Constructorul, mai 1970 (Anul 22, nr. 18-22)
1970-05-30 / nr. 22
I Pagube: 1,5 milioane Pînă la începutul acestei săptămîni, pagubele provocate de inundații la șantierele din Pașcani, Tîrgu Frumos, Podul Iloaiei și la alte puncte de lucru ale trustului de construcții-montaj al județului Iași se cifrau la 1 465 000 de lei. Pericolul n-a trecut După cum ne-a informat telefonic ing. Dragoș BÎLCU, constructorii din cadrul Grupului de șantiere Tîrgoviște al M.C.Ind. au fost mai puțin afectați de inundații. Prin măsuri energice, apele revărsate asupra fundațiilor unor obiective aflate în lucru au fost îndepărtate, așa încît activitatea pe șantiere poate continua. In unele zone pericolul persistă însă. Răspunzînd apelului comandamentului județean Dîmbovița pentru apărarea contra inundațiilor, o seamă de utilaje grele și autobasculante au fost trimise de urgență la Fieni și Pucioasa, pentru supraînălțarea digurilor de protecție. „Vom recupera!" Efectele ploilor necurmate, ale căderilor de tensiune în rețeaua electrică au adus Fabricii de ciment-Cernavoda greutăți care au culminat duminică și luni. Apele pluviale s-au acumulat în zona elevatoarelor, a morilor de ciment, o moară s-a „betonat". S-a intervenit imediat pentru remediere, pentru pomparea apei. Noaptea, din cauza infiltrațiilor excesive a fost inundat terasamentul liniei ferate spre carieră ; circulația a fost oprită timp de opt ore, apoi, după primele consolidări, s-a reluat cu viteze foarte reduse. Bineînțeles, alimentarea cu materie primă a fost serios afectată. Fabrica a pierdut producție de circa 400 de tone. Măsurile luate operativ garantează însă îndeplinirea angajamentului întregului colectiv : „Vom recupera !" Pentru reconstrucție E nevoie, ACOLO, de materiale. Repede și în cantități mari. Apelului urgent al județelor care au avut de suferit de pe urma inundațiilor, lucrătorii din fabrici, de pe șantiere îi răspund cu patriotică hotărîre. Am primit vești grăitoare de la corespondenții noștri Gheorghe Grigorescu, Ioan Corcoz, Vasile David, Alexandru Comănici, ing. S.Popescu, Zamfir Podăriță. Aflăm că I.J.P.C.-București livrează gratuit lucrărilor de refacere din zonele sinistrate 3 000 mc de agregate (contribuția pe acest an a colectivului, din salarii, la fondul de ajutorare : peste 1,5 milioane de lei), duminica trecută, lucrîndu-se voluntar in folosul sinistraților, la fabrica „Arieșul“ din Cîmpia Turzii s-au produs 42 000 de țigle crude și 32 000 de blocuri ceramice în echivalent cărămizi, avans substanțial în contul angajamentelor de depășire a planului anual. Prelungind programul zilnic cu două ore și transformed duminica in zi de lucru, ceramiștii de la „Record“-Sibiu — fabrică afectată ea însăși de inundații — luptă să realizeze peste plan însemnate cantități de materiale, printre care 5 000 de cahle, echivalentul a 50 de sobe de teracotă. Din economiile obținute prin folosirea chibzuită a materialelor, constructorii de la T.C.M.Prahova vor pune la dispoziție gratuit, pentru înlăturarea urmărilor calamităților, 100 tone de ciment, 35 tone de mozaic, 10 metri cubi de material lemnos, 5 tone de oțel-beton, 5000 cucuti de înlocuitori de cărămida, s 000 de țigle (iar din salarii vor dona 2,1 milioane de lei). In același scop, colectivul șantierului „E iergoconstrucția“ de la termocentrala Rogojelu oferă, din economii, 30 tone de ciment, 10 000 de cărămizi, 20 tone-beton, iar colectivul șantierului stovinari al T.C.M.M. — 20 tone de ciment, 50 de terme și 50 de panouri pentru baracamente, 50 de uși, 1000 mp de carton asfaltat. întreprinderea de construcții forestiere Caransebeș — ne comunică directorul, ing. Gh. Tomoioagă — va economisi, peste angajamentul inițial, 125 tone de ciment și 25 mc de material lemnos ; salariații cedează o parte din salariu și vor lucra voluntar în câteva zile de repaus. DIN NOU ÎN LUPTĂ Din nou, după numai zece zile, puhoaiele furioase ale Tîrnavei Mari au inundat Mediașul. Cartierele în care locuințele încă nu apucaseră să se zvînte au fost iarăși invadate de ape. Au fost invadate uzine care încă nu apucaseră să-și revină după prima grea încercare... Cu toate că fabrica de geamuri, situată pe un amplasament mai ridicat, a fost și data aceasta cruțată de apele ieșite din matcă, sticlarii medieșeni se află în primele rînduri ale luptei pentru limitarea îngrozitoarei calamități, își apără orașul, își apără căminele amenințate, Camioanele și salariații fabricii au luat parte activă la evacuarea cetățenilor din cartierele calamitate, la consolidarea digurilor, la salvarea bunurilor materiale. In primele rînduri ale formațiilor organizate în lupta contra apelor furioase s-au aflat in aceste zile salariați ca Ion Moldovan, Ion Munteanu, Vasile Popa și mulți alți oameni curajoși. Aceasta măreție a „Și totuși, în trimestrul II vom preda toate obiectivele planificate“ întreprinderea de construcții-montaj din Cluj, care a suferit grele pierderi, revine la activitatea normală . Directorul general ne comunică angajamentul co lectivului : semestrul se va încheia cu realizarea a peste 50 din sarcinile anuale De la Satu Mare, trimisul nostru special ION PREDA ne-a transmis ieri prin telefon. La cîțiva kilometri de Satu Mare, pe linia Oradiei, un excavator de 0,5 mc zace înfundat în mii, mutilat de parcă ar fi luat parte la două războaie. Ciotul care i-a mai rămas din brațul altădată puternic e contorsionat în toate sensurile. Este prima imagine din tabloul cutremurător al acestui oraș peste care forțele dezlănțuite ale naturii au trecut nemiloase, dușmănoase, măturînd în calea lor peste două mii de locuințe întreprinderi și alte bunuri ale oamenilor. De la halta Satu Mare — Ferestrău pînă la marginea dinspre Baia Mare, pe o lungime de 5—6 kilometri, nu mai sînt nici măcar ruine, ci pur și simplu grămezi in forme de pămînt, cărămizi, lemn, care zac încă în bălțile neretrase. Doar ici-colo este o casă, care abia se mai ține pe picioare este martora imenselor mase de apă înalte de mai bine de 4 metri care au năvălit turbate peste oamenii ce dormeau în puterea nopții. în afara centrului, care a rămas ca insulă, totul a fost acoperit de ape și nămol. Unde apele perfide nu au avut puterea să dărîme, au distrus lucrurile, mobilele, agoniseala de o viață a omului. Cu rău a putut să facă această mereu divină dar astăzi blestemată apă ! Dar în aceste zile am văzut și un alt tablou, care redă în toate splendoarea ei măreția omului. Am văzut de ce această ființă superioară stăpînește natura. Satu Mare a trecut prin zilele dezastrului. A suferit pierderi imense, dar n-a fost doborît. Strîngîndu-și avutul și morții, orașul reintră în făgașul normal al vieții. Se lucrează febril în întreprinderile și în gospodăriile avariate. Dirz, hotărît, oblojindu-și rănile, orașul trăiește din nou intens. Frunțile încep să se descrețească, reapar zîmbetele, ba chiar și glume. Sunt semne bune semne ale vieții, încrederii în viitor, ale puterii de a lua totul de la capăt. „Am plîns destul. Nu mai putem și nici nu mai avem dreptul să bocim — spuneau lucrătorii de la Șantierul nr. 1 al I.J.C.M. — Satu Mare, într-o adunare pe care au ținut-o zilele trecute. Aproape in fiecare echipă, în fiecare brigadă de-a noastră există un om sau doi loviți de urgie. Pentru a-i ajuta pe ei, pe toți cei năpăstuiți, trebuie să ne apucăm mai aprig de muncă. Ne ajută frații noștri de pretutindeni, partidul, guvernul — dar trebuie să ne ajutăm noi în primul rând“. Și întreaga activitate a întreprinde rii a fost reluată cu hotărîrea unanimă de a se lucra câte 10 și 12 ore zilnic și în fiecare duminică, de a construi 100 de apartamente peste plan, în care să se mute familiile greu lovite de urgia vremii. Se lucrează. Se lucrează cu nădejde, din zori și pînă-n noapte. S-au despotmolit utilajele, au fost aduse de pe unde se tîrîseră puhoaiele, curățate și puse în funcțiune. Au fost recuperate, pe cit s-a putut, materialele împrăștiate. Va fi nevoie de ajutor în materiale și utilaje. Sîntem siguri că el va veni de la toți constructorii din țară. Pînă atunci, zidarii din echipele lui Francisc Bedö, loan Șandor, loan Galiger, Mihai Steiger sapă fundații, înalță ziduri, toarnă betoane, mereu cu gîndul la cei ce vor trebui să se mute în noile locuințe înainte de venirea frigului. Așa cum prevede Hotărîrea partidului, guvernului și Consiliului Național al Frontului Unității Socialiste, pentru a asigura locuințe cetățenilor din mediul urban rămași fără adăpost, in localitățile calamitate se vor construi anul acesta, peste prevederile planului, 5000 de apartamente. Dintre acestea, o bună parte vor fi înălțate în municipiul Satu Mare. La realizarea lor vor contribui atit trusturile de construcții ale județelor învecinate rem . Maramureș și Crișana, care au și început să dea un sprijin masiv întreprinderii sătmărene, cit și întreprinderea nr. 9 de construcții-montaj din Cluj și întreprinderea bucureșteană „Carpați“. Satu Mare va renaște, mai frumos ca oricînd, Fabrica de cărămizi-Urziceni. In convorbirea cu inginerul-șef adjunct Ionel Mirea, interlocutorul ne derulează filmul evenimentelor mai importante ce au avut loc în întreprindere în ultimul timp. ..•In primul rînd, despre planul de producție trebuie îndeplinit« cu care auz mai mult în aceste condiții, cind inundațiile au distrus ori avariat atitea 1 clădiri. Apoi, desigur, despre ajutorul pe care-l putem oferi populației din zonele calamitate. Este ne-voie imperioasă nu numai de mîncare, îmbrăcăminte și alte lucruri de primă , urgență, ci și de cărămizi, țigle și alte materiale de construcții ,acolo unde urgia apelor a făcut ravagii. Manifestîndu-și solidaritatea deplină cu semenii lor din aceste zone, muncitorii, tehnicienii și funcționarii din fabrică, într-o impresionantă unanimitate, și-au oferit sprijinul cedînd o parte din salariile ce li se cuvin , șefii de serviciu și conducerea au oferit salariul pe o lună. De asemenea, duminica trecută s-a lucrat cu toate forțele, tot in sprijinul sinistraților. Din cantitatea de producție pe care o vom realiza pînă la sfîrșitul anului, vom expedia în zonele sinistrate 50 000 de cărămizi și 10 000 de țigle. Ceramiștii au adus la centrele de colectare din Daruri din inima Urziceni și din comuna Manasia baloturi întregi cu îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, obiecte de uz casnic, săpun, lenjerie de pat și alte articole de strictă necesitate. Pînă acum, au luat deja, drumul către județele lovite de inundații trei camioane cu sute de baloturi. La centrul de colectare din Manasia, printre cărămidarii care s-au prezentat chiar din primele zile au fost și încărcătorul de vagoane Ion Gheorghe, muncitorii Maria Bucur, Ilie Vasile, Constantin Chiriacescu, funcționarul Dumitru Anghel și alții. Pe unii dintre acești oameni inimoși i-am întrebat dacă au rude în zonele calamitate. „Nu, mi-au răspuns, dar intr-o asemenea situație grea toți suntem ca și rude, sîntem o singură familie. Numai astfel, fiind toți uniți, vom ieși biruitori din această încleștare“. Ceramiștii de la Urziceni, cu trup și suflet alături de țara întreagă în aceste clipe de grea încercare, sînt hotărîți să depună toate eforturile pentru îndeplinirea în bune condiții a sarcinilor ce le revin. Orașele, satele lovite de calamități, vor fi din nou minore și frumoase. Pentru aceasta este nevoie de cărămizi, de multe cărămizi. Și ceramiștii de la moderna fabrică de pe malul Ialomiței știu acest lucru. Elisabeta MACOVEI Lucrările de refacere a rețelelor electrice aeriene In zonele afectate de inundații solicită din plin contribuția întreprinderii de construcții metalice și prefabricate-București a M.E.E. Iată de ce, răspunzînd chemării Comitetului Executiv al Consiliului Central al U.G.S.R., salariații întreprinderii au hotărit ca în acest an să suplimenteze producția globală cu 2 milioane de lei peste angajamentul inițial. Colectivul secției de stâipi centrifugați de la Titan, unde producția este organizată in 3 schimburi, s-a angajat să lucreze și citeva duminici și să depună salariul cuvenit pentru aceste zile în fondul destinat ajutorării sinistraților. Conducerea întreprinderii a luat măsuri pentru a rezolva aprovizionarea cu cantitățile suplimentare de agregate de care e nevoie. Pe rampa de expediție se află deja peste 400 mc de stâlpi, cuprinzind toată gama, de la joasă la înaltă tensiune. O mare parte din șantierele I.C.M. — Cluj au simțit din plin efectele distrugătoare ale inundațiilor ce s-au abătut asupra județelor transilvănene. Constructorii sau comportat admirabil. Unii dintre ei, departe de căminele și familiile lor aflate în primejdie, n-au pregetat să apere viețile și bunurile amenințate de furia apelor distrugătoare. La Tîrgu Mureș, acolo unde se află în curs de execuție noi capacități la Combinatul de îngrășăminte azotoase, apele au acoperit baza de producție, au pătruns la lucrările de fundații ale unor obiecte. Acționindu-se energic, cu eforturi deosebite, activitatea a fost reluată după numai trei zile.La Tîrnăveni, la Dej, la Bistrița, la Ocna Mureș, la Alba Iulia, la Satu Mare, apele au produs și produc încă pagube mari. Oriunde puhoaiele se retrag, oamenii refac. Se înlătură mîlul se revizuiesc instalațiile și utilajele. Se aduc din nou agregate. Se aduce din nou ciment. Lucrează buldozerele, lucrează motopompele. Pierderile ? Mari ! Mari de tot ! Există insă suficientă tărie ca șantierele să poată fi din nou reanimate. Prin strădaniile constructorilor, atelierul de prefabricate de la Războieni a fost repus în funcțiune. Vor veni, deci din nou elemente de structură pentru obiectivele aflate în lucru.Va veni și balast, încetul cu încetul, treburile intră pe făgașul lor obișnuit. „In condițiile acestor grele încercări — ne spune ing. Mircea POPOVICI, directorul general al I.C.M.—Cluj — eforturile noastre de a ne reface din mers, de a ne achita de obligațiile de plan și contractuale vor trebui considerabil sporite. Sîntem însă încrezători. Vom birui. Chiar dacă sarcinile operative pe trimestrul II nu vor putea fi îndeplinite, vom găsi suficiente resurse de a ne îndeplini și depăși planul de stat, în așa fel ca la capătul semestrului I să realizăm peste 50 °/o din sarcinile valorice pe anul 1970. Prin aplicarea măsurilor suplimentare inițiate, fabrica de produse ceramice de la Zalău, noile capacități de la Fabrica de sticlă și «Electroceramica»-Turda. C.E.T.-Oradea și celelalte obective cu scadență în trimestrul IT vor fi prezentate la recepție. Avînd în vedere pierderile grele suferite de economia națională, intenționăm să predăm unele capacități de producție înainte de termen. Se acționează, de asemenea, pentru a asigura în devans condițiile necesare dezvoltării producției fabricii de cărămizi și țigle «Arieșul» de la Cîmpia Turzii“. \ Sighișoara, sub, a doua Printre sinistrații din Sighișoara se află și 275 de lucrători ai fabricii de cărămizi și țigle „7 Noiembrie“. Cei mai mulți au rămas doar cu hainele de pe ei ; cinci și-au văzut casa complet distrusă. Toți au acum provizoriu — cu familiile — adăpost , fie în dormitoarele comune ale fabricii, fie în spațiile ce le-au fost repartizate cu ajutorul comitetului municipal de partid, în școli, în locuințele altor cetățeni săritori la nevoie. Sîmbăta trecută, dimineața, gazeta noastră anunța că fabrica își reluase activitatea la secțiile inundate. După zece zile dramatice, noțiunea de „normal“ începea, cît de cît, să recapete conținut. Sîmbătă oamenii au lucrat, după schimb au mers să vadă ce mai pot recupera din gospodărie, dacă sau mai uscat pereții. Dar noaptea, la ora unu, a sunat din nou alarma. „Crește Tîrnava !“ „Pentru cei atît de greu încercați — ne relata directorul fabricii, Samoilă Fodor — spaima a lovitură fost cu atît mai mare, cu cit crezuseră că de-acum au scăpat de urgie. Calmul și disciplina au învins însă. Bineînțeles, am oprit imediat fabrica, pentru a evita distrugeri. Au fost organizate echipe care în cea mai mare grabă au ridicat la o înălțțime suficientă motoarele electrice de la unitatea 2, periclitată, au demontat motorul concasorului de la secția de blocuri. Pe ceilalți lucrători i-am trimis acasă, să-și salveze familiile și lucrurile. După mai bine de treizeci de ore, apele au început să scadă. Astăzi, marți, fabrica lucrează din nou cu toate secțiile de cărămizi. La secția de blocuri, unde ieri dimineață nivelul inundației mai era încă de un metru, se muncește cu îndîrjire pentru repunerea în funcțiune în cursul zilei de joi. Cea de-a doua lovitură dată Sighișoarei ne-a costat o producție de 90 000 de țige. 60 000 de cărămizi, 100 000 de blocuri în echivalent. Ne-a costat, adică, o cantitate de materiale din care s-ar fi putut reclădi citeva case .“ * constructorul——# •JUr.. Meterezele de la Dunăre Alături de miile de locuitori ai Galațiului, lucrătorii de pe șantierele întreprinderii nr. 7 de construcții-montaj au înscris pagini de adevărat eroism în lupta pentru apărarea orașului de furia pustiitoare a apelor, care amenințau din trei părți. In această uriașă încordare, un episod emoționant, demn de legendă — ne relatează tov. Marian Negoițescu, contabilșef al întreprinderii — au înscris cei citeva sute de constructori de pe șantierul complexului de industrializare a cărnii. in frunte cu inginerul-șef al șantierului, Radu Bănică, atunci cînd s-a dat alarma că Siretul se năpustește la vale, au trecut cu toate forțele la evacuarea materialelor, a utilajelor ce puteau fi degradate ; muncitorii au fost mutați din barăci, totul concentrîndu-se la etajul I al corpului principal al combinatului — caz de inundație, unde, în apele nu ar fi putut ajunge. Apoi, întreaga suflare a trecut la apărarea digului care încinge de jur-împrejur combinatul. S-au făcut supraînălțări, întăriri, s-a vegheat zi și noapte , presiunea acolo unde, sub puhoaielor de peste 4 metri, apăreau infiltrații sau breșe, acestea erau imediat înlăturate. Se părea că furia apelor a fost mirîntă, nivelul lor diind semne de ușoară scădere. Noaptea, însă, cînd cei ce nu erau de gardă abia ațipiseră, unii după zeci de ceasuri de nesomn, s-a dat din nou alarma. Vîntul început să bată puternic, a provocînd valuri înalte ce izbeau cu furie în dig, măcinîndu-l. Toată lumea a trecut la confecționarea de fascine, care au fost montate pe panta exterioară a digului, spre a-l proteja, a fost o muncă titanică — pe bîjbîite, fiindcă lumina se întrerupsese — cu apa rece și miloasă pînă la briu, dar nimeni nu s-a plîns. Maistrul Petre Cîmpeanu și muncitorul Emil Mălaeș, cei mai îndîrjiți, apăreau acolo unde era mai greu, îmbărbătîndu-i prin pilda lor pe toți. La un moment dat, șantierul era o insulă asaltată din toate părțile de un imens lac adine de peste 4 metri. Legătura cu „restul lumii“ se făcea doar cu bărcile și pe brațul unui excavator, pe care șeful șantierului l-a făcut punte peste porțiunea din șosea ruptă prin explozie pentru a da drumul apelor să se scurgă. Șantierul a continuat să pulseze viu. O parte din oameni continuau să lucreze la săpături, alții supravegheau digul , iar după două zile cu toții și-a reluat lucrul, cu hotărîrea fermă ca pînă la sfîrșitul acestei luni să recupereze pierderile suferite în cele 2 zile de stagnare. In zilele eroice de apărare a întineritului oraș de pe Dunăre, lucrătorii de la I.C.M. nr. 7 s-au aflat pe multe metereze : pe digul de la Dunăre, unde au constituit o porțiune de 3 km, pe cel de la I.A.S.—Bădălan, unde și-au pus semnătura Pe o porțiune de 700 ml, la consolidarea digului de pe prut din sectorul Ghimia și în atîtea alte locuri amenințate de apt*‘* potopitoare. Duminică 24 mai, la orele 18, s-a dat alarma în tot orașul. Creștea nivelul Dunării. 900 de constructori de la ,,7“, cu mașini și unelte, au ieșit în ploaie și frig, cu picioarele în apă au lucrat la o nouă consolidare a digului. Eroi în toată această epopee — toți, dar îi vom cita doar pe cîțiva : inginerii Stelian Duțu și Dumitru Bahamat, maistrul Petre Cîmpeanu, echipele de dulgheri ale lui Ion Gîlea și Costică Popa, cea de fierari-betoniști condusă de Nicu Duțu. Acum, constructorii de la I.C.M. nr. 7 și-au reluat activitatea cu mai multă dîrzenie, cu angajamentul ferm de a realza pină la sfirșitul anului o producție suplimentară de 20 de milioane de lei, de a economisi 26 tone de ciment, 10 metri cubi de material lemnos, 15 tone de metal și 10 mii de cărămizi. Totodată, din economii suplimentare vor pune la dispoziția pentru refacerea construcțiilor calamitate din județ, 800 mp de tîmplărie, iar pentru ajutorarea sinistraților donează, din salarii suma de 1,7 milioane de lei. 24 mai, la Dej DUMINICĂ FĂRĂ ODIHNĂ (Urmare din pag. la) care-și află păpușa strivită. Trebuie, să vezi chipurile și privirile acele împietrite de durere, care-și află spulberată truda de o viață, ca să înțelegi tragedia cartierelor inundate. S-a făcut și se face neînchipuit de mult ca orașul Dej să depășească momentele acestea de grea încercare. S-a grăbit finisarea unui bloc, unde o parte din sinistrați își vor găsi de îndată un adăpost. Alții au fost sau vor fi cazați in amenajări provizorii. Sinistraților li se asigură în mod gratuit hrana zilnică. Le-au fost repartizate ajutoare materiale expediate din alte localități din țară sau din străinătate. Se dezinfectează locurile inundate. Se fac vaccinări preventive. Se refac rețelele și instalațiile edilitare avariate. Se depun impresionante eforturi ca viața urbei, puternic zdruncinată de apele dezlănțuite, să intre treptat pe făgaș normal. Duminică nu-i zi de odihnă nici pentru ceramiștii de la „Refractara". Oamenii își împart cu generozitate timpul. Intre căminele și fabrică, care trebuie refăcute. „Pagubele totale pricinuite de apă — ne spune ing. Gheorghe Roșu, directorul întreprinderii — au fost estimate la 10 milioane de lei. Puteau fi însă mult mai mari...“ Apoi tace. Știm insă la ce se gîndește. La eventuala explozie a cuptoarelor încinse, evitată printr-o abilă manevră tehnică. Evitată și de oamenii curajoși, care s-au opus apelor tulburi. Sacii de pămînt cărați cu spatele, in clipele de primejdie, de cucătorul Ștefan Füloki, de Ștefan Iacob, de Ștefan Kerekes, de Ludovic Negesi, de Ion Apahideanu au stăvilit o bună bucată de vreme inundarea halei. S-au bătut pentru apărarea fabricii lor muncitorii Alexandru Jakabhazy și Nicolae Drăgan, maiștrii Simion Suciu și Remus Toma... S-a bătut Eugen Tămaș, care, împreună cu cîțiva lucrători, au tras din calea șuvoaielor cele 5 butoaie cu carbid.. Cu aceeași dîrzenie cu care și-au apărat fabrica, îi aflu astăzi, in cea de a doua duminică, fără odihnă, lucrind la revizuirea ei, în vederea repunerii în funcțiune. Doar citeva zile au trecut de cînd inginerul Gheorghe Hatas a fost salvat cu barca de pe acoperișul casei, de cind lăcătușul Emil Martiș a fost smuls dintre valuri cu elicopterul... Ce să-i întrebăm : Pe ei, sau pe maistrul Simion Suciu, pe lăcătușii Sima Ananie, Ion Bonei dar, pe cocătorul Martin Olar ? Au figurile brăzdate adine de cutele amărăciunii. Ii înțelegem. Cine poate fi altfel, cînd cuptoarele care pînă mai ieri dogoreau acum sînt jilave? Cînd au amuțit presele ? Urgia apelor i-a întristat profund, dar nu i-a răpus încetul cu încetul, oamenii apropie momentul cind fabrica își va relua obișnuita activitate. începutul a și fost făcut. Cu atelierul mecanic, cu cuptoarele-tunel nr. 1 și nr. 2, la care a și început uscarea ,cu cuptorul rotativ... Repararea acestei importante capacități de producție ar fi decurs sau ar decurge îndoit mai greu, dacă in aceste clipe grele nu și-ar fi întins mîinile binevoitoare alte unități din cadrul Ministerului Industriei Materiale de Construcții sau din orașul Cluj. Ajutor prompt și eficace: au venit peste 100 de ingineri și muncitori de înaltă calificare de la uzina „16 Februarie", Stația mecanică a Institutului politehnic din Cluj, de la Atelierele „9 Mai“ din București, C.I.U.P.S., Fabrica de ciment-Turda, I.P.I.M.C. din centrala ministerului. Printr-un impresionant efort tovărășesc, au fost revizuite sau recondiționate 196 de motoare electrice cuprinse de apă, șnecurile, rulmenții de la vagonete, presele, tubulatura, instalațiile A.M.C. „Facem tot ce-i omenește posibil — ne mărturisește ing. Gheorghe Roșu — să reîncepem grabnic producția. Nu putem însă risca. Atingerea temperaturii de regim la cuptoare, de 1600—1750 de grade, este, o chestiune de durată : 10—15 zile. Știm însă că fiecare ceas cîștigat în lupta pentru pornirea fabricii înseamnă tone de material refractar, atît de trebuincios industriei cimentului, combinatelor siderurgice de la Hunedoara, Reșița, Otelu Roșu“. Ceramiștii de la Dej nu-și drămuiesc priceperea și puterile. Colectivul care nu va uita niciodată că, în clipele de cumplită încercare pentru fabrică și pentru oraș, tovarășul Nicolae Ceaușescu s-a aflat in mijlocul lor, va găsi tăria și resursele sufletești in stare să aducă racordarea rapidă, „Refractarei“, greu avariate la circuitul economiei naționale. Liniștea apăsătoare a orașului e spartă încă uneori de fîlfîitul zgomotos al elicopterelor, care străfulgera inimile oamenilor și le citești pe chipuri, iarăși groaza. Oare unde se duc elicopterele ? Poate fi recunoaștere. Poane să supravegheze apele nedomolite încă Poate viața unui om se află din nou în primejdie...