Cotidianul, iunie 1997 (Anul 7, nr. 123-147)
1997-06-02 / nr. 123
r ► Pentru Papa Ioan Paul al ll-lea, actuala vizită în țara sa natală are o semnificație cu totul deosebită (pag. 8) / Foto: Reuters “Nimic nu este mai rău în politică decât neîndeplinirea celor propuse. Acest punct slab generează dispreț și face inutile orice măsuri ulterioare.” (SIMON BOLIVAR - Scrisoare către Bartolomé Salem, Patiila, 20 februarie 1824) Ucraina și Rusia își împart Flota Mării Negre Mult așteptata vizită (vineri și sâmbătă) a președintelui Boris Elțîn la Kiev a dus, după șase amânări succesive, la semnarea mult trâmbițatului Tratat politic de bază, parafat în urmă cu peste doi ani, precum și a Declarației politice privind intenția de colaborare în toate domeniile de activitate. Anterior sosirii lui Elțîn în orașul cu celebrele sale bulevarde mărginite de castani, Serghei Iastrjembski, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, afirmase că această vizită “este cea mai importantă acțiune întreprinsă de liderul de la Kremlin, în 1997”, și că ea va rezolva toate divergențele dintre părți. Mai mult chiar, din dorința de a conferi o notă sensibil egală ceremoniei de la Kiev, el a precizat că semnarea săptămâna trecută, la Paris, a Acordului dintre Rusia și NATO “pălește” în fața evenimentului de consumat la Palatul Mariinski. Relevând, la rândul său, “semnificația uriașă” a Tratatului semnat cu Rusia, Leonid Kucimanu a ezitat să afirme cu satisfacție că, “în prezent, la Moscova scade numărul oamenilor politici ce apreciază că Ucraina mai poate fi supusă prin forță și ținută în stare de vasalitate”. Perfect îndreptățită această remarcă, în contextul în care Ucraina - a doua ca importanță și mărime din spațiul fost sovietic - se bucură de o atenție specială și din partea Occidentului, ultima dovadă în acest sens fiind parafarea joi, la Sintra, a parteneriatului special cu NATO. Documentul este rezultatul unor negocieri îndelungate, în centrul cărora s-a aflat rolul Ucrainei în noua arhitectură de securitate europeană, colaborarea viitoare dintre această țară și Alianță, precum și elaborarea unor mecanisme de garantare a securității sale. Și deși, potrivit unui înalt demnitar de la Kiev, Ucraina nu este pregătită din varii motive, nespecificate, însă să adere la NATO, ea nu exclude o atare posibilitate pe viitor. Acesta poate fi și motivul pentru care, în cercurile politice de la Kiev, se afirmă că însemnarea Tratatului cu Rusia s-a pornit de pe poziții egale. în principiu, documentul - încheiat pe o perioadă de zece ani - rezolvă problema fostei flote sovietice din Marea Neagră, precum și statutul portului Sevastopol, Rusia urmând să-și staționeze, în următorii 20 de ani (evident, contra cost), cele 388 de nave ce-i revin în urma partajului, între care și 50 de vase de război, dintr-un total de 68. Tratatul mai include și o declarație comună de politică externă, prin care cele două țări, aflate până mai ieri într-o stare de “război rece”, se angajează să depună eforturi pentru a minimaliza posibilele efecte negative ale extinderii NATO. Este vorba, de fapt, de interdicția privind încheierea de alianțe internaționale în detrimentul securității celeilalte. După cum se vede, deși Ucraina nu este Estonia, Letonia sau Lituania, Moscova nu se poate abține să-și ia precauțiile de rigoare. De ieri a intrat în vigoare noul preț al unei călătorii pe mijloacele de transport în comun din București. O călătorie va costa 800 de lei, cu numai 100 de lei mai mult. Pentru a economisi această sumă, sâmbătă, în ultima zi a lunii mai, bucureștenii au cumpărat întreg stocul de bilete existente la prețul de 700 de lei, începând cu ora 11.00 toate tonetele RATB erau închise. Președinții Leonid Kucima și Boris Elțîn trec în revistă garda de onoare, în timpul ceremoniei de rămas bun, după semnarea Tratatului de bază dintre Ucraina și Rusia / Foto: Reuters Sarea-n reformă Președinții Constantinescu și Kucima vor semna azi Tratatul româno-ucrainean după ce, două zile în urmă, Kucima semnase cu Elțîn Tratatul ruso-ucrainean iar Elțîn, nițel mai înainte, iscălise la Paris acordul pentru extinderea NATO. Fiecare dintre aceste iscălituri a fost considerată, firește, istorică - semn că politicienii bat șaua istoriei ca să-i priceapă prezentul - întrucât, din cauza semnăturilor, statele respective se văd pe dinafară mai frumoase decât pe dinăuntru unde lucrurile sunt cam încurcate. PDSR, pe care numai moțiunile 1 mai țin în viață, a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului care, dezbătându-se vineri, după ce marțiul Ciorbea va cere în Parlament votul de încredere pentru măsurile de reformă, se înscrie chiar în procedură. După opinia dlui Văcăroiu, moțiunea e un fel de taxă pentru drumuri întrucât “ne îngrijorează mai cu seamă drumul pe care a pornit reforma”. Culmea e că drumul e bun, mașina are probleme. Drept care PD s-a dus la Pitești pentru a analiza defecțiunile Guvernului în care se află și a constatat că “nu se pot face reforme cu metode centraliste de tip CSP”. Dl Petre Roman a și avertizat: “Dacă, Doamne ferește, nu se îndeplinește reforma, nu va fi vina PD”. Dnii Radu Berceanu și Baltazar nu s-au mai pitit după Dumnezeu și au nominalizat ca miniștri retardați pe dnii Spineanu și Popescu-Tăriceanu iar ca premiant pe dl Băsescu, întrucât ordonanța sa a fost văzută pe toate drumurile. A reieșit că “PD nu vrea să piardă pe mâna altora” - deși a câștigat pe mâna altora - și că mâna moartă aparține CDR care pune civilizației romane din PD piedicile pe care i le puneau cândva barbarii din FSN. Dar criticile din Pitești se dau jos la București drept care PD va lupta împotriva moțiunii PDSR. în paralel, dl Ciorbea s-a dus în sindicatul său natal, CNSAS-Frăția, unde a anunțat reducerea impozitelor și mărirea salariilor “în maximum două-trei săptămâni” în timp ce Salina Dej a cerut să fie privatizată întrucât “de sare nu se ocupă nimeni”. Se vede că și desalinizarea țării a-nceput tot de la Dej! Dar cum marele viciu al tranziției pedeseriste este de a fi mutat toate defectele economiei de stat în sectorul particular printr-o falsă privatizare și un fals managerial, bietul guvern Ciorbea trebuie să vindece acum și la “copiii” privatizării bolile părintești de la stat De “Ziua copilului” însă Președinția României s-a dat în spectacolul-program ‘’Copiii noștri” unde tata și copilul (Emil, respectiv, Dragoș Constantinescu) au rostit elificiuri și jucăm. Tia șerbănescu Ruxandra Donose (Antigona) și Monte Pederson (Oedipe) în premiera vieneză a operei “Oedipe” de George Enescu (pag. 6) / Colecția Viorel Cosma Bugetarilor le va fi mai bine Guvernul va lua măsuri pentru reducerea impozitelor pe salarii și profit. Primul ministru, Victor Ciorbea, a făcut această declarație, sâmbătă, la întâlnirea cu reprezentanți ai CNSLR-Frăția și ai Patronatului. La discuții au participat Ulm Spineanu, ministru de stat, ministrul Reformei, Mircea Ciumara, ministru de stat, ministrul Finanțelor, Alexandru Athanasiu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Virgil Petrescu, ministrul învățământului, Vlad Roșca, șeful Departamentului pentru Relațiile cu Sindicatele și Patronatul, Ioan Romoșan, secretar de stat la Ministerul Sănătății. Mai mult, Executivul a anunțat că are de gând să majoreze salariile din domeniile bugetare. Astfel, impozitul pe salarii ar urma să scadă în medie cu 25%, o reducere mai importantă preconizându-se în cazul salariilor care acum se impozitează cu 60%. Impozitul pe profit va fi redus cu maximum 8%, iar impozitul pe profitul reinvestit și cel pe profitul agricol vor fi anulate. Totodată, se lucrează la proiectul Legii salarizării personalului din sectorul bugetar în vederea reajustării salariilor din învățământ, Sănătate și Administrație. De asemenea, vor fi atrase importante surse pentru reabilitarea unor domenii, cum ar fi Sănătatea și învățământul. Astfel, la sfârșitul lunii iunie, la Washington, va fi semnat un împrumut, acordat de Banca Mondială, în valoare de 130 milioane de dolari, destinat reabilitării a 1000 de instituții de învățământ. în domeniul protecției sociale, vor fi adoptate programe de dezvoltare regională, care includ și programul special de dezvoltare a Văii Jiului. S-a subliniat că, datorită liberalizării prețului, regiile RENEL, ROMGAZ, PETROM și Regia Lignitului nu au mai înregistrat pierderi în luna martie. Premierul Victor Ciorbea a anunțat că, până la sfârșitul lunii mai, au fost privați?te 638 de întreprinderi și au oferie importante societățile Petromidia, Turbomecanica, Semănătoarea și Tractorul. în a doua jumătate a anului, Executivul intenționează elaborarea unor acte normative privind reducerea taxei pe valoarea adăugată, astfel încât acest lucru să se poată realiza de la 1 ianuarie 1998, o dată cu trecerea la declarația de venituri. Referitor la promovarea exporturilor, primul ministru a declarat că, în curând, Exim Bank va beneficia de o lege care îi va permite să funcționeze în aceleași condiții ca orice altă instituție similară din lume. Proiectul de lege privitor la întreprinderile mici și mijlocii va fi finalizat în următoarele două săptămâni, astfel încât acesta să intre în dezbaterea actualei sesiuni parlamentare, a mai informat premierul. Referindu-se la sectorul bugetar, Victor Ciorbea a anunțat că se încearcă finalizarea în două-trei săptămâni a unui proiect de lege privind majorarea salariilor, fără a preciza vreo cifră în acest sens. După întâlnirea de la Palatul Victoria, Pavel Todoran, liderul CNSLR-Frăția, a declarat: “Scăderea dobânzilor, împreună cu reducerea taxelor și a impozitelor, vor ajuta agenții economici să se relanseze”. Cu toate că liderul sindical s-a arătat sceptic în ceea ce privește respectarea de către Guvern a angajamentelor asumate, a anunțat că “s-a hotărît suspendarea sau reprogramarea acțiunilor de stradă, la nivelul Confederației”. CEC este o bancă de economii La sfârșitul săptămânii trecute, Guvernul a adoptat proiectul legii de organizare a Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC). Mircea Ciumara, ministru de Finanțe, a precizat că CEC se va supune în viitor BNR, ca orice altă bancă. CEC continuă să fie o bancă cu capital de stat, care beneficiază de garanții din partea statului. “Acei oameni care nu riscă să investească banii într-o afacere și doresc să fie siguri că beneficiază de o dobândă pot în continuare să-și țină banii la CEC”, a declarat ministrul de Finanțe. (continuare în pagina 2) I. Ionescu în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, jucătoarea româncă Irina Spârlea, cap de serie numărul 13, a fost învinsă ieri de favorita numărul doi a turneului, germanca Steffi Graf, în trei seturi, 6-7 (4-7), 6-2, 6-2. După ce a câștigat primul set la tie-break, Spârlea, numărul 13 în ierarhia mondială feminină, a cedat inexplicabil inițiativa, fapt speculat la maximum de experimentata jucătoare germană, care nu a mai cedat până în final. Sclipirile de geniu ale tenismanei noastre i-au entuziasmat pe cei prezenți în tribune. Cealaltă reprezentantă a României rămasă în competiție este Ruxandra Dragomir. în aceeași fază a turneului, Ruxandra a întrecut-o, așa cum era de așteptat, pe americanca Nicole Arendt (nr. 84 WTA) cu 6-1,6-1. Cu punctele acumulate până acum, Ruxandra Dragomir va urca până pe poziția a 17-a a clasamentului WTA. Foto: Reuters Miercuri, 4 iunie, ora 18.00, va avea loc ceremonia de dezvelire a statuii eroului latino-american SIMON BOLIVAR, “El Libertador”, operă de artă realizată de sculptorul Mihai Buculei, la inițiativa Ambasadei Venezuelei în România, donație făcută orașului București. Festivitatea se va desfășura în prezența dlui Asdrúbal Aguiar, ministru al Secretariatului Președinției Venezuelei, a dlui Ion Caramitru, ministrul român al Culturii, a ambasadorilor acreditați în Capitala României, a reprezentanților Ministerelor Afacerilor Externe și ai Ministerului Apărării Naționale, precum și a altor oficialități române și străine. Ceremonialul va cuprinde: defilarea gărzii de onoare; parada drapelelor de stat ale țărilor latino-americane; depunerea unor buchete de flori din partea unor licee bucureștene; dezvelirea statuii eroului latinoamerican; depunerea unor coroane de flori la statuia lui Simon Bolivar; parada unui grup de cavalerie reprezentând simbolic cele șase țări bolivariene; defilarea gărzii de onoare. Ceremonia de dezvelire a statuii eroului latino-american SIMON BOLIVAR, “El Libertador”, va fi corolarul evenimentelor dedicate Zilei Americii Latine la București care vor mai cuprinde seminarul internațional cu tema “Integrarea regională în MERCOSUR și zona de cooperare economică a țărilor din bazinul Mării Negre” (luni, 2 iunie) și manifestarea oficială dedicată Zilelor Americii Latine în România (marți, 3 iunie). Ulm Spineanu a fost ținta unui atentat j Joi seară, în jurul orelor 22.30, când se întorcea acasă de la Guvern, ministrul de stat, ministrul Reformei, Ulm Spineanu, a fost ținta unui atentat. Ministrul se îndrepta către casă în autoturismul guvernamental marca Volvo și se afla, ca de obicei, pe scaunul din față, în dreapta șoferului. Pe bancheta din spate se afla căpitanul SPP Octavian Lupulescu. Unele amănunte au fost aflate de AM Press de la ofițerul de însoțire: “în acea seară, dl ministru a plecat de la birou mai devreme, adică la 22.30, și ne îndreptam spre locuința dânsului (Ulm Spineanu locuiește într-un apartament de bloc în Cartierul Militari - n. r.). După ce am trecut de Cotroceni”, spune ofițerul, “am remarcat o mașină care mergea puțin în spatele nostru și apoi s-a apropiat îngrijorător de mașina noastră, mergând paralel câteva fracțiuni de secundă. L-am atenționat pe șofer chiar în momentul în care această mașină, un BMW de culoare albastră, s-a lipit de noi. Am apucat să văd prin geamurile fumurii trei persoane, puteau fi chiar mai multe, am scos pistolul și am luat măsura să-l acopăr pe ministru în situația în care ar fi încercat să arunce ceva prin geam sau să tragă. Nu s-a întâmplat însă acest lucru, mașina noastră a oprit, iar BMW-ul s-a dus mai departe, a întors în stradă și a demarat în forță în direcția de unde venise. N-am apucat să-i iau numărul. Am raportat întâmplarea superiorilor mei”. Contactat de ziarul “Cotidianul”, dl Ulm Spineanu a declarat: “Nu obișnuiesc și nu îmi place să vorbesc despre așa ceva. In orice caz, nu cred că a fost un accident. Mașina noastră rula pe banda a doua, în dreptul parcului Politehnicii. Pe banda a treia a venit BMW-ul. Era spațiu suficient între noi și bordură pentru ca să treacă. M-am gândit că poate a intrat in bordură și de acolo a fost aruncat spre noi. A doua zi am verificat: bordura era prea mică și roata ar fi trecut peste ea, iar mașina ar fi intrat în gard. Căpitanul SPP i-a spus șoferului să tragă rapid dreapta, iar acesta aproape instantaneu a tras de volan. Am oprit, dar mașina care ne lovise a întors și a pornit spre APACA, pe contrasens. La intersecție l-am pierdut din vedere. Mai erau două mașini care nu au oprit. Nu știu cum să comentez, dar indiferent ce ar fi fost, eu nu am să renunț la reformă, mai ales că acum vine perioada cea mai importantă”. Cristian Răuțu A Patronul grupului EuroColumna a fost arestat în Germania Marius Țârlea, patron al firmelor Eurotrading și Columna Bank, a fost arestat acum trei zile în Germania, anunță AM Press, citând surse din Guvern. Știrea a fost păstrată în mare secret pentru a nu se crea panică în rândurile depunătorilor, afirmă aceleași surse care mai spun că patronii băncii Columna caută un client occidental dispus să plătească 30 de milioane dolari pentru achiziționarea pachetului majoritar. Zilele trecute FPS a hotărît rezilierea contractului de cumpărare a combinatului chimic AZOMUREȘ de către Columna și lichidarea depozitului în valoare de 700 miliarde de lei pe care Fondul Proprietății de Stat îl are la bancă, în plus, Combinatul de la Turnu Măgurele (firmă componentă a grupului EuroColumna) se află în colaps, anunța ziarul “Ziua” săptămâna trecută, întrucât prețul ureei pe piața internațională a scăzut drastic. Marius Țârlea este ginerele lui Ion Ceaușescu, unul din frații lui Nicolae Ceaușescu. Și SRl-iștii se împușcă ieri, în timp ce se afla în dispozitivul de protecție antiteroristă la reședința ambasadorului Indiei din Aleea Modrogan, plutonierul Diaconu Paraschiv (SRI) l-a împușcat accidental pe colegul său de post, caporalul Ion Claudiu (U.M. 0829), ne informează într-un comunicat Biroul de presă al Serviciului Român de Informații. Transportat imediat la Spitalul de Urgență, acesta a decedat la ora 14.00. în comunicat se menționează că directorul SRL Costin Georgescu, a ordonat înființarea unei comisii interne de anchetă, care să elucideze circumstanțele accidentului, fiind anunțate simultan și organele de Poliție și Parchetul Militar. ••• Dacă Ungaria intră în Alianță, trebuie să intre și România “în ceea ce privește invitarea țării noastre la Madrid nu este nici o problemă acum, pentru prima dată se spune acest lucru”, a apreciat dl Ion Rațiu, contactat telefonic de Rompres la Luxembourg. Delegația parlamentară română la Adunarea Atlanticului de Nord, a cărei Sesiune de primăvară se desfășoară la Luxembourg, este formată din domnii Oliviu Gherman, Ioan Mircea Pașcu, Costel Gheorghiu, Tiberiu Vladislav, Gheorghe Cristea și Ion Rațiu. Ieri, prin intermediul deputatului PNȚCD, Ion Rațiu, parlamentarii români prezenți la RAN au avut o întâlnire la Hotel Sofitel, cu MS Regele Mihai I, aflat și el în marele Ducat de Luxembourg. Demersurile MS Regele Mihai I la Luxembourg în favoarea integrării țării noastre în structurile euroatlantice sunt privite cu încredere. Cu toate că nu s-a decis care vor fi țările ce urmează a fi invitate să înceapă procesul de integrare în NATO, la Luxembourg o atenție deosebită a fost acordată, în cursul dezbaterilor AAN, componenței exacte a NATO după Madrid și s-a relevat faptul că extinderea NATO va trebui să rămână un proces continuu. Actul fondator privind relațiile NATO-Rusia semnat la Paris va însemna un adevărat parteneriat între NATO și Federația Rusă. în cadrul Comisiei de Apărare și Securitate a RAN, delegația română a avut o contribuție însemnată, dl Ion Rațiu fiind co-raportor al capitolului implicațiilor militare ale lărgirii NATO. Deputatul PNȚCD a subliniat faptul că, pentru prima dată într-o sesiune a RAN, s-a afirmat în mod explicit că România îndeplinește condițiile de aderare. Domnia sa a explicat interlocutorilor de la Luxembourg că forțele armate române se află sub controlul direct al Parlamentului, că există un Consiliu Superior de Apărare a țării, că se constată un nivel ridicat de interoperabilitate a Armatei noastre cu armatele statelor membre ale NATO și câteva misiuni reușite de menținere a păcii, în Bosnia, Angola, Somalia și Albania, la care au contribuit militarii români. Până și deputatul laburist Frank Cook, care până acum fusese împotriva extinderii NATO, a declarat la Luxembourg că România îndeplinește toate condițiile și că, dacă Ungaria intră în Alianță, trebuie să intre și România. Vom reveni cu amănunte. Oliviu Gherman Ioan Mircea Pașcu Majestatea Sa Regele Mihai I și deputatul PNȚCD Ion Rațiu