Cotidianul, septembrie 2003 (Anul 13, nr. 203-228)

2003-09-01 / nr. 203

■ DEZBATERI SI OPINII 9 Alexandru Ciocâlteu ■ Dispare PD și apare PD-PSD? 1 Liviu Ioan Stoiciu ■ Sicrie compensate EDITORIAL Ocultarea responsabilității Refuzul ministrului Hildegard Puwak de a demisiona și al Guvernului de a penaliza acțiunea imorală a unui membru al său este marca unui comportament politic specific tuturor partidelor românești: lipsa de responsabilitate. Despre răspundere, Guvernul vorbește numai atunci când cere un vot de încredere Parlamentului sau când o aruncă, în funcție de conjunctură, pe umerii fostei Puteri, Opoziției, cetățenilor. Chiar dacă în cazul derulării unor fonduri europene prin firme ale familiei Puwak procedurile legale au fost respectate, după cum susține în primă fază delegația Comisiei Europene la București, Hildegard Puwak a greșit grav din punct de vedere moral. Ministrul preferă să pună însă un semn al egalității convenabil între moral și legal, evitând asumarea responsabilității, conștientă că nu i se poate întâmpla nimic. Ca ministru al Integrării Europene, ea se afla într-o poziție avantajoasă față de ceilalți aplicanți întrucât avea informații din interior cu privire la procesul de selecție. Aprobarea fondurilor era de competența Ministerului Educației Naționale, deci a unui coleg de partid și de guvern al „ doamnei politicii românești" Hildegard Puwak. Orice gest care ar sugera însă vinovăția morală a ministrului PSD ar implica întreg Cabinetul Năstase. De aceea, Puwak trebuie să rămână inocentă, aparența de moralitate fiind astfel păstrată. La fel și Tănase Joița, campionul recursurilor în anulare și al practicilor nedemocratice în Justiție, care a demisionat, zilele trecute, din motive de sănătate. Recentele schimbări din funcția de lideri locali și de prefecți s-au facut după aceeași logică a responsabilității neasumate, ei nu au fost înlăturați pentru abuz în serviciu sau trafic de influență, ilegalități reflectate de presă, ci în virtutea intenției partidului de guvernământ de a-și dinamiza activitatea în teritoriu. Nevinovați din punct de vedere legal, ei se pot întoarce la demnitățile pe care le-au avut la un moment dat iară ca electoratul, pentru care sărăcia a devenit mult mai importantă decât corupția, să-i sancționeze. Noțiunea de responsabilitate nu face parte din cultura noastră civică și politică. Manifestată la vârf, negarea sau pasarea responsabilității încurajează un model de conduită pentru cetățean după logica „dacă oamenii importanți din stat n­u-și asumă răspunderea, eu, cetățean obișnuiți de­­­­ce să o fac? Eșecurile sunt puse pe seama destinului, a celuilalt, niciodată asumată, problema răspunderii devine astfel una secundara și în opțiunea pentru un partid sau altul. „ Toți promit, toți fură “ reflectă un mod de a gândi electoral care duce la alegerea celui care promite mai mult și mai frumos, a celui care va fura mai puțin pentru că a­ furat destul. Din păcate, comunismul, cu impunerea culpei colective și a vinovățiilor stabilite aleatoriu, a produs cetățeni dezvățați să-și asume responsabilități personale, profesionale, politice. Numai coliziunea cu legea îl poate determina sau obliga pe individul obișnuit sau pe demnitar să recunoască o greșeală și să plătească pentru ea. Paradoxal, s-ar putea spune, din moment ce religia creștină și ortodoxismul în special se bazează pe recunoașterea și regretul păcatului spre obținerea mântuirii, deci pe asumarea responsabilității. Demisia ministrului Hildegard Puwak pentru conflict de interese, înlocuirea lui Tănase Joița pentru abuz în funcție ar fi spart poate un cerc vicios, situație periculoasă pentru PSD, dar benefică pentru societate în general. I PAGINAU Cotidianul Fondator Ion RATIU Anul m numărl 203 (3673)> ’ luni, 1 septembrie 2003,12 pagini, Director onorific Octavian PALER două ediții, spoo iei CONFLICT Senatul UBB cere Ministerului Educației să-și­­ f asume responsabilitatea separării pe criterii etnice a facultăților Protocolul PSD-UDMR, sursă de tensiuni la „Babeș-Bolyai“ A Simona Gheorghe Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, instituția de învățământ superior care s-a adaptat cel mai repede și mai bine cerințelor europene, continuă­­ să fie obiectul unui șantaj dus în subteranele politicii. La presiunea protocolului cu UDMR, Ministerul Edu­cației și Cercetării a trimis în luna iunie, în timpul mandatului Ecaterinei Andronescu, o scrisoare prin care cerea conducerii Senatului acestei universități să ia o hotărâre în ceea ce privește înființarea a două facultăți maghiare, una de științe umane și alta­­ de științe reale. Conducerea Sena­­­­tului universitar refuză să-și asume însă res­ponsabilitatea în ceea ce privește separarea­­ facultăților și cere, la rândul său, ministe­rului să facă el acest lucru. Mesajul a ajuns pe masa ministrului Alexandru Athanasiu, care, la câteva zile du­pă ce declarase că uni­­­­versitatea nu se va scinda în timpul man­datului său, solicită Se­natului universității­­ clujene să se pronunțe asupra unei astfel de măsuri. „Ceea ce s-a dat în 10 iunie nu este o hotărâre a Senatului universitar, este a unei comisii care s-a întrunit. Eu le-am cerut, printr-o scrisoare să se întrunească Senatul și să vedem care este decizia în acest sens. Mai întâi vreau să vedem care este decizia Senatului și apoi o să am un punct de vedere“, ne-a declarat ieri, ministrul Educației, Alexandru Athanasiu. în aceste condiții, Senatul va întreprinde un studiu de fezabilitate a restructurării UBB și, pe baza rezultatelor acestui studiu, se va lua o decizie în privința propunerii colegilor maghiari la proxima reuniune. Pe de altă parte, Senatul UBB atrage atenția că în nici o țară europeană organi­zarea internă a univer­sității nu este obiect de tranzacții politice ale momentului, facându-se referire la faptul că în protocolul de colaborare dintre PSD și UDMR este consimțită, de am­bele părți semnatare, înființarea celor două facultăți cu predare în limba maghiară în ca­drul UBB. și I .­ Conform Protocolului dintre PSD și­­ UDMR, ar trebui înființate două facultăți cu predare în limba maghiară la Universitatea „Babeș-Bolyai“ Conducerea Ministerului Educației a solicitat Senatului instituției de învățământ să se prounțe cu privire la acest lucru .­ Senatul de la „Babeș-Bolyai“ a refuzat să-și asume o astfel de responsabilitate, avertizând că în nici o țară europeană­ organizarea internă a universității nu este obiect de tranzacții politice PAGINA 3 TABLETA DE SCRIITOR Bătrâni din toată țara s­ a Nicolae Balotă Se vorbește foarte rar despre bătrâni, în zilele noastre. Ai spune, chiar, că nu mai sunt bătrâni. Aș fi, poate, gata să cred una ca asta dacă n-aș fi eu însumi unul dintre ei. Dar termenii înșiși: „bătrân“, „bătrânețe“ sunt ocoliți cu un fel de falsă pudoare, de parcă ar fi cuvinte de ocară. Formula, de o insuportabilă prețiozitate administrativă, „vârsta a treia“, sau câte un eufemism ipocrit ca „seniorii“ desemnează cu prudență o realitate umană firească. Și, întrucât bătrânețea e un dar al firii și încă un dat care, asemenea morții, nu poate fi înlăturat și cu atât mai puțin ocultat prin expresii pudibonde, nu avem decât să o privim cu seninătate. (continuare în pagina 11) TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI 9 ■ O piață de un miliard de dolari pentru „mobile gaming“ ■ Rata de penetrare a Internetului va crește cu patru puncte procentuale PAGINA 10 PREMIERĂ Spionaj în mediul bancar? Primul caz de spionaj bancar a fost instrumentat de polițiștii bucureșteni de la Secția 11. Aceștia au stabilit că anul trecut o funcționară de la Banca „Ion Țiriac“ a transmis, în două rânduri, documente secrete, către o salariată de la „Eurom Bank“. Femeia a transmis datele prin intermediul calculatorului de la serviciu. Banca „victimă“ recunoaște cele întâmplate, afirmă că i-a desfăcut contractul de muncă făptașei, dar refuză să ofere alte amănunte. PAGINA 2 w w SANATATE Conform ANC, jumătate din datoriile unităților sanitare sunt „nejustificate “ Un control cu final anuntat Spitalele care in cursul anului 2002 au strâns datorii nu vor primi de la buget decât jumătate din sumele acumulate către diferiți furnizori de servicii. Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, sub coordonarea Autorității Naționale de Control (ANC), au finalizat acțiunea de control privind datoriile spitalelor către furnizorii de bunuri și servicii, rămase neachitate la 31 decembrie 2002. Potrivit ANC, spitalele din România înregistrau, la sfârșitul anului trecut, datorii în valoare de 9195,7 miliarde lei, din care 7718 miliarde lei pentru medicamente și materiale sanitare, diferența de 1477,7 miliarde lei reprezentând datorii pentru utilități, hrană și alte cheltuieli. Jumătate din datoria spitalelor către furnizorii de medicamente și echipamente medicale pentru anul 2002 - respectiv 4672,7 miliarde de lei - a rezultat din nerespectarea procedurilor de achiziție a acestor bunuri, relevă un raport al ANC. Ministerul Sănătății a stabilit că, din datoria totală, se poate achita doar jumătate din arieratele înregistrate, respectiv 4523 miliarde lei. Diferența, în valoare totală de 4672,7 miliarde de lei, reprezintă datorii rezultate din „managementul defectuos al unor spitale“. Acestea au achiziționat bunuri și servicii, fără respectarea procedurilor legale, în valoare de 566 miliarde lei, iar diferența, în valoare de 4106,7 miliarde lei ,până la concurența valorii de 9195,7 miliarde lei reprezintă contravaloarea bunurilor și serviciilor achiziționate și consumate în anul 2002 peste nivelul indicatorilor fizici realizați, conform prevederilor Contractului-cadru, pentru care nu s-au făcut mențiuni cu privire la respectarea procedurilor legale de achiziții“, mai precizează raportul ANC. Președintele Colegiului Medicilor, Mircea Cinteză este de părere că Ministerul Sănătății are o tactică bine stabilită în amânarea achitării datoriilor. „Aceste datorii au fost făcute de instituții aparținând statului, iar statul trebuie să-și asume responsabilitatea, să plătească sau să recupereze banii de la persoanele găsite vinovate de prejudicii“, a mai spus Mircea Cinteză. 9 w ȘCOALA Vădim s-a lăudat cu un sondaj „fabricat “ de vicepreședintele PSD la o terasă Experiențele lui Hrebenciuc la bufetul Consiliului Europei Vicepreședintele PSD, Viorel Hrebenciuc, s-a pre­zentat, la sfârșitul săptămânii, în fața tinerilor din partidul său veniți la Costinești, la Școala de Vară, cu un discurs menit să-i pună la curent cu trucurile meseriei de politician, în țară și peste hotare. Tinerii pesediști știu acum că la Consiliul Europei lobby-ul parlamentar se face la bufet, ceea ce „este o chestie naturală“ și că unele campanii din presa străină se explică prin faptul că sunt țări care vor pierde bani mulți dacă România intră în UE. Hrebenciuc a mai povestit cum i-a furnizat liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, un sondaj fals în perioada '98-'99, în care îl plasa pe locul doi. După care, când datele au apărut în România Mare, a fost silit să dea explicații la Washington despre procentul mare pe care îl avea PRM. PAGINA 3 Debranșările 9 cresc costul energiei termice Bucureștenii necontorizați vor plăti mai mult decât anul trecut la RADET PAGINA 2 I PSD a pierdut Antena 1 I PUR a decis să rupă protocolul cu partidul de­­ guvernământ ! Un soldat a plecat în permisie I cu grenadele unității ! Un militar în termen a­­ terorizat pasagerii unui autobuz PAGINA 6 Asociațiile­­ familiale, pe cale de dispariție PAGINA 3 După un an de la­­ apariția Legii 507/2002 1 doar o mică parte dintre persoanele fizice autorizate­­ și-au preschimbat autorizația de funcționare PAGINA 7 ÎP 1 < II# « 1- : În numărul de astăzi vă oferim j­­GRATu­ri suplimentul cultural „Litere, Arte , Idei“ í

Next