Contemporanul, iunie-decembrie 1963 (Anul 17, nr. 24-52)

1963-11-08 / nr. 45

MAREA REVOLUŢIE SOCIALISTĂ­­ ÎMPLINESC 46 de­ ani de la Marea Revoluţie So­cialistă din Octombrie, eveniment epocal în istoria omenirii. Ideile înscrise pe steagul victorios al re­voluţiei socialiste îşi găsesc un drum tot mai larg în lume, în cele peste patru decenii şi ju­mătate care au trecut de la trium­ful Revoluţiei, Uniunea Sovietică a demonstrat întregii lumi forţa ma­terială şi morală a noii orînduiri sociale. Poporul sovietic, sub con­ducerea Partidului Comunist al U­­niunii Sovietice, a obţinut mari succese, în înfăptuirea­­ programului de construire a comunismului. Locul vechii Rusii l-a luat o mare putere industrială, o ţară cu o forţă ştiinţifică şi tehnică înain­tată, cu hidrocentrale puternice, cu nave cosmice. Astăzi, numai în 8 zile, în U.R.S.S. se realizează o pro­ducţie industrială echivalentă cu a întregii producţii din vremea Ru­siei ţariste. Intr-o serie întreagă de ramuri importante ale producţiei, ale creaţiei ştiinţifice, Uniunea So­vietică şi-a cucerit prioritatea în lume. După 46 de ani, suntem­ martorii contemporani ai existenţei unui puternic şi în plină dezvoltare sis­tem socialist mondial. Se poate spune, pe drept cuvînt, că omenirea a păşit într-o eră nouă a istoriei sale, care s-a afir­mat an de an tot mai impetuoasă, mai constructivă şi mai durabilă. Forţa de atracţie a marxism-leni­­nismului, această filozofie transfor­matoare şi dinamică în cele mai largi sensuri, îşi găseşte expresie nu numai în apariţia sistemului so­cialist mondial, ci şi în dezvolta­rea şi întărirea continuă a mişcării comuniste internaţionale,­în irezis­tibila mişcare de eliberare a po­poarelor coloniale de sub jugul im­perialismului. Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncito­reşti care a avut loc la Moscova în 1960 a definit epoca noastră ca e­­pocă a luptei celor două sisteme opuse, a revoluţiilor socialiste şi a revoluţiilor de eliberare naţională, a prăbuşirii imperialismului şi a triumfului comunismului pe scară mondială. Sistemul mondial socia­list a devenit factorul hotărîtor al dezvoltării societăţii omeneşti. în mai puţin de o jumătate de secol, marxisto-leninismul a devenit o călăuză în acţiune pentru sute de milioane de oameni, iar comunis­mul nu mai este un vis îndepăr­tat. Printre primele­ decrete ale pu­terii sovietice a fost şi acela al pă­cii, marcînd pregnant caracterul paşnic şi umanitar al celei mai profunde revoluţii din istoria so­cietăţii omeneşti. Astăzi, problema păcii şi războiului — fundamentală pentru însăşi existenţa omenirii — a căpătat perspectiva soluţionării ei definitive. Principiul leninist al coexistenţei paşnice stă la baza po­liticii externe a lumii socialiste, şi înlăturarea pericolului unui nou război mondial este astăzi posibilă, datorită modificării pe scară mon­dială a raportului de forţe în fa­voarea forţelor socialismului. Socialismul îşi manifestă viabili­tatea şi în succesele economice pe care le repurtează, devenind pe zi ce trece un exemplu pentru toate popoarele de curînd eliberate de sub jugul colonialist şi pentru cele care urmează să scuture acest jug. Alături de popoarele Uniunii So­vietice, a căror experienţă în con­struirea noii societăţi are o însem­nătate principială mondială, şi de celelalte ţări socialiste, poporul nostru înfăptuieşte cu succes sar­cinile construcţiei socialiste, aşa cum au fost ele elaborate la cel de-al III-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român. Economia na­ţională a ţării noastre se dezvoltă pe o linie mereu ascendentă. Prin încheierea colectivizării agricultu­rii, relaţiile socialiste de producţie au învins în întreaga economie , a crescut an de an venitul naţional şi nivelul de trai al poporului. Ro­­mînia se află în primele rînduri ale uriaşului front al păcii şi prin iniţiativele pe care le ia pe arena internaţională, manifestîndu-se cu consecvenţă pentru promovarea principiilor coexistenţei paşnice, de bună înţelegere şi colaborare e­­conomică cu toate ţările lumii. Acum, la cea de a 46-a aniversa­re a Marii Revoluţii din Octombrie, salutăm, odată cu succesele Uniu­nii Sovietice în construirea desfă­şurată a comunismului, şi succese­le întregului sistem mondial socia­list, ale mişcării comuniste interna­ţionale, ale tuturor popoarelor care luptă pentru libertate şi indepen­denţă naţională, pentru făurirea unei lumi noi. Continua întărire a forţei şi in­fluenţei sistemului mondial socia­list, a partidelor comuniste şi mun­citoreşti din lumea întreagă, depla­sarea neîncetată a raportului de forţe pe scară iflMHBBi mondială în favoa­rea socialismului |SHr­­SB 1 şi păcii arată că BB JJ viitorul omenirii ffiSmm9 aparţine socialis- W­BB mului şi comu- ■ nismului. Ideile ■ nemuritoare ale Să­­r Jia Marii Revoluţii Socialiste triumfă. Prin ateliere: DUMITRU GHIAŢĂ „Peisaj nou în Bucureşti" ■ Prezenţe romîneşti peste hotare — Prezenţe romîneşti peste hotare La Budapesta: La Rio de J­aneiro: W* LITERATURA romina începe să fie din ce în ce mai cunoscută în întreaga lume, datorită traducerii celor mai bune opere ale scriitorilor romîni. Astfel, Ilya prin originalitatea şi specificul său, această literatură tinde să-şi ocupe trep- *** tot locul pe care-l merită cu prisosinţă în cadrul literaturii universale. Faptul este confirmat de imensul efort făcut de către guvernul Republicii Populare Române pentru răspîndirea culturii naţionale în afara graniţelor ţării. Cultivînd memoria va­lorilor din trecut şi stimulînd noile valori, în aceşti ani s-au publicat, periodic, sute de mii de exemplare, iar traducerile în alte limbi au făcut ca scriitorii romîni să fie cunoscuţi în unele tari la fel de bine ca în tara lor. Eminescu este tradus astăzi în mai toate ţările lumii. Opera lui Ion Creangă — Andersen al Romîniei — a fost tradusă numai din 1952 în zece limbi. I. L. Caragiale, contemporanul lui Eminescu şi Creangă, autorul Scrisorii pierdute din 1884, este prezent pe toate scenele mari de pe glob. De curînd, o scrisoare pierdută a fost tra­dusă direct din romîneşte de către semnatarul acestor rînduri şi publicată intr-o ediţie ilus­trată cu reproduceri fotografice şi referiri critice din peste 30 de ţări în care faimoasa come­die s-a jucat în aceşti ultimi ani. Din 1949, cărţile lui Zaharia Stancu s-au tradus în peste 30 de limbi. Desculţ a aparut de curînd la Buenos Aires. In acelaşi oraş au apărut poeziile lui Eminescu şi Tudor Argnezi. In numeroase limbi din întreaga lume se citesc în ultima vreme operele a zeci şi zeci de NELSON VAINER (Continuare în pag. 2-a) (Din „Correio da Manha“) EDITATA de Institute­ geografico de Agostini-Novara revista Atlante este prin fiecare EI TO număr al ei, tipărit după un plan prestabilit, o sumă de fascicole ale unei enciclopedii ligu­­l originale, în continuă creștere și reînnoire. Din acest punct de vedere, articolele, imaginile in alb-negru şi colorate ale unui întreg număr* al său* dedicat Romîniei noi, Bucureştiului, noilor oraşe romîneşti indus­triale, vieţii noi a minorităţilor naţionale, bogăţiilor Deltei Dunării, centrelor turistice şi bal­neoclimaterice de pe litoralul Mării Negre, istoriei şi culturii noastre milenare etc., corectează multe date vechi despre Romînia din enciclopediile italiene cunoscute şi adaugă un plus de cunoaştere asupra noii sale înfăţişări, în articolul Le nuove citta industrialia (Noile oraşe industriale), evidenţiindu-se pulsul nou al economiei romîneşti, deosebirea structurală fundamentala a acesteia faţă de situaţia din timpul regimului burghezo-moşieresc, se spune între altele: „Dacă structura economică a ţării în sectorul agricol, viticol, piscicol a suferit însemnate modificări, transformarea pe ţărim industrial­e încă şi mai profundă. In Romînia antebelică industria era aproape inexis­tentă şi prima sarcină a noului guvern a fost o intensă industrializare a ţârii, creînd vaste complexe de producţie“. După menţionarea unor date privind dezvoltarea industriei electrice, a celei petroliere, articolul notează : „In mare parte datorită celor mai noi fabrici ridicate in regiunea Bicaz, potenţialul industriei chimice Pe întreaga Rominie s-a mărit de 11 ori faţă de :(Continuare în pag. 2­ a) S­­ILVI INTRE personalităţile care au făcut parte din juriul reunit la Budapesta pentru a-i aprecia pe cei 54 de tineri violoncelişti participanţi la concursul internaţional „Omagiu lui Pablo Casals", s-a aflat şi Radu Aldulescu ; el a oferit un recital, avindu-l ca par­tener pe Albert Guttman. In calitate de critic englez invitat, nu pot decit să regret faptul că talentul excepţional al interpretului român este necunoscut melomanilor englezi. Programul a avut un conţinut variat, de la o suită de d’Hervelois şi pînă la Sonata a treia pentru violoncel şi pian de Hindemith, intre piesele mai mici numărindu-se „Cîntecul fetei ruse"­ de Stravinski, o lucrare de Valentin Gheorghiu şi „Minstrels" de Debussy. Intrucît recitalul a cuprins şi Sonata l­a pentru violoncel şi pian de Brahms, se poate spune că programul includea compoziţii de două tipuri — în unele violoncelul avea rolul principal, pianul oferind doar acompaniamentul, în timp ce în altele instrumentele aveau roluri de egală importanţă. In ambele cazuri interpretările au dat totală satisfacţie, colabora­rea interpreţilor dovedindu-se rodnică mai ales în Sonata de Hindemith, compoziţie reprezen­tativă, dificilă din punct de vedere tehnic, puţin cunoscută dar valoroasă. De asemenea, a impresionat profund interpretarea dată compoziţiilor lui Stravinski şi Gheorghiu, caracteri­zate printr-o linie melodică lirică, relativ simplă : aici frazarea a avut o delicateţe admirabilă. Aldulescu este într-adevâr un muzician remarcabil, iar tînărul Albert Guttman pare şi el să aibă în faţă o carieră rodnică. MALCOLM RAYMENT La Novara: [Noiembrie Frunzele cad... Zilele însă— se-adună : lunile, anii... decenii, veacuri, vor pune tot altă cunună sub chipul lui Lenin. Toamne se trec... Aurora prin ne-ntreruptu-i ecou tot altor popoare-amintindu-le ora tresare în fald de steag nou. Vin iernile... Cearnă toţi fulgii rămaşi în înalt! Palatele tale de iarnă, o, Iarnă, tot mai des sînt luate cu-asalt... Dar am văzut Primăvara, din iarna cea grea, de vreme de noapte, Corabie clar luminată mi-i ţara, din August, -al nostru Noiembrie şapte. Nu-i dinte de stîncă —, dibaciul — s-o poată lovi ori atinge. C-atîta de bine-o cunoaște cîrmaciuî !... Iar farul nici cînd nu se stinge !... Tiberiu Utan - Centrul Moscovei, noaptea (fotogafie de ION MICLEA) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! SAPTAMINAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL Nr. 45 (891)8 pagini, 50 bani • vineri 8 noiembrie 1963 • In celelalte pagini: • Nobel—1963—de A. E. BACONSKY • Arta coafurii — de ILEANA BRATU • Timp şi spaţiu în poezia ti­nerilor — de VERA CĂLIN • Noul şi stilul în regie — de VAL SANDULESCU • Micul ecran — de ILEANA COSTIN 9 Eroica din nou pe ecran — de IOAN GRI­­GORESCU © Declinul ab­stracţionismului — corespon­denţă din Paris de JEAN ROLLIN 9 Feritele — de a­­cad. EUGEN BÄDARAU şi conf. univ. M. ROSENBERG 6 Congresul naţional de igiena şi protecţia muncii — de prof. dr. GH. CADARIU Editurile şi valorificarea moştenirii literare έ ­­N CADRUL­ ultimei şedinţe lărgite a Consiliului edituri­lor şi difuzării cărţii privind pro­cesul de valorificare a moştenirii literare romîneşti, şedinţă despre care revista noastră a informat în­­tr-un număr anterior, a fost pre­zentat planul orientativ al edituri­lor pentru următorii aproximativ zece ani. El a fost amplu discutat de către participanţi, dintre care au luat cuvîntul, în ordinea de mai jos, to­varăşii : Al. Dima, N. I. Popa, J. Byck, I. D. Bălan, Paul Cornea, acad. Perpessicius, Valeriu Rîpea­­nu, G. C. Nicolescu, Pop Simion, S. Bratu, E. Simion, M. Novicov, I. C. Chiţirla, Ov. S. Crohmălni­­ceanu, acad. Al. Graur, Ion Bănuţă, Al. Georgescu, Al. Jebeleanu. Refe­ratul Consiliului editurilor a fost prezentat de Aurel Mihale, preşe­dintele Consiliului. Şedinţa a fost condusă de Virgil Florea, vicepre­şedinte al C.S.C.A. Meritul principal al planului stă, aşa cum au subliniat referatul şi vorbitorii, în aceea că înlesneşte — pe baza succeselor obţinute şi a experienţei cîştigate — o evidenţă relativ clară a ceea ce trebuie realizat în acest dome­niu, o precizare mai judicioasă a profilului seriilor­­ şi colecţiilor, o distribuţie mai exactă a sarcinilor fiecărei edituri etc. De asemenea, prin cercetarea şi analiza nuan­ţată şi la obiect a întregului nostru patrimoniu literar,, prin preluarea critică a acestuia, potrivit concep­ţiei noastre marxist-leniniste des-­­pre valorificarea moştenirii cultu­rale, va fi pusă la îndemîna citi­torului contribuţia­ valoroasă a ge­neraţiilor anterioare la formarea şi evoluţia literaturii române, vor fi înlăturate din circulaţie o seamă de ediţii neştiinţifice, vor fi înlocui­te altele greu accesibile. Planul amintit, referatul Consi­liului editurilor şi discuţiile reflec­tă pregnant orientarea ştiinţifică a istoricilor şi criticilor literari, a e­­ditorilor, în privinţa­­ valorificării moştenirii noastre literare, dorinţa lor de a pune în valoare tot ce e creaţie­­autentică în literatura tre­cutului, raportîndu-se la necesită­ţile ştiinţei, teoriei şi istoriei lite­rare, ■ ale învăţămîntului şi educa­ţiei cititorului etc. In acest context, parcurgerea planului arată că la alcătuirea lui s-a avut în vedere tot ce considerăm astăzi ca scriitor sau operă de valoare aparţinînd li­teraturii române de pînă la 1944. încolo, lista de autori şi opere pro­puse ni se pare mulţumitoare, iar în cîteva puncte, de o judiciozitate exemplară, mergînd pînă la amă­nunt. Cum au subliniat referatul şi participanţii la discuţii, în trans­punerea în fapt a acestui amplu program de lucru, editurile trebuie să aibă în vedere permanent crite­riul valorii ideologice, estetice, isto­­ric-literare a scriitorilor şi a opere­lor literare pe care le difuzează, să evite preluarea mecanică, în bloc, a moştenirii noastre literare, sporindu-se astfel substanţial efi­cienţa ştiinţifică­ şi educativă a ac­tivităţii editoriale în ansamblul ei.­ Acad. P. Perpessieius atrăgea aten­ţia că moştenirea literară nu este omogenă iar preluarea ei impune precauţii care trebuie să prevaleze înaintea preferinţelor individuale, d­eoarece judecarea unui scriitor trebuie să se facă­ pe baza cunoaş­terii tuturor aspectelor ridicate de viaţa şi opera sa.­ A prelua moşte­nirea literară a trecutului, nu în­seamnă a ne mărgini la ea. Valori­ficarea acestui patrimoniu se con­stituie implicit ca o contribuţie dintre cele mai importante la edi­ficarea culturii moi, socialiste ,care, aşa cum ,spunea Lenin...,trebuie, să apară ca,o dezvoltare firească a a­­celui bagaj de cunoştinţe pe care omenirea le-a elaborat sub jugul societăţii capitaliste, al societăţii moşiereşti, al societăţii birocratice“. Tot el atrăgea­, irisă, atenţia, că „noi luăm din fiecare cultură naţională numai elementele ei democratice şi elementele ei, socialiste, le, luăm numai pe acestea şi în mod exclu­siv în opoziţie, cu cultura burgheză, cu naţiornalismul burghez al fiecă­rei naţiuni“. Din acest punct de ve­dere, sub­­raport, editorial,, pe lingă orientarea­ de­­ansamblu a unor ast­­­fel de instituţii, alcătuirea .sumaru- Radu Mavrodin (Continuare, in pag. 2*a) Cronica optimistului ARTA PURA έNTRE noutatea tehnică, ine­rentă momentului, şi noutatea căutată teoretic, spre a te dife­renţia de alţii este mare deose­bire. Un mare pictor acordă o pri­vire furtivă pînzelor ilustre clasi­ce şi contemporane, începînd even­tual prin a copia şi a imita, apoi îşi vede de treabă, spune cu alte cu­vinte ce are de spus. La început poate să producă scandal la cei în­căpăţînaţi cu maniera veche sau mai de­grabă paralizaţi de respect pentru ce e vechi, apoi ochii încep să se obişnuiască şi sfîrşesc prin a fi miraţi de simplitatea viziunii, de clasicitatea ei. Piesa trece de la Luxemburg la Luvru. Căutătorul de noutate se sperie de orice con­­taminaţie, vrea să facă „altfel“, disimulează şi falsifică desenul, a­­şază pasta în formele cele mai disperat studiate. Devine, mania­cal, estet. Cézanne e un pictor ma­jor, totuşi anxietatea estetică sare în­ ochi. Ce­ Strădanie pentru a te întoarce la şcoala flamandă, la Chardine, şi uneori la Manet şi chiar la Puvis de Chavannes! Nou­tatea e o valoare de concentraţie asupra obiectului, contribuţia eter­nă a­­ personalităţii în redescoperi­rea universului. MATISSE, Bonnard, Braque, De­rain îmi plac la nebunie, în ca­mera de dormit, ca tapiserii orien­tale. DACĂ eşti artist, te sfătuiesc să rămii­ imperturbabil la orice prea­viz critic, de ordin formal. Esen­ţial este de a simţi în tine forţa impetuoasă a sufletului şi de a zbura ca îngerii cu picioarele ridi­cate deasupra solului, nu prea sus, dar nici atît de jos incit să faci dire în ţărînă. A MURIT de curînd un poet francez care a scris lucruri foarte graţioase, care desena cu o naivă dexteritate şi făcea filme vag su­prarealiste, figurînd el însuşi în ele. A face de toate, insuficient, numesc unii la noi „om de Renaş­tere­“. Eroare capitală! Nu sunt pentru limitarea sferei de acţiune. A compune poezie, dramă, roman, eseu, este foarte natural. V. Hugo a profesat toate aceste ipostaze de „Dichtung“ (ca şi Goethe) şi a fost sublim în toate. Poţi şi picta „şi cela t’amuse“, autoportretele lui T. Arghezi sunt mai bune decit­­ toate portretele făcute de alţii, poţi cînta la clavir ca Chopin, joa­că şi teatru, dansează. Estetica falsă stă în faptul de a considera că poate subsista o operă solidă, poetică să zicem, prin difuziunea anemiei. A rata multiplu, oricît de onorabil, înseamnă a pune multe nule înaintea unei cifre mici. AVEAM o găină zăpăcită care-şi ascundea ouăle prin felurite cui­buri. Cînd venea vremea clocitului şi-aducea aminte de ele şi trecea succesiv de la unul la altul, fără a încălzi îndeajuns nici unul. Re­zultatul e uşor de ghicit: embrioa­­ne ratate, ovule fetide. Ea însă pă­rea mîndră de efortul ei matern. Era „o găină de Renaştere“. FEMEIA care face curăţenie în chilia mea cultivă „arta pură“. Semne particulare : un calm de re­ducţie cerebrală, o lentoare dez­­esperantă. Fixaţiunile ei sunt un covor pe care îl învălătuceşte încet şi după ce l-a bătut ca-n vis îl des­făşură cu aceeaşi încetineală im­posibilă, şi o porţiune de linoleum, numai una, pe care o freacă plină de beatitudine cu apă însăpunată. Dacă n-ar avea o oarecare vagă te­mere de mine, cred că nimic n-ar împiedica-o să continue indefinit această mecanică. Mai este o por­ţiune de geam care o obsedează şi o şterge cu o revoltantă pacientă. Curios, îndărătul geamului este o pată, o emisiune plastică a unei păsări care a trecut în zbor. E uşor de înlăturat, dar femeia nu vede „dincolo“, precum nu observă pe dușumea un fulg imemorial care, ce-i drept, e în afara sectorului destinat spălării. Are amnezii cu­rioase. Uită fereastra deschisă sau o închide cu partea mată, lăsîn­­du-mă pe întuneric. In general, prezenta mea o încurcă, marele său devotament fiind covorul şi cele­lalte părţi lavabile. în fond „pu­rismul“ nu e altceva decit o fixa­­ţiune tehnică, un amor maniacal, insensibil la orice inedit fenome­nal, o de­menţia calmă. G. Călinescu ow

Next