Constructorul, ianuarie 1957 (Anul 9, nr. 364-367)

1957-01-05 / nr. 364

O COTITURĂ IN VIATA FABRICII 1 Fabrica de ciment „Congresul al XlX-lea“ din Bicaz a trecut printr-o serie de greutăți, unele inerente în­ceputului și situației de șantier a fa­bricii, altele datorate lipsurilor tehnice și organizatorice care au dus la se­rioase nerealizări de plan. La această fabrică se manifesta în­­tr-o vreme lipsa de răspundere în ac­tivitate, se cuibărise demoralizarea, indisciplina, nu era stăpînită pro­blema materiilor prime, iar din lipsa unui plan de muncă susținut și ur­mărit se produceau frecvente defec­țiuni mecanice și electrice. Pentru ajutorarea fabricii de ci­ment din Bicaz s-a format, la înce­putul anului trecut, o brigadă de tehnicieni și activiști ai organelor de partid care, pe baza unei largi ana­lize pe teren a situației, a propus un plan concret de măsuri. Acest plan a prevăzut curățirea fabricii, fini­sarea secțiilor mai importante, îmbu­nătățiri în procesul tehnologic, ter­minarea cu precădere de către antre­prenorul general a unor lucrări mai importante (ca de ex. transportul păcurii), măsuri în vederea iernii, îmbunătățirea condițiilor sociale, pre­cum și întărirea muncii politice și sin­dicale în fabrică. Cu sprijinul ministerului și al fa­bricilor fruntașe de ciment (ca cele de la Fieni, Turda, Dr. Stalin și al­tele) care au trimis muncitori, tehni­cieni și utilaje, fabrica de ciment „Congresul al XlX-lea“, cu un colec­tiv de conducere bine închegat, a tre­cut la îndeplinirea măsurilor de mai sus. Acțiunea de curățire a transformat aspectul de șantier al fabricii în acela de uzină. Finisările îngrijite din sala motoarelor și reductoarelor, din sălile de pompe etc., au dat nu numai un aspect plăcut și curat dar au contribuit la ridicarea muncitorilor ce deservesc utilajele respective atît ca ținută cît și mai ales în ce privește grija lor față de utilaje. Au fost îmbunătățite traseele transportului de '­­Cîștigul mediu din coloana a doua este calculat fără premiile înca­sate de muncitori în această perioadă și care se ridică la cca. 100.000 de lei). Rezultatele bune sînt însă nu nu­mai cantitative ci și calitative. Fabri­ca de ciment din Bicaz a produs un ciment de calitate și a realizat sorti­mentul de ciment pentru baraje după o rețetă excesiv de pretențioasă, li­­vrînd — în cantitățile cerute — un ciment de calitate unică în lume. In lupta pentru îndeplinirea planu­lui, pentru ridicarea productivității și a tehnicității, s-au distins ing. Vasile Olaru, ing. A. Bordeianu, șefii de sec­ție Rafael Năstase (de la morile de pastă, evitîndu-se coturile și schim­­bîndu-se amplasamentul pompelor, precum și transportul cimentului. S-a îmbunătățit radical transportul și ma­nipularea păcurii, dîndu-se în funcți­une o rampă nouă de descărcare a păcurii, un rezervor nou de 3000 t și s-au modificat complet traseele și conductele de transport la păcură și aburi. S-au terminat toate lucrările esențiale din planul de lucrări în ve­derea timpului friguros, s-au izolat conductele de păcură, apă, pastă, a­­bur, ciment, s-au închis canalele res­pective, s-au reparat și pus în funcți­une toate cazanele cu abur etc. S-au terminat drumurile interioare princi­pale. S-a asigurat căldura în toate secțiile, în birouri și locuințe. Insfîr­­șit, s-a dat în funcțiune noua cantină a fabricii care este frumoasă și bine utilată. O serie de măsuri gospodă­rești, începînd cu lumina și căldura la locurile de muncă și terminînd cu masa de la cantină și condițiile în care este servită, au­ contribuit la mulțumirea muncitorilor și tehnicieni­lor fabricii și la sporirea elanului lor în muncă. Rezultatele acestor realizări nu s-au lăsat așteptate. In octombrie 1956, pentru prima dată de cînd a luat ființă, fabrica de ciment din Bi­caz și-a îndeplinit planul . Planul a fost îndeplinit și pe următoarele două luni, după cum a fost îndeplinit și de­pășit chiar pe întreg trimestrul IV 1956. Despre modul în care — prin or­ganizarea temeinică și munca susți­nută — această fabrică a realizat sal­tul calitativ de a trece de la o pro­ducție incomplet stăpînită din punct de vedere tehnic, cu discontinuități, la o producție industrială controlată și condusă de colectivul de conducere al fabricii, vorbesc sugestiv cifrele comparative de mai jos dintre situa­ția medie lunară pe primele 9 luni ale anului trecut și cea pe lunile oc­tombrie și noiembrie, ciment), Iacob Ștefan (de la repara­ții), Ion Dumitrescu (de la conca­soare), Ion Niculescu (de la reparații de vagoane), maistrul Ștefan Pop de la compresoare, precum și minerul Ștefan Danciu, mecanicul de locomo­tivă Nicolae Costache, concasoristul Gh. Borcă, lăcătușul Filip Mihai, cu­­cătorul Gh. Bantea, morarul Dumitru Ștefanei, batesarul Ioan Boicu și alții. Cu toate succesele importante obți­nute, la fabrica de ciment „Congre­sul al XlX-lea“ mai dăinuie o serie de lipsuri a căror lichidare rapidă tre­buie să preocupe necontenit colectivul de conducere și corpul tehnic al­­ fa­bricii. Astfel, se manifestă o lipsă de prevedere în privința consumurilor și deci a­­ asigurării la timp a stocurilor. In prezent fabrica suferă din lipsa pietrei de ghips pe care cu 2—3 luni în urmă o refuza. Stocul de zgură este de asemenea cu totul insuficient. Nu există preocuparea necesară pen­tru asigurarea realizării lucrărilor de desprăfuire și din această cauză lu­crări, care vor da importante avan­taje în producție și în ce privește condițiile de lucru, sunt tergiversate într-un mod inadmisibil. Nici situația energetică a fabricii nu este încă pusă la punct. Inzibirile se fac încă de proastă calitate și durează nejustifi­cat de mult. Directorul adjunct Si­­mion, care are merite într-o serie de acțiuni gospodărești, nu a reușit încă să pună la punct rampa și au fost situații cînd producția fabricii a fost frînată de lipsa de spațiu pentru de­pozitarea cimentului. Trebuie mai bine organizate și asigurate reparațiile și întreținerea utilajelor de însilozare și înlocuire. De asemenea trebuie îmbu­nătățite condițiile de lucru la rampă pe linia protecției muncii. Menținerea curățeniei în fabrică a început să lase de dorit. Problema menținerii cură­țeniei în toate secțiile este permanen­tă și trebuie să constituie o preocu­pare zilnică pentru conducere. Unele lucrări­ de construcții și ins­talații prevăzute a se termina pînă la sfîrșitul anului trecut nu sînt gata. Așa sînt: rampa a II-a de descărcare a păcurii, cazanele de abur nr. 9 și 10, construcții și instalații pentru pompele cu piston, locuințe etc. Dacă pentru o serie de lucrări și finisări re­­­­cunoaștem merite antreprenorului ge­neral, întreprinderea nr. 801 și I. C. S.I.M.-ului și în mod special ing. Ion Arsene și lui Niculae Misică, pentru lucrările în restanță îi ținem datori alături de colectivul fabricii pentru zonele de ciment ce lipsesc față de sarcina de plan anuală. Anul 1956, an plin de învățăminte pentru toți muncitorii și tehnicienii fabricii de ciment din Bicaz în care au cunoscut și povara dezorganizării și a nerealizării planului de Stat, dar și bucuria ridicării fabricii lor la ni­velul celor fruntașe în trimestrul IV, va constitui, anul de cotitură în mer­sul înainte al acestei fabrici. Colectivul fabricii pășește în anul 1957 cu încredere în forțele proprii și în capacitățile mari de producție ale instalațiilor ce i s-au încredințat, convins și hotărît să dea cimentu­l pe care îl așteaptă marile noastre șanti­ere. ing. SOCRATE TRANULUS director general al D.G.I.L. 1 ianuarie — 1 octombrie 30 septembrie 30 noiembi Ciment 100% 174.2% Clincher 100% 171,6% Producția globală 100% 180,4% Productivitatea muncii mii lei 5242 9030 tone 21,1 30,9 Gîștig mediu muncitori 572 620 Prețul de cost pe tona de ciment redus cu­­ 6,5% Consum specific păcură pe­t de clincher/cuptor 252,73 223,14 A­pa din pastă la mori brute 40,4% 39,0% Grad ocupare concasoare­­ 20,18 29,20 Grad ocupare mori brute 45,00 72,61 Grad ocupare cuptoare 53,85 79,51 Grad ocupare mori de ciment 43,56 70,46 UNDE-I DISPECERUL DE SERVICIU ? Era-ntr-o zi din această iarnă... Drepte ca luminarea, coșurile fabri­cii de ciment ,yictoria socialistă“ din Turda, se-nalță semețe, gata parcă să-nțepe cu vîrfurile lor cerul siniliu. Și caerele de fum ce­ le deapănă vin­­tul inălțindu-le către zări se destramă luînd forme fantastice ca-n poveștile cu zmei și balauri. Din noapte pină-n zori, coșurile fumegă neîncetat. Se coace clincherul. Uriașii cai-putere se supun cuminți voinței omului, lucrînd pentru el; cio­canele puternice ale concasoarelor zdrobesc ca Sfarmă-Piatră blocuri mari de calcar, iar bilele grele de fier ale morilor macină nesătule clincherul ars in uriașele cuptoare rotative... riști devin praf bolovanii smulși de om din cariere, un praf atit de pre­țuit, cimentul. Unde-o fi dispecerul de serviciu ? întreabă ing. Dănilă, controlor de ca­litate, pe unul din subalternii săi. — L-am căutat pe la cuptoare și n-am dat de el. A fost pe acolo dar a plecat, poate o fi la mort. Am­ surprins această discuție in localul laboratorului fabricii unde spe­ram să-l găsesc pe dispecerul de ser­viciu, inginerul Horia Nap, pe care-l­ căutasem aproape prin toată fabrica. Prin urmare nici aici nu este, dar unde s-o fi dus? Așa-și face el dato­ria? Și cu aceste gînduri, pașii m-au purtat din nou prin halele de fabrica­ție... 1 Oprea, cocătorul de la cuptoarele vechi supraveghează neîncetat focul, un foc mai aprig ca cel al Gheenei... Lava incandescentă curge neîncetat strecurindu-se prin priza lanțurilor de la bateriile cuptorului. Din tind in tind, ha Oprea privește un cuptor prin sfica albastră a vizorului. Cu ochii liberi el n-ar putea vedea ma­terialul topit in marea de flăcări de culoarea aurului, n-ar putea să-și dea seama cum merge focul și cite grade sunt. Experiența câștigată ani de-a rindul i-a învățat pe cimentiști să știe după culoarea flăcărilor sau a fumului ieșit pe coș dacă cuptorul are temperatura necesară pentru coacerea unui clincher de bună calitate. Cu cit fumul e mai alb, cu atit și cimentul va fi mai bun, iar atunci cînd nu iese fum cuptorul nu merge. De abia am ieșit din hala vechilor cuptoare și privind spre coșul cup­toarelor noi am rămas surprins: șer­pii de fum se subțiaseră de tot. — S-au înfundat conductele de ali­mentare — spuneau doi muncitori — dar curând defecțiunea va fi înlătu­rată, s-a dus acolo și tovarășul ingi­­ner-șef Vineșiu. — Dar pe tovarășul inginer Nap nu l-ați văzut ? — Nu, ne-a mai întrebat de dinsul și de la laborator, dar nu știm pe unde e. Cum poate dispare așa un dispe­cer — mi-am zis in gind — indrep­­lindu-mă către bazinul cu pricina unde se înfundaseră conductele. Pe drum, l-am intilnit grăbit pe tov. Arpad Fazakaș, directorul fabricii. Și el mer­gea in același loc. — Tovarășe director, s-a înfundat sorbul de la bazinul cu pastă și pînă să vin eu — îl informă inginerul-șef Vineșiu — dispecerul de serviciu, in­ginerul Horia Nap a luat toate măsu­rile ca defecțiunea să fie imediat în­lăturată. M-am lămurit unde se afla dispece­rul de serviciu pe care-l căutasem atit... La locul lui, acolo unde era mai mare nevoie de el, acolo unde trebuia să dea tot ajutorul pentru ca produc­ția să nu stea. La scurt timp sorbul a fost desfun­dat și cele două noi cuptoare rota­tive, mindrie a fabricii și a industriei noastre de mașini-unelte, purtînd inscripția „23 August"-București, au început să se invertească din nou. Și muncitorii și directorul erau fericiți, producția fusese reluată. Dispecerul de serviciu, era și el mulțumit, își făcuse datoria. Privirea tuturor s-a oprit pen­tru o clipă sus la gura coșului unde din mu­fumul gros și alb vălurea ca niște panglici nesfirșite spre­ cer... AL. GHERITE •K Oameni la volan mulțumește să-și între­țină bine mașina, ci ca­lifică în meserie și un tînăr element. Nicolae Dragomir este față de mașina care i-a șoferul autoturismului fost încredințată și ne­­g41_B aparținînd A­­mîndrim că este salaria­telierelor „9 Mai“. Se­tul întreprinderii noas­împlinesc 20 de ani de trei cînd a luat în primire GH. A. POPA corespondent această mașină. Șoferul s-a înfrățit cu mașina, i-a ascultat bucuriile și necazurile, ca pe ale u­­nui om. Sute de mii­ de kilometri a străbătut mașina și de fiecare da­tă grija de căpetenie a șoferului Nicolae Drago­­m­ir a fost aceea de a o menține în stare de func­țiune. După 20 mașina se află în de ani per­fectă stare, nefăcîndu-i­­se decît reparații de în­treținere sau cauzate de uzura normală a pie­selor. In toți acest timp șp­­re multă prețuire ferul Nicolae Dragomir bucură în mijlocul ce nu a produs nici un ac­­­ l­otivului său șoferul nă întreținere, să depă­cident, nu a încălcat re­­sutamiist Gheorghe Das­­șească cu mult această gulire­ circulației și un călu, care conduce un cifră, a avut nici o sancțiune, camion al fabricii de că­l! dă astfel un exemplu rămizi „Zorile noi“ — GH. BURGEL de abnegație, de grijă Piatra Neamț. El nu se corespondem. Dintre șoferii fabricii de ciment „Ilie Pintilie“­­Fieni 6 au parcurs 100.000 km fără repara­ții, Gheorghe Nedelcu și Gheorghe Tufan, mer­­gînd pe autocamionul „Steagul roșu“ nr. 27932, Ion Stan și Vasile Șer­­bănoiu de pe autocamio­nul „Steagul roșu“ nr. 27933, Constantin Greap­­ca și Gheorghe Bărdea­­nu de pe autocamionul „Steagul roșu“ 27934 se socotesc urmașii vestitu­lui șofer sovietic Grigorii Babchin. Ei nu se vor se opri la acest succes, ci vor încerca, printr-o bu­ Pentru anul ce începe Nu-i ușor să calci în aceste zile mohorîte de iarnă prin Fabrica de că­rămizi Satu Mare. Iți trebuie o manta de­­ ploaie și o pereche de bocanci buni, dacă n-ai cizme de cauciuc. Din cerul acoperit cu o perdea de nori plum­burii, se cerne o ploaie măruntă și deasă. Picăturile reci te pătrund. Din pămîntul îmbibat­­îșnesc stropi No­roiul lipicios se prinde de tălpi, fă­­cîndu-ți picioarele grele. E o vreme, de nu-ți vine să ieși de după cuptor... Dar să nu îndrăznești cumva să te arății cărămidarilor de la Satu Mare că te ferești de noroi și ploaie. Te iau în rîs. Ei nu știu să facă deosebire între vremea bună și rea cînd este vorba de producție. Știu ei ce știu. A­­tunci cînd se fereau de vremea rea și munceau numai în zilele cu soare, au rămas în urmă cu planul. Acum că și-au realizat planul cu mult înainte de termen, nu vor în ruptul capului să mai fie altfel. Cam așa se prezenta vremea și vre­rea oamenilor cînd am ajuns la a­­ceastă fabrică. Pe tov. Vasile Kovács, directorul fabricii și pe tov. Ion En­­ciu, conducătorul tehnic, i-am găsit în birou. Abia terminaseră o ședință și se pregăteau să iar­ă pe teren­. M-am­ in­vitat să-i însoțesc . „Să vedeți întîi cum se muncește prin fabrica noas­tră și apoi mai stăm de vorbă“ — mi-a zis conducătorul tehnic. M-am uitat cu jale la bocanci și-am pornit-o prin fabrică. Obiectivul nr. 1, cariera de argilă De la birouri pînă acolo nu e dis­tanță prea mare. Cam vre-un­ kilome­tru, dar credeam că nu se mai­­ ter­mină. Atît am tras de bocancii care se înfundau în noroiul clisos de cre­deam c­a să ajung desculț. Spre bu­curia mea bocancii au trecut cu bine examenul și­ am ajuns la carieră. Pe drum, începusem să mă gîndesc că facem drumul de pomană. Cum să lucreze oamenii pe un astfel de timp? Am văzut pe urmă că îndoielile nu-mi sunt justificate. Oamenii lucrau fără să ia aminte la vreme. De altfel, îm­potriva ei erau bine pregătiți. Pufoai­ce, mantale de ploaie, cizme de cau­ciuc și pe deasupra o baracă încălzită unde să se adăpostească. Cum malul înalt de pămînt ne ascundea vederii lor, am prins și frînturi dintr-o dis­cuție interesantă. Unul dintre munci­tori zicea că ar fi mai bine să mear­gă acasă pe o astfel de ploaie. Intre timp ploaia se întețise de-a binelea. De undeva i-a venit un răspuns ironic: „Ce, doar nu sîntem babe să ne vî­­rîm după cuptor!“ Apoi au urmat ex­plicații referitoare la faptul că pla­nul de extragere a argilei trebuie rea­lizat, pentru ca în noul an fabrica să aibă destulă argilă macerată. Cel care dădea explicații era chiar șeful de cu­pă Andrei Rogojan. Cînd am apărut de după dîmbul de pămînt, discuția a încetat și el ne priveau oarecum stingheriți. Privin­­du-i lucrînd, mi-am dat seama că am de-a face cu oameni care nu dau îna­poi in fața greutăților. Cazmalele se înfigeau adinc în pămîntul clisos și apoi cu o smucitură argila zbura in cupa vagonetelor. De la 12 noiembrie de cînd a început extragerea argilei, zile frumoase nu prea au fost multe. Dar planul tot a fost realizat, ba chiar depășit. I-am lăsat pe săpători să-și facă planul și­ am pornit-o prin fabrică să vedem ce se întîmplă cu repararea utilajelor. Dar... la mașini de unde nu-s. Doar piese parcă anume rostuite. Tocmai vroiam să-i întreb pe însoți­torii mei ce s-a întîmplat cu utilajele cînd, văzîndu-mi nedumerirea­­ au prins singuri a dezvălui „secretul“. Mașinile fuseseră demontate. Piesele care necesitau reparații au fost duse la atelier, iar cele ce trebuiau înlo­cuite, la fier vechi. De fapt­­­ după plan — reparațiile trebuiau să încea­pă mai tîrziu, dar ei s-au grăbit fi­indcă unele piese nu poți afla dacă trebuie înlocuite decit după ce au fost demontate. Și dacă se știe din timp ce anume piese trebuie înlocuite, se poate face și comanda din timp. Peste tot, la mașinile demontate lu­crau echipe de ette trei mecanici, în­deplinind fiecare o anume operație Cînd am terminat de vizitat fabrica, ne-am întors la birou. Era plăcut să stai la căldură și să vorbești pe înde­lete. Așa am aflat că cei din condu­cerea fabricii au descoperit încă din anul trecut un „secret“. Atunci cînd faci reparații bune, poți fi sigur de îndeplinirea planului. Bazați pe acea­stă experiență, ei au pornit-o din tim­­p. Piesele care știau că trebuie înlocuite le-au adus încă din vară, iar pe ceea ce le descoperă în urma demontării se comandă chiar în oraș la întreprinde­rile metalurgice. Sînt siguri astfel că o să le aibă la timp, decît dacă le-ar comanda la Atelierele „9 Mai“ din București. La despărțire directorul și conducătorul tehnic m-au rugat să amintesc Atelierelor „9 Mai“ că au înaintat încă din 1955 o comandă de două roți dințate pentru presa de că­rămizi tip „Cluj“ care nu este ono­rată nici acum... 1. PREDA Deși afară ninge și e vremea posacă, muncitorii fabricii de că­rămizi „Zorile noi" din Piatra Neamț nu au întrerupt producția. Fabrica aceasta nouă are uscătorii artificiale care-i permit să lucreze în orice anotimp. In plus, argila se încălzește cu aburi, lată în fotografie un aspect de muncă de la fabrica din Piatra Neamț. Cărămizile crude sîn­t în­cărcate pe elevatorul de pe care le va prelua vagonetul Keiler. A­­cesta va transporta apoi produ­sele pe o cale electrică spre ca­merele uscătoriilor cu rafturi. tp&SSSSSSSSSSSS&SS&SS X^S&SSSSSS^SSSSSSSSSSSSSS^SS&SSSSS&SSSSSSSS&S&S&SrSJ&SSSC' I Sâmbătă 5 ianuarie 1957 — nr. 364 Plăcile ondulate din azbociment pentru acoperișuri formează unul din sortimentele principale ale Fabricii de azbociment din Bicaz. Mecanicii Constantin Tînjeală și Ion Irimia (din fotografie) reglează mașina de prelucrare a amestecului de ciment și azbest la linia tehnologică de plăci. Pisd­a^ie despre vreme Așa­dar nici de astă dată fabrica din marginea Buzăului nu și-a făcut pe deplin datoria. v Sfîrșitul anului 1956 a găsit-o cu planul anuial neîn­deplinit. Mai puțin de 90% reprezintă realizarea colectivului de aici și la producția de țigle și la cea de cără­mizi. Tov. Bănică Ștefan, conducătorul tehnic al fabricii de țigle și cărămizi „30 Decembrie” din Simileasca, soli­citat în a doua jumătate a lunii noiembrie să explice cauza rămînerii în urmă, a răspuns cu o seninătate deloc corespunzătoare cu... vremea de-afară: „Dacă nu ne-ar fi înghețat produsele...“ Ca și cum buzoienii, trăind ca noi toți sub imperiul climei temperate, ar fi uitat dintr-odată că pe meleagurile noastre iarna vine în general prin noiembrie, și mai abitir la poalele Negoțului. Ca și cum pla­nul întreprinderii nu ar fi fost întoc­mit în funcție de vreme. La Simiieasca există și lucruri bune. Funcționează cu succes un tăie­tor automat de calupuri; a fost insta­lată în bune condițiuni vibropresa Ulrich; sunt muncitori destoinici ca Dumitru Ștefan, Alexandru Piele, Ni­colae Fierarui,, Constantin, Ștej­aru, Ion, S. , Tănase și alții, se desfășoară o rodnică activitate cu­ltural-artistică ; bucătăreasa-șefă Margareta Giurea se străduiește să gătească o mîncare bună. Păcat însă, că toate acestea și altele sînt întunecate de numeroa­sele aspecte negative din munca fa­bricii. In halele de producție se lu­crează adesea desorganizat ; nu a fost încă înlăturat mijlocul rudimentar de transportare a țiglelor; tehnicitatea e foarte scăzută în fabrică ; maiștrii Nae B. Gheorghe și Gheorghe M. Ștefan nu se ocupă suficient de organizarea producției și nu țin totdeauna seama de principiile economice, sînt și mun­citori ca Gheorghe­­ Istudor și Aurel Vulpașcu, care nu-și cunosc datoria, etc. Din păcate nici în ultima vreme nu se vede un efort mai organizat pentru îndreptarea lipsurilor. Arzătorul, Ște­fan Toader se plînge pe bună­­ drep­tate că tocmai în aceste zile friguroa­se nu se înlocuiesc geamurile sparte de la platforma pe care lucrează. Un plan de reparații există, dar piesele de schimb nu sunt încă toate procu­rate, agregatele încă nu s-au demon­tat din motive birocratice, iar în com­ponența echipelor de reparații nu s-a prevăzut și încadrarea celor ce deser­vesc utilajele ce urmează a fi puse la punct. Și așa mai departe. Socotim că față de importanța­ aces­tei întreprinderi — care urmează să­­ capete o mare dezvoltare — Direcția generală­ a­ industriei ceramice este datoare să o sprijine mai îndeaproape. .,, ■ I *R' D­e multe ori totul de­pinde de modul cum se exprimi. Oamenii isteți știu totdeauna să spună lu­crurile în așa fel ca ei să fie bine înțeleși, să nu­­ exis­te echivocuri. Departe de mine intenția de a considera pe tov. Petre Balamace, di­rectorul fabricii „Ideal"-Cernavoda, de ciment un om neinde­minate­c. Totuși, cu prilejul unei adrese refenite către direcția generală tute­lară, și-a dat în petec. D.G.I.L. cerea situația sa­lariaților care urmează să dea examene școlare cores­punzătoare funcțiilor pe care le ocupă, iar tov. Balamace răspunde în scris, subliniind chiar in două locuri părerea sa exprimată destul de ciu­dat: 1. „conducerea ptreprin­­derii nu poate să accepte a­­ceastă situație“ și 2. „în concluzie, conducerea nu este de acord cu pregătirea cadrelor la cursuri fără frec­vență“ . Nu încap pe un rind at­­­tea semne de mirare cire ar trebui puse după asemenea „păreri“. Va­ să-zică, după cum poate înțelege oricine, conducerea întreprinderii din Cernavoda este contra ridi­cării nivelului de cunoștințe al cadrelor, este împotriva Nu e totuna! a rămâne cîteva zile fără sub­alternii plecați la examene! După cine îl cunosc eu <pe tov. Balamace, cred mai curind că n-a știut să se ex­prime corect, n-a găsit la repgzeală cele mai potrivite expresii. Sunt sigur că vrut să spună de fapt așa: a­r. „conducerea întreprinderii nu poate,să accepte situația unor salariați care nu au pregătirea școlară necesară funcției pe care o ocupă și se va strădui din răsputeri să-i convingă și să-i ajute pe școlarizării oamenilor, este respectivii tovarăși să pro­­speriază de perspectiva de greșere în cunoștințele lor teoretice” și 2. „în­ concluzie, conducerea nu este de acord cu pregătirea cadrelor cursuri fără frecvență... la la intimplare, ci va ajuta pe tovarășii respectivi să aibă condiții bune de învățătură, să poată studia planificat și va asigura acoperirea cu for­țe locale a sarcinilor lor în timpul cit se vor prezenta la examene". Ei, nu spuneam eu ? De multe ori totul depinde de modul cum te exprimi. Păi, ce, e totuna ? ILIE MISTRIE P. S. Directorului Petre Balamace îi zic la mulți­mi" și îi urez mai multă grijă în exprimare... Considerații după o vizită în R. D. G. (II) Carierele­ de argilă ale fabricilor vizitate în R. D. Germană prezintă probleme mult­ mai grele de rezolvat decît carierele noastre, atît în­ ceea ce privește rezerva de materii prime cît și în privința greutăților de exploatare. A­­ceasta face ca materia primă să intre in prețul de cost al produselor cu pondere (20—25%) mult mai mare ca la noi (4—7%). In general, carierele sunt departe de­­ fabrici. Dar nu numai distanța te izbește ci și structura carierelor. Marile cariere de la noi (Cluj, Ghiriș-Arieș, Tîrnăveni, Sighișoara) sunt omogene și au o stratificație­­ regulată care nu diă mari greutăți în exploatare. Cu mici excepții, stratul die steril este destul de mic față de argila bună, ex­ploatabilă. La carierele pe care le-am vizitat în R. D. Germană caracteristicile stratificației sunt cu totul deosebite: straturile­­ le steril mult mai mari și cu totul disproporționate față de stratul de argilă. Cu toate acestea numărul de oameni ce deservesc alimentarea din carieră este în general mic. Fabrica din Hertzfeld, la o producție de 42.000.000 de cărămizi, are 2 cariere în care raportul steril-argilă variază de la 2 la 7 m steril față de 7—20 m­­ argilă, iar numărul total de oameni din carieră ajunge abia la 29! Dacă se constată un număr atît de redus de muncitori în cariere atît de dificile (cca 1 cm/1 milion de produse), explicația acestui fapt stă în mecanizarea extracției și a transporturilor. Toate carierele sînt dotate cu excavatoare și vagonete suficiente. Rezumînd se poate afirma despre carierele vizitate că­ sînt foarte frămîn­­tate, cu straturi de argilă variabile, însă de bună calitate și cu puține corpuri străine, stra­tul de steril fiind, în general, mare; deg­resantul se procură din propriile cariere, nisipul găsin­­du-se din abundență în solul R.D.G.; au o bo­gată dotație cu utilaje de exploatare și mijloace de transport; excavatoarele lucrează în plin cu capacitate mare zilnic pînă la 400 m3/8 ore; se folosesc vagonete pe nilmsriți sau vagoane basculante de 3—S m3 acolo unde stratul de steril e mare; linii de transport bine construite și întreținute cu șine în majoritate de 17 kg/m; numărul de oameni e redus; circuitul de tran­sport în cariere e bine organizat pe fronturi largi de exploatare și cu linii de transport în circuit. Pentru noi rezultă că trebuie să îmbunătățim exploatarea carierelor. Este drept că în ultimul timp carierele din industria ceramică au fost dotate cu utilaje de înaltă productivitate (ex­cavatoare, focotractoare etc.) ceea ce a făcut ca într-o serie de fabrici, extracția argilei să fie mecanizată 100%. E necesar însă ca tran­sporturile manuale sau cu cai să fie și­ ele în­locuite de transporturi locotractate. In lumina celor văzute, urmează ca atît D.G.I.C. cît mai cu seamă conducerile fabrici­lor să urmărească realizarea mai multor obiec­tive care constituie actualmente piedici în în­deplinirea producției în bune condițiuni tehnice și economice. Trebuie să realizăm în fabricile noastre cariere centrale cu front larg de lucru și transporturi în circuit închis, în scopul unei mai bune organizări a expoatăriii, cu­­ un număr redus de forțe de muncă. Nu este de loc rațio­nală exploatarea carierelor în felul cum se prac­tică la­ fabricile: „Solidaritatea“-București și „Re­construcția“-Feldioara, unde argila este lua­tă din­ diferite locuri în condițiuni grele de ex­ploatare și de transport, existînd multe puncte de lucru­, cu tot felul de linii decovil nesiste­matizate. Liniile din carieră insuficient între­ținute — ca de altfel și unele linii de transport din fabrici — cauzează unele deraieri, deci pierderi în producție. Ele trebuie înlocuite, după posibilități, cu linii mai solide de cel puțin 13 kg/m. Excavatoarele noastre au o producti­vitate medie mai mică decît cele din R.D.­»i. Cauza constă în întreținerea nesatisfăcătoare a­ utilajelor, ceea ce duce la dese întreruperi, deci la o productivitate mică. Este o tendință nejustă de a se cere dotarea cu excavatoare noi, fără a se căuta îmbunătățirea randamen­tului excavatoarelor existente printr-o mai mai bună organizare a locurilor de muncă (vagonete bune și suficiente, linii bine între­ținute, transport bine organizat etc.) și o mai bună întreținere a utilajului. La­­ protecția carierelor în timpul lucrului de iarnă, pentru prevenirea înghețării stratu­lui de argilă, se folosește un strat de cărbuni amestecat cu puține reziduuri de petrol, că­ruia i se dă foc. Acesta arde încet și protejea­ză stratul de argilă de îngheț. Am recoman­dat fabricilor noastre să procedeze în acest fel. Din informațiile primite, fabrica de la Roman ar fi practicat, cu succes acest proce­deu care urmează a fi vertical și generalizat în sector. Avînd în vedere că în 1957 accentul atît cantitativ cît și calitativ, se va pune la noi pe fabricarea țiglelor, trebuie să ne oprim in mod deosebit asupra celor constatate in R.D.G. privitor la fabricarea țiglelor. De la început vom arăta că liniile tehnologice sînt mult mai bogate în utilaj, prelucrarea este mult mai temeinică, macerarea mult mai îndelungată și îngrijită, iar ca rezultat­­ se obțin țigle de o calitate deosebit de bună. Macerarea argilei nu se­ face pe haldă ci în încăperi mari subterane, ținute în stare umedă. Argila este supusă macerării (3—6 luni) după ce în prealabil a fost prelucrată într-o stare afinată — prin colergang și val­­țuri — și nu sub forma de calupuri, cum obiș­nuim noi- Noi nu avem camerele de macerare cu care sînt dotate fabricile din R.D.G., dar ne putem strădui ca cel puțin­ pe haldă argila să fie trecută prin valțuri zdrobitoare pentru ca macerarea să pătrundă mai adinc în masa argilei. Liniile tehnologice au diverse profile. La fabrica de țigle din Buchwaldchen, de pildă, argila înainte de a fi supusă macerării este prelucrată într-o linie formată din : alimenta­tor cutie-­Colengang-ftarfu­rie alimentatoare-ban­­dă de transport-valțuri-amestecător cu șnec­­macerare. După aceea argila este din­ nou prelucrată într-un „Tom­aspler“ și trecută în presa de țigle. Pentru a se vedea în ce mă­sură o bună linie tehnologică poate înlocui­­ macerarea, la fabrica din Kudersdorf se mon­ta o linie tehnologică formată din: alimenta­tor rotund, colergang, bandă de transport, „Tonraspler", valțuri” fine și iar „Tonraspler“. Linia tehnologică înainte de macerare este linia tehnologică pentru fabricarea cărămizilor. In aceste condiții de prelucrare mecanica și de macerare, argila capătă proprietăți plastice deosebit de bune, ceea ce o face ușor de pre­lucrat, cu rebuturi mici la fasonare, debit mare la prese (1500—2500 buc./oră) și chel­tuială mică de energie. Presele de cărămizi au debite ce variază de la 2500 la 4000 buc/oră și sînt dotate cu vacuum. La toate presele de țigle se lucrează cu vacuum. Acolo unde sînt prese mai vechi se caută înlocuirea lor cu prese vacuum. Tăierea este semiautomată sau complet automată. Nu am văzut tăiere ma­nuală. Pentru viitoarele linii tehnologice,, cît și, pentru îmbunătățirea celor existente, se pre­conizează eliminarea valțurilor și înlocuirea­ lor cu „Tomraspiere“ (15 CP și 10—15 CP/oră) pentru că eroziunea de la mijlocul valțurilor nu e îndreptată totdeauna la timp prin încăr­care și polizare și nu s­e lucrează totdeauna cu o distanță de 2—3 mm între valțuri pentru a nu micșora debitul. Așa că în general val­­țurile rămîn neșlefuite și la distanțe mari, ast­fel că nu mai influențează­ prelucrarea argilei­ La fabricile de țigle și produse speciale unde uscătoriile sînt deasupra cuptoarelor, transportul produselor crude se face cu eleva­toare, iar de aci în camere cu transportoare de tip Keller (12—20 etajere) electrica sau in curs de electrificare. Elevatoarele sînt așezate foarte aproape de masa de tăiere ceea ce face ca muncitoarele de la presă să nu depună eforturi mari, ma­­nipulînd produsele crude pe o distanță mică. Astfel 2 muncitoare pot face față la o manipu­lare de cca 30.000 buc/8 ore. Același elevator ridică produsele crude și coboară pe cele us­cate ; transportoarele ■, electrice lucrează con­tinuu luînd produ­sele crude de la elevator, transportîndu-se în camerele de uscare și îna­poindu-se încărcate cu produse uscate la ace­lași elevator. Așa se explică de ce, elevatorul e veșnic folosit, iar muncitorii au o mare pro­ductivitate. Se înțelege că se­­ lucrează cu 2 transportoare și 2 linii de transport, utilajele sînt acționate individual, legătura între mo­toare și utilaje, făcîndu-se în majoritatea ca­zurilor, prin reductoare. Am văzut în industria ceramica germană întreaga gamă de uscătorii, de la simple, us­­cătorii naturale, trecînd­­ prin uscătorii naturale cu rafturi, la uscătorii artificiale necomparti­­mentate, uscătorii artificiale cu camere și us­­cătorii-tunel. Durata de uscare este mai mare ca la noi, în schimb se realizează un procent mai mic de deșeuri la uscare. Produsele­­,foarte uscate pot fi bine arse, fără pericol de­­ a­­ avea deșeuri la ardere. Se știe de altfel că in acest caz consumul de combustibil este mai mic. Subliniez în mod deosebit că produsele ce se scot din uscătorii se ard numai dacă sunt foarte uscate, ceea ce are o influență favora­bilă asupra tuturor indicilor tehnico-economici și asupra calității produselor. * Din felul cum sînt fabricate țiglele în R.D.G. se vede clar că se acordă o atenție deosebită atît la prelucrare cît și la transport și uscare. Transportul se face în bune condi­țiuni, țiglele sînt așezate pe benzi de pîslă, existente atît pe fundul cărucioarelor de transport cît și între rîndurile de țigle. Usca­rea e urmărită îndeaproape pentru a nu avea țigle cu­rivate sau fisurate, cu un regim care exclude uscarea forțată. Nici nu poate fi, vorba act de ardere de produse umede, cu atît mai puțin de produse cu umiditate ridicată. Conducerile fabricilor noastre trebuie să fie convinse că una din cauzele principale care duc la un procentaj mare de deșeuri și o ca­litate necorespunzătoare a produselor este lips­sa de atenție, de control și supraveghere în procesul de uscare. Cum să nu se producă deșeuri și fisurări dacă într-o serie de uscă­torii de deasupra cuptorului se introduc pro­duse crude direct în zona cu temperatură ma­­ximă . Astfel se obișnuiește la „Mondial“-L­u­­goj, Cărpiniș și „Reconstructa“-Feldioara. De asemenea, în cazul uscării naturale nu se iau măsuri de protecție necesare, ca să n­u aibă loc la început o uscare rapidă, mai cu seamă în lunile de vară. Neglijențele în exploatarea uscătoriei de la fabrica din Mureșeni au dus și ele la deșeuri și calitate necorespunzăt­oare. Instrucțiuni tehnologice au fost date de Di­recția generală, în repetate rînduri, dar ele n­u au fost urmărite de conducerile fabricilor. Unele n-au dat,și încă nu dau atitiia. .cuvenită pro­blemei uscării. **LI Ing. J. GRIGORIU director general al D.G.I.C.

Next