Contemporanul, iunie-decembrie 1963 (Anul 17, nr. 24-52)

1963-10-18 / nr. 42

Nr 42 (838) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! SAPTAMINAL POLITIC-SOCIA­L-CULTURAL vineri 18 octombrie 1963 • 8 pagini, 50 bani Din capodoperele artei universale: . ||| CORREGGIO (Antonio Alleggi), 1491—1534. „Antiope"— pictură. Data realizării neidentificată. După Ricci, 1529. (Muzeul Louvre, Paris). s­­­­UBLINIIND faptul, de mare însemnătate, al trans­formării Romîniei într-o ţară in­­dustrial-agrară, cu o economie în­floritoare — concluzie bazată pe analiza concretă a noilor proporţii stabilite în economia ţării noastre, îndeosebi pe proporţia între indus­trie şi agricultură — Congresul al III-lea al P.M.R. a pus în lumină marile succese obţinute în indus­trializarea socialistă a ţării, în dez­voltarea cu precădere a producţiei mijloacelor de producţie. înfăptuirea, pas cu pas, a politicii de industrializare socialistă a ţării, asigură tot mai mult o producţie pe locuitor asemănătoare celei a ţări­lor mai dezvoltate din punct de vedere economic şi, în acelaşi timp, o structură corespunzătoare în ceea ce priveşte raportul dintre produc­ţia mijloacelor de producţie şi cea a bunurilor de consum. O produc­ţie industrială, oricît de impor­tantă, care ar fi îndreptată numai spre industria extractivă sau numai spre cea uşoară nu ar corespunde concepţiei de industrializare* socia-­ listă. Numai o economie în care sînt asigurate proporţii juste, în ceea ce priveşte raportul dintre industrie şi agricultură, dintre in­dustria grea şi cea­ uşoară, dintre industria extractivă şi cea prelu­crătoare poate să se dezvolte sănă­tos, echilibrat şi să progreseze în­­tr-un ritm rapid. Eforturile făcute de poporul nos­tru în această direcţie se concreti­zează în creşterea mai rapidă de­cit in multe alte ţări a produc­ţiei,­ în ansamblul­ ei, şi a celei­ in­dustriale în special. Romînia îşi schimbă necontenit locul în rîndul ţărilor lumii în toate domeniile de activitate. In ultimii cinci ani (1958—1962) producţia noastră in­dustrială a înregistrat o creştere de peste 1,7 ori, în structura producţiei industriale au avut loc­­ schimbări esenţiale cu ur­mări­ favorabile pentru­ înzestrarea tehnică a economiei, pentru valori­ficarea superioară a resurselor na­turale, pentru comerţul exterior. Structura producţiei industriale a ţării noastre se apropie tot mai mult de structura ţărilor cu o in­dustrie dezvoltată, în care ra­murile hotărîtoare au­­o pondere ridicată.­­Astfel, greutatea specifică a ramurii construcţii de maşini şi­ prelucrarea metalelor în producţia­­globală industrială a trecut de la 10,2 la­ sută în, 1938,­la_26,3 .la _sută în 1960. Cea­ a producţiei chimice de la 2,7 la sută la 7,4 la sută, greu­tate specifică apropiată de cea din industria unor ţări ca R.F. Ger­mană şi S.U.A. (8,8 la sută în 1960), Marea Britanie (9,3 la sută în 1958), Japonia (10,6 la sută în 1960), în domeniul agriculturii, R.P. Romînă a­ întrecut ţări ca Franţa şi Italia la­­producţia de cereale pe cap de locuitor." în 1950, producţia­­ de grîu socotită pe un locuitor repre­zenta, în Romînia, 74 la sută faţă de nivelul producţiei din Franţa şi 81 la sută faţă de cel din Italia. Potrivit ultimelor, date publicate, în 1961, însă, nivelul producţiei de grîu pe locuitor din R.P. Romînă a fost mai mare cu 4 la sută­ decit în Franţa, * cu 29 la sută decît în Italia şi cu 13 la sută decît în­ Gre­cia, în timp ce producţia totală de grîu a crescut în perioada 1959-1961 (medie anuală), faţă de producţia din perioada 1948—1952, în Franţa cu 37 la sută şi în Italia cu 9 la sută, în R. P.­ Romînă creşterea a fost de 53 la sută. R­.P. Romînă se află pe­ unul din­tre primele locuri din Europa în­­ceea ce priveşte numărul de lo­cuinţe nou construite la" mia "de lo­cuitori. Ritmul, de creştere a construcţii­lor de locuinţe se intensifică an de an ; pentru perioada 1960-1965 s-a prevăzut a se construi numai din fondurile statului circa 300 000 a­­partamente, adică de peste trei ori mai, mult decît­ s-a realizat, în cei şase ani precedenţi. Şi în domeniul social-cultural realizările obţinute aşază ţara noastră la un loc de frunte. Dez­­voltarea învăţămîntului, culturii, ocrotirea sănătăţii au ţinut pasul cu dezvoltarea ramurilor econo­mice. După numărul studenţilor care revin la mia de locuitori, R.P. Ion Răvar Candidat în ştiinţe economice Dir. general adjunct, al Direcţiei Centrale de Statistică (Continuare-în-pag.­7-a)­­ ECONOMIA NOASTRĂ ÎN DEZVOLTARE mfimi­­i minifii T M­OTDEAUNA se va scrie des­pre cele trei frumuseţi care răs­­pindesc în viaţa oamenilor grafie şi poe­zie : femeile, copiii şi florile. In cinstea­­înrudirii, poeţii au umplut bibliotecile cu miliarde de metafore, dar nu cred să fi epuizat copiosul subiect. Ori de cite ori te gîndeşti la poduri, grădini, flori le asociezi automat cu fe­meile şi copiii, cu îmbrăcămintea lor. Poate de aceea veşmintele femeilor şi ale copiilor poartă pe ele desene florale şi sunt stropite cu esenţă de flori. Oame­nii şi-au adus florile din cîmpii şi din păduri, semănîndu-le în oraş, acolo pilde vegetaţia şi culorile sînt mai restrînse, dar prin aceasta, parcă, dorul de floare e şi mai aprins. In grădini şi parcuri,­în glastre, jghea­buri, mici sere, presărînd balcoanele şi interioarele, florile ne surîd chiar, din clipa, cirul deschidem ochii­­ dimineaţa sau cînd, întorşi de la muncă, ne odih­nim, între ele, pe terasă. Seara, cînd bulevardele forfotesc de oameni, apa iu­bitorilor de flori, se întîmplă să ne curgă pe umeri de la mari altitudini. Uneori ne supărăm, de cele mai multe ori însă închidem ochii, trecând mai de­parte. Oare cu un ceas mai devreme, înaintea plimbării, n-am făcut şi noi toa­leta balconului, potolind setea florilor ? Dar iată că a venit toamna, s-au în­grăşat prepeliţele şi iepurii, brazdele as­cultă fîlfîirea lor greoaie de bolovani cu aripi sau zdupăitul urechaţilor. Păpu­­şoaiele nestrânse foşnesc ca nişte maldă­re de hîrtii, adăpostind ţevile ghiftuite cu alice, aşteptând ca bubuitura să spargă liniştea şi grăunţele de plumb să se în­figă sub pene sau în blănuri speriate. La vremea aceasta, garderoba celor trei graţii — femeia, copilul şi grădina — se schim­bă, urm­­ind legile soarelui. Grădinile, sînt îngrijite de cei dăruiţi, după părerea mea, uneia dintre cele mai pitoreşti îndelet­niciri din lume. E vremea cînd parcurile trec de la culorile crude, vii, tari, la cele şterse, tandre, interiorizate. Grădinarii revizuiesc veşmintele ora­şului, armonizând culorile văzduhului cu ale pămîntului. Cerul scund se împleti­ceşte în coroanele galbene, prin care au trecut primele răsuflări reci. Ostenite, cele dinţii batalioane de frunze şi-au dat sufletul. Răzoarele se ncoperă de tufă­­n­ici violete, singer­ii, albe, risipite ca nasturii prin iarba parcă sălbatică, iau un verde intens. In preajma lacurilor si a aleilor, aceste răzoare nu par citaşi de pufin a purta amprenta unei toalete Eugen Teodoru (Continuare în pag. 2-a) FLORI, TOAMNA î­n acest număr: • Jean Cocteau — de A. E. BACONSKY • Sport — de EUGEN BARBU • Va­lorificarea moştenirii lite­rare de RADU MAVRO­­DIN • Spectacolele Tea­trului „A. M. Gorki“ la Bucureşti — de MARGA­RETA BĂRBUŢĂ • Scrieri de cinematografie în Editura Meridiane de MIHAI TOLU • Exi­genţă şi măiestrie în cîntecul de mase — de ION CHIRESCU şi SER­GIU SARCHIZOV • Car­tea de ştiinţă Cronica optimistului 1 1K- A LUNGUL unei istorii de două mii de ani, fră­­mîntată şi marcată de lupta pentru unitatea naţională şi pentru elibera­rea de exploatare, poporul nostru a creat o impresionantă serie de bunuri materiale, culturale, spirituale. Ele­mentele materiale ale acestei existenţe istorice reprezintă azi o parte a mo­ştenirii culturale ce ia drumul mu­zeelor etnografice. Dezvoltarea vertiginoasă a forţelor de producţie în mediul rural, trece­rea la relaţiile de producţie socialiste în agricultură, pătrunderea impe­tuoasă a tehnicii moderne fac să devină inutile, depăşite, o serie în­treagă de realizări tehnice ale mase­lor populare, remarcabile sub per­spectiva istorică, dar insuficiente pentru nevoile societăţii moderne. Ele au constituit însă, la timpul lor, mij­loace de producţie necesare mersului înainte al societăţii, închizînd în ele eforturi creatoare, începuturi şi trep­te ale progresului tehnic, ele merită să figureze într-un mare muzeu de­dicat ingeniozităţii şi raţionamentu­lui practic al poporului nostru. De obicei, cînd este vorba de crea­ţia populară, se are în vedere aspec­tul estetic şi spectaculos al portului popular, al cîntecului, jocului şi lite­raturii populare. Este drept că în cî­­teva din marile noastre muzee etno­grafice sunt expuse şi unelte, iar în unele sunt prezente chiar şi unele in­stalaţii tehnice mai complexe. Com­parativ însă ca,spaţiul afectat crea­ţiei artistice şi în raport cu uriaşa zestre în acest domeniu, creaţia teh­nică este insuficient reprezentată. Dacă amintim că în ţara noastră există două sau trei muzee, unul din ele admirabil (cel de la Iaşi) dedicate tehnicii şi industriei în genere, vom înţelege şi mai bine nevoia unui muzeu care să indice fazele de în­ceput şi creaţia noastră proprie în domeniul tehnicii. Poate că nu este fără interes să amintim că în cel mai mare muzeu european al tehnicii, „Deutsches Museum“ din München, secţia ultramodernă a turboreactoa­relor are ca prototip al fazei iniţiale, în stare de funcţionare, o moară cu ciutură oltenească din secolul al XVIII-lea. Exemplele se pot uşor în­mulţi, arătînd zeci de procedee şi mijloace tehnice, care în curînd vor dispare şi a căror amintire nu va fi nicăieri păstrată. De aceea trebuie salutată iniţiativa Muzeului Brukenthal de a organiza, (sub auspiciile Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă şi cu sprijinul organelor locale), în Dumbrava Si­biului, o secţie în aer liber consa­crată creaţiei populare în domeniul tehnicii. Pe o suprafaţă de cîteva zeci de hectare de teren foarte variat, potrivit de a fi amenajat în vederea rezolvării diferitelor sarcini tehnice, avînd adică porţiuni netede, denive­lări de teren şi apă, în apropiere de oraş, se vor aduce, din întreaga ţară, un număr apreciabil de instalaţii teh­nice ţărăneşti. Eşalonat pe o perioa­dă de cîţiva ani, planul de realizare comportă, bineînţeles, studii şi cer­cetări prealabile şi concomitente e­­fectuate de secţia de specialitate a Muzeului Brukenthal în colaborare cu cercetători de la Academia R. P. Române şi de la principalele muzee etnografice. In mare vorbind, vor fi expuse unelte şi instalaţii ţinînd de patru mari grupe tehnice, în func­ţie de obiectivul prelucrării: 1. grupa uneltelor şi instalaţiilor de prelucrare a produselor alimentare — sfărîma­­rea şi măcinarea grăunţelor (mori de diferite tipuri începînd cu rîşniţa de mînă), zdrobirea şi presarea produ­selor vegetale pentru obţinerea de băuturi şi uleiuri (prese de vin, oloi­­niţe), prelucrarea laptelui, sisteme de copt pîinea, instalaţii de preparat cărnuri, peşte, fructe afumate etc.; 2. grupa uneltelor şi instalaţiilor de pre­lucrare a fibrelor textile — diferitele unelte legate de industria casnică textilă, pive, viitori, dîrste, ateliere de prelucrat pieile (curelării, cojoca­rii etc.); 3. grupa uneltelor şi instala­ţiilor pentru prelucrarea a diferite materiale necesare construcţiilor, con­fecţionării obiectelor de uz, unelte­lor — sunt incluse aici o serie de a­­teliere şi meşteşuguri ce produceau obiecte necesare în trecut economiei ţărăneşti : olărie, rotărie, fierărie, butnărie, lemnărie, fierăstraie etc.; vor fi prezentate şi instalaţii ţărăneşti de prelucrare a metalelor, cum ar fi cuptoare rudimentare de topit metale, steampuri pentru zdrobit auriu etc.; 4. grupa mijloacelor şi instalaţiilor de transport şi comunicaţii — diferite tipuri de vehicule (de vară şi iarnă, de transport uşor şi greu, de uscat şi de apă), tipuri de poduri etc. Fiecare din categoriile de instala­ţii amintite mai sus se diferenţiază tipologic şi istoric, ceea ce va con­duce la o varietate apreciabilă în sis­temul de expunere. Pe de altă parte, acest muzeu al tehnicii ţărăneşti va constitui şi o exemplificare, pe ma­terial romînesc, a folosirii de către om a forţelor naturii. Este destul să amintim că numai în prima grupă (instalaţii de prelucrare a produse­lor alimentare) acţionarea instalaţiei se poate face fie cu ajutorul forţei umane (rîşniţa), fie cu ajutorul forţei animale (mori cu cai), al vîntului (mori de vînt), sau al apei (mori de apă). Nu este locul aici să trecem în re­vistă toate modalităţile tehnice de re­zolvare pe care le-a găsit poporul în decursul istoriei pentru a-şi împlini nevoile de viaţă. Răspîndite pe tot cuprinsul ţării, aceste unelte şi insta­laţii se află azi, în zilele progresului tehnic uriaş, în pragul trecerii spre lumea liniştită a muzeelor. Ele sunt dovezile materializate ale străduinţei poporului spre mai bine, rod al unor eforturi de creaţie milenare. Parte a moştenirii noastre culturale, ele re­prezintă semnul tehnic al unei mari şi străvechi culturi populare ce s-a născut şi a crescut organic aici, în spaţiul carpato-balcanic. Este de da­toria noastră să le strîngem. Impor­tanţa lor depăşeşte din punct de ve­dere ştiinţific limitele teritoriului no­stru. Ca şi în alte domenii ale cultu­rii noastre populare — în arhitectură, ceramică, port, cîntec — în tehnica noastră ţărănească se găsesc răspun­suri la probleme ale căror date s-au pierdut cu totul în mari porţiuni ale continentului european. Condiţii isto­rice specifice determinînd faptul fun­damental al continuităţii neîntrerupte a poporului nostru pe teritoriul său naţional, au favorizat transmiterea pina în pragul construirii noii socie­tăţi, socialiste, a mesajului tehnic al trecutului nostru. Organizarea secţiei în aer liber de la Dumbrava Sibiului constituie, prin grija regimului no­stru, valorificarea ştiinţifică a acestui mesaj. Paul Petrescu Sentimentul datoriei l­a CURÎND intrăm in 1964, anul sărbătoririi a douăzeci de ani de la eliberarea patriei, a succe­selor necontestabile în construcţia materială şi culturală. Mi-am zis încă din anii anteriori că măcar volumul I din Istoria literaturii ro­mâne trebuie să apară pina la acea dată. Lăsînd, bineînţeles, iniţiativa redactorului volumului, acad. Al. Rosetti, care şi-a îndeplinit datoria cu prisosinţă, chemîndu-mă în cî­teva rînduri să-mi dau opinia asu­pra întregului. în aceste şedinţe am discutat într-un chip foarte cordial şi profitabil şi toată lumea şi-a însuşit, în chip liber, o atitudi­ne ideologică şi literară justă, cum am văzut apoi în macheta tipărită. Fie în colocvii cu colaboratorii la Institut, unde se adună şi se dacti­­lografiază materialele, fie în între­vederi acasă, contactul cu coordo­natorii volumelor I, II, III, aleşi dintre cei din cadrul Institutului, sau din cei foarte apropiaţi de re­dactorul responsabil în cerc uni­versitar, sunt în curent cu sporul volumelor II şi III, care sunt aci în faţa ochilor mei. Toate acestea au aerul unei chestiuni­­ personale, de care m-aş ruşina. Voiesc numai să transmit optimismul meu constructiv altora. Numai urmărind Contemporanul, Tribuna, Steaua şi Studii şi cer­cetări de istorie literară şi­ folclor s-ar vedea că de ani de zile încer­căm a pune la îndemîna tinerilor în­drumări de ordin biografic şi eru­dit mai ales şi nu în scopul de a le folosi personal, pentru că în aceas­tă extensiune mi s-ar fi părut gro­teşti. Munca a fost începută mai întîi mergînd la biblioteca Acade­miei­ R.P.R. Mai tîrziu, toate pu­blicaţiile mi-au fost oferite acasă, am putut avea comunicări cu fa­miliile, după cum rezultă din vi­trinele muzeului nostru, în scopul de a familiariza şi pe cercetătorii noştri cu munca de arhivă, i-am trimis pe rînd dîndu-le uneori data aproape exactă a căsătoriei sau a morţii. Cu mulţi ani în urmă s-a multiplicat o Istorie a litera­turii române în monografii (Naum Rîmniceanu, N.T. Orăşeanu, Eufro­­sin Poteca. ). M-am designat acade­mic noi, semnînd pe verso G., ară­tînd scopurile mele. Broşura a fost trimisă la toate bibliotecile. Am ră­mas deci bucuros de a fi îndrumat pe alţii care continuă cu succes astfel de cercetări. Republicîndu-le mai tîrziu în Studii şi cercetări, cu greşeli de tipar catastrofale, mi-am dat seama că eroarea e oricînd posibilă şi am primit de la familii şi cunoscători ai unor me­dii noi ştiri. M-am pregătit deci să prezidez discuţia liberă a machetelor volu­melor II şi III pînă la 23 august 1964. Zelul colaboratorilor trebuie stimulat prin apariţia volumului I. Cu luni în urmă s-a discutat liber macheta. S-au confruntat o­­pinii excesiv scientiste cu unele excesiv estetice. A exclama ah la un Aghiazmatar și oh la un Octoih e un nonsens. Ar trebui să dăm afară aproape totul și să ne redu­cem la 20 de pagini. în fine s-a de­cis ca macheta să fie revăzută. In vară am primit tot manuscrisul în­dreptat pe care l-am citit filă cu filă recomandînd unele rectificări. Un academician a făcut apoi un raport, lucrarea urmînd să intre la tipar. De altfel nu e nimic care să nu poată fi ameliorat chiar în acest stadiu. Nu poate fi vorba de o schimbare generală de structură pentru motive ce le-am exprimat la discuţia generală. Lucrarea trebuia făcută în colectiv de către lingvişti, slavişti, cunoscători ai elinei şi ai limbii greceşti noi. E imposibil ca unul să posede toate aceste petiţii şi să fie şi un estet infailibil. Cu orice sforţare, acest volum trebuie să apară în planul de tipărituri pe anul 1964 pînă la 23 August şi nu oricum. Am spus toate acestea în dorinţa mea cor­dială de a întreţine sentimentul datoriei faţă de cultura patriei noastre. G. Călinescu In Dumbrava Sibiului: Un muzeu al creaţiei populare • PE ŢĂRMURILE MEDITERANEI — de Silviu Brucan • E­­DUCAŢIA SNOBI­LOR — de Miarcel Rubin • Corespon­denţă din Londra: SUCCESIUNEA LUI MACMILLAN

Next