Contemporanul, ianuarie-iunie 1971 (Anul 25, nr. 1-26)

1971-02-26 / nr. 9

A­ffegendi Liceul „Gh. Roşea Codreanu" din Bîrlad • S­AR face un act de reparaţie morală, de Justiţie istorică, iar pen­tru numeroşii absolvenţi din diferite generaţii ar fi un prilej de satisfac­ţie deosebită, dacă s-ar reda Liceului nr. 2 din Birlad numele fondato­rului : Gheorghe Roşea Codreanu. Gîndurile maestrului Geo Bogza, rostite prin „Contemporanul“, de re­luare a unor luminoase tradiţii, ar avea încă un ecou profund. Nu poa­te exista nici un ar­gument împotriva aces­tei restituţii binemeri­tate. Comisul Gheorghe Roşea Codreanu, ca şi fratele său Neculai Roş­ea Codreanu, face par­te din galeria acelor mici boieri însufleţiţi de idealurile patruzeciop­­tiste, cu un rol bine de­finit într-o epocă de mari prefaceri. Născut în 1809 la Birlad, mort la vîrsta de 32 de ani, el n-a pu­tut să ia parte, efectiv, la mişcarea revoluţiona­ră, ca fratele său. Se ştie că vizita adesea In­stitutul Vasilion de la Iaşi, Întemeiat de Gheorghe Asachi care şi-l aminteşte (într-un articol din Calendarul pentru români pe anul 1849, p. 8—12) ca pe „un tinăr cu un tempera­ment blind, dară rezolut şi primitor de orice in­­rlurire nobilă". Gheorghe Roşea Co­dreanu a purtat asiduă corespondenţă cu Efti­­mie Murgu, profesor de filozofie la Academia Mihăileană, şi cu alţi dascăli ardeleni aduşi la Iaşi de Asachi, aceştia indemnindu-i de a-şi lăsa averea şcolilor, înainte de a-şi împlini , destinul tragic la Viena ’ (a murit de ftizie, in 1837, după ce încă din 1830 era ofiţer în arma­ta permanentă a Mol­dovei), el a făcut un testament din care ci­tăm : „Din veniturile mele să se facă o şcoa­lă in care să Încapă 100 de tineri, ca să înveţe dialectul latinesc“. Iar mai departe : „Toţi ro­bii mei să rămînă slo­bozi îndată", o dorinţă ce nu a putut fi înde­plinită decit mult mai tirziu, sub Cuza Vodă. La 20 octombrie 1848 s-a întemeiat în Bîr­lad „un clas" real în care s-a învăţat tot timpul limba latină, după dorinţa expresă a testatorului Gheorghe Roşea Codreanu, pur­­tindu-i numele încă de-atunci, „clas“ trans­format în 1858 in gim­naziu, apoi în 1864 în liceu, ducind farma da centru şcolar a Birladu­­lui, intr-o vreme cînd erau foarte puţine licee în ţară, numai in Bucu­reşti, Iaşi şi Craiova. La liceul „Gheorghe Roşca Codreanu“ au în­văţat elevi care au de­venit mai tirziu nume in cultura românească. E de-ajuns să amintim (şi avem date mai mult din sectorul umanistic) pe Alexandru Philippi­­de, Paul Bujor, Alexan­dru Vlahuţă, Vasile Pârvan, G. Ibrăileanu, Raicu Ionescu-Rion, N. Petraşcu, N. Tonitza, Constantin Hamangiu, Ştefan Zeletin etc., etc. Vlahuţă a Învăţat în nişte chilii scunde de pe lingă biserica dom­nească a lui Vasile Lupu, peste un dece­niu, Ibrăileanu, în loca­lul frumos, restaurat astăzi, care l-a impre­sionat „prin măreţia a­­celui mare liceu“, după cum mărturiseşte în A­­mintiri din copilărie şi adolescenţă. Deoarece numai băie­ţii aveau acces în a­­ceastă şcoală, peste un deceniu s-a înfiinţat în Bîrlad, în 1858, cu fon­dul lăsat de Neculai Roşea Codreanu, frate­le lui Gheorghe, prima şcoală secundară de fete, întrucit chipul lui Ne­­culai Roşea Codreanu este imortalizat într-o frumoasă statuie pe o stradă principală a o­­raşului, ce sens ar a­­vea ca numele fratelui nedreptăţit, al lui Gheorghe Roşca Co­dreanu, pe care l-au purtat cu cinste atîtea promoţii ale liceului bîrlădean, să continue a fi ignorat printr-o in­diferenţă cu totul ne­­justificatâ ? In toamna acestui an se împlinesc 125 de ani de la întemeierea unuia dintre cele mai vechi licee din ţară, cu pro­fesori şi elevi care şi-au pus prinosul moneii lor la temelia culturii. Ar fi momentul, în epoca noastră de glorioase în­făptuiri, să se restituie şi Liceului nr. 2 din Birlad numele fondato­rului, care înainte de a se stinge pe meleaguri _ _ străine s-a gîndit la vii­­s s torul țării lui. ( g Conf. dr. G. G. Ursu § | Matematică la Filozofie.. — Circulă un zvon to­varăşe Gr. Moisil... — E — Că aţi trecut la fi­lozofie. — Am trecut de mult... — Mă gîndeam la fa­cultate... — E adevărat — Şi pe cînd primul curs ? — Inaugurarea cursu­lui Limbajul ştiinţei are loc vineri, 20 februarie, orele 18, în amfiteatrul Vasile Con­ta. Toţi cei interesaţi sunt bineveniţi... Iar luni 1 martie la orele 19, în cadrul Laborato­rului de semiotică al U­­niversităţii, voi deschide un alt curs : Matemati­că pentru facultăţile u­­maniste... — Trebuie să înţele­gem prin aceasta că aţi început să convertiţi şi în practică postulatele susţinute, săptămînal, la rubrica „Ştiinţă şi uma­nism“ ?... — Dacă ideile n-ar fi, la urma urmei, conver­tibile, ar mai avea va­loare 7 T.G.M. 2 UIUM Evident, lipsit de eleganţă.» « NE ocupăm de fotbal în acest articol, ne ocupăm de ceva­­ mult mai grav , de felul în care e explicată şi justificată o Infringere... Că întimplător această Infrîngere s-a petrecut în fotbal, asta are mai puţină importanţă». în sport înfrîngerile sint inevitabile.» Şi nu trebuie să constituie, cred eu, motive de suferinţă prea adîncă... Sînt pe lume nenoro­ciri mai­ mari... După cum se ştie, turneul echipei Rapid în Brazilia n-a fost prea strălucit.» Cîteva infrîngeri categorice ne-au pus pe gînduri... Dacă Răducanu ajunge in situaţia de a scoate de cinci ori mingea din plasă, înseamnă că Rapidul —­­ dragostea oarbă a atitora — a jucat lamentabil. Ştiu — dragostea e îngădui­toare.» Dar ceea ce se poate ierta unei femei frumoase nu se poate ierta unei echipe de fotbal, chiar dacă această echipă se numeşte Rapid, chiar dacă , mai mult sau mai puţin, cu toţii o iubim. Dar mai mult decit înfrîngerile Ra­pidului ne-au întristat explicaţiile pe care, cu o impresionantă operativitate, a ţinut să ni le dea prin cablu antrenorul Bărbulescu. De obicei, după aseme­nea înfrîngeri categorice, un antrenor dacă nu se ia cu mina de cap se întrea­bă totuşi unde a greşit.» Că nu se poate admite ca la un şir de infrin­­geri, numai jucătorii să fie de vină... Sigur, jucătorii sunt principalii vinovaţi dar parcă, într-o partidă de fotbal, mai are şi antrenorul un amestec. Antrenorul Rapidului pare să fie victima unei sumbre descoperiri­.. .Jucători ca Dumitru şi Lupescu sunt cu miile în Brazilia“ a declarat domnia-sa. Ei, bine, la această exclamaţie patetică i se poate răspunde simplu . Nu, Ju­cători ca Dumitru sau Lupescu nu sunt cu miile nici în Brazilia, nici în Anglia. L-am văzut pe Dumitru jucînd cu naţionala Braziliei, de la egal la egal. In joc să se întrebe care e partea lui de vină, antrenorul Rapidului se gră­beşte să-şi ponegrească jucătorii... Asta e cu desăvirşire lipsit de eleganţa... E­u nu discut aici competenţa antrenorului Bărbulescu... Asta e treaba altora... Dar o asemenea lipsă de delicateţe faţă de nişte jucători de prim rang... e prea mult. Teodor Mazilu ...IN SAPTAMINA CE VINE... „Cerbul de aur“ Charles Trenet REPUTATUL șansonetist francez va fi anul acesta „decanul de vîrstă“ al galelor „hors concours“, preluind acest titlu de la Joséphine Baker. O activitate de cîteva zeci de ani, cîn­­tece frumoase, binecunoscute și în­drăgite de amatorii genului (mai pu­ţin, desigur, de „teenagers“), recitaluri de ţinută la Olympia, numeroase discuri şi turnee — iată, jalonată prin cîteva cuvinte, cariera lui Charles Trenet. La noi, Trenet este cunoscut îndeosebi prin minunatul său cîntec „La mer“. Titluri de pe un disc mai recent: „L’oiseau des vacances“, „Nl y avait des arbres“ (ambele compozi­ţii proprii şi cu o durată, fiecare, de câte două minute şi 57 de secunde). Dalida NUMELE său real este Yolanda Gi­­gliotti şi s-a născut la Cairo. După debutul în 1956 la cabare­tul (de lux) Bobino, de peste 40 de ori numele său a fost nr. 1 In diferite ţări ale lumii. Al 41-lea suc­ces a apărut pe disc în producţie proprie : „Daria Dirladada“ (10 iulie 1970 — „dansul verii“ în Franţa. Dalida este în prezent blondă şi de­clară : „Repertoriul meu este reflec­ţia a ceea ce sunt. Nu sunt melodii in­telectuale, ci cîntece ce vin din ini­mă". La Olympia se produce din trei In trei L­umi, şi înregistrează discuri în şapte limbi. Angela Similea NĂSCUTĂ în Bucureşti la 9 iulie 1946, Angela Similea a păşit in mu­zica uşoară încă de prin clasa a X-a de liceu, exercitîndu-şi în paralel ta­lente corale. In noiembrie 1967 intră la Şcoala populară de artă, iar în toamna lui ’68 la cursurile de perfecţionare a soliştilor de mu­zică uşoară (în ambele — la clasa prof. Florica Orăscu). După o serie de emisiuni TV, din nou lauri : Premiul Festivalului tinerilor inter­preţi de muzică uşoară din Bucureşti, cu „Aşa eşti tu“ şi „In cine să mai cred“. La 28 ianuarie 1970, în cadrul „Concertului speranţelor“,, primeşte Premiul I din partea juriului cri­ticii. In sfîrşit, inclusă în „lo­tul“ nostru la „Cerbul de aur“ ’70 (alături de Doina Spătaru şi Dorin Anastasiu), Angela Similea a obţinut un frumos succes : un „Cerb de ar­gint“, pentru „Marea cîntă“ şi „După noapte vine zi“. Pasionată după înot, baschet, poezie şi tricotat, Angela Si­milea ne promite pentru „Cerb“ un recital în care să îmbine toate aceste „hobbies“. Massiel ACEASTA cîntăreață brunetă, des­cinsă de pe colinele însorite ale An­daluziei, este cea care l-a învins, cu numai un vot, pe Cliff Richard la Concursul Eurovision din 1968. Ma­ssiel a cîntat atunci „La, la, la“, iar Cliff celebrul (devenit, apoi) „Con­gratulations“. In anul următor, am putut-o din nou vedea pe cîntăreaţa spaniolă la TV, de data aceasta hi­­mînînd premiul celor... patru urmaşe ale sale : Frida Boccara, Salomé, Lu­lu şi Lenny Kuhr. Victoria de la Eu­­roviziune i-a deschis porţile unei ca­riere internaţionale ademenitoare. O vom aprecia cu obiectivitate şi noi (va cînta, pesemne, şi un alt succes al său : „Pensamientos, sentimien­tos“). Therese Stein­metz UN nume impus de „Cerbul de aur“ prin trofeul... cu acelaşi nume, cucerit anul trecut de tinăra cîntăreaţă olan­deză. Din martie 1970, în faţa ei s-a deschis o promiţătoare carieră inter­naţională... Ii vom putea aprecia mai exact posibilităţile în micro-recitalul susţinut în seara zilei de sîmbătă 6 martie, consacrată în întregime apari­ţiilor „hors concours“ (Doina Spătaru, Angela Similea, Therese Steinmetz şi celebrul O. C. Smith — care va susţine un recital cu o durată mai mare, în partea a doua a programului serii)." Din loja juriului, belgianul Jacques Hustin, primul cîştigător al unui „Cerb,de aur", va asista la micro-recitalul j.urm­aşei sale. L-am fi dorit pe scenă... Doina Spătaru A DEBUTAT (în aprilie se împli­nesc doi ani­ la „Steaua fără nume“. Este blondă, verişoară cu Dan Spă­taru şi studentă la Facultatea de lim­bă şi literatură română. Imediat după încununarea cu titlul­ de „stea cu nume“, Doina Spătaru obţine o menţi­une la Concursul naţional de interpre­tare de muzică uşoară românească de la Constanţa (iulie 1969). In ’70 este selecţionată în „lotul“ pentru „Cerbul de aur“ unde obţine o preţioasă men­ţiune, după o bună evoluţie. In vară cintă pe scena Festivalului cîntecului de la Sopot. Puţin derutată de brusca veste a susţinerii recitalului, Doina Spătaru ne va delecta la Braşov printre altele, cu „Masa tăcerii“ (Al. Mandy), „Mare, iarna dai de greu“ (L. Profeta), „Applaust“ (a formaţiei I Camale­­onti), „Nights In White Satin“ (cele­brul şi minunatul „hit“ al formaţiei engleze Moody Blues). o.c. Smith PRIN prisma tradiţiilor muzicale la care se racordează, şi în contextul muzicii uşoare moderne, cîntăreţul a­­merican de culoare O. C. Smith poate fi socotit pe drept cuvînt vedeta nr. 1 a festivalului. Originar din Louisiana, acest fin interpret de blues-soul a re­ceptat, în perioada formării sale mu­zicale, influenţele solide ale jazz-ului. „Little Green Apples", dar mai ales extraordinarul cîntec „Son Of Hicko­ry Holler’s Tramp“, l-au impus defi­nitiv pe O. C. Smith în conştiinţa pu­­­blicului de pe toate meridianele. Deşi ulterior n-a mai reuşit să reediteze acest grandios succes, standardul muncii și talentului deosebit al lui O. C. Smith ne fac să întrevedem de pe acum „hit“-urile de mîine. Enrico Macias NĂSCUT la 1I decembrie 1938, la Constantine (Algeria) , pe numele real — Gaston Ghenassia. La Paris, Macias reuşeşte să se angajeze. In 1962, la cabaretul „Drap d’Or“. In 1963 , mai multe tur­nee de-a lungul Franţei, alături de alţi debutanţi. 1964 este anul în care se impune. Devenit vedetă a cîntecului francez, Macias întreprinde în 1967 turnee în România, Japonia, Israel, iar în anul următor reuşeşte „marea lovi­tură“ , mare succes în Canada şi Statele Unite (la Carnegie Hall din New York). Enrico Macias este căsă­torit cu o prietenă din copilărie (Su­gy...)­­ din 1962, şi are doi copii : Jocya (8 ani) şi Jean-Claude (4 ani). Doina Badea UNA dintre cele mai cunoscute cîn­­tăreţe ale noastre , numeroasele pre­mii obţinute la diverse competiţii in­terne şi internaţionale, recitalurile şi melodiile de succes lansate au fixat numele Doinei Badea la loc de cinste în muzica uşoară românească. De mai multe ori laureată a Festivalului de la Mamaia, premiată la Bratislava, în­­registrînd succese notabile la Sopot sau Stanicev Briag, Doina Badea revine pe scena „Cerbului de aur“ unde a mai cîntat (tot în cadrul galelor „hors concours“) şi la ediţia inaugurală. Me­lodii cum ar fi „Ploaia şi noi“, „Hău­­liţa“, sau „Vorbe, vorbe, vorbe“ (lau­reată, în interpretarea sa, la Concursul de creaţie de muzică uşoară româ­nească pe 1970) sunt definitiv legate de numele acestei cîntăreţe cu o voce gravă, profundă. Alain Barriere CONSIDERAT „un caz“ în lumea muzicii uşoare , prea pur, prea „ab­solut“ pentru o carieră în care tre­buie să ştii să „înoţi“ intr-un ocean al intereselor contradictorii. Un e­­xemplu : Barriere refuză sistematic să evite un „play-back“, ţinînd să nu-şi înşele niciodată publicul. Timi­dul, rezervatul, solitarul cîntăreţ — vedeta de astăzi — s-a născut la 18 noiembrie 1935 la Trinité-sur-Mer. Prima sa încercare este o lovi­tură de maestru, care-l determină ca, la 28 de ani, să se trans­forme dintr-un inginer studios într-o mare vedetă a music-hall-ului. Debutează, la Olympia, în concursul „Coq d’Or de la chanson frangaise“, cu melodia „Cathy“ , cîştigă auritul cocoş şi înregistrează pe loc primul disc. Un cîntăreţ delicat, sensibil, mare admirator al unor poeţi ca Apollinaire, René Char şi Lautréamont, dar scriind cîntece simple despre dragoste şi priete­nie. Alături de O. C. Smith, Alain Bar­­rière va fi unul din „d­ou“ -urile Fes­tivalului. Lola Ivano­VICI VEDETA iugoslava cu o bogată ac­tivitate, cunoscută în multe ţări ale Europei (a concertat cu succes, prin­tre altele, şi la Paris). Alături de Arsen Dedici şi Tereza Kesovija.. Lola Jovanovici este una dintre cele mai sigure valori internaţionale ale mu­zicii uşoare din ţara prietenă. Sergio Endrigo NĂSCUT la Pola, la 15 iunie 1933, Sergio Endrigo a debutat în 1954, în­tr-un spectacol de amatori, la Tea­trul „Malibran“. După ce participă le al II-lea Festival M.I.D.E.M. la Ca­nnes, Endrigo obţine primul succes marcant : Marele Premiu la San Re­mo, în februarie ’68 (pentru „Canzone per te“). La San Remo ’69 , locul II cu „Lontano dagli occhi”, iar la sfîr­­şitul aceluiaşi an — un excepţional L.P. de poezie şi muzică realizat în colaborare cu Giuseppe Ungaretti şi poetul brazilian Vinicius De Moraes, în 1970 : „Premiul San Remo“ pentru cel mai bun text literar („L’Arca di Noé“, la al XX-lea Fes­tival), apoi lansează „Oriente“ la Ve­neţia. Amator de pescuit subacvatic şi arma antice, Sergio Endrigo va fi, cu sigu­ranţă, un oaspete îndrăgit al „hors concours“-urilor de la Braşov. Prezentări de Octavian Ursulescu • IN seara zilei de 2 martie, in sala Teatrului din Braşov va răsuna primul sunet de gong al celei de a IV-a ediţii a tradiţionalei şi prestigioasei manifestări muzicale „Cerbul de aur". 31 de interpreţi din 27 de ţări işi vor disputa marele trofeu. 12 vedete vor­­ concerta in cadrul galelor „hors concours". Din juriu (prezidat de Valeriu Râpeanu, vicepreşedinte al Comitetului de radiodifuziune­­ şi televiziune), in care vor fi reprezentate majoritatea ţărilor participante, fac parte numeroase persona­lităţi ale vieţii muzicale internaţionale. Directorul Festivalului este Tudor Vornicu ; regizor artistic prin­cipal — Alexandru Bocaneţ; regizor muzical — Paul Urmuzescu. In decorurile semnate de un colectiv condus de arh. Virgil Lascov, orchestra Radioteleviziunii, dirijată de Sile Dinicu, şi prezentatori: Valeria Gagialov şi Andrei Magheru se pregătesc să intre In scenă, sub luminile orbitoare ale reflectoarelor. Citeva date, despre vedetele care vor susţine recitaluri In afară de concurs ! S­A . Problema nr. 11 (V. A. Bron) Albul joacă și face mat­in trei mutări. • Soluția problemei nr. 7 („Contemporanul“ nr. 5 din 29. I. 1971). Reamintim pozițiile. Albul : Rg8, Tf8, Th7, Cd6, Ch3, Ne8, Nh2, P : e4, g6 = 9 piese. Negrul : Re6, Cb2, Ta5, Cd4, Ch1, Na4 Nb8, P : b4, c7, e2, e3, f3 = 12 piese, încercare : 1) Cb5 7, T­­­b5 ; 2) Fd7 mat; 1) Cb5, N : d7 ; 2) Cg5 mat dar 1) Cb5, Cg3 ; 2) 7... Altă încercare : 1) Cc4 7, m. ; 2) Cf4 mat 1) Cc4, c6 ; 2) Nd7 mat 1) Cc4, c5 ; 2) Cg5 mat dar 1) Cc4, Tf5 ! 2) ?... Cheia : Cc8 ! amenință 2) Te7 mat dacă : 1) Cc8 Cc6 ; 2) Nd7 mat 1) Cc8 Cf5 ; 2) Cg6 mat 1) Cc8 Nc8 ; 2) The7 mat • Un duel Spasski-Fischer. Cei doi fruntaşi ai şahului se vor întîlni, probabil, în lupta finală pentru campionatul mondial, în cursul acestui an (dacă americanul Robert Fischer va cîştiga meciurile eliminatorii). Spasski şi Fischer au mai jucat în citeva rînduri, unul contra altuia. Iată o partidă disputată la 21 septembrie 1970 la Siegan (R. F. a Germaniei). Alb (Boris Negru (Robert Spasski) Fischer) campionul lumii campionul S.U.A. 1) d4, Cf6 21) Ce2, cd4 : 2) c4, g6 22) cd4 , b5 3) Cc3, d5 23) Ce4, Nd4 : 4) cd5, Cd5 : 24) Cg5, f2 : 5) e4, Cc3 : 25) Tf2­­, Td6 6) bc3 Ng7 26) Te1, Db6 7) Nc4, C5 27) Ce4, Td4 8) Ce2, Cc6 28) Cf6+, Rh8 9) Ne3, 0—0 29) Deb­­, Td6 10) 0—0, Dc7 30) De4, Tf8 11) Tei, Td8 31) g5. Td2 12) h3, b6 32) Tefl, Dc7 13) f4, e6 33) Td2 Cd2 : 14) Del, Ca5 34) Dd4, Td8 15) Nd3, f5 35) Cd5 +, Rg8 16) g4, fe4 : 36) Tf2, Cc4 17) Ne4 Nb7 37) Te2, Td6 18) Cg3, Cc4 38) Te8 4- Rf7 19) Nb7 :, Db7 : 39) TÍ8 +, negrul 20) Nf2, Dcb cedează ! M.-M. Grig Să vorbim despre... Tristeţi S-A TRECUT de pe a­ceastă lume rev­oluţio­­narul, poetul, omul, Miron Radu Paraschivescu. S-ar fi cu­venit, pentru falnica sa exis­tenţă, pentru ardentul său crez in libertate, pentru idealul de dreptate căruia i s-a dedicat de-a lungul vieţii să ne luăm ultimul bun rămas din aula A­­teneului Român. S-ar fi cuve­nit, pentru opera cu care a îm­bogăţit patrimoniul cultural al neamului românesc să se odih­nească la margine de Bucureşti, alături de oamenii de faimei ai poporului nostru. Modest cum şi-a trăit toată viaţa, el a ţinut însă să rămînă pe meleagurile unde a copilărit, acolo unde a avut primele bucurii şi ultimele tristeţi, între cei de la care a deprins graiul românesc, între cei ce i-au fost aproape un atit de multele vi­cisitudini ale vieţii. Aceasta fiindu-i dorinţa de sfîrşit, din camera de spital unde s-a stins, a fost duă pe Valea Teleajenu­­lui, la Vălenii de Munte, unde In nopţi albe a gîndit, a scris şi s-a consumat. Membru de vază al Uniunii Scriitorilor, spre a i se orîndui locul de veci, un reprezentant al breslei împreună cu cineva din partea familiei au întîrziat In cimitirul urbei. Cu gîndul la cei ce vor avea să viziteze vii­toarea casă memorială a celui ce a fost slujitorull condeiului Miron Radu Paraschivescu, la cei ce vor păstra un minut de reculegere la căpătîiul neclinti­tului democrat Miron Radu Pa­raschivescu, s-au oprit la umbra unui ulm, la o „figură", cum i se spune în limbaj cimitiresc, mai acătării, pe care, cu toată generozitatea, au aprobat-o mai marii primăriei. Trecîndu-se la cele de cuviin­ţă, in materie edilitară totul fiind mai mult decit în ordine, după întocmirea formalităţilor cîte sînt, şi sînt slavă Domnului, ce să vezi ? „Figura“ convenită nu era a primăriei, ci a unei persoane particulare. Ce se mai putea face ? Ceva asemănător, în faţă­ nu prea era. Şi, precum se ştie, pentru cei în durere, un loc la cimitir constituind o pro­blemă nu numai greu de rezol­vat dar şi mai mult decit costi­sitoare, vrind-nevrînd au ajuns la respectiva proprietară. Cu inima strînsă la ceea ce avea să urmeze, la bănetul ce avea să le fie cerut, la tîrguiala de geambași ce s-ar fi putut stîrui, i-au spus femeii pentru ce au venit. In liniște, cu ochii ume­­zindu-i-se, i-a ascultat venera­bila doamnă spre a le răspunde cu smerenie : — Mama lui, învățătoare, mi-a pus abecedarul în mină. Ea m-a învățat carte. Pe el, Nu­­ci­u, cum îi spuneau cei cărora le-a fost drag l-am ştiut de cînd era de-o şchioapă. Intre aceşti pereţi am întîrziat asupra paginilor pe care le-a scris, aşa că o să-mi vorbiţi de bani. Ţ N-am nevoie de nici un ban. Har Domnului că în locul meu de veci se va odihni unul din oamenii de seamă pe care i-a dat Vălenii de Munte... ...mărturie că între noi nu se află numai oameni de nimic. Mihai Popescu STOP CADRU ION DOGAR MARINESE T­U­R­I­S­M Despre informaţia turistică • IN legătură cu nota noastră despre ca­banele din judeţul Neamţ, am primit o in­structivă scrisoare din partea tovarăşului profesor Mihai Merticaru, de la Piatra Neamţ. D-sa ne atrage atenţia că în „colierul de cabane“ nemţene menţionat de noi, cabana „Durău“ este accesibilă pentru autoturisme, „datorită ultimelor amenajări rutiere, in tot timpul anului, nu numai în perioada 21 mai —­­ octombrie“. „Din satul Bistri­­cioara (nu comuna) pînă la cabană, se cir­culă normal și nu e nevoie de nici o veri­ficare prealabilă“. Cu îngăduinţa corespon­dentului nostru voluntar, a cărui bună in­formare nu o punem la îndoială, noi vom continua să recomandăm „verificarea prea­labilă“, care, fără să implice vreo pierdere de timp, este întotdeauna o prudenţă ne­cesară. Prof. M. Merticaru apreciază că dis­tanţa intre satul Bistricioara şi cabana Du­rău nu ar fi de 19 km. (cum precizează broşura de serviciu „Cabanele turistice“ e­­ditată de O.N.T. Agenţia centrală de tu­rism, d­e drept în 1969) ci de „cel mult 14 km.“. In ce priveşte cabana „7 Noiembrie“, ea este „cea mai cochetă şi mai bine dotată pînă la ora actuală“ şi nu are numai 10 locuri permanente şi vara 84 de locuri, — cum am scris noi şi menţionează aceeaşi broşură citată mai sus — ci „96 de locuri, in camere de 1, 2, 4, 6 şi 10 persoane“. In­stalaţiile sale, ne scrie tovarăşul Merticaru, nu sînt deloc „modeste“. In ce priveşte pei­sajul, el rămine intr-adevăr fermecător. In plus, ne informează d-sa, adăugind unele elemente de pitoresc... publicitar şi culinar care s-ar fi potrivit mult mai bine în bro­şura Cabanele turistice, la cabana „7 No­iembrie“ „se poate servi oricînd, mămăli­­guţă cu brinza de la stînile de pe Ceahlău şi renumita tochitură moldovenească“ etc. Mai neplăcut este faptul că o cabană, „Car­­paţi-Ţepeşeni“, enumerată de noi conform broşurii amintite, şi fără o recentă verifi­care la faţa locului, a fost desfiinţată. Luăm act, cu părere de rău. In sfîrşit, corespon­dentul nostru voluntar ne arată că „în toamna trecută a fost terminată asfalta­rea şoselei care permite, tot timpul anului, accesul cu autoturismul pînă în faţa caba­nei „Izvorul Muntelui“. „Punctele de bază ale ascensiunilor pe Ceahlău au, astfel, le­gătură pe asfalt, cu capitala judeţului“. Şi încă o notă bună : cabana „Dochia“, „perla de sus“ (1828 m. altitudine) poate să găz­duiască chiar în lunile de iarnă mai mult de 50 de turişti, iar cabana „Izvorul Muntelui“ nu numai 35, cum ştiam noi, ci 65 de oaspeţi în camere de 2 şi 4 persoane. Cu regretul, repetat, că informaţia turis­tică nu este îndeajuns de actualizată nici în notele acestea, nici în broşurile de spe­cialitate şi de publicitate ale agenţiilor tu­ristice (lipsă ce trebuie neîntîrziat reme­diată), subscriem intru totul la concluzia profesorului de la Piatra Neamţ: „şi în judeţul Neamţ, la fel ca pe cuprinsul între­gii ţări, noutăţile se perimează de la o lună la alta, pentru că, necontenit, altele şi al­tele le iau locul“ ! Prof. V. Georgescu

Next