Constructorul, septembrie 1951 (Anul 3, nr. 86-90)

1951-09-01 / nr. 86

es COM ST­R­U­CTORUIT Orașul Comsomolsc pe istoria orașului Comsomolsc pe Volga Începe de când, după vorbele poetului, „Deasupra focului de vreascuri fu atârnat primul ceaun”. De atunci nu a trecut un an, și iată, pe colinele malului stâng al marelui fluviu rus, printre verdele intens al pinilor al­besc cartierele de clădiri proaspăt constru­ite: case de locuit cu două etaje, maga­zine, un combinat de învățământ, un club, o școală medie, o creșă. Acest nou orășel este centrul unuia din cele mai importante raioane de construc­ție ale hidrocentralei de la Cuibîșev. Aici se vor construi ecluze, un canal navigabil, un șantier de reparații navale; tot de acest sector va ține uriașul baraj care va stră­bate Volga în curmeziș și va da naștere Mării de la Cuibîșev. — Dar cine a propus pentru­­ orășel nu­mele de Comsomolsc ? — întrebarăm noi pe organizatorul de partid, tovarășa An­fimova. — Nu o știe nimeni. Numele ,„Comso­molsc” a apărut așa, cum se naște un cân­tec popular... Când primul grup de constructori des­cinse pe malul stâng și se instală tempo­rar pe malul fluviului se constată că toți aceștia — tineri șoferi, ingineri, tehnicieni sunt comsomoliști. Ei înțeleseră de îndată că nu-i aștepta aici o viață ușoară. De jur împrejur se întindeau păduri și mlaștini, „întocmai ca în taigaua Amurului, — spuse cineva... Vă aduceți aminte cum s’a con­struit acolo orașul tineretului — Comsomol­­scul ?...”. Vestea construirii Comsomolscului pe Volga ajunsese până la Comsomolsc pe Amur; tinerii constructori de pe Volga pri­miră o scrisoare din depărtatul oraș al Extremului Orient. „Dragi prieteni — scriau comsomoli­știi de pe Amur. — Vă este cunoscută minu­nata istorie a orașului nostru. Suntem si­guri că și voi veți construi pe Volga un frumos oraș, un nou Comsomolsc. Iată cum se prezintă acum Comsomolscul nostru, cum continuăm noi tradițiile primilor com­somoliști entuziaști, care, acum 19 ani, au venit să atace taigaua din Extremul Ori­ent... Acum se găsește aici unul din cele mai frumoase orașe ale țării. In Comsomolsc există mai mult de 40 școli de cultură generală, școli medii teh­nice, palate culturale, parcuri, stadioane. Plimbați-vă pe strada principală — Aleea Muncii. Ea este așternută cu asfalt și în­veștmântată în verdele bogat al copacilor. De o parte a Aleei Muncii se găsește par­cul și clădirea uriașă a Palatului Culturii, de cealaltă parte se înșiră, clădiri cu patru etaje, Casa inginerului și tehnicianului, biblioteca, școala tehnică medie. Avem multe asemenea străzi...”. Când cei din Comsomolsc pe Volga pri­miră această scrisoare, pe malul stâng al fluviului se desfășurau tot mai mult lucră­rile de construcție: brațul de derivație Fiodorov, stă­vila­rul de apărare a ecluzelor împotriva revărsărilor, terasa pilonilor con­ductelor electrice de înalt voltaj și multe altele. Orașul Comsomolsc pe Volga crește cu repeziciune. Constructorii celei mai mari centrale hi­droelectrice din lume au și primit în folo­sință primele blocuri de locuințe. Se con­struesc încă 20 de noi blocuri de locuințe. Volga Se termină finisajul Interior al școlii me­dii în care, de la 1 Septembrie, își vor în­cepe învățătura copiii constructorilor. In încăperile școlii vor învăța temporar și studenții filialei Institutului Industrial din Cuibîșev — prima instituție de învă­țământ superior de pe șantiere. In orășel funcționează un ambulatoriu (în viitor se va construi un întreg cartier de clinici), poșta, telegraful. Pe malul Vol­gai se crează un parc de cultură și odihnă. Este proiectată construirea în oraș a unei fabrici de pâine, a unei instalații de în­călzire centrală a orașului­­ a unui apeduct, a unei rețele de conducte de gaz. Vorbind despre lucrările executate în 1951, șeful raionului de construcții din Comsomolsc, V. Zagorodnicov le-a denumit „pregătirea pentru marea ofensivă asupra Volgăi”. Anul acesta se construesc în prin­cipal întreprinderile anexe și ajutătoare, precum și locuințele.­­ Una din grijile noastre mai arzătoare — a spus el — este să obținem cât mai cu­rând energie electrică (deocamdată suntem nevoiți să ne folosim de uzine electrice temporare). Atunci va intra în funcțiune întreaga noastră tehnică puternică — esca­­vatoarele electrice, instalațiile de absor­bire a pământului, hidromotoarele. Programul anului viitor este un program al desvoltării furtunoase a lucrărilor în toate verigile principale ale marelui șan­tier. Acest program depășește considerabil volumul lucrărilor din anul 1951. V. RAUT corespondent special al ziarului „Literaturnaia Gazeta”. Strada Păcii Stalingrad. Poporul­ sovietic i-a creat o slavă nemuritoare, apărând pacea pe pământ, apărând marile cuceriri ale primului stat socialist din lume. In zilele pașnice, slava a­­cestei cetăți de pe Volga crește și se mărește în bucuria muncii creatoare a locuitorilor din Stalingrad. Orașul se­­ întinde dealungul Volgăi pe lungime de aproape 60 km. și fiecare o­metru este o istorie vie a eroismului de luptă și muncă al oamenilor­ so­vietici. Strada Păcii! Nu de mult erau pe locul acesta ruinele arse ale clădi­rilor de pe strada Saratov, grămezi de sticlă spartă și de moloz, bare de fier încovoiate. In zilele neuitate ale apărării Stalingradului aici au fost cele mai aprige lupte cu cotropito­rii germano-fasciști. „Pentru noi nu este pământ dincolo de Volga. Noi am stat și vom­­ sta aici până sfârșit“, — astfel au jurat apărăto­ra­rii Stalingradului, marelui conducă­tor al poporului sovietic, I. Stalin. Și ei și-au respectat cu cins­­­­te jurământul. La Stalingrad a înce­put nimicirea armatei hitleriste. De aici din zidurile acestui oraș de pe Volga, din Piața Luptătorilor Căzuți, din ruinele fumegânde ale străzii Saratov s’a croit drumul către pace, de aici ostașii sovietici au dus sten­ul eliberării spre Apus pentru eli­­erarea popoarelor de sub jugul fas­cist, steagul păcii și prieteniei în­tre popoare. In toamna anului trecut, când era pe sfârșit construcția clădiri­lor din strada Saratov, la Moscova se ținea a doua Conferință na­țională a Partizanilor Păcii. noscutul oț­elar Piotr Tușcanov au­declarat in numele oamenilor mun­­­cii din Stalingrad de pe tribuna con­ferinței : — Noi suntem mândri că trăim pe păm­ântul Stalingradului. Locui­torii ora­șului-erou, muncesc nepre­cupețind niciun efort, căci la Stalingrad se apără pacea. La meetingul constructorilor trac­toriști din Stalingrad închinat re­zultatelor muncii Conferinței Par­tizanilor Păcii de la Moscova, lau­reatul­­ Premiului Stalin, fierarul Andrei Bielousov a propus schim­barea numelui străzii reconstruite „Saratov” in strada „Păcii”. Această propunere a fost primită cu mare însuflețire de toți locuitorii Stalin­gradului. Inaugurarea străzii Păcii a avut loc in ziua sărbătoririi ce­lei de a 33-a aniversări a Marii Re­voluții Socialiste din Octombrie. La 7 Noembrie, pe strada construită din nou au trecut cu­ multă bucurie co­loanele de manifestanți. Locuitorii Stalingradului priveau emoționați la clădirile înalte cu multe etaje, la verdele fraged al noilor plantații dealungul străzii. Ei priveau cu bucurie roadele muncii lor ceea ce înseamnă înflorirea orașului scump, întărirea Patriei Sovietice. In lo­cuințele moderne din strada Păcii s’au instalat familiile a sute de oa­meni ai muncii din Stalingrad­ — constructori, tractoriști și naviga­tori fluviali, pedagogi și oțelari, me­dici și feroviari, contabili și pen­sionari, familiile apărătorilor eroi ai Stalingradului și tinerii construc­tori ai orașului nemuritor. Strada Păcii este o parte din pla­nul de refacere și reconstrucție orașului Stalingrad. Locuitorii Sta­­l­­ingradului sunt ferm hotărîți , fa­ce­­ orașul lor încă mai frumos —i a­ fi demni de slava lui eroică, demni de marea epocă stalinistă. Munca pe șantierele străzii Păcii din Stalingrad continuă cu avânt. In clișeu , nivelarea străzii într’unul din sectoarele unde s’au construit re­cent o serie­­ de case de locuit. Construirea locuințelor pentru minerii din U. R. S. S. de G. SURMILO șeful conducerii construcției de bază a Ministerului Industriei Carbonifere al U.R.S.S. In nici o țară capitalistă minerii nu pot folosi, nici cu gândul cel puțin, a suta parte din construcțiile de locuințe ce se efectuează an de an în regiunile car­bonifere din U.R.S.S. Numai în ultimii doi ani și jumătate s’au construit și s’au dat spre folosință în orașele și cătunele minerilor din bazinele carbonifere 4 milioane de metri pătrați — iar î­n decursul Cincinalului s’au construit de 2 ori mai mult. In prima jumătate a anului 1951 minierii sovietici au primit 640.000 m. p. de locuință. Până la sfâr­șitul anului Ministerul Industriei Carbo­nifere va da în exploatare peste 1 milion de m.p. de spațiu locativ. In anii de după război sute de mii de minieri au primit locuințe mari, con­fortabile iar cei necăsătoriți, cămine mo­del. Spre exemplu luăm combinatul ,,Art­o­­magol” pe ale cărui mine sunt construite sute de case. Numai în anul trecut com­binatul a întreprins construirea a 300 de case­, zeci de cluburi, școli și altele, pen­tru minerii din regiunea centrală a Don­­basului. Majoritatea caselor sunt deja construite. In cătunul minei Rumianțev, zeci de minieri s’au instalat în case noi! Printre aceștia lucrătorul dela abataj, Grigorii Curbatov, a primit o­ locuință cu 4 camere. Casa are și garaj unde Curba­tov își ține mașina sa „Mosovici”. Mii de muncitori și ingineri își con­struesc case confortabile cu ajutorul cre­ditului acordat de către Stat. Numai în anul trecut Statul Sovietic a acordat 80 milioane de ruble credite cu termen lung, pentru minerii care-și construesc case proprii. Paralel cu construirea locu'ni'-' Construiesc Instituții culturale și clădiri cu caracter social. Dăm spre exti­mp­u, combinatul de uz zilnic al minei „Coce­­garca” din Gorilovca (Donbas), înainte de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie minierii Rusiei nici nu se gândeau la o asemenea instituție cum este combinatul de uz zilnic. Un renumit pictor rus Kasatkin în tabloul său „Mi­nerii“ a zugrăvit mina veche până la Re­voluție. Tabloul reprezintă o clădire dea­supra minei, întunecoasă, sumbră, tristă, plină de fum. La intrarea acestei clădiri se îngrămădesc siluetele încovoiate și obidite ale minerilor. Așa arăta cândva vechea mină ,,Cocegarca”. Iată însă că, cu totul altfel arată acum „Cocegarca” sovietică. Ieșind din mină, minerul intră întâi în hac, unde se spală de praful de cărbune și schimbă îmbrăcămin­tea. Apoi, urcând pe o scară largă minie­rul pătrunde într-o sală luminoasă cu tava­nul sculptat. Aci se află un rând de ca­mere după numărul sectoarelor minei. Aici minierul sectorului respectiv dă raportul despre munca depusă și i se dă ordinul de transport. Se mai află aici biblioteca, sala cu câteva sute de locuri, unde se poate audia o lecție sau viziona un film. Este deasemeni și un chioșc de ziare. Nu departe de combinatul de uz zilnic se ridi­că clădirea cantinei minierilor. Sala de mese este încăpătoare cu ferestre mari, cu coloane împodobite cu sculptură. Peste tot sunt flori covoare și multă lumină. Cătunele de minieri își schimbă din ce în ce mai mult aspectul. Ele devin orașe moderne și admirabil amenajate. In orașele și cătunele de minieri se numără 6.500 de cluburi, 35 case de cul­tură, peste 250 de parcuri de cultură și odihnă, 583 teatre­ cinema, 833 biblioteci înzestrate cu câteva milioane de cărți deasemeni multe stadioane și terenuri de sport. Case de cultură se află la Donbas, Karaganda, Ural și în alte centre carbo­nifere. Minerii au stadioanele lor, clu­­buri,­­case tehnice,­­teatre, grădini­­ de copii, leagăne,­case de odihnă și stațiuni balneo-climatice în cele mai frumoase re­giuni ale țării. Peste 70.000 de mineri participă în cercurile artistice de amatori dramatici, vocali, literari, muzicali și altele. In ul­timii ani s’au ținut peste 50.000 de lecții cu teme politice, științifice și tehnice. Se construesc drumuri, se plantează străzile cu verdeață, se construesc edificii tehnico-sanitare. In ultimul timp s’au construit peste 1.000 km de apeduct, tot atâția kilometri de canalizare, multe șosele și drumuri as­faltate de importanță locală și raională. Toate acestea contribue la crearea de centre și cătune civilizate pentru mineri, ele fiind construite conform planurilor e­­dilitare orășenești, asigurând totodată îm­bunătățirea condițiilor de muncă și de trai ale minerilor din Industria Carboni­feră a U.R.S.S. Pag. 3 Cresc realizările oamenilor muncii din țările de democrație populară O școală nou construită intr-un cartier mun­citoresc din Varșovia (R. Polonă). Construcțiile marilor uzine din Dimitrovgrad sunt pe cale de a fi terminate Până la sfârșitul acestui an, cu doi ani înainte de termenul prevăzut inițial, vor fi puse în exploatare marile uzine ale orașului Dimitrovgrad. (R. P. Bulgaria). Timp de doi ani și jumătate, zi și noap­te, au fost construite marile uzine din Dimitrovgrad. Acum schelăria a fost scoa­să. Construcția uzinei de îngrășăminte a­zotate și a centralei termoelectrice „Ma­rița 3“ este pe cale de a fi terminată. Zeci de corpuri de clădiri sunt înșirate una lângă alta, mărețe și impunătoare. Ele sunt rezultatul muncii și eroismului miilor de tineri muncitori entuziaști, con­structorii primului oraș socialist bulgar care va rămâne dealungul veacurilor ca un monument al vieții libere, pașnice și creatoare construită în R. P. Bulgaria. Greutățile au fost învinse. Peste câ­teva zile inima uriașă a centralei termo­electrice „Marița 3” va începe să bată, împrăștiind lumină și energie. Uriașa uzină de îngrășăminte azotoase „Stalin” va produce la toamnă primele tone de în­grășăminte pentru câmpiile Bulgariei, iar la primăvară grâul va crește pe câmpiile gospodăriilor cooperative mai înalt și mai bogat. In mai puțin de trei ani pe o câmpie cândva pustie au crescut zeci de clădiri. Construirea giganticei uzine de îngrășă­minte azotate „Stalin” a început deabia la sfârșitul lunii August și începutul lui Septembrie 1949. După numai un an - la 24 Decembrie 1950 — atelierul 500 a fost pus în exploatare. Constructorii uzinei de îngrășăminte a­­zotoase „Stalin“ au obținut o victorie strălucită prin construirea uriașului corp 402, cu turnuri de granulare, unde pen­tru grăbirea lucrărilor de construcție fost folosit pentru prima dată în R. P.­­ Bulgaria cofrajul inginerului Slaveev, care a scurtat termenul construcției cu patru luni, economisind circa 5.000 me­tri pătrați de cofraj. Construcția marelui corp principal, în­cepută în Noembrie 1950, s-a terminat după 5 luni de muncă neîntreruptă zi și noapte, în cursul iernii. Și aici tânărul conducător al construcției, inginerul Slav­­c­ev, a aplicat noua sa raționalizare „co­frajul mobil”, prin care lucrările de con­strucție au fost terminate mai degrabă și s’au economisit peste 3 milioane leva. In cursul nopții de 31 Martie construc­torii corpului 132 au raportat tovarășu­lui Cervencov că și-au terminat lucrarea Pe șantierul hidrocentralei . Tirana este unul din cele mai frumoase orașe al Albaniei. Insă populația Tira­nei a primit o moștenire grea: un sistem foarte prost de aprovizionare cu apă. Cli­ma regiunii e uscată. Vara temperatura se ridică de obicei peste 30 de grade, iar ploile sunt rare, de aceea râul Lana, un afluent al râului Ișma, care împarte ora­șul în două părți — Tirana Veche și Nouă, seacă vara aproape în întregime. Problema aprovizionării cu apă a ca­pitalei Albaniei trebuia de mult rezol­vată. Dar înainte vreme, în timpul regi­mului antipopular al regelui Zogu și în perioada ocupației italiene, „stăpânii ora­șului” se sinchiseau prea puțin de acea­stă problemă. Numai când poporul însuși a venit la putere s’a pornit la rezolvarea imediată a acestei probleme importante. Pe la sfârșitul anului 1948 a început în apropierea satului Selița construirea centralei hidroelectrice ce poartă numele lui V. I. Lenin. Aceasta a devenit o con­strucție a întregului popor. Constructorii și-au luat angajamentul să țină în funcțiune centrala în luna Noem­­rie 1951, când va intra în funcțiune și combinatul textil „Stalin”. In Selita ajungi pe un drum de două ore care trece prin munți cale de 60 kilo­cu o lună înainte de termenul fixat. Zecile de corpuri ale uzinei se întind pe o suprafață de sute de metri. 92 la sută din construcția giganticei uzine „Stalin” este terminată. Acum se lucrea­ză intens la instalarea înainte de termen a celor 4.000 de metri de comunicații în interiorul uzinei, cu care se va termina definitiv cea mai mare uzină de îngrășă­minte azotoase din Peninsula Balcanică.­Constructorii raionului 3 din Nrovgrad, învingând toate greutățile, Dimi­au reușit să termine la timp gigantica cen­trală termoelectrică. Construirea acestei centrale a început în toamna anului 1949. Lucrul a fost în­trerupt în prima iarnă din cauza lipsei de mână de lucru, iar lucrul terminat în curs de un an reprezenta 3 la sută din lu­crare. Adevărata construcție a început deabia în Aprilie 1950, când s-a pornit la construirea corpului principal și turnului de răcire. Până la sfârșitul anu­­­lui 1950, datorită entuziasmului și între­cerilor socialiste, construcțiile principale ale corpurilor de clădiri ale turnului și instalațiilor au fost terminate. Cu toate greutățile întâmpinate în timpul iernii la începutul anului curent s-au terminat lucrările de construcție acoperișului, sălii de cazane și mașini, a a căror greutate este de circa 930.000 kilograme. Astăzi 96 la sută din construcțiile cen­tralei termoelectrice „Marița 3" sunt terminate. Corpul principal­­ a fost defi­nitiv terminat. In imensa sală de coman­dă, în atelierul turbinelor și în celelalte secții se lucrează intens pentru a se asi­gura punerea în funcțiune a centralei la termenul fixat. Datorită muncii de­ zi și noapte a bri­găzilor de cofra­giști „Vlado Trick­ov“ și „Smiadovți”, turnul de răcire înalt de 50 de metri, a fost terminat cu 14 zile înainte de termen. Brigada de cofragiști, „Goma Mel­a" a reușit, depunând o muncă eroică, să termine cu 15 zile înainte de termen co­șul centralei înalt de 100 metri, la con­struirea căruia s-au folosit peste 2.600 metri cubi de beton și circa 350.000 kg. fier de armătură. Munca eroică a constructorilor a fost încununată de succes. Uzina de îngrășă­minte azotate „Stalin” și centrala­­ hidro­electrică „Marița 3“ vor intra în func­țiune la termenul hotărît. „V.I. Lenin" (R.P. Albania) metri. Drumul trece la început prin pă­­duricele de măslini, iar pe urmă merge în serpentină pe povârnișul muntelui Daiti. La stânga — se află un perete vertical, la dreapta — o prăpastie care se adân­cește la fiecare cotitură. Pe urmă drumul trece printr-o pădure deasă de stejari și fagi. Urcând pe povârnișul muntelui a­­jungem în regiunea unde sunt situate iz­voarele de apă. Aici domnește o mare animație. In prezent, pe șantier se termină be­­tonarea tunetelor și sălii de mașini și a început montarea țevilor. Constructorii străpung muntele, tăind șapte tuneluri cu o lungime de 7 kilometri. Sala de turbine se construește în inte­riorul muntelui Daiti. Aceasta este o uria­șă sală subterană cu o lungime de 80 me­tri, lărgimea de 11 și înălțimea de 9 me­tri. Apa va trece prin țevi, va străbate muntele trecând prin cele 7 tuneluri, a­­poi căzând pe turbine de la o înălțime de 900 metri, va produce mari cantități de energie electrică, iar pe urmă va ajunge prin conducte până la oraș. Datorită mun­cii plină de abnegație constructorii cen­tralei hidroelectrice au obținut mari suc­cese în producție. ’ ‡ Câteva aspecte ale problemei reducerii prețului de cost pe șantierele de construcții Primul Plan Cincinal al R.P.R. pre­vede executarea unor lucrări de con­strucții mărețe în valoare de 520 miliarde lei, trasând în acelaș timp ca sarcină sec­torului de construcții să reducă până în 1955 prețul de cost cu 25 la sută față de prețurile din 1950. Lupta pentru îndeplinirea și depășirea prevederilor planului reprezintă pentru cei ce activează în acest­ sector o sarcină de onoare, succesul acestei lupte fiind de o importanță covârșitoare pentru întreaga desvoltare economică a țării noast­­e. Reducerea prețului de cost în construc­ții înseamnă creșterea acumulărilor so­cialiste. înseamnă noi posibilități pentru construirea de noi uzine, spitale, școli locuințe muncitorești. Înseamnă, datorită caracterului planificat al economiei noa­stre, reducerea de preț de cost în celelalte sectoare de producție, ri­si­dicând prin aceasta puterea de cumpă­rare a salariului și îmbunătățind condi­țiile de viață ale celor ce muncesc. Deși, față de anul 1949, prețurile în construcții sunt astăzi cu circa 15 la sută mai mici, totuși sectorul de construcții lu­crează încă scump. Analizând cauzele care determină ni­velul ridicat al prețului de cost, se pot sta­bili mijloacele prin care întreprinderile de construcții vor putea reduce acest preț. întreprinderile execută lucrările pe ba­za proiectelor întocmite de proiectanți. De felul în care sunt întocmite aceste proiecte, de soluțiile adoptate depinde în bună măsură prețul de cost al unei lu­crări. Acolo unde proiectanții sunt pre­ocupați de această problemă se obține inițial­ un preț de cost mult mai redus pe m.p. de construcție. Cităm în acest sens locuințele muncitorești și construc­ție ing. M. WEINTRAUB din Direcția Generală de clădiri și lucrări speciale utile industriale executate de întreprinde­rea Nr. 5 — Orașul Stata. Sunt însă și multe cazuri unde se pu­teau obține economii printr’o proiectare mai justă. Cităm: Atelierul mecanic I.R.E. Galați, șarpantele unor construcții ce se execută azi în număr mare de între­prinderile noastre și unde se pot face, se­rioase economii de material lemnos­,etc. pornind de la premiza că soluția aleasă de proiectant este cea mai bună din punct de vedere economic, prețul de re­venire al unei construcții este format prin însumarea unor elemente și anume: sala­­riile pentru plata manoperei necesară efectuării lucrării; costul materialelor ne­cesare executării lucrării; cheltuielile ge­nerale ale șantierului și cele ale între­prinderii aferente lucrării; vărsăminte și beneficii; sarcini sociale aferente mano­perii; cota de amortizare din costul lu­crărilor auxiliare necesare executării lu­crării. SALARIILE NECESARE PLAȚII MANOPERII începând din anul 1949, în construcții se lucrează după norme unitare pe toată țara, întocmite de Ministerul Construc­țiilor. Executarea lucrărilor după normă și justa aplicare a normei este o datorie atât pentru tehnicieni și normatori cât și pentru muncitori. Nu însă totdeauna sunt respectate a­ceste norme, mergându-se de multe ori pe linia celei mai mici rezistențe și apli­­cându-se normele nejust. Aceasta a fost 1950, și în semestrul I al anului 1951, aproape toate întreprinderile de con­strucții au realizat importante depășiri la fondul de salarii pentru plata manoperii. Este sigur că în acest fel normele nu au fost mobilizatorii și nu au stimulat iniția­tiva creatoare a masselor în vederea în­sușirii unor metode de lucru mai perfec­ționate. Desigur că în semestrul II al a­­nului 1951 întreprinderile vor trebui să părăsească această linie, să aplice nor­mele în vigoare ale Ministerului Con­strucțiilor, care îndreptând o serie de lipsuri constatate în normele vechi, au ținut însă seama și de progresele reali­zate în sectorul de construcții în ce pri­vește mărirea productivității­­ prin aplica­rea metodelor avansate de lucru. Depășirea fondului de salarii pe anul 1951, s’a datorat în bună parte timpilor morți pe cari le-au avut întreprinderile noastre din cauza neconcordanței între termenele de predare ale proectelor și termenele planificate pentru începerea lu­crărilor. Această lipsă, care a provocat pagube mari întreprinderilor determinând prin aceasta mărirea prețului unre, trebue neapărat remediată de reve­pentru anul 1952, când întreprinderile vor tre­bui să capete documentațiile pentru lu­crările prevăzute a fi executate în trimes­trul I, cel mai târziu la 1 Decembrie 1951. Valoarea lucrărilor planificate a fi exe­cutate în trimestrul I al anului 1952, va trebui să fie egală cu cel puțin 20­ la sută din volumul lucrărilor prevăzut și executat în întreg anul 1952, căci nu a­mai în felul acesta întreprinderile își vor putea întrebuința în mod just forțele de muncă, evitând astfel depășirea fondului de salarii și mărirea prețului de cost. Tot in legătură cu evitarea pierderilor la elementul manoperă va trebui ca pla­ni­ficarea forțelor de muncă în cadrul în­treprinderii să fie îmbunătățită, reparti­zarea forțelor de muncă făcându-se do așa natură ca să evite pe cât posibil vâr­furile de producție. In legătură cu repartizarea forțelor de muncă în­ cadrul întreprinderii, cităm ca­zul întreprinderii Nr. 2 care deși nu are acoperită întreaga sa capacitate de pro­ducție, totuși pe șantierul-model ce-l are nu a asigurat brațele de muncă necesare. Un alt factor ce poate contribui la re­ducerea prețului de cost în legătură cu mâna de lucru este creșterea productivi­tății muncii obținută printr-o organizare mai bună a șantierelor pe baza proiecte­lor de organizare, prin desvoltarea pe o scară cât mai largă a metodelor avansate de lucru, prin introducerea micii mecani­zări, prin lărgirea întrecerilor socialiste, prin folosirea justă a utilajului urmărind realizarea indicilor tehnico-economici, prin introducerea prefabricatelor reali­zate în serie cu mijloace industriale. COSTUL MATERIALELOR NECESARE EXECUTĂRII LUCRĂRII Costul materialelor necesare executării unei lucrări se obține prin înmulțirea a 2 factori: cantitatea de materiale consu­mate cu prețurile unitare ale materiale­lor franco șantier. In consecință atât can­titățile consumate mai mult decât este necesar cât și prețurile unitare mai mari decât cele minim posibile influențează considerabil prețul de revenire. Muncitorii și tehnicienii de pe șantie­re cât și cei din fabricile de materiale de construcții pot influența mult asupra fac­torului cantitate. Consumurile specifice de materiale pot fi reduse prin studierea amănunțită a procesului tehnologic, prin recercări de laborator, prin introducerea de materiale noi. Pe această linie între­prinderile de construcții au o serie de re­alizări positive. La majoritatea întreprin­derilor s-au realizat economii însemnate de ciment, (circa 10 la sută din consumul total de ciment) economii ce au fost po­sibile, datorită rezultatelor obținute prin încercări­­ de­ laborator făcute pe șantiere și prin controlul execuției. O importantă economie de material lemnos a realizat întreprinderea Nr. 1 la executarea silozu­rilor de la fabrica de ciment­ Medgidia prin aplicarea metodei sovietice a cofra­­jelor glisante. Importante economii s’au obținut și se vor obține în anul acesta prin înlocuirea sistemelor de construcții monolite prin elemente prefabricate. Pe această linie trebue citat efortul muncitorilor și tehnicienilor de la întreprin­derea Nr. 5 — Orașul Stalin care au o serie de realizări frumoase și care conti­nuă să meargă pe această linie, execu­tând în acest an circa 65 la sută din to­talul lucrărilor din prefabricate de beton. Și întreprinderea 25 a reușit să termine primele hale cu acoperișul din elemente prefabricate, deși a avut și o serie de lipsuri în ce privește calitatea lucrării, lipsuri însă inerente oricărui început. In ce privește micșorarea consumurilor specifice pe șantierele unde, din iniția­tiva muncitorilor, s’au înființat brigăzi de economii, brigăzi ce au funcționat bine, rezultatele obținute au fost pozi­tive. Avem însă și o serie de rezultate nega­tive în ce privește consumurile specifice care în viitor vor trebui înlăturate. Ast­fel, pe majoritatea șantierelor, se face încă o mare risipa de material lemnos. Este drept că de multe ori la această ri­sipă contribue și calitatea proastă a ma­terialelor. Pe șantierul special al între­prinderii Nr. 7 din Brăila, calitatea mate­rialului lemnos furnizat de unitatea fo­restieră din localitate a fost sub orice critică, neputând fi aproape deloc între­buințat pentru construcția fermelor por­­tante pe care le execută șantierul. Deasemeni foarte multe deșeuri se pro­duc la descărcarea și manipularea cără­mizilor. Atei influențează însă foarte mult calitatea cărămizilor. Sunt încă unele fabrici de cărămidă care nu numai că nu respectă standardele în vigoare, dar fabrică o cără­midă cu un conținut extrem de mare de piatră de var, care face ca la prima ploaie, cărămida să se fărâmițeze. De pildă fabrica de cărămizi București , a furnizat șantierului „Școala Panduri" din București cărămizi pline cu piatră de var, mult peste procentul admisibil. Și în ce privește calitatea țiglelor mai sunt o serie de lipsuri. O pierdere foarte mare a avut întreprinderea nr. 7 la șan­tierul magaziei de cereale de la Urseasca din cauza țiglelor strâmbe, imposibil de întrebuințat, sau din cauza spărturilor la transport provocate de o încărcare proas­tă la locul de producție. Tehnicienii și muncitorii din întreprin­derile de materiale de construcții trebue să ajute muncitorii și tehnicienii din în­treprinderile de construcții în problema reducerii consumurilor specifice prin îm­bunătățirea calității produselor lor. Teh­nicienii și muncitorii din întreprinderile de construcții trebue însă să se mobili­zeze și mai mult pentru buna gospodă­rire a șantierelor, obținând prin aceasta eliminarea în bună parte a depășirilor de consumuri specifice In strânsă legătură cu consumurile de materiale este problema calității lucră­rilor. O lucrare prost executată, de e­­xemplu o tencuială pe o zidărie strâmbă consumă material mult mai mult decât este necesar. Exemple din acestea sunt încă aproape pe toate șantierele noastre. Brigăzile de calitate, metoda sovietică a zugravului Schifer de recepționam a lucrărilor între­­ culpe, sunt elemente ce pot aduce un aport considerabil pentru nedepășirea consumurilor specifice de materiale, printr-o calitate mai bună a lucrărilor, contribuind prin aceasta la nedepășirea prețului de revenire. Ca­litatea bună influențează asupra prețu­lui de cost al lucrării prin durabilitatea ei și în consecință prin cota de amorti­zare anuală mai mică.

Next