Convorbiri Literare, 1868-69 (Anul 2, nr. 1-24)
1868-08-01 / nr. 11
170 este chiemarea vieței mele. Dar ah! zadarnicii ieu penelul in mănă. Nici o idee nu-mi trece prin minte. Ar trebui ca impresiuni necunoscute să vie a intuneca acea singură, teribilă, care a cuprinsu toate părticelele închipuirii mele. — Ești pictoru și n’ai fostu ăncă in Italia. Du-te in Italia in patria artei ce ţi-ai alesu şi vei vedé ce efectu adăncu iţi voru produce acele locuri unde au trăitu predecesorii tei, eroii picturei care s’au sacrificatu pentru posteritate. Ideea de a porni in Italia ilu cuprinse de indată cu atăta putere, incăt se hotărî să pornească de a doa din Italia. încercările mele de a-lu mai opri erau deşerte. Elu işi inchipueă că in Italia va regăsi fericirea perdută şi liniscea sufletului seu. Luăndu adio de la mine imi dădu unu manuscriptu şi-mi spuse: „Păn a nu te cunoasce n’aveam pe nime in lume care să fi inţelesu şi să fi compătimitu cu chinul meu. Singurul amicu cui spuneam suferinţele mele a fostu acestu caetu. Ţi-lu incredinţezu: elu cuprinde o mică parte din miile de idei şi simţiri nebune căte au săgetatu mintea şi sufletul meu in acestu timpu de durere. Păstrează-tu ca o amintire de la unu nenorocitu cui ai intinsu o mănă binefăcătoare şi fii sigur că recunoscinţa şi amicia lui pentru tine nu se va şterge in eternu. “ — Manuscriptul lui Adalbert eră lungu şi cuprindea unu şiru de descrieri a suferinţelor lui. Citezu aice mai josu câteva pasagiuri traduse: Fragmente din Manuscriptul lui Adalbert. Amour fléau du monde execrable folie Toi, qu’un lien si freie â la volupté lie Quand par tant d’autres noeuds tu tiens â la douleur, Si jamais par les yeux d’une femme sans coeur Tu peux m’entrer au ventre et m’emprosonner l’âme Ainsi que d’une plaie on arrache une lame (Plútót que comme un lâche on me voie souffrir), Je t’en arracherai, quand j’en devrais mourir. A. de Masset. Aşa voi să insemnezu luna şi clipa in care scriu aceste rânduri şi nu sciu nici in ce di nici in ce lună me aflu. Şi ce-mi face mie aceasta ? Fiecare di imi este o viaţă întreagă, o viaţă teribilă, dureroasă. Cănd me desceptu dimineaţa şi găndescu că am a trăi încă o întreagă di me simtu petrunsu de desperare. Soarele pare că nici se mişcă pe bolta cerească şi cănd in fine sara intinde umbrele sale peste pămentu şi me asvirlu pe patul meu de durere, găndindu că voiu află puţină alinare in somnu, somnul nu vine şi noaptea imi pare mai lungă decăt clipa. Aceasta este viaţa ce-mi eră destinată? Pentru aceasta m’am născutu? ţioa intreagă să chemu noaptea ca să vie şi să-mi dee in somnu o picătură de repausu şi întreaga noapte să me sbuciumu şi să chemu clioa cănd sperezu că voiu puté află o distracţiune in lume şi intre oameni. Şi cănd in fine somnul se indură a ie invéli căteva oare in manta sa, imaginea ei imi apare in visu şi se uită la mine cu receală şi cruzime. Nici macar in visu nu mai védu o dulce zirabirei nu mai audu unu dulce cuventu! Speram o dată că luntrea mea se va cobori lin pe ma- PRIMBLĂRI.