Clopotul, octombrie-decembrie 1968 (Anul 24, nr. 2321-2400)

1968-10-18 / nr. 2336

(Urmare din pas I) de radio. Prefacerile înnoitoa­re ce au avut loc în modul de viață al cetățenilor, care se văd pe fața, pe masa și în îm­brăcămintea, în întreaga înfă­țișare a locuitorilor comunei, au generat și un nou mod al lor de a gîndi. Toate acestea sunt o urmare firească a po­liticii înțelepte elaborată de Partidul Comunist Român, po­litică ce exprimă voința noas­tră, a tuturor. Sînt nespus de bucuros că particip la această adunare populară din Flămînzi — a spus în cuvîntul său tovarășul Mircea Călin, președintele C.A.P. Ripiceni. Doresc să vă informez cu a­­cest prilej că, la fel ca și alte cooperative din județ, la Ri­­piceni noi am obținut an de an, producții agricole tot mai bogate. Ca urmare a extinde­rii mecanizării la majoritatea culturilor, a folosirii unor can­tități tot mai mari de îngrășă­minte, a măririi an de an a suprafețelor irigate — care au ajuns la aproape 500 ha — am reușit să obținem chiar în con­dițiile secetei din acest an 3.200 kg. porumb la ha., 35.000 kg. sfeclă de zahăr la ha., 52.000 kg. fin­­ lucernă masă verde, iar la fiecare vacă furajată 1.950 litri lapte etc., realizări ce vor contribui la creșterea averii obștești la pes­te 7.500.000 lei. Vă asigurăm, stimați con­ducători, că, atașați cu trup și suflet partidului nostru glo­rios, o să vă urmăm întotdea­una îndemnurile, care s-au do­vedit atît de prețioase pentru noi, vom munci mai bine, mai cu spor, spre a smulge acestui pămînt strămoșesc roade mai bogate. A vorbit apoi tovarășul Vir­gil Baraboi, profesor la școala generală din comuna Flămînzi, care, adresînd oaspeților, în numele intelectualilor, fiebinți urări de bun venit, a spus: Conștienți de înalta răspun­dere ce o avem față de partid și popor, vă asigurăm că vom face totul pentru a instrui și educa în așa fel copiii ce ne sînt încredințați, încît ei să devină constructori de nădej­de ai socialismului în patria noastră. Dacă în vremurile lui 1907 exista aici o școală cu doar doi învățători, umiliți de autori­tăți, și doar 50 elevi, astăzi cele 58 de cadre didactice in­struiesc și educă în condiții corespunzătoare peste 1.200 de elevi. In anii socialismului a crescut continuu nivelul de trai al locuitorilor comunei, oamenii se hrănesc și se îm­bracă mai bine. Vă încredințăm, stimați con­ducători, că alături de puter­nica noastră clasă muncitoare aliată cu țărănimea, noi, inte­lectualii, cu inima și cu gîndul mereu la partid, suntem­ hotă­­rîți ca, prin strădania și fap­tele noastre, să ne aducem contribuția la efortul unanim de a face din România socia­listă o țară tot mai bogată și mai înfloritoare. Primit cu vii și însuflețite aplauze, ia cuvîntul tovarășul Nicolae Ceaușescu. Cuvîntarea este subliniată în repetate rînduri de ovații furtunoase. Ultimele cuvinte sînt acoperite de urale : se scandează „PCR“, „Ceaușescu“, în drum spre Botoșani, oas­peții sunt salutați de mulți­mea ce străjuie, în fiecare comună, șoseaua. Străzile o­­rașului îi întimpină împodo­bite de sărbătoare. Balcoane­le și ferestrele caselor sunt a­­devărate expoziții de flori, de scoarțe și covoare. De la mic la mare, locuitorii municipiu­lui au ieșit să-și salute oas­peții dragi. Asistăm la o im­punătoare manifestație de a­­tașament față de politica par­tidului, de nețărmurită dra­goste pentru conducătorii săi. Din mașini, oaspeții răspund cu căldură aclamațiilor mul­țimii. In fața liceului „August Tre­­boniu Laurian“, coloana se o­­prește pentru cîteva minute. Elevi și profesori de la cele 9 școli generale, 5 licee, două școli tehnice postliceale,­ 3 școli profesionale, studenți și cadre didactice de la Institu­tul pedagogic de învățători fac o primire plină de entu­ziasm tineresc conducătorilor de partid și de stat. In nume­le celor 10 000 de elevi — a­­proape o treime din populația orașului — pionierul Costel Hîncu adresează secretarului general al CC al P.C.R. cuvin­tele calde de bun venit. Mul­țumind pentru grija acordată dezvoltării învățămîntului, el exprima hotărîrea colegilor săi de a se strădui în perma­nență pentru a obține rezul­tate bune la învățătură. Coloana de mașini străbate străzile orașului îndreptîndu­­se spre Uzinele textile „Mol­dova“. Cea de-a doua vizită a conducătorilor de partid și de stat la întreprinderea botoșă­­neană este așteptată cu bucu­rie și emoție. La intrarea în uzină, tova­rășii Alexandru Sencovici, mi­nistrul industriei ușoare, Di­­mitrie Hreciuc, prim-secretar al Comitetului municipal Bo­toșani al P.C.R., președintele Consiliului popular municipal, reprezentanții conducerii uzi­nei, ai organizațiilor de partid și obștești salută pe oaspeți. Un grup de tinere le oferă flori începe vizitarea întreprinde­rii. Se trece prin secția filatu­ră. Rețin atenția ringurile mo­derne, mașini de o înaltă pro­ductivitate, care produc fire de bumbac și de celofibră. Di­rectorul uzinelor, Augustin Cordoș arată că secția a atins și a depășit parametrii proiec­tați. Se vizitează apoi țesăto­­ria. Aici se produc în fiecare zi 120 000 metri pătrați de țe­sături, apreciate atît pe piața internă, cît și externă pentru buna lor calitate. Oaspeții sînt informați că întreaga produc­ție se realizează cu războaie automate produse de uzinele „Unirea“ din Cluj. Textiliștii­­ arată foarte mulțumiți de performanțele obținute la a­­ceste mașini. Vizitarea uzinelor continuă La secția finisaj, directorul uzinelor amintește : Acum 2 ani și jumătate, cînd ați vizi­tat aceste uzine, aici v-au în­­tîmpinat schelele constructori­lor. Astăzi, după cum vedeți, mai avem o secție nouă: sec­ția de finisaj — una dintre cele mai moderne din țară. In marea hală, imensele in­stalații par a lucra nesupra­are în fața teatrului din oraș loc un mare miting. Deschizînd mitingul, tovară­șul Gheorghe Ghinea, prim­­secretar al Comitetului jude­țean P.C.R. Botoșani, expri­­mînd satisfacția locuitorilor județului Botoșani, a adresat conducătorilor de partid și de stat o călduroasă urare de bun sosit, împreună cu întregul nostru popor — a spus în continuare vorbitorul — oamenii muncii din județul Botoșani prețuiesc și admiră clarviziunea cu care partidul soluționează proble­mele complexe ale evoluției societății noastre, spiritul cre­ator ce-l promovează în toate domeniile vieții sociale price­­pe ruperea sa de a mobiliza în numele aceluiași ideal întrea­ga noastră națiune, consecven­ța cu care urmărește punerea în valoare a hărniciei și inte­ligenței poporului, cutezanța și realismul de care dă do­vadă în toate problemele pri­vind dezvoltarea viitoare a României, principialitatea , cu care apără interesele noastre naționale și Cauza Unității­ mișcării comuniste mondiale, dăruirea generoasă și plină de­ noblețe cu care conducătorii partidului, dumneavoastră, to­varășe Nicolae Ceaușescu, vă consacrați forțele pentru a da viață aspirațiilor și năzuințe­lor întregii noastre națiuni. Evocînd principalele reali­zări ale oamenilor muncii din județul Botoșani — între care faptul că în primele 9 luni ale anului valoarea producției in­dustriale globale a județului a crescut cu 13 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut — vorbitorul a că preocupările majore arătat ale organelor de partid din județ, ale tuturor salariaților sunt îndreptate către soluționarea problemelor complexe pri­vind așezarea pe temelii știin­țifice a producției și a mun­cii, intensificarea activității pentru îndeplinirea cu succes a planului de producție la toți indicatorii, utilizarea de­plină a capacităților de pro­ducție și a timpului de lucru, în vederea creșterii eficienței întregii activități economice. Ne ocupăm, de asemenea, de mobilizarea tuturor forțelor pentru ridicarea continuă a agriculturii județului, pentru sporirea continuă a pro­ducției vegetale și animale, de întărirea economică și or­ganizatorică a cooperativelor de producție, în scopul creș­terii contribuției agriculturii la dezvoltarea întregii econo­mii naționale, sporirii venitu­rilor țăranilor cooperatori, ridicării nivelului de trai al poporului. Prețuirea acordată de către partidul și statul nostru ac­tivității de formare a conștiin­ței socialiste, de ridicare a nivelului de cultură și civili­zație al poporului, de educare a tinerei generații este ilus­trată de măsurile stabilite pri­vind perfecționarea structu­rii și conținutului învâțămîn­­tului de toate gradele. Pe a­­ceastă linie se înscriu și efor­turile făcute de organele de partid și de stat din județul nostru în scopul asigurării ba­zei materiale necesare desfă­șurării activității didactice, lărgirii capacității de cuprin­dere a sistemului de învăță­­mînt, paralel cu îmbunătăți­rea continuă a activității in­structiv - educative. Ne folosim de dv., iubite tovarășe prezența Nicolae Ceaușescu, și a celorlalți con­ducători de partid și de stat spre a vă mulțumi pentru gri­ja pe care partidul și guver­nul o acordă în permanență ridicării multilaterale a jude­țului nostru. Vă asigurăm că nu vom precupeți nici un e­­fort pentru a fi,­­prin străda­nia și faptele noastre, la înăl­țimea sprijinului acordat, pen­tru înflorirea patriei noastre socialiste. Sînt nespus de bucuroasă — a spus în cuvîntul său to­varășa Maria Vasilache, mai­vegheate. Intr-adevăr, ele sînt deservite doar de 6 oameni Vorbind despre preocupările actuale, inginerul - șef al uzi­nelor arată că este în curs de rezolvare o problemă mai ve­che — optimizarea folosirii spațiilor de producție. In ur­ma acestei acțiuni, afirmă el, producția va spori cu 3 000 00fl metri pătrați de țesături anual. Vizita în uzină se încheie în sala unde s-a amenajat o mi­că și sugestivă expoziție. Pre­­zentînd cîteva din cele 27 de sortimente de țesături produc aici, în peste 200 ce­se de poziții coloristice, gazdele ra­portează că au fost respectate indicațiile făcute în cursul primei vizite de tovarășul Nicolae Ceaușescu privind re­ducerea prețului țesăturilor și diversificarea lor. La plecarea din uzină, sute­le de muncitori manifestează îndelung, exprimîndu-și cu însuflețire hotărîrea de a mun­ci și pe mai departe pentru îndeplinirea marilor sarcini pe care partidul le pune în fața poporului, ci toare la Uzina textilă „Mol­dova“ din Botoșani — că am posibilitatea să exprim, în nu­mele colectivului uzinei textile în care lucrez, atașamentul nostru de neclintit față de în­treaga politică a Partidului nos­tru Comunist, față de dumnea­voastră, tovarășe Nicolae Ceaușescu, de toți cei care conduc destinele patriei și na­țiunii noastre socialiste pe drumul fericirii și prosperită­ții. Cu nespusă bucurie colecti­vul de muncă a primit astăzi vizita dv. și a celorlalți condu­cători, avînd convingerea că îndrumările prețioase pe care le-am primit cu acest prilej vor constitui un imbold în munca de viitor. Muncind cu dăruire și hărnicie pentru în­deplinirea sarcinilor de pro­ducție, colectivul uzinei noas­tre își exprimă adeziunea una­nimă la principiile politicii in­terne și externe promovate cu consecvență de partid. A luat apoi cuvîntul tovară­șul Ștefan Dragomir — direc­torul liceului August Treboniu Laurian, din Botoșani, care a subliniat bucuria cu care îi în­­tîmpină pe înalții oaspeți inte­lectualii din orașul Botoșani, pe acest pămînt strămoșesc, leagăn al multor fapte glori­oase, de pe meleagurile că­ruia s-au ridicat mari figuri ale culturii naționale româ­nești. Subliniind apoi a­­tenția acordată de partid învățămîntului, științei și cul­turii, componente inseparabile ale operei de edificare a socia­lismului, fără de care nu se poate concepe făurirea unei societăți moderne, avansate, vorbitorul a relevat importan­ța măsurilor privind perfecțio­narea structurii și conținutului învățămîntului de toate gra­dele. Fie-mi îngăduit, cu acest prilej, să exprim mulțumi­rile cele mai călduroase adresate dv., tovarășe Nicolae Ceaușescu, și celorlalți con­ducători de partid și de­­ stat pentru sprijinul nemijlocit și stăruitor acordat dezvoltării învățămîntului, pentru îndru­mările pe care le-am primit din partea dv. și care repre­zintă pentru noi coordonate esențiale ale activității. A vorbit apoi tovarășul Mihai Bîrliga, președintele C.A.P. Roma, care a spus : In entuziasmul cu care vă întîm­­pinăm, cinstiți oaspeți, se gă­sește toată dragostea țăranilor din județ, toată recunoștința noastră pentru viața nouă pe care o trăim, pentru drumul luminos deschis țărănimii de politica științifică a partidului nostru pe care o urmăm cu nespusă încredere. Vă raportez cu mare bucu­rie, iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu, că în cei 19 ani care au trecut de la constitui­rea cooperativei agricole din Roma, averea noastră obșteas­că s-a ridicat la peste 17 mi­lioane lei. Anul trecut am rea­lizat venituri de peste 15 mi­lioane. In prezent, am în­cheiat recoltarea culturilor de toamnă și ne îndreptăm toate forțele pentru a termina grab­nic semănatul griului. Știm că mai avem multe de făcut. Aș spune că chiar foarte multe. Suntem­ însă convinși că problemele care se ridică le vom rezolva cu succes da­torită faptului că partidul nos­tru se preocupă cu consecven­ță de continua dezvoltare a patriei noastre socialiste. Alături de vîrstnici, tinerii din orașul și județul Botoșani — a spus tovarășul Ion Dra­­gomir, prim-secretar al Comi­tetului județean Botoșani al U.T.C. — primesc astăzi cu deosebit entuziasm și bucurie vizita pe aceste meleaguri a conducătorilor de partid și de stat, în frunte cu tovarășul Nicolae Ceaușescu. Activitatea laborioasă desfășurată de con­ducerea partidului și statului, constituie pentru tineretul nostru un minunat exemplu de slujire a intereselor patriei noastre socialiste, o înaltă pil­dă de devotament pusă în slujba celor mai înalte idea­luri ale poporului român. Pu­ternica dv. personalitate, iubi­te tovarășe Nicolae Ceaușescu, faptul că din fragedă tinerețe au­ intrat în mișcarea munci­torească, închinîndu-vă întrea­ga viață slujirii intereselor po­porului, triumfului mărețelor idei ale socialismului și comu­nismului, reprezintă un model demn de urmat pentru între­gul nostru tineret. Relatînd apoi succesele obți­nute de tinerii din orașul și județul Botoșani în întreprin­derile industriale și unitățile agricole socialiste, despre re­zultatele la învățătură, în șco­lile de cultură generală și li­cee, în acțiunile gospodărești care continuă frumoasele tra­diții ale muncii patriotice, vor­bitorul a spus : Asigurăm con­ducerea partidului, pe dv. per­sonal, tovarășe Nicolae Coloana de mașini se în­dreaptă apoi spre orașul Do­rohoi, străbătînd ținuturile nordice ale județului, cuprin­se între podișul înalt al Su­cevei și cîmpia Jijiei. Este un colț de țară cu frumoase și înfloritoare plaiuri, este locul unor vestigii care evocă vi­brante pagini de istorie și cultură românească. Vizita de lucru începe la tînăra fabrică de confecții. Conducătorii de partid și de stat sînt salutați de Alexandru Sencovici, ministrul industriei ușoare, Vasile Caba, secretar al Comitetului orășenesc Do­rohoi al P.C.R., președintele Consiliului popular orășenesc, de cadre de conducere ale fabricii, de muncitori și tehni­cieni. Directorul întreprinderii, Gheorghe Burlacu, prezentînd succesele obținute, informează pe oaspeți că planul pe prime­le trei trimestre ale anului a fost îndeplinit la toți indica­torii. Prevederile la produc­ția marfă au fost depășite cu 11 la sută iar la productivi­tatea muncii cu 2,2 la sută. In toată această perioadă, fabri­ca a realizat și livrat confec­ții de calitate. In acest sens, gazdele arată că sunt preocu­pați de îmbunătățirea calității bunurilor de consum pe care le produc, de reducerea cos­tului lor. Se vizitează principalele secții ale fabricii. La trecerea oaspeților, muncitorii se o­­presc o clipă din lucru și a­­plaudă cu însuflețire. Tovarășul Nicolae Ceaușescu se interesează de măsurile luate în vederea diversificării sortimentelor de confecții realizării unor produse cores­și­punzătoare cerințelor mereu sporite ale populației. Colectivul fabricii își ia un călduros „rămas bun“ de la conducătorii de partid și de stat, încredințîndu-i că nu va precupeți nici un efort pentru a îndeplini și pe viitor sarci­nile ce-i revin. Intre timp, în piața orașului s-au adunat peste 15 mii de locuitori din Dorohoi, precum și țărani cooperatori din co­munele învecinate — Șendri­­ceni, Corlăteni, Brăești. Ei îi întimpină pe iubiții oaspeți cu puternice urale și ovații. Aici are loc o mare adunare popu­lară. Deschizînd adunarea, tova­rășul Vasile Caba, secretarul Comitetului orășenesc Dorohoi al P.C.R., a adresat oaspeților un călduros salut din partea întregii populații a orașului, evocînd apoi rezultatele obți­Ceaușescu, că tineretul din o­­rașul și județul Botoșani va depune toate eforturile pentru a se arăta demn de glorioase­le tradiții ale comuniștilor, pentru a păși mereu înainte alături de întregul popor, sub steagul de luptă al încercatu­lui nostru partid. In uralele mulțimii, care umple pînă la refuz piața Tea­trului, ia cuvîntul tovarășul Nicolae Ceaușescu. Mitingul ia sfîrșit într-o at­mosferă de entuziasm general. Cei prezenți își exprimă prin ovații și aclamații puter­nice adeziunea lor puternică la politica partidului, la măsuri­le luate pentru înflorirea pa­triei, își exprimă hotărîrea de a lupta neobosit pentru tradu­cerea lor în viață. Se scandea­ză minute în șir numele par­tidului, al secretarului gene­ral al C.C. al P.C.R., tovară­șul Nicolae Ceaușescu, nute de oamenii muncii din oraș în diferite domenii ale construcției socialiste. Subliniind apoi că și orașului Dorohoi i se deschid frumoase perspective de înflorire în viitor, prin obiectivele ce se realizează sau care urmează a fi construite, vorbitorul arătat că se află în construc­­­ție în prezent o fabrică de brînzeturi, iar în anii viitori se va înălța o fabrică de încăl­țăminte, se va extinde fabri­ca de cărămidă, vor fi date în folosință noi blocuri de locuit și obiective social-culturale. Un loc important în preocupă­rile actuale îl ocupă grija pentru îmbunătățirea continuă a gospodăririi orașului, pentru mai buna întreținere a fondu­lui de locuințe și a străzilor. Ne străduim să înlăturăm nea­junsurile ce se mai manifestă în buna aprovizionare a ora­șului cu mărfuri industriale și alimentare, să asigurăm o de­servire civilizată cetățenilor. Vă încredințăm că sîntem pe deplin conștienți de mari­le sarcini pe care partidul ni le pune în față și ne angajăm în fața dumneavoastră să în­lăturăm lipsurile care se mai manifestă în diferite sectoare de activitate. " Este o mare cinste pentru mine să aduc conducerii de par­tid și de stat, personal dr. tova­rășe Nicolae Ceaușescu, salu­tul fierbinte al comuniștilor și al celorlalți salariați ai Fabri­cii de confecții din Dorohoi, a spus în cuvîntul său tovarășa Maria Titianu, muncitoare a fabricii. Colectivul de muncă din care fac parte este tînăr și modest, atît ca număr de angajați, cît și sub raportul realizărilor, dacă îl comparăm cu al cetă­ților industriei noastre so­cialiste, dar și el știe să-și facă datoria. Astfel, în cele trei trimes­tre din acest an, ca urmare a mai bunei organizări a pro­ducției și a muncii, am reali­zat un spor substanțial de pro­ducție și o depășire cu 10 la sută a beneficiilor planifica­te. La succesele prezentului fiecare dorește sincer să adau­ge noi și mari succese viitoa­re. Avem condiții pentru a realiza această dorință și, sub conducerea organizației de partid, vom valorifica prețioa­sele indicații date de dumnea­voastră cu prilejul acestei deo­sebit de importante întîlniri. Vă asigurăm iubiți oaspeți, că vom ști să ne facem întru (Continuare in pagina a IlI-a) Mitingul oamenilor muncii din orașul Botoșani în mijlocul oamenilor muncii din Dorohoi In timpul mitingului din Botoșani CLOPOTUL PAGINA 2 Vizita conducătorilor de partid și de stat în județul Botoșani Salutul adresat de tovarășul Nicolae Ceaușescu participanților la mitingul de la Botoșani Dragi tovarăși. Doresc să încep prin a vă transmite dv­. tuturor locuito­rilor municipiului și județului Botoșani, un fierbinte salut din partea Comitetului Cen­tral al Partidului, a Consiliu­lui de Stat și a guvernului republicii noastre socialiste (Urale puternice). Totodată, doresc să exprim mulțumiri­le noastre locuitorilor din sa­tele și orașele prin care am trecut pentru primirea căldu­roasă, pentru manifestările e­­moționante cu care am fost întîmpinați. In acestea noi ve­dem expresia cea mai grăi­toare a încrederii pe care dv., întregul nostru in partidul nostru popor o are în conducerea sa, în comunist, politica marxist-leninistă a partidului îndreptată spre bunăstarea și fericirea poporului român (Aplauze, urale), în aceste două zile ne-am întîlnit cu zeci de mii, cu sute de mii de muncitori, țărani, intelectuali, în privirile fie­căruia — bărbați, femei, ti­neri, bătrîni — am văzut expresia hotărîrii ferme poporului de a înfăptui nea­a­bătut programul de desăvîr­­șire a construcției socialiste, expresia hotărîrii fiecărui ce­tățean de a face totul pentru înflorirea României, rea bunăstării, întărirea ridica­in­dependenței și patriei socialiste, suveranității (Urale pu­ternice). Am vizitat întreprinderea din orașul dv. Am putut con­stata cu satisfacție că în ul­timii doi ani care au trecut de cînd am vizitat-o, colecti­vul a obținut rezultate bune în activitatea sa, a realizat sarcinile de dezvoltare a pro­ducției, că noile capacități de producție au atins parametrii proiectați și asigură produse de calitate tot mai bună. Do­resc să exprim la acest mi­ting cele mai calde felicitări întregului colectiv al Uzinei textile „Moldova“ din Bo­toșani și să-i urez noi și noi succese în activitatea sa .(Vii aplauze). Ne-am întîlnit cu mulți ță­rani cooperatori, ne-am oprit în comuna Flămînzi, am vă­zut pe parcurs multe expozi­ții agricole roadele bogate care înfățișează ale activită­ții țărănimii noastre coope­ratiste. Am ascultat aici cele spuse de președintele unei cooperative agricole de pro­ducție. Am putut constata cu bucurie că țărănimea coo­peratistă se străduiește să folosească tot mai bine mij­loacele tehnice, îngrășămin­­tele chimice, recomandările științei, să smulgă recolte tot mai bogate pămîntului. Do­resc ca la acest miting din capitala județului să exprim țărănimii Botoșani coope­ratiste, tuturor muncitorilor de pe toate ogoarele județului, cele mai calde felicitări și u­­rări de noi și noi succese. (Vii aplauze). Am ascultat aici cuvîntul rostit de directorul unui liceu din orașul dv. Pe parcurs, în sate, în orașe, ne-am întîlnit cu zeci de mii de elevi care și-au manifestat bucuria vie, încrederea și dragostea față de partidul nostru comunist, pentru condițiile de învățătu­ră pe care le creează tinerei noastre generații. Intr-adevăr, în județul dv., ca în întreaga țară, condițiile create pentru instruirea copiilor patriei, pen­tru a asigura tineretului po­sibilitatea de a învăța, de a-și însuși cunoștințele cele mai moderne, sunt din ce în ce mai bune. Doresc să-i felicit din toată inima pe profesorii și în­vățătorii din Botoșani, din municipiu și din județ, pe toți elevii, să urez întregului corp didactic succese tot mai mari în activitatea nobilă de edu­care a tinerei generații în spi­ritul patriotismului socialist, al internaționalismului prole­tar, în înarmarea tineretului cu cele mai înalte cunoștințe științifice. (Aplauze puternice, îndelungate). Adresez, de ase­menea, elevilor cele mai bune urări de succes la învățătură. Munciți continuu, dragi prie­teni, însușindu-vă cunoștințele pe care profesorii voștri vi le predau. Aveți permanent în fața voastră exemplul înainta­șilor și nu uitați nici un mo­ment că construcția socialis­mului și comunismului cere oameni cu cea mai înaltă pre­gătire. Folosiți din plin con­dițiile pe care vi le creează partidul și guvernul pentru a deveni mîine buni construc­tori ai socialismului și comu­nismului, cetățeni de nădejde ai patriei noastre, militanți în stare să asigure continuarea activității de înflorire a națiu­nii române. (Aplauze însufle­țite). Se bucură faptul că oame­nii muncii din întreprinderi­le și unitățile agricole din județul Botoșani își îndepli­nesc sarcinile ce le revin din programul elaborat de Con­gresul al IX-lea al partidu­lui și își aduc contribuția ac­tivă la desăvîrșirea construcției socialiste în România. Satisfă­cuți de rezultatele bune de pînă acum, nu putem să nu vedem ce mai avem de făcut. Pro­gresăm și în industrie, și în agricultură, și în știință, în­­vățămînt, cultură, dar pentru a realiza socialismul în România trebuie să deplin mai depunem încă multe eforturi. De aceea, folosind experien­ța cîștigată, să unim toate e­­nergiile pentru a obține re­zultate tot mai bune, pentru a spori atît avuția materială cît și cea spirituală a patriei. A­­ceasta e calea unui nivel de viață tot mai ridicat pentru toți cei ce muncesc în Româ­nia. Calea desăvîrșirii con­strucției socialiste. (Aplauze îndelungate). Tot ce am realizat pînă acum este rezultatul muncii entuziaste a întregului popor, dovada capacității creatoa­re a clasei muncitoare, a țărănimii, a intelectualității. Poporul român a demonstrat că, devenind stăpîn pe desti­nele sale, poate făuri, într-o perioadă relativ scurtă, ade­vărate minuni în dezvoltarea socială. Iată dovada superio­rității socialismului asupra o­­rînduirii capitaliste. (Vii a­­plauze). In același timp, realizările României adeveresc justețea politicii marxist - leniniste a partidului nostru, capacitatea sa de a aplica în mod creator învățătura marxist - leninistă, adevărurile sale general­­ va­labile la condițiile concrete ale țării noastre, de a conduce poporul pe drumul făuririi de­pline a socialismului, pe dru­mul spre comunism. (Aplauze, urale). Realitatea ne dă temei să a­­firmăm că programul pînă în 1970 va fi nu numai realizat, dar chiar depășit, că poporul român, stăpîn pe destinele sale, sub conducerea partidu­lui, va merge cu pași tot mai mari înainte pe calea bună­stării și fericirii, făcînd ca so­cialismul să devină un bun al fiecărui cetățean. România își va aduce în același timp contribuția la întărirea siste­mului mondial socialist, la ca­uza păcii în lume. (Aplauze, urale). Luînd toate măsurile pentru asigurarea progresului patriei, acționînd în direcția dezvoltă­rii industriei, agriculturii, ști­inței, culturii, ne îndeplinim una din îndatoririle funda­mentale în fața poporului. Vă asigurăm, tovarăși, că pentru partidul nostru, pentru con­ducerea sa, nu există nimic mai de preț decît servirea in­tereselor poporului. Vom face totul pentru a ne îndepli­ni înaltele îndatoriri față de popor. (Aplauze, urale). In același timp, acționînd pen­tru dezvoltarea colaborării și cooperării cu toate ță­rile socialiste, cu toate sta­tele lumii, fără deosebire de orînduirea socială, ne aducem contribuția la triumful cauzei socialismului și al păcii în lume. Vom acționa și în viitor pentru întărirea unității țări­lor socialiste, a mișcării comu­niste, pentru lichidarea diver­gențelor existente în mișcarea comunistă, considerînd că în felul acesta ne îndeplinim una din cele mai importante sarcini internaționale, întărim solidaritatea în lupta pentru pace și socialism. (Aplauze, urale). Intîlnirile pe care avut ieri la Iași și astăzi le-am Botoșani, ca,, și intîlnirile avu­în­te în ultimul timp în­ alte ju­dețe și orașe ale patriei noas­tre, ne-au confirmat încă o dată că politica partidului nos­tru se bucură de aprobarea de­plină a întregului popor, că po­porul român este strîns unit în jurul partidului, hotărît să înfăptuiască neabătut politica sa internă și externă punzătoare intereselor și cores­tă­zuințelor vitale ale națiunii noastre socialiste. (Aplauze, urale). Dați-mi voie ca în încheiere să vă urez încă o dată, din toată inima, succese și mai mari în toate domeniile de ac­tivitate, realizări care să spo­rească contribuția dumnea­voastră la cauza generală a socialismului în România, la ridicarea continuă a nivelu­lui de viață al poporului. Vă doresc multă sănătate și fericire la toți. (Ap­auze, urale puternice, îndelungi).

Next