Constructorul, iunie 1957 (Anul 9, nr. 385-389)

1957-06-01 / nr. 385

CEL DE-AL il-lea CONGRES A.S.I.T De trei zile se desfășoară în Capitală lucrările celui de al II-lea Congres al A.S.I.T — eveniment de o deosebită în­semnătate în viața tehnică și științifică a țării noastre. Peste 600 de ingineri și tehnicieni din toate ramurile economiei na­ționale au dezbătut în aceste zile problemele activității și­­ obiectivelor asociației, căile și mijloacele de ridicare pe o treaptă mai înaltă a nivelului acesteia, programul de acțiune pentru viitor. Succesele corpului nostru tehnic în ce privește creșterea nivelului tehnic și organizatoric al producției au la bază condițiile optime pe care partidul și guvernul le-au asigurat activității lor creatoare. Înalta stimă și prețuire de care se bucură inginerii și tehnicienii din partea tuturor oamenilor muncii. Așa cum arăta­m în cuvîntarea sa la deschidere­a Con­gresului A.S.I.T. — tovarășul Chivu Stoica, președintele Consiliului de Miniștri al R.P.R., „partidul nostru consideră existența unei intelectualități tehnice numeroase, cu o înaltă calificare tehnico-științifică, ca una din cele mai im­portante condiții ale construirii socialismului în patria noastră“. In cadrul lucrărilor Congresului A.S.I.T., s-au evidențiat realizările impor­tante obținute în industrie și agricultură în urma creșterii nivelului profesio­nal al cadrelor și a dotării tehnice, în urma extinderii invățămintului supe­rior tehnic și a activității de cercetări științifice, ca și­­ în urma vastei acti­vități desfășurate în cadrul secțiilor de specialitate, filialelor și cercurilor A.S.I.T. din întreprinderi. Totodată a avut loc o analiză serioasă și s-au făcut importante propuneri privind rolul și contribuția inginerilor și tehnicienilor la introducerea continuă a tehnicii noi și la organizarea superioară a pro­ducției în industrie și agricultură. O problemă de cea mai mare actualitate, dezbătută la Congres, a fost aceea a bunei pregătiri și folosiri a cadrelor tehnice, astfel ca ele să poată corespunde nevoilor conducerii producției, ne­voilor activității de cercetări și proiectări. „Sarcina p­rincipa­lă a inginerilor și tehnicienilor — a subliniat în cuvin­­tarea sa tovarășul Chivu Stoica — constă în a folosi cunoștințele și expe­riența lor în modul cel mai rațional, pentru a mobiliza importantele rezerve ale producției care există în fiecare ramură, în fiecare întreprindere. Creșterea continuă a producției socialiste poate fi înfăptuită cu condiția progresului continuu al tehnicii, pe baza tehnicii moderne. Ritmul rapid in care se­ dezvoltă în prezent creația tehnico-științifică și aplicabilitatea sa teh­nologică face necesar efortul oamenilor muncii și în primul rând al intelec­tualității noastre tehnice de a ține în permanență pasul cu realizările teh­nicii noi“. Perfecționarea sistematică a parcului de mașini și utilaje (inclusiv moder­nizarea parcului de mașini în funcțiune, extinderea micii mecanizări), perfec­ționarea tehnologiei, folosirea mai completă a tehnicii existente — iată care sunt principalele direcții ale progresului tehnic. Inginerii și tehnicienii sunt datori să mobilizeze intens rezervele interne din întreprinderi pentru redu­cerea sistematică a prețului de cost al producției, pentru introducerea fermă a regimului de economii. In anii celui de al 2-lea plan cincinal se înfăptuiește un volum însemnat de construcții industriale social-culturale și de locuințe. Pentru aceasta, par­tidul și guvernul cer intelectualități tehnice din sectoarele noastre o contri­buție și mai largă, și mai valoroasă decit prin în prezent Inginerii și tehni­cienii din industria materialelor de construcții trebuie să depună eforturi pen­tru a mări volumul producției și a îmbunătăți calitatea materialelor de con­strucții. Inginerilor și tehnicienilor din construcții le revine sarcina de a munci cu perseverență pentru executarea unor lucrări de bună calitate, pentru darea în funcțiune la termen a obiectivelor și pentru reducerea continuă a costului construcțiilor. Cercurile A.S.I.T. din întreprinderile noastre pot și trebuie să activeze cu bune rezultate în această direcție ajutând la creșterea nivelului de pregătire al membrilor lor, organizînd dezbateri asupra proble­melor tehnice din fabrici și de pe șantiere, sprijinind munca inovatorilor, în­tărind colaborarea în producție între ingineri, tehnicieni și muncitori. Cel de al II-lea Congres al A.S.I.T. va marca, fără îndoială, începutul unei noi etape în antrenarea inginerilor și tehnicienilor — cu cunoștințele, talentul, inițiativa și puterea lor de muncă — la realizarea mărețelor obiective ale actualului plan cincinal, la lupta pentru construcția pașnică a socialismului. ★ Lucrările celui de al II-lea Congres al A.S.I.T se încheie azi, 1 iunie. In viitorul număr al gazetei noastre vom publica o dare de seamă amă­nunțită asupra ședinței secției de specialitate construcții, ce a avut loc în cadrul Congresului. I ANUL IX­ nr. 38S * 4 pagini 20 bani ★ Sîmbăta 1 iunie 1957 PROLETARI DIN TOATE TARILE UNITDVS­ ORGAN AL MINISTERULUI CONSTRUCȚIILOR ȘI MATERIALELOR DE CONSTRUCȚII 51 AL C.C.AL SINDICATULUI MUNCITORILOR CONSTRUCTORI ȘI DIN INDUSTRIA MATERIALELOR DE CONSTRUCȚII în cinstea zilei de 2­3 August! Mecanizatorii răspund chemării însuflețirea cu care au primit che­marea muncitorii Stației nr. 5 T.U.G. din Piatra Neamț se reflectă în an­gajamentele luate cu ocazia adunării generale ce­ a avut loc în acest scop. Colectivul acestei stații va depăși planul de producție cu 7,5 la sută, astfel ca în cea de a doua eta­pă cu termenul final la 23 Au­gust, să realizeze sarcinile de pro­ducție pînă la 10 august. Totodată, in această perioadă se va obține: creșterea productivității muncii cu 100 la sută, reducerea prețului de cost cu 0,5%­ peste plan în trimestrul 11 și creșterea indicilor de activizare a par­cului de utilaje cu 0­5 la sută. Me­canizatorii s-au mai angajat să valo­rifice materialele din stocul supranor­mativ în valoare de 15.000 lei, iar la piesele de schimb 10 la sută din va­loarea tottală. Angajamentele cărămidarilor In perioada 1 iunie — 23 August cărămidarii de la „Ceramica“—Bucu­rești vor produce peste plan 100.000 de cărămizi arse, 150.000 de țigle de ciment, 30.000 de cahle de teracotă și 10 tone de tuburi de ciment. Produc­tivitatea muncii va spori cu 1 la sută iar prețul de cost va fi redus cu 0,5 la sută. Pentru aceasta se vor lua măsuri corespunzătoare, printre care amintim: reorganizarea formațiilor de lucru, respectarea contractelor econo­mice, realizarea de economii la mate­rii prime și materiale. De etnd­e orga­nizator de grupă tov. Nicolae Blidea, noi am simțit din plin sprijinul gru­pei sindicale și am văzut adevăratei ei rol mobiliza­tor. Sim­ zi,le în șir cînd îl vedem pe organizator rămînînd pe șantier după sfîrșitul lucrului, ba pregătind o con­sfătuire de producție pentru a doua zi, ba luînd parte la o ședință a co­mitetului sindical de secție, ba scriind un articol la gazeta de perete, începusem prost anul — cu lipsuri în producție. Brigada noastră, altă­dată fruntașe pe șantier, bătea pasul pe loc. Curînd am fost întrecuți de brigada lui Victor Pintilie. Atunci s-a reorganizat grupa noastră. Din iniția­tiva conducerii brigăzii și a organiza­­torului grupei, în cinstea zilei de 1 Mai, am chemat la întrecere socialis­tă toate brigăzile de pe șantier. Am obținut un succes deosebit: primul loc în întrecere cu o realizare a sar­cinilor de plan de 142 la sută. N-a mers totul „pe roate“. Am avut și greutăți. Intr-o vreme, de pildă, ne-au lipsit materiale — cărămizi, nisip, moloane fi»fabiricate. Organizatorul nostru de grupă a luat legătura cu conducerea șantierului și situația s-a îndreptat. întrecerea n-a încetat o clipă. De curînd tov. N. Blidea, a orga­nizat o consfătuire de producție pen­tru pornirea întrecerii în cinstea zilei de 23 August, cu care prilej brigada și grupa noastră a chemat din nou la întrecere toate celelalte brigăzi. In fața organizatorului grupei noas­tre ,sindicale stau o serie de probleme pe care el le rezolvă fără întîrziere. Mulți dintre noi, de exemplu, am aș­teptat luni de zile ca să primim in­demnizația pentru haine de uzură de vară. Și poate mai așteptam și azi dacă tov. N.­Blidea nu ne ajuta. Pe tovarășii din brigadă care sînt în concediu medical organizatorul gru­pei îi îndrumă ce trebuie să facă pen­tru a primi ajutorul de boală la care au dreptul. Prin grija organizatoru­lui grupei noastre zidari, Ion R. Stan și Ma­ia Radu au făcut cereri pentru bi­ete la o casă sanatorială , în curînd cererile lor vor fi rezolvate: Marin Radu va pleca la Herculane iar Ion Stan la Vatra Dornei. De citva timp ,ov. N. Blidea a dat în sarcina sa­­ munca delegatu­­lui cultural care soseste F­l ne-a procurat bilete la diferite s­pec­tacole la clubul Constructorul, ne-a îndru­mat să luăm parte la unele conferin­țe profesionale. Iată pe scurt cîteva aspecte din activitatea organizatorului nostru de grupă căruia îi promitem că-i vom da și pe viitor tot sprijinul. In numele brigăzii complexe de la­ șantierul nr. 7 — Bulevardul Muncii — București, ADRIAN REY — șeful brigăzii, MARIN RADU - zidar, ION IACOB — betonist, RADU RA­­DUCANU — montor de prefa­bricate. ORGANIZATORUL GRUPEI NOASTRE SINDICALE Organizatorul grupei a adus o veste bună bătrânului zidar Matei, un curând va pleca la o casă de odihnă. Sărbătoare la Turda De multe ori, în ultimii ani, cimen­­tiștii turdeni au sărbătorît întîietatea lor față de toate celelalte fabrici de ciment din țară. De data aceasta însă, era vorba de o recunoaștere a merite­lor depășind granițele industriei lian­ților , pentru rezultatele deosebite ob­ținute în anul 1056 Consiliul Central al Sindicatelor a distins colectivul fa­bricii „Victoria socialistă“ cu diploma de Evidențiat II pe țară. Cu prilejul adunării festive s-au a­­mintit numele și faptele multora dintre vrednicii muncitori și tehnicieni de la fabrica din Turda. Sa vorbit și despre arzătorii Nicolae Cîocîrlan și Ion Oprea, care în fiecare schimb dau tone de clincher peste plan, despre morarul Andrei Bărbuță și despre loan Leluțiu cu brigada sa de la concasa­­rea calcarului, despre bătrînul strungar Gheorghe Hagymasi care în cei peste 31 de ani de când lucrează în fabrică a crescut nenumărate cadre tinere, des­pre inginerii Ștefan Octavian și Horia Nap... Ar fi foarte greu să Încerci să alcătuiești, in limitele unui spațiu de gazetă, o listă a tuturor celor a căror muncă s-a concretizat în mii de tone de ciment, var, ipsos, trimise — peste Plan — șantierelor de pe întreg cuprin­sul țării. Și nu este vorba numai de cantitate. Cimentiștii de la „Victoria socialistă“ au depășit sarcina de creș­tere a productivității muncii cu 9,19”/*, iar prețul de cost­­ au redus cu 3,6­/t, realizind o economie de 2.800.900 lei. In industria lianților lupta pentru lo­cul de frunte s-a intensificat in ulti­mul timp. Colectivele multor fabrici sînt astăzi cu ochii pe Steagul roșu ce va răsplăti la sfîrșitul semestrului pe cei mai buni. De aceea însuflețitele angajamente pe care le-au luat mun­citorii și tehnicienii de l­a Turda, cu prilejul primirii înaltei distincții Consiliului Central al Sindicatelor, ca­a­pătă o semnificație deosebită... A. BĂRBUȚĂ SIMION RUSU V. NEGREA 7­ CNCN?N^ Cuventul constructorilor de la Iași Răspunzind chemării la întrecere lansată de Trustul nr. 3 în cinstea celei de a 13-a aniversări a eliberării patriei noastre, colectivul Trustului nr. 14­ Iași a hotărît, in cadrul unei con­sfătuiri de producție, să-și intensifice eforturile in vederea realizării sarci­nilor ce izvorăsc din Rezoluția Ple­narei C.C. al P.M.R. din decembrie 1956. Printre angajamentele luate se remarcă darea în folosință a nume­roase obiecte sociale și industriale Așa, de pildă, la șantierul de locuințe Păcurari vor fi predate pînă la 22 au­gust, 72 apartamente, de asemenea, se vor termina complet finisajele la blocurile 1, 4 și 7, precum și lucră­rile de canalizare la liniile 1 și 2. In cadrul grupului de șantiere Bîrlad vor fi date în folosință blocul I.L.L. Bîrlad, G.A.L.-Berești, Antrepozitul fri­­gorifer­ Tecuci, iar la S.M.T.­Berești — remiza comasată, locuința colectivă și casa pompelor. La importanta lucrare Alimentarea cu apă a orașului Iași, angajamentele precizează că pînă la 30 iunie vor fi terminate operațiile care condiționea­ză punerea in funcțiune a alimentării cu apă. Colectivul Trustului nr. 14 și a luat angajamentul să depășească productivi­tatea muncii cu 1 la sută față de pre­vederile proiectului de organizare; să reducă prețul de cost al construcțiilor cu 2,82 la sută față de deviz ; să rea­lizeze economii în valoare de peste 450.000 lei. PE BAZE CONCRETE De curînd constructorii din cadrul grupului de șantiere 6-Cluj, al Trus­tului nr. 9, analizînd angajamentele luate în consfătuirile de producție, au hotărît să cheme la întrecere, în cin­stea zilei de 23 August, toate între­prinderile, grupurile de șantiere și șantierele trustului. Printre obiectivele fixate figurează depășirea planului de producție pe perioada 1.V1-10.VHI cu 1 la sută, depășirea productivității mun­cii — față de sarcina planificată — cu 2 la sută, reducerea prețului de cost — peste sarcina de plan — cu 0.5 la sută, darea în folosință, cu 3 zile înainte de termen, a blocurilor cu 6 și 11 apartamente precum și a grupului social și halei cuptorului­­tunel de la „Carbochim“ și cu 5 zile înainte de termen a lucrărilor de la Căminul studențesc etc. Pentru o apreciere cât mai justă a realizărilor obținute în întrecere co­mitetul sindical și conducerea trustu­­­­lui au stabilit un punctaj pentru prin­­tc­cipalele obiective de plan. Șantierul fruntaș va primi Drapelul de producție al comitetului sindical și­­­ c­­onducerii trustului. Doua vești din Brăila Din angajamentele colectivului fa­bricii „Solomit" reiese că planul pro­ducției globale va fi depășit cu 5­ P/n și se va realiza o economie de cca 3000 lei. Până La 23 August se va instala o stație de amplificare, iar echipa de dansuri va fi înzestrată cu noi costume. Muncitorii stației nr. 4­ Brăila T.U.G. — ne comunică coresponden­a­tul nostru Ștefan Stamate — și-au luat noi angajamente în vederea in­­timpinării zilei de 23 August. Tov. Stan Cotigă de pildă s-a angajat să termine reparația a două tractoare cu 10 zile înainte de termenul pre­văzut: mecanicul Constantin Drăgă­­nescu va termina reparația unui trac­tor cu 7 zile înainte de termen; strungarii Aurel Sîrbu, Sandu Dolo­fan, Iorgu Popescu și alții și-au luat angajamentul să dea cu 50, 60 și respectiv 7(Pi* mai multe piese con­fecționate decât prevede planul. * Fapte promițătoare obțină noi succese, să dea in folosință noi o­­biecte : șantierul 8 : Re­mus Crucianu șt­­. Mu­­reșan, fierar-betoniști; șantierul 5: D. Cozma, zidar;­­­ Neghină, mon­tor de prefabricate. 1. Spre deosebire de a­­tului. Aprecieri deosebi­tul trecut, cind bilanțul te merită brigăzile trun­­trimestrului I s-a inche­­iase de pe diferitele șan­­iaj deficitar — realizin­­gere, brigăzi care s-au du­se abia 59% din plan, străduit și au reușit în anul acesta conduce­ să-și îndeplinească nu­mea Trustului de cons­ numai planul valoric ci frucții nr. 2-Bacău (di- Și planul de dare în­ fo­­rector ing. Eugen Solo­­losință. Iată cîteva din Roșu, dulgher, șantierul mon, inginer șef Aurel obiectele predate benefi­­c1: Alex. Fodor, Rusei) și comitetul sin­­elarilor: 24 apartamente gher; Iștoc Rată și sur­­i­­dicat de trustf președin- la grupul social Bor- Covaci, zidari;­­ șantierul te tov. Xenofon Gheor­­zești; 18 apartamente la 10: St. Popescu, mozar­­ghiu­ pot privi cu frun- blocul, nr. 7; 4 aparta­­car; Iosif Timan, zidar; tea sus realizările ii- mente la șantierul Ure- Alex. Gincu, fierti-brio făptuite, planul trimes­ chești; grup cantină și nisi; șantierul 3: V. trial­a In proporție fost Îndeplinit casa pompelor la șantie- Barburu și C. Bejenaru, de 123%, rul Abator-Bacău; maga- teri cuitori; C. Popescu iar în luna aprilie tieiß­­zia mixtă la șmt­epul mozaicar. S-au mal­­e­­tul s a achitat de obli- Podoleni,­vidențiat, pe alte santi­gațiile sale cu 3 zile In continuare se cade ere> ’brigăzile conduse mai devreme. Desigur că să facem cunoscute și . . . ■ . r aceste succese sint­ro- brigăzile fruntașe care dg:­­ • Preda •• Ulu dul eforturilor comune au fost evidențiate pe rardi; Gh. Halbert și N. ale tuturor muncitorilor, trust și care și au luat Tofan, dulgheri, ș. a. tehnicienilor și funcția- angajamentul ca­in­cin­narilor din cadrul trus­ stea lui 23 August sä AL. ORADEANU m Spectacolul 0-1Q7 micii Cînd cortina a fost trasă în lături, gălăgia copiilor a intitat ei la un semnal. In sala clubului „Constructorul“ avea loc un spectacol în cinstea zilei de 1 iunie oferit de copiii din grădinițe, celor de o seamă cu ei. Pe scenă, micuța Monica Alexan­drescu la pian executa cu multă gra­ție și sensibilitate „Rondo“ de Cle­menti și o piesă de Sabin Drăgoi. Că le plăcuse bucățile cîntate, nici nu mai încăpea vorbă, aplauzele nu mai conteneau. Apariția corului de copii al grădi­niței Trustului nr. 18 a stirnit de a­­semenea bucuria întregii săli. Glasuri firave, alături de altele cristaline se străduiau să evite cât mai frumos cu putință, spre mulțumirea micilor spectatori. Apoi, micuții artiști de la fiecare grădiniță s-au întrecut să recite cite o poezie învățată pe de rost. Și-n timp ce spectatorii comen­tau talentul interpreților, pe scenă a zbucnit într-un îndrăcit dans popu­lar echipa căminului M.C.M.C.. La sfîrșit, un grup de copii a interpre­tat piesa „Micii meseriași“. In clișeu: O scenă din spectacolul celor mici. • ?^wv jbPp» iO§^­ ■ [UNK] [UNK] jm ..... ii pună seara același zumzet. Creșa grupului de șan­tiere nr. 1 -Re­șița e ca un­ stup de Zburdalnicii albine, cop.i nu-și găsesc o­­dihna decit în orele de somn obligatoriu. In permanentă ac­tivitate e doar bucătăreasa Ma­trona S­u­i tocmai Aldescu, ușor să b arate îndestulezi cu gustoase „o familie" atât de numeroasă. Se mai sfătu­iește și cu E­­caterina Kiss, ad­ministratoarea cre­­șei. — Astăzi ce prăjituri facem ? Sau: — O să le placă copiilor bu­dincă? Uneori vremea te îmbie afară, la joacă. Curtea devine atunci neincă­­pătoare. La grămezile de nisip, co­piii se string ciorchine. Cite forme poate lua și nisipul acesta­ leau la îndoială dacă să-l primească .­ Cei mai mari învață povești și un detașament pe acest tovarăș așa capătă anumite deprinderi. Oricâte mic de statură! Dar mic cum este, >n dintre copii ți-ar putea spune, plin i-a întrecut pe mulți in muncă. E­­i de mândrie, povestea rindunicii, pe­chipa lui Văduva a fost prima care >2­ripețiile păsărilor călătoare care s-au reîntors in țară odată cu veni­rea primăverii și cite altele. Expozi­­ziția de desene, de figuri decupate din hirtie colorată — sunt mărturia hărniciei și priceperii celor mici. Ci­ne știe ce lucruri minunate vor face peste cițiva ani mînutele voastre in­­deminatece. A. Z. Un pliant cu desene. Angelica, Felicia, Dorica și Anișoara s-au adunat să-l studieze. Pe Dorn îl preo­cupă însă mai mult mingea decit figurile colorate— 1 IUNIE Ziua Zi internațională a copilului Grijă față de viitorii constructori In fiecare an, la 1 iunie, se sărbă­­torește în întreaga lume tradiționala Zi Internațională a Copilului. Și In țara noastră ziua aceasta a devenit simbolul luptei pentru asigurarea unui viitor fericit copiilor, înconjurați de dragostea nemărginită a regimului democrat-popular, copiii se bucură din plin de viața lipsită de griji, pe care cei mai mari se străduiesc să le-o facă, din zi în zi, mai frumoasă. Sume im­portante sunt puse la dispoziție în ve­derea bunei funcționări a instituțiilor pentru copii. Anul acesta au fost ame­­­najate de către C.C. al Sindicatului nostru, 7 tabere, in cele mai pitorești locuri ale patriei, unde fiii și fiicele constructorilor își vor petrece vacanța de vară. In tot cursul anului funcțio­­­nează pe lingă întreprinderile și fab­­ricile din sectoarele noastre de ac­tivitate 22 de grădinițe și 14 creșe. In cinstea Zilei Internaționale a Co­pilului în majoritatea întreprinderilor noastre s-au organizat serbări și ma­nifestări culturale, pregătindu-se, de asemenea, daruri frumoase pentru cei mici. i BLOCUL FESTIVALULUI Era iarnă. Și totuși o zi caldă, cu soare. Astfel de zile sunt binecuvân­­tate de constructori, mai ales de zi­dari. Poți lucra la voie, după pofta inimii, fără să fi nevoit să te încăl­zești la coasieră. Și fiindcă nu-ți pierzi timpul la sobă, lucrul sporește văzind cu ochii. Pe o schelă, niște tineri și tinere zideau de zor. Stocul de cărămizi de lângă blocul in construcție era însă pe sfirșite. Asta U neliniști pe tineri. S-a zidit și ultima cărămidă! Ce er a de făcut? Cei de pe schelă coborâră necăjiți. Pe o vreme așa de bună, să n-ai cărămizi! Tinerii ii înconju­rară pe maistrul lotului, care dădu neputincios din umeri — răspuns ce nu-i mulțumi pe brigadieri. Cum? să aștepte pină or să vină remor­cile? Și dacă vor veni tocmai disea­­ră? întreaga brigadă să stea pină atunci cu brațele încrucișate? Nu, nu se poate ! Lucrul trebuie să conți­nute. Unul dintre băieți făcu o propune­re, care fu primită cu entuziasm: — Să aducem cărămizile cu roa­bele! Feste cîteva clipe se și formase o „coloană" de douăzeci de roabe, care părăsiră șantierul, în sch­i­tul stri­dent al roților neunse. Distanța de la depozitul gării pi­nă la șantier era de cțteva sute de metri. De fapt, regulamentele inter­zic transportul cu roaba pe o ase­menea distanță. Dar pînă la regula­ment, brigadierii, trebuiau să-și res­pecte angajamentul. Și le dăm drep­tate. In trei ore, îngă bloc se afla deja un stoc apreciabil de cărămizi. S-ar fi cuvenit ca după o astfel de „expediție", tinerii să se odihnească p­leacă. "Nimănui nu i-a trecut in­să așa ceva prin minte. Odihnă ar fi însemnat asta? Ca și cum ar fi stat cu tălpile pe jăratec... lată-i din nou pe tineri pe schelă, lucrând cu aceeași voioșie ca înainte. Fetele dă­dură tonul unei melodii vesele, și cu toții începură sa evite in­ cor: „Foaie verde sălcioară, Hai, Marie, Mărioară!“ Și In ziua aceea, zidul s-a înălțat, ca de obicei, cu multe rinduri de cărămizi. Aceasta se întimpla cu trei luni in urmă... „Blocul Festivalului“ își are isto­ricul său. Unii spun că ideea s-ar fi născut intr-un cerc restrîns de brigadieri,, la comandament; alții susțineau că ea își are obîrșia chiar in rindurile brigăzii a IV-a de zi­dari. Mai are Insă aceasta vreo im­portanță? Brigada a IV-a a lui Mi­­halache Brutaru a îmbrățișat cu en­tuziasm inițiativa, ale cărei rezulta­te le poate vedea acum oricine. Cu toții erau douăzeci la număr — fete și băieți. Aici, pe șantierul locuințelor pentru salariații viitoarei uzine de sodă din Govora, au învă­țat acum un an să minuiască pentru prima oară canciucul și­ mistria, sub oblăduirea maiștrilor Ilie Pătrașcu și Nicolae Porojanu. Și tot sub în­drumarea acestora au atacat blocul, a cărui terminare de roșu va fi in­­c­hinată celui de al VI-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților, de la Moscova, începutul n-a fost ușor. Săpăturile fundației, turnarea betonului, execu­tarea zidăriei mixte la subsol. Izo­lația hidrofugă pe verticală și ori­zontală cerură eforturi deosebite din partea tinerilor. A venit și ziua cînd blocul — cum spun constructorii — a ieșit din pămint. Primul planșeu a fost­ montat. La intervale de cîteva zile, o mină vînjoasă de brigadieri așe­za tot mai sus steagul de brigadă frun­tașă pe detașament. Erau treptele cuce­rite in lupta pentru construirea „Blocu­lui Festivalului". Acum, steagul își flu­tură faldurile peste ultimul planșeu. In curînd, el va fi urcat pe șarpantă, amintind victoria brigadierilor zi­dari Cu membrii brigăzii a IV a, a lui Mihalache Brutaru, poți să stai de v­orbă ca lumea numai după orele de producție. In dormitor, fetele și bă­ieții nu-s zgtrciți la vorbă. „Blocul Festivalului" este prima lor realizare ca zidari, și va rămîne una­ dintre cele mai frumoase amintiri ale tine­reții lor. In urmă cu două săptămini, mem­brii brigăzii au trăit clipe emoțio­nante. La sărbătorirea succesului ob­ținut de brigadierii de la Govora — locul al ll-lea in întrecerea șantierele de tineret — brigada dintre IV-a a fost evidențiată, și multora­­ dintre membrii ei li s-au lnminat di­plome de onoare și premii. Dumitru Văduva se numără prin­tre ei. Și cînd te gindești că acum un an, unii din comandament stă­ %tașam!Tainr\mal opriSlf&du- f-3SSSS3SS3&3&&SS&SS&3S&SSSSSSS&SSSSCSS3S&SSSS.SS^^S3S333SS3SSSSSSSQS3SSSSSSSSSSP va și-a petrecut concediul intr-o ca­să de odihnă la Buziaș. In drum s-a abătut pe acasă. Tatăl său l-a privit cu m­indrie. Dumitru al său venise fercheș, intr-un costum nou, cum se vede treaba, feciorul După său nu-l face de rușine, muncește cu nă­dejde, ca acasă, și ciștigă bani fru­mușei. Dar Dumitru nu-i singurul care se poate mândri cu așa ceva. Mai toți din brigada a IV-a câștigă bine; șeful de brigadă Brutaru, Octavian Dobrișan, Mihalache Vasile Iordache și-au cumpărat și ei Cos­tume noi. Ba, Dumitru Morga are acum și un aparat fotografic. Nu pot să închei reportajul fără să pomenesc de Constantin Pășoiu, poreclit „coscărel" — hitrul brigăzii, ale cărui glume au descrețit fruntea multor brigadieri când greutățile pă­reau de neînvins, de harnicele tinere Elena Popescu și Aurelia Gh­ea, precum și de Gheorghița Colopincea, „bună de gură". Insă numărindu-se atât de des printre fruntași, „Blocul Festivalului" este aproape de șarpantă. In curând, tencuiala proaspătă va acoperi cărămizile. Iar la anul, nu se va mai distinge cu nimic printre clădirile din colonia muncitorească de la Govora. Dar oricine de pe șantier îți va spune: „Aici au lucrat brigadierii!" M. NEGREANU Experimentarea sistemului de salarizare îmbunătățit ||||||||||||| pe șantierele de construcții-montaj [|||||||||||| La 1 iunie, pe un număr important de șantiere de construcții-montaj în­cepe aplicarea experimentală a siste­mului îmbunătățit de salarizare și de normare a muncii. Experimentarea este așteptată cu mare bucurie de munci­torii constructori, pregătiți să contri­buie cu noi inițiative creatoare la în­­făptuirea sarcinilor trasate de către plenara C.C. al P.M.R. din 27-29 decembrie 1956. Acțiunea de consultare a muncitorilor, tehnicienilor și ingine­rilor este în plină desfășurare. Pla­nurile de măsuri tehnico-organizato­­rice, menite să asigure condițiile ne­cesare introducerii salarizării îmbună­tățite, au fost adaptate pe specificul fiecărui șantier, prelucrate cu munci­torii și completate cu propuneri. La o serie de șantiere, măsurile propuse aduc îmbunătățiri importante in des­fășurarea procesului de lucru, în scopul creșterii produc­ivității muncii și redu­cerii prețului de cost. Pe unele șantiere s-a introdus sis­temul simplificat de normare a mun­cii, prin întocmirea normelor comple­xe — pe baza proceselor tehnologice stabilite în cadrul proiectului de orga­nizare a șantierului și pe baza unor­­ nativelor de timp. Cu ajutorul norme­lor complexe, stabilite pe procese de lucru complexe, se determină tarife globale; în modul aceste muncitorii pot cunoaște dinainte valoarea totală a manoperei pentru întreaga lucrare ce o au de executat. Aplicarea norme­lor complexe, și în consecință a tari­felor globale, creează condiții pentru asigurarea continuității lucrului, apli­carea unei tehnologii mai avansate, ceea ce determină o creștere a pro­ductivității muncii și, implicit, spori­rea cîștigului muncitorilor. Paralel cu aplicarea normelor com­plexe, se­ experimentează un sistem de reducere a formularisticii și de simplificare a evidenței pe șantiere pri­vind plata muncii. In vederea acțiunii de experimentare s-a elaborat u­n proiect, cuprinzînd toate elementele îmbunătățite ale sis­­temu­lui de salarizare și normare. La elaborarea­ materialului experimental pentru șantierele de construcții-montaj s-a ținut seama în primul rînd de ne­cesitatea creșterii actualei ponderi a salariului tarifar în structura cîștigu­lui mediu — salariile tarifare sporind în medie cu cca. 70 la sută față de cele actuale, — asigurîndu-se prin aceasta o bază tarifară stimulativă pentru creșterea nivelului de calificare a­ muncitorilor, deci pentru sporirea productivității muncii. S-a prevăzut in­cluderea în salariul tarifar a compen­sației­ de cartelă, spre a­ fi corelată cu rezultatele muncii depuse de fiecare muncitor. Indicatoarele tarifare de ca­lificare au fost simplificate în structu­ra lor și îmbunătățite, repartizarea lu­crărilor pe categorii fiind axată pe nivelul real de calificare ce-i nece­sită execuția lor. Pentru muncitorii care lucrează în regie, la lucrările pentru care munca în acord nu este justificată s-a in­trodus un sistem special de premiere. O parte din meseriile din construcții — care execută lucrări speciale, cerînd o calitate deosebită de execuție, sau lucrări ce implică o mare răspundere — au fost trecute în salarizarea pe funcțiuni. Întregul sistem de premiere a fost îmbunătățit și simplificat înlăturin­du-se multiplele „condiții“ și „crite­rii“ în scopul aplicării mai operative a premierii, dîndu-se totodată compe­­tințe mai largi conducătorilor de uni­tăți în acordarea premiilor. In acest sens, în afara premierilor pentru eco­nomii de materiale, prelungirea dura­tei de funcționare a utilajelor și a altor fem­e de premiere, s-a pus la dispoziția fiecărui conducător de uni­tate un fond special, pentru a putea premia oricînd în cursul lunii mun­citorii care au depus o activitate­ deo­sebită în îndeplinirea sarcinilor ce le revin. Prin aplicarea elementelor îmbună­tățite de salarizare, ce se vor experi­menta in cadrul acțiunii ce se desfă­șoară cu începere de la 1 iunie, veni­tul mediu al muncitorilor în construc­ții va crește cu cca. 15 la sută. Aplicarea experimentală, urmată de introducerea generalizată a sistemului îmbunătățit de salarizare și de nor­mare a muncii, necesită crearea condi­țiilor pentru îmbunătățirea procesului de producție, introducerea tehnologiei corespunzătoare și reducerea simțitoare a prețului de cost. In acest sens, a­­plicarea planurilor de măsuri concrete trebuie să ducă la realizări de econo­mii și de înlăturare a cheltuielilor inutile. Este necesar să se studieze cu a­­tenție și să se aplice toate măsurile organizatorice pentru raționalizarea a­­paratului administrativ și de deservire, pentru înlăturarea formalităților gre­oaie și inutile, într-un cuvînt pentru înlăturarea birocratismului, antren­în­­du-se muncitorii și tehnicienii în a face cu­ mai multe propuneri concrete în această privință. In organizata consultărilor și a ac­țiunii de experimentare s-a constatat că o bună parte din conducerile uni­ ing. I. BELFERT din Direcția plan și organizarea muncii din M.C.M.C. Continuare în pag. 4) Citiți in pag. 4-a grupajul: Constructorii discută sistemul îmbunătățit de salarizare

Next