Buna Vestire, aprilie 1937 (Anul 1, nr. 33-57)
1937-04-01 / nr. 33
mmmim Lx it la o categorie ele oameni în această ţară, oameni care au păcătuit şi Păcătuesc mult şi greu : sunt oamenii cinstiţi. Paradoxul e numai aparent. Cotrazicerea numai formală. Căci păcătosul om cinstit există, garat pe linia moartă. Omul cinstit în România e o instituţie, cum e votul universal sau spaiţul. Cu legi fixe, cu doctrine şi doctrinari, cu paranteze şi subdiviziuni. Un exemplar fermecător este licheaua democrată şi neruşinată, care vorbeşte prostimii la «Mara» sau aiurea şi îşi începe discursul cu : «domnilor şi fraţilor eu sunt om cinstit...». Venită din gura d-rului Lupu spre exemplu, fraza aceasta capătă adâncimi de iad şi semnificaţii de simbol... Să lăsăm, insă, la o parte acest gen de om cinstit. In istoria politică se defineşte de la sine, încadrându-se armonios între codul penal şi porţile puşcăriei. De asemenea trec şi peste alte produse indigene de oameni cinstiţi, — cavalerii şperjului, strigoii culoarelor ministeriale, peştii votului universal şi toţi întreţinuţii acelei babe neruşinate care se numeşte — pardon — democraţia românească. Vreau să vorbesc despre omul cu adevărat cinstit. El există. Şi nu e de cale de-a dispare ca bizonii din America, ori spirtuoasele de pe o rază de 1000 km, din jurul «Atheului Palace» (Henry soit...). Există, deci, pur şi simplu, ca o inimă într’un corp viu sau ca o prostie intr’un articol de-a lui Grigoriţă zis mătură, zis telefon, zis fiul monumentului... Omul cinstit e un cumul de virtuţi. De obiceiu e Român şi todeauna sărac. Semne particulare n’are decât scepticismul, (această roală urâtă, lansată de unul. Pyrrohn din Elis şi perfecţionată de David Hume...) un scepticism pe care-l poartă ca pe o mască. De altfel acest scepticism este, de fapt, numai o mască, şi el il traduce cu românescul t scârbă». li scârbă de tot şi toate. Nu are încredere în nimeni şi nimic... Virtuțile omului cinstit sunt stâncide granit. Masive, dure, rezistă vemii. Ca ura şi răzbunarea. Stânci, dar numai stânci, sterpe. Înainte de războiţi, omul cinstit, era altcum. Aşa, cam ca grădinele din Sărăceni, după ce Popa Tanda săvârşise minunea... Ardelean, se împărtăşea cu istorie şi mergea pe drumurile de lumină ale închisorii de la Seghedin, ca spre o mare Taină. Regățean, el visa, cu ochii în zare, ca un liceean îndrăgostit, într’o oră de matematică, sau aplauda când Filipescu, — celălalt, Nicu, Dumnezeu să-l erte — proorocea, în sala Dacia (citez din memorie) : Mărirea pe care Ți-o dormi, Sire, este să mori pe Câmpia turzii, sau să Te încoronezi la Alba-Iulia». A venit războiul... Războiul a trecut... Omul cinstit s’a dat la fund (onoare excepţiilor) şi a lăsat lichelele să-şi facă de cap. El a oftat şi s’a resemnat, închizându-se în chochilia lui ca un melc. Acolo se găseşte şi azi, admirându-şi extaziat virtuţile, ca pe o mustaţă fotogenică. Omul cinstit a rămas cinstit nu pentru că a fugit de politică, ci a fugit de politică tocmai pentru ca să rămână cinstit. Şi asta numai din cauză că-i o mică neînţelegere la mijloc. Pasămite, confundă politica, cu necinstea. Omul cinstit, când e el numai cu el, îşi leapădă masca şi visează. Visează o altă Românie. România de mâine, prefaţa României de peste veac. Dar nu face nimic pentru ea. Când izbucneşte din noapte troznetul omului Nou, el iţi scuipă un sân, sau şopteşte: «dacă aş şti că e mai bun decât alţii, aş merge cu el...». Dacă ! Acest «dacă» e o prăpastie între omul cinstit şi istorie. E descântecul rău care l-a ameţit. Dacă ... Dacă omul cinstit şi-ar scutura de pe el jegul scepticismului şi ar merge acolo unde e destinul veacului... Omul cinstit, sceptic, pasiv, sfânt şi păcătos, trece prin viaţă inutil, neurastenizat de meschinăria cotidianului, pentru el, fără întâmplări. Nu descoperă un sens acolo unde e o evidenţă. Se trişează, îşi ignorează puterile, îmbătându-se cu formula: «ce pot face eu ?» Ar putea face multe, dacă... O, dacă, acesta. Omul cinstit, manevrând pe linia moartă, păcătueşte mult şi greu, ducăndu-şi pe umeri desaga cu virtuţi, legată la gură. Ar trebui scuturat puţin ! Omul cinstit, acest înger în pensie... POMPILIU TOMICIU Examenele de capacitate Pohod na laşi—pohod na Cluj Am mai scris împotriva echivocului căr© stăruia în jurul examenului de capacitate pentru profesorii secundari. Amânările lui n’au fost în serviciul candidaţilor. Dimpotrivă, le-au sustras posibilitatea unei catedre, în toamnă. De ce? Foarte simplu. Dacă în Aprilie — Mai au loc tezele, oralul şi lecţiile practice nu se vor putea începe decât în Iunie când şcolile intră în examenul de fine de an. Deci, chiar dacă prin a mea bunăvoinţă aş admite că oralul va putea sfârşi în Iunie, lecţiile practice nici nu ar putea măcar începe, şcolarii au şi ei grijile lor mai urgente şi teama de corijenţă şi repetenţie. Pe când profesorii pot să mai aştepte... (Bunăoară, se pot face ziarişti, până una alta, sau conductori la tramvai, unde au de două ori mai mare salariul decât de la şcoală, plus tramvaiul eratat). Atunci lecţiile practice rămân suspendate ca orice miragii. Pentru că lecţiile practice au nevoe neaparată de elevi (ca aceia din «Topaze») şi vara nu-i poţi găsi decât la strand, la cinema sau la football. Iar în Septembrie, ne vin ei de-a gata şi sânt prea fericiţi să-şi mai lungească siesta vacanţei cu câteva săptămâni, fiindcă nu-i ameninţă nota şi-i amuză concursul de tmisser ale dascălilor. Dar, catedre nu vor mai putea ocupa şi asta-i sigur. De ce atunci se mai anunţi examenele, pentru zilele de 21, 23, 26 Aprilie şi 5 Mai ? De ce onoratul minister nu cinsteşte cea mai creştinească vacanţă a anului? Iar un exemplu edificatori Nevastă-mea, să zicem că e profesoară, sau licenţiată numai »i pleacă la 25 Aprilie (Floriile) şi face deniile şi Joia Mare şi Vinerea Mare şi învierea la Cluj. La 5 Mai pornesc şi euîn cl. III ca să mă coste puţin la Iaşi. Vai de Paştele nostru. Cine să fi făcut cozonacii? Sau trebue să-i cumpăr din oraş ? Când Paştele este sărbătoarea cea mai dumnezeească a creştinătăţii noastre, cum să-L mai simt eu pe Hristos murind şi înviind când, poate, în «tezele» mele moare tot viitorul meu social ? Rostul vacanţii Paştelui este să-l lase pe fiecare om la casa lui, să se adune cu toţii, familia, să se odihnească şi să se poată reculege sufleteşte. Bieţi candidaţi fără noroc! învierea lui Hristos, n’o veţi mai înţelege-o. Voi vă cântaţi prohodul. Iar tezele voastre vor fi cele mai adânci elegii omeneşti. Pohod na Iaşi — Pohod na Cluj. BÁLIN Domnilor poeţi (ne adresăm celor bătrâni), am auzit că aţi luat hotărâri mari în privinţa poeţilor mai tineri. Am auzit că urmăriţi decapitarea lor. Vorbesc cafenelele! Camarazi, cei cari suntem — sprijiniţi-vă cu gândul şi sufletul vostru în nădejdea neînfrânată a tinereţii, unica podoabă pe care o putem dărui morţii. Repetăm: aci nu scrie decât despre tinerii gânditori şi poeţi pentru că numai ei trăesc suferinţele neamului, numai ei îşi definesc existenţa prin ele. Semne fi O revistă înflorată cu tot entuziasmul câtorva tineri. Colaborează d-nii: Horia Ghica, Ion Frunzetti, Lucian Mănescu, etc. (In pagina ultimă mai zic câte ceva şi despre Pompilică Constantinescu). Scrisori către plante Despre adevăratul poet nu se poate vorbi sau scrie decât cu sufletul. Despre VIRGIL CARIANOPOL, deci, întocmai. In versurile lui căutăm şi găsim numai frumuseţe. Poezia o simţim ca un clopot de Înviere. Silviu Lazăr va tipări o carte de poeme: La fuga apelor. Şi prevedem un frumos succes de presă (De librărie nu mai vorbim. Cine să-l citească? Proprietarii de mobile! Deputaţii? Miniştrii?). Mări moarte Poeme de Alexandra Călinescu. Cu un portret un linoleum de N. Brana. Volumul elegant tipărit, corespunde versului de «adormire ape» al autorului. Primim ■■■ la Revista Institutului Social Banat-Crişana. Se tipăreşte la Timişoara. Din cuprins. Dr. C. Croişoreanu; Politică externă; Ion Negru; Pierdem şi pământul; Prof. C. Stooicărescu; Situaţia economică şi problema naţionalităţii In oraşul Timişoara. GENERAŢIA DE MAINE revistă literară redactată de un grup de elevi ai liceului «General Dragalina» din Oraviţa. Copiii ăştia au un comitet de redacţie, au o disciplină, scriu «Flori de piatră», şi despre naţionalismul lui Creangă. Mă gândesc ce-o să fie peste 20 de ani, cu aceşti copiii teribili. La notiţele lor din ultima pagină găsesc următoarea notiţă: «Cuvântul studenţesc, admirabilul organ oficial al U. N. S. C. R. Bucureşti». Frumoase semne, CUVÂNTUL ARGEŞULUI ultimul număr, ne prezintă în imagini aspecte de la înmormântarea MOŢA, MARIN şi o trecere în revistă a întâmpinărilor făcute de românime de la graniţă până în Bucureşti. Cuvântul Argeşului este un document istoric. CREDEM INTR’O ÎNVIERE. — Faptul a stârnit multe nedumeriri. Cetăţeanul din stradă s’a simţit dator să comenteze faptul. Să-i caute o explicaţie. Să-l discute. Nu pentru a-1 cunoaşte ci pentru plăcerea dis- cuţiei. întâmplarea aceasta măruntă şi omenească, nu ne-a tulburat conştiinţa. Nimeni n’a ieşit din frontul învierii. Credinţele noastre nu cunosc cotituri şi nu sunt chinuite de otrava îndoielilor. Nu suntem, de acord cu discuţiile şi comentariile, pentru a nu deveni robii schismei şi ai trădării. Linia credinţelor noastre nu prezintă sinuozităţi. Ea este dreaptă cu mântuirea. ŞTIM CA VINE ÎNVIEREA. — Trebue să vină. Pentru că, întotdeauna, după răstigniri, balsamul învierii a mângâiat rănile. Am trăit sub vijelia insultelor şi a lovirilor. Păstrăm amintirea tuturor huiduielilor. Avem răni care sângerează încă. Am trecut prin răstigniri. Trebue să fim gata şi pentru Răstignirea Mare. Pentru că numai răstignirile mari preced o înviere mare. Dacă stăm să citim in cartea de viață zbuciumată a generaţiei, putem vedea oricând capitole crescute bat, nu se schimbă şi nu se va schimbat, nu e schimbă şi nu se va schimba niciodată. Dumnezeu a fixat această lege. Puterile pământene nu pot modifica orânduirilie lui Dumnezeu. ÎNVIEREA TREBUE SA VINA DINTR’O ANUMITA ZARE. — Nu pentrucă noi am fi vrut aşa. Nu pentrucă noi păşim pe cărările acestei zări. Generaţia noastră n’a fost nicicând emfatică. Vine din această zare, pentru că numai acolo, într’o anumită zare, se pot desluşi legile învierii. E logic, e foarte natural, ca izbăvirile să vină peste dureri. E logic, e natural, ca deslegările să vină acolo unde au fost şi sunt suferinţe. E logic, e foarte natural, ca învierea să vină acolo unde au fost şi sunt răstigniri. Trecutul apropiat şi prezentul se aliniază în slova acestui capitol. SA* PRIMEŞTI MOARTEA ÎNSEAMNĂ SA PRIMEŞTI DARUL VIEŢII TALE DE DINCOLO. — Dar să te răstigneşti pentru ea este învrednicirea supremă a tuturor virtuţilor. Suferinţa noastră trebue să fie — aşa cum se arată dealtfel — permanenta credere către întreaga potentă a fiinţei spre lămurirea ei în ceea ce îi este dat să fie adică, în extazul celor necunoscute decât omului, fiecăruia în parte. Neamul se răstigneşte printr’unul. Neamul se mântue prin «nebunia» bine vestitoare a unuia singur. SUNT OAMENI CARI VOR SA ASISTE NUMAI la desfăşurarea acestui proces istorie. Le convine poziţia de spectator. Sau aceea de arbitraj. Poziţiile de spectator sunt cele mai odioase In istorie. Ele sunt inutile. Mai mult decât statice. Ascund temeri sau plăceri. Cine nu vrea să intre în lupta istoriei se teme. Istoria nu are nevoie de oameni nedecişi şi fricoşi. Lupta istorică are nevoie de soldaţi. Şi soldaţii sunt gata oricând. Repudiem categoria acelora care transformă în frământare istorică în spectacol. Contestăm orice urmă de aderenţă faţă de sensul trăirii istorice acelora care asistă numai la toate etapele unei dureri. Cine refuză botezul suferinţei şi al răstignirii nu poate fi primit la denii şi la slujba luminatei învieri. Rugă pentru înviere Doamne, Amar aduc din satul meu uitat, departe La margini de hotar. Deschis să-mi fie sufletul — o carte Pentru copii — abecedar... Din lacrima ce-o poartă’n coiful genei Ţărani cu palma noduroasă şi suflet răstignit, Am însemnat opriri la porţile Gheenei Şi-am împletit Cunună de măriri pentru înviere. Din datina poporului sărac și bun, Aduc azi ruga mea de denii. Nădejdile în salbă să le-adun Și să distram năpraznice vedenii. Umil, Cu gând neistovit, în ceasul răstignirii Tale Cobor în giulgiu trupul vlăguitului norod. Din chinul frământărilor, o cale — Să-i hărăzeşti — cu bucurie şi cu rod. Din ochii stinşi şi feţe măcinate, Răsare floarea traiului mai bun. In ruga mea, — străbun după străbun, — Noi toţi, am nizuit spre deslegare de păcate, Când toaca va vesti nemărginita Ta putere Şi îngerii vor proslăvi Minunea în sobor. Trimite răstignitului popor Slăvitul semn de înviere. Satul este o problemă veşnic mordială şi actuală pentru acei ce priveşte bine în filele unei ţări. Este am putea spune, cheia răspunsurilor. Rolul pe care îl joacă în viaţa de stat, garanţia PC care o poartă, nădejdile ce le nutreşte, ne impun a ne ocupa de el, ca de oricare altă problemă vitală din viaţa statului. Satul nostru — cuibul cald în care ne-au surâs pentru prima dată anii copilăriei,, din care a crescut apoi dor cu dor cântecul de mai bine cântecul pâinei. Satul nostru a ajuns azi o poveste de durere Pentru acei care-l cunosc bine. După război politicianismul în goană după un vot a venit cu soluţii imediate şi pentru sate. S’au pripit aşa zişi conducători ai acestei ţări importând: sisteme, legi, regulamente, de aiurea pentru o realitate de altă factură. Astfel s’au comis greşelile mari cu introducerea marilor reforme sociale de după răsboiu Zadarnic intenţiile bune. Situaţia satelor a rămas aceeaşi dacă nu s’a schimbat în mai rău. Şi să vedem: I. Votul obştesc. Dar fără o pregătire temeinică, în loc de un bun al poporului suveran, a ajuns un obiect de speculă, cumpărat cu douătrei păhărele de ţuică, însoţite de promisiuni goale care au adus cu ele doar lipsa de încredere a poporului. II. împroprietărirea. A adus în loc de belşug o dovedită scădere a exportului naţional. Aceasta pentru că bucata de pământ nu a adus cu sine şi cantitatea de pricepere în capul ţăranului român. Pentru problema normalizării şi ridicării satelor noastre s’a dat dar ca preocupare de căpetenie din partea mai ales a oamenilor politici, dealungul anilor, latura economică. Şi totuşi până azi s’a constatat că problema satelor noastre se menţine în aceiaşi greşală. Nimic bun , hei domnilor!... Ridicarea economică a ţărănimii spunea cândva Spiru Haret, trebue să meargă paralel cu cea spirituală. Avem nevoie de o educaţie specială. Şi aceasta nu se poate să pornească decât dintr’un suflet curat. O Şcoală de Muncă, Cinste şi Omenie ne trebue. De aceea greşit va fi primul pas cum greşită a fost toată calea de până acum, dacă va porni din alte criterii. Şi satul nostru, va rămâne pe mai departe un obiect de speculă, o comoară de exploatat, un cal de bătaie a tuturor perciunaţilor şi a tuturor coadelor de topor. Satul nostru ultima nădejde a ţinut popor de păcurari ai credinţei, muncii şi jertfei, va rămâne să-şi ducă pe mai departe durerile dăltuite în frunză ori scrise în trişcă GEORGE TODORAN Un concert italian laSibiu SIBIU, 29. — Din iniţiativa Institutului de cultură italiană în România, Duminică 4 Aprilie, seara la orele 21, va avea loc în sala „Unicum” a oraşului nostru, o importantă manifestare artistică. Celebrii artişti italieni, pianistul Alfredo Casella şi violoncelistul A. Borucci, vor da un concert cuprinzând muzică de Beethoven, Casella, Respighi etc. Concertul este oferit de Institutul de cultură italiană, amatorilor de muzică şi acei cari doresc să ia parte pot să-şi ridice invitaţia in fiecare dimineaţă de la Banca Comercială Kalo Română, Piaţa Regele Ferdinand No. 22. Intrarea liberă. CÂND DUPĂ MOARTE TE INVALUE IMENSITATEA CELOR NECUPRINSE DECÂT IN DUH SE ARATA ÎNVIEREA. — învierea neamului. Pentru o viaţă a neamului nouă. Şi pentru o viaţă nouă a fiilor lui. CALENDAR MIERCURI 51 MARTIE ORT.: Sf. Martir Gangrelor. CAT: Sf. Balbina F. Răsăritul Soarelui 6.2. Apusul Soarelui 18,40. Episcopul Radio România Miercuri 31 Martie 1937 13: Ora. Culturale. Sport. Cota Cu-Dunării’. [ 1 | , j 13.10: Concert de prânz . Muzică distractivă (discuri). ; j 14.10: Radio jurnal. Ora. Mersul vremii. Bursa. Știri interne și externe. 14.30: Muzică variată (discuri). Poloneza Nr. 2 de Liszt (arch. Operei din Berlin, dirij. de Leo Bloch); Dunărea Albastră şi Trandafirii din Sud, valsuri de Joh. Strauss. ; Mai 15: Ultimele știri. Bursa cerealelor. 18: Concert de după amiază —»■ Orchestra de salon Radio, dirij. de Sf Teodoru. 19: Ora. Mersul vremii. 19.02: Istoria muzicii (XI): Muzica populară românească. 20. Melodii vesele — Orchestra Radio, dirij. de Th. Rogalski; Potpuriu de valsuri şi pântece studenţeşti de Hildebrandt; Potpuriu din cele mai cunoscuteperete de Hruby; Aclamaţiuni-vals de Waldteufel; Veselie de Savino, şansonetă de Frimi. Marş umoristic de Micheli. UNIVERSITATEA RADIO 21: Cuvinte despre interpretarea legilor, de prof. Andrei Rădulescu. Radio Bucureşti 21.20: Concert de violoncel — Th. Lupu. 21.50: Actualităţi anglo-americane de prof. Dragoş Protopopescu. 22.10: D-na Constanţa Dobrescu (canto); Dacă versurile ar avea aripi de Reynaldo Hahn; Dacă florile ar avea ochi de Massenet; Liniştit ca noaptea de Carl Bohiş; Visul Elsei din L„„Chengrin” de Wagner; O primăvară de Tirindelli. 21.20: Muzică de dans (discuri). 21.50: Actualităţi anglo-americane de proff. Dragoş Protopopescu-Radio România şi Radio Bucureştii 22.30: Radio Jurnal- Sport. 22.45: Concert nocturn al Orchestrei Grigoraş Dinicu, transmis de la restart rantul „Continental”, ' ” * 23.45: Jurnal pentru străinătate de limba franceză şi germană. 23.55: Ultimele știri . , Radio România -) Excursie de studii in Turcia si Gratia Un grup de intelectuali, cu eon■ cursul Soc. Academice «Amicii Tureiei» a organizet o excursie de studii în Turcia şi Grecia, de vacanţa Paştelui 26 Aprilie—9 Mai. Excursia este condusă de dnii: prof. dr Vasile Christescu şi Mihail Livadaru. In Turcia se vor vizita: Sf. Sofia Moscheea Albastră Sultan Ahmed, Hipodromul, Obeliscul lui Teodoriu, Patriarhia ecumenică, Moscheea, mauzoleu şi cimitirul Egut, atât de iubit de Pierre Lotti, excursie pesplendidul Corn de Aur, etc. In Grecia se va vizita tot ce are Athena mai pitoresc şi toate comorile de artă veche şi bizantină cum şi excursii în autocare la: Glifada, Paler, Marathon, Kifisia şi Corint cu Daphini, Eleusis, etc. Taxa de participare este de 3900 lei pentru studenţi şi 5000 lei pentru particulari, în care se cuprinde: paşaportul cu vizele, tren Bucureşti- Constanţa, vapor cu întreţinere complectă cum şi toată întreţinere la Athena şi Istambul (hotel, masă, transporturi, taxe de muzee, etc) Ultimile înscrieri se mai primesc între orele IOV.9—12 şi 17—calea Victoriei. Pasagiul . Imobiliara etaj I scara B. (Clubul polisportiv «Colțea»). - ' Ion Petrovici-Viaţa şi opera lui Kant Douăsprezece lecţii universitare U. ION BALEANU D. prof. Ion Petrovici ne-a darit o elegantă şi structurală monografie a lui Kant, care este o figură monumentală în cugetarea omenească şi prin proporţiile adâncimilor noi ale filosofiei, şi mai ales prin faptul că de la Kant, filosofia modernă intră sub zodie nouă. Este, după expresia d-lui prof. I. Petrovici, «Noul Testament al cugetării moderne», o revoluţie asemuitoare cu a lui Copernic. Aşa cum este construit sistemul de gândire al lui Kant, nu numai veacul XIX, se pate întoarce la gânditorul din Knigsberg, dar tocmai cartea de față a d-lui prof. Petrovici dovedește într’un fel o «întoarcere» a veacului XX. Filozofia lui Kant e zămislită în specificul etnic german, ceiace, distinsul autor al monografiei pe care o recenzăm, explică printr’o conjunctură de date extrase din fenomenul însuş german : 1. «Poporul german nutreşte cultul pentru filosofie într’o măsură deosebită». 2. «Din sinul lui au răsărit elaborări filosofic© de o valoare excepţională». 3. «Filosofia germană înfăţişază unele aspecte proprii, care trebuesc raportate la caracterele etnice». Filosofia germană are o notă originală faţă de celelalte, prin caracterul ei mai cutezător, mai aspru şi mai cuprinzător de sinteze. Cum se integrează filosofia kantiană, ca noutate, în spiritul german aşa cum l’am transcris î 1. Kant dă filosofiei o misiune nouă, atribuindu-i funcţiunea critică ceiace s’ar spune prin cuvintele lui Guyan că dacă Shakespeare sar fi născut după Kant, Hamlet ar fi spus : «a şti sau a nu şti». Cu alte cuvinte «materia filosofiei este însăş ştiinţa, iar funcţiunea ei este eminamente critică». 2. Teoria adevărului la Kant: «spiritul nostru nu primeşte cunoştinţele de-a gata, ci este creator de forme organizatoare, în procesul cunoaşterii. 8. Matematicile trec în planul întâi. «Există atîta ştiinţă exactă, cîtă matematică se poate aplica. Adică «ideia panmatematicismului». 4. Caracterul pur «uman» al cunoştinţelor noastre. 6. Kant desăvîrşeşte emanciparea filosofiei modeme de cea medievală, eliminînd divinitatea din explicarea fenomenelor naturii, legile ei fiind creaţia facultăţilor noastre de cunoaştere. 6. In sfîrşit, Kant împacă empirismul cu raţionalismul pentru că experienţa ne dă materialul cunoaşterii, dar forma este creaţia spiritului. 7. Kant găseşte fundamentul moralei în absolutul suprasensibil. 8. Fenomenul estetic este autonom, geografic este situat între «adevăr» şi «bine». D. prof. I. Petrovici cercetează îndeaproape problemele care constituesc gîndirea de bazalt a lui Kant; după ce lămurşte o terminolgie esenţială, ne prezintă aprioritatea şi idealitatea spaţiului şi timpului kantian, apoi ne produce categoriile kantiene, discută antinomiile şi trece la filosofia practică, filosofia frumosului, teoria sublimului, finalitatea în natură, volumul încheindu-se cu cronologia operelor lui Kant. O expunere care urmează «axa centrală a operii lui Kant», după ce ne-a creionat în tuş puternic, viaţa lui domolă» de «Herr Professor» (1724 — 1804) cu formaţie intelectuală la Collegium Fridericianum şi universitatea din Königsberg sub controlul spiritual al lui Martin Knutzen, newtonian şi wolfian şi puţintel îndemnat şi spre Leibniz «luceafărul raţionalismului german». Preceptor al grafilor Keyserling, totuş om subtil de societate, cugetarea lui Kant începe să se închege, susţinută de timbrul ei ambiţios, îndrăsneţ. Kant evoluiază de la raţionalism la empirism, până îşi găseşte formula lui originală şi glorioasă, mijind deja (1770), în disertaţia lui celebră în latineşte (Despre forma şi principiile lumei sensibile şi a lumii inteligibile) curs de deschidere la facultate. Peste 11 ani îşi va da măsura completă în «Critica Raţiunii pure», operă epocală, căreia-i va adăuga după alţi cinci ani, «Critica Raţiunii practice», tot atît de epocală. Iar fenomenul estetic va fi explicat în «Critica puterii de judecată» pentru ea să intre în problemele religiei «în limitele raţiunii pure», ceia ce i-a atras anatema unui monarh bigot. Din sinteză în sinteză, la fel geniale şi epocale, Kant se epuizase în eforturi uriaşe, şi nu le-a mai putut coordona în sinteza cea mare. D. prof. Ion Petrovici ne-a dăruit un Kant integral, cu o înţelegere pe care am încercat a o însăila şi o îndrăgostire de subiect care explică «întoarcerea la Kant» o întoarcere prin afecţiune şi preferinţă. «Dacă a împins cu mult înainte gîndirea omnească din locul unde o lăsaseră cei mai mari din predecesorii săi, cîştigînd însă poziţii prea avansate, a lovit de oarecare sterilitate sforţările urmaşilor ei». Este ceia ce «constitue totdeauna, pentru Kant, măreţia şi slava lui unică» închee d. prof. Petrovici, ad-mirabila d-sale monografie, admira- bilă prin tehnica ei clară, prin Cu- noaşterea intimă a problemei, prini fraza elegantă, stilul cursiv şi bogat şi multele scîntei originale ale comentatorului. Este tocmai momentul să adaog şi eu ca d. prof. Petrovici, că, în vreme ce — zice d-sa — n’a spus totul despre Kant, eu am spus prea pu-» tin despre calităţile acestei cărţi. Vreau să o las singură să vorbiască cititorilor ei. Ion Bălean. A apărut: SATUL ROMANESC de George Ciulpan , nituaiu prefaţat de prof. Mihail Ianoilescu, in care cititorii noştri vor găsi adevărurile asupra satului nostru innegurat de nevoi şî necazuri