Cronica, 1966 (Anul 1, nr. 1-47)
1966-12-03 / nr. 43
anul I nr. 43 săptămînal politic, social, cultural Foto: I. Ghețiw Se molcomesc... Se molcomesc a toamnă pădurile sub vint. Ard stelele mai tare precum sub foaie jarul. Trudit de ceruri ochiul se reazemă-n pămînt Și zările-și strămută lingă obraji hotarul iar mina gînditoare c-un deget somnoros. Încet lovește masa și viața e departe. E-un obrăzar de jale pe tot ce e frumos Și-o clipă de cealaltă cu milă se desparte. Mai scripcărește-un greier cu toropit amurg. Din ciutura fîntînii cad limpezi ametiste. Izvoare zgribulite prin glezna ierbii curg. Prind florile să aibă miroasele mai triste. A grodului feștilă deșteaptă timpul dus, E treaz crivățul nopții și somnul se-ndepartă. Deschid obloane grele cei care-au fost și nu-s Și tîmpla se adumbră ca o fereastră spartă. ’’■l Stă pasul la răscruce, sărac și mic te simți. Norii-s cu burta plină de ploile de mine. Ți-i galbenul nădejdii azi șters și fără zimți. N-aduce deznădejdea a fericirii pine. E obosită casa și grinda. Pragu-i mut. Acoperișu-i vînăt. Se tupilează hornul. Amurgul ca un zimbru s-apropie tăcut Și vara o străpunge în inimă cu cornul. Frele tari din toate tarille, uniți-w 5 SIMBATA 3 DECEMBRIE 1966 12 pagini 1 leu Matematica și activitatea economică Presa din tara noastră a prezentat, în ultimii cinci ani, cele mai multe dintre principalele aspecte ale legăturilor dintre unele discipline matematice și activitatea economică practică. S-au publicat foarte multe articole consacrate răspîndirii unor idei fundamentale din discipline matematice ca : teoria informației, teoria așteptării, programarea liniară, programarea dinamică, teoria grafurilor etc., arătându-se de fiecare dată și însemnătatea lor practică. Nu de puține ori, presa ne-a informat asupra realizărilor în construcția mașinilor electronice de calcul, din centrele București, Cluj și Timișoara, cît și asupra modului în care, cu ajutorul acestor mașini, s-au rezolvat probleme economice concrete, pe baza unor metode aparținînd disciplinelor menționate. „Cronica“ a publicat de asemenea, două articole asupra acestor probleme de mare actualitate, semnate de prof. univ. D. Rusu și com. Al. Bărbat. Totuși, suntem de părere că presa n-a dezbătut încă în măsură suficientă importanță : o chestiune de primă cărei categorii de specialiști îi revine sarcina de a introduce și folosi curent metodele matematice in activitatea economică, la toate nivelele. Nu intenționăm a oferi aici un răspuns precis la această întrebare, care să includă părerea proprie, ci numai să arătăm posibilitățile de abordare a problemei, finind seamă de condițiile existente în țara noastră și de experiența dobîndită de alte țări. Activitatea economică foarte complexă de astăzi este dominată, în toate fazele ei, de citeva probleme principale. In faza de proiectare, dar și in cea de organizare, se pune problema de a alege, dintre toate variantele posibile, soluția cea mai eficientă, dintr-un anumit punct de vedere. In faza realizării, se pune problema dacă varianta optimă aleasă a fost realizată global, iar în cazul contrar, în ce etapă a procesului s-a îndepărtarea de rezultatul produs dorit. In sfîrșit, în faza consumului se pune problema utilizării rezultatelor procesului în modul cel mai rațional posibil. Desigur, încercarea noastră de a formula succint problemele fundamentale ale unui proces economic com( Continuare în pag. 9-a) Conf. dr. Irinel Drăgan Spiritul modern și avatarurile lui " Pe cît de veche și spectaculoasă, dezbaterea privitoare la tipăritul modern rămîne pe atît de nouă, și e de presupus că, în ciude numeroaselor contribuții, ea va continua pentru că perspectivele sunt mereu altele. Fiecare altă generație face din modernism o problemă a ei și nu fără dreptate, dar într-un domeniu cu atîtea necunoscute cum este creația soluțiile nu pot opera cu eficiența din timpul științelor. Nu se poate ajunge, cu alte cuvinte, la o definiție fermă, valabilă odată pentru totdeauna, de vreme ce în artă personalitatea creatoare, unică și ireductibilă, interesează în măsura în care construiește unicate. A generaliza, în teoria artei, ни e același lucru cu generalizările din științele naturii și din celelalte. Iată de ce un consens unanim în privința spiritului modern nu poate fi, oricît s-ar discuta , fiecare creator poate aduce în contradictoriu propria-i experiență. Dar pentru simplul motiv că trăiesc într-o aceeași țară, în aceeași epocă și se exprimă în aceeași limbă, intre creatori există afinități, fie și nemărturisite, ba chiar și o anumită solidaritate, bazată pe idealuri comune. Bernard Shaw, Romain Rolland, Sadoveanu n-au fost niște singuratici, sentimentele scriitorilor contemporani cu ei probează existența unor curente de opinie. Revenind la spiritul modern, o accepțiune precisă lipsește ; există însă opinii de toate nuanțele din confruntarea cărora se pot degaja cel puțin cîteva tendințe. Vechea dispută din secolul al șaptesprezecelea dintre „antici și moderni" nu avea în vedere tradiția și inovația, căci canoanele clasice n-au fost răsturnate de ..moderni". Aceștia din urmă susțineau, după observația lui André Berge, dreptul de a nu fi socotiți „în principiu inferiori scriitorilor antichității". Mai tîrziu, contemporanii lui Voltaire și Watteau s-au simțit în mod franc superiori celor vechi. Revoluția romantică, în aspectele ei multiple, a fost o reacțiune de anvergură împotriva formelor statice și a dogmelor, întreaga artă modernă a ieșit din romantism și afirmația lui André Gide că Hugo e cel mai mare poet al Franței nu trebuie luată ca un simplu paradox. Intorcîndu-ne în istoria ideilor estetice, lucrul se cade să fie înțeles astfel : creator genial, Hugo a demonstrat că libertățile romantice puteau deschide în artă drumuri noi, revelatoare. Curentele ce au succedat romantismului au ilustrat justețea cauzei. Simbolismul nu putea să apară, desigur, fără ca romantismul să fi pregătit spiritele pentru receptarea noutății. Mai mult chiar, în declarația din 17 ianuarie 1925 André Breton stabilea o filiație directă între romantism și suprarealism, romantismul fiind definit ca „un mijloc de eliberare totală a spiritului". Lăsînd de o parte exprimarea la modul absolut („eliberare totală"), observînd apoi că romantismul, ca metodă de creație, a corespuns unei anumite epoci istorice, — valabil pentru demonstrație rămîne faptul că spiritul modern implică expansiunea personalității creatoare, eliberarea de constrîngeri estetice, într-un cuvînt afirmarea prin artă a omului în acord cu timpul, cu neîncetatele cuceriri ale cunoașterii și tehnicii. Incepînd cu Forța morală a lui Macedonski și cu Linia dreaptă, menținînd activitatea modernistă a Vieții noi care năzuia „să se potrivească duhului vremii" (inspirație citadină, sincronism, inovație), continuînd cu publicațiile moderniste efemere pînă la Sburătorul lui Б. Lovinescu și neexcluzînd din discuție publicațiile extremiste (dadaisto-suprarealiste), tentativele de modernizare sînt, în literatura noastră, neîntrerupte dar și pline de contradicții, împotriva inspirației anacronice a semănătoriștilor, Ion Minulescu declara, aproape în spiritul lui O. Densusianu : „Scriitorii noi nu sînt decît expresia fatalelor legi ale evoluției. Ei nu caută lucrurile noi, căci lucruri noi nu există. . . Ei nu caută decît forme noi pentru lucruri vechi. . . Pentru trecut ei nu au nici o dragoste. Pentru trecut nu pot avea decît respect. Dragostea și o rezervă pentru viitor" (Revista celorlalți, 1908, nr. 1). La rîndul ei, Viața românească, revista cu idealuri estetice total diferite, nu ezită să publice poezie nouă de Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Al. A. Philippide și alții. Un critic echilibrat ca E. Lovinescu construiește în Istoria civilizației române moderne un sistem estetic sprijinit pe ideea „sincronismului vieții culturale europene prin interpenetrație" (Istoria literaturii române contemporane, 1926, vol. I, p. 199). Opoziția arătată de tradiționaliștii modernismului pornea dintr-o identificare stranie a tradiției cu formele de viață pastoral-agrare. Altfel vedea lucrurile Ion Pillat în eseul Tradiție și inovație, așezat în fruntea volumului Tradiție și literatură. Contrar argumentelor vehiculate de Gindirea, poetul Argeșului și al Miorcanilor înaintează cu discernămînt, distingînd o tradiție vie, „dinamică, creatoare și comprehensivă" și o tradiție moartă, „ivită din zona «epidermică» a vieții“, tradiție „statică, sterilă și neînțelegătoare“. Pe de altă parte, Ion Pillat făcea o delimitare între „spiritul modern" și „modernism“, cel dintîi fiind un fenomen creator, al doilea fenomen de imitație. „Unul ne apare ca o altoire rodnică și necesară oricărei tradiții vii, căci o tradiție literară sau de altă natură, care la un moment dat n-ar fi împrospătate de forme și de motive noi, gene Const. Ciopraga (Continuare în pag. a 7-a) citiți în pagina a III-a ANCHETA PE TEME SAU CUV CEI DIN T