Contemporanul, iunie-decembrie 1963 (Anul 17, nr. 24-52)
1963-10-18 / nr. 42
Nr 42 (838) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! SAPTAMINAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL vineri 18 octombrie 1963 • 8 pagini, 50 bani Din capodoperele artei universale: . ||| CORREGGIO (Antonio Alleggi), 1491—1534. „Antiope"— pictură. Data realizării neidentificată. După Ricci, 1529. (Muzeul Louvre, Paris). sUBLINIIND faptul, de mare însemnătate, al transformării Romîniei într-o ţară industrial-agrară, cu o economie înfloritoare — concluzie bazată pe analiza concretă a noilor proporţii stabilite în economia ţării noastre, îndeosebi pe proporţia între industrie şi agricultură — Congresul al III-lea al P.M.R. a pus în lumină marile succese obţinute în industrializarea socialistă a ţării, în dezvoltarea cu precădere a producţiei mijloacelor de producţie. înfăptuirea, pas cu pas, a politicii de industrializare socialistă a ţării, asigură tot mai mult o producţie pe locuitor asemănătoare celei a ţărilor mai dezvoltate din punct de vedere economic şi, în acelaşi timp, o structură corespunzătoare în ceea ce priveşte raportul dintre producţia mijloacelor de producţie şi cea a bunurilor de consum. O producţie industrială, oricît de importantă, care ar fi îndreptată numai spre industria extractivă sau numai spre cea uşoară nu ar corespunde concepţiei de industrializare* socia- listă. Numai o economie în care sînt asigurate proporţii juste, în ceea ce priveşte raportul dintre industrie şi agricultură, dintre industria grea şi cea uşoară, dintre industria extractivă şi cea prelucrătoare poate să se dezvolte sănătos, echilibrat şi să progreseze într-un ritm rapid. Eforturile făcute de poporul nostru în această direcţie se concretizează în creşterea mai rapidă decit in multe alte ţări a producţiei, în ansamblul ei, şi a celei industriale în special. Romînia îşi schimbă necontenit locul în rîndul ţărilor lumii în toate domeniile de activitate. In ultimii cinci ani (1958—1962) producţia noastră industrială a înregistrat o creştere de peste 1,7 ori, în structura producţiei industriale au avut loc schimbări esenţiale cu urmări favorabile pentru înzestrarea tehnică a economiei, pentru valorificarea superioară a resurselor naturale, pentru comerţul exterior. Structura producţiei industriale a ţării noastre se apropie tot mai mult de structura ţărilor cu o industrie dezvoltată, în care ramurile hotărîtoare auo pondere ridicată.Astfel, greutatea specifică a ramurii construcţii de maşini şi prelucrarea metalelor în producţiaglobală industrială a trecut de la 10,2 la sută în, 1938,la_26,3 .la _sută în 1960. Cea a producţiei chimice de la 2,7 la sută la 7,4 la sută, greutate specifică apropiată de cea din industria unor ţări ca R.F. Germană şi S.U.A. (8,8 la sută în 1960), Marea Britanie (9,3 la sută în 1958), Japonia (10,6 la sută în 1960), în domeniul agriculturii, R.P. Romînă a întrecut ţări ca Franţa şi Italia laproducţia de cereale pe cap de locuitor." în 1950, producţia de grîu socotită pe un locuitor reprezenta, în Romînia, 74 la sută faţă de nivelul producţiei din Franţa şi 81 la sută faţă de cel din Italia. Potrivit ultimelor, date publicate, în 1961, însă, nivelul producţiei de grîu pe locuitor din R.P. Romînă a fost mai mare cu 4 la sută decit în Franţa, * cu 29 la sută decît în Italia şi cu 13 la sută decît în Grecia, în timp ce producţia totală de grîu a crescut în perioada 1959-1961 (medie anuală), faţă de producţia din perioada 1948—1952, în Franţa cu 37 la sută şi în Italia cu 9 la sută, în R. P. Romînă creşterea a fost de 53 la sută. R.P. Romînă se află pe unul dintre primele locuri din Europa înceea ce priveşte numărul de locuinţe nou construite la" mia "de locuitori. Ritmul, de creştere a construcţiilor de locuinţe se intensifică an de an ; pentru perioada 1960-1965 s-a prevăzut a se construi numai din fondurile statului circa 300 000 apartamente, adică de peste trei ori mai, mult decît s-a realizat, în cei şase ani precedenţi. Şi în domeniul social-cultural realizările obţinute aşază ţara noastră la un loc de frunte. Dezvoltarea învăţămîntului, culturii, ocrotirea sănătăţii au ţinut pasul cu dezvoltarea ramurilor economice. După numărul studenţilor care revin la mia de locuitori, R.P. Ion Răvar Candidat în ştiinţe economice Dir. general adjunct, al Direcţiei Centrale de Statistică (Continuare-în-pag.7-a) ECONOMIA NOASTRĂ ÎN DEZVOLTARE mfimii minifii T MOTDEAUNA se va scrie despre cele trei frumuseţi care răspindesc în viaţa oamenilor grafie şi poezie : femeile, copiii şi florile. In cinsteaînrudirii, poeţii au umplut bibliotecile cu miliarde de metafore, dar nu cred să fi epuizat copiosul subiect. Ori de cite ori te gîndeşti la poduri, grădini, flori le asociezi automat cu femeile şi copiii, cu îmbrăcămintea lor. Poate de aceea veşmintele femeilor şi ale copiilor poartă pe ele desene florale şi sunt stropite cu esenţă de flori. Oamenii şi-au adus florile din cîmpii şi din păduri, semănîndu-le în oraş, acolo pilde vegetaţia şi culorile sînt mai restrînse, dar prin aceasta, parcă, dorul de floare e şi mai aprins. In grădini şi parcuri,în glastre, jgheaburi, mici sere, presărînd balcoanele şi interioarele, florile ne surîd chiar, din clipa, cirul deschidem ochii dimineaţa sau cînd, întorşi de la muncă, ne odihnim, între ele, pe terasă. Seara, cînd bulevardele forfotesc de oameni, apa iubitorilor de flori, se întîmplă să ne curgă pe umeri de la mari altitudini. Uneori ne supărăm, de cele mai multe ori însă închidem ochii, trecând mai departe. Oare cu un ceas mai devreme, înaintea plimbării, n-am făcut şi noi toaleta balconului, potolind setea florilor ? Dar iată că a venit toamna, s-au îngrăşat prepeliţele şi iepurii, brazdele ascultă fîlfîirea lor greoaie de bolovani cu aripi sau zdupăitul urechaţilor. Păpuşoaiele nestrânse foşnesc ca nişte maldăre de hîrtii, adăpostind ţevile ghiftuite cu alice, aşteptând ca bubuitura să spargă liniştea şi grăunţele de plumb să se înfigă sub pene sau în blănuri speriate. La vremea aceasta, garderoba celor trei graţii — femeia, copilul şi grădina — se schimbă, urmind legile soarelui. Grădinile, sînt îngrijite de cei dăruiţi, după părerea mea, uneia dintre cele mai pitoreşti îndeletniciri din lume. E vremea cînd parcurile trec de la culorile crude, vii, tari, la cele şterse, tandre, interiorizate. Grădinarii revizuiesc veşmintele oraşului, armonizând culorile văzduhului cu ale pămîntului. Cerul scund se împleticeşte în coroanele galbene, prin care au trecut primele răsuflări reci. Ostenite, cele dinţii batalioane de frunze şi-au dat sufletul. Răzoarele se ncoperă de tufănici violete, singerii, albe, risipite ca nasturii prin iarba parcă sălbatică, iau un verde intens. In preajma lacurilor si a aleilor, aceste răzoare nu par citaşi de pufin a purta amprenta unei toalete Eugen Teodoru (Continuare în pag. 2-a) FLORI, TOAMNA în acest număr: • Jean Cocteau — de A. E. BACONSKY • Sport — de EUGEN BARBU • Valorificarea moştenirii literare de RADU MAVRODIN • Spectacolele Teatrului „A. M. Gorki“ la Bucureşti — de MARGARETA BĂRBUŢĂ • Scrieri de cinematografie în Editura Meridiane de MIHAI TOLU • Exigenţă şi măiestrie în cîntecul de mase — de ION CHIRESCU şi SERGIU SARCHIZOV • Cartea de ştiinţă Cronica optimistului 1 1K- A LUNGUL unei istorii de două mii de ani, frămîntată şi marcată de lupta pentru unitatea naţională şi pentru eliberarea de exploatare, poporul nostru a creat o impresionantă serie de bunuri materiale, culturale, spirituale. Elementele materiale ale acestei existenţe istorice reprezintă azi o parte a moştenirii culturale ce ia drumul muzeelor etnografice. Dezvoltarea vertiginoasă a forţelor de producţie în mediul rural, trecerea la relaţiile de producţie socialiste în agricultură, pătrunderea impetuoasă a tehnicii moderne fac să devină inutile, depăşite, o serie întreagă de realizări tehnice ale maselor populare, remarcabile sub perspectiva istorică, dar insuficiente pentru nevoile societăţii moderne. Ele au constituit însă, la timpul lor, mijloace de producţie necesare mersului înainte al societăţii, închizînd în ele eforturi creatoare, începuturi şi trepte ale progresului tehnic, ele merită să figureze într-un mare muzeu dedicat ingeniozităţii şi raţionamentului practic al poporului nostru. De obicei, cînd este vorba de creaţia populară, se are în vedere aspectul estetic şi spectaculos al portului popular, al cîntecului, jocului şi literaturii populare. Este drept că în cîteva din marile noastre muzee etnografice sunt expuse şi unelte, iar în unele sunt prezente chiar şi unele instalaţii tehnice mai complexe. Comparativ însă ca,spaţiul afectat creaţiei artistice şi în raport cu uriaşa zestre în acest domeniu, creaţia tehnică este insuficient reprezentată. Dacă amintim că în ţara noastră există două sau trei muzee, unul din ele admirabil (cel de la Iaşi) dedicate tehnicii şi industriei în genere, vom înţelege şi mai bine nevoia unui muzeu care să indice fazele de început şi creaţia noastră proprie în domeniul tehnicii. Poate că nu este fără interes să amintim că în cel mai mare muzeu european al tehnicii, „Deutsches Museum“ din München, secţia ultramodernă a turboreactoarelor are ca prototip al fazei iniţiale, în stare de funcţionare, o moară cu ciutură oltenească din secolul al XVIII-lea. Exemplele se pot uşor înmulţi, arătînd zeci de procedee şi mijloace tehnice, care în curînd vor dispare şi a căror amintire nu va fi nicăieri păstrată. De aceea trebuie salutată iniţiativa Muzeului Brukenthal de a organiza, (sub auspiciile Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă şi cu sprijinul organelor locale), în Dumbrava Sibiului, o secţie în aer liber consacrată creaţiei populare în domeniul tehnicii. Pe o suprafaţă de cîteva zeci de hectare de teren foarte variat, potrivit de a fi amenajat în vederea rezolvării diferitelor sarcini tehnice, avînd adică porţiuni netede, denivelări de teren şi apă, în apropiere de oraş, se vor aduce, din întreaga ţară, un număr apreciabil de instalaţii tehnice ţărăneşti. Eşalonat pe o perioadă de cîţiva ani, planul de realizare comportă, bineînţeles, studii şi cercetări prealabile şi concomitente efectuate de secţia de specialitate a Muzeului Brukenthal în colaborare cu cercetători de la Academia R. P. Române şi de la principalele muzee etnografice. In mare vorbind, vor fi expuse unelte şi instalaţii ţinînd de patru mari grupe tehnice, în funcţie de obiectivul prelucrării: 1. grupa uneltelor şi instalaţiilor de prelucrare a produselor alimentare — sfărîmarea şi măcinarea grăunţelor (mori de diferite tipuri începînd cu rîşniţa de mînă), zdrobirea şi presarea produselor vegetale pentru obţinerea de băuturi şi uleiuri (prese de vin, oloiniţe), prelucrarea laptelui, sisteme de copt pîinea, instalaţii de preparat cărnuri, peşte, fructe afumate etc.; 2. grupa uneltelor şi instalaţiilor de prelucrare a fibrelor textile — diferitele unelte legate de industria casnică textilă, pive, viitori, dîrste, ateliere de prelucrat pieile (curelării, cojocarii etc.); 3. grupa uneltelor şi instalaţiilor pentru prelucrarea a diferite materiale necesare construcţiilor, confecţionării obiectelor de uz, uneltelor — sunt incluse aici o serie de ateliere şi meşteşuguri ce produceau obiecte necesare în trecut economiei ţărăneşti : olărie, rotărie, fierărie, butnărie, lemnărie, fierăstraie etc.; vor fi prezentate şi instalaţii ţărăneşti de prelucrare a metalelor, cum ar fi cuptoare rudimentare de topit metale, steampuri pentru zdrobit auriu etc.; 4. grupa mijloacelor şi instalaţiilor de transport şi comunicaţii — diferite tipuri de vehicule (de vară şi iarnă, de transport uşor şi greu, de uscat şi de apă), tipuri de poduri etc. Fiecare din categoriile de instalaţii amintite mai sus se diferenţiază tipologic şi istoric, ceea ce va conduce la o varietate apreciabilă în sistemul de expunere. Pe de altă parte, acest muzeu al tehnicii ţărăneşti va constitui şi o exemplificare, pe material romînesc, a folosirii de către om a forţelor naturii. Este destul să amintim că numai în prima grupă (instalaţii de prelucrare a produselor alimentare) acţionarea instalaţiei se poate face fie cu ajutorul forţei umane (rîşniţa), fie cu ajutorul forţei animale (mori cu cai), al vîntului (mori de vînt), sau al apei (mori de apă). Nu este locul aici să trecem în revistă toate modalităţile tehnice de rezolvare pe care le-a găsit poporul în decursul istoriei pentru a-şi împlini nevoile de viaţă. Răspîndite pe tot cuprinsul ţării, aceste unelte şi instalaţii se află azi, în zilele progresului tehnic uriaş, în pragul trecerii spre lumea liniştită a muzeelor. Ele sunt dovezile materializate ale străduinţei poporului spre mai bine, rod al unor eforturi de creaţie milenare. Parte a moştenirii noastre culturale, ele reprezintă semnul tehnic al unei mari şi străvechi culturi populare ce s-a născut şi a crescut organic aici, în spaţiul carpato-balcanic. Este de datoria noastră să le strîngem. Importanţa lor depăşeşte din punct de vedere ştiinţific limitele teritoriului nostru. Ca şi în alte domenii ale culturii noastre populare — în arhitectură, ceramică, port, cîntec — în tehnica noastră ţărănească se găsesc răspunsuri la probleme ale căror date s-au pierdut cu totul în mari porţiuni ale continentului european. Condiţii istorice specifice determinînd faptul fundamental al continuităţii neîntrerupte a poporului nostru pe teritoriul său naţional, au favorizat transmiterea pina în pragul construirii noii societăţi, socialiste, a mesajului tehnic al trecutului nostru. Organizarea secţiei în aer liber de la Dumbrava Sibiului constituie, prin grija regimului nostru, valorificarea ştiinţifică a acestui mesaj. Paul Petrescu Sentimentul datoriei la CURÎND intrăm in 1964, anul sărbătoririi a douăzeci de ani de la eliberarea patriei, a succeselor necontestabile în construcţia materială şi culturală. Mi-am zis încă din anii anteriori că măcar volumul I din Istoria literaturii române trebuie să apară pina la acea dată. Lăsînd, bineînţeles, iniţiativa redactorului volumului, acad. Al. Rosetti, care şi-a îndeplinit datoria cu prisosinţă, chemîndu-mă în cîteva rînduri să-mi dau opinia asupra întregului. în aceste şedinţe am discutat într-un chip foarte cordial şi profitabil şi toată lumea şi-a însuşit, în chip liber, o atitudine ideologică şi literară justă, cum am văzut apoi în macheta tipărită. Fie în colocvii cu colaboratorii la Institut, unde se adună şi se dactilografiază materialele, fie în întrevederi acasă, contactul cu coordonatorii volumelor I, II, III, aleşi dintre cei din cadrul Institutului, sau din cei foarte apropiaţi de redactorul responsabil în cerc universitar, sunt în curent cu sporul volumelor II şi III, care sunt aci în faţa ochilor mei. Toate acestea au aerul unei chestiuni personale, de care m-aş ruşina. Voiesc numai să transmit optimismul meu constructiv altora. Numai urmărind Contemporanul, Tribuna, Steaua şi Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor s-ar vedea că de ani de zile încercăm a pune la îndemîna tinerilor îndrumări de ordin biografic şi erudit mai ales şi nu în scopul de a le folosi personal, pentru că în această extensiune mi s-ar fi părut groteşti. Munca a fost începută mai întîi mergînd la biblioteca Academiei R.P.R. Mai tîrziu, toate publicaţiile mi-au fost oferite acasă, am putut avea comunicări cu familiile, după cum rezultă din vitrinele muzeului nostru, în scopul de a familiariza şi pe cercetătorii noştri cu munca de arhivă, i-am trimis pe rînd dîndu-le uneori data aproape exactă a căsătoriei sau a morţii. Cu mulţi ani în urmă s-a multiplicat o Istorie a literaturii române în monografii (Naum Rîmniceanu, N.T. Orăşeanu, Eufrosin Poteca. ). M-am designat academic noi, semnînd pe verso G., arătînd scopurile mele. Broşura a fost trimisă la toate bibliotecile. Am rămas deci bucuros de a fi îndrumat pe alţii care continuă cu succes astfel de cercetări. Republicîndu-le mai tîrziu în Studii şi cercetări, cu greşeli de tipar catastrofale, mi-am dat seama că eroarea e oricînd posibilă şi am primit de la familii şi cunoscători ai unor medii noi ştiri. M-am pregătit deci să prezidez discuţia liberă a machetelor volumelor II şi III pînă la 23 august 1964. Zelul colaboratorilor trebuie stimulat prin apariţia volumului I. Cu luni în urmă s-a discutat liber macheta. S-au confruntat opinii excesiv scientiste cu unele excesiv estetice. A exclama ah la un Aghiazmatar și oh la un Octoih e un nonsens. Ar trebui să dăm afară aproape totul și să ne reducem la 20 de pagini. în fine s-a decis ca macheta să fie revăzută. In vară am primit tot manuscrisul îndreptat pe care l-am citit filă cu filă recomandînd unele rectificări. Un academician a făcut apoi un raport, lucrarea urmînd să intre la tipar. De altfel nu e nimic care să nu poată fi ameliorat chiar în acest stadiu. Nu poate fi vorba de o schimbare generală de structură pentru motive ce le-am exprimat la discuţia generală. Lucrarea trebuia făcută în colectiv de către lingvişti, slavişti, cunoscători ai elinei şi ai limbii greceşti noi. E imposibil ca unul să posede toate aceste petiţii şi să fie şi un estet infailibil. Cu orice sforţare, acest volum trebuie să apară în planul de tipărituri pe anul 1964 pînă la 23 August şi nu oricum. Am spus toate acestea în dorinţa mea cordială de a întreţine sentimentul datoriei faţă de cultura patriei noastre. G. Călinescu In Dumbrava Sibiului: Un muzeu al creaţiei populare • PE ŢĂRMURILE MEDITERANEI — de Silviu Brucan • EDUCAŢIA SNOBILOR — de Miarcel Rubin • Corespondenţă din Londra: SUCCESIUNEA LUI MACMILLAN