Cotidianul, iulie 1992 (Anul 2, nr. 127-148)

1992-07-02 / nr. 127

TIDIANUL JOI 2 IULIE 1992 OPINIA Clipa adevărului George Carpat-Foche De la instalarea guvernului de coaliție Stolojan, exponenții puterii n-au precupețit nici un efort pentru a ne convinge că problema comunismului, ca realitate politică, a fost definitiv soluționată la noi, că am ieșit irevocabil din conul de umbră al dictaturii și al economiei de comandă. Nu avem, oare, un președinte liber ales, o Constituție plebiscitată, un Parlament bicameral, o Curte constituțională, un Guvern de coaliție, o reîmproprietărire agrară și o privatizare a comerțului și industriei? Degeaba vom răspunde că toată această fațadă instituțională nu constituie decît o potemiciniadă, ca pretutindeni se află, la pupitrul de comandă, aceeași activiști, de extracție ceaușistă, sau colaboratorii lor din partidele “de bloc”, că aceași oameni înseamnă aceiași politică și, în orice caz, același stil. Ficțiunea face mai multă impresie decît realitatea, pînă și în cancelariile diplomatice occidentale. într-un expozeu prezentat recent, Vladimir Tismăneanu, profesor de științe politice în Statele Unite, își exprima convingerea că simpla existență a instituțiilor democratice în România va fi suficientă pentru a duce, cu timpul, la eliminarea reziduurilor totalitare din viața publică. O idee reconfortantă, la care nu numai Petre Roman, ci, probabil, chiar Ion Iliescu ar subscrie cu toată convingerea. Acest fatalism optimist, care se bizuie pe inversarea cauzei și efectului, poate lesne sfîrși într-o iluzie paralizantă. O sumedenie de precedente africane, asiatice și latino-americane demonstrează, fără putință de tăgadă, că, înapoia unei fațade democratice, se poate ascunde, practic, orice tip de guvernare. Și, din nefericire, istoria ne sugerează imperios că, în realitate, chiar cel mai inuman sistem cu putință funcționează, rămîne viabil - atîta timp cît puterea nu-și pierde capacitatea de a face uz de forță. Adolf Hitler, dictatorul desăvîrșit, constatasec, cîndva, că, în epoca mitralierelor, revoluțiile sînt imposibile. Instituțiile democratice au exact atîta valoare cît devotamentul și ținuta morală a oamenilor care le întruchipează. Parlamentarismul poate genera democrație doar în durate de ordin istoric și un simplu scurt-circuit, o dereglare pur accidentală risca să transforme reprezentanța națională într-un alibi comod al oligarhilor. Pentru a avea încredere în instituțiile democratice, trebuie să putem avea încredere în oamenii care exercită puterea legislativă, executivă și judecătorească. Întrucît aparențele nu vor schimba niciodată esențele, se impune, așadar, o bună doză de scepticism în evaluarea progreselor politice efectiv realizate. Țara este condusă, incontestabil, de foști comuniști și, din această cauză, n-am ieșit, încă, din zodia comunismului, în oricîte partide, facțiuni și coterii s-ar fracționa, altminteri, partida durerii. Spre deosebire de opoziția democratică, foștii nomenclaturiști sunt perfect conștienți de acest lucru; în asemenea condiții, se pune, în toată gravitatea ei, întrebarea, dacă această “coaliție naturală”, a membrilor fostei elite comuniste, va ceda puterea potrivit regulilor democratice, atunci cînd va pierde alegerile. După cum, iarăși, se pune întrebarea mai ales prin prisma actualei guvernări liberal-frontiste, dacă forțele democratice au latitudinea morală să conceapă o colaborare politică, indiferent de ce natură anume, cu exponenții și susținătorii regimului Iliescu, în eventualitatea că vor repurta victoria la urne. Nu sunt necesare nici un fel de daruri profetice pentru a prevedea o radicalizare a tensiunilor politice, în lunile viitoare. Nu atît ca urmare a campaniei electorale, care, practic, durează fără întrerupere, de peste doi ani de zile, cît din pricina problemei puterii. Cînd democrația va trebui să capete viață cu adevărat, se va ivi clipa adevărului. Convenția Democratică, și fiecare din partidele ei, a dovedit că știe sa piardă și să cîștige deopotrivă, în perfect consens cu regulile democrației autentice. “Coaliția naturală” din jurul lui Ion Iliescu a produs, pînă acum, din abundență, dovezi exact contrare. Și nimic nu denotă că ia în considerare posibilitatea unei infringeri, deși prognozele ar trebui să provoace profunde aprehensiuni. Faptul în sine trebuie să ne dea de gîndit. Prea sînt numeroase pretextele facile, tragedia din Basarabia, fricțiunile cu Ucraina, procesul comunismului, criza socială, pentru a cădea în capcana fatalismului optimist și a crede că puterea va juca, pînă la capăt ,bona fide, jocul democrației. Cît de rea (cît de reală, adică) este primejdia, rămîne de văzut. De trecut o trece, însă, doar paza bună / Ciocoismul parlamentar Activitatea primului Parlament pe care l-a avut România, după decenii de totalitarism, este pe punctul de a se încheia. Prea puțini vor fi fiind, cu excepția parlamentarilor înșiși, cei care îl regretă. Gîndim, de aceea, că n-ar fi lipsit de interes, să încercăm să facem cîteva observații asupra tipului uman cel mai frecvent întîlnit în Parlament, cum a ajuns acesta în forul legislativ al țării și, ca urmare, dacă există șanse ca viitorul Parlament să fie mai reprezentativ decît acesta. Vom întrebuința, pentru a caracteriza tipul predominant în Parlament, o formulă pe care Rădulescu-Motru o folosea încă înainte de primul război mondial, referindu-se la psihologia omului politic: tipul cel mai frecvent întîlnit în Parlament este cel care întruchipează ciocnismul. Desigur că unii se vor grăbi să susțină că această categorie este demult dispărută din istoria noastră, dar pe aceștia îi rugăm să ia aminte la cele spuse de acest fin analist al sufletului românesc care a fost Rădulescu- Motru: “Ciocoiul este un adorator al puterii și al rangului, indiferent sau independent de scopul la care ar putea fi utilizată puterea și rangul. Scopul lui nu trece dincolo de satisfacția imediată; el nu vrea puterea pentru a întrona idealurile sale în organizațiunea societății, nu; el vrea puterea pentru a ști că o are el și nu alții. Istoria și tradiția populară ni-l arată totdeauna astfel: «scoală tu să stau eu»; «de ce tu și nu eu»; aici se încheie toate raționamentele ciocoilor, ori de cîte ori îi întîlnim agitîndu-se pentru a cîștiga grația Domnului, sau pentru a veni la cîrma Statului”. Așadar, frenezia în sine a puterii, plăcerea exercitării în sine a puterii, indiferent de consecințe; atunci cînd, eventual, ar fi semne că nu este dorit, singura reacție rămîne vechiul “dacă ei nu mă vor, eu îi vreau!”. Ciocoiului îi mai este tipică absența oricărui ideal: “Ciocoiul se împacă cu orice credință și orice mediu, numai cu condiția să-i fie lăsat primul loc”. Și “mîndru cu cei mici, ciocoiul este lingușitor cu cei mari”, de unde disprețul pentru cei mulți. Credem că nu greșim dacă identificăm foarte multe tipuri de ciocoism între parlamentarii care tocmai se pregătesc să părăsească scena politică și care, nu doar că urmează cu fidelitate, acest tip, dar l-au și îmbogățit cu valențe noi. Noul ciocoi a făcut «totul» ca să acceadă la putere, convins că e omul providențial; că el, și numai el e menit să conducă; cînd a început să fie contestat, a răspuns prin legi care-l pun în siguranță și care au, adesea,un caracter represiv: interzicerea unor manifestații publice, investirea armatei cu atribuțiuni represive (prevedere care a intrat și în Constituție), menținerea redutabilului instrument care a fost Securitatea, cu nume schimbat. Toate acestea, în disprețul manifest al celor mulți, al căror purtător de cuvînt se pretinde a fi. O temă nedisimulată la adresa celor mulți a caracterizat totdeauna activitatea parlamentarului nostru, care se «implementase» atît de bine în scaunul său încît avea impresia că nu se va mișca niciodată din el. Atitudinea de “nu ne clintim” s-a dovedit tipică și pe scară mai înaltă a puterii, să ne amintim de fostul premier care chiar uza această formulă. Simultan cu disprețul față de cei mici, noul ciocnism manifestă slugărnicie față de cei mari. Și aici, manifestarea nu este tipică doar parlamentarilor; să ne amintim că prima grijă a președintelui, în 22 decembrie ‘89, a fost aceea de a-și anunța, cu plecăciune, stîpînii: “Am vorbit cu Moscova - spunea președintele, provizoriu, pe atunci - să știe și ei cine sîntem și ce vrem”. Foarte semnificativ ni se pare a fi ceea ce s-a întîmplat cu parlamentarii după spargerea FSN-ului, jumătate plecaseră cu stăpîn cu tot, cealaltă jumătate, orfană și decapitată, a dat, pînă la o nouă organizare, semnele unei accentuate dezorientări. Lucrurile s-au potolit deunăzi, cînd Dora Mezdrea aceștia și l-au revendicat public pe Iliescu. în fine, lipsa oricărui ideal, lipsa oricărei credințe, a căpătat astăzi forme dezgustătoare. De la personajul politic care trage sfori și aranjează afaceri subterane, la politicianul fără principii care trece dintr-un partid în altul, de la parlamentarul care se lasă cumpărat pe bani grei, la cel care acceptă să facă jocul unui impostor care-i plătește în schimb datoriile, de la infractorul care, în loc să stea după gratii, conduce treburile obștii, la nomenklaturistul de vocație, dedat la bătrînețe la democrație (și care contribuise în tinerețe cu același zel la instaurarea comunismului), gama este nelimitată. Cum se face că oameni de o asemenea calitate au ajuns să conducă treburile obștești? Există șansa ca viitorul Parlament să aibă o altă componentă? Analizînd circumstanțele creării acestui Parlament și datele dintotdeauna ale spiritului românesc, răspunsul este și da, și nu. Da, este posibil ca un viitor Parlament să aibă o altă componentă, în măsura în care frauda electorală - directă sau prin manipulare - nu se va repeta. Nu, dacă analizăm datele spiritului românesc dintotdeauna. Și v-am propune o analiză psihologică a aceluiași Rădulescu-Motru: crocoismul, spunea acesta, trăisete din plăcerea maladivă pe care o dă exermă grăbesc să precizez că cei 114 participanți, din 24 de țări europene, au reliefat “spiritul YMCA” al cunoscutei, în toată lumea, “Young Men’s Christian Association”, întemeiată, la 1844 de tînărul postăvar englez George Williams, în menținerea numelui dat de întemeietor, dar în limba proprie fiecărei țări, cum a procedat și România, care, din 1919, a activat sub numele românesc “Asociația Creștină a tinerilor din România” și tot astfel s-a prezentat ca invitată la acest sobor al tineretului creștin, “care, privind pe Iisus Hristos ca Dumnezeul și mîntuitorul lor, în comuniune cu Sfînta Scriptură, doresc să-i fie ucenicii lui”, în credința lor și în viata lor și să-și adune eforturile lor pentru întinderea Împărăției Lui, printre tinerii de pretutindeni, în lumea aceasta! Tema întrunirii din acest an a fost: “GIVING MY NEIGHBOUR A FACE” (în traducere aproximativă: “Dînd aproapelui meu o înfățișare”), foarte potrivită stării generale a vieții, în lumea de azi, atît de tulburată și confuză. Ea a prilejuit discuții interesante, în care s-au aprofundat sensurile noi ale vieții moderne, contaminată de un fariseism și materialism venal și inuman. Desigur, în centrul discuțiilor, cum era și firesc, s-au aflat tinerii și dorința lor de adevăr, dreptate și libertate, în drumul lor spre viitor, spre bucuria de a trăi în spiritul lui Iisus: “Care sporea în înțelepciune, creștea cu trupul și har avea la Dumnezeu și la oameni “ (Luca 2 52). Luările de cuvînt ale acestor tineri au adus o “lumină lină”, spre creația lui Dumnezeu și dobîndirea Împărăției Sale!... Dialogurile s-au desfășurat, de regulă, în grupe de studiu ciclul puterii. Copilul, sălbaticul ori criminalul care torturează simte o reală plăcere comparabilă cu cea obținută de ciocoi prin exercitarea puterii. Dacă copilul simte o reală plăcere în a tortura un pui de pasăre, același lucru se întîmplă cu ciocoiul care trăiește într-o țară locuită de prea mulți pui de pasăre, într-o țară care invită aproape la exercițiul nețărmurit al puterii. Ei n-au făcut decît să urmeze aceste invitațiuni. Cu puterea pe care le-o punea la dispoziție Statul, ei s-au jucat și au abuzat”. Iată de ce probabilitatea de a avea un parlament mult schimbat față de cel actual este minimă. Trăsături atît de pozitive, precum blîndețea si toleranta provoacă, probabil, instincte ciocoiești de dominare din cele mai joase, și, de fiecare dată, s-au reunit în discuții plenare, care au demonstrat cu adevărat o sobomicitate creștină și solidaritate umană, de o mare spiritualitate, dovedind că tineretul, prin ardoarea și frumusețea chipului lui Dumnezeu din el, este o inepuizabilă sursă de trăire dincolo de nimicnicia și netrebnicia acestor vremi păcătoase, murdare și încă sufocate de miasmele unui monstru, doborit chiar de ticăloșiile și crimele sale abominale. Iată cîteva dintre problemele care preocupă tineretul din întreaga lume și care au făcut obiectul unor largi dezbateri și au generat concluzii de studiat și de pus în practică, potrivit situației locale sau zonale, în acelaș spirit de sodomicitate creștină și solidaritate umană. 1. Rolul YMCA în stăvilirea unor tendințe naționaliste. 2. - Emigranți, Refugiați si Solicitanți de azil, vecinilor noștri în Europa? Acțiuni ce trebuie rezolvate practic... și mai ales uman!... 3. Contribuții europene, pentru a ajuta la clădirea de relații si legături de cooperare. 4. “Voluntari pentru Europa” - o nouă modalitate de a promova în YMCA solidaritatea tinerilor. 5. Cum se poate mobiliza profesionalismul YMCA pentru a împărtăși, a face schimb și întreprinde acțiuni speciale, în realizarea programelor locale sau regionale? 6. Cum să mobilizăm organizațiile locale YMCA, pentru Cooperare cu Mișcarea Internațională? Aurel Savin Președintele A.C.T. din România Tineretul e o sursă de trăire dincolo de netrebnicia vremii între 27-31 mai 1992 a avut loc, în Olanda, la Ernst Sislem Hoeve, Adunarea Generală a Alianței Europene YMCA (EAY), cu privire la activitatea desfășurată pe perioada 1991/1992. “Radu Boroianu slăbiciune pentru Toată lumea s-a întrebat ce se ascunde oare, sub aparenta poziției instabile, din ultima perioadă, a d-lui Dinu Patriciu, de retragere temporală și apoi revenire în Comitetul Director al PNL-AT. Un motiv ar fi fost “neînțelegerea” cu primarul Capitalei, dl Crin Halaicu, s-au gîndit mulți. Dar iată că ieri, 30 iunie a.c., am avut surpriza să aflăm că problema a fost mult mai gravă decît ni se prezenta. “Nu este vorba de simple certuri între grupuri ale aceluiași partid. Este o confruntare puternică între curentul reformator și cel conservator, de care aminteam, odată cu desprinderea noastră din PNL”, a declarat dl D. Patriciu, la conferința de presă săptămînală a PNL-AT. “Votul meu a fost o lungă perioadă împotriva intrării în Carta pentru Reformă și Democrație, la fel cum m-am opus și intrării în guvernul Roman. Dar a trebuit întotdeauna să ne supunem majorității fostului Comitet Director”. Acea majoritate a controlat și impus, pe o perioadă îndelungată, întreaga linie politică a PNL-AT, fără a consulta, cel puțin, organizațiile județene. Astfel, semnarea Cartei, ca și ideea intrării într-un eventual guvern de coaliție Roman, a fost inițiativa d-lui Radu Boroianu, care avea o slăbiciune specială pentru P. Roman, “pe care-l cunoștea de mai multi ani”, iar realizarea primului obiectiv s-a făcut la presiunile sale. “Pentru toate greșelile partidului nostru, a fost atacat, din păcate, și obligat să suporte consecințele doar dl D. Patriciu”, a declarat dl Horia Rusu (membru al Comitetului Director). Datorită alegerii altui Comitet Director, la Conferința Națională de la Brașov, s-a crezut că nu este necesar “să fie răscolită istoria partidului”, în speranța că situația se va schimba în bine. De aceea, nu s-au făcut publice numeroasele presiuni venite din partea acelei “organizații organizate (sic!) după metode masonice”, s-a pronunțat dl H. Rusu. Grupul respectiv, vizibil deranjat în primul rînd de poziția unanimă a organizațiilor județene, privind aderarea la Convenția Democratică, a încercat aplicarea unei strategii, “pentru a pune iarăși mîna pe conducerea partidului”. Metodele folosite în continuare, au constat în boicotul ședințelor Comitetului Director (mărit, între timp, la 10 membri) prin absenteism, ca și diferite presiuni de alt gen, făcute în urma contactelor cu unii membri ai PNL. în acest fel, s-a lansat chiar și ideea - vehiculată în destul de multe publicații - retragerii din CD și a realizării unei coaliții cu PNL. Totul a culminat cu convocarea dlui Patriciu, în ap. 712 de la Hotel Athéné Palace, pe data de 3 iunie a.c. și impunerea semnării unei cereri, de retragere din Comitetului Director al PNL-AT, a acestuia. D.P. acceptă, “pentru binele partidului”, ținînd cont si de calomniile îndreptate asupra sa de dl Halaicii. Strategia respectivă se repetă pe 25 iunie a.c., grupul teroristo-mason fiind format din: Viorel Cataramă, Radu Boroianu, Andrei Chiliman, Radu Cojocaru, Călin Popescu-Tăriceanu minus domnii Mihai Carp și Gheorghe Toduț, prezenți și ei la primă întîlnire. Victimei D. Patriciu i se propune “constituirea unui grup paralel care să se substituie, din umbră, Comitetului Director actual”. Asupra domniei sale nu s-a practicat chiar un șantaj, pentru că” nu mă au cu nimic la mînă”, ne-a asigurat cel în cauză. Atitudinea, cel avea o Romană puțin oscilantă, a d-lui Călin Popescu- Tăriceanu, care a depus mărturie, ulterior, asupra procedeelor folosite de ceilalți patru, s-a încercat a fi motivată de numeroasele presiuni la care a fost supus. “Dumnealui este, de altfel, un adept fervent al CD, categoric împotriva unei coaliții cu PNL,sau a ieșirii din CD”. Toate aceste jocuri periculoase explică, printre altele, și cererea de retragere a d-lui Boroianu, “pe motive de sănătate”, intervenită la un moment dat, în Comitetul Director al preconizatei Federații Liberale, din care ar fi trebuit să facă parte si PNL-AT (în viziunea puciștilor), se dorea racolarea a cinci tineri liberali, ca și a d-lui René Radu Policrat, ca președinte de onoare. Acesta din urmă, se urmărea a fi convins de dl Patriciu, în cazul în care și el ar fi acceptat. Drept recompensă, dumnealui ar fi ocupat postul de vicepreședinte, în subordinea directă a potențialului președinte Radu Cojocaru. Motivul refuzului acestui compromis ne-a fost dezvăluit de dl Patriciu: “Ne putem uni cu orice partid de orientare liberală, dar nu cu unul care a renunțat demult la politica liberală și care a pactizat cu mișcarea stîngistă din țară, devenind «floare la butonieră» a acesteia”. Sesizată asupra acestor stări de fapt, Curtea de Arbitraj și Conciliere a PNL-AT hotărăște în data de 29 iunie a.c., excluderea din partid a domnilor Andrei Chiliman și Radu Cojocaru si supune atenției Consiliului National (care se va întruni sîmbătă 5 iulie, a.c.) procedura de excludere din partid a domnilor Viorel Cataramă și Radu Boroianu, a consemnat Marina Georgescu k Europa încă mai așteaptă rapoartele nedezbătute Dezbaterile din prima zi a sesiunii extraordinare a Senatului s-au concentrat asupra continuării și finalizării proiectului de Lege privind organizarea judecătorească. Partea cea mai discutată a fost cea finală, privitoare la anexe și anume problema înființării de noi judecătorii în județe. Criteriul înființării acestor judecătorii nu poate fi decît unul singur, acela în funcție de numărul orașelor din respectivul județ. în principiu, legea aprobă mărirea numărului de judecătorii, cu două sau trei în plus față de cele existente. De exemplu, în județul Alba, unde există judecătorii la Alba-Iulia și Cîmpeni, s-a propus înființarea de noi judecătorii la Aiud, Blaj și Sebeș. Reprezentantul Ministerului a spus că, în afara criteriilor pur judecătorești, e necesar a fi consultate și anumite accesorii, ca de pilda: harta rutieră și mersul trenurilor. Intervenind, dl senator Zegrean a propus o soluție simplă și unitară pentru întreaga țară și anume reînființarea tuturor judecătoriilor desființate abuziv în 1968. Practic, senatorii nu-și cunosc decît situația și necesitățile din județele proprii, dar cum e necesar votul plenului Senatului atunci se susțin între ei în ce privește propunerile pe care le fac. în afara acestor probleme de pe ordinea de zi, revenimi la chestiunea Consiliului pentru audiovizual, care la Senat, nu a reușit să-și desemneze reprezentanții. De exemplu, dl senator Demeny (UDMR) nu este acceptat, pare-se, de reprezentanții FDSN. De asemenea, mai menționăm propunerea dlui Vasile Bihon, acreditat al Radioului pe lîngă Senat, de a face parte din acest Consiliu pentru audiovizual, din partea FSN, în încheiere, aducem cîteva precizări: privitor la chestiunea rapoartelor citite în Parlament și nedezbătute pînă azi. Raportul privitor la evenimentele de la Tg. Mureș, din 1990, nu a fost dezbătut; raportul asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990, la care s-a lucrat șapte luni. După ce a fost prezentat în două variante, a opoziției și a puterii, în fața Consiliului Europei la Paris și la Parlamentul Europei și s-a promis acestor două foruri europene că va fi dezbătut în Parlament, a rămas literă moartă. Delegațiile, care au prezentat ambele rapoarte au fost compuse din: dl Oliviu Gherman, Liviu Mureșan, Radu Ciontea,, Sergiu Cunescu și Sabin Ivan. In afara faptului că s-a promis forurilor europene dezbaterea rapoartelor în Parlament, a mai existat și angajamentul, din partea acestor delegații de publicare a unei cărți albe asupra evenimentelor pomenite, carte care nu s-a făcut. Dl senator Sabin Ivan a cerut, în repetate rînduri, punerea în practică a angajamentelor luate în fața Europei și a țării, dar problema a fost mereu amînată, iar în 29 iunie s-a aflat că nemaifiind timp în această sesiune, respectivele rapoarte vor fi dezbătute de viitorul Parlament. a consemnat Petru Ionescu I PAGINA 2 Cum respectă dl Dan Marțian Legea privatizării o nouă confruntare a avut loc ieri în Adunarea Deputaților. Dl Victor Boștinaru (FSN) a cerut să fie anulate numirile celor trei persoane desemnate de Biroul Permanent pentru Consiliul de Administrație al Fondului Proprietății de Stat. Dintre cei trei numiți, dl Nicolae Radu e secretar al Biroului iar dl Paul Ciobanu e chestor, membru la rîndul său al acestui Birou. Dl Dan Marțian i-a replicat dlui Boștinaru că n-a făcut decît să urmeze procedura prescrisă de Legea privatizării. într-adevăr, în această lege se spune că Biroul Permanent numește trei dintre membrii Consiliului de Administrație fără să specifice că aceștia nu trebuie să facă parte chiar din Birou. La constituirea Consiliului de Administrație al Fondului Proprietății de Stat, care e format din 17 membri, cinci sunt numiți de Președinte, cinci de Guvern, trei de Senat, trei de Camera Deputaților, al șaptesprezecelea fiind directorul Agenției Naționale de Privatizare, membru de drept. Amintim că Fondul Proprietății de Stat se constituie conform Legii privatizării și cumulează 70% din capitalul social al întreprinderilor. Celelalte patru Fonduri ale Proprietății Private se constituie din 30% din capitalul întreprinderilor. Dl Boștinaru a revenit la microfon și a declarat că cei doi deputați numiți sunt dintre cei care s-au opus privatizării, considerând că legea este antinațională și antidemocratică și s-a întrebat dacă Biroul Permanent este o instituție de drept divin ale cărei hotărîri nu pot fi schimbate, sau reprezintă interesele politice din Cameră. Dl deputat a remarcat că Biroul se rupe de Cameră, votul pe care l-a dat avînd caracter politic și urmărind blocarea privatizării. Dl Dan Marțian a insistat asupra faptului că n-a făcut decît să respecte legea. Dl Cevdarie (MER) a remarcat că tocmai dl Paul Ciobanu, care s-a opus acestei legi, va veghea la aplicarea ei. Reamintim că Fondul Proprietății de Stat e o instituție care are sarcina să acționeze în direcția privatizării, deci a propriei desființări. Dl Stancov (FSN) a remarcat că a spune că e moral să beneficiezi de legea pe care ai dezavuat-o în proiect este dovada unei mari perversiuni și a presupus, la rîndul său, că se încearcă blocarea privatizării de către Biroul Permanent al Camerei. Dl Ion Mihuț (FSN apripa “Un Viitor pentru România”) a pus punctul pe “i” și a acuzat Frontul că vrea să inițieze un vot de neîncredere în actualul Biroul Permanent, cu scopul de a-și pune oamenii lor în loc. Dl deputat Stoica (FSN), în replică, a constatat că articolul 61 al Constituției, deși prevede că președintele Camerei nu poate fi schimbat, menționează totuși că membrii Biroului pot fi revocați. Dl Bedros Nae (PNL) a propus ca aceste numiri să se facă în urma unor audieri și a cerut deputaților să decidă dacă numirile trebuie făcute conform opțiunilor politice sau competențelor. Deputatul liberal a observat că se încearcă obținerea controlului politic al privatizării în loc să se urmărească eficiența privatizării. Intervenția dlui Constantin Sorescu (FSN), care a cerut Biroului Permanent să revoce numirile și să adopte acele numiri care să impulsioneze privatizarea, a avut darul să-l enerveze pe dl Dan Martian. Președintele Camerei a tinut să specifice că în lege nu este prevăzută procedura audierilor în cazul acestor numiri. Dl Sorescu a revenit pentru a remarca că “avem încă o dovadă că sîntem în plină restaurație comunistă, vizibilă și în modul în care a fost schimbată componenta politică a celor două Camere. Aș putea folosi cuvîntul escrocherie... Electoratul a fost înșelat...” O parte a sălii a aplaudat această intervenție în huiduielile celeilalte părți. Dl Bedros Nae (PNL) a acuzat Frontul că a adus țara la dezastru. Dna Marta Țărnea (FSN) a replicat că legile reformiste ale Frontului au fost obstructionate prin numiri de genul celor în discuție. Aplicînd “legea” dl Dan Martian a avut și de această dată cîștig de cauză: cei numiți, au rămas numiți în continuare și nici Biroul Permanent n-a putut fi revocat, în continuare s-a lucrat la proiectul de Lege al organizării și funcționării Curții de Conturi adoptîndu-se pînă în prezent 67 de articole. a consemnat Gabriel Klimowicz i * Am văzut oameni care ne mustră că există Carmen Dumitrescu Am făcut drumul preferat, de la Universitate la Piața Romană, întorcînd capul de la dreapta la stînga, și invers, ca la un meci de tenis. “Mingea” mea e fenomenul străzii. De o parte și de alta a bulevardului Magheru sînt magazine normale si improvizații cu gratii ca la pușcării. De o parte si de alta, întîlnesc cerșetori de profesie ca și persoane constrinse de pensiile mizere, de șomaj, să închidă ochii și să întindă mîna. De o parte și de alta, tremură trupuri fără mîini si picioare, chircite pe trotuar, care, pentru 5 lei, dau binecuvîntarea Celui de Sus. Copiii de țigani sînt pretutindeni și se tin după trecători pînă obțin ce vor. Ceilalți, copiii străzii și nu numai ei, acum au apărut și liceeni, stau în mijlocul circulației, la stopuri și, pînă cad de oboseală, curăță parbrizele pentru cît le aruncă pe geam stăpînul autoturismului, cu ochii la culorile semaforului. Toată această lume pestriță este reflexul imposibilității de a trăi într-o cursă a prețurilor, la viteza rally-ului Monte Carlo. La casele de schimb, ziua de ieri devine o amintire plăcută. Dolarul crește, iar leul e la pămînt. La librăriile și tarabele de pe bulevard, cărțile și ziarele ne lasă bucuria întreagă, că măcar putem citi ce vrem, dacă avem destui bani în buzunar. Ziarele nu mai dispar ca pîinea scoasă din cuptor. Le găsim inerte a doua zi. Prețul e o barieră ca și o anume blazare față de compromisurile politice. După desemnarea candidatului unic al Convenției Democratice, tirajele, chiar triple, ar fi fost înghițite de avalanșa de curiozitate. N-am văzut un om fără un ziar. De o parte și de alta a bulevardului, se comenta, învins, Rațiu? învins, Manolescu? Care e rațiunea? Sindromul Halaicu e repetabil? Cuvintele lui Corneliu Coposu sînt întoarse pe o parte si alta: “Nu vînăm comuniști. Sîntem contra ideologiei marxist-leniniste, împotriva comunismului. Dovada cea mai bună a obiectivitătii noastre si a ideii de reconciliere e că n-am ținut seama de calitatea de membru de partid a dlui Constantinescu, atunci cînd l-am promovat pentru candidatura la suprema funcție.” Principalele ziare rețin fair-playul marelui învins. Ion Rațiu i-a dăruit o garoafă dlui E. Constantinescu, cu care s-a înfruntat pînă la ultimul tur, decisiv. N-am fost de față la această scenă, dar am trăit alta, care face parte tot din biografia dlui Ion Rațiu: înainte să demisionez de la Televiziune, realizam emisiunea “TV vă ascultă”. Alesesem o direcție precisă pentru cele 30 de minute, oameni singuri și cu puterile măcinate de regimul comunist, care nu găsesc înțelegerea cuvenită nici după revoluție, într-o noapte tîrziu, am prezentat pe micul ecran cazul unei familii disperate. Fiica de 16 ani nu a trecut de dimensiunile unei păpuși de 60-70 cm, suferind de o boală gravă. Mama, doborîtă de tristețe, a venit cu mica domnișoară, care ar fi trebuit să danseze, paralizată, purtînd-o în brațe, și a povestit în fața țării calvarul ei. Domnul Rafiu s-a aflat printre telespectatori, a fost impresionat de această dramă și a ținut să cunoască de aproape nefericita familie. Ce a urmat? Domnul Rațiu s-a oferit să suporte pentru mama, tata și fiica, drumul în Germania, la un consult super specializat. Dl Rațiu nu era la primul gest de acest fel. La sediul FSN de pe Bulevardul Magheru, în vitrină, sunt lipite tăieturi din presă și ceea ce e de remarcat, nu sunt numai din ziarul “Azi”. Dl Cristoiu a fost “preferat”, într-una din zilele trecute, cu ultimapagină a “Expres Magazinului”.; Bineînțeles, că este prezent permanent..., fotografiat liderul Frontului, în cele mai fotogenice clipe, încercînd să seducă pe oricine trece prin fata sediului. Fiind si ziuanumelui său, declarațiile de iubire și devotament acopereau ce mai rămăsese din vitrinele unei foste prăvălii. Piața Universității si-a mai dobîndit un înscris durabil și cu ecou în sufletele multora. Lîngă numele lui Marian Munteanu, pe peretele Institutului de Arhitectură, cineva a scris cu litere mari și îngijite: “Monarhia salvează România!” Cum cade seara, reclamele luminoase încep să se contureze. Se detașează, la mare distantă, copacul cu miile de lumini, de la magazinul cu chinezării. E o feerie în care fiecare vrea să pătrundă, chiar dacă, a trecut de cinci ani. După baia de lumină și puritate, la primul colț, o făptură gîtuită de astm șoptește că nu a mîncat de cîteva zile. Brusc, începe o ploaie gălăgioasă care curăță bulevardul de pierde-vară. Alerg către metrou, privindu-1 neîncetat fie octo-genarul asmatic care rămîne indiferent la dezlănțuirea naturii. Regret că nu am conturile dlui Cataramă. Domnule Iliescu, cînd ați dat ultima oară de pomană unui cerșetor? Șie ce ați făcut în timpul mandatului dumneavoastră pentru el, care, iamăvară, ne mustră că există?