Constructorul, mai 1964 (Anul 16, nr. 747-751)

1964-05-01 / nr. 747

Undeva, in Bărăgan Milne, cînd orașele și satele patriei noastre vor fi în sărbătoare, cînd milioanele de oameni ai muncii vor manifesta pentru 1 Mai, undeva, intr-un orășel încremenit cîndva in nemișcare, in ziua măreței sărbători, bulevar­dele și străzile existente abia vor putea cuprinde atita suflare cită se va stringe. In rînduri compacte, alături de alți oameni ai muncii, vor defila și miile de constructori ai Combinatului chimic de pe malul Dunării — care a și căpătat contur — ai orașului în care și-au făcut apariția de pe acum frumoase blocuri. Pe graficele și panourile purtate de constructori se vor vedea cifrele record ale activității în producție, se va vedea că in trimestrul trecut și în luna aprilie, grupul de șantiere de la Turnu-Măgurele al I.C.M.—București și subantreprizele sale, au depășit planul, au făcut mari economii la prețul de cost, au ridicat la ultimele cote uzina de acid sulfuric, construiesc in ritm rapid alte obiective. Conduși de partid, constructorii au săvîrșit acte de eroism, luptind cu viscolele iarna, cu nisipurile in mișcare și cu pînza freatică, vara, au scurtat termenul de execuție a lucrărilor cu luni de zile, fiind hotăriți să raporteze partidului lor drag succese din ce în ce mai mari. CONSTRUCTORII IȘI RESPECTA CUVÂNTUL DAT — SUnt create toate condițiile. Ne vom îndeplini cu siguranță angajamen­tul luat, vom termina lucrările uzinei de acid sulfuric cu șase luni mai devreme, tovarăși ! Bătălia dată de colectivul nostru pentru a crea un front de lucru montorilor și instalatorilor, pentru ca utilajele să intre treptat în probe mecanice a fost cîștigată — vorbea cu entuziasm în consfătuirea de producție inginerul Dumitru Chiriacescu, șeful­­ șantierului 2. — In cinstea lui 1 Mai și a celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei, am obținut însemnate realizări. Planul producției globale a fost depășit în trimestrul I cu 8,2%, al productivității muncii — cu 9,3%. Am realizat economii la prețul de cost cu 341 000 lei mai mult decit era planificat. In luna aprilie au fost obținute, de asemenea, importante depășiri de plan. In această perioadă, o mare atenție am acordat îndeplinirii planului fizic. La 22 aprilie a fost gata estacada pentru transportul piritei, la 24, interioarele — și o parte din exterioarele depozitului de pirită, la... Muncitorii, inginerii, maiștrii și tehnicienii șantierului urmăreau cu atenție raportul inginerului. Era vorba de rezultatul muncii pe o perioadă mai îndelungată, despre succesele obținute de ei în întrecerea socialistă. Aveau­ de ce să fie bucuroși, erau mulțumiți de faptul că mulți dintre ei își făcuseră datoria pe deplin. Era acolo, totuși, un om pe fața căruia se vedea o adîncă supărare. Chipul său agitat trăda că asupra sa apăsa o greutate. Din cînd în cînd își arunca privirea pe fereastră, se înălța chiar de pe bancă, să vadă afară, tocmai sus, la stația de prăjire a piritei. — Nu se lucrează în plin. Iar s-a defectat vreun utilaj. Ce ți-e și cu mecanicii ăștia ! — își zise în gînd maistrul Ilie Cristea. A ieșit afară, a dat indicații pentru reînceperea grabnică a producției și a intrat din nou în sală. „Nu voi lăsa lucrurile așa. Voi cere ajutor, voi face totul să spăl rușinea ce-o am azi. Sînt candidat de partid. Cum mă prezint eu în fața colectivului ? Cu ce realizări ?“ Conducătorul șantierului ajunsese cu expunerea și la faptul că nu toate colectivele de muncitori își îndepliniseră la zi angajamentele fizice. Printre cei rămași în urmă se arăta că era și Ilie Cristea. Chipul ars de soare al acestuia se înnegri parcă și mai mult. Ii dădea dreptate șefului de șantar. A întîrziat predarea lucrării, i-a ținut în loc și pe izolatorii termici. De aceea, în ședință, n-a fost blînd nici cu el însuși, dar nici cu cei care i-au creat greutăți: mecanicii și unele echipe de muncitori care nu și făcuseră datoria. De asemenea, a prezentat consfătuirii un plan con­cret de recuperare a rămînerii în urmă. LA FEL $1 MONTORII Repeziciunea cu care lucrează montorii a devenit un fapt cunoscut pe toate șantierele complexului. Oameni ca sudorul Oprișan Barbu, Aurel Stamate, Justin Firmanciuc — maistru, sunt socotiți ca recordmani de viteză la lucru. Dar ei țin mult și la calitatea montajului. Au făcut lucrări, s-ar putea spune artistice, întreaga tubulatură și filtrele umede sunt con­fecționate, din plumb, pe șantier, de către lucrători tineri, foarte talentați. Cine privește în interiorul filtrelor umede, prin care vor trece curenți de înaltă secvență, sau dacă va privi uriașele tuburi, nici nu-i va veni a crede că ele au fost confecționate, în parte, de atemistul Stamate și tinerii din brigada lui, pe care,tot el i-­a învățat interesantul meșteșug. Azi, toți știu să sudeze plumb­ia verticală, să facă o cusătură simetrică și fără nici o „floare“. Și mentorii ca și constructorii s-au întîlnit deunăzi în consfătuirea de producție trimestrială, au analizat rezultatele obținute, și-au reînnoit anga­jamentele pentru scurtarea termenului de execuție a lucrărilor. LA ÎNĂLȚIME SÎNT ȘI INSTALATORII — Gata pentru probe ? — am întrebat: — Doar curentul ne mai trebuie. Electromotoarele se vor învîrti, trans­formatoarele vor lucra, aparatele de comandă și control vor intra în acțiune în curînd — răspunse electricianul Teodor Scarlat, în timp ce strîngea cu repeziciune contactele de legătură cu conductorii ale unui utilaj. Sute de lacuri de lampă, stațiile de transformare și redresare, zeci de mii de metri de conductori electrici de toate culorile, aparatele de comandă, de control, toate au fost montate de haruică și pricepuții instalatori de la I.I.R. Oameni ca Teodor Scarlat, Stan Goie, Dumitru Pătraș și alții au îndeplinit cu mult înainte de termen angajamentele în cinstea zilei de 1 Mai, au asigurat intr­area în probe mecanice a numeroase utilaje, care sînt pregătite atît de constructor, cit și de subantreprize, pentru proba cea mare, funcționarea întregii secții. ★ Sub conducerea comitetului de partid și cu sprijinul comitetului sindi­catului, conducerile șooferelor și muncitorii de la Turnu-Măgurele desfă­șoară o muncă intensă pentru asigurarea tuturor condițiilor ca “ritmul lucră­­rilor să fie mai susținut, veghează ca prevederile planului să fie îndeplinite înainte de termen, transpun în viață sarcinile ce le au pe linie de execuție. GH. VOICU P­anglica de asfalt a șose­lei se strecoară, printre munți, spre Bicaz. Peisa­jul într-o permanentă schimbare, se îmbogățește continuu: case pentru co­lectiviști, blocuri de locuințe pen­­­­tru muncitorii industriali, amena­jări pentru cele 12 hidrocentrale ce se construiesc pe cursul inferior al Bistriței... Se schimbă de la o zi la alta față regiunii. In al treilea deceniu al secolului nostru eminentul savant român de re­nume mondial, doctorul Gh. Marines­­cu arăta că „satul moldovean care a văzut născîndu-se genii de talia lui Creangă, este un iad al deznădejdii, mizeriei și morții“. Aceasta era trista realitate. Moldova se prezenta slab dezvoltată industrial, cu o agricultură înapoiată. Lemnul — „aurul verde“, petrolul — „aurul negru“ și celelalte prețioase bogății ale Moldovei um­pleau doldora buzunarele capitaliștilor străini și autohtoni. Existența zăcămin­telor de petrol a fost semnalată cu mult înainte de a începe exploatarea lor industrială. încă din 1646 călăto­rul Bandinus este impresionat de mul­țimea puțurilor de țiței și menționa că lichidul vîscos extras din aceste puțuri era folosit de țărani ca leac. De asem­enea, în „Descriptio Molda­viae", Dimitrie Cantemir notează în 1716 că :...în ținutul Bacăului curge dintr-un izvor păcură amestecată cu apă de care se servesc țăranii ca să-și ungă carele“. Treptat, capitalul străin și cel autohton se infiltrează aici, iar exploatarea se face fără nici o soco­teală. Astăzi producția de țiței, din regiu­nea Bacău, este de 35 de ori mai mare decât cea a anului 1938. Cele 19 o­­biective industriale și 213 gospodării agricole colective au schimbat din te­melii aspectul regiunii și viața oame­nilor. Și totul e realizat, la chemarea partidului, de mîna oamenilor de pe aceste meleaguri, atît de frumos zu­grăvite și în operele lui Vlahuță, Gri­­gorescu, Băncilă, Sadoveanu. Linia șoselei urcă, pe stingă pîrîu­­lui Bicaz, spre cheile Bicazului. La capătul orașului, pe ambele maluri ale firului de apă, uriașa și complicata în­grămădire de clădiri ale fabricii de ciment îți atrage ca un magnet pri­virea. In apropiere, turnurile silozu­rilor, arcadele și dantelăria de beton ale halei de clincher, linia ferată, co­coțată sus pe munte, pe care circulă garniturile de tren ce aduc hrană huloarelor concasoare, siluetele zvelte ale noilor cuptoare de var te impre­sionează puternic. Chiar dacă ai mai fost de curînd pe aici, nu poți să nu te oprești... Am rămas mai mult timp la fabrică, și nu numai din curiozita­te... Aii o! AHOL. S­tudioul de radio Iași? Redacția ? La telefon Avasiioaie, de la Fabrica de cimenit-Bicaz I — Da­n Filaret Avasi­ioaie, corespondent voluntar. Vreau să vă comunic că astăzi, 23 aprilie, colec­tivul nostru a îndeplinit prevederile planului la producția globală și fizică pe primele patru luni. Față de planul la­ zi, am dat în plus 18 800 tone de clincher,­ 18 360 tone de ciment și 72 tone de var. — Da, ne-am sporit angajamentele luate inițial în întrecerea socialistă in cinstea celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei. Și, sîntem siguri că le vom depăși. Cînd a pus receptorul în furca apa­ratului, a dat cu ochii de mine. Și-a dat seama că am ascultat convorbi­rea. Puțin stângaci, rușinat parcă, îmi spune : — Știți, vroiam tocmai să telefonez și redacției „Constructorului“... — Dar — îi luai vorba din gură, cum se spune în limbaj popular — fiindcă am venit eu, n-o mai faceți. — Avem rezultate frumoase, după cum ați auzit. Munca a fost mai bine organizată. Oamenii au lucrat cu mul­tă hotărîre. Colectivul nostru a pornit cu dreptul în acest an și vrem să continuăm pe acest drum... Nu am prea bătut toba însă cu succesele noas­tre. Am telefonat la Iași fiindcă m-au rugat, în mod special — S-ar părea că e o modestie exa­gerată din partea dumneavoastră. — Nu, cred că mai curînd comodi­tate. — Acum însă, fiindcă tot ați porni­t-o pe panta „destăinuirilor“, aș vrea să-mi vorbiți câte ceva despre oameni, despre felul în care au luptat ei pen­tru îndeplinirea angajamentelor, să-mi menționați pe cîțiva dintre cei mai buni. — Aș putea și eu să vă spun cite ceva, dar cred că veți putea afla multe lucruri interesante la spectaco­lul festiv, pe care brigada noastră ar­tistică îl prezintă diseară la club, în cinstea fruntașilor în întrecere, pe 1963, a evidențiaților pe primele luni, din acest an, a celor care au adus o con­tribuție deosebită la traducerea în viață a angajamentelor. — Să iau aceasta drept un sfat, sau o invitație la spectacol ? — Și una și alta... „Spectacolul festiv“ începe... S­ala clubului, frumos îm­podobită, era arhiplină. Invidiați de onoare, ci­­mentiștii cu familiile lor. Luminile puternice ale lămpilor electrice se răs­­fringeau pe numeroase insigne de „Frun­taș în întrecerea socialistă“. 76 de lu­crători din fabrică au primit această înaltă distincție, a luptei pentru mai mult, mai bun, mai ieftin. Atmosfera era caldă. Aveai impresia că te afli în­tr-o mare familie. Și asemenea „în­­tîlniri“, se pare că au loc destul de des. Așa cel puțin reieșea din cu­vintele schimbate între „invitați“. Una cîte una luminile din sală se sting, iar cortina se ridică încet Pe fundalul scenei, decorurile te poartă în cariera Bicaz—Chei,­ înfiptă in ma­sivul Torasca, in flancul vestic al Surducului. Munții fumurii, cu o rană deschisă de exploziile masive execu­tate aici, păreau că apasă asupra ex­cavatoarelor, a garniturilor de tren ce așteptau să-și ia încărcătura. Printre utilaje trebăluiau doi mi­neri : comuniștii Petru T. Barb și Du­mitru Răzbule Pop, ambii șefi de bri­gadă. Unul intra, iar celălalt ieșea din schimb, înainte de­ „despărțire“ veri­ficau stadiul excavatorului în repara­ție. Mai aveau să-și spună cite ceva, fiindcă nu se îndurau să-și ia rămas bun. — Vezi — spuse Petru Barb — sîntem oarecum liniștiți, am scăpat de greul iernii, am umplut hala din fabrică cu calcar, iar acum ni se pare că n-a fost nimic deosebit în mun­ca noastră. La 10 iunie împlinesc 12 ani de cînd lucrez aici, în carieră­­— tu știi aceasta, fiindcă în 1953, cînd ai venit m-ai găsit spărgînd bolovanii — dar o situație ca asta n-am mai avut decît prin’54. — N-a fost deloc ușor — îi întoar­se vorba Dumitru Pop. Cînd zona de grohotiș, așezată pe stratul de argilă, a început să alunece între Tarasca și Surduc, blocînd linia c.f.i. mă între­bam cu groază cum vom rezolva pro­blema aprovizionării fabricii cu cal­car ? — Și totuși, am învins! E adevă­rat, a fost necesară o muncă deose­bită. Am și acum în fața ochilor fil­mul întregii perioade... Cum am fost nevoiți să introducem fiecare garni­tură în două reprize, ceea ce făcea să avem randamentul pe jumătate, cum am folosit excavatorul „Voronej“ și cele patru autobasculante „Tatra“ de 10 t pentru descongestionare. Totuși, fără munca plină de eroism a între­gului colectiv din carieră n-am fi reu­șit. Timp de 4 săptămîni, cit a durat perioada, n-a fost atît de simplu, cum e astăzi, cînd o spui. Dar nimeni nu a crîcnit. Dacă ar fi fost necesar să se lucreze 12 și chiar 14 ore pe zi, niciunul nu s-ar fi dat în lături. — Mi-amintesc de conducerea fa­bricii. Era mereu aici cu noi. Mai ales, după ce s-a terminat stocul de cal­car din hală, încrederea pe care ne-a arătat-o, ajutorul primit de la comite­tul de partid, au fost un puternic sti­mulent. Poate că în sinea lor nu cre­deau că vom reuși. Niciodată insă acest lucru nu s-a observat. Petre Barb își scoase casca de mi­ner de pe c­ap, șterse cu batista frun­tea nădușită și, dregîndu-și glasul, continuă. — Ar fi greșit să spunem că efortul a fost numai al colectivului din carie­ră. Ți-amintești cum au muncit cei de la serviciul c.f.i. la montarea liniei? Dar de activitatea neobosită a per­sonalului navigant, de pe garniturile de tren ? Șuieratul lung al locomo­tivelor ce alunecau ziua și noaptea pe drumul de fier care șerpuiește printre munți se auzea continuu, vestind ple­carea sau sosirea vreunei garnituri. — Și — completă Dumitru Pop — ajutorul prețios dat de colectivul de la concasoare. Au fărimițat tot ce expediam noi. Iar pînă la ora aceasta le-am trimis peste prevederi cca. 24.000 tone de calcar. — E timpul să plec... mai ales că soliștii vor să interpreteze în cinstea noastră cîteva melodii... La cuptoare, pe luna plina D­ecorurile se schimbară. Ne aflăm de astă dată pe platforma cuptoarelor. Ste­lele picurau deasupra munților, iar printre co­șurile înalte luna stră­lucea ca un disc mare de aur. Pe ce­rul de un albastru închis, munții se profilau ca niște pete negre. Parcă vedeai aevea uriașii cilindri de oțel învîrtindu-se monoton, leneș. In pîn­­tecele lor, boabele incandescente de clincher se rostogoleau în vîlvătaia flăcărilor albastre-roșiatice. De la un cuptor la altul mergea, din cînd în cînd, cocătorul... Maria Ologu. Privind prin vizorul cu sticlă de cobalt în interiorul cuptoarelor, controla arde­rea granulelor de clincher, focul. Este prima femeie cocător din țara noastră și a rămas singura reprezen­tantă a sexului în această pretențioa­să meserie. O cunoscusem cu mulți ani în urmă. Venise aici, la Bicaz, în 1952, la un frate al ei, care lucra pe șantierul fabricii de ciment. Nu se dăduse încă în funcțiune primul cup­tor. Fratele ei îi vorbi despre șan­tier, despre munca lui, despre viitorul fabricii. — Rămîi aici — i-a spus acesta — vei găsi de lucru, ai să-ți poți alege o meserie care să-ți placă. Iți vei putea face un rost în viață. A chib­zuit, și-a făcut fel de fel de planuri, și a primit propunerea. Și-a dat sea­ma că fratele ei are dreptate. Așa și-a început ucenicia de cimentist. A lucrat la bazinele de corecție, apoi la pompele de pastă. Mai tîrziu a trecut la alimentarea cuptoarelor, după care, o perioadă, ca lăcătuș de întreținere. Nu găsise mulțumirea de sine în toa­te aceste meserii. Vroia să lucreze intr-o muncă de calificare mai înaltă, unde să-și poată desfășura toată pu­terea de muncă, să-și dezvolte simțul răspunderii personale, să-și pună în valoare inițiativele, să se vadă mai limpede rodul activității. I s-a părut Măriei că meseria de cocător răspunde acestor cerințe. Și, cum în fabrică se organizase un curs de calificare pen­tru ajutori de cocători, cu o durată de 3 luni, s-a înscris și ea. Maistrul cocător Vasile Obreja, cocătorii Tra­­ian Ene și Ion Drago­ i-au fost pri­mii dascăli; ei au inițiat-o în noua meserie, i-au descifrat tainele arderii clincherului. Maistrul Obreja o apre­cia pentru sîrguința la învățătură și-i spunea: — îmi place rivna pe care o depui pentru a deprinde meseria de cocător. Dar să știi că va trebui să înveți tot­deauna. Niciodată să nu ți se pară că știi destul; a.b.c.-ul meseriei l-ai deprins repede, dacă și în viitor îți vei da aceeași silință, vei deveni un bun cocător. Maria a învățat „lecția“. Astăzi se numără printre bunii cocători din fa­brică. La aceasta a contribuit, îndeo­sebi, faptul că a intrat în marea fa­milie a comuniștilor. Cînd a văzut ce fel de oameni sînt comuniștii — ho­­tărîți, cinstiți, permanent exemplu în muncă, gata oricînd să dea o mină de ajutor unui tovarăș — a făcut cerere să fie primită în partid. Și, în 1956, a fost confirmată candidat la înaltul titlu de comunist. îmi reveneau în minte discuțiile purtate cu această curajoasă femeie. De statură potrivită, are trăsături energice dar plăcute, ochi vioi sub o frunte înaltă. Trăsătu­rile îi trădează, de altfel, această calitate, de om curajos. Intr-adevăr nu e puțin să conduci acești giganți de oțel, se cere mult curaj. O revăd pe scenă și am impresia că e chiar pe platforma cuptoarelor, la temperatura ridicată iradiată de agregate. Pe platformă se urcă și o „albină“ — așa le spune laborantelor, care tot timpul cară probele de clin­cher la laborator, într-un du-te-vina continuu, înainte de a lua o nouă probă trece pe foile de producție re­zultatele probei precedente. Se apropie și Maria Ologu și un alt cucător — Gh. Bantea. Privindu-i mai bine chi­pul vezi că are unele trăsături ase­mănătoare cu ale Măriei. Este fratele ei. Prin vinele lor curge același sin­ge, dar există totuși o „rivalitate“; fiecare din ei vrea să producă mai mult și mai bun. Cifrele înscrise de „albină“ arată o greutate litrică a clincherului bună: 1350—1380 g. De altfel, situațiile arată că în toate cele trei schimburi se dă aceeași aten­ție­ și a calității și cantității. Oni­sifor Dănilă, Petre Lungu, au totdeauna rezultate bune. Așa se explică că secția cuptoare a produs cca. 19 000 t. clincher în plus. Pe platformă apare tovarășul ingi­ner Vasile Deac, șeful secției cuptoa­re, își face „rondul de seară" să vadă cum merg cuptoarele. Și îl face cu multă conștiinciozitate, deși dorește să ajungă mai repede acasă. E că­sătorit nu de mult și nu vrea să-și supere soția. e scepă se­ succed deco­ruri variate, înfățișînd di­verse locuri de muncă, se perindă alți și alți eroi ai cimentului, se pre­zintă un program bogat, în cinstea celor mai buni lucrători din secții. Iată-l pe maistru Ștefan Ghimpe, maistru morar. A venit la Bicaz, după terminarea armatei, in vizită la fratele lui, care lucra aici. Și a rămas. A renunțat la București. A­­cum e maistru morar. Mai are câteo­dată o discuție „familiară" cu fratele EMIL IOV (Continuare In pag. a 4 a) . Se lasă cortina... P a Pag. Vineri 1 Mai 19­4 2­ a­ni,A­m­elta îmbracă din nou verdele crud de primăvară. Din pămîntul cu care vînturile au bătătorit urzeala plau­rului, din mîl, din apă, rizomii trag hrană tulpinelor tinere de stuf; soarele furnizează energie milioanelor de minuscule laboratoare chimice ale naturii. Așa se naște celuloza, între unduitoarea perie de lănci a stufului din Deltă și sarica mițoasă de brazi a masivelor carpatine, omul a pus semnul egal-asemenea nu pentru a exprima o elementară asociație de idei, ci dintr-o pricină mult mai practică; celuloza, prețioasa combinație organică fără de care cuvîntul tipărit n-ar mai fi azi la mdemîna tu­turor. Umilul sacrificiu al stufului amină întîlnirea bra­dului cu ferăstrăul și-i dă un deznodămînt încă mai util. A înverzit Delta. Recolta generației precedente de stuf, după stagiul de rigoare pe platformele din­tre canale, se­ mbarcă pe șlepuri și pornește-n susul Dunării, pînă-n micul port de lingă Brăila, încă o scurtă călătorie cu trenul — și ajunge în depozi­tele combinatului. Aici, chimiei naturii îi ia locul chimia industriei. Aceasta lucrează spectaculos, cu puterea mașinilor și acizilor, cu presiuni și temperaturi. Dar ca să-i apreciezi minunile, n-ai nevoie să pătrunzi în haie, să masori cu privirea instalațiile, să stai de vorbă cu cei ce le manevrează. Destul e să privești cum se-ncrucișează, la o anume poartă a combinatului, două garnituri de vagoane. Una aduce maldărele­­ de tulpini, care cu nimic nu mai amintesc de adă­postul nagîților și pelicanilor. Cealaltă trimite în ungul și-n latul țării celuloză, cartoane — iar în cu­rînd, mai ce încă ? La această întrebare, primii sînt așteptați să răspundă constructorii și montorii, patruzeci de voinici, de a căror mun­că răspunde, au realizat întregul montaj. — Pînă la ultimul șurub.­­Utilaj, confecții metalice, țevărie — totul. Cu trei luni înainte de termen. Mă-ntorc spre el, cu o întrebare pe buze — și ia­r de unde nu-i. După două clipe răsare din cealaltă­­ parte. — Am fost pină la macara. Ridică un cot la conducta de gaze reziduale. Despre ce vorbeam? A, chestia cu termenul. Ne-a dat o toacă de furcă, pînă ne-am descurcat. Vedeți rezer­voarele astea cilindrice ? Absorbere, le zice. Trebuia să ne strecurăm prin­tre ele cu conductele. Și nu numai o dată. Să le montăm pentru verificare, să le scoatem, să le cauciucăm, să le punem la loc. Spațiul îngust, n-aveai cum să intri cu macaraua. Ce vreți, asta ni-i meseria — mereu situații ne­prevăzute, mereu iți cere să te adaptezi, să gindești, să aduni din bucăți vechi o soluție nouă. Spre demonstrație, se aplecă și, cu o așchie culeasă, trasă în colb o schi­ță sumară a instalației. — Aici, in capul absorberelor, am fixat un dispozitiv cu diferențial. Tră­geam conducta, o săltăm... Ce ne spune Scarlat Damian — Și mai ce încă? Uite, de pildă, sulfură de carbon. De obicei, Scarlat Damian, ca ți fiecare sudor, lăcătuș sau montor din brigada lui, n. folosesc denumirea întreagă, ci fonetizează formula la­pidară : ce-se-dol. — Fabrica a intrat in probe in tri­mestrul IntS, iar la­ nceputul lunii a­­cesteia a dat producție. Prima sarci­nă fizică realizată din planul pe ’64... Puse pe hârt­ie, cuvintele par reci, lipsite de tonul de mindune cu care au fost rostite. Șeful de brigadă ține să-mi arate din diverse unghiuri in­­steteți* de recuperare, le cere el pi­cei de tabla improvizată, mai așternu un desen­ — încă ceva care a grăbit monta­jul. O schelă rotativă, din țeavă re­cuperată, pe care o deplasam în jurul vasului. Lucrau, pe trei etaje, trei sudori deodată, in același ritm... Privesc la omul acesta — mărunt de stat, iute ca argintul viu, și tinăr, 32—33 de ani — și mă-ntreb cînd, cum și unde a învățat au­tea. — De mult lucrați la Brăila ? — Brăilean sunt. Vreți să spuneți — aici, la combinat? De la-nceput, din etapa-nu­ia: ’58—'60. Am sudat con­ducte de abur, de înaltă presiune, la regenerare și la C.E.T. în cîteva fraze, îmi rezumă anii ce au urmat. La Suceava — instalația de abur la halele de saci și pungi. Opt luni și jumătate, in 1961, la Gauhati, In India: suduri de conducte la camerele de cocsare ale rafinăriei livrate de R.P.R. întors in țară, din nou la Suceava, unde a montat us­­cătoarele liniei de placaj și utilajele liniei de PFL a C.I.L.-ului. — Iar acum doi ani, am sărbătorit untți Mai aici. Recuperarea CSI, con­­ductele de pe filatură, cele de Aer proaspăt, de gaze reziduale... — Dar in prezent ? — In prezent, toată brigada dă bă­taie la obiectivele pentru care ne-am luat angajamente pentru 23 August. Bineînțeles, sînt tocmai obiectivele cele mai urgente. Terminăm probele la mașina de lăcuire a celofanului, le începem apoi la unele instalații de la baia de filaj. Nu-s probleme deosebite, totul merge strună. — Am văzut asta și din graficul întrecerii socialiste. — Așa-i, întrecerea s-a intensificat mult. Rezultatele din anul trecut ne-au adus 18 diplome pentru brigăzile și echipele fruntașe, 57 insigne pentru fruntașii individuali. Numărul eviden­țiaților e acum și mai mare. Secretar al organizației de bază —­ in etapa­ ntiia, președinte al comitetu­lui sindical de secție in actuala etapă a construcției combinatului, comunis­tul Scarlat Damian s-a obișnuit să vorbească despre realizările de an­samblu ale șantierului I.M.B. Fie din pricina asta, fie din modestie, a ne­glijat să menționeze că pe lista frun­tașilor și pe cea a evidențiaților, atît el, cit și brigada lui ocupă unul din primele locuri. Șoimii învață să zboare — Leoveanu? Sus, la cota 30, la baia de filaj. Tencuiește plafoanele. Scara însăși arată stadiul lucrărilor pe fiecare palier. Aici e terminată, cu balustradă, ba­rată că cineva e și mă­tură. Printr-o ușă întredeschisă se ză­resc utilajele gata instalate, imbrăcate-n huse. Mai sus, întilnesc un lăcătuș pur­­tind un burghiu electric / montajul in plină desfășurare. De pe platforma e bobului se descarcă șomaj­ încă un stați trepte brute de beton, cărora le iau tocul, apoi, panouri de scară dul­gherești, prinse direct pe rampă, lată, in sfirșit, și târgile de mortar. Mă strecor pg sub schela din țeavă, de pe care un­ flăcău îmi anunță veni­rea : — Nea Marine, un musafir ! Sînt ceva ani — vreo șapte — de cînd Marin Leoveanu așază aici cără­midă peste cărămidă. Dar de cite ori îl văd, îl găsesc neschimbat. Poate, doar, mai albit. Praful de var, sau cele cincizeci și cinci de primăveri ? In schimb pe chipurile celor din jurul său plusul de maturitate a adus, cu fiecare cută, o notă de siguranță, ap stăpinire, de seriozitate. Sînt, prin asta mai puțin tineri in gîndurile și năzuin­țele lor ? —■ Văd și lume nouă in jurul dumi tale, tovarășe Leoveanu. Așa-i brigada, ca un cuib de șoimi. Cînd un pui își ia zborul, altul abia învață să caște ciocul. Am cinci-șase tineri de categoria a treia. Ca flăcăul ăsta de-aici, Ion Mirea. Flăcăul crișcuia de zor un perete­ De sub mîna lui, tencuiala ieșea ne­tedă ca sticla. — Păi, văd că a prins ceva meserie. — Dar cum? Doar n-o să-l țin să care găleți. Anul trecut am săltat pa­tru boboci la categoria a patra. Acum am Înscris iar trei, la cursul de cali­ficare. Am și sarcină de partid... Marin Leoveanu are cinci copii —t­o­ar numai fete. Una ingineră la Cra*1 io**, un* erottmil, um, ou t*r*iem se Înfăptuiesc muntele După stuf, apa constituie a doua principală materie primă folosită de combinatul de lîngă Brăila. Cantitățile sînt atît de mari, încît repunerea lor în circuit e una din principalele condiții de eficiență economică ce trebuie îndeplinite. Pentru aceasta, se dezvoltă o puternică gospodărie a apei. Fotografia prezintă o imagine de ansamblu a lotului unde se construiesc stațiile de preparare chimică și mecanică și decantoarele.

Next