Cotidianul, ianuarie 1993 (Anul 3, nr. 1-24)

1993-01-04 / nr. 1

TIDIANUL LUNI • 4 IANUARIE 1993 OPINIA Semne bune anul n-are Florin Gabriel Mărculescu Fi­ra 1993 un an mai bun decît cel abia încheiat? întrebarea conține, evident, o apreciabilă doză de retorică și, de fapt, formularea ei nici nu îmi pare necesară cîtă vreme semnele adversității și nenorocului sînt clare și sîntem constrînși să constatăm că prăbușirea noastră va continua cu o brutalitate sporită. Unificarea cursurilor leului - măsură de care guvernul Stolojan a făcut atîta caz, s-a dovedit în cele din urmă a fi o fata morgana și astăzi privim cu gura căscată la prăpastia care separă cursul oficial al monedei naționale de cel practicat la negru. De la 430 s-a ajuns la 460 lei pentru un dolar, dar știm bine că realitatea e mult mai severă și nu este cîtuși de puțin exclus ca semnul egalității să se afle undeva dincolo de 600 de lei. Potolit cu greu, dansul funambulesc al inflației se va dezlănțui în scurt timp și prin mai sau iunie prețuri care acum ne îngrozesc vor deveni subiect de duioase amintiri. Retragerea totală a subvențiilor va fi floare la ureche în comparație cu verticala negativă a leului. Și apoi să nu omitem că în prima jumătate a anului pîinea ne va veni în întregime din import și numai printr-un miracol sau, cum spun înalte fețe bisericești, de va vrea bunul Dumnezeu să se milostivească spre noi, vom mai avea parte să simțim savoarea grăunțelor autohtone. Autoritățile nu au întreprins practic nimic pentru a accelera procesul privatizării în agricultură și nu s-a făcut nici cît negru sub unghie pentru a veni în sprijinul puținilor împroprietăriți cu acte în regulă. Țăranul este lăsat să se zbată în neputință, doar­ doar i se va domoli cerbicia și va accepta să se întoarcă de “bună voie”pe drumul asociațiilor controlate de stat. Aceeași calculată lipsă de perspectivă domnește și în restul economiei, nomenclatura încăpățînîndu-se să o țină în căpăstrul rigid al etatizării și dirijismului. Retras în umbră ca ideologie, comunismul calcă improductiv pe propriile-i urme, pretinsa reformă nefiind altceva decît superficiale pritoriri de nume, firme și adrese. Ar fi mai mult decît o copilărie, ar fi de-a dreptul nerozie să-ți închipui că firma Iliescu - Co. ar fi dispusă să opereze în profunzimea structurilor, cu riscul de a-și tăia craca de sub picioare. Deocamdată se bucură de avantajele puterii pure și de roadele unei demagogii cu care mai-marii zilei au reușit să sucească mințile unei bune părți a electoratului, nutrind speranța că înrăutățirea climatului internațional le va oferi oxigenul unei cît mai îndelungate supraviețuiri. Altminteri, își dovedesc la tot pasul incapacitatea și neputința, guvernanții împleticindu-se în soluționarea eternelor și tot mai încîlcitelor dureri ale existenței noastre de zi cu zi. De la instalarea lui Văcăroiu am început să credem că nu mai avem guvern, echipa ministeriabililor epuizîndu-și forțele și puțina imaginație pe butelii, păcură, benzină, ceapă, cartofi și alte griji domestice, cu certitudine incapabili să cuprindă întregul și să schițeze un început de redresare și speranță. Sleiți de mizerie și șomaj, oamenii par a se fi resemnat și o liniște nefirească s-a așternut peste o țară împotmolită în deznădejde și apatie. Neavînd ce oferi, Iliescu ne îndeamnă cu prefăcută smerenie să avem tăria morală de a nu ne lăsa copleșiți de greutăți, dar și el pare a fi conștient că acalmia vestește de regulă furtună. Dincolo de grijile interne, ca primă urgență se impune, însă, sîngerosul conflict întreținut de intoleranța comuniștilor grupați în jurul lui Miloșevici. Privim seară de seară atrocitățile din Bosnia și Hercegovina, încrezători că ele se petrec undeva pe altă planetă și nu au nimic în comun cu noi. Din păcate, lucrurile nu stau deloc așa. în joc sunt interese strategice majore ale Kremlinului și asta explică ezitarea de pînă acum a Occidentului de a recurge la soluția armelor pentru a înăbuși un incendiu ale cărui flăcări riscă să se extindă cu repeziciune. Reunite la Geneva, părțile beligerante nu par dispuse să accepte compromisurile și concesiile imaginate într-un ultim și aproape inutil efort de către arbitrii internaționali ai confruntării. Deși nu ni s-a spus nimic, nu încape îndoială că Iugoslavia se află printre punctele prioritare ale convorbirilor în curs Bush-Elțîn. In ceea ce ne privește, se pune o singură întrebare: vom ști să ne păstrăm intr-o perfectă neutralitate sau ne vom lăsa tîrîți de o conducere aservită Moscovei în nebunia ultimă a totalitarismului? Specializați în minciună, duplicitate și dezinformare, guvernanții vor fi puși, probabil, în situația de a-și arăta adevărata față. îi va constrînge poziția geopolitică a României, legăturile Moscovei cu Belgradul realizîndu-se de zeci de ani (și) prin intermediul Bucureștiului. Complicitățile mafiei comuniste internaționale sunt în actuala conjunctură tot­­ m mai greu de camuflat. Semne bune anul­­­are. Tranziție la anu­l sau la mulți ani? Banca Națională a României distribuie o broșură intitulată “Politica monetară în perioada de tranziție”, în limbile română și engleză. Este evident, o lucrare de popularizare, căci nu își propune să răspundă exigențelor specialiștilor nici prin cantitatea de informație și nici prin sistematizarea expunerii. BNR încearcă să capteze bunăvoința opiniei publice prin răspunsuri la o duzină de între­bări mai des întîlnite, într-un limbaj foarte accesibil. Amatorii de esoterism s-ar putea amuza de combinarea numărului de 22 de pagini (cîte litere sînt în alfabetul ebraic) cu 12 răspunsuri. Dacă autorii au urmărit intenționat această combinație de numere înseam­nă că au vrut să spună totul. Dar nu au reușit. Căci rămîne, cel puțin, o a 13-a întrebare deosebit de importantă, pînă cînd intenționează actualul sistem bancar din România să își conserve poziția de mono­pol? Dacă în România ar exista mai multe bănci, concurente, este greu de crezut că BNR ar fi putut impune o creștere atît de mare a ratei dobînzii.­­Fiindcă nu este spațiu suficient acum, vom argumenta într-un articol viitor de ce creșterea ratei dobînzii se explică pe de o parte numai prin influența inflației, iar pe de altă parte prin poziția de monopol a actualului sistem bancar). De dragul profi­tului ridicat de monopol, BNR împiedică apariția concurenței prin toate mijloacele, legale și ilegale. Legal, dar nu și legitim, inițiativele de înființare a noi bănci sînt descurajate prin condiții extrem de greu de îndeplinit, cum ar fi capitalul minim inițial, care trebuie să fie exagerat de mare. Dacă dorim realmente să încurajăm între­prinderile mici și mijlocii trebuie să permitem înființarea de bănci mici, de interes local, singurele în măsură să finan­țeze proiecte de investiții foarte numeroase și de mică amploare fiecare. Fără dezvol­tarea unei rețele vaste de bănci mici, concurente ale actualului sistem bancar monopolist, sînt extrem de slabe șanse de dezvoltare a micii producții de mărfuri. Practica actuală dovedește că, de fapt, nu se dorește dezvoltarea micii producții. în ceea ce privește metodele ilegale, prezentăm ca probă nota nr. 388/2.12.1992 a Uniunii Naționale a Patro­natului Român, semnată de Ștefan Chelariu, președintele Colegiului director­ “Uniunea Națională a Patronatului Român” ce are 46 de federații Dr. Mircea Ciumara județene cu personalitate juridică, deci în toate județele țării, precum și în orașele ce au fost județe ca Roman, Bîrlad, Caracal, Dorohoi, Sighetu Marmației etc. De asemenea, are afiliate Asociația Generală a Inginerilor din România, Asociația Ingi­nerilor Privați din România, Societatea de Management Română, Asociația de Consultanță în Management Română, Asociația Femeilor Managere din România, Asociația Meseriașilor și Comercianților Particulari din România și Fundația Republica Moldova - România. Constatînd că băncile la care au deschis conturile nu practică o deservire bună a clientelei, se continuă folosirea unui mare exces de birocratism, în dauna bunei deserviri și a ope­rativității în operațiuni, la care se mai adaugă decontări eronate între clienți, văduvind de disponibilități bancare pe unii din deponenți, a decis organizarea băncii proprii sub denumirea de PATRON BANK. Surprinși sîntem că pentru instrumentarea dosarului depus au trecut 6 luni, depășind termenul legal, ne vedem obligați de a întreba Guver­natorul Băncii României dacă este de acord cu privatizarea și dacă este, de ce nu o respectă și cum își explică faptul că timp de 6 luni nu s-a dat avizul solicitat pentru PATRON BANK - Banca Patronilor Privați din România. Pînă nu se sparge monopolul bancar actual nu este nici o șansă ca perioadei de tranziție să i se întrevadă un final. Din anumite puncte de vedere ea nici nu a început. Acum, după Anul Nou, rugăm Banca Națională să răspundă și la a 13-a întrebare, ca să știm dacă tranziția este intenționată la anu’ sau la mulți ani. “Am jurat să apăr interesele Țării și ale Neamului” (urmare din pagina 1) Români. In ciuda tuturor piedicilor pe care mi le-au ridicat în cale comuniștii și urmașii lor, în acești 45 de ani de exil, am reușit să mențin legătura sufletească cu voi toți. ■ Au trecut trei ani de la revoluția care­ ar fi trebuit să ne aducă democrația. Faptul că eu, român prin naștere ca și voi, sunt încă nevoit să mă adresez vouă din străinătate dovedește cât de departe se află Țara de libertatea adevărată. Pentru acei conducători care nu au înțeles ce este democrația,, doresc să repet lucruri care pentru mulți sunt de mult și­ bine cunoscute. Democrația nu înseamnă alegeri pe care oricine le poate numi libere, dacă deține autoritatea, nici permisi­unea de a scrie în presă orice pentru a se putea afirma că există libertatea cuvîntului. Democrație înseamnă măsură în tot și în toate și înțelegere pentru toți. Democrația nu se dovedește prin vorbe, ci prin fapte. De aceea, ea nu poate renaște din minciună sau jumătăți de adevăruri. Țara noastră continuă să nu fie acceptată ca un partener egal de țările europene, iar ca practicantă a democrației nu de toată lumea. Una dintre urmările nefaste ale acestei realități este că astăzi România se numără printre puținele țări cărora li s-a refuzat clauza națiunii celei mai favorizate de către Statele Unite ale Americii. Am rămas în urma Poloniei, a Ceho­slovaciei și a Ungariei, în mai toate domeniile, într-un moment în care avem nevoie, mai mult ca oricînd, ca eforturile noastre să fie sprijinite de prieteni. Ignorând aceste evidențe, autoritățile fac eforturi înjositoare, având drept scop spălarea reputației câtorva persoane, așa încât, oriunde merg astăzi, sunt nevoit să apăr cu toate puterile imaginea țării noastre, care nu are nimic în comun cu acele persoane. Români. Acum mai bine de 50 de ani, ca toți Regii României, am jurat să apăr întotdeauna unitatea și interesele Țării și ale Neamului . Ca și înaintașii mei, nu am nici cea mai mică intenție de a-mi încălca jurămîntul! Regatul, Biserica și Neamul sunt și voi rămâne veșnic un tot, trei stâlpi ai românității. Actualilor conducători le este teamă de prezența mea în România pentru că ei știu că această treime stă la temelia țării, că ea îi dă forță și unitate. Acum, în greul iernii, vă cer tuturor, ca o datorie față de Patrie : nu vă pierdeți speranța, continuați, fiecare, lupta pentru refacerea prosperității naționale. Fără îndoială, anul viitor ne așteaptă cu noi greutăți și noi primejdii. Noi avem nevoie de o democrație întemeiată pe refacerea legăturilor firești dintre oameni, pe o economie care să țină seama de nevoile individului și deopotrivă ale națiunii pe continuitatea instituțiilor istorice. Cred în puterea noastră de a ne ridica spre adevăr. Cred în puterea noastră de a readuce belșugul în țară, cred în cinstea românilor, cred în dreptul tuturor de a duce o viață mai bună. Credincios datoriei mele istorice, voi lupta cu voi, pentru voi, oricând și oriunde. Fie ca acest an să vă aducă libertate, fericire și belșug, vouă și familiilor voastre! Fie ca acest an să-i reunească pe toți românii într-o țară mândră și stăpână pe soarta ei! Fie ca acest an să pună capăt suferințelor și despărțirii noastre! La mulți ani cu sănătate și noroc! Așa să ne ajute Dumnezeu! m •../•? • m mm:: ■ •; / * ■: Fa­hnv! ' 'JP .: ■ ':i­ .!•■ .i îjpi i. i. j . s­i •• ■ / . i­'p.t • .» ";T­­/ /’. ■•. •. ..... ~T...■ [UNK]—.---:__________L • ii: ,••'­•Ț’ Timișoara crede în lacrimi Sînt destui cei care deplîng sfîrșitul comunismului ceaușist, ajungînd pînă la a condamna un întreg oraș - Timișoara - pentru începutul ieșirii acestei țări din anor­malitate, din chinga totalitarismului torționar, în care am fost ținuți aproape o jumătate de secol! Reproșul merge mînă în mînă cu invectiva, perorîndu-se chiar în Parlament, că acolo, în inima Banatului, se pregătesc și acum lovi­turi de stat, destabilizări și chiar “autonomii” sau omucideri... Scenariile imaginate în Capitală s-au înmulțit spre mijlocul lui decembrie, cînd Timișoara se pregătea să-și plîngă morții de acum trei ani și să-l întîmpine pe M.S. Regele Mihai I al României, de Crăciun. Nimic fastuos, nimic grandilocvent, nimic incitator. Pe de o parte, multă durere, aproape mută, scăldată în lacrimi și acoperită cu giulgiurile slujbelor de pomenire, cuvinte izvorîte din har dumneze­iesc, au venit să fie lîngă revoluționari, în orașul martir de pe Bega, oameni din cîte zări are țara, crezînd în suferințele semenilor, pentru că și ei trecuseră prin astfel de urgii, și ei luptaseră împotriva “hidrei roșii”. Durerea și speranța le-au fost b­ant, chir că vorbeau românește, ungurește, nemțește sau sîrbește. Toți se închinau aceluiași Dumnezeu, învățînd unul de la celălalt crezul toleranței, chiar dacă se închinau în chip ortodox, catolic, unit sau protestant, precum eroii Revoluției zac alături în pămîntul înghețat. Lespezile de marmură sînt aceleași^ doar numele cioplite în ele diferă. In Catedrală, martirii erau evocați sub semnul unicei Cruci a creștinătății - Crucea Mîntuitorului, Crucea mîntuirii noastre. Totul s-a săvîrșit fără... vărsări de sînge, ruperi de țară și intervenții străine, destabilizatoare puteau fi socotite doar rugăciunile! Și nimeni n-a avut de pătimit, pentru vorbele minci­noase, pentru incitarea la violență, pentru denigrarea zecilor de mii de Valentin Hossu-Longin cetățeni care nu au altă vină decît aceea că nu vor să uite trecutul apropiat cu ororile lui comuniste. Pomenirea eroilor și parastasul lor nu s-a încheiat cu... boi la frigare, butii de vin și chiolhanuri de tip parlamentar! Pe de altă parte, a fost raza de lumină ivită în așteptarea Suveranului. Zile întregi, ceața acoperise cîmpia Begăi și în chiar dimineața sortită sosirii Familiei Regale s-a împrăștiat ca un abur. Numai gerii și promoroaca rezistau soarelui. Din înalturi puteau coborî cîte avioane încăpeau pe aeroportul internațional. In Gara de Nord soseau trenuri peste trenuri. După o noapte și mai bine de drum, sute de oameni erau întîmpinați cu vorbele: “Nu mai vine Regele!” Dintre noii sosiți, cu drapele, portrete și pancar­te, unii plîngeau, alții blestemau și alții nu credeau. Și toți porneau spre centrul orașului. Spațiul renăscut din ruine și flăcări, doar troițele de închinăciune amintind grozăvia din acel decembrie ‘89; cea din fața Catedralei era înconjurată cu coroane de flori, în mijloc fiind coroana de­pusă în numele Majestăților Lor Regele Mihai și Regina Ana. Vitrinele înalte, luminoase și împodobite precum pe marile artere comerciale din Occident așteptau Crăciunul și pe Suveranul Româ­niei; chipul său era imprimat și pe pieptul unor­ tricouri deosebit de frumoase. In holul hotelului “Continental”, unde se afla Statul Major al primirii oaspeților, lumea vorbea în șoaptă, subliniind atmos­fera de apăsătoare tristețe ce începuse să se aștearnă peste oraș. ... Era Ajunul. Cu puțin înainte de ora 11, o coloană de mașini pornește spre aeroport. în prima este Primarul, acel bărbat sobru, cu chi­pul luminat din interior, care, ca orice gazdă, își primește invitații în poartă, cu un superb buchet de flori. în poarta albastră a Timișoarei, simbolica primire se petrece în liniște și demnitate, florile sînt împărțite unor ziariste și ne retragem precum am venit. Cu durere în suflet. Era din plin resimțită încă o palmă pe chipul țării, palmă nemeri­tată, menită să ne arunce iară­și iară în afara Europei, călcîndu-se în picioare legi și datini, drepturi ale omului și principii de drept internațional. Oameni nevoiți să suporte hachițe și “principii” bolșevice, minciuni și metode ce le-am crezut îngropate concomitent cu eroii Timișoarei, Sibiului, Cluju­lui și, în special, ai Bucureștiului. încă o dată, Puterea și-a demonstrat slăbiciunea, frica și, mai ales, dezin­teresul, față de credibilitatea în democrația originală românească. Și a venit Crăciunul. Slujba în Catedrală a înălțat sufletele cernite, colindele au alungat lacrimile și cuvîntul Episcopului despre Marea Absență a subliniat faptul că iar sîntem singuri, nemeritat de singuri... La sfîrșit, închinătorii la ieslea Noului Născut s-au oprit pe treptele Sfîntului Lăcaș, ctitorit de Regele Mihai, ș­i i-au transmis prin gînd spontan urările de bine pentru El și Țară. Nimic vindicativ sau provoca­tor, de așa manieră încît “forțele de ordine” masate și mascate strategic pe străzile înconjurătoare, încă din ajun, au rămas în autocamioanele cu prelată, fără a fi nevoie să se folosească de ... scuturi. Timișoara își prelungea durerea cu acel senti­ment al demnității cu care crezuse că va învinge comunismul multila­teral dezvoltat! Și cum speranța nu moare, din sute de piepturi s-a ridi­cat IMNUL REGAL... Cei mai mulți dintre ei, în decembrie ‘89 nici nu-1 auziseră vreodată. Acum, corul studenților, corul Catedralei, tineri și vîrstnici, români, unguri, germani, sîrbi îl cîntau acompaniați în dangăt de clopot, cu credința în Naștere­­' Renaștere. Din înalturi, veghea Dumnezeirea! După colindat, umblăm cu traista goală prin lume Ultima ședință a consiliului de miniștri, în anul 1992 care, culmea cinismului­­ și conform practicii populismului paternalist al fostelor plenare PCR, s-a preocupat de asigurarea condițiilor termo-energo-agro­­alimentare și de buteliile de aragaz, pe timpul sărbătorilor, a inclus din nevoie expresă și chestiunea cumpărării de cereale, din import și din solda împrumuturilor externe. Faptul că nici n-am intrat în noul an și am și început să umblăm după grîu și porumb prin tîrgurile internaționale scoate la iveală sărăcia lucie din hambarele statului, angrosistul monopolist al pămîntului țării. Se confirmă deci spusele presei de acum cîteva luni,­­ în timp ce puterea ne mințea cu cifre inventate și cu calcule moșmondite de văcăroii din anonimat - că nu avem pîine asigurată decît pentru cîteva luni. Nu din panică sau din isterie provocatoare s-a spus de către cei competenți că agricultura românească, după doi ani de tergiversări și de manevre de a se amîna tăierea nodului gordian, este dezas­truoasă. Vechiul guvern a mințit tot timpul că face, că drege, orbindu-ne cu tot felul de calcule și de cifre pînă ce ex-prim­­ministrul a recunoscut tragedia­­ în ajunul plecării sale din țară. Miliarde de lei aruncate în buzunarele mafiei de partid a tuturor subordonaților și devotaților politicii neocol­­hoznice a Cotroceniului. De Crăciun 1992, iată că ne gîndim că, deocamdată, nu vom avea pîine pentru Paștele 1993. O iarnă pe sărăcie și din sărăcie, în timp ce Parlamentul se autodotează cu filtre de cafea și cu alte... filtre, care să le Marin Bucur înlocuiască pe cele din zestrea lui Ceaușescu. Fostul ministru al Agriculturii, mi-amintesc foarte bine, ca și alți funcționari ai săi, ne-a dat asigurări că avem suficient grîu și porumb,­­ aproape că garanta producția de grîu necesar aprovizionării populației pînă la noua recoltă. Ce ne facem, că acum, de Anul Nou, plecăm după grîu și porumb prin lume, cu sacul gol și cîrpit. Luăm dintr-o parte bani cu dobîndă și scadență, din alta cumpărăm pe ei cum ni se vinde, pentru că nu avem de ales. Orice gospodar își umple magazia toamna. Cine pleacă în puterea iernii să cumpere mălai! Bancherul este rudă de sînge cu negustorul de cereale! în loc de a promova, imediat după Revoluție o politică de refacere a rețelei de fermieri și de ferme particulare, paralel cu reconsti­tuirea micii proprietăți, statul­ neocomunist a continuat să subvenționeze și să protejeze agricultura de stat, sub masca unor așa-zise “societăți”, simple firme vopsite ale fostelor gospodării agricole de stat. Baba-Raba a devenit Raba- Baba­­ și asta se cheamă în pîndirea prezidențială că ne îndreptăm spre economia de piață! Acest nenorocit stat fali­mentar, care cumpără lînă pe dolari, dar refuză s-o plătească în lei producătorilor indigeni, care achiziționează pe valută prîu și porumb, dar nu plătește in lei cît este prețul la tîrg, țăranilor noștri, preferă să plece la cerșit de împrumuturi, decît­­ să purceadă o dată la dreapta judecată strămoșească, în loc de a lansa un tîrg intern, pentru cumpărarea de cereale de pe piața noastră, oferind prețuri tentante în lei, oficialitatea guvernamentală ia valută cu împrumut pentru a cumpăra din străinătate, ceea ce s-ar putea cumpăra din țară. Nu o dată, statul neocomunist a preferat să facă tîrg bun cu firmele străine, decît să recurgă la negustorul și producătorul intern. Noua politică a reformatorilor de “tip” nou, preferă, așa cum proceda și regimul ceaușist, să cumpere cereale pe datorie, de la fermierii străini decît să aibă propriii proprietari bogați în cereale! Cei autohtoni sînt “boieri", “exploatatori”, numai cei externi sînt iertați și tolerați, prin tradiție, de către regimurile comuniste și succesoarele lor actuale. Căci, noua putere conservatorist-comunistă vrea o nouă oligarhie agricolă, formată din cadrele ei de nădejde și nu o nouă clasă de fermieri moderni, puternici și indepen­denți. Cumpărăm grîu de la americani, decît să avem ameri­canii noștri în agricultură. Cumpărăm unt de oriunde găsim, decît să avem fermele noastre Știrbei! La început de iarnă, a ieși cu sacul gol la colț de lume este mai mult decît o rușine națională. Pîinea de la americani, în contul împrumu­turilor în valută forte, în timp ce cîmpurile țării nu pot fi lucrate, iar proprietarii de pămînt sînt încă o raritate infinitezimală, se pare că a rămas alimentul ideal, pe care românii votanți în octombrie 1992, îl preferă pîinii pe vatră sau din cuptor de la “exploatatorii” autohtoni! Dă-i Domnului Doamne poporului român ce-i lipsește pentru a nu mai pleca în miez de iarnă, pe viscol, în căutare de mălai la străini! i Domnul Văcăroiu și-a ales consilierii Surse ale Palatului Victoria dau lista consilierilor dlui Văcăroiu. Primul consilier este dl Emilian Dobrescu, fost șef al planificării în vremea lui Ceaușescu, respectiv președinte al CSP. Mai figurează pe lista consilierilor dlui Văcăroiu ,fostul ministru al Finanțelor, Pîrvu, din vremea odiosului (studii la Moscova), Dumitru Aninoiu, faimosul șef al delegației române la Viena (despre drepturile omului) în urma căreia izolarea României a devenit și mai pronunțată și Ion Desmireanu, fost director al Institutului de Planificare și Prognoză de pe lîngă același CSP”. Crivățul noului an crucial și beția politică în cinstea Sf. loan Crivățul noii democrații, de rău augur, al primelor zile și nopți ale acestui alt an, 1993, strecurat prin ferestre în apartament, mă face să tremur, înfrigurat rău: oare tot de la Răsărit vine el? Comandat “de gata” sa ne înghețe reformarea comunistă... Suflu în mîini cînd scriu acasă aceste rînduri, crivățul prezicerilor destrămării Rusiei neocomu­­niste a lui B. Elțîn, după pulverizarea URSS-ului imperialo-comunist, bate șaua să priceapă iapa pînă la București... • La 30 decembrie 1922 (nu degeaba au ales staliniștii data de 30 decembrie, în 1947, pentru “instaurarea” abuzivei “republici populare” în România ocupată de tancurile bolșevice, se vede treaba, aveau ei de aniversat o catacombă politică statală, ceva) a fost creat URSS-ul: 70 de ani de calvar, pe altarul cărora au fost sacrificați 60 de milioane de nevinovați din motive politice! Tragică aducere aminte... Bate crivățul dinspre Răsărit .(“Rusia va plana trei ani deasupra prăpastiei” de aici înainte, crede, totodată, astrologul Pavel Globa), bate nemilos crivățul peste România, unde azi avem “un regim de esență totalitară și neocomunistă, totalitară pentru că separația puterilor în stat nu există, nici măcar pe hîrtie, pentru că în mîinile președintelui sunt acumulate atîtea puteri discreționare” și “un regim de esență neocomunistă pentru că, pe de o parte, vechile structuri, instalate cu sprijinul armatei roșii după 1945, continuă să existe în numeroase sectoare ale vieții sociale, de la economie și pînă la învățămînt, pe de altă parte, regim neocomunist, pentru că în fruntea statului se găsește un vechi și cunoscut ideolog al PCR, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții ca activist comunist de prim rang, participînd și contribuind din plin la dezastrul național cauzat de ciuma roșie și pentru că majoritatea instituțiilor statului sunt conduse sau împănate de vechi activiști PCR sau de cadre ale fostei securități” (M. Ursachi, “Cuget” 22/’92). Pur și simplu... Bate crivățul din chiar primele zile ale noului an dinspre Răsăritul chinezesc neocomunist, de asemenea­­ ziarul PSM-istului Adrian Păunescu, “Vremea”/ 30 decembrie 1992 ne anunță pe prima pagină, fericit, că “Omul anului” - proclamat de ziarul britanic “Financial Times”, cică­­ este, nici mai mult, nici mai puțin, Deng Xiaoping! Fantastică veste: Tien An Men-ul sîngerează, astfel, iar, în văzul lumii­ și ne taie în carne vie. • Degeaba ne rugăm la ceruri să ne ocrotească: dacă te iei după calendarul oriental, anul 1993 pare a fi un an al păgînilor, al antichriștilor, anul Cocoșului Negru, anul întronării unui sistem autoritar și dur, postcomunist, al revenirii la putere a regimurilor totalitare, reformate! Doamne ferește... Vine sfîrșitul lumii? An 1993 cu catastrofe și calamități naturale, an cu mișcări sociale de anvergură: de ce nu? Nu că sunt eu prăpăstios, dar vreau să cred că Dumnezeul românilor va face minuni în 1993 și ne va feri de nenorociri sufletești, măcar! Chiar dacă Puternicii Zilei ne-au lăsat de izbeliște, oficial, fără speranțe în România încă din preajma noului an... 0 Că n-ați auzit cu cîtă compasiune ne plîngea pe umeri pînă și președintele Ion Iliescu în mesajul său din noaptea Revelionului? De ce să ne mirăm­­ de parcă domnia sa n-ar fi contribuit cu nimic la disperarea noastră, la faptul că am fost aduși la sapă de lemn, programat, în ultimii trei ani, la cîtă nesimțire și cîtă mizerie morală e în stare... • Cîtă vreme, o știm cu toții. “Ion Iliescu a dirijat cu mare măiestrie trei ani de viață politică românească. Este un profesionist infailibil al puterii. De altfel, în istoria comunismului nu o ideologie a fost la putere, ci o tehnică: cum se poate pune mîna pe putere și, apoi, cum se poate menține puterea în mîinile celor care au cucerit-o! Numai moartea biologică a patronului politic nr. 1 mai putea schimba ceva în frigiderele comuniste ale conservării puterii. Urma, apoi, un scurt dezgheț și o nouă congelare a prerogativelor absolutiste în jurul unui alt patron politic suprem” (I. Buduca, săptămînalul “Cuvîntul” 51-52/’92). • Pînă la urmă, fiind inutil să încerci să înțelegi viclenia politică a președintelui Ion Iliescu, domnia sa făcîndu-și oricum mendrele! O viclenie ce, culmea, “este mereu conformă unuia și aceluiași scenariu: crearea de «sosii politice» (idei, personaje care să reprezinte false probleme). Aceste Sosii politice au menirea să atragă asupra lor atacurile adversarului, epuizîndu-le” (Doina Cornea, “România liberă” /30.12.’92), în lupta dlui I. Iliescu pentru menținerea Puterii! După o anume strategie a aducerii pe tapet a unor “legi dure și a unui regim dictatorial” pentru guvernare, care “să justifice niște poziții de forță și care să canalizeze nemulțumirea socială pe făgașul confruntării”, supape ale eliberării nemulțumirilor populare acumulate. Confruntări interetnice, de exemplu, sau sindicate, confruntări sociale sau politice în general ale nefericiților sorții, ale celor păcăliți de la Revoluție pînă azi de demagogie și incompetență... • Fiind clar că în 1993, “dolarul va bate mia, curba inflaționistă va forma ditamai ștreangul de spînzurătoare, iar șomerii vor ieși în stradă cu cuțitul în dinți” (Dan Stanca, “Tineretul liber”/30.12.’92) și Puterea trebuie să inventeze mereu ceva, fie ele și sosii politice, provocări și false probleme... Vai, nouă, săptămîna trecută, alcoolul anului 1992 s-a amestecat cu alcoolul anului 1993 și săptămîna asta o vom tot ține într-o beție în cinstea Sfîntului liber cugetător Ion Iliescu, te pomenești, să mai uităm de sărăcia noastră de duh? Vai, nouă... Liviu loan Stoiciu \

Next