Clopotul, 1949 (Anul 5, nr. 307-323)
1949-09-05 / nr. 307
DITOEIIC t și cei mai dârzi apeimni . De curând s’au încheiat la Moscova, capitala, Uniunii Sovietice lucrările conferinței Partizanilor Păcii din U.R.S.S. fost prezenți aici 120Q de Hodin toate republicile și regi aicestei mărețe târî. Printre ei seau stahanoviști și colhoznici , reprezentanți ai sindicatelor, crețului, femeilor, savanți de , scriitori,artiști, poeți etc. entanții cei mai de seamă iarelor sovietice. Ca oaspeți, au arte la conferință, fruntașii lupttm pace din întreaga lume. afinii sovietici, după ce au deit în mod victorios construcția sinului și se îndreaptă cu pașiii spre comunism, cea mai orânduire socială, sunt «Mișcă numai în condiții de pace ute a înfăptui această măreață a istorică. Acești oameni cari cuprinsul imensei lor tari zinoi uzine și fabrici de tot cari transformă pustiul în teinfloritoare, cari raping spre nebănuite știința, arta și Ute, acești oameni nu pot decât la adâncul ființei lor pacea, care înă viața lor, fericirea lor din ce mai măreață. „Noi suntem por do constructori — a găsitlasul lor la conferință —noi i poporul muncii creatoare, de luptăm pentru pace In lupippa d. n 11 , 11 . , i I si un Contrast puternic între amărețe idealuri ale oamenilor d, cari s’au jertfit atât de Pacificațiile Aiilor Patriei lui', lumea capitalistă, lumea magi aurului, lumea reprezentantiusturilor monopoliste camurlanurile j'cele mai agresive, raze, lumea care pentru a-și ainteresele murdare de exploteste gata să arunce omenirea , valuri de sânge. In aceste spitaliste, una este voința de a popoarelor și alta este 'poll’s jaf și Cotropire a clicilor dețin în mâinile lor puter te Stat. Aceste contradicții apă puternic la temelia orânii sociale din aceste țări, concisvoarele lor de slăbiciunele lor se oglindesc la temperialiștilor de propriul lor, de popoarele ce le suda și în alunecarea treptată a ■ țări pe drumul fascismului, ferința Partizanilor Păcii din ia Sovietică a demonstrat însă dată perfecta concordantă înliticța i de pace a Statului Sociadorința de pace a popoarelor pe, Iar ca rezultat în raportul "ului Nicolai I Tihonov a răsunat ic acea voință neclintită de noi, care am respins atâtea i ale celor, mai aprigi dușmani tri, împotriva vieții și libertății, nu ne temem de război. Notem de amenințări indiferent ie ar veni ele. Noi nu cerșim noi luptăm pentru pași o fe, nu pentru că simțim vreo sfers In fața agresiunii. Noi ■ sichier nici cum nu am fost niciodată înainte, dar apărăm pacea pentru că dorim o existență pașnică și democrată a popoarelor, noi apărăm interesele lor și interesele tuturor oamenilor simpli care au făcut sacrificii fără precedent”. Popoarele țărilor cu democrație populară conduse din victorie la victorie de Partidele Comuniste și muncitorești pentru făurirea societății socialiste, popoarele țărilor care gem sub dominația dolarului, privesc cu nemărginită încredere spre Uniunea Sovietică, bastionul neclintit al păcii mondiale In tara sovietelor oamenii muncii sub conducerea gloriosului Partid Comunist bolșevic și al Genialului Stalin pășesc victorioși spre comunism, deci spre bunăstare și fericire. Fiecare victorie a lor, fiecare nou pas făcut înainte pentru îndeplinirea mărețelor planuri staliniste, mărrește forța Uniunii Sovietice, întărește invincibilul front mondial al păcii, face să crească și încrederea popoarelor lumii în propriile lor forțe, împotriva capitaliștilor și agenților lor. > I îi ; II In fața acestor forțe, a uriașei mișcări pentru pace, planurile războinice ale imperialiștilor nu vor rămâne decât planuri, ele se vor nărui fără îndoială. „Forțele care apără pacea sunt uriașe. Ațâțătorii la un nou războiu, nu au și viu pot [avea sprijinul popoarelor”. „Sunt încă prea vii în memoria popoarelor grozăviile războiului — a declarat Genialul Stalin — și sunt prea mari forțele sociale care sunt pentru pace, pentru ca elevii lui Churchill într’o agresiune să le poată înfrânge și săă îndrepte lucrurile spre un nou războiu”. întreaga omenire iubitoare de pace are amintite privirile spre Moscova, inima Țării Socialismului, de unde a sunat din nou, puternica chemare la luptă pentru apărarea păcii. i \ Desmireșuri se îrabnesc intensificate și mai mult Plasa Sulița a întrecut Plasa Ștefănești,iar comunele Mihălășeni și Ungureni se apropie de îndeplinirea planului In ultima săptămână, ca rezultat al intesificării muncii organizațiilor de Partid și a Comitetelor Provizorii de plasă și comunale, situația desmiriștirilor s’a îmbunătățit. Până la data de 1 Septembrie a. c. se desmiriștise pe întreg cuprinsul județului Botoșani 50 ° ha din totalul suprafețelor ce urmează a fi desmiriștite. In ordinea realizărilor situația se prezintă astfel pe Plăși Plasa Sulița 57,90 ha, plasa Ștefănești 55,10 Kv, plasa Bucecea 48,92% și plasa Botoșani cu 40,68 ° 10. Dintre comunele fruntașe se pot cita: Ungureni cu Oo’o, Mihălășeni cu 80%, Dobârceni cu peste 70 ° 10, Lunca, Trușești Leorda și altele. Dintre comunele codașe, unde munca nu a fost adâncită și nu s-a înțeles importanța deosebită ce o prezintă desmirișbrile pentru mărirea randamentului la hectar fac parte: Gorbănești cu abia 27 ° U, Cucorani cu mai puțin de 103 t, Blândești cu 10 ° 10, Vorona, Siminicea Dumbrăveni și altele. Deasemeni au rămas în urmă comunele Ringhilești, Calarași, Românești, și Santa Mare, unde din cauză că recoltarea păioaselor a fost făcută mai târziu decât în celelalte părți ale județului și lucrările de desmiriștire au întârziat. Zile numărate ne mai despart de începutul campaniei însămănțărilor de toamnă. In acest răstimp, eforturile trebuesc intensificate la maximum pentru ca planul de desmiriștire să fie Îndeplinit. Agitatorii organizațiilor de Partid de la sate, membrii Comitetelor Provizorii de plasă și comunale, trebue să fie în fruntea acestei acțiuni și să îmbine munca de lămurire ca exemplul lor personal. Timpul frumos care se menține trebue folosit din plin. Nici un atelaj să nu rămână neîntrebuințat. Pe un drum nou, spre o viața mai buna au pășit 36 familii de țărani săraci și mijlocași din comuna Roma care și-au unit pământurile în Gospodăria Colectivă „Ilie Pintilie“ victorie pe drumul Duminică 28 August. Sărbătoare mare în comuna Roma. 36 familii de țărani săraci și mijlocași au rupt cu trecutul plin de mizerie și umilință, cu mica gospodărie sărăcăcioasă, pornind pe calea vieții luminoase și îmbelșugate pe calea gospodării agricole colective. Această sărbătoare este însă deopotrivă și a tuturor oamenilor muncii, căci ea înseamnă o nouă lovitură dată dușmanului, o nouă spre socialism. De când e, satul Roma n’a cunoscut atâția oaspeți, zeci de mașini și autocamioane iau adus muncitori de la oraș, zeci și zeci de căruțe cu țărani muncitori din satele învecinate care au venit să vadă toți ochii lor măreața înfăptuire. Din revărsatul zorilor satul a îmbrăcat haină de sărbătoare. Școala, Comitetul Provizoriu și sediul Gospodăriei unde va avea loc inaugurarea sunt înpodobite cu tablouri și verdeață iar steagurile roșii, simbol al muncii și luptei, flutură mândre în zare. Amară ne-a fost *71 sau »a ‘n-rBca 1 . JL** £<1*. JL ÜL«.*«. JAJUL — „In comuna noastră sunt pământuri bune — povestea Dumitru Bunduc—numai că înainte ele nu erau ale noastre și cei care le stăpâneau erau tare hapsâni. Tot satul muncea pe moșiile lui Goilav și Hurduc și niciodată oamenii nu s’ategeau cu ceva. Datacă se întâmpla că munchiai și dator cu lucru și pentru vara viitoare. Dar nu numai boerii ne-au supt vlaga ci și chiaburii ca alde Neculai și Alex Pintilie care s’a îmbogățit din munca noastră Alex. Pintilie strângea vara dela țăranii săracii câte 5-600 oi la stână, iar la împărțitul bânzei nu ne da nimic căci găsea el motive. Și cui să te plângi ?... In minte celor din Roma sunt vii încă toate necazurile îndurate. „Amară ne-a mai fost viața înainte“ continuă Bunduc și aceasta o vezi pe fata lui înăsprită de anii pe muncă grea la boeri, ani în care ia învățat să urască pe toți acei care trăesc din munca altora. „Dar viața iasta nedreaptă nu putea să dureze o veșnicie, și când au venit trupele sovietice în 1944 noi simțeam că denciunt ore să îi,e altfel, de aceea i-am primit ca pe niște frați — întră în vorbă Vasile Puta. A venit apoi reforma agrară, cei săraci am primit pământ iar Partidul ne-ia ajutat să ne mai refacem traiul. Dar tot era greu; euram o vacă și puneam simbrie cu un vecin și așa me aram ogorul. Dar ce puteai să faci? Pământul îi am m>părjit la câteva loturi, îl lucram greu și numai așa pe deasupra zgâriam pământul cu plugul așa că recolta find vorbă să-mi ajungă să hrănesc familia. Și apoi la noi mai era și mtare pacoste cu haturile, buruienile și șoarecii distrugeau mult dîn ceea ce noi semănăm așa că mizeria și sărăcia s’a traut până acum scai de noi. Asta-i calea măi fraților Rezoluția Plenarei C.C. al PJ.Î.R. din 3-5 Martie a adus lumină în mintea acelor care căutau drumul spre o viața mai bună. dț Când Rezoluția a fost citită și (Continuare in pag.4» Mii de muncitori și țărani muncitori au ținut să asiste la inaugurarea gospodăriei colective Numeroasele daruri exprimă dragostea și ajutorul frățesc al muncitorilor de la oraș zi pe șantierul „Uzinele Textile Moldova“ îngust, o zi obișnuită pe șarr „Uzinele Textile Moldova” din ni. 1 de la ora șase, când soarele tinde să se înalțe, muncitorii louesc în oraș încep să soseaâudurile lor ta groșându-se cu muncitori care locuesc în dorele șantierului. Jurând vastul șantier unde insule de muncitori, la zidăria ui Central, la țesătorie, la fila bancurile fierarilor, pe coeședurilor care sunt pe ter:, munca începe să fremeze cule tot mai puternice ale soarelui. flutură lucrările sunt pe terminate contracția filaturii, munca e pe ședuri un grup de muncimontează suporturile metalice i geamurile de sticlă armată, te duri sticla este deja montată, încolo, un alt grup montează ramele de beton armat pentru irti încolo, alții lucrează La înea canalului 1 de scurgere a opta, intru se lucrează cu și mai intensitate. Cea mai bună ede săpători, evidențiată pe i pentru disciplina în muncă și viciozitatea în lucrări, muncește Darea canalului pentru instalare aer condiționat. :ăfi mari de pământ sboară pe i apei repede este încărcat, în căruțe și scot afară. Din când la când câte un muncitor, își șterge cu mâneca fruntea îmbrobonatâ de sudoare, se odihnește o clipă, și apoi din nou, cu mai mult avânt, tatrage hârlețul în pământul tare. In cealaltă extremă a hatei, zidarii așează cărămizi la canalul care face în interior ocolul clădirii. In dreptul iședului al 18-lea se lucrează la o fundație. . ■ „Aici se zidește zidul care va desparte halaringurilor de barajul unde se fac primele prelucrării ale bumbabacului brut” ne lămurește tânărul inginer Theodor Lebădă. „Dincoace, spune el, arătând alături de filatură se cofrează anexa filaturii, unde vor fi instalate laboratoarele și untaie birouri. La filatură lucrările sunt pe terminate, ele fiind îndeplinite în pro Continuare în pag. 4} Dece sau stins întrecerile socialiste la fabrica de confecțiuni „Republica“ In urma angajamentelor luate, oamenii muncii din întreaga țară și-au încordat puterile pentru realizarea planului de producție pe luna August până la 23 ale lunii. Eforturile lor au fost încununate cu succes, ei sărbătorind eliberarea patriei cu angajamentele depășite. Acelaș lucru s’a întâmplat și la fabrica de confecțiuni „Republica” din Botoșani unde muncitorii, avântați la întreceri socialiste au pornit cu elan la muncă. In prima parte a liniei August, realizările lor au fost destul de frumoase și promiteau îndeplinirea întregului plan. Astfel au întâmpinat ei 23 August. ”Dar iată că acum, elanul de muncă, producția în sine, la început din nou să scadă. 1 Cauza? întrecerile socialiste au fost părăsite, munca de agitație, politică la întreprindere slăbită. Totodată, sau dispărut și lozincile mobilizatoare, iar graficele de producție nu există decât latr,o singură secție fiind și aici la urmă cu săptămâni. Deasemenea nici la gazeta de perete nu sunt popularizați toț, cari se evidențiază prin depășiri de norme, sau să fie criticați acei ce rămân la urmă iau producția, astfel că mulți muncitori nu au de unde să știe că tov. Savițchi Maria și Burlacu Olga de la secția lingerie depășesc zilnic norma de lucru, realizând în loc de 19 cămăși câta 14 cămăși și tov. Caraiman Aurica 17 cămăși. Aceeași situație este și la secția pantaloni Unde norma zilnică de 5 perechi taste depășită de Tov. Tăntoeru Mihai care realizează 9 per. și tov. Sta Șloim Herș Leib 10 per. pantaloni. O altă lipsă este că tineretul nu i sta (Continuare. în [pag. 4} NIL — 4 LEI Și Al COMITETULUI PROtfIZO MITETIul IIDETEII P.M.B. BOTOȘANI IIDETEII» BOTOSANI! — La Botoșani vor începe zilele acestea cursuri de specializare pentru profesorii de educație fizică și sport Comitetul Central pentru Educația Fizică și Sport a luat timp intim funcționării în mai multe centre ale țării, a unor, cursuri de specializare și îndrumare care să cuprindă, un număr mare de profesori de educație fizică și sport. Și la Botoșani zilele acestea va avea loc deschiderea cursurilor, la care vor participa anudumăr de 40 de profesori și învățatori din județele: Botoșani, Dorohoi, Suceavu, Câmpulung-Bucovina și Rădăuți. . Cursurile vor dura 15 zile. Pe tot timpul lor, cursiștii se vor bucura de masă și cazare. Ministerul Artelor a organizat la Botoșani o expoziție documentară In ziua de 1 Septembrie a. c. s’a deschis la Botoșani în sala de festivități a ARLUS- ului expoziția documentară organizată de Ministerul Artelor. Expoziția este formată din fotografii și fotomontagii reprezentând munca și lupta oamenilor muncii, sub îndrumarea Partidului Muncitoresc Român, pentru îndeplinirea și depășirea Planului de Stat, pentru construirea socialismului. Alte fotografii reprezintă crâmpee din viața țăranilor muncitori. In centrul expoziției sunt expuse pe un panou trei caricaturi care înfățișează lupta celor ce muncesc pentru combaterea superstițiilor. Expoziția, deschisă în permanență, este vizitată de numeroși muncitori și țărani muncitori care vin ocazional la Botoșani. Luni 5T Septembrie 1949 împotriva persecutării corespondenților Despre unele manifestări „critice“ ce trebuesc aspru criticate Supărați foc se arătară unii dintre funcționarii serviciului registraturii de pe lângă Comitetul Provizoriu Județean, la urma criticei din numărul trecut din „Clopotul”. — Ce, să fim noi criticați fără ca să fim consultați?... — Noi doar muncim, muncim, nu se poate că am greșit! — Mă duc la tov. Președinte, na sa poate, nu! Și repede tov. Rotam Vasile care da obiceiu sare în sus când este criticat, fugit cu reclamația. — Nu, nu se poate că am greșit — își repetă el — și mai ales să fim criticați și în presă. * 1 ! La secția agricolă e și acolo frământa rămane. — Ați auzit?... se face anchetă. Cea cine a dat informația la „Clopotul”? E dela noi cineva... — Ai dat de dracu tov. Martin. „Ai pățit~p” Cum de ai îndrăznit să-i scritici pe cei de la registratură?! — Ehe.... cine știe ce va stabili ancheta!... Și-n precis, vei fi găsită vinovată că m spus! e gata... casă bună nu mai ai aici... Se va trece își în dosarul personal, — comentară cei cu firea mai slabă privind-o audojană pe tov. Martin. j . ( j [ j 1 .. ! . * 1 i 1 ! m] I Numai că adevărata noastră atitudine la problemele criticei trebue să fie cu totul alta. pe la atitudinea pasivă față de cele se întâmplă cu documentele Comitetului Provizoriu ce le trec prin mână, este oglindită, însăși concepția birocratică față de mumică a fundționarilor respectivi. Și nimănui, nu trebue să-i fie indiferent daca o hârtie ce exprimă la fapt o anumită ’directivă, va ajunge la destinație peste o zi, două, sau cum e ta cazul nostru, peste șapte. Și mai ales că destinatarul e o instituție ce se află la chiar orașul Botoșani, la o (Continuare în jing. 4) | ( | I I ) II ( i Indeplinindu-și o datorie patriotică țăranii muncitori predau cu bucurie Statului prisosul lor de cereale Pe întreg cuprinsul județului campania tinerișului și colectărilor decurge cu intensitate. Peste tot țăranii muncitori predau cu multă bucurie cotele de cereale către Stat, conștient că în felul acesta își împlinesc o datorie patriotică. Cu carele frumos împodobite cu drapele și lozinci, cu muzici în frunte, ei transportă prisosul lor de cereale la centrele de colectare. La Pârcovaci-Hârlău țăranii muncitori însoțesc cu muzici și lozinci convoiul spre centrul de colectare Țăranii muncitori din satul Pârcovaci com. Hârlău au dovedit că sunt la înălțimea sarcinilor. Lămuriți de agitatorii organizației de Partid,ei au înțeles rostul măreț al colectărilor, depășind cu planul inițial de colectare. Cu carele gătite de sărbătoare, ei au transportat în ziua de 25 August grâul pe care l-au predat Statului. Ajungând în Hârlău, țăranii muncitori din Pârcovaci au fost întâmpinați de membrii Comitetului Provizoriu Comunal, care a însoțit convoiul până la centrul de colectare. Pe tot drumul s-au strigat lozinci vii, mobilizatoare, alăturându-li-se lor numeroși cetățeni, care au manifestat pentru Partid și Guvern. In comuna N. Bălcescu țăranii muncitori se ajută între ei la transportul cotei de cereale la centrul de colectare In comuna N. Bălcescu tinerișul este în toi. La ariile de treer țăranii muncitori predau bucuroși prisosul lor Statului. Toate svonurile chiaburilor s’au dovedit a fi fără temei și ei își îndeplinesc cu dragoste această obligație patriotică. Țăranii muncitori care au căruțe ajută pe cei lipsiți de atelaje să transporte neîntârziat cotele de grâu la centrul de colectare. Gospodaria Agricolă de Stat Fântânele a terminat desnmiristirile La Gospodăria Fântânele se muncește cu multă râvnă la desmiriștiri. Zi și noapte tractoarele răstoarnă brazda neagră pe lanurile gospodăriei. Tractoriștii Hulubei Vasile cu ajutorii Apărăloaie Ion și Iacob Costică sunt în întrecere socialistă cu Lebedeanu Valeri și Ispir Ion Hulubei Vasile în 20 ore de muncă de zi și noapte, realizează câte 12 hectare față de 3,5 hectare cât trebuie să realizeze în 10 ore normal de muncă, ceia ce revine, 160% peste normă. Lebedeanu Valeriu cu un tractor mai vechi, are și el destulă dragoste pentru muncă, dar nu poate realiza mai mult de 7-8 hectare la 20 ore de muncă, ceia ce revine 100% peste normă. Acești tractoriști și ajutoarele lor înțeleg importanța desmiriștirilor în campania agricolă și muncesc cu dragoste și devotament față de partid și planul nostru de stat pe anul 1949. In felul acesta ei au reușit să desmiriștească până acuma mafí* mirícfoló 1 ‡^