Argus, aprilie 1924 (Anul 15, nr. 3284-3306)

1924-04-27 / nr. 3306. szám

t . ABONAMENTE: IN TARA MN fon* 660 lei 350 . 180 * IN STREINATATE Un an 1200 lei 6 luni 700 . 3 kml 400 Fondatori: 5. Pauker si H. F. Valentin Director: Grigore Gafencu BIROURILE: Bucu­RESTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6­93 si 23­69 PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societatei Generale de Publicitate Directorii Carol Schulder și 3. Berger ft. Etpisteria MbnitaiqAnMI3TriteB/M p­acea între oameni­ ­ este tivita dintre cele vechi idealuri omeneşti. Până iu triburile de sălbatici­­oa­se salută între ei dorin­­pace. Şi totuşi războiul par a fi legea fundamentală a vie- Apostolii păcii din toate tim­­pu sfârşit prin a face răz­­bia sub o formă sau alta­­tert stabilirea păcii. Idealul păcii eterne, rămâne­­contenit viu şi tânăr, dar pa­rsaid nu pătrunde între ea­­decât ca un fior trecător, capătul oştenilor războiului, întocmai ca fulgerul care despi­­■ă întunericul unei nopţi vtfo­­arată drumeţilor rătăciţi rupţi de oboseală, colea cea dreaptă, şi priveliştea minunată pe lângă care ei trec târându-se prin sloajă, orbiţi de întuneric,­­sentimentul păcii, înviorează co­tea întortoe­ată a istoriei popoa­relor, la popasuri îndepărtate când lupta nu mai poate conti­nua. Popasurile păcii sunt însă scurte, pe când lupta este nesfâr­şită. Şi toată lupta se duce pentru pace, pentru triumf şi odihnă împăcată.­­­ Nevoia aceasta de pace, pa­­rfieni din toate civi­zaţile şi din toate timpurile au exprima­­t-o prin sărbători religioase şi şi creştinii sărbătorim idealul căcii­­n învierea lui Hristos. In credinţa că ideia de dreptate şi de dragoste între oameni va triumfa în cele din urmă asupra cruzimii şi orbirii indivizilor şi popoarelor. Suntem în al şaselea an de la încheerea celui mai mare război, care a zguduit omenirea vrem odată. Un moment, lumea întreagă a avut impresia că acesta va fi fost cel din urmă războiu, şi că idealul sărbătorit în fiecare an de lumea creştină la Paşti va deveni de astă dată o reeditare. Wilson credea că a şi găsit for­mula păcii eterne în paisprezece fraze şi omenirea obosită de chi­nurile războiului se uita la el ca la un nou Mântuitor. Dar Iruzia a durat cât durează lumina fulgerului in întuneric şi de şase ani nu auzim de­cât vaetele unui nou războia, care devastează Europa, şi care dacă nu varsă sânge, dar varsă iar crinii şi seamănă ură şi ricine. Suntem şi noi prinşi în acest nou războia, cum am fost şi nu cel sângeros, şi suferim şi noi, ne luptăm, răbdăm şi nu r ştim unde vom ajunge. Fericit este numai cel ce crede că cunoaşte drumul, căci el nu simte durerea rănilor pe care ni l­ face singur lovindu-se de ob­­stacolă. A. CORTEANU Situaţia Politică INTERNA /Brutarii. «« dia cari o bună\ .»parte, fecioare preacurate’ să [poartă ca îngerii cu populaţia.— '­puni din mu în plină agitare. Pâinea ce se vinde tn Capita­lă este lipsă la cântar, necoaptă, fabricată din toate felurile de itâină, mal mate neagră de cât 'albă. Şi aceasta se întâmplă ,chiar după ce au fost admise şi­­fixate noile preţuri. „ Se pretinde că primăria, a că­reia primă îndatorire este să tubă­­grijă de pâinea de toate zilele a populaţiei, ar fi luat măsuri in Contra brutarilor necinstiţi cari, ţrtai ales la periferiile oraşului, dac prea departe lăcomia lor de câştig. Iar brutarii stau întrunit, au discutat şi au redactat an­te­­noria, pe care lau înaintat pri­măriei. Ce spun aceşti onorabili ? Că lipsa la cântar, necoacerea şi a­­mestecul făină nu ţi se poate intre motivele cari s’au adus pentru explicarea renunţării pri­mului nostru ministru la vizita de la Constantinopol s-a pome­nit, cu deosebită semnificaţie, tensiunea care ar domni acum între Franţa şi Turcia. Cum­ sunt cauzele acestei ten­siuni ? Tratatul din Lausanne prevede libertatea de funcţionare a şcolilor străine pe teritoriul gTurciei cu condiţia să se supună regulamentului care urma să fie alcătuit de autorităţile otomane. jGuvernul din Angola a alcătuit­­ regulament, care în loc de a asigura libera funcţionare a sco­ţilor străine, a reuşit să le ţiu- Ciudă rând pe rând, întâi, a impas ca obligatorie, învăţarea Umbei turceşti şi pre­darea unor anumite materii in a­­ceastă limbă. Cererea era justă nu a fost primită.­­ A avut apoi săli speciale pen­tru predarea religiei creştine, pentru ca să se evite proselitis­­mul. Şi această cerere a fost pri­mită. A mai cerut guvernul din An­gora ca din toate şcolile străine să fie scoase orice semne reli­gioase. Să nu se nnd vadă nici crucifixul, răci icoanele. Această cerere n- a fost primită şi şco­lile străine, contraveniente regu­lamentului, au fost închise. S’ar părea fără rost şi seve­ritatea guvernului din Angora, fi, intransigenţa conducătorilor şcoalelor străine. Dar ambele sunt justificate. Guvernul turc a desfiinţat propriul său învăţă­mânt religios şi a suprimat a­­mestecul bisericii în şcoala mu­sulmană. Cu atât mai mult ar fi un drept sa ceară acelaşi lucru imputa­tor, ci lucrătorilor,. Ace­ştia să fie pedepsiţi, aceştia sunt marii vinovaţi. Patronul să fie pedepsit nam­d atunci când, după ce se va constata frauda, se va face o anchetă şi se va stabili că «I a ordonat hoţia­­„. Crezi că visezi ! Dacă nuai­­ atâtea lucruri, la noi, pe dos, ce crede că este o simplă glumă a­­ceastă pretenţie a patronilor. In conducerea tutei întreprinderi es­te o solidaritate între foloasele şi riscurile întreprinderei. A căuta să te lepezi de riscuri înseamnă a pune in discuţie şi foloasele. Că patronă brutali să nu se fi gândit la aceasta, încă se poate concepe. Dar în ţara in care se face a­­tât abuz de autoritate, Ioanei reprezentantă autorităţei să pri­mească discuţia pe acest teren, iată ce este, Ut adevăr, afară din contau T. P. EXTERNA străinilor !Dar, pe de altă parte, şcolile străine din Turcia, sunt toate, de că sunt franceze, en­gleze sau greceşti, instituţiunni create şi întreţinute de diferite ordine bisericeşti, ca menirea expresă de a lumina, potrivit cre­dinţa căreia sunt închinate, pe şcolarii lor. A renunţa la această menire, înseamnă să-şi piardă rostul existenţă. De altfel, până acum câţiva ani, prea puţini erau elevi mu­sulmani, şcolări în aceste insti­tute. Majoritatea şcolarilor o foc­­mau ghiaură, occidentali stabi­lifi in Turcia, evrei, greci, ar­meni, sirieni. Populaţia aceasta, nemulsumanâ, acum aproape nu mai există. Războiul, cu cruzi­mile lui, cu pribegiile ce le-a im­pus, a rărit-o până aproape la totala dispariţie. Şcolile străine, până acum cele mai luminoase focare de cultură din Turda, ar fi servit astăzi a­­proape numai turcilor, încă să­raci în şcoli proprii. Este proba­bil că în cele din urmă, guvernul din Angora va renunţa la sovi­nismul său şi va înţelege că, fă­când o concesie pe tărâmul diplo­matic, va repurta, pentru Tur­cia, foloase pe tărâmul cultural. A. H. — Finanţe, comerţ, industrie, comu­nicaţii, maritime, legi, regulamente poştale, căi ferate, bilanţuri, cerea­le, societăţi şi bănci noul, petrol dinamice, sol şi subsol, bâlciuri, etc, etc., toate sunt tratate pe larg în ALMANACHUL „ARGUS“ Exemplarul Lei 100, la toate fibră­riile, depozitele de ziare şi la sediul „Argus“-ului Sărindar 14. Criza de numerar Politica de constrângere a Băncei Nationale.- Fixarea rolului/fat de „Creditul Industrial”. - Situaţia băncilor.,— Propuneri de soluţionare a crizei , ^ I --------------­ -Xsm Ancheta noastră în lumea bancară Importante declaraţii ale unui distins financiar Punctul de vedere oficial în ches­tia crizei de numerar era îndeajuns de cunoscut în cercurile noastre comerciale, financiare și politice. Reînvierea recentă însă a acestui punct de vedere, în coloanele „Vii­torului“, sub forma categorică a u­­nor convingeri, cari par a face par­­e integrantă din însăşi concepţia de guvernământ a actualilor diri­guitori, a impresionat cu puterea li­nei noutăţi senzaţionale, ce se pro­ducea — şi poate tocmai pentru a­­ceasta — exact In ceasul când cri­za de bani era socotită de toată lu­mea, ajunsă la noi în faţa celei mai ■'naintate acuităţi Când prin decla­raţiile oficiale din „Viitorul“ se con­chide nu numai la tăgăduirea crizei de numerar, dar la înfăţişarea ei ca un fenomen pregătitor al norma­lizării este firesc ca tema odată pusă în forma aceasta, să dea naş­tere la polemici şi la comentară din cele mai vii şi mai interesante. Mai autorizate decât toate păre­rile ce s’ar putea exprima asupra acestei chestiuni socotim însă că sunt acele ale factorilor direct şi zi de zi amestecaţi în magiul financiar al ţării noastre. Iată de ce, în ancheta întreprinsă de noi asupra crizei de numerar, prima noastră alegere s'a fixat a­­supra căpeteniilor din lumea noa­stră bancară şi financiară. Cu acest prilej ne-a fost dat să facem şi o constatai«, cum aparţine mai mult domeniului minai şi psi­hologie, constatai« pa care surven» datori 8*0 împărtăşim şi cetitorilor noştri. In răspunsurile şi declaraţii­le , vom publica aci, cititorul nu va intâlni nn totdeauna şi numele persoanelor de la care vin aceste de­claraţii Explicaţia asta uşoară, deşi îngrijitoare: nimic nu este mai te­merar şi mai riscant ori pentru un om de bancă sau de orice alte în­treprinderi decât să ia atitudini per­­­sonate şi Independente in­ domeniul aşa de delicat al chestiunilor Un­an­dora. Conducătorul unei instituţii bancare, industriale, etc, are mai mult de­cât oricare altul simţul răspunderii, Intru cât ei sunt simpli gestionari al Intereselor altora, şi acestea nu pot fi angajate prin de­claraţii şi atitudini personale. ** * începem ancheta cu declaraţiile unui eminent financiar conducătorul uneia din cele mai importante in­stituţii bancare de la noi. Aducându-i la cunoştinţă tema anchetei noastre, d-sa a binevoit să ne facă următoarele daclareţiuni referitoare la „criza de numerar“ : CÂND S’A DECLARAT CRIZA ? !Crita­r tu mers. Genezele ei în timp trebuesc căutate dela căde­rea Băncei Naţiurtei, cădere, care, dacă nu a fost provocată, a fost precipitată de intransigenţa Băn­cii Naţionale a României, care nu era voit să înţeleagă rostul unei bănci mai ales în raporturile in­ternaţionale. Căderea Băncei Naţi­unei ne-a atras Complecta retra­gere a creditului de depzite din partea băncilor internaţionale. Va­loarea acestor, depozite a fost la timpul ei superioară cifrei de do­uă miliarde, iar mutarea lor dii băncile pur româneşti în băncile constituite sau autorizate a func­ţiona, a provocat succesiv pompa­rea ultimelor disponibilităţi ţinu­te până atunci la dispoziţia co­mercianţilor din România. NERĂUŞITA primelor sfor­ţări DE STABILIZARE După aceasta a urmat încercarea de a se stabiliza leuL Rezultatele au fost că ne-am găsit la 31 Decembrie 1923 cu o cotaţie la Zürich — un ra­port cu francul francez — care re­prezenta abia 60% din cât a repre­zentat valoarea leului la 31 Decem­brie 1922. Restrângerea operaţiunilor de de­vize atrăgând după ea retragerea tuturor fondurilor în lei pe care băncile streine le-au avut în băncile cărora nu li s’a reînoit dreptul de a face operaţiuni de devize, a secă­tuit casieria lor, fără ca prin aceas­ta, nici valoarea de cotaţie şi nici aceea de achiziţie a leului, să creas­că. Dimpotrivă, ea a făcut să înde­părteze o foarte numeroasă cliente­lă, care, a doua zi, nu a găsit acces la băncile autorizate şi cu atât mai puţin la împrumutătorii pe dobândă. TREZORERIA MINISTERULUI DE FINANŢE NU FUNCŢIONEAZĂ încasările statului sunt departe de a însemna aceea es­t. ministru de finanţe şi-a închipuit cu multă bu­năvoinţă. Plăţile către indus­trie merg din ce în ce mai greu şi foarte multe Muci nu au în reeccentul lor la Banca Naţională aproape altceva dri­cât poliţe „de finanţare". Că aceste poliţe nu se plătesc ar fi inutil de adăugat, întru cât contra-partida lor este trezoreria ministerului de finanţe că ea nu funcţionează. „CREDITUL INDUSTRIAL* NTA ADUS O AMELORARE „Credital industrial?, la a cărei creiere s'a spus şi s‘a scris sufi­cient, este departe de a însemna o ameliorare. S'a cerut la timp pentru Credi­tul Industrial ,un credit special, la Banca Naţională iar, nici de­cum tratarea lui cu ge» simplu client de ghişeu. Or, ce se întâmplă? Creditul Industrial, nu un capi­tal de 200 milioane a realizat im­prum­uturi de circa 600 milioane. A r­escontat deci la Banca­­Naţio­nală, pe capitan­d obişnuit de re­­escent. Cel puţin 400 miioane. Or, aceste 400 milioane date Creditului industrial au fost retrase succesiv tuturor băncilor dela ca­re s’a putut parupa un leu. POLITICA DE RESTRÂNGERE A A BĂNCII NATIONALE Bate In deajuns de cunoscut fap­tul —i necunoscut încă i­­analele Băncei Naţionale — că multe bănci nu sunt in măsură a primi de la Banca Naţională a Romăniei la sca­denţă atât cât au de plătit. Consecinţa logică : portofoliul ră­mâne in suspensie şi plătibil din­­tr-un viitor NEGOŢUL TREBLE RESTRÂNS ? De ce face Banca Naţională a­­ceastă politică de constr­unge» fără rezervă . De­oarece concepţia d-lui ministru de finanţe infiltrată până în cele mai mici amănunte actuali­lor diriguitori al primului nostru Institut de credit, este, că nu ţara românească se face prea mult negoţ, că negoţul trebue restrâns, că la restrângerea lui nu­­ poate ajunge decât printr’o reducere a circulaţiu­­nd, că reducerea cirulaţiunel În­seamnă mărirea puterii de achiziţie, că mărirea puterii de achiziţie În­seamnă cu prisosinţă valorificarea leuluL Concluzie fatală atunci efundi nu se are in vedere, că la o populaţie de circa 18 milioane locuitori avem o circulaţie de 18 miliarde şi că deci raportul pe cap de locuitor nu este decât abia de o mie de lei. SOLUŢIONAREA CRIZEI Măsuri de îndreptare nu pot veni decăt de la renunţarea la perseve­renţa în această politică economică. Câteva miliarde de lei date repede sunt absolut necesare pentru men­ţinerea vieţii economice. Intensificarea transporturilor, re­vizuirea de urgenţă a tarifului va­mal renunţarea ca un ceas mai de vreme la toate vexaţiunile la care sunt expuşi cei fără culoare politi­că, stabilizarea leului prin toate mij­loacele la o cotă de 12—15 centime chiar Ia Paris şi un împrumut ex­tern cu garanţii cât mai largi — lată câteva din măsurile ce ar pu­tea împiedica o nenorocire inevita­bilă, care, dacă nu ne aduce In si­tuaţia tn care s’au găsit vecinii noş­tri din Polonia, trebue să ne inveţe totuşi prudenţa de care guvernanţii de acolo au dat de mai de­vreme".dovadă cu un ceas OPERAŢIUNILE ŞI MIJLOACELE DE CARI DISPUN AZI BĂNCILE — Ce operaţiuni fac băncile in situaţia de azi şi care sunt mijloa­cele fbtcmelare de care se folosesc? — întreb pe interlocutorul meu. — Activitatea băncilor. Îmi răs­punde, d-sa, este azi complect pa­ralizată. Ele nu fac de­cât operaţiu­nile strict curente şi care constau în încasarea conturilor curente, pres­chimbarea de poliţe şi operaţiuni de devize în­deajuns de reduse. Participaţiuni financiare şi susţi­nerea mişcărei Întreprinderei via­bile nu găsesc decât un „non possu­­nms". # Cele câteva bănci autorizate a funcţiona la noi, deţinătoare ale de­pozitelor streine, îşi au plasamen­tele lor în afaceri uşor lichidabile şi reprezentând cel mult 30—40% din depozitele ce li s’au încredinţat. CAPITALURILE INVESTITE IN ÎNTREPRINDERILE POST­BELICE A m­ai vorbi de mizeria capita­liştilor cari şi-au învestit 75% din resursele lor în­­ acţiuni­ industri­ale, petrolifere şi în tot ce mintea a inventat după război, este inu­til. Cota bursei o dovedeşte cu pri­sosinţă, — şi în­ această direcţie ar trebui de sigur de făcut Ceva, întru­cât viaţa noastră industrial nu poate fi considerată ca sfârşi­­tă­ă ,înăuntrul anului 1924. Reînvie­rea ei trebuie sprijinită pe baze care să poată continua. SUNT DOBÂNZILE UZURARE ? — O singură chestiune vă mai supui: chestia dobânzilor „uzurare care se invoacă împotriva băncilor. — Dobânzile zise uzuare, un râs­punde distinsul personagiu. Or fi cea mai categorică probă că Criza de numerar nu este nici aparentă nici idee fixă. & O crudă realitate. De fapt însă o dobândă de 21% este în Condiţiunile de azi, cores­­punzătorul dobânzii legale din vte muri normale. Intriadevăr, când Borna Naţio­nală ia 6% şi nu dă prezentato­rului decât 15% din Ce i-a prezen­tat, tot materialul respins rămâne inactiv ln­ Casa băutei satt banche­rului. Se mai adaugă apoi: 6% Chel­­tuelî de regie (impozite, speze de exploatare, etc.). Trebuesc să menţionez de ase­meni, că băncile htt mai dau azi dividenţe din afaceri normale, ci din participativul, comisioane şi afaceri tn care se Cer. inteligenţă şi bibi simt“,. « n îi »* ■ Actf *‘aţ£ încheiaţi Interesantele declaraţii făcute ziarului „Argus“ de către un fruntaş al mumei noa­stre bancare, cu privire la criza de numerar şi la toate chestiunile la legătură cU ea. Vom continua antiherta noastră «dând, în numeric» viitoare, pă­rerile în această gravă problemă, ale comerţului industriei şi agri­­prnand. REF, * * * l» Karl Helfferich T­­• Ea catastrofă­­de cale ciit­rată de la Bellinzona ?i-a fe­uit moartea şi fostul ministru de finanţe al Germaniei, dr. Karl Helffarich.­­ Cu Helfferich se stinge una din cele mai de seamă personalităţi ale ştiinţei economice şi ale politicei germane. Născut în palatinatul bavarez, la Neustadt a Hardt, din­­tr-o familie în care tradiţia func­­ţionarismului era o dogmă, el şi-a îndreptat primii paşi pe care i-a făcut în viaţă, după terminarea studiilor universitare, spre cariera academică, voind să se închine profesoratului la urul din vechile universităţi germane. In această perioadă pur academică a publicat o serie de lucrări de teorie econo­mică, remarcabile prin fineţea spiritului de observaţiune care se desprindea dintrrnsole. Intre a­­cestea studiul cel mai remarcabil este acela despre „Des Geld“ (Mo­neda), care a fost retipărit an­­ul trecut şi care, împreună cu „Teoria etatistă a monedei” de G. F. Knapp, sunt cele mai de seamă tratate despre monedă apărute in Germania In primii ani ai secolu­lui î0-lea. Cu puţin înainte de răz­boiul mondial a tipărit un volum „Deutschlands Volkswohlstand“ (Avuţia populară germană) care era un imn entuziast la adresa pro­greselor înfăptuite de Germania in ultimele decenii. Helfferich a trecut repede de la cariera academiei la acea practi­că. A fost director la „Deutsche Onentbank" şi la căile ferate din Anatolia, apoi director la Deut­sch Bank din Berlin unde a con­tribuit cu cunoştinţele sale la a­­vântul pe care la luat acest mare institut bancar. De aci, cancelarul Bethmann Hollweg l-a chemat să ia in mcinile sale ministerul finama­ţilor în­ timpul fortunei care deslănţuise Im 1914 deasupra Eu­ropei. Helfferich a fost în această calitate repreeintantul Împrumu­turilor Interne nevoind si ia nici un împrumut tu­ străinătate. Pta­­tica aceasta s’a arătat mai târziu a fi fost greşită, căci a săcătuit Germania de Ultimele rezerve pe care le avea în ţară. Pe de altă parte Helfferich nu a lovit cu im*­pozite destul de mari pe imbogă­­ţiţii de război şi a dat posibilitate acestora să-şi transporte câştiguri­­le lur ţările neutre. Pe luna aceasta a fost mai târziu încontinuu atacat de către social-democraţi ca şi de aceia ce vedeau întriînsul un re­­presintant al reacţionarismului. De fapt, Helfferich a fost împins mai mult prin fatalitatea desfăşu­rări evenimentelor, de Boit prin voinţa sa proprie spre tabăra reac­ţionarismului. Ceea ce insă nu i se va putea nega niciodată este puri­­tatea motivelor care îl însufleţeau şi dragostea lui sinceri de ţară. Pe nedrept este pus mereu alătu­rea de Ludendorff care nu e decât un ambiţios iubitor de reclamă, fără prea mare talent. Spre deo­sebire de acesta, întreaga făptură a lui Helfferich era animată­ de o sobră modestie simpatică. Cu toate încercările social-demo­craţiei şi celorlalţi adversari ai săi de a nega paternitatea lui Helffer­rich asupra ,rrentenmărcii rămâ­ne bine stabilit că iniţiativa şi primele propuneri practice au por­nit dela dânsul. Este drept ci mai târziu el a negat însuşi de a fi pro­pus Rentenbanca In felul in care a fost apoi făptuită. Ideea insă — acesteia îi revine meritul principal — a fost, a sa, oricare ar fi modifi­cările pe care alţii î le-au adus a. Voi.­­» După Balkenaur-Stinnes, după Stinnes—Helfferich. Trei mari oa­meni din pleiada de frunte a Ger­maniei dau coborât în timp rela­­tiv scurt în pacea câmpiilor clișee. LL Cărţi economice noui de D. I. Suchianu I. DES­CURE­T profesor la Uni­versitatea din Dijon), CRIZE­LE PERIODICE DE SUPRA­­PRODUCŢIUNE, Paris, 1923. Este vorba de crize periodice, de acele crize cari nu alcătuesc o anomalie, un accident, ci sunt strâns legate de imperfecţiile ine­rente faptelor omeneşti în genere, şi mai cu dosebire inerente pro­ducţiei în economia modernă. Şi este vorba numai de acele crize datorită supraproducţiei, pentru că, la urma urmei, toate crizele sunt de supraproducţie, chiar acelea pe cari le declanşază o recoltă proastă sau un răboj nenorocit. Căci în cazul când, de pildă, grânele se scumpesc prea tare, atunci rămân bani mai pu­ţini pentru celelalte produse, cari, ne mai fiind aşa cerute, devin supraîncărcate. Cartea pe care o recenzăm aci a ajuns la a 3-a ediţie. Dar chiar înainte de apariţia acestei ultime ediţii, ea era socotită de econo­mişti ca cel mai bun şi mai com­plect manual al crizelor. Autorul ţine seama de toate ex­plicaţiile şi teoriile date de alţii, adaugă şi el câteva cauze de amă­nunt, şi astfel obţine o sinteză ştiinţifică a fenomenului care a fost rare­ori atinsă de alţi eco­nomişti. De bună seamă, cartea e scri­să pentru un public de specia­lişti, în curent cu legile şi teorii­le economice. De aceea ea nu este lesne de citit de orişicine. Dar pentru guvernanţi, parla­mentari, directori de bancă şi funcţionari superiori ai Ministe­rului de Finanţe, ea este indis­pensabilă. Căci fenomenul acesta al crizelor este printre puţinele unde înţelegerea ştiinţifică poate da mijloacele să-i prevenim, sau să-i împiedecăm, sau cel puţin să-i atenuăm efectele. Intr’adevăr, criza este un eve­niment care întotdeuna îşi ves­teşte apariţia prin semnale evi­dente, prin simptome obiective (ridicare a preţurilor, activitate înfrigurată a tuturor afacerilor, urcare a salariilor, scumpire a scontului, etc.) Aceste fenomene au loc înainte de declanşarea crizei. Ele pot fi atenuate ast­fel ca să nu se mai producă nici criza. Pentru aceasta e nevoie nu­mai să le ştim vedea şi interpreta corect. Această ştiinţă vine să ni-o a­­ducă volumul ni-luî Lescure. Metoda urmată de d-sa e du­­­­blă. In prima parte a cărţii, ni se rescriu, istoriceşte, principalele crize ale veacului al XIX-lea di crize ale veacului al XIX-Iea şi XX-lea. Ceea ce prezenta ediţiune aduce nou faţă de cele preceden­te este analiza crizei mondiale din 1920. Analiză nespus de inte­resantă căci e vorba numai de aspectele strict economice ale cri­zei, privită nu din punct de vede­re naţional, sau moral, ci exclu­siv sub unghiul afacerilor, sub latura Înfăţişărilor sale obiective, traductibile în cifre. Această primă parte, istorică, a lucrării este cel mai pedagogic învăţământ pentru cei pe cari îm­prejurările ii pun In măsură să ferească societatea — dacă nu de criză in întregime — în tot cazul de efectele ei mai dureroase. In partea două, se încearcă a se da o explicare a fenomenului descris. In acest scop, autorul analizează teoriile propuse de alţii economişti. Aşa de pildă, marele Ricardo porneşte de la legea sa potrivit căreia profiturile, prin jocul concurenţei, au tendinţa să scadă. De aceea antreprenorii voind să se ratrapeze asupra can­tităţii, intensifică producţia mai mult decât o permit posibilităţile de desfacere. Socialiştii atribue tendinţa aceasta către o produc­ţie supra­abundentă, sărăcirei crescânde a clasei proletare, care are din ce în ce mai puţine mij­loace de a cumpăra produse. Profesorul Aftalion vede cauza crizelor in complicaţia metodelor capitaliste de producţie „în ma­re“. Intr’adevăr, dacă piaţa cere, la un moment dat, mai multe arti­cole de consumaţie decât până­ atunci,­­ acestea din urmă nu se pot produce numai­decât, şi di­rect, ci prin mijlocirea de noi maşini, de noi Întreprinderi, de noi instalaţiinî. Aşa Încât, se va începe prin a se spori, nu pro­dusele propriu zise, ci instrumen­tele de producţiune (maşini, etc.) Or, de cele mai multe ori, această extindere a mijloacelor de pro­ducţie nu corespunde exact ma­tematic cu dimensiunile noilor nevoi, ci le va depăşi. Aşa încât sporul de articole produse va fi, în cele din urmă mai mare de­cât sporul pe care îl reclamaseră evenimentele. Alţi autori, văd cauzele crize­lor în variaţiile stocului de mo­nedă (fie metalică, fie fiduciară). Cu drept cuvânt observă însă d. Lescure că acest fenomen este numai o cauză parţială, care în­cepe, sau intensifică o criză. Cau­za generală trebue ■«—• după dom-' nia sa — formulată altfel şi iată cum: Preţul nu este ceva omogen, care să se comporte uniform, care să crească sau să scadă la fel pentru toate produsele. Unele din preţuri sunt mai prompte, altele mai leneşe. Unele se adaptează numai­decât la o nouă situaţie, altele mai încet. Cel mai pasiv din toate, este preţul muncii, adi­­că salariul. E foarte greu să obţii de la lucrători o coborîre a aces­tuia. In schimb, e foarte uşor să-i amâni multă vreme, şi să nu la acorzi decât târziu urcarea de sa­larii pe care o cere o scumpire a traiului.­­ Preţurile articolelor manufactu­rate sunt mai mlădioase. Ele scad sau se pot urca mai lesne, într’un cuvânt se adaptează mai elastic la o situaţiune nouă. Dar suple­ţea maximă o oferă preţurile ms­­teriilor prime. Şi e lesne de văzit de ce, dacă nu ar fi decât pentru că producţia lor e mai sistemati organizată decât aceea a tutura celorlalte mărfuri. Aşa încât, atunci când materi primă se scumpeşte, producătorii nu se poate ratrapa nici salariilor, cari rezistă dârz, asupra preţurilor obiectelor care, cari sunt—cum am văzut—* mai leneşe ca cele ale materiilor prime, Nu se poate despăgubi decât asupra cantităţii. Iată de ce, p­entru a lupta Împotriva unui cost de producţiune majorat, fa­bricantul este nevoit să producă mai mult decât cer nevoile pieţei Intr’un cuvânt, crizele după d. profesor Lescure s’ar datori deo­­sebirei de viteză intre urcarea cos­tului de producţie, şi urcarea pre­­tului obiectelor fabricate. Şi bogatul material de fapte, pe care d-sa Ie interpretează, pa­re a da dreptate acestei elegante emlicatiuni. _________ C. I. SUCHIANU luuiuru asuprit­­, nici ir faln li­­rtim­Mfc Stil Consiliul de miniştri a încuvi­inţat ca întreprinderile petrolifere să încheie obligatoriu contracte şi cu­ direcţiunea generală a pescări­ilor Statului, în aceleaşi condiţi­­uni aprobate C. F. R., C. F. R. şi S. M. R. pentru procurarea păcu­rei necesară, cu­ preţul de 1 leu­, bani 50 pro hgr., pentru toate can­tităţile de cari are nevoie, produ­cătorii mai obligându-se a amelio­ra Calitatea Uleiurilor.

Next