Constructorul, ianuarie 1957 (Anul 9, nr. 364-367)
1957-01-05 / nr. 364
O COTITURĂ IN VIATA FABRICII 1 Fabrica de ciment „Congresul al XlX-lea“ din Bicaz a trecut printr-o serie de greutăți, unele inerente începutului și situației de șantier a fabricii, altele datorate lipsurilor tehnice și organizatorice care au dus la serioase nerealizări de plan. La această fabrică se manifesta într-o vreme lipsa de răspundere în activitate, se cuibărise demoralizarea, indisciplina, nu era stăpînită problema materiilor prime, iar din lipsa unui plan de muncă susținut și urmărit se produceau frecvente defecțiuni mecanice și electrice. Pentru ajutorarea fabricii de ciment din Bicaz s-a format, la începutul anului trecut, o brigadă de tehnicieni și activiști ai organelor de partid care, pe baza unei largi analize pe teren a situației, a propus un plan concret de măsuri. Acest plan a prevăzut curățirea fabricii, finisarea secțiilor mai importante, îmbunătățiri în procesul tehnologic, terminarea cu precădere de către antreprenorul general a unor lucrări mai importante (ca de ex. transportul păcurii), măsuri în vederea iernii, îmbunătățirea condițiilor sociale, precum și întărirea muncii politice și sindicale în fabrică. Cu sprijinul ministerului și al fabricilor fruntașe de ciment (ca cele de la Fieni, Turda, Dr. Stalin și altele) care au trimis muncitori, tehnicieni și utilaje, fabrica de ciment „Congresul al XlX-lea“, cu un colectiv de conducere bine închegat, a trecut la îndeplinirea măsurilor de mai sus. Acțiunea de curățire a transformat aspectul de șantier al fabricii în acela de uzină. Finisările îngrijite din sala motoarelor și reductoarelor, din sălile de pompe etc., au dat nu numai un aspect plăcut și curat dar au contribuit la ridicarea muncitorilor ce deservesc utilajele respective atît ca ținută cît și mai ales în ce privește grija lor față de utilaje. Au fost îmbunătățite traseele transportului de 'Cîștigul mediu din coloana a doua este calculat fără premiile încasate de muncitori în această perioadă și care se ridică la cca. 100.000 de lei). Rezultatele bune sînt însă nu numai cantitative ci și calitative. Fabrica de ciment din Bicaz a produs un ciment de calitate și a realizat sortimentul de ciment pentru baraje după o rețetă excesiv de pretențioasă, livrînd — în cantitățile cerute — un ciment de calitate unică în lume. In lupta pentru îndeplinirea planului, pentru ridicarea productivității și a tehnicității, s-au distins ing. Vasile Olaru, ing. A. Bordeianu, șefii de secție Rafael Năstase (de la morile de pastă, evitîndu-se coturile și schimbîndu-se amplasamentul pompelor, precum și transportul cimentului. S-a îmbunătățit radical transportul și manipularea păcurii, dîndu-se în funcțiune o rampă nouă de descărcare a păcurii, un rezervor nou de 3000 t și s-au modificat complet traseele și conductele de transport la păcură și aburi. S-au terminat toate lucrările esențiale din planul de lucrări în vederea timpului friguros, s-au izolat conductele de păcură, apă, pastă, abur, ciment, s-au închis canalele respective, s-au reparat și pus în funcțiune toate cazanele cu abur etc. S-au terminat drumurile interioare principale. S-a asigurat căldura în toate secțiile, în birouri și locuințe. Insfîrșit, s-a dat în funcțiune noua cantină a fabricii care este frumoasă și bine utilată. O serie de măsuri gospodărești, începînd cu lumina și căldura la locurile de muncă și terminînd cu masa de la cantină și condițiile în care este servită, au contribuit la mulțumirea muncitorilor și tehnicienilor fabricii și la sporirea elanului lor în muncă. Rezultatele acestor realizări nu s-au lăsat așteptate. In octombrie 1956, pentru prima dată de cînd a luat ființă, fabrica de ciment din Bicaz și-a îndeplinit planul . Planul a fost îndeplinit și pe următoarele două luni, după cum a fost îndeplinit și depășit chiar pe întreg trimestrul IV 1956. Despre modul în care — prin organizarea temeinică și munca susținută — această fabrică a realizat saltul calitativ de a trece de la o producție incomplet stăpînită din punct de vedere tehnic, cu discontinuități, la o producție industrială controlată și condusă de colectivul de conducere al fabricii, vorbesc sugestiv cifrele comparative de mai jos dintre situația medie lunară pe primele 9 luni ale anului trecut și cea pe lunile octombrie și noiembrie, ciment), Iacob Ștefan (de la reparații), Ion Dumitrescu (de la concasoare), Ion Niculescu (de la reparații de vagoane), maistrul Ștefan Pop de la compresoare, precum și minerul Ștefan Danciu, mecanicul de locomotivă Nicolae Costache, concasoristul Gh. Borcă, lăcătușul Filip Mihai, cucătorul Gh. Bantea, morarul Dumitru Ștefanei, batesarul Ioan Boicu și alții. Cu toate succesele importante obținute, la fabrica de ciment „Congresul al XlX-lea“ mai dăinuie o serie de lipsuri a căror lichidare rapidă trebuie să preocupe necontenit colectivul de conducere și corpul tehnic al fabricii. Astfel, se manifestă o lipsă de prevedere în privința consumurilor și deci a asigurării la timp a stocurilor. In prezent fabrica suferă din lipsa pietrei de ghips pe care cu 2—3 luni în urmă o refuza. Stocul de zgură este de asemenea cu totul insuficient. Nu există preocuparea necesară pentru asigurarea realizării lucrărilor de desprăfuire și din această cauză lucrări, care vor da importante avantaje în producție și în ce privește condițiile de lucru, sunt tergiversate într-un mod inadmisibil. Nici situația energetică a fabricii nu este încă pusă la punct. Inzibirile se fac încă de proastă calitate și durează nejustificat de mult. Directorul adjunct Simion, care are merite într-o serie de acțiuni gospodărești, nu a reușit încă să pună la punct rampa și au fost situații cînd producția fabricii a fost frînată de lipsa de spațiu pentru depozitarea cimentului. Trebuie mai bine organizate și asigurate reparațiile și întreținerea utilajelor de însilozare și înlocuire. De asemenea trebuie îmbunătățite condițiile de lucru la rampă pe linia protecției muncii. Menținerea curățeniei în fabrică a început să lase de dorit. Problema menținerii curățeniei în toate secțiile este permanentă și trebuie să constituie o preocupare zilnică pentru conducere. Unele lucrări de construcții și instalații prevăzute a se termina pînă la sfîrșitul anului trecut nu sînt gata. Așa sînt: rampa a II-a de descărcare a păcurii, cazanele de abur nr. 9 și 10, construcții și instalații pentru pompele cu piston, locuințe etc. Dacă pentru o serie de lucrări și finisări recunoaștem merite antreprenorului general, întreprinderea nr. 801 și I. C. S.I.M.-ului și în mod special ing. Ion Arsene și lui Niculae Misică, pentru lucrările în restanță îi ținem datori alături de colectivul fabricii pentru zonele de ciment ce lipsesc față de sarcina de plan anuală. Anul 1956, an plin de învățăminte pentru toți muncitorii și tehnicienii fabricii de ciment din Bicaz în care au cunoscut și povara dezorganizării și a nerealizării planului de Stat, dar și bucuria ridicării fabricii lor la nivelul celor fruntașe în trimestrul IV, va constitui, anul de cotitură în mersul înainte al acestei fabrici. Colectivul fabricii pășește în anul 1957 cu încredere în forțele proprii și în capacitățile mari de producție ale instalațiilor ce i s-au încredințat, convins și hotărît să dea cimentul pe care îl așteaptă marile noastre șantiere. ing. SOCRATE TRANULUS director general al D.G.I.L. 1 ianuarie — 1 octombrie 30 septembrie 30 noiembi Ciment 100% 174.2% Clincher 100% 171,6% Producția globală 100% 180,4% Productivitatea muncii mii lei 5242 9030 tone 21,1 30,9 Gîștig mediu muncitori 572 620 Prețul de cost pe tona de ciment redus cu 6,5% Consum specific păcură pet de clincher/cuptor 252,73 223,14 Apa din pastă la mori brute 40,4% 39,0% Grad ocupare concasoare 20,18 29,20 Grad ocupare mori brute 45,00 72,61 Grad ocupare cuptoare 53,85 79,51 Grad ocupare mori de ciment 43,56 70,46 UNDE-I DISPECERUL DE SERVICIU ? Era-ntr-o zi din această iarnă... Drepte ca luminarea, coșurile fabricii de ciment ,yictoria socialistă“ din Turda, se-nalță semețe, gata parcă să-nțepe cu vîrfurile lor cerul siniliu. Și caerele de fum ce le deapănă vintul inălțindu-le către zări se destramă luînd forme fantastice ca-n poveștile cu zmei și balauri. Din noapte pină-n zori, coșurile fumegă neîncetat. Se coace clincherul. Uriașii cai-putere se supun cuminți voinței omului, lucrînd pentru el; ciocanele puternice ale concasoarelor zdrobesc ca Sfarmă-Piatră blocuri mari de calcar, iar bilele grele de fier ale morilor macină nesătule clincherul ars in uriașele cuptoare rotative... riști devin praf bolovanii smulși de om din cariere, un praf atit de prețuit, cimentul. Unde-o fi dispecerul de serviciu ? întreabă ing. Dănilă, controlor de calitate, pe unul din subalternii săi. — L-am căutat pe la cuptoare și n-am dat de el. A fost pe acolo dar a plecat, poate o fi la mort. Am surprins această discuție in localul laboratorului fabricii unde speram să-l găsesc pe dispecerul de serviciu, inginerul Horia Nap, pe care-l căutasem aproape prin toată fabrica. Prin urmare nici aici nu este, dar unde s-o fi dus? Așa-și face el datoria? Și cu aceste gînduri, pașii m-au purtat din nou prin halele de fabricație... 1 Oprea, cocătorul de la cuptoarele vechi supraveghează neîncetat focul, un foc mai aprig ca cel al Gheenei... Lava incandescentă curge neîncetat strecurindu-se prin priza lanțurilor de la bateriile cuptorului. Din tind in tind, ha Oprea privește un cuptor prin sfica albastră a vizorului. Cu ochii liberi el n-ar putea vedea materialul topit in marea de flăcări de culoarea aurului, n-ar putea să-și dea seama cum merge focul și cite grade sunt. Experiența câștigată ani de-a rindul i-a învățat pe cimentiști să știe după culoarea flăcărilor sau a fumului ieșit pe coș dacă cuptorul are temperatura necesară pentru coacerea unui clincher de bună calitate. Cu cit fumul e mai alb, cu atit și cimentul va fi mai bun, iar atunci cînd nu iese fum cuptorul nu merge. De abia am ieșit din hala vechilor cuptoare și privind spre coșul cuptoarelor noi am rămas surprins: șerpii de fum se subțiaseră de tot. — S-au înfundat conductele de alimentare — spuneau doi muncitori — dar curând defecțiunea va fi înlăturată, s-a dus acolo și tovarășul inginer-șef Vineșiu. — Dar pe tovarășul inginer Nap nu l-ați văzut ? — Nu, ne-a mai întrebat de dinsul și de la laborator, dar nu știm pe unde e. Cum poate dispare așa un dispecer — mi-am zis in gind — indreplindu-mă către bazinul cu pricina unde se înfundaseră conductele. Pe drum, l-am intilnit grăbit pe tov. Arpad Fazakaș, directorul fabricii. Și el mergea in același loc. — Tovarășe director, s-a înfundat sorbul de la bazinul cu pastă și pînă să vin eu — îl informă inginerul-șef Vineșiu — dispecerul de serviciu, inginerul Horia Nap a luat toate măsurile ca defecțiunea să fie imediat înlăturată. M-am lămurit unde se afla dispecerul de serviciu pe care-l căutasem atit... La locul lui, acolo unde era mai mare nevoie de el, acolo unde trebuia să dea tot ajutorul pentru ca producția să nu stea. La scurt timp sorbul a fost desfundat și cele două noi cuptoare rotative, mindrie a fabricii și a industriei noastre de mașini-unelte, purtînd inscripția „23 August"-București, au început să se invertească din nou. Și muncitorii și directorul erau fericiți, producția fusese reluată. Dispecerul de serviciu, era și el mulțumit, își făcuse datoria. Privirea tuturor s-a oprit pentru o clipă sus la gura coșului unde din mufumul gros și alb vălurea ca niște panglici nesfirșite spre cer... AL. GHERITE •K Oameni la volan mulțumește să-și întrețină bine mașina, ci califică în meserie și un tînăr element. Nicolae Dragomir este față de mașina care i-a șoferul autoturismului fost încredințată și neg41_B aparținînd Amîndrim că este salariatelierelor „9 Mai“. Setul întreprinderii noasîmplinesc 20 de ani de trei cînd a luat în primire GH. A. POPA corespondent această mașină. Șoferul s-a înfrățit cu mașina, i-a ascultat bucuriile și necazurile, ca pe ale unui om. Sute de mii de kilometri a străbătut mașina și de fiecare dată grija de căpetenie a șoferului Nicolae Dragomir a fost aceea de a o menține în stare de funcțiune. După 20 mașina se află în de ani perfectă stare, nefăcîndu-ise decît reparații de întreținere sau cauzate de uzura normală a pieselor. In toți acest timp șpre multă prețuire ferul Nicolae Dragomir bucură în mijlocul ce nu a produs nici un ac lotivului său șoferul nă întreținere, să depăcident, nu a încălcat resutamiist Gheorghe Dasșească cu mult această gulire circulației și un călu, care conduce un cifră, a avut nici o sancțiune, camion al fabricii de căl! dă astfel un exemplu rămizi „Zorile noi“ — GH. BURGEL de abnegație, de grijă Piatra Neamț. El nu se corespondem. Dintre șoferii fabricii de ciment „Ilie Pintilie“Fieni 6 au parcurs 100.000 km fără reparații, Gheorghe Nedelcu și Gheorghe Tufan, mergînd pe autocamionul „Steagul roșu“ nr. 27932, Ion Stan și Vasile Șerbănoiu de pe autocamionul „Steagul roșu“ nr. 27933, Constantin Greapca și Gheorghe Bărdeanu de pe autocamionul „Steagul roșu“ 27934 se socotesc urmașii vestitului șofer sovietic Grigorii Babchin. Ei nu se vor se opri la acest succes, ci vor încerca, printr-o bu Pentru anul ce începe Nu-i ușor să calci în aceste zile mohorîte de iarnă prin Fabrica de cărămizi Satu Mare. Iți trebuie o manta de ploaie și o pereche de bocanci buni, dacă n-ai cizme de cauciuc. Din cerul acoperit cu o perdea de nori plumburii, se cerne o ploaie măruntă și deasă. Picăturile reci te pătrund. Din pămîntul îmbibatîșnesc stropi Noroiul lipicios se prinde de tălpi, făcîndu-ți picioarele grele. E o vreme, de nu-ți vine să ieși de după cuptor... Dar să nu îndrăznești cumva să te arății cărămidarilor de la Satu Mare că te ferești de noroi și ploaie. Te iau în rîs. Ei nu știu să facă deosebire între vremea bună și rea cînd este vorba de producție. Știu ei ce știu. Atunci cînd se fereau de vremea rea și munceau numai în zilele cu soare, au rămas în urmă cu planul. Acum că și-au realizat planul cu mult înainte de termen, nu vor în ruptul capului să mai fie altfel. Cam așa se prezenta vremea și vrerea oamenilor cînd am ajuns la această fabrică. Pe tov. Vasile Kovács, directorul fabricii și pe tov. Ion Enciu, conducătorul tehnic, i-am găsit în birou. Abia terminaseră o ședință și se pregăteau să iară pe teren. M-am invitat să-i însoțesc . „Să vedeți întîi cum se muncește prin fabrica noastră și apoi mai stăm de vorbă“ — mi-a zis conducătorul tehnic. M-am uitat cu jale la bocanci și-am pornit-o prin fabrică. Obiectivul nr. 1, cariera de argilă De la birouri pînă acolo nu e distanță prea mare. Cam vre-un kilometru, dar credeam că nu se mai termină. Atît am tras de bocancii care se înfundau în noroiul clisos de credeam ca să ajung desculț. Spre bucuria mea bocancii au trecut cu bine examenul și am ajuns la carieră. Pe drum, începusem să mă gîndesc că facem drumul de pomană. Cum să lucreze oamenii pe un astfel de timp? Am văzut pe urmă că îndoielile nu-mi sunt justificate. Oamenii lucrau fără să ia aminte la vreme. De altfel, împotriva ei erau bine pregătiți. Pufoaice, mantale de ploaie, cizme de cauciuc și pe deasupra o baracă încălzită unde să se adăpostească. Cum malul înalt de pămînt ne ascundea vederii lor, am prins și frînturi dintr-o discuție interesantă. Unul dintre muncitori zicea că ar fi mai bine să meargă acasă pe o astfel de ploaie. Intre timp ploaia se întețise de-a binelea. De undeva i-a venit un răspuns ironic: „Ce, doar nu sîntem babe să ne vîrîm după cuptor!“ Apoi au urmat explicații referitoare la faptul că planul de extragere a argilei trebuie realizat, pentru ca în noul an fabrica să aibă destulă argilă macerată. Cel care dădea explicații era chiar șeful de cupă Andrei Rogojan. Cînd am apărut de după dîmbul de pămînt, discuția a încetat și el ne priveau oarecum stingheriți. Privindu-i lucrînd, mi-am dat seama că am de-a face cu oameni care nu dau înapoi in fața greutăților. Cazmalele se înfigeau adinc în pămîntul clisos și apoi cu o smucitură argila zbura in cupa vagonetelor. De la 12 noiembrie de cînd a început extragerea argilei, zile frumoase nu prea au fost multe. Dar planul tot a fost realizat, ba chiar depășit. I-am lăsat pe săpători să-și facă planul și am pornit-o prin fabrică să vedem ce se întîmplă cu repararea utilajelor. Dar... la mașini de unde nu-s. Doar piese parcă anume rostuite. Tocmai vroiam să-i întreb pe însoțitorii mei ce s-a întîmplat cu utilajele cînd, văzîndu-mi nedumerirea au prins singuri a dezvălui „secretul“. Mașinile fuseseră demontate. Piesele care necesitau reparații au fost duse la atelier, iar cele ce trebuiau înlocuite, la fier vechi. De fapt după plan — reparațiile trebuiau să înceapă mai tîrziu, dar ei s-au grăbit fiindcă unele piese nu poți afla dacă trebuie înlocuite decit după ce au fost demontate. Și dacă se știe din timp ce anume piese trebuie înlocuite, se poate face și comanda din timp. Peste tot, la mașinile demontate lucrau echipe de ette trei mecanici, îndeplinind fiecare o anume operație Cînd am terminat de vizitat fabrica, ne-am întors la birou. Era plăcut să stai la căldură și să vorbești pe îndelete. Așa am aflat că cei din conducerea fabricii au descoperit încă din anul trecut un „secret“. Atunci cînd faci reparații bune, poți fi sigur de îndeplinirea planului. Bazați pe această experiență, ei au pornit-o din timp. Piesele care știau că trebuie înlocuite le-au adus încă din vară, iar pe ceea ce le descoperă în urma demontării se comandă chiar în oraș la întreprinderile metalurgice. Sînt siguri astfel că o să le aibă la timp, decît dacă le-ar comanda la Atelierele „9 Mai“ din București. La despărțire directorul și conducătorul tehnic m-au rugat să amintesc Atelierelor „9 Mai“ că au înaintat încă din 1955 o comandă de două roți dințate pentru presa de cărămizi tip „Cluj“ care nu este onorată nici acum... 1. PREDA Deși afară ninge și e vremea posacă, muncitorii fabricii de cărămizi „Zorile noi" din Piatra Neamț nu au întrerupt producția. Fabrica aceasta nouă are uscătorii artificiale care-i permit să lucreze în orice anotimp. In plus, argila se încălzește cu aburi, lată în fotografie un aspect de muncă de la fabrica din Piatra Neamț. Cărămizile crude sînt încărcate pe elevatorul de pe care le va prelua vagonetul Keiler. Acesta va transporta apoi produsele pe o cale electrică spre camerele uscătoriilor cu rafturi. tp&SSSSSSSSSSSS&SS&SS X^S&SSSSSS^SSSSSSSSSSSSSS^SS&SSSSS&SSSSSSSS&S&S&SrSJ&SSSC' I Sâmbătă 5 ianuarie 1957 — nr. 364 Plăcile ondulate din azbociment pentru acoperișuri formează unul din sortimentele principale ale Fabricii de azbociment din Bicaz. Mecanicii Constantin Tînjeală și Ion Irimia (din fotografie) reglează mașina de prelucrare a amestecului de ciment și azbest la linia tehnologică de plăci. Pisda^ie despre vreme Așadar nici de astă dată fabrica din marginea Buzăului nu și-a făcut pe deplin datoria. v Sfîrșitul anului 1956 a găsit-o cu planul anuial neîndeplinit. Mai puțin de 90% reprezintă realizarea colectivului de aici și la producția de țigle și la cea de cărămizi. Tov. Bănică Ștefan, conducătorul tehnic al fabricii de țigle și cărămizi „30 Decembrie” din Simileasca, solicitat în a doua jumătate a lunii noiembrie să explice cauza rămînerii în urmă, a răspuns cu o seninătate deloc corespunzătoare cu... vremea de-afară: „Dacă nu ne-ar fi înghețat produsele...“ Ca și cum buzoienii, trăind ca noi toți sub imperiul climei temperate, ar fi uitat dintr-odată că pe meleagurile noastre iarna vine în general prin noiembrie, și mai abitir la poalele Negoțului. Ca și cum planul întreprinderii nu ar fi fost întocmit în funcție de vreme. La Simiieasca există și lucruri bune. Funcționează cu succes un tăietor automat de calupuri; a fost instalată în bune condițiuni vibropresa Ulrich; sunt muncitori destoinici ca Dumitru Ștefan, Alexandru Piele, Nicolae Fierarui,, Constantin, Ștejaru, Ion, S. , Tănase și alții, se desfășoară o rodnică activitate cultural-artistică ; bucătăreasa-șefă Margareta Giurea se străduiește să gătească o mîncare bună. Păcat însă, că toate acestea și altele sînt întunecate de numeroasele aspecte negative din munca fabricii. In halele de producție se lucrează adesea desorganizat ; nu a fost încă înlăturat mijlocul rudimentar de transportare a țiglelor; tehnicitatea e foarte scăzută în fabrică ; maiștrii Nae B. Gheorghe și Gheorghe M. Ștefan nu se ocupă suficient de organizarea producției și nu țin totdeauna seama de principiile economice, sînt și muncitori ca Gheorghe Istudor și Aurel Vulpașcu, care nu-și cunosc datoria, etc. Din păcate nici în ultima vreme nu se vede un efort mai organizat pentru îndreptarea lipsurilor. Arzătorul, Ștefan Toader se plînge pe bună dreptate că tocmai în aceste zile friguroase nu se înlocuiesc geamurile sparte de la platforma pe care lucrează. Un plan de reparații există, dar piesele de schimb nu sunt încă toate procurate, agregatele încă nu s-au demontat din motive birocratice, iar în componența echipelor de reparații nu s-a prevăzut și încadrarea celor ce deservesc utilajele ce urmează a fi puse la punct. Și așa mai departe. Socotim că față de importanța acestei întreprinderi — care urmează să capete o mare dezvoltare — Direcția generală a industriei ceramice este datoare să o sprijine mai îndeaproape. .,, ■ I *R' De multe ori totul depinde de modul cum se exprimi. Oamenii isteți știu totdeauna să spună lucrurile în așa fel ca ei să fie bine înțeleși, să nu existe echivocuri. Departe de mine intenția de a considera pe tov. Petre Balamace, directorul fabricii „Ideal"-Cernavoda, de ciment un om neindeminatec. Totuși, cu prilejul unei adrese refenite către direcția generală tutelară, și-a dat în petec. D.G.I.L. cerea situația salariaților care urmează să dea examene școlare corespunzătoare funcțiilor pe care le ocupă, iar tov. Balamace răspunde în scris, subliniind chiar in două locuri părerea sa exprimată destul de ciudat: 1. „conducerea ptreprinderii nu poate să accepte această situație“ și 2. „în concluzie, conducerea nu este de acord cu pregătirea cadrelor la cursuri fără frecvență“ . Nu încap pe un rind attea semne de mirare cire ar trebui puse după asemenea „păreri“. Va să-zică, după cum poate înțelege oricine, conducerea întreprinderii din Cernavoda este contra ridicării nivelului de cunoștințe al cadrelor, este împotriva Nu e totuna! a rămâne cîteva zile fără subalternii plecați la examene! După cine îl cunosc eu <pe tov. Balamace, cred mai curind că n-a știut să se exprime corect, n-a găsit la repgzeală cele mai potrivite expresii. Sunt sigur că vrut să spună de fapt așa: ar. „conducerea întreprinderii nu poate,să accepte situația unor salariați care nu au pregătirea școlară necesară funcției pe care o ocupă și se va strădui din răsputeri să-i convingă și să-i ajute pe școlarizării oamenilor, este respectivii tovarăși să prosperiază de perspectiva de greșere în cunoștințele lor teoretice” și 2. „în concluzie, conducerea nu este de acord cu pregătirea cadrelor cursuri fără frecvență... la la intimplare, ci va ajuta pe tovarășii respectivi să aibă condiții bune de învățătură, să poată studia planificat și va asigura acoperirea cu forțe locale a sarcinilor lor în timpul cit se vor prezenta la examene". Ei, nu spuneam eu ? De multe ori totul depinde de modul cum te exprimi. Păi, ce, e totuna ? ILIE MISTRIE P. S. Directorului Petre Balamace îi zic la mulțimi" și îi urez mai multă grijă în exprimare... Considerații după o vizită în R. D. G. (II) Carierele de argilă ale fabricilor vizitate în R. D. Germană prezintă probleme mult mai grele de rezolvat decît carierele noastre, atît în ceea ce privește rezerva de materii prime cît și în privința greutăților de exploatare. Aceasta face ca materia primă să intre in prețul de cost al produselor cu pondere (20—25%) mult mai mare ca la noi (4—7%). In general, carierele sunt departe de fabrici. Dar nu numai distanța te izbește ci și structura carierelor. Marile cariere de la noi (Cluj, Ghiriș-Arieș, Tîrnăveni, Sighișoara) sunt omogene și au o stratificație regulată care nu diă mari greutăți în exploatare. Cu mici excepții, stratul die steril este destul de mic față de argila bună, exploatabilă. La carierele pe care le-am vizitat în R. D. Germană caracteristicile stratificației sunt cu totul deosebite: straturile le steril mult mai mari și cu totul disproporționate față de stratul de argilă. Cu toate acestea numărul de oameni ce deservesc alimentarea din carieră este în general mic. Fabrica din Hertzfeld, la o producție de 42.000.000 de cărămizi, are 2 cariere în care raportul steril-argilă variază de la 2 la 7 m steril față de 7—20 m argilă, iar numărul total de oameni din carieră ajunge abia la 29! Dacă se constată un număr atît de redus de muncitori în cariere atît de dificile (cca 1 cm/1 milion de produse), explicația acestui fapt stă în mecanizarea extracției și a transporturilor. Toate carierele sînt dotate cu excavatoare și vagonete suficiente. Rezumînd se poate afirma despre carierele vizitate că sînt foarte frămîntate, cu straturi de argilă variabile, însă de bună calitate și cu puține corpuri străine, stratul de steril fiind, în general, mare; degresantul se procură din propriile cariere, nisipul găsindu-se din abundență în solul R.D.G.; au o bogată dotație cu utilaje de exploatare și mijloace de transport; excavatoarele lucrează în plin cu capacitate mare zilnic pînă la 400 m3/8 ore; se folosesc vagonete pe nilmsriți sau vagoane basculante de 3—S m3 acolo unde stratul de steril e mare; linii de transport bine construite și întreținute cu șine în majoritate de 17 kg/m; numărul de oameni e redus; circuitul de transport în cariere e bine organizat pe fronturi largi de exploatare și cu linii de transport în circuit. Pentru noi rezultă că trebuie să îmbunătățim exploatarea carierelor. Este drept că în ultimul timp carierele din industria ceramică au fost dotate cu utilaje de înaltă productivitate (excavatoare, focotractoare etc.) ceea ce a făcut ca într-o serie de fabrici, extracția argilei să fie mecanizată 100%. E necesar însă ca transporturile manuale sau cu cai să fie și ele înlocuite de transporturi locotractate. In lumina celor văzute, urmează ca atît D.G.I.C. cît mai cu seamă conducerile fabricilor să urmărească realizarea mai multor obiective care constituie actualmente piedici în îndeplinirea producției în bune condițiuni tehnice și economice. Trebuie să realizăm în fabricile noastre cariere centrale cu front larg de lucru și transporturi în circuit închis, în scopul unei mai bune organizări a expoatăriii, cu un număr redus de forțe de muncă. Nu este de loc rațională exploatarea carierelor în felul cum se practică la fabricile: „Solidaritatea“-București și „Reconstrucția“-Feldioara, unde argila este luată din diferite locuri în condițiuni grele de exploatare și de transport, existînd multe puncte de lucru, cu tot felul de linii decovil nesistematizate. Liniile din carieră insuficient întreținute — ca de altfel și unele linii de transport din fabrici — cauzează unele deraieri, deci pierderi în producție. Ele trebuie înlocuite, după posibilități, cu linii mai solide de cel puțin 13 kg/m. Excavatoarele noastre au o productivitate medie mai mică decît cele din R.D.»i. Cauza constă în întreținerea nesatisfăcătoare a utilajelor, ceea ce duce la dese întreruperi, deci la o productivitate mică. Este o tendință nejustă de a se cere dotarea cu excavatoare noi, fără a se căuta îmbunătățirea randamentului excavatoarelor existente printr-o mai mai bună organizare a locurilor de muncă (vagonete bune și suficiente, linii bine întreținute, transport bine organizat etc.) și o mai bună întreținere a utilajului. La protecția carierelor în timpul lucrului de iarnă, pentru prevenirea înghețării stratului de argilă, se folosește un strat de cărbuni amestecat cu puține reziduuri de petrol, căruia i se dă foc. Acesta arde încet și protejează stratul de argilă de îngheț. Am recomandat fabricilor noastre să procedeze în acest fel. Din informațiile primite, fabrica de la Roman ar fi practicat, cu succes acest procedeu care urmează a fi vertical și generalizat în sector. Avînd în vedere că în 1957 accentul atît cantitativ cît și calitativ, se va pune la noi pe fabricarea țiglelor, trebuie să ne oprim in mod deosebit asupra celor constatate in R.D.G. privitor la fabricarea țiglelor. De la început vom arăta că liniile tehnologice sînt mult mai bogate în utilaj, prelucrarea este mult mai temeinică, macerarea mult mai îndelungată și îngrijită, iar ca rezultat se obțin țigle de o calitate deosebit de bună. Macerarea argilei nu se face pe haldă ci în încăperi mari subterane, ținute în stare umedă. Argila este supusă macerării (3—6 luni) după ce în prealabil a fost prelucrată într-o stare afinată — prin colergang și valțuri — și nu sub forma de calupuri, cum obișnuim noi- Noi nu avem camerele de macerare cu care sînt dotate fabricile din R.D.G., dar ne putem strădui ca cel puțin pe haldă argila să fie trecută prin valțuri zdrobitoare pentru ca macerarea să pătrundă mai adinc în masa argilei. Liniile tehnologice au diverse profile. La fabrica de țigle din Buchwaldchen, de pildă, argila înainte de a fi supusă macerării este prelucrată într-o linie formată din : alimentator cutie-Colengang-ftarfurie alimentatoare-bandă de transport-valțuri-amestecător cu șnecmacerare. După aceea argila este din nou prelucrată într-un „Tomaspler“ și trecută în presa de țigle. Pentru a se vedea în ce măsură o bună linie tehnologică poate înlocui macerarea, la fabrica din Kudersdorf se monta o linie tehnologică formată din: alimentator rotund, colergang, bandă de transport, „Tonraspler", valțuri” fine și iar „Tonraspler“. Linia tehnologică înainte de macerare este linia tehnologică pentru fabricarea cărămizilor. In aceste condiții de prelucrare mecanica și de macerare, argila capătă proprietăți plastice deosebit de bune, ceea ce o face ușor de prelucrat, cu rebuturi mici la fasonare, debit mare la prese (1500—2500 buc./oră) și cheltuială mică de energie. Presele de cărămizi au debite ce variază de la 2500 la 4000 buc/oră și sînt dotate cu vacuum. La toate presele de țigle se lucrează cu vacuum. Acolo unde sînt prese mai vechi se caută înlocuirea lor cu prese vacuum. Tăierea este semiautomată sau complet automată. Nu am văzut tăiere manuală. Pentru viitoarele linii tehnologice,, cît și, pentru îmbunătățirea celor existente, se preconizează eliminarea valțurilor și înlocuirea lor cu „Tomraspiere“ (15 CP și 10—15 CP/oră) pentru că eroziunea de la mijlocul valțurilor nu e îndreptată totdeauna la timp prin încărcare și polizare și nu se lucrează totdeauna cu o distanță de 2—3 mm între valțuri pentru a nu micșora debitul. Așa că în general valțurile rămîn neșlefuite și la distanțe mari, astfel că nu mai influențează prelucrarea argilei La fabricile de țigle și produse speciale unde uscătoriile sînt deasupra cuptoarelor, transportul produselor crude se face cu elevatoare, iar de aci în camere cu transportoare de tip Keller (12—20 etajere) electrica sau in curs de electrificare. Elevatoarele sînt așezate foarte aproape de masa de tăiere ceea ce face ca muncitoarele de la presă să nu depună eforturi mari, manipulînd produsele crude pe o distanță mică. Astfel 2 muncitoare pot face față la o manipulare de cca 30.000 buc/8 ore. Același elevator ridică produsele crude și coboară pe cele uscate ; transportoarele ■, electrice lucrează continuu luînd produsele crude de la elevator, transportîndu-se în camerele de uscare și înapoindu-se încărcate cu produse uscate la același elevator. Așa se explică de ce, elevatorul e veșnic folosit, iar muncitorii au o mare productivitate. Se înțelege că se lucrează cu 2 transportoare și 2 linii de transport, utilajele sînt acționate individual, legătura între motoare și utilaje, făcîndu-se în majoritatea cazurilor, prin reductoare. Am văzut în industria ceramica germană întreaga gamă de uscătorii, de la simple, uscătorii naturale, trecînd prin uscătorii naturale cu rafturi, la uscătorii artificiale necompartimentate, uscătorii artificiale cu camere și uscătorii-tunel. Durata de uscare este mai mare ca la noi, în schimb se realizează un procent mai mic de deșeuri la uscare. Produsele,foarte uscate pot fi bine arse, fără pericol de a avea deșeuri la ardere. Se știe de altfel că in acest caz consumul de combustibil este mai mic. Subliniez în mod deosebit că produsele ce se scot din uscătorii se ard numai dacă sunt foarte uscate, ceea ce are o influență favorabilă asupra tuturor indicilor tehnico-economici și asupra calității produselor. * Din felul cum sînt fabricate țiglele în R.D.G. se vede clar că se acordă o atenție deosebită atît la prelucrare cît și la transport și uscare. Transportul se face în bune condițiuni, țiglele sînt așezate pe benzi de pîslă, existente atît pe fundul cărucioarelor de transport cît și între rîndurile de țigle. Uscarea e urmărită îndeaproape pentru a nu avea țigle curivate sau fisurate, cu un regim care exclude uscarea forțată. Nici nu poate fi, vorba act de ardere de produse umede, cu atît mai puțin de produse cu umiditate ridicată. Conducerile fabricilor noastre trebuie să fie convinse că una din cauzele principale care duc la un procentaj mare de deșeuri și o calitate necorespunzătoare a produselor este lipssa de atenție, de control și supraveghere în procesul de uscare. Cum să nu se producă deșeuri și fisurări dacă într-o serie de uscătorii de deasupra cuptorului se introduc produse crude direct în zona cu temperatură maximă . Astfel se obișnuiește la „Mondial“-Lugoj, Cărpiniș și „Reconstructa“-Feldioara. De asemenea, în cazul uscării naturale nu se iau măsuri de protecție necesare, ca să nu aibă loc la început o uscare rapidă, mai cu seamă în lunile de vară. Neglijențele în exploatarea uscătoriei de la fabrica din Mureșeni au dus și ele la deșeuri și calitate necorespunzătoare. Instrucțiuni tehnologice au fost date de Direcția generală, în repetate rînduri, dar ele nu au fost urmărite de conducerile fabricilor. Unele n-au dat,și încă nu dau atitiia. .cuvenită problemei uscării. **LI Ing. J. GRIGORIU director general al D.G.I.C.