Constructorul, martie 1957 (Anul 9, nr. 372-376)

1957-03-02 / nr. 372

PROLETARI PIN TÓÁTE ȚĂRILE, ÜNÍfÍ-VXí QmMwcMM ORGAN AL MINISTERULUI CONSTRUCȚIILOR,MINISTERULUI INDUSTRIEI MATERIALELOR DE CONSTRUCȚII ȘI AL C.C.AL SINDICATULUI MUNCITORILOR CONSTRUCTORI ȘI DIN INDUSTRIA MATERIALELOR DE CONSTRUCȚII ANUL VIII—Nr. 372­4 pagini—20 bani Simbătă 2 martie 1957 Capacitate tehnică = capacitatea tehnicienilor In interiorul numărului de azi al gazetei noastre este publicat un ar­ticol a cărui temă se poate rezuma astfel: un proiect prea exigent, dat spre execuție unei unități cu o expe­riență tehnică neîndestulătoare pentru reușita construcției. Prefabricate ,prost confecționate și prost montate, pentru a căror consolidare se va con­suma o bună parte din economia de cherestea rezultată din soluția aleasă de proiectant. O nereușită care, pen­tru un neinițiat, poate compromite însăși valoarea sistemului de prefa­­bricare. " Problema e de aplicație mai largă,­­și nu se pune pentru prima oară. Ca­pacitatea tehnică a executantului tre­buie să determine alegerea soluției intr-un proiect,­­ sau invers, proiec­tele cu soluți noi­, îndrăznețe, pot contribui la dezvoltarea acestei capa­cități? Să vedem ce ne spun exemplele recente. In anul trecut, Trustului nr. 12 i s-a­­ încredințat o lucrare deosebit de dificilă la fabrica de zahăr din Timi­șoara , cunoscuta magazie de borhot din unde prefabricate din beton ar­mat. Colectivul șantierului respectiv și tehnicienii trustului nu s-au speriat de acest salt de la simplele planșee T.C.B. — singurele prefabricate cu care lucraseră curent pînă atunci — la elementele în greutate de zeci de tone, cu o tehnologie complicată de confecționare și montaj. Mai mult, sarcina aceasta de răspundere le-a trezit acea ambiție sănătoasă care se numește inițiativă, tenacitate. Ei au inovat, ducînd mai departe ideea pro­iectantului și realizînd o economie de peste 700.000 lei prin folosirea unei macarale de o concepție originală. Un proiect de înaltă tehnicitate a fost elaborat și pentru o lucrare a Trustului nr. 2, podul cu suprastruc­tura din panouri cu zăbrele prefabri­cate, asamblate prin precomprimare, de la fabrica de prefabricate din Ro­man. Nici conducerea trustului, nici cea a șantierului n-au dat atenția cu­venită acestei lucrări experimentale. Ea s-a „urnit“ greu, graficul n-a fost respectat. Așa­dar, ceea ce intr-un caz a­­ constituit un stimulent, în celălalt a stîrnit doar nevoia unor justificări „obiective“ ale lipsei de­ interes. S-a vorbit atît de mult despre — să-i zicem așa­ — capacitatea tehnică obiectivă a unui trust sau altuia, încit aceasta a ajuns o gogoriță care ser­vește, după împrejurări, ca paravan în propria cauză sau ca ghimpe pentru alții. „Cum să ridicăm noi nivelul tehnicii, cînd n-avem utilaje moderne, n-avem producție industrială etc., etc. ? Cum să nu obțină rezultate bune trustul cutare, care e atît de bine dotat?“ O sămînță de adevăr este aici. Nu se pot compara, de pildă, mijloacele destul de sărace cu c­are se construiau pînă acum vreo doi ani în urmă locuințele la Reșița, cu tehnica de care dispuneau în aceeași perioadă, la lucrări similare, construc­torii din Valea Jiului. Dar iată că in anul trecut, cu toate macaralele, excavatoarele, prefabricatele, Trustul nr. 7 — Petroșani nu și-a realizat planul. Obiecția... cauzelor obiective nu rămîne, deci, în picioare. Rămîne problema educării profe­sionale a cadrelor tehnice. Singura problemă reală și generală, a cărei rezolvare depinde de noi Înșine. Pro­blema transformării inginerilor și teh­nicienilor noștri nu în funcționari conștiincioși, ci in cercetători neobo­siți, in creatori plini de Ingeniozitate. Oameni capabili să se entuziasmeze pentru un proiect bun, pentru o so­luție revoluționară, oameni care să trateze ei înșiși in mod nou, revo­luționar, lucrările obișnuite. Ce a făurit faima binemeritată a Trustului nr. 5 în ce privește introdu­cerea tehnicii avansate, perfecționarea ei prin contribuție proprie? Faptul că acolo s-a închegat un colectiv de ingi­neri și tehnicieni îndrăgostiți de me­seria lor, îndrăgostiți de munca pe șantier. Un colectiv care a dat zeci de inovatori, laureați ai Premiului de Stat, autori de lucrări științifice. Unui colectiv care, în anii trecuți ca și azi, o ia de multe ori înaintea proiectării și cercetărilor, în stabilirea procedeelor noi. Au venit oare toate acestea de la sine ? Oare din întîmplare s-au în­tîlnit la trustul din Orașul Stalin ase­menea oameni care fac cinste întregu­lui sector ? Cîtuși de puțin. Dar aici se văd tocmai roadele muncii de educație. In anul trecut, conducerea trustului a trezit interesul cadrelor tehnice, organizînd schimburi de ex­periență în legătură cu folosirea cofra­­jelor alunecătoare, cu montajul blocu­rilor mari prefabricate din beton, cu pregătirea lucrului de iarnă. A fost împămîntenită și călăuzită practica studiului individual. Inginerilor li s-a dat să rezolve teme de proiectare, îm­­prospătîndu-li-se unele cunoștințe pe care rutina și munca de birou le pră­­fuiseră. S-au făcut înlesniri pentru procurarea materialului documentar de specialitate de peste hotare. Cabi­netul tehnic, cercul A.S.I.T., conferin­țele tehnice organizate pe linie sindi­cală au avut și ele un rol în această acțiune. S-a creat astfel o atmosferă de studiu, de frămîntare, în care indi­ferența și indolența cu greu prind rădăcini. Rezultatele sunt cunoscute: căile de rulare din elemente precom­­primate, clădirile din blocuri mari, planșeele APEC, silozurile de 20 m înălțime executate cu cofraje alune­cătoare, accelerarea prizei prin adaos de aluminat­­ de sodiu, studiile în le­gătură cu acratarea betonului, cu construcțiile din beton ușor turnat mo­nolit în cofraje de duraluminiu etc. Iată de ce nici un proiectant nu va ezita să dea o soluție oricît de nouă și de pretențioasă pentru o lucrare pe care trebuie s-o execute Trustul nr. 5. Un inginer îmi spunea cândva: „Pentru noi, ceea ce am învățat la politehnică trebuie să fie doar alfa­betul. Ca să ajungem să formăm cu­vinte, propoziții, fraze, trebuie să în­vățăm toată viata. Altfel ne vedem depășiți..'' Iată răspunsul la întrebarea de la început, în legătură cu capacitatea tehnică a unităților de construcții. DAN CODREA Cariera Lespezi poate satisface singură nevoile de calcar ale fabricii! Spun bătrânii fabricii de ciment „Ilie Pintilie“ din Fieni, și­­ întăresc specialiștii, că se vor mai construi poate 5-6 fabrici cu­ cea de azi și ca­riera Lespezi tot nu se va stinge , că sunt la Lespezi rezerve de calcar pen­tru mii­ de ani —­ calcar de cea mai bună calitate, curat cum e cleștarul. Luîndu-se în considerare perspectivele carierei, s-au învestit aici milioane­­ de lei. Numai în ultimii 2 ani cariera Lespezi a devenit de nerecunoscut. S-au construit: un nou funicular, o stație modernă de concasare, un siloz nou și încăpător; cariera a fost în­zestrată cu excavatoare puternice pen­tru înlăturarea muncii manuale, cu autobasculante pentru mecanizarea completă a transportului. Au fost cons­truite locuințe pentru muncitori, de asemenea, o cantină modernă și clă­diri administrative. ...Oricît de paradoxal ar părea, tre­buie arătat însă că în ciuda acestor condiții, fabrica de ciment „Ilie Pin­tilie“ din Fieni e nevoită de ani de zile să cumpere cu bani grei. ^calcar din două­ localități depărtate: Cainac (Dobrogea) și Piatra Arsă­ (Sinaia). Numai cheltuielile de transbordare se ridică anual la peste 500.000 de lei. Ce cauze crează această situație unei fabrici atît de mari și cu atîta experiență ? Principala problemă rezidă în fap­tul că nici azi cariera Lespezi nu a reușit să-și îndeplinească planul de producție (și așa mult mai mic decît posibilitățile reale). Sunt luni cînd ca­riera rămîne datoare fabricii mii de tone. In ultimele luni, în decembrie și ianuarie, de pildă, planul de pro­ducție al carierei a fost îndeplinit abia în proporție de 60%. Slaba organizare a muncii Proiectanții și-au terminat treaba... după 6 ani de zile. Dar din cele 4 soluții de exploatare prezentate pină acum nici una n-a corespuns. Una dintre ele ajungea la impresionanta sumă de 60 de milioane lei (tunel și puț în stîrb­ă). In tot acest timp în­treg colectivul carierei a bîjbîit, a fost frînat din elanul său. Abia de curînd se vorbește cu certitudine de un plan definitiv de exploatare a carierei Les­pezi (tocmai după soluția fabricii I). Care a fost totuși sistemul de ex­ploatare? In toți acești ani s-a recurs doar la improvizații, grafice mini­male și planuri temporare de măsuri pentru exploatare. Nefiind îndeajuns chibzuite, și neexistînd un control din partea conducerii fabricii, ele au fost furind date uitării. Ultimul plan de exploatare a fost înjghebat anul tre­cut, în luna septembrie. De atunci însă stă sub cristalul de pe biroul șefului carierei, neatins. Este intere­sant că nici actualul șef al carierei, ing. Ioan Gheorghe — de trei luni­­ de zile în această funcție, necum maiștrii nici măcar din curiozitate nu și-au aruncat ochii pe ei. Ei au de­clarat cinstit că nici n-au auzit de așa ceva. Fiecare cuvînt din acest plan — tradus în viață — ar fi re­prezentat desigur un­ spor însemnat de calcar. El era concis și cuprindea sarcini precise, deosebit de importante in ce privește sectorizarea carierei la cota 1280 și sistemul de exploatare la­ cota 1350. Sarcinile fiind însă aș­teptate să sosească totdeauna numai din fabrică, de cele mai multe ori prin telefon, firește că rezultatele nu puteau fi in nici un caz cele dorite. Deschiderea unui front de lucru la cota 1350 e cel mai însemnat lu­cru de făcut la ora actuală. Acest front va da posibilitatea să se lucreze cu foreze și să se exploateze masiv, așa cum se cuvine concasorului exis­tent. Pentru această trebuie urgen­tată în primul rând construirea dru­mului dintre casa troliului mecanic și cota 1350. (Continuare în pag. 2-a) 1 )J Blocul de locuințe al muncita- I Pe schelele șantierului, TOT MAI SUS! u ani In urmă Rodica, fata în­vățătorului Mocanu din Ște­­făneștii Sucevei nici nu visa s-ajungă­­ inginer. N-avea ca timp să-și pună astfel de probleme încă din anii copilăriei . Dar vremea trece și odată cu ea cresc și năzuin­țele oamenilor. Tatăl Rodichii, prin muncă sîrgu­­incioasă, s-a calificat după 23 Au­gust profesor de limba rusă, iar ea, fetița zglobie cu ochii cenușii, a prins zdravăn in mină cartea... Și iat-o peste cițiva ani la Iași, in rîndurile studenților de la politeh­nică invățind să construiască pen­tru poporul eliberat, uzine, fabrici, drumuri, locuințe. Aici a fost primită și-n rândul organizației U.T.M. N-a fost deloc ușor, dar meseria ce și-o alesese o pasiona; dorea că și mai grabnic să se înalțe sus pe sche­lă, cit mai sus, să ridice mindre clădiri scumpei sale patrii. La capătul eforturilor depuse în facultate, Rodica Mocanu obține di­ploma de merit și-n plus i se acordă cinstea de a fi repartizată în Capi­tala țării. Faptele se petreceau prin 1954. Era tocmai de 8 Martie, de Ziua femeii care-i adusese in dar și această veste fericită. In primăvara aceea muncitorii de pe șantierul nr. 227 au văzut Intr-o dimineață o fată care împreună cu mai mulți tovarăși de la Trustul nr. 3 studiă planurile viitoarelor locuin­țe Maistrul Blindu, strâmbind din nas, i-a lămurit că femeia este chiar viitoarea lui șefă. Nu s-ar fi avut ceva împotriva femeilor dar, vezi bine, încercatului constructor, nu prea-i venea la socoteală să-i con­ducă o „muiere" — cum zicea el — și încă una abia venită de pe băn­cile școlii: „tobă de teorie, dar care habar n-are de practică...“ —• S-o vedem inu­i la practică, aici pe șantier, ș-apoi stăm noi de vorbă. Cu timpul și-a dat însă seama meșterul că șeful lui are „stofă" și știe să conducă bine lucrările­­ și pe cei aproape 300 de muncitori. Cînd masivul bloc cu 90 de apartamente a fost dat în folosință la termenul stabilit, inginerul și meșterul s-au despărțit cu păreri de rău. Intre timp ei se înțeleseseră bine și au devenit chiar prieteni, fiecare învățând unul de la celălalt. Ing. Rodica Mocanu a fost repartizată la un atelier de prototipuri, la fabrica de prefabrica­te „Progresul" iar maistrul Blindu pe un alt șantier. Aici, la „Pro­gresul", era o muncă interesantă și mai curată decât pe șantier, dar ei nu i-a plăcut; era învățată să lu­creze în aer liber, așa cum crescuse la țară. Ploaia, noroiul, praful n-o supăra căci era obișnuită cu ele, dar cu aburii din hala atelierului nu se împăca de fel și nici munca de bi­rou nu i-ar fi scr­is. „Cum stau mai mult Intr-un birou mă prinde som­nul" zicea ea adesea. Conducerea trustului, a înțeles-o și în ianuarie 1956, cînd s-a deschis șantierul de locuințe Floreasca, i-a încredințat a­­colo mai întîi construcția sediului întreprinderii de izolații nr. 3 — lu­crare predată la timp — iar apoi ridicarea blocului nr. 44. Blocul, cu 27 de apartamente, a fost dat în folosință înainte de termen, fapt pen­tru care, drept recompensă,­­ingineru­lui Rodica Mocanu i s-a repartizat un apartament chiar în acest bloc. ★ Zilele trecute m-am dus s-o vizi­tez la șantierul Floreasca. — Unde o pot găsi pe tovarășa inginer Rodica Mocanu? — m-am adresat unui muncitor. — Adică, Rodica Cristescu... la blocul 80, acolo unde se vede maca­raua — turn. Echipată ca pentru ascensiuni, cu căciuliță de lină pe cap și bocanci zdraveni In picioare am găsit-o pe tov. inginer Rodica Cristescu (de cu­­rind s-a căsătorit și și-a schimbat numele) asistînd la „împărțeala fră­țească" cu maistrul Doboș a unor­­ boiand­ugi sosiți chiar atunci pe șantier. Intre timp, de sus, de pe schelă, șeful de brigadă C. Onescu o anunța că s-a terminat varul. Imediat inginera dă dispozițiuni. Parcă-i ar­gint viu. O clipă nu stă-n loc. Cînd e sus pe schelă controlînd cum se execută zidăria, cînd jos ingrijindu­­se de aprovizionarea cu materiale a lotului, cînd lingă macaraua-turn... E îndrăgostită de meserie așa cum sînt azi mii și mii de tineri și tinere cărora partidul le-a deschis larg porțile către o viață fericită. Nici vîntul, nici ploaia, nici pra­ful sau noroiul nu o sperie. Așa-i pe șantier,­ iarna noroi, vara, praf, dar cînd totul e terminat ai mulțu­mirea muncii împlinite și nu te mai saturi privind mîndrețea de clădiri ce stau semețe să-nfrunte vremurile, să facă viața oamenilor tot mai fe­ricită. AL. GHERITE C­I­MEN­T­IST­ELE La obținerea Steagului roșu de fabrică fruntașă în industria lianților pe se­mestrul 11/1956, au avut de spus un cuvînt și munci­toarele care lucrează la fa­brica „Cimentul păcii“-Med­­gidia. Cine din fabrică nu știe că la secția pompelor de pastă lucrează mecanicul de exploatare Elena Molcuț ? Dar pe Elena Frățilă — care este bobinatoare la ate­lierul electric, cine n-o cu­noaște ? Despre faptele lor în producție vorbesc și to­varășii lor de muncă și graficele. Prima și-a depășit planul de producție pe ulti­ma lună cu 25%, iar a doua cu 67%. Lista fruntașelor nu este închisă; ea poate fi continuată cu Paulina Ha­­țeganu, mecanic la secția morilor de pastă, Vanghe­­lița Traian, șef de tură la laborator, Elena Talpă, Flo­­rică Lazăr și altele. La această fabrică, multe femei îmbrățișează cite o meserie nouă, urmînd cursu­rile de calificare. Ioana Gri­­gore și Ana Tănase, ur­mează în prezent școala de maiștri de 3 ani, de pe lin­gă M.I.M.C. Mamelor le sunt asigurate cele mai bune condiții de viață și de lucru. La că­minul de zi peste 20 de copii sînt îngrijiți cu multă dra­goste de personalul calificat ce lucrează aici. După orele de lucru multe din muncitoarele fabricii ac­tiv­ază în formația artistică, altele pot fi găsite jucînd șah, citind cărți la biblio­tecă sau în... rol de gospo­dină, dereticînd prin noile lor apartamente construite în colonia fabricii. Dovada bunei calificări Pe șantierul „Carbochim“ al Trus­tului de construcții nr. 9­ Cluj a func­ționat un curs de calificare pentru brigadieri. Instruiți de Ion Kom jorszegi, cei 26 de cursanți au exe­cutat lucrările de zidărie la un bloc cu 38 apartamente, in numai patru luni. S-au evidențiat brigadierii Petre Rusu, Iosif Mezei și alții. GH. STEFANESCU corespondent Informații Miercuri la amiază s-a înapoiat în Capitală sosind de la Helsinki tov. Andrei Horvath, președintele C.C. al Sindicatului muncitorilor construc­tori, care a participat la sesiunea Comitetului administrativ al Uniunii Internaționale a sindicatelor munci­torilor din construcții, industria lem­nului și a materialelor de construc­ții (departament profesional al F.S.M.). Joi la amiază a trecut prin: Capi­tală, în­ drum spre Sofia, tov. R. Raikov, președintele C.C. al Sindica­tului muncitorilor constructori din R. P. Bulgaria care a participat la lucrările sesiunii Comitetului adminis­trativ al U.I.T.B.B. (departament profesional al F.S.M.) ce a avut loc la Helsinki (Finlanda)­. Pe aeroportul Băneasa tov. R. Raikov a fost întimpinat de tov. A. Horvath, președintele C.C. al Sindi­catului nostru și de membrii ai prezi­diului C.C.S.C. cu care s-a întreținut in mod cordial. PRIMUL LOT DE PRESE In vederea sporirii livrărilor de țigle de ciment către rețeaua comer­cială de la orașe și sate, ln atelierul mecanic al fabricii de cărămizi „Ce­­ramica“-București se lucrează inter­s la confecționarea unor prese manuale de țigle de ciment necesare fabrici­lor din sector. Ziele trecute primul lot de 15 prese a fost livrat întreprinderilor din cadrul industriei cera­mice. IN CLIȘEU, mecanicii fac ultimele retușuri la presele de țigle. OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO Cifre și fapte ooooooocoocooooooooooooca • La comisia de femei de la întreprinderea de producție industrială nr. 185 s-au adunat interesante date cu privire la munca desfășurată de muncitoarele de aici. Ele glăsuiesc, printre altele, că echipa de electriciene a Aăariei Ursu și brigada de femei a fov. Valeria Moraru de la secția de bachelită și-au realizat planul lunar la 23 februarie.­­ O veste primită de la fabrica de cărămizi „Ceramica“ ne recunoș­­tiințează că în fruntea muncitorilor se află tipăritoarea Florica Morlova, care înscrie zilnic o depășire a normei de 29 la sută, precum și Aglaia Gheorghiu, de la secția de blocuri, care, în cinstea zilei de 8 Martie, va califica două femei, la locul de muncă. • In cadrul sectoarelor noastre de producție pe lingă comitetele de întreprindere, funcționează peste 90 de comisii de femei care indrumează activitatea de fiecare zi a femeilor muncitoare. Peste 2.280 de femei sunt 8 ț1 activiste obștești ale organelor noastre sindicale. • De la Baia Mare ne-a sosit o știre prin care ni se comunică că­­ șantierul l.L.L. al întreprinderii nr. 905 și-a propus ca in cinstea zilei de­­ 8 Martie să termine finisarea a 7 blocuri muncitorești. \)D ToooOOOOOOOODÖOOOOOOOOOOOOOÍXSOOOOOOGOOOOOOOOOOOO-MOOOOOOOOOeoOOOOOOOOOOOOOOCOOOOOOOOOOOOOOOO^^ Clemen­ța Năstăsache Intii am dat o raită pe șantier, de la un bla.­ la altul. Sumedenie de fetișcane, îmbrăcate in salopete, cu părul strins In multicolore băsmăluțe, trebănuiau alaturi de băr­bați. La care să mă o­­presc? Pe șantierul de locuințe din Bd. Muncii nu mai fusesem de mult Am înlăturat adresându-mă tov­ dilema, To­­mescu, de la serviciul organizării muncii. Mi-a spus un nume: Clemen­ta Năstăsache, ceva des­pre faptele ei de muncă și că lucrează in brigada de zidari a lui Victor Pintilie. Apoi, ieșind îm­preună din birou, a ară­tat cu mina către fun­dul șantierului: „Acolo la blocul Al—B2 o gă­sești pe zidărița care interesează". M-am îndreptat că­tre locul indicat. Pe Pin­tilie îl cunoșteam. L-am întrebat de zidărița po­menită și mi-a servit de ghid pină la locul ei de muncă. Dar, pină s-a­jungem la ea, fotorepor­terul nostru s-a și urcat pe un tomberon și a­po­­i intrat la Școala pro­tes zar­ o. Stătea cu mistria stonală de ucenici cont Ia mină și privea atentă structuri a Trustului nrr cum se rotea brațul ma­ 3 și că la sfirșitul celor caratei de la blocul In­, doi ani­ de învățătură, a vecinat. Mai târziu elm­ absolvit cu media 4,50; a prins de veste­ că fu­ " Prin urmare, printre pro­cese fotografiată se fisti­­c­se de-a binelea. Mai a­­les cind am dat să schimbăm primele vor­be. Ne-a părăsit apoi să­­nalțe zidul mai de­parte că „uite, timpul zboară, nu ne-așteaptă". In scurte clipe de răgaz am început să vorbim despre unele și altele. Așa am aflat că zidărița Clemența Năstăsache mir. Pe șantier lucrează de vreo patru luni; se descurcă binișor in me­serie, căci îi place foarte și o ajută și șeful de brigadă și maistrul și zidarii mai vechi. Dova­da î­­n carnetul lui Vic­tor Pintilie stă scris: „Clemența Năstăsache — depășire de normă 135"!» Alte preocupări? O ad­miratoare a lui Emili­n-avea încă 15 ani cînd seu..." . Sudorița fruntașă La început, cînd am intrat în atelierul de lă­­cătușerie al întreprinde­rii nr 215 un snop de scîntei violente ne-a împie­dicat să vedem prea bi­ne cum se prezintă Ar­­ghira Dedu, recomandată cu căldură de comi­tetul sindical ca una din muncitoarele fruntașe de acolo. Ne-a zărit și-a zîmbit de parcă ne cu­noșteam de cînd lumea. Și, in timp ce trimisese un ucenic după electrozi, am discutat despre mul­te lucruri ce ne intere­sau. Am aflat astfel că Ar­­ghira Dedu are o bio­grafie care nu se prea deosebește de a zecilor de mii de muncitoare din țara noastră. De fel de prin ținutul Teleorman a plecat de­ acasă gonită de sărăcie să-și gă­­si­sească un rost în viață. După un timp a intrat ca muncitoare necalificată și la întreprinderea nr. 215. Nu e nevoie să mai subliniem dragostea cu care­­ s-a înscris la cursurile de calificare pentru meseria de sudor electric. Destul să amintim numai că, după absolvire, bucuria ei n-a cunoscut margini că, în sfîrșit, cărările meseriei îi sunt larg deschise. Ne uitam la Arghira Dedu cum se străduia ca sudura să fie bine „țesută“, să nu prezinte fisuri. Prin ochelarii unei măști vedeam cum plimbă electrodul în adîncitura piesei, făcind o adevărată țesătură propor­­ționată și uniformă. Dovedea, firește, că e o sudoriță fruntașă. CONFERINȚĂ Ca și altădată­, sala club­ului „Construc­­torul“ din Capitală a cunoscut zilele tre­cute o afluență deosebită. In fața a nu­meroase muncitoare din sectoarele noas­tre, tov. Elena Clătici, de la Institutul medico-farmaceutic, a ținut conferința „Rolul femeii în construirea socialismului în R.P.R.“ După conferință, asistența a aplaudat cu multă căldură noul program al brigăzii ar­tistice de agitație a întreprinderii de izola­­ții nr. *, Tradiționalul mărțișor Pentru responsabila comisiei de femei, Vic­toria Ivan, n-a fost prea greu. A convocat comi­sia și, împreună au hotărît ce se cade făcut in cinstea zilei de 8 Martie. Au și pornit la treabă de a doua zi. Cine nu sînt de îndeplinit in preajma unei asemenea săr­bători ? Să popularizezi muncitoarele fruntașe la gazetele de perete (chiar o ediție specială de 8 Martie) și la stația de radioamplificare, să inten­sifici agitația vizuală, să organizezi conferințe edu­cative, festivale artistice. Membrele comisiei S-au gândit că tovarășele lor de muncă nu trebuie lip­site nici de tradiționalul mărțișor. Așa că la adu­narea festivă femeile de la Fabrica de ciment București vor primi cărți, basmale, șosete, să­punuri de toaletă, prăjituri, flori. Doua feluri de rezultate Bilanțul primei luni de activitate din 1957 a șantierului din Mediaș consemnează un frumos succes: de­pășirea planului de producție cu 20,5% și creșterea productivității muncii cu 13% peste sarcina plani­ficată. Lotul „Emailul roșu“, condus de ing. Ilie Grosu, și-a îndeplinit planul lunar utilizind forțe de muncă sub necesarul planificat și realizînd o e­­conomie de 20% la fondul de sala­rii. S-au evidențiat brigada de fie­­rari-betoniști condusă de Iosif Mi­­cloș, brigada de dulgheri a lui An­drei Markel, echipa de zidari con­dusă de Helmuth Maurer și, în spe­cial, zidarul Ion Schuster. Lotul condus de ing. Pleșa, care execută mai multe lucrări, în cadrul sistemului de alimentare cu apă a orașului Mediaș, și-a depășit planul lunar cu 41%; productivitatea mu mal a crescut cu 23%. O contribuție im­portantă la obținerea acestui succes au adus-o brigada de dulgheri a lui Ștefan Hartman, brigada de săpă­tori condusă de Dumitru Butnaru, maistrul Matei Deli, normatorul Va­sile Pușcă ș.a. Și lotul de la fabri­ca de geamuri Mediaș, condus de tehnicianul AL Otinicelescu, a obți­nut un rezultat frumos, planul lu­­nii ianuarie a fost depășit cu­­ 6%. Brigada de dulgheri și montori de prefabricate a lui Robert Müller, dulgherii conduși de Mihai Klein, zidarii din brigada lui Gerhardt Schuster și ceilalți muncitori au sporit productivitatea muncii — în medie — cu 12 la sută peste cea planificată. (G. Moțoiu, corespon­dent]". întreprinderea de construcții nr. 141­ Iași a pășit în 1957 „cu stîngul“. Șantierul de la U.I.L. Ciurea — 40 la sută; șantierul frigoriferului — 50 la sută; șantierul Institutului agronomic — 44,4 la sută — iată cu ce rezultate în îndeplinirea planului­ de producție au încheiat luna ianua­rie unele dintre unitățile întreprin­derii. Șantierul bazei de producție se­cundară a Trustului nr. 14 (șef de șantier ing. L. Lazăr) era, în trecut, fruntaș; în ianuarie el a realizat însă numai 77 la sută din planul lunar. Exista front de lucru, dar s-au întîrziat amenajările pentru iarnă. Nici azi — la trei luni după ce s-a început instalarea ei — n-a intrat in funcțiune stația de preparare a betoanelor. Se tărăgănează executarea pardoselilor la atelierul mecanic, ter­minarea canalelor termice. La șantie­­rul Bazei de desfacere nr. 3, condus de M. Solomon, planul pe luna ia­­­nuarie a fost îndeplinit în proporția de 81 la sută. Aici nu s-au luat mfr*­șurile speciale, preconizate din vre­­me, pentru executarea lucrărilor exte­­rioare la stația de pompe, pentru evacuarea apelor colectate de­­ dre­­nuri, pen­tru taluzarea săpăturilor* Cele mai multe din aceste șantiere n-au realizat în luna ianuarie nlei productivitatea planificată a muncii, ca urmare a fluctuației muncitorilor și a stagnărilor pricinuite de lipsa de organizare.­­Lazăr Beneș, careaV pondent], ★

Next