Buna Vestire, aprilie 1937 (Anul 1, nr. 33-57)

1937-04-01 / nr. 33

mmmim Lx it l­a o categorie ele oameni în a­­c­eastă ţară, oameni care au păcătuit şi Păcătuesc mult şi greu : sunt oamenii cinstiţi. Paradoxul e numai aparent. Cotrazicerea numai formală. Căci pă­cătosul om cinstit există, garat pe linia moartă. Omul cinstit în România e o institu­ţie, cum e votul universal sau spaiţul. Cu legi fixe, cu doctrine şi doctrinari, cu paranteze şi subdiviziuni. Un exem­­plar fermecător este licheaua democrată şi neruşinată, care vorbeşte prostimii la «Mar­a» sau aiurea şi îşi începe dis­cursul cu : «domnilor şi fraţilor eu sunt om cinstit...». Venită din gura d-rului Lupu spre exemplu, fraza aceasta ca­pătă adâncimi de iad şi semnificaţii de simbol... Să lăsăm, insă, la o par­te a­­cest gen de om cinstit. In istoria poli­tică se defineşte de la sine, încadrân­­­du-se armonios între codul penal şi por­ţile puşcăriei. De asemenea trec şi pes­te alte produse indigene de oameni cinstiţi, — cavalerii şperjului, strigoii culoarelor ministeriale, peştii votului universal şi toţi întreţinuţii acelei babe neruşinate care se numeşte — par­don — democraţia românească. Vreau să vorbesc despre omul cu a­­­de­văr­at cinstit. El există. Şi nu e de cale de-a dispare ca bizonii din Ame­rica, ori spirtuoasele de pe o rază de 1000 km, din jurul «Atheului Palace» (Henry soit...). Există, deci, pur şi sim­plu, ca o inimă într’un corp viu sau ca o prostie intr’un articol de-a lui Gri­­goriţă zis mătură, zis telefon, zis fiul monumentului... Omul cinstit e un cumul de virtuţi. De obiceiu e Român şi todeauna să­rac. Semne particulare n’are decât scep­ticismul, (această roală urâtă, lansată de unul. Pyrrohn din Elis şi perfecţio­nată de David Hume...) un scepticism pe care-l poartă ca pe o mască. De alt­fel acest scepticism este, de fapt, nu­mai o mască, şi el il traduce cu româ­nescul t scârbă». li scârbă de tot şi toa­te. Nu are încredere în nimeni şi ni­mic... Virtuțile omului cinstit sunt stânci­­de granit. Masive, dure, rezistă vemii. Ca ura şi răzbunarea. Stânci, dar nu­mai stânci, sterpe. Înainte de războiţi, omul cinstit, era altcum. Aşa, cam ca grădinele din Să­răceni, după ce Popa Tanda săvârşise minunea... Ardelean, se împărtăşea cu istorie şi mergea pe drumurile de lu­mină ale închisorii de la Seghedin, ca spre o mare Taină. Regățean, el visa, cu ochii în zare, ca un liceean îndră­gostit, într’o oră de matematică, sau a­­plauda când Filipescu, — celălalt, Nicu, Dumnezeu să-l erte — proorocea, în sala Dacia (citez din memorie) : Mări­rea pe care Ți-o dorm­i, Sire, este să mori pe Câmpia turzii, sau­ să Te în­­­coronezi la Alba-Iulia». A venit războiul... Războiul a tre­cut... Omul cinstit s’a dat la fund (o­­noare excepţiilor) şi a lăsat lichelele să-şi facă de cap. El a oftat şi s’a re­semnat, închizându-se în chochilia lui ca un melc. Acolo se găseşte şi azi, ad­­mirându-şi extaziat virtuţile, ca pe o mustaţă fotogenică. Omul cinstit a rămas cinstit nu pen­­tru că a fugit de politică, ci a fugit de politică tocmai pentru ca să rămână cin­stit. Şi asta numai din cauză că-i o mică neînţelegere la mijloc. Pasămite, confundă politica, cu necinstea. Omul cinstit, când e el numai cu el, îşi leapădă masca şi visează. Visează o altă Românie. România de mâine, pre­faţa României de peste veac. Dar nu face nimic pentru ea. Când izbucneşte din noapte troznetul omului Nou, el iţi scuipă un sân, sau şopteşte: «dacă aş şti că e mai bun decât alţii, aş merge cu el...». Dacă ! Acest «dacă» e o pră­pastie între omul cinstit şi istorie. E descântecul rău care l-a ameţit. Dacă ... Dacă omul cinstit şi-ar scutura de pe el jegul scepticismului şi ar merge acolo unde e destinul veacului... Omul cinstit, sceptic, pasiv, sfânt şi păcătos, trece prin viaţă inutil, neuras­­tenizat de meschinăria cotidianului, pentru el, fără întâmplări. Nu desco­peră un sens acolo unde e o evidenţă. Se trişează, îşi ignorează puterile, îm­­bătându-se cu formula: «ce pot face eu ?» Ar putea face multe, dacă... O, dacă, acesta. Omul cinstit, manevrând pe linia moartă, păcătueşte mult şi greu, du­­căndu-şi pe umeri desaga cu virtuţi, le­gată la gură. Ar trebui scuturat puţin ! Omul cinstit, acest înger în pensie... POMPILIU TOMICIU Examenele de capacitate Pohod na laşi—pohod na Cluj Am mai scris împotriva echivo­cului căr© stăruia în jurul exame­nului de capacitate pentru profe­sorii secundari. Amânările lui n’au fost în ser­viciul candidaţilor. Dimpotrivă, le-au sustras posibilitatea unei ca­tedre, în toamnă. De ce? Foarte sim­plu. Dacă în Aprilie — Mai au loc tezele, oralul şi lecţiile practice nu se vor putea începe decât în Iunie când şcolile intră în examenul de fine de an. Deci, chiar dacă prin a mea bunăvoinţă aş admite că ora­­lul va putea sfârşi în Iunie, lecţiile practice nici nu ar putea măcar începe, şcolarii au şi ei grijile lor mai urgente şi teama de corijenţă şi repetenţie. Pe când profesorii pot să mai aştepte... (Bunăoară, se pot face ziarişti, până una alta, sau conductori la tramvai, unde au de două ori mai mare salariul decât de la şcoală, plus tramvaiul era­ta­­t). Atunci lecţiile practice rămân suspendate ca orice miragii. Pentru că lecţiile practice au nevoe nea­­parată de elevi (ca aceia din «To­­paze») şi vara nu-i poţi găsi decât la strand, la cinema sau la football. Iar în Septembrie, ne vin ei de-a gata şi sânt prea fericiţi să-şi mai lungească siesta vacanţei cu câteva săptămâni, fiindcă nu-i ameninţă nota şi-i amuză concursul de tmisser ale dascălilor. Dar, catedre nu vor mai putea ocupa şi asta-i sigur. De ce atunci se mai anunţi exa­menele, pentru zilele de 21, 23, 26 Aprilie şi 5 Mai ? De ce onoratul minister nu cins­teşte cea mai creştinească vacanţă a anului? Iar un exemplu edificatori Nevastă-mea, să zicem că e pro­fesoară, sau licenţiată numai »i pleacă la 25 Aprilie (Floriile) şi face deniile şi Joia Mare şi Vine­rea Mare şi învierea la Cluj. La 5 Mai pornesc şi eu­­în cl. III ca să mă coste puţin­ la Iaşi. Vai de Paştele nostru. Cine să fi făcut cozonacii? Sau trebue să-i cumpăr din oraş ? Când Paştele este sărbătoarea cea mai dumnezeească a creştină­tăţii noastre, cum să-L mai simt eu pe Hristos murind şi înviind când, poate, în «tezele» mele moare tot viitorul meu social ? Rostul vacanţii Paştelui este să-l lase pe fiecare om la casa lui, să se adune cu toţii, familia, să se odih­nească şi să se poată reculege suf­leteşte. Bieţi candidaţi fără noroc! învierea lui Hristos, n’o veţi mai înţelege-o. Voi vă cântaţi prohodul. Iar tezele voastre vor fi cele mai adânci ele­gii omeneşti. Poh­od na Iaşi — Po­hod na Cluj. BÁLIN Domnilor poeţi (ne adresăm celor bătrâni), am auzit că aţi luat hotărâri mari în privinţa poeţilor mai tineri. Am auzit că urmăriţi decapitarea lor. Vorbesc cafenelele! Camarazi, cei cari suntem — sprijiniţi-vă cu gândul şi sufletul vostru în nădejdea neînfrânată a tinereţii, unica podoabă pe care o putem dărui morţii. Repetăm: aci nu scrie decât despre tinerii gân­ditori şi poeţi pentru că numai ei trăesc suferinţele neamului, numai ei îşi definesc existenţa prin ele. Semne f­­­i O revistă înflorată cu tot entuziasmul câtorva tineri. Colaborează d-nii: Horia Ghica, Ion Frunzetti, Lucian Mănescu, etc. (In pa­gina ultimă mai zic câte ceva şi despre Pompilică Constantinescu). Scrisori către plante Despre adevăratul poet nu se poate vorbi sau scrie decât cu sufletul. Despre VIRGIL CARIANOPOL, deci, întocmai. In versurile lui căutăm şi gă­sim numai frumuseţe. Poezia o simţim ca un clopot de În­viere. Silviu Lazăr va tipări o carte de poeme: La fuga apelor. Şi prevedem un frumos succes de presă (De librărie nu mai vorbim. Cine să-l citească? Proprietarii de mo­bile! Deputaţii? Miniştrii?). Mări moarte Poeme de Alexandra Călinescu. Cu un portret un linoleum de N. Brana. Vo­lumul elegant tipărit, corespunde ver­sului de «adormire ape» al autorului. Primim ■■■ la Revista Institutului Social Banat-Cri­şana. Se tipăreşte la Timişoara. Din cuprins­. Dr. C. Croişoreanu; Po­litică externă; Ion Negru; Pierdem şi pământul; Prof. C. Stooicărescu; Situaţia economică şi problema naţionalităţii In oraşul Timişoara. GENERAŢIA DE MAINE revistă literară redactată de un grup de elevi ai liceului «General Dragalina» din Oraviţa. Copiii ăş­tia au un comitet de redacţie, au o disciplină, scriu «Flori de piatră», şi despre naţionalismul lui Crean­gă. Mă gândesc ce-o să fie peste 20 de ani, cu aceşti copiii teribili. La notiţele lor din ultima pagi­nă găsesc următoarea notiţă: «Cuvântul studenţesc, admirabi­lul organ oficial al U. N. S. C. R. Bucureşti». Frumoase semne, CUVÂNTUL ARGEŞULUI ultimul număr, ne prezintă în i­­magini aspecte de la înmormânta­rea MOŢA, MARIN şi o trecere în revistă a întâmpinări­lor făcute de românime de la grani­ţă până în Bucureşti. Cuvântul Argeşului este un do­­cument istoric. CREDEM INTR’O ÎNVIERE. — Faptul a stârnit multe nedumeriri. Cetăţeanul din stradă s’a simţit da­tor să comenteze faptul. Să-i caute­­ o explicaţie. Să-l discute. Nu pentru a-1 cunoaşte ci pentru plăcerea dis-­­ cuţiei. întâmplarea aceasta măruntă şi omenească, nu ne-a tulburat con­ştiinţa. Nimeni n’a ieşit din frontul învierii. Credinţele noastre nu cunosc coti­turi şi nu sunt chinuite de otrava îndoielilor. Nu suntem, de acord cu discuţiile şi comentariile, pentru a nu deveni robii schismei şi ai tră­dării. Linia credinţelor noastre nu pre­zintă sinuozităţi. Ea este dreaptă cu mântuirea. ŞTIM CA VINE ÎNVIEREA. — Trebue să vină. Pentru că, întotdea­una, după răstigniri, balsamul în­vierii a mângâiat rănile. Am trăit sub vijelia insultelor şi a lovirilor. Păstrăm amintirea tuturor huiduie­lilor. Avem răni care sângerează în­că. Am trecut prin răstigniri. Trebue să fim gata şi pentru Răs­tignirea Mare. Pentru că numai răs­tignirile mari preced o înviere mare. Dacă stăm să citim in cartea de viață zbuciumată a generaţiei, pu­tem vedea oricând capitole crescute bat, nu se schimbă şi nu se va schim­bat, nu e schimbă şi nu se va schim­ba niciodată. Dumnezeu a fixat această lege. Puterile pământene nu pot modi­fica orânduirilie lui Dumnezeu. ÎNVIEREA TREBUE SA VINA DINTR’O ANUMITA ZARE. — Nu pentrucă noi am fi vrut aşa. Nu pen­trucă noi păşim pe cărările acestei zări. Generaţia noastră n’a fost nici­când emfatică. Vine din această zare, pentru că numai acolo, într’o anumită zare, se pot desluşi legile învierii. E logic, e foarte natural, ca izbă­virile să vină peste dureri. E logic, e natural, ca deslegările să vină a­­colo unde au fost şi sunt suferinţe. E logic, e foarte natural, ca învie­rea să vină acolo unde au fost şi sunt răstigniri. Trecutul apropiat şi prezentul se aliniază în slova acestui capitol. SA* PRIMEŞTI MOARTEA ÎN­SEAMNĂ SA PRIMEŞTI DARUL VIEŢII TALE DE DINCOLO. — Dar să te răstigneşti pentru ea este învrednicirea supremă a tuturor virtuţilor. Suferinţa noastr­ă trebue să fie — aşa cum se arată dealtfel — per­manenta credere către întreaga po­tentă a fiinţei spre lămurirea ei în ceea ce îi este dat să fie adică, în ex­tazul celor necunoscute decât omu­lui, fiecăruia în parte. Neamul se răstigneşte printr’unul. Neamul se mântue prin «nebunia» bine vestitoare a unuia singur. SUNT OAMENI CARI VOR SA ASISTE NUMAI la desfăşurarea acestui proces istorie. Le convine poziţia de spectator. Sau aceea de arbitraj. Poziţiile de spectator sunt cele mai odioase In istorie. Ele sunt inutile. Mai mult decât statice. As­cund temeri sau plăceri. Cine nu vrea să intre în lupta is­toriei se teme. Istoria nu are ne­voie de oameni nedecişi şi fricoşi. Lupta istorică are nevoie de sol­daţi. Şi soldaţii sunt gata oricând. Repudiem categoria acelora care transformă în frământare istorică în spectacol. Contestăm orice urmă de aderenţă faţă de sensul trăirii is­torice acelora care asistă numai la toate etapele unei dureri. Cine refuză botezul suferinţei şi al răstignirii nu poate fi primit la denii şi la slujba luminatei învieri. Rugă pentru înviere Doamne, Amar aduc din satul meu uitat, departe La margini de hotar. Deschis să-mi fie sufletul — o carte Pentru copii — abecedar... Din lacrima ce-o poartă’n coiful genei Ţărani cu palma noduroasă şi suflet răstignit, Am însemnat opriri la porţile Gheenei Şi-am împletit Cunună de măriri pentru înviere. Din datina poporului sărac și bun, Aduc azi ruga mea de denii. Nădejdile în salbă să le-adun Și să distram năpraznice vedenii. Umil, Cu gând neistovit, în ceasul răstignirii Tale Cobor în giulgiu trupul vlăguitului norod. Din chinul frământărilor, o cale — Să-i hărăzeşti — cu bucurie şi cu rod. Din ochii stinşi şi feţe măcinate, Răsare floarea traiului mai bun. In ruga mea, — străbun după străbun, — Noi toţi, am nizuit spre deslegare de păcate, Când toaca va vesti nemărginita Ta putere Şi îngerii vor proslăvi Minunea în sobor. Trimite răstignitului popor Slăvitul semn de înviere. Satul este o problemă veşnic mordială şi actuală pentru acei ce priveşte bine în filele unei ţări. Este am putea spune, cheia răspunsuri­lor. Rolul pe care îl joacă în viaţa de stat, garanţia PC care o poartă, nă­dejdile ce le nutreşte, ne impun a ne ocupa de el, ca de ori­care altă pro­blemă vitală din viaţa statului. Satul nostru — cuibul cald în ca­re ne-au surâs pentru prima dată a­­nii copilăriei,, din care a crescut a­­poi dor cu dor cântecul de mai bine cântecul pâinei. Satul nostru a ajuns azi o poveste de durere Pentru acei care-l cunosc bine. După război politicianismul în goa­nă după un vot a venit cu soluţii i­­mediate şi pentru sate. S’au pripit aşa zişi conducători ai acestei ţări importând: sisteme, legi, regulamen­te, de aiurea pentru o realitate de al­tă factură. Astfel s’au comis greşe­lile mari cu introducerea marilor reforme sociale de după răsboiu Zadarnic intenţiile bune. Situaţia satelor a rămas aceeaşi dacă nu s’a schimbat în mai rău. Şi să vedem: I. Votul obştesc. Dar fără o pregă­tire temeinică, în loc de un bun al poporului suveran, a ajuns un o­­biect de speculă, cumpărat cu două­­trei păhărele de ţuică, însoţite de promisiuni goale care au adus cu ele doar lipsa de încredere a poporului. II. împroprietărirea. A adus în loc de belşug o dovedită scădere a ex­portului naţional. Aceasta pentru că bucata de pământ nu a adus cu sine şi cantitatea de pricepere în capul ţăranului român. Pentru problema normalizării şi ridicării satelor noastre s’a dat dar ca preocupare de căpetenie din par­tea mai ales a oamenilor politici, dealungul anilor, latura economică. Şi totuşi până azi s’a constatat că problema satelor noastre se menţine în aceiaşi greşală. Nimic bun , hei domnilor!... Ridicarea econo­mică a ţărănimii spunea cândva Spi­­ru Haret, trebue să meargă paralel cu cea spirituală. Avem nevoie de o educaţie specială. Şi aceasta nu se poate să pornească decât dintr’un suflet curat. O Şcoală de Muncă, Cinste şi Omenie ne trebue. De aceea greşit va fi primul pas cum greşită a fost toată calea de până acum, dacă va porni din alte criterii. Şi satul nostru, va rămâne pe mai departe un obiect de speculă, o co­moară de exploatat, un cal de bătaie a tuturor perciunaţilor şi a tuturor coadelor de topor. Satul nostru ultima nădejde a ţi­nut popor de păcurari ai credinţei, muncii şi jertfei, va rămâne să-şi ducă pe mai departe durerile dăltui­te în frunză ori scrise în trişcă GEORGE TODORAN Un concert italian la­­Sibiu SIBIU, 29. — Din iniţiativa In­stitutului de cultură italiană în Ro­mânia, Duminică 4 Aprilie, seara la orele 21, va avea loc în sala „Unicum” a oraşului nostru, o im­portantă manifestare artistică. Celebrii artişti italieni, pianistul Alfredo Casella şi violoncelistul A. Borucci, vor da un concert cuprin­zând­ muzică de Beethoven, Casella, Respighi etc. Concertul este oferit de Institu­tul de cultură italiană, amatorilor de muzică şi acei cari doresc să ia parte pot să-şi ridice invitaţia in fiecare dimineaţă de la Banca Co­mercială Kalo Română, Piaţa Re­gele Ferdinand No. 22. Intrarea li­beră. CÂND DUPĂ MOARTE TE IN­­VALUE IMENSITATEA CELOR NECUPRINSE DECÂT IN DUH SE ARATA ÎNVIEREA. — învie­rea neamului. Pentru o viaţă a nea­mului nouă. Şi pentru o viaţă nouă a fiilor lui. CALENDAR MIERCURI 51 MARTIE ORT.: Sf. Martir Gangrelor. CAT: Sf. Balbina F. Răsăritul Soarelui 6.2. Apusul Soarelui 18,40. Episcopul Radio­ Rom­ânia Miercuri 31 Martie 1937 13: Ora. Culturale. Sport. Cota Cu-Dunării’. [ 1 | , j 13.10: Concert de prânz . Muzică distractivă (discuri). ; j 14.10: Radio jurnal. Ora. Mersul vre­mii. Bursa. Știri interne și externe. 14.30: Muzică variată (discuri). Po­­loneza Nr. 2 de Liszt (arch. Operei din Berlin, dirij. de Leo Bloch); Dunărea Albastră şi Trandafirii din Sud, valsuri de Joh. Strauss. ; M­a­i­­ 15: Ultimele știri. Bursa cerealelor. 18: Concert de după amiază —»■ Or­chestra de salon Radio, dirij. de Sf Teodoru. 19: Ora. Mersul vremii. 19.02: Istoria muzicii (XI): Muzica populară românească. 20. Melodii vesele — Orchestra Ra­dio, dirij. de Th. Rogalski; Potpuriu de valsuri şi pântece studenţeşti de Hilde­brandt; Potpuriu din cele mai cunoscute­­perete de Hruby; Aclamaţiuni-vals de Waldteufel; Veselie de Savino, şanso­­netă de Frimi. Marş umoristic de Mi­ch­eli. UNIVERSITATEA RADIO 21: Cuvinte despre interpretarea legi­lor, de prof. Andrei Rădulescu. Radio Bucureşti 21.20: Concert de violoncel — Th. Lupu.­­­­ 21.50: Actualităţi anglo-americane de prof. Dragoş Protopopescu. 22.10: D-na­ Constanţa Dobrescu (can­­to); Dacă versurile ar avea aripi de Reynaldo Hahn; Dacă florile ar avea ochi de Massenet; Liniştit ca noaptea de Carl Bohiş; Visul Elsei din L„„C­hengrin” de Wagner; O primăvară de Tirindelli. 21.20: Muzică de dans (discuri). 21.50: Actualităţi anglo-americane de proff. Dragoş Protopopescu-Radio România şi Radio Bucureştii 22.30: Radio Jurnal- Sport. 22.45: Concert nocturn al Orchestrei Grigoraş Dinicu, transmis de la restart rantul „Continental”,­­ ' ” * 23.45: Jurnal pentru străinătate d­e limba franceză şi germană. 23.55: Ultimele știri . , Radio România -) Excursie de studii in Turcia si Gratia Un grup de intelectuali, cu eon■ cursul Soc. Academice «Amicii Tur­­eiei» a organizet o excursie de stu­­­dii în Turcia şi Grecia, de vacanţa Paştelui 26 Aprilie—9 Mai. Excursia este condusă de d­nii: prof. dr Va­sile Christescu şi Mihail Livadaru. In Turcia se vor vizita: Sf. Sofia Moscheea Albastră Sultan Ahmed, Hipodromul, Obeliscul lui Teodoriu, Patriarhia ecumenică, Moscheea, mauzoleu şi cimitirul Egut, atât de iubit de Pierre Lotti, excursie pe­­splendidul Corn de Aur, etc. In Gre­cia se va vizita tot ce are Athena mai pitoresc şi toate comorile de artă ve­che şi bizantină cum şi excursii în au­tocare la: Glifada, Paler, Marathon, Kifisia şi Corint cu Daphini, Eleu­­sis, etc. Taxa de participare este de 3900 lei pentru studenţi şi 5000 lei pentru particulari, în care se cuprinde: pa­şaportul cu vizele, tren Bucureşti-­ Constanţa, vapor cu întreţinere complectă cum şi toată întreţinere la Athena şi Istambul (hotel, masă, transporturi, taxe de muzee, etc) Ultimile înscrieri se mai primesc între orele IOV.9—12 şi 17—ca­­lea Victoriei. Pasagiul . Imobiliara etaj I scara B. (Clubul polisportiv «Colțea»). - ' Ion Petrovici-Viaţa şi opera lui Kant Douăsprezece lecţii universitare U. ION BALEANU D. prof. Ion Petrovici ne-a da­rit o elegantă şi structurală mo­nografie a lui Kant, care este o fi­­gură monumentală în cugetarea o­­menească şi prin proporţiile adân­cimilor noi ale filosofiei, şi mai ales prin faptul că de la Kant, filosofia modernă intră sub zodie nouă. Este, după expresia d-lui prof. I. Petrovici, «Noul Testament al cuge­tării moderne», o revoluţie asemuitoa­re cu a lui Copernic. Aşa cum este construit sistemul de gândire al lui Kant, nu numai veacul XIX, se pate întoarce la gânditorul din Knigsberg, dar tocmai cartea de­ față a d-lui prof. Petrovici dove­dește într’un fel o «întoarcere» a veacului XX. Filozofia lui Kant e zămislită în specificul etnic german, ceiace, dis­tinsul autor al monografiei pe care o recenzăm, explică printr’o con­junctură de date extrase din feno­menul însuş german : 1. «Poporul german nutreşte cul­tul pentru filosofie într’o măsură deosebită». 2. «Din sinul lui au răsărit elabo­rări filosofic© de o valoare excep­ţională». 3. «Filosofia germană înfăţişază unele aspecte proprii, care trebuesc raportate la caracterele etnice». Filosofia germană are o notă ori­ginală faţă de celelalte, prin carac­terul ei mai cutezător, mai aspru şi mai cuprinzător de sinteze. Cum se integrează filosofia kan­tiană, ca noutate, în spiritul ger­man aşa cum l’am transcris î 1. Kant dă filosofiei o misiune nouă, atribuindu-i funcţiunea cri­tică ceiace s’ar spune prin cuvintele lui Guyan că dacă Shakespeare sar fi născut după Kant, Hamlet ar fi spus : «a şti sau a nu şti». Cu alte cuvinte «materia filoso­fiei este însăş ştiinţa, iar funcţiunea ei este eminamente critică». 2. Teoria adevărului la Kant: «spiritul nostru nu primeşte cunoş­tinţele de-a gata, ci este creator de forme organizatoare, în procesul cunoaşterii. 8. Matematicile trec în planul în­tâi. «Există atîta ştiinţă exactă, cîtă matematică se poate aplica. A­­dică «ideia panmatematicismului». 4. Caracterul pu­r «uman» al cu­noştinţelor noastre. 6. Kant desăvîr­şeşte emanciparea filosofiei modeme de cea medieva­lă, eliminînd divinitatea din expli­carea fenomenelor naturii, legile ei fiind creaţia facultăţilor noastre de cunoaştere. 6. In sfîrşit, Kant împacă empiris­mul cu raţionalismul pentru că ex­perienţa ne dă materialul cunoaşte­rii, dar forma este creaţia spiritu­lui. 7. Kant găseşte fundamentul mo­ralei în absolutul suprasensibil. 8. Fenomenul estetic este autonom, geografic este situat între «adevăr» şi «bine». D. prof. I. Petrovici cercetează în­deaproape problemele care consti­­tuesc gîndirea de bazalt a lui Kant; după ce lămurşte o terminolgie e­­senţială, ne prezintă aprioritatea şi idealitatea spaţiului şi timpului kantian, apoi ne produce categoriile kantiene, discută antinomiile şi tre­ce la filosofia practică, filosofia fru­mosului, teoria sublimului, finali­tatea în natură, volumul închein­­du-se cu cronologia operelor lui Kant. O expunere care urmează «axa centrală a operii lui Kant», după ce ne-a creionat în tuş puternic, via­ţa lui domolă» de «Herr Profes­sor» (1724 — 1804) cu formaţie inte­lectuală la Collegium Fridericianum şi universitatea din Königsberg sub controlul spiritual al lui Martin Knutzen, newtonian şi wolfian şi puţintel îndemnat şi spre Leibniz «luceafărul raţionalismului ger­man». Preceptor al grafilor Keyser­ling, totuş om subtil de societate, cugetarea lui Kant începe să se în­chege, susţinută de timbrul ei am­biţios, îndrăsneţ. Kant evoluiază de la raţionalism la empirism, până îşi găseşte formula lui originală şi glo­rioasă, mijind deja (1770), în diserta­ţia lui celebră în latineşte (Despre forma şi principiile lumei sensibile şi a lumii inteligibile) curs de des­chidere la facultate. Peste 11 ani îşi va da măsura completă în «Critica Raţiunii pure», operă epocală, că­­reia-i va adăuga după alţi cinci ani, «Critica Raţiunii practice», tot atît de epocală. Iar fenomenul este­tic va fi explicat în «Critica pute­rii de judecată» pentru ea să intre în problemele religiei «în limitele ra­ţiunii pure», ceia ce i-a atras anate­ma unui monarh bigot. Din sinteză în sinteză, la fel ge­niale şi epocale, Kant se epuizase în eforturi uriaşe, şi nu le-a mai putut coordona în sinteza cea mare. D. prof. Ion Petrovici ne-a dăruit un Kant integral, cu o înţelegere pe care am încercat a o însăila şi o în­drăgostire de subiect care explică «întoarcerea la Kant» o întoarcere prin afecţiune şi preferinţă. «Dacă a împins cu mult înainte gîndirea omnească din locul unde o lăsaseră cei mai mari din prede­cesorii săi, cîştigînd însă poziţii prea avansate, a lovit de oare­care sterilitate sforţările urmaşilor ei». Este ceia ce «constitue totdeauna, pentru Kant, măreţia şi slava lui unică» închee d. prof. Petrovici, ad-­mirabila d-sale monografie, admira-­ bilă prin tehnica ei clar­ă, prin Cu-­ noaşterea intimă a problemei, prini fraza elegantă, stilul cursiv şi bogat şi multele scîntei originale ale co­mentatorului.­­ Este tocmai momentul să adaog şi eu ca d. prof. Petrovici, că, în vre­me ce — zice d-sa — n’a spus totul despre Kant, eu am spus prea pu-» tin despre calităţile acestei cărţi. Vreau să o las singură să vorbias­­că cititorilor ei. Ion Bălean. A apărut: SATUL ROMANESC de George Ciulpan , n­ituaiu prefaţat de prof. Mihail Ianoilescu, in care cititorii noştri vor găsi adevărurile asupra satului nostru innegurat de nevoi şî necazuri

Next