De ce face Banca Naţională această politică de construnge» fără rezervă . Deoarece concepţia d-lui ministru de finanţe infiltrată până în cele mai mici amănunte actualilor diriguitori al primului nostru Institut de credit, este, că nu ţara românească se face prea mult negoţ, că negoţul trebue restrâns, că la restrângerea lui nu poate ajunge decât printr’o reducere a circulaţiund, că reducerea cirulaţiunel Înseamnă mărirea puterii de achiziţie, că mărirea puterii de achiziţie Înseamnă cu prisosinţă valorificarea leuluL Concluzie fatală atunci efundi nu se are in vedere, că la o populaţie de circa 18 milioane locuitori avem o circulaţie de 18 miliarde şi că deci raportul pe cap de locuitor nu este decât abia de o mie de lei. SOLUŢIONAREA CRIZEI Măsuri de îndreptare nu pot veni decăt de la renunţarea la perseverenţa în această politică economică. Câteva miliarde de lei date repede sunt absolut necesare pentru menţinerea vieţii economice. Intensificarea transporturilor, revizuirea de urgenţă a tarifului vamal renunţarea ca un ceas mai de vreme la toate vexaţiunile la care sunt expuşi cei fără culoare politică, stabilizarea leului prin toate mijloacele la o cotă de 12—15 centime chiar Ia Paris şi un împrumut extern cu garanţii cât mai largi — lată câteva din măsurile ce ar putea împiedica o nenorocire inevitabilă, care, dacă nu ne aduce In situaţia tn care s’au găsit vecinii noştri din Polonia, trebue să ne inveţe totuşi prudenţa de care guvernanţii de acolo au dat de mai devreme".dovadă cu un ceas OPERAŢIUNILE ŞI MIJLOACELE DE CARI DISPUN AZI BĂNCILE — Ce operaţiuni fac băncile in situaţia de azi şi care sunt mijloacele fbtcmelare de care se folosesc? — întreb pe interlocutorul meu. — Activitatea băncilor. Îmi răspunde, d-sa, este azi complect paralizată. Ele nu fac decât operaţiunile strict curente şi care constau în încasarea conturilor curente, preschimbarea de poliţe şi operaţiuni de devize îndeajuns de reduse. Participaţiuni financiare şi susţinerea mişcărei Întreprinderei viabile nu găsesc decât un „non possunms". # Cele câteva bănci autorizate a funcţiona la noi, deţinătoare ale depozitelor streine, îşi au plasamentele lor în afaceri uşor lichidabile şi reprezentând cel mult 30—40% din depozitele ce li s’au încredinţat. CAPITALURILE INVESTITE IN ÎNTREPRINDERILE POSTBELICE A mai vorbi de mizeria capitaliştilor cari şi-au învestit 75% din resursele lor în acţiuni industriale, petrolifere şi în tot ce mintea a inventat după război, este inutil. Cota bursei o dovedeşte cu prisosinţă, — şi în această direcţie ar trebui de sigur de făcut Ceva, întrucât viaţa noastră industrial nu poate fi considerată ca sfârşităă ,înăuntrul anului 1924. Reînvierea ei trebuie sprijinită pe baze care să poată continua. SUNT DOBÂNZILE UZURARE ? — O singură chestiune vă mai supui: chestia dobânzilor „uzurare care se invoacă împotriva băncilor. — Dobânzile zise uzuare, un râspunde distinsul personagiu. Or fi cea mai categorică probă că Criza de numerar nu este nici aparentă nici idee fixă. & O crudă realitate. De fapt însă o dobândă de 21% este în Condiţiunile de azi, corespunzătorul dobânzii legale din vte muri normale. Intriadevăr, când Borna Naţională ia 6% şi nu dă prezentatorului decât 15% din Ce i-a prezentat, tot materialul respins rămâne inactiv ln Casa băutei satt bancherului. Se mai adaugă apoi: 6% Cheltuelî de regie (impozite, speze de exploatare, etc.). Trebuesc să menţionez de asemeni, că băncile htt mai dau azi dividenţe din afaceri normale, ci din participativul, comisioane şi afaceri tn care se Cer. inteligenţă şi bibi simt“,. « n îi »* ■ Actf *‘aţ£ încheiaţi Interesantele declaraţii făcute ziarului „Argus“ de către un fruntaş al mumei noastre bancare, cu privire la criza de numerar şi la toate chestiunile la legătură cU ea. Vom continua antiherta noastră «dând, în numeric» viitoare, părerile în această gravă problemă, ale comerţului industriei şi agriprnand. REF, * * * l» Karl Helfferich T• Ea catastrofăde cale ciitrată de la Bellinzona ?i-a feuit moartea şi fostul ministru de finanţe al Germaniei, dr. Karl Helffarich. Cu Helfferich se stinge una din cele mai de seamă personalităţi ale ştiinţei economice şi ale politicei germane. Născut în palatinatul bavarez, la Neustadt a Hardt, dintr-o familie în care tradiţia funcţionarismului era o dogmă, el şi-a îndreptat primii paşi pe care i-a făcut în viaţă, după terminarea studiilor universitare, spre cariera academică, voind să se închine profesoratului la urul din vechile universităţi germane. In această perioadă pur academică a publicat o serie de lucrări de teorie economică, remarcabile prin fineţea spiritului de observaţiune care se desprindea dintrrnsole. Intre acestea studiul cel mai remarcabil este acela despre „Des Geld“ (Moneda), care a fost retipărit anul trecut şi care, împreună cu „Teoria etatistă a monedei” de G. F. Knapp, sunt cele mai de seamă tratate despre monedă apărute in Germania In primii ani ai secolului î0-lea. Cu puţin înainte de războiul mondial a tipărit un volum „Deutschlands Volkswohlstand“ (Avuţia populară germană) care era un imn entuziast la adresa progreselor înfăptuite de Germania in ultimele decenii. Helfferich a trecut repede de la cariera academiei la acea practică. A fost director la „Deutsche Onentbank" şi la căile ferate din Anatolia, apoi director la Deutsch Bank din Berlin unde a contribuit cu cunoştinţele sale la avântul pe care la luat acest mare institut bancar. De aci, cancelarul Bethmann Hollweg l-a chemat să ia in mcinile sale ministerul finamaţilor în timpul fortunei care deslănţuise Im 1914 deasupra Europei. Helfferich a fost în această calitate repreeintantul Împrumuturilor Interne nevoind si ia nici un împrumut tu străinătate. Ptatica aceasta s’a arătat mai târziu a fi fost greşită, căci a săcătuit Germania de Ultimele rezerve pe care le avea în ţară. Pe de altă parte Helfferich nu a lovit cu im*pozite destul de mari pe imbogăţiţii de război şi a dat posibilitate acestora să-şi transporte câştigurile lur ţările neutre. Pe luna aceasta a fost mai târziu încontinuu atacat de către social-democraţi ca şi de aceia ce vedeau întriînsul un represintant al reacţionarismului. De fapt, Helfferich a fost împins mai mult prin fatalitatea desfăşurări evenimentelor, de Boit prin voinţa sa proprie spre tabăra reacţionarismului. Ceea ce insă nu i se va putea nega niciodată este puritatea motivelor care îl însufleţeau şi dragostea lui sinceri de ţară. Pe nedrept este pus mereu alăturea de Ludendorff care nu e decât un ambiţios iubitor de reclamă, fără prea mare talent. Spre deosebire de acesta, întreaga făptură a lui Helfferich era animată de o sobră modestie simpatică. Cu toate încercările social-democraţiei şi celorlalţi adversari ai săi de a nega paternitatea lui Helfferrich asupra ,rrentenmărcii rămâne bine stabilit că iniţiativa şi primele propuneri practice au pornit dela dânsul. Este drept ci mai târziu el a negat însuşi de a fi propus Rentenbanca In felul in care a fost apoi făptuită. Ideea insă — acesteia îi revine meritul principal — a fost, a sa, oricare ar fi modificările pe care alţii î le-au adus a. Voi.» După Balkenaur-Stinnes, după Stinnes—Helfferich. Trei mari oameni din pleiada de frunte a Germaniei dau coborât în timp relativ scurt în pacea câmpiilor clișee. LL Cărţi economice noui de D. I. Suchianu I. DESCURET profesor la Universitatea din Dijon), CRIZELE PERIODICE DE SUPRAPRODUCŢIUNE, Paris, 1923. Este vorba de crize periodice, de acele crize cari nu alcătuesc o anomalie, un accident, ci sunt strâns legate de imperfecţiile inerente faptelor omeneşti în genere, şi mai cu dosebire inerente producţiei în economia modernă. Şi este vorba numai de acele crize datorită supraproducţiei, pentru că, la urma urmei, toate crizele sunt de supraproducţie, chiar acelea pe cari le declanşază o recoltă proastă sau un răboj nenorocit. Căci în cazul când, de pildă, grânele se scumpesc prea tare, atunci rămân bani mai puţini pentru celelalte produse, cari, ne mai fiind aşa cerute, devin supraîncărcate. Cartea pe care o recenzăm aci a ajuns la a 3-a ediţie. Dar chiar înainte de apariţia acestei ultime ediţii, ea era socotită de economişti ca cel mai bun şi mai complect manual al crizelor. Autorul ţine seama de toate explicaţiile şi teoriile date de alţii, adaugă şi el câteva cauze de amănunt, şi astfel obţine o sinteză ştiinţifică a fenomenului care a fost rareori atinsă de alţi economişti. De bună seamă, cartea e scrisă pentru un public de specialişti, în curent cu legile şi teoriile economice. De aceea ea nu este lesne de citit de orişicine. Dar pentru guvernanţi, parlamentari, directori de bancă şi funcţionari superiori ai Ministerului de Finanţe, ea este indispensabilă. Căci fenomenul acesta al crizelor este printre puţinele unde înţelegerea ştiinţifică poate da mijloacele să-i prevenim, sau să-i împiedecăm, sau cel puţin să-i atenuăm efectele. Intr’adevăr, criza este un eveniment care întotdeuna îşi vesteşte apariţia prin semnale evidente, prin simptome obiective (ridicare a preţurilor, activitate înfrigurată a tuturor afacerilor, urcare a salariilor, scumpire a scontului, etc.) Aceste fenomene au loc înainte de declanşarea crizei. Ele pot fi atenuate astfel ca să nu se mai producă nici criza. Pentru aceasta e nevoie numai să le ştim vedea şi interpreta corect. Această ştiinţă vine să ni-o aducă volumul ni-luî Lescure. Metoda urmată de d-sa e dublă. In prima parte a cărţii, ni se rescriu, istoriceşte, principalele crize ale veacului al XIX-lea di crize ale veacului al XIX-Iea şi XX-lea. Ceea ce prezenta ediţiune aduce nou faţă de cele precedente este analiza crizei mondiale din 1920. Analiză nespus de interesantă căci e vorba numai de aspectele strict economice ale crizei, privită nu din punct de vedere naţional, sau moral, ci exclusiv sub unghiul afacerilor, sub latura Înfăţişărilor sale obiective, traductibile în cifre. Această primă parte, istorică, a lucrării este cel mai pedagogic învăţământ pentru cei pe cari împrejurările ii pun In măsură să ferească societatea — dacă nu de criză in întregime — în tot cazul de efectele ei mai dureroase. In partea două, se încearcă a se da o explicare a fenomenului descris. In acest scop, autorul analizează teoriile propuse de alţii economişti. Aşa de pildă, marele Ricardo porneşte de la legea sa potrivit căreia profiturile, prin jocul concurenţei, au tendinţa să scadă. De aceea antreprenorii voind să se ratrapeze asupra cantităţii, intensifică producţia mai mult decât o permit posibilităţile de desfacere. Socialiştii atribue tendinţa aceasta către o producţie supraabundentă, sărăcirei crescânde a clasei proletare, care are din ce în ce mai puţine mijloace de a cumpăra produse. Profesorul Aftalion vede cauza crizelor in complicaţia metodelor capitaliste de producţie „în mare“. Intr’adevăr, dacă piaţa cere, la un moment dat, mai multe articole de consumaţie decât până atunci, acestea din urmă nu se pot produce numaidecât, şi direct, ci prin mijlocirea de noi maşini, de noi Întreprinderi, de noi instalaţiinî. Aşa Încât, se va începe prin a se spori, nu produsele propriu zise, ci instrumentele de producţiune (maşini, etc.) Or, de cele mai multe ori, această extindere a mijloacelor de producţie nu corespunde exact matematic cu dimensiunile noilor nevoi, ci le va depăşi. Aşa încât sporul de articole produse va fi, în cele din urmă mai mare decât sporul pe care îl reclamaseră evenimentele. Alţi autori, văd cauzele crizelor în variaţiile stocului de monedă (fie metalică, fie fiduciară). Cu drept cuvânt observă însă d. Lescure că acest fenomen este numai o cauză parţială, care începe, sau intensifică o criză. Cauza generală trebue ■«—• după dom-' nia sa — formulată altfel şi iată cum: Preţul nu este ceva omogen, care să se comporte uniform, care să crească sau să scadă la fel pentru toate produsele. Unele din preţuri sunt mai prompte, altele mai leneşe. Unele se adaptează numaidecât la o nouă situaţie, altele mai încet. Cel mai pasiv din toate, este preţul muncii, adică salariul. E foarte greu să obţii de la lucrători o coborîre a acestuia. In schimb, e foarte uşor să-i amâni multă vreme, şi să nu la acorzi decât târziu urcarea de salarii pe care o cere o scumpire a traiului. Preţurile articolelor manufacturate sunt mai mlădioase. Ele scad sau se pot urca mai lesne, într’un cuvânt se adaptează mai elastic la o situaţiune nouă. Dar supleţea maximă o oferă preţurile msteriilor prime. Şi e lesne de văzit de ce, dacă nu ar fi decât pentru că producţia lor e mai sistemati organizată decât aceea a tutura celorlalte mărfuri. Aşa încât, atunci când materi primă se scumpeşte, producătorii nu se poate ratrapa nici salariilor, cari rezistă dârz, asupra preţurilor obiectelor care, cari sunt—cum am văzut—* mai leneşe ca cele ale materiilor prime, Nu se poate despăgubi decât asupra cantităţii. Iată de ce, pentru a lupta Împotriva unui cost de producţiune majorat, fabricantul este nevoit să producă mai mult decât cer nevoile pieţei Intr’un cuvânt, crizele după d. profesor Lescure s’ar datori deosebirei de viteză intre urcarea costului de producţie, şi urcarea pretului obiectelor fabricate. Şi bogatul material de fapte, pe care d-sa Ie interpretează, pare a da dreptate acestei elegante emlicatiuni. _________ C. I. SUCHIANU luuiuru asuprit, nici ir faln lirtimMfc Stil Consiliul de miniştri a încuviinţat ca întreprinderile petrolifere să încheie obligatoriu contracte şi cu direcţiunea generală a pescăriilor Statului, în aceleaşi condiţiuni aprobate C. F. R., C. F. R. şi S. M. R. pentru procurarea păcurei necesară, cu preţul de 1 leu, bani 50 pro hgr., pentru toate cantităţile de cari are nevoie, producătorii mai obligându-se a ameliora Calitatea Uleiurilor.