Constructorul, martie 1971 (Anul 23, nr. 10-13)

1971-03-06 / nr. 10

-Constructorul In intimpinarea Congresului Uniunii Generale a Sindicatelor MEMBRII SINDICATELOR ÎȘI DESEMNEAZĂ CANDIDAȚII IN SPIRITUL UNEI LARGI DEMOCRAȚII MUNCITOREȘTI In spiritul profundului , democra­tism care caracterizează orîndui­­rea noastră socialistă, întreaga viață politică și social-economică, a țării, în spiritul indicațiilor con­ducerii de partid cu privire la spo­rirea rolului și atribuțiilor sindica­telor, întreaga activitate de pre­gătire a conferințelor uniunilor sindicatelor pe ramuri de produc­ție, a Congresului Uniunii Gene­­­rale a Sindicatelor din România se desfășoară cu o largă partici­pare a maselor de oameni ai mun­cii, chemați să-și spună părerea asupra principalelor probleme ale organizației lor profesionale. O astfel de consultare a avut loc, în aceste zile, și în legătură cu pro­punerile de candidați pentru vii­torul Comitet al Uniunii sindica­telor din construcții și industria materialelor de construcții. Adunarea membrilor de sindicat de la Întreprinderea de construc­­ții-montaj nr. 5 a Consiliului popu­lar al municipiului București a propus ca organizația sindicală a acestei unități să fie reprezen­tată, în organul de conducere al Uniunii, de tovarășul Alois Boroș. „Propunerea noastră — a spus Ion Roșu, de la șantierul nr. 1 — are un temei bine stabilit. Ca membru al Biroului actualului Co­mitet al Uniunii, tovarășul Alois Boroș ne-a sprijinit de nenumă­rate ori, în multe probleme, fie că era vorba de producție, fie de rezolvarea nevoilor sociale ale con­structorilor. Cunoaștem că, în de­cursul multor ani, cel pe care-l propunem a dat un neprecupețit ajutor și sindicatelor altor unități din ramura noastră, orientîndu-le spre o muncă dinamică și efi­cientă“. Ion P. Ion, Nicolae Cojocaru, Alexandru Lungu și alți construc­tori de la I.C.M. nr. 5 au comple­tat caracterizarea făcută de Ion Roșu, sprijinind propunerea. Adunarea a aprobat ca, din par­tea sindicatului acestei prestigioase întreprinderi bucureștene, tovară­șul Alois Boroș să fie propus ca membru în organul de conducere pe care îl va alege apropiata Con­ferință a Uniunii Sindicatelor din construcții și industria materia­lelor de construcții. După terminarea lucrului, con­structorii de la T.J.C. —• Prahova­ s-au adunat în sala clubului să desemneze pe candidatul lor pen­tru Comitetul Uniunii sindicatelor de ramură din construcții și in­dustria materialelor de construcții, în persoana tovarășului lor de muncă Alexandru Comănici. Des­pre calitățile sale politice și pro­fesionale, contribuția pe care a adus-o la ridicarea prestigiului unității au vorbit maistrul Victor Chiriac de pe șantierul Vest pre­cum și zugravul Ion Iamandi de pe șantierul din zona de nord a Ploieștilor. A Joi, după terminarea programu­lui de lucru, muncitorii, inginerii și tehnicienii de la secția repara­ții, atelierele m­­ecanic și electric, s-au întrunit într-o ședință, în care au propus ca delegatul lor, mais­trul Vasile Frățilă, comitetului sindicatului președintele Fabricii de ciment din Fieni, să facă parte și din Comitetul Uniunii Sindica­telor pe ramură. In recomandarea lor, cei ce au luat cuvâtul, cum ar fi electricianul Ion Gh. Simion, tâmplarul Constantin Bădeanu ș.a., au insistat asupra faptului că maistrul Vasile Frățilă urmărește cu atenție îndeplinirea propuneri­lor oamenilor muncii, este foarte activ și are o bogată experiență în activitatea obștească, însușiri care justifică propunerea făcută. ★ Constructorii din cadrul grupu­rilor de șantiere nr. 1 și 5 și cei de la I.U.C.T.R. al T.C.­Cluj, au recomandat ca membru în Co­mitetul Uniunii de ramură pe maistrul Ștefan Damian, iar pe maistrul Augustin Bunea, ca membru în comisia de cenzori (prin telefon de la Gheorghe FU­DOR corespondent) SINDICATELE SĂ DEVINĂ PARTICIPANTE ACTIVE LA VIAȚA ECONOMICĂ ȘI SOCIALĂ A ȚĂRII Sindicatul să aibă autoritatea de a hotărî Socotesc că nu mai este nevoie , subliniez importanța recentei senate a Comitetului Central al artidului Comunist Român, care trasat linia și sarcinile activităț­i sindicale în actuala etapă instrucției noastre socialiste. Do­­a­­sc să mă opresc doar asupra unorva chestiuni care-i frămîntă , muncitorii din Trustul de con­­jucții locale — Constanța. Prima la care mă voi referi este regătirea producției pentru ano­­mpul friguros. An de an se în­­mplă același lucru. Se fac din ară tot felul de planuri, plănulețe­­ cu care se pierde o mulțime a timp — dar iarna ne găsește e fiecare dată tot nepregătiți, d­ă front de lucru închis și în­­flzit. Iarna asta a fost mai blîn­­ă și s-a putut lucra la fundații,­­ structuri fără nici un fel de scălzire. Acum însă, cînd a dat n ger de cîteva grade, a trebuit s ne oprim pentru a nu com­­romite lucrările. Se înțelege că­ierde întreprinderea, pierde eco­­omia națională, pierdem noi mun­­itorii, care primim, în cel mai un caz, doar 50 °/o din salariul ta­­rfar. Eu propun ca organul sindical, dir reprezentantul său în comite­­til de direcție, să aibă dreptul de eto asupra unui plan de pregă­­ire a lucrului pentru iarnă, atunci înd constată că el nu corespun­­e sarcinilor și să ceară sancțio­­anea tuturor celor vinovați atunci nici un plan bine gîndit nu este espectat. " A doua chestiune. Primim une­­ori materiale de o calitate sub zice critică. Pe linie administra­­ivă se poate acționa într-un sin­­gur fel : respingerea lor. Aceasta­­re însă urmări , nu avem cu ce ă lucrăm, iar, în cele mai multe cazuri, furnizorul se supără și nu se mai livrează, în acest caz ar tebui să se creeze posibilitatea ca sindicatul să poată interveni f­ie prin contact direct cu sindica­tii furnizorului, fie prin organul­udețean pentru a pune în discu­ta salariaților acestuia problema lalității. Cu toate măsurile luate, mai sînt încă destule nereguli pe li­­nia tehnicii securității și protec­ției muncii. Sindicatul are, în pre­sent, dreptul de control obștesc iar nu și de decizie. Ar trebui să i se dea dreptul ca în cazul cînd constată unele nereguli, care pun in pericol sănătatea și viața mun­citorilor, să oprească lucrarea res­pectivă. Și acum ultima chestiune. In­­trucît grupa sindicală în construc­ții este formată din mai multe echipe și brigăzi, care de cele mai multe ori sînt dispersate în mai multe puncte de lucru — uneori chiar“ în localități diferite, _ funcție de nevoile producției în — propun ca adunările să se facă nu pe grupe, ci pe puncte de lu­cru sau pe loturi, cu lucrătorii e­­xistenți acolo, indiferent de gru­pele din care fac parte­, în felul acesta vor putea să dezbată pro­blemele concrete ale locului de muncă respectiv. De asemenea, propun ca adunările să nu se m­ai țină lunar, ci atunci cînd este ne­voie. Octavian ALEXE zidar la T.C.L. — Constanța Cuvînt hotăritor în aplicarea acordului global Pe șantierul nostru lucrează un acord global, pe bază de contract angajament, aproape jumătate din echipele și brigăzile existente. Consider că în aceste condiții, grupele sindicale au de spus un cuvînt hotărît în organizarea și extinderea acestei forme noi de execuție și salarizare. In primu­ul rînd, mă gîndesc la lucrările pre­gătitoare și anume : stabilirea vo­lumului real de lucrări, alegerea și definirea celor mai raționale tehnologii de execuție, care să asi­gure folosirea cit mai bună mijloacelor pe care le avem, pre­­­cum și tarifarea corespunzătoare a lucrărilor (adică normarea re­ală a întregului volum de lucrări, cu aplicarea corectă și acolo unde se impune, a majorării sau dimi­nuării cu pînă la 15% a prețuri­lor unitare). Și, în sfîrșit, dimensi­onarea și stabilirea rațională a for­mațiilor de lucru pentru respec­tarea termenelor finale și inter­mediare. In al doilea rînd, mă gîndesc că și condițiile de lucru sînt ho­­tărîtoare. Și în această direcție sînt multe de făcut, începînd cu dotarea cu haine de protecție, dispozitive pentru protecția mun­cii, scule și unelte cu­ mai bune ca și materiale și utilaje asigurate ritmic pe locul de muncă. Iată ce mă determină să consi­der că organele sindicale de pe șantier acționînd zilnic și perse­verent împotriva neajunsurilor care stînjenesc o activitate norma­lă, apără interesele producției și ale noastre. Dar, pentru institui­rea unui spirit de muncă exigent, conducerile grupelor sindicale tre­buie să stăpînească cunoștințe te­meinice pe această linie și să abordeze cu curaj problemele, să se zbată convinse că o fac in in­teresul producției și ale colecti­vului. Constantin COSTAȘ șef brigadă lăcătuși — Șantierul Tg. Mureș al I.C.M. — Cluj Conducerii colective a centralelor industriale, un corespondent pe linie sindicală In ultimii ani, în conducerea și organizarea economiei s-au produs importante schimbări menite să a­­dapteze formele organizatorice la cerințele actualului nivel de dezvol­tare a economiei naționale, să adîn­­cească democrația social-economică. De aceste schimbări s-a ținut sea­ma și în organizarea sindicatelor, adoptîndu-se unele măsuri, care însă nu au constituit totdeauna cele mai bune rezolvări. In acest sens aș vrea să mă refer la consiliile de administrație ale centralelor industriale, în compo­nența cărora intră și un delegat al uniunii sindicatelor de ramură. Mă opresc asupra acestei teme, deoa­rece activitatea desfășurată în cali­tate de reprezentant al Uniunii sin­dicatelor din construcții și industria materialelor de construcții în con­siliul de administrație al Centralei industriale a geamurilor și mate­rialelor izolatoare mi-a permis să cunosc mai bine problemele respec­tive. Trebuie să recunosc că în activi­tatea mea în consiliul de adminis­trație am simțit mereu handicapul cunoașterii incomplete a întreprin­derilor din cadrul centralei. Singu­rele mele surse de informare erau materialele scrise, care se întocmesc pentru ședințele respective, și e­­ventualele convorbiri telefonice cu unii președinți ai comitetelor sin­dicatelor. Pentru a remedia această lipsă, am hotărît să vizitez între­prinderile centralei și am cerut fonduri, însă la organele superioare nu s-au găsit formele care să per­mită președintelui unui comitet al sindicatului (în cazul meu de la Fabrica de geamuri din Scăeni) să se deplaseze in alte orașe, în alte județe. Dar să nu ne legănam cu iluzii. Ori­cit de serioase ar fi astfel de vizite și oricîte zile ar dura ele, vizita­torul este departe de a ajunge la cunoașterea aprofundată a proble­melor care îi frămîntă pe cei ce tră­iesc și muncesc în întreprinderea respectivă. De aceea, mă gîndesc că ar fi bine ca președinții comitetelor sindicatelor din întreprinderile cen­tralei să constituie o comisie, care să aleagă din cadrul ei un reprezen­tant în consiliul de administrație. Poate nu ar fi rău ca acest repre­zentant să fie și membru al Comi­tetului uniunii sindicatelor de ra­mură și s-o reprezinte pe aceasta în consiliul de administrație. Se înțelege că ar trebui ca acestei co­misii să i se pună la dispoziție și mijloacele financiare pentru a se putea deplasa. Care ar fi avantajele ? Fără în­doială multe, înaintea ședințelor consiliului de administrație, comi­sia s-ar putea întruni pentru a in­forma delegatul său asupra proble­melor puse în dezbatere (în unele cazuri poate ar fi suficiente numai unele informații scrise sau telefo­nice) , s-ar putea elabora în colec­tiv și unele propuneri. Același de­legat ar putea informa — zic eu — suficient de bine comitetul uni­unii sindicatelor de ramură asupra problemelor centralei industriale, însă atribuțiile comisiei nu ar trebui să se limiteze numai la atît. Ea ar avea un cîmp larg de acti­vitate în centrul căreia cred că ar fi bine să fie generalizarea în cadrul întreprinderilor centralei industri­ale a tot ce apare pozitiv și valoros. De pildă, în centrala noastră in­dustrială — și după cine știu eu în tot ministerul nostru — cele mai bune rezultate le obține Fabrica de geamuri din Mediaș. Sunt convins că multe lucruri bune în privința or­ganizării producției și a muncii, a folosirii utilajelor și instalațiilor, a organizării ședințelor de grupa sin­dicală, sau a muncii cu oamenii pot fi preluate, cu mult folos, de la acest vrednic colectiv. Gheorghe POPA președintele comitetului sindicatului de la Fabrica de geamuri — Scăeni Organizatorul grupei sindicale prezent In punctele cheie Condițiile noastre de lucru sunt deosebite : suntem­ răsfirați pe 40 de km distanță de sediul șantie­rului, de la Călărași și pînă la Slobozia, în plin Bărăgan. Lotul conducte premo unde sînt orga­nizator al grupei sindicale și alte loturi cu caracter asemănător impun prezența organelor sindi­cale în punctele cheie pentru ca să contribuie la antrenarea între­gului colectiv de membri de sin­dicat la realizarea cantitativă și calitativă a sarcinilor de plan. Un reprezentant al sindicatului nu va avea numai sarcini de mobilizare ci alături de conducerea lotului și prin exemplul personal să se preocupe de problemele tehnice organizatorice ale lotului, aprovi­zionare, transport, prezența la lu­cru, productivitate, îndeplinirea normelor, realizarea indicilor de consum și, implicit, va trebui să acorde o deosebită atenție grijii față de om , asigurarea cazării, alimentației, transportului, asisten­ță medicală etc. Ținînd seamă de toate aceste probleme, care sînt strîns legate de întărirea rolului sindicatului ca organizație autonomă, comite­tul sindicatului șantierului nostru a și trecut la asigurarea în punc­tele cheie a prezenței organizato­rilor de grupă, care să constituie adevărați factori motori în îm­bunătățirea multilaterală a meto­delor de muncă. Iar rezultatele care încep să apară confirmă jus­tețea măsurii luate. Victor GULEILA organizatorul grupei sindicale de la lotul conductă „Premo“ de la Călărași al I.C.M.B. CONFERINȚA A III-A A UNIUNII ARHITECȚILOR Raportul prezentat de tovarășul Pompiliu In perioada care s-a scurs de la precedenta conferință a Uniunii ar­hitecților, se subliniază în partea de început a raportului, poporul nos­tru, sub conducerea Partidului Co­munist Român, desfășurînd o mun­că însuflețită și rodnică, a obținut o serie de realizări deosebite, prin care societatea noastră a făcut noi și viguroși pași înainte pe calea desăvîrșirii construcției socialismu­lui. Amintind succesele cincinalului trecut, raportul trece apoi în revis­tă principalele caracteristici și o­­biective ale etapei următoare. Aces­te prevederi conturează imaginea unui program de o impresionantă amploare și care privește direct contribuția arhitecților, marea lor răspundere. Privind retrospectiv de pînă acum, a arătat înfăptuirile vorbito­rul, putem afirma cu satisfacție că, în bogata activitate a acestor din urmă ani, arhitecții au fost, prin devotament, pricepere și con­știinciozitate profesională, o pre­zență activă, rezultatele muncii lor sunt materializate în domeniul sis­tematizărilor, in realizarea de construcții industriale, energetice și agrozootehnice, de locuințe, social­­culturale și comerciale, pentru tu­rism și sport, în transporturi și te­lecomunicații, mobilier și decorație, restaurări de monumente istorice și în alte sectoare care implică in­tervenția lor calificată. Prin multe dintre lucrările lor­­— care repre­zintă o adevărată mîndrie națio­nală — arhitecții au contribuit la afirmarea talentului și hărniciei poporului român, la exprimarea forței și vitalității statului nostru socialist. In continuare, raportul a subli­niat faptul că lucrările conferinței Uniunii arhitecților se desfășoară într-o perioadă în care oamenii muncii se pregătesc să îr­tîmpine cu cinste apropiata aniversare a semicentenarului Partidului Comu­nist Român. Această fericită îm­prejurare conferă întrunirii arhi­tecților o semnificație deosebită. In înaltul for al conferinței lor națio­nale, însuflețiți de dragoste și de­votament pentru conducerea înțe­leaptă a partidului și statului, pen­tru tovarășul Nicolae Ceaușescu personal, arhitecții își exprimă ata­șamentul profund față de politica internă și externă a țării, se an­gajează solemn să-și consacre în­treaga activitate nobilelor idealuri care animă astăzi societatea noas­tră, cauzei păcii și prieteniei intre popoare, cauzei socialismului și comunismului. Arhitectura a constituit, în toate timpurile, o formă de activitate ne­cesară, îndreptată spre satisfacerea unor necesități umane de ordin ma­terial și spiritual — sociale și in­dividuale ; în acest scop, ea trebuie să asigure organizarea spațiului a­­tît pentru a da rezolvări corespun­zătoare a problemelor utilitare, funcționale și de confort, folosind judicios materialele și mijloacele tehnice cele mai adecvate, în condiții de cit mai mare eficacita­­te economică, cit și pentru a obține valori estetice cit mai înalte. Subliniindu-se factorii caracteris­tici pentru stadiul actual de dez­voltare a arhitecturii și urbanismu­lui, ca și faptul că societatea so­cialistă deține premisele și condi­țiile rezolvării conștiente, coordo­nate — și în folosul întregii socie­tăți — a tuturor solicitărilor, în raport se arată că, în cadrul am­plului proces de dezvoltare multi­laterală a țării, arhitectura are o deosebită importanță. In acest con­text, activitatea arhitecților, a­­portul lor profesional la rezolvarea diverselor probleme puse de viață constituie o mare răspundere so­cială. După cum spunea tovarășul Nicolae Ceaușescu la consfătuirea consacrată activității de proiectare în domeniul construcțiilor, din ianuarie 1967, posibilitatea pe care o oferă socialismul de a concentra mijloace materiale și financiare în direcțiile necesare dezvoltării eco­nomiei, culturii și științei impune o atitudine de maximă exigență din partea tuturor celor ce mînu­­iesc aceste mijloace. Este astfel fi­resc ca documentele programatice, hotărârile și indicațiile conducerii de partid și de stat să găsească un răsunet puternic în rîndul arhi­tecților ; ele acționează atît asupra conștiinței lor cetățenești, cu­ asupra responsabilității lor profe­si­­ionale, constituind surse de prețioa­se învățăminte, de principii meni­te să le orienteze întreaga activi­tate. In anii care au trecut de la ul­tima conferință a Uniunii noastre, arhitecții au contribuit, alături­­ de numeroși specialiști, în cadrul ac­tivității de urbanism și sistemati­zare, la dezvoltarea organizată­ a orașelor, și deci la sistematizara zonelor industriale, la amplasa­rea mai judicioasă și dezvoltarea rațio­nală a acestor zone și obiective in­dustriale, la realizarea a numeroa­se ansambluri de locuințe cu do­tări social-culturale,­­ansambluri pentru odihnă și turism, centre re­prezentative dinn localitățile în con­tinuă transformare. Succesele înregistrate de țara noastră și în acest domeniu au în­ceput să fie cunoscute și comenta­te favorabil și pe plan internațio­nal. In cadrul C.A.E.R., la sesiunea Comisiei economice O.N.U. pentru Europa, din aprilie-mai 1909, la se­minarul O.N.U., ținut la București in octombrie 1969, ca și la alte ma­nifestări, referatele și sintezele pre­zentate de reprezentanții noștri au fost apreciate ca deosebit de va­loroase. In activitatea de sistematizare, constată raportul, se vădesc însă și unele rămîneri în urmă.. Studiile și proiectele de sistematizare nu au avut întotdeauna o bază cu ade­vărat științifică, unele proiecte au fost insuficient adîncite din punct de vedere al eficienței economice ; deși s-au realizat schițe de siste­matizare pentru 1 430 de comu­ne și 4 110 sate, în domeniul siste­matizării rurale s-a făcut încă mult prea puțin , proiectele exis­tente nu au fost întotdeauna ela­borate pe baza unei concepții de perspectivă. Numindu-se și alte lip­suri, se subliniază apoi că o cau­ză a multor deficiențe din activita­tea de sistematizare a fost­­ faptul că numeroase județe, munici­pii și orașe au fost lipsite, complet sau parțial de prezența unor arhitecți și urbaniști compe­tenți , după cum arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu, la întîlnirea cu conducerea Uniunii arhitecților și cadrele de răspundere din domeniul proiectării și sistematizării, acti­vita­tea de sistematizare nu se poate concentra cu precădere în București. In continuarea raportului, sînt pre­cizate principalele sarcini de viitor pentru acest sector, printre care se numără contribuția la studiile de zonificare funcțională de ansamblu a teritoriului național, organizarea și dezvoltarea pe o treaptă supe­rioară a rețelei generale de loca­lități, delimitarea perimetrelor a­­cestora,pe baza unor densități opti­me, amplasarea noilor obiective economice, a ansamblurilor de lo­cuințe, a dotărilor social-culturale aferente ș.a. In baza indicațiilor conducerii de partid și de stat, este de o mare importanță în organi­zarea rețelei de localități rurale, ca în cadrul lucrărilor de siste­matizare teritorială să se dezvolte cu prioritate în fiecare județ acele localități rurale care au condiții favorabile de a polariza diverse activități economice sau social-cul­turale ce privesc zone mai largi. Soluționarea unor asemenea sar­cini, decurgînd din acțiunea de sis­tematizare a localităților și a terito­riului, impune reconsiderarea hotă­­rîtă de către arhitecți a însuși mo­dului de a concepe sistematizarea, a metodelor de lucru. Prin natura sa, sistematizarea trebuie să imbine re­zolvarea unor probleme imediate cu o largă privire spre viitor. De aici decurge necesitatea unei strînse co­laborări, în ambele sensuri, cu or­ganele de planificare, pentru funda­mentarea și concretizarea planurilor economice de perspectivă și anuale, pe de o parte și pentru elaborarea studiilor de sistematizare și a pro­iectelor necesare investițiilor, pe de altă parte. Va trebui să se acor­de o deosebită atenție problemelor sociologice, cercetării științifice în domeniul sistematizării, consultării largi a opiniei publice. Trecînd la problemele proiectării construcțiilor industriale și ale celor agrozootehnice, raportul face un scurt bilanț al realizărilor, după care insistă asupra anumitor nea­junsuri ce oglindesc, din partea unor arhitecți, neînțelegerea coman­damentelor majore ale timpului nostru. Nu întotdeauna s-a acordat atenția cuvenită dimensionării judi­cioase a spațiilor de producție și administrație; uneori, arhitecții au manifestat tendința spre monumen­talitate, supradimensionînd nejusti­ficat spațiile, ocupîndu-se mai mult de aspectul exterior al clădirilor și insistînd pentru realizarea unor finisaje nejustificate și oneroase. Aceste exagerări, cumulate cu cele ale proiectanților de structuri și ale tehnologilor, au generat uneori con­strucții scumpe, cheltuieli mari imo­bilizate în mijloace fixe, termene lungi de punere in funcțiune, re­­ducîndu-se eficiența economică a investițiilor respective. "d­acă ținem seama că mai mult de jumătate dintre investițiile statului sunt des­tinate sectorului productiv și că din sumele investite peste 40 la sută reprezintă lucrările de construcții­­montaj, putem realiza marea im­portanță economică a problemelor pe care arhitecții — împreună cu colaboratorii lor de diferite spe­cialități — sunt chemați să le re­zolve. Reprezintă un imperativ ca­tegoric eliminarea oricăror excese în dimensionarea suprafețelor și vo­lumelor, evitarea finisajelor costi­sitoare, reducerea procentului de ocupare a terenului cu construcții, scurtarea rețelelor energetice, de ins­talații și transport. Pentru arhitecții angrenați în proiectare și execuția construcțiilor industriale, a devenit astăzi imperios necesar să studieze principiile funcționale-tehnologice, sensul și dinamica lor în perspec­tivă. Un domeniu vast de manifestare a capacității creatoare a arhitecților îl constituie locuințele și clădirile social-culturale, domeniu ilustrat prin succese recunoscute în toate colțurile țării. După ce sunt citate lucrările cele mai reușite, in raport se arată că, în acest domeniu, s-a desfășurat un proces de diferențiere pe mai multe trepte de confort, rea­lizate în sisteme constructive noi, cu tehnologii avansate. La indicația or­ganelor de partid și de stat, arhi­tecții au reușit să elaboreze soluții corespunzătoare diferitelor grade de confort și — în scurt timp — să în­tocmească documentațiile necesare în vederea execuției pe șantiere. Acțiunea de diversificare a căpătat o deosebită amploare în domeniul locuințelor, al sănătății, învățămîn­­tului, comerțului, turismului, ducînd la obținer­ea unor apreciabile econo­mii și evidențiind posibilitatea de sporire a sarcinilor pentru etapa 1971—1975. Se relevă apoi și alte aspecte, insistîndu-se mai cu seamă asupra necesității de a se obține o eficiență economică maximă, în pa­ralel cu asigurarea funcționalității. Abordînd problema tendințelor și căilor de dezvoltare în viitor a sec­torului de construcții, raportul se oprește asupra domeniului, de im­portanță vitală pentru întreaga acti­vitate de proiectare și execuție, care este industralizarea și — ca un mijloc de realizare a acesteia — tipizarea. In ultimii ani s-a înregis­trat un progres remarcabil în di­recția pătrunderii concepției de in­dustrializare in procesul de execu­ție a construcțiilor, în toate dome­niile. Pentru ridicarea în continuare a nivelului industralizării și meca­nizării lucrărilor de construcții, con­ducerea superioară de partid și de stat a aprobat „Programul de do­tare cu mașini și utilaje a organi­zațiilor de construcții-montaj, pe perioada 1971—1975“. Ca premisă importantă a indus­trializării, o amploare deosebită a căpătat acțiunea de tipizare a con­strucțiilor. Putem spune că astăzi marea majoritate a construcțiilor de locuințe, școli, creșe-grădinițe sunt realizate pe bază de proiecte-tip și refolosibile, iar acțiunea de di­ferențiere a gradelor de confort al locuințelor și unităților social­­culturale este în întregime ba­zată pe tipizare. Dar, cu toate pro­gresele evidente din domeniul in­dustrializării construcțiilor și al tipizării, nu ne putem declara mul­țumiți cu aceste rezultate. Adevă­rul este că modul de abordare a unui studiu și metodele de lucru ale multora dintre noi datează din epoca metodelor preindustriale de construcție și consecința e că multe proiecte, chiar dintre cele execu­tate astăzi pe șantier cu procedee industrializate, sunt concepute de fapt de unii arhitecți într-o ma­nieră tradițională, neconcordată în fond cu tehnica de realizare și nu sunt expresia organică a unei con­cepții cu adevărat moderne, avan­sate. Se prevede ca, pînă în 1975, construcțiile realizate prin meto­de industriale să atingă un procent de 85—90 la sută din total , este de datoria noastră să studiem lăr­girea gamei de soluții și perfecțio­narea celor existente, să căutăm rezolvări noi, mai suple din punct de vedere funcțional, mai eficiente economic și capabile să conducă la cristalizarea unei arhitecturi in­teresante și valoroase din punct de vedere plastic. Raportul dezvoltă, în continuare, și alte considerente legate de sar­cinile actuale în domeniul indus­trializării construcțiilor, al dezvol­tării prefabricării și tipizării. în legătură cu acestea, capătă o mare importanță producția de materiale noi : prevederile actualului plan cincinal sunt îmbucurătoare , pro­ducția globală va fi în anul 1975 de două ori mai mare decit în anul 1970. Acest dinamism este du­blat de o lărgire a sortimentelor și o producție de elemente com­binate din diferite materiale aso­ciate, avînd posibilități de a fi utilizate direct în construcții, fără altă prelucrare. Arhitecții trebuie să colaboreze cu­ mai strîns cu producătorii, să le acorde sprijin. Procesul de transformare pro­gresivă a modului de realizare a construcțiilor, dintr-o activitate meșteșugărească într-o ramură a industriei, are implicații intime și profunde în estetica și plastica ar­hitecturală. Este necesară apropie­rea cu încredere și interes de teh­nica nouă, abandonarea nostalgiei după execuția artizanală, învinge­rea deliberată a unui întreg com­plex de inerții și prejudecăți. Sen­timentul de insatisfacție — generat, pînă în prezent, de aplicarea tipi­zării și industrializării — la noi își are originea în generalizarea simplistă a acestor procedee, în­tr-o varietate mult prea restrînsă de tipuri și tehnologii, și uneori în utilizarea lor viabilă. In condi­țiile impuse de necesitatea rezol­vării cu caracter prioritar a co­menzii sociale, expresia și valoa­rea plastică nu trebuie concepute numai la nivelul elementului indi­vidual, al apartamentului, clădirii sau blocului, ci și în cadrul viziu­nii de ansamblu, al structurii car­tierelor și chiar al orașelor. Desi­gur, amplificînd valențele funcțio­nale, tehnice și economice ale ar­hitecturii, nu ne este îngăduit, să y golim de conținutul emoțional­­subiectiv, să o transformăm în mod facil și simplist intr-o pro­ducție mecanică impersonală. Fru­mosul spre care tindem astăzi, esența sa umanistă nu constă, însă, în dogmatizarea unor canoane de­pășite sau în suprapunerea ba­rocă a unor elemente ce nu de­curg organic din funcțiuni sau sunt improprii noilor structuri, ci în ar­monia unor volume ce se mulează cu onestitate și sinceritate pe con­ținutul lor funcțional, valorificînd plastic procedeele tehnice înaintate și materialele noi de construcție. Valoarea ca fenomen artistic com­plex și specific a arhitecturii de­rivă tocmai din exprimarea cu maximum de claritate și concizie, dusă la esență, a acordului între funcțiune, tehnologie și formă. Acest acord trebuie să constituie continuarea pe o treaptă nouă a culturii noastre milenare, prin dez­voltarea, în spiritul cerințelor con­temporaneității socialiste, a trăsă­turilor caracteristice proprii, spe­cifice arhitecturii și sensibilității poporului nostru, care să ne afir­me, cu timbrul și valorile noastre specifice, in concertul culturii mondiale. In acest spirit, în ulti­mii ani, un număr însemnat de vechi și valoroase monumente is­torice au fost restaurate cu com­petență și pasiune de arhitecții și specialiștii ce lucrează în acest sector ; ele fac obiectul admirației turiștilor și oaspeților străini, ser­vind educației patriotice și esteti­ce a tineretului și maselor largi. Pentru a asigura condiții favo­rabile dezvoltării ascendente spre care năzuim, este cazul să acor­dăm cu toții, inclusiv Uniunea, o atenție mai mare decît pînă acum ameliorării cadrului organizatoric și administrativ în care se desfă­șoară munca de proiectare. Docu­mentațiile se întocmesc încă în­tr-un volum exagerat de mare și într-un sistem greoi, birocratic, numărul de acorduri prealabile și avize este încă exagerat. Există încă multă formularistică, dispozi­ții, evidențe, și normative — din­tre care unele sînt perimate și nu mai corespund condițiilor ac­tuale. In plus, mereu apar noi in­strucțiuni, regulamente, prescrip­ții și circulare, încît nimeni nu mai știe care sînt în prezent ac­tele nor­m­ative în vigoare. Deși, s-a mai atras atenția asupra fap­tului că este necesar să se acorde o deosebită preocupare organizării muncii de cercetare științifică, pînă acum s-a făcut foarte puțin în a­­cest domeniu. O serioasă dificul­tate în înfăptuirea operativă și competentă a sarcinilor ce revin sectorului nostru de activitate pro­vine din defectuoasa repartizare în teritoriu a cadrelor de arhitec­tură, din prezența lor în număr cu totul insuficient in unele ju­dețe și orașe ale țării. Deși în ul­tima vreme ponderea arhitecților din țară, în afara Capitalei, crescut de la 20 la sută la 35 la o sută din numărul total, problema este departe de a fi rezolvată. Cu prilejul întîlnirii cu conducerea Uniunii arhitecților din 24 iunie 1970, tovarășul Nicolae Ceaușescu a arătat că arhitecții­­ exercită un rol important în societatea noas­tră și că acest rol va crește pa­ralel cu accentuarea ritmului de dezvoltare a societății, idee puter­nic subliniată și în cuvîintarea rostită astăzi în fața participanți­lor la Conferință. Pentru a-și pu­tea îndeplini menirea complexă — pe care raportul o definește cu minuțiozitate — este necesar ca în formația arhitecților să vină schimbări substanțiale. Inter­în­vățământul superior de speciali­tate este necesar să dea o mai mare importanță disciplinelor tehnico-economice, pentru a înar­ma pe viitorul arhitect cu noile căi de exprimare a creației arhi­tecturale, atît sub raport funcțio­nal cît și plastic, în concordanță cu cele mai avansate cuceriri ale tehnicii mondiale. In același timp, este obligatorie cunoașterea condi­țiilor reale de execuție din țara noastră, a posibilităților actuale și a perspectivelor de viitor. Se cere, de asemenea, îmbunătățită și edu­cația cetățenească a studenților și tinerilor arhitecți; școala trebuie să-i învețe să abordeze curajos di­ficultățile, să fie prezenți acolo unde este mai mare nevoie de ei. Rapida evoluție tehnico-științifică mondială, la care asistăm,­precum și varietatea problemelor înfăți­șate astăzi arhitecților readuc în discuție, cu toată acuitatea, atît problema specializării, cit și pe aceea a îmbunătățirii periodice a cunoștințelor arhitecților, a reci­clării profesionale.. Menționînd caracterul general pozitiv al activității Uniunii ar­hitecților, se arată în raport, este necesar totuși să evidențiem fap­tul că Uniunea nu a fost întot­deauna prezentă în centrul preo­cupărilor arhitecturale și au avut inițiative în abordarea pro­­­blemelor principale. Lipsurile semnalate se datoresc, în măsură însemnată, atît slăbi­ciunilor care s-au manifestat în activitatea organelor de conducere a Uniunii, cît și faptului că parti­ciparea arhitecților la activitatea Uniunii nu s-a aflat la nivelul cu­venit. Comitetele, birourile filia­lelor și cercurilor și, îndeosebi, comitetul de conducere al Uniunii, organele sale executive, biroul și secretariatul nu au organizat în­totdeauna, în modul cel mai potri­vit, activitatea și au manifestat — în special biroul — insuficientă perseverență în organizarea acțiu­nilor necesare pentru a mobiliza masa de arhitecți, pe linia indicată de conducerea de partid și de stat. Ședințele biroului Uniunii au avut, de multe ori, un caracter formal și nu au abordat cu curaj și inițiativă, pentru a dezbate în profunzime, problemele principale ale profesiunii, deși ea a fost confruntată în această perioadă cu sarcini de mare răspundere. Experiența demonstrează nece­sitatea ca Uniunea arhitecților — organizație obștească de creație a arhitecților — să aibă un rol mai viu, mai direct și deci mai impor­tant în viața lor profesională. In­dicațiile date în această privință de tovarășul Nicolae Ceaușescu, în cuvintele adresate nouă astăzi, sunt deosebit de prețioase. Călău­­zindu-se după aceste indicații, Uniunea arhitecților trebuie să-și facă simțită prezența mai activ și continuu, în toate domeniile în care se desfășoară activitatea ar­hitecților. Raportul dezvoltă, în continuare, căile de perfecționare a organizației obștești a arhitecți­lor. Ar fi de dorit ca organele și instituțiile care organizează și în­drumă activitatea arhitecturală să recurgă în mai mare măsură la sprijinul Uniunii arhitecților, în activitatea Uniunii trebuie atrași toți arhitecții, precum și alți spe­cialiști (constructori, tehnologi, e­­conomiști, sociologi ș.a.) cu care aceștia conlucrează, de multe ori, în cadrul unor echipe pluridisci­plinare. De asemenea, colaborarea mai susținută cu Uniunea artiști­lor plastici ar putea duce la o rodnică activitate comună, de in­teres și folos reciproc. Uniunea arhitecților are datoria să impulsioneze organizarea de concursuri, să stimuleze dezvolta­rea criticii de arhitectură, realiza­rea — în cadrul său, sau în cola­borare cu instituții de stat — a unor forme de studii și cercetare în domeniul sistematizării și arhi­tecturii ; să îndrume revista „Ar­hitectura“ pentru ca aceasta să devină o tribună de dezbateri și confruntări de idei, să stimuleze preocupările pentru problemele arhitecturii și urbanismului în presă, radio-televiziune, în activi­tatea editurilor și a altor mijloace de comunicare cu publicul larg. Uniunea arhitecților va trebui să intensifice contactul organizat cu masele de cetățeni, colaborînd în această privință, cu obștești și cu organele organizațiile adecvate. Ținînd seama de diversitatea și importanța problemelor ce se pun astăzi profesiunii de arhitect, con­siderăm că actualele forme de ac­tivitate a Uniunii arhitecților nu mai corespund întru totul cerințe­lor. In acest sens, comitetul de conducere al Uniunii propune con­ferinței modificarea statutului Uniunii, pentru a-1 face să cores­pundă mai bine etapei de dezvol­tare și sarcinilor actuale, conform proiectului care a fost înmînat tu­turor participanților, în fața noastră, a arhitecților din Republica Socialistă România, a organizației noastre obștești de creație, stau sarcini de cinste și răspunderi de o deosebită impor­tanță. Ne exprimăm convingerea — se spune în încheierea raportu­lui — că lucrările actualei confe­rințe vor marca o antrenare și mai hotărîtă a tuturor arhitecților în efortul pentru propășirea și progresul patriei noastre socia­liste, pentru ridicarea continuă a nivelului vieții materiale și spiri­tuale a cetățenilor săi. (Text prescurtat)

Next