Cronica, 1970 (Anul 5, nr. 1-52)

1970-08-08 / nr. 32

l*rometoft În toate târle, mntti-val SÂPTÂMÎNAL POLITIC-SOCIAL-CULT­URAL • ANUL V • Nr. 32 (235) • SIMBATA 8 VII 1 1970 • 12 PAGINI 1 LEU cu prof. univ. dr. GH. CHIȘLEAG despre CANCER-diagnostic In zilele de 2 și 3 octombrie ac., U.S.S.M. — Societatea de radiologie din România și Societatea de medici și naturaliști din Iași organizează la Iași o consfătuire pe­­ arci cu tema : „Diagnos­ticul și tratamentul radiologic al tumorilor pulmonare și nedias­­tinale". Date fiiind importanta și actualitatea stringentă a temei pusă In dezbatere, am solicitat un interviu prof. univ. dr. Gheorghe Chișleag, șeful Clinicii de radiologie a Spitalului nr. 1, preșe­dintele Societății de Radiologie din România. — Care este, tovarășe, pro­fesor, rațiunea alegerii a­­cestei teme, pe care cons­fătuirea o va dezbate? — Creșterea reală și la proporții uimitoare a inci­denței cancerului bronho­­pulmonar a dus, în ultimul timp, la cercetări deosebite at­t în ce privește factorii etiologici și măsurile de profilaxie, cât și la studiul posibilităților diagnosticu­lui precoce. In vederea in­stituirii unui tratament ra­dical. Lucrările consfătuirii au, tocmai, rolul de a cristaliza metodologia stabilirii diag­nosticului cit mai precoce și a tratamentului celui mai eficient cu mijloacele actuale. — Са [UNK]е sînt cauzele can­cerului bronho-pulmonar și cum se frecvenței explică sporirea lui în general și — în orașe, în special ? — In cancerul bronho­­pulmonar, printre agenții e­­tiologici invocați sunt dis­cutați în special , tutunul, poluarea aerului in orașele mari, diferite noxe profesi­onale și unele boli cronice ale plăminului. Statistica a­­rată că frecventa canceru­lui bronhic la bărbat a spo­rit intre anii 1920 — 1954 de 30 — 40 de ori. Tot statistic s-a demonstrat că persoana care fumează 20 de țigare­e pe zi, timp de 30 de ani, introduce o can­titate suficientă de benzi­ și terapie piren (substanță cancerige­nă ce ia naștere prin ar­derea țigării) pentru a de­clanșa un cancer. S-a cal­culat că 200.000 de țigări sunt pașaportul unui cancer al plămâ­ului. Poluarea aerului în ora­șele mari explică de ce cancerul bronhic este mult mai frecvent aici decât la sate. — Cum se poarte îmbună­tăți lupta împotriva acestei localizări a cancerului ? — Prin măsuri profilacti­ce care trebuie să aibe ca scop : — pe de o parte, micșo­rarea morbidității, prin în­lăturarea factorilor care contribuie la apariția can­cerului bronhic­­, — pe de altă parte, prin sporirea numărului cazuri­lor descoperite cu­ mal la Începutul evoluției bolii. La aceasta poate contribui e­­ducația sanitară din ce in 1. STIRU (Continuare in pag. a 10-a) E­NGE 75 DE ANI DE LA Personalitatea lui Engels este o sinteză a omului de ști­ință, a omului politic și a cr­inului ca om. Adevăratul por­tret intelectual al lui Engels nu poate fi trasat fără a e­­voca totodată și personalitatea lui Marx, dar nu prin com­parație, ci în sensul, singurul just, al unității dublei lor per­sonalități pe care o constitu­iau, fiecare însemnînd, în fond, măsura proprie a acesteia, căci însăși opera lor este u­­nică. Și nu doar în sensul lu­crărilor scrise împreună (Ma­nifestul Partidului Comunist, Ideologia germană), ci și al operelor pe care le-au semnat distinct, deci al tuturor stu­diilor elaborate; unicitatea o­­perei lor este aceea a însăși concepției pe care au funda­mentat-o. Contribuția lui En­gels la întemeierea concepției marxiste este polivalentă, con­cretizată în numeroase dome­nii ale gîndirii filozofice; fi­lozofia naturii, socialism știin­țific, economie politică, isto­rie, sociologie, lingvistică, ști­ința militară. Și dacă, totuși, Engels, cind vorbea despre Marx, se definea pe sine, du­pă propria expresie, „vioara a doua", acest fapt nu vizea­ză valoarea gîndirii sale, ci îi relevă caracterul, conștiința necesității înțelese de a ne­tezi drumul geniului concepți­ei lor unice. Trebuind să pună la punct volumul al treilea al Capitalului, rămas nedefiniti­vat în momentul morții lui Marx (14 martie 1883), con­știent de faptul că această lu­crare fundamentală a marxis­mului era imperios necesar să iasă la lumină, Engels a re­nunțat la scrierea propriilor cărți. Elabora o lucrare de fi­lozofie generală a științelor, la care lucra intens de peste un deceniu și pentru a cărei do­cumentare făcuse ample in­cursiuni în toate științele și urmărise pînă la amănunt ul­timele progrese ale lor, dar a întrerupt această muncă pen­tru a-și dărui activitatea îm­plinirii operei lui Marx. Era convins că în Capitalul se afla sintetizat spiritul între­gii lor concepții. Și dacă era conștient că omenirea avea nevoie, la acele ceasuri ale istoriei, de o lucrare generală cit mai completă de filozofie a naturii, era convins totoda­tă că ea avea nevoie în pri­mul rînd de o filozofie socia­lă. întreaga viață a lui Engels a fost închinată mișcării mun­citorești internaționale, pentru a elabora o teorie științifică necesară acesteia, și pentru concretizarea ei efectivă în domeniul­ practicii, în scopul de a pregăti astfel istoriei ar­ma teoretică destinată să se materializeze în practica revo­luționară a trecerii la înfăp­tuirea socialismului. Dar En­gels, pentru condițiile spe­cifice timpului său, asemenea lui Marx, nu a fost doar con­ducător al mișcării muncito­rești în sfera ideologiei, doar filozof teoretician, ci a în­semnat totodată, în cadrul In­ternaționalei comuniste, și un luptător activ al acestei miș­cări, conducător al statului ei major. Autorul lui Anti­ Di­hring, al Dialecticii naturii, al Răz­boiului țărănesc german și al Originii familiei, a proprietății private și a statului era o au­tentică enciclopedie a științei, o sau, după cuvintele lui Marx, adevărată universalitate a cunoștințelor. A fost un savant, un luptător, un om. Opera sa și a lui Marx, așa cum avea s-o înțeleagă Lenin, se des­chidea din prezent în viitor ca o filozofie filozofie care a radicalității. O nu înseamnă contemplare a realității, ci transformare revoluționară acesteia. Radicalitate, în sen­­­sul că filozofia marxistă este finalitate­a teoriei științifice în practica revoluționar-transfor­­matoare. Există personalități — și En­gels, alături de Marx și Le­nin, este o asemenea perso­nalitate­­— care nu se dimen­sionează gîndului decît rele­­vîndu-se la dimensiunile is­toriei. Și nimic de normă ex­terioară, sau — dacă nu ne e frică de cuvinte­­— nimic de cult nu trebuie să vedem în imaginea lor, căci în ase­menea cazuri imaginile nu pot purta amprenta subiectivă a a­­titudinii unuia sau altuia din­tre urmași, ci sintetizează ju­decata dreaptă, în lumina o­­biectivității, a istoriei însăși. Personalitățile — iar la des­coperirea acestei legități a contribuit și Engels — nu cre­ează Istorie prin ele însele, ci prin forța uriașă a maselor, astfel că masele însele, care sînt deci adevăratul creator al istoriei, rețin personalităților exact imaginea lor reală. De­sigur, pentru ca acest princi­piu să funcționeze în ordinea adevărului său integral, tre­buie ca istoria să ființeze li­beră. Să fie deci, în fapt, o operă a maselor, desfășurîn­­du-se ca proces predominant conștient. O istorie cu ima­nenta acestui sens a devenit realitate o dată cu apariția socialismului. Socialismul re­prezintă unitatea dintre mar­ L S MOARTE­ Xism-leninismul ca filozofie și marxism-leninismul ca orîndui­­re de stat; în această concre­tă comuniune istoria are posi­bilitatea să însemne libertate­a istoriei. De aceea, această comuniune este operă istorică ce se definește ca identitate de esență între făuritorii mar­­xism-leninismului ca orînduire de stat, respectiv masele con­duse de partidul clasei mun­citoare din fiecare țară, și făuritorii marxism-leninismului ca filozofie, respectiv perso­nalitățile care au fundamentat științific această filozofie. Toc­mai în acest sens, așadar, pre­cizam că există personalități — și Engels este cu certitu­dine—care nu se dimensionea­ză gîndului decît relevîndu-se la dimensiunile istoriei. Iar dacă, totuși, s-ar întîmpla să se confecționeze din aseme­nea imagini vii — canoane, astfel de tipare-fetiș ar fi de fapt rezultat al unor persoa­ne și nu operă a istoriei, isto­ria fiind cea care demitifică totul, incît aceste canoane ar constitui deci un accident, ceva opus istoriei, și istoria, însemnînd ființare liberă, își depășește logic accidentele, în­­cît imaginea personalităților, obiectiv, rămîne exclusiv ex­presia reală a judecății isto­riei însăși, purificare­a aces­tora, de către spiritul liber al istoriei, pînă la măsura uni­că a valorii lor intrinseci. Marx, Engels și Lenin rămîn pentru urmași asemenea per­sonalități, răsfrîngîndu-și ima­ginea din limpezimea de cris­tal a judecății exacte a isto­riei. Fiecare dintre ei nu este o personalitate în sine — de unde și Incompatibilitatea față de tipare, — ci se definește cu adevărat doar în ordinea integralității concepției marxist­­leniniste; istoria, așadar, se di­mensionează personalitatea nu din perspectiva exterioară fiecăruia ca persoană, ci din a interiorul însuși al concepției marxist-leniniste ca tot, ca în­treg. Engels, asemenea lui Marx și Lenin, este al Istoriei, Al sensului istoriei care este în­suși sensul realității socialis­mului. Opera lui Engels și a lui Marx, continuată în subs­tanța ei de Lenin, este astăzi dezvoltată creator de către toate partidele comuniste și muncitorești, îmbogățită prin experiența noilor realități ale contemporaneității, aprofundată în spiritul ei dialectic, știin­țific, viu, deschis noului, con­cretului social, realizării ple­nare a omului, umanismului. VASILE CONSTANTINESCU în acest număr : TRAIAN BRATU — profesor și militant antifascist CORNELIU ȘTEFANACHE - Proză G. Pruteanu: PARADOXALUL RACINE

Next