Cronica, 1970 (Anul 5, nr. 1-52)
1970-08-08 / nr. 32
l*rometoft În toate târle, mntti-val SÂPTÂMÎNAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL • ANUL V • Nr. 32 (235) • SIMBATA 8 VII 1 1970 • 12 PAGINI 1 LEU cu prof. univ. dr. GH. CHIȘLEAG despre CANCER-diagnostic In zilele de 2 și 3 octombrie ac., U.S.S.M. — Societatea de radiologie din România și Societatea de medici și naturaliști din Iași organizează la Iași o consfătuire pe arci cu tema : „Diagnosticul și tratamentul radiologic al tumorilor pulmonare și nediastinale". Date fiiind importanta și actualitatea stringentă a temei pusă In dezbatere, am solicitat un interviu prof. univ. dr. Gheorghe Chișleag, șeful Clinicii de radiologie a Spitalului nr. 1, președintele Societății de Radiologie din România. — Care este, tovarășe, profesor, rațiunea alegerii acestei teme, pe care consfătuirea o va dezbate? — Creșterea reală și la proporții uimitoare a incidenței cancerului bronhopulmonar a dus, în ultimul timp, la cercetări deosebite att în ce privește factorii etiologici și măsurile de profilaxie, cât și la studiul posibilităților diagnosticului precoce. In vederea instituirii unui tratament radical. Lucrările consfătuirii au, tocmai, rolul de a cristaliza metodologia stabilirii diagnosticului cit mai precoce și a tratamentului celui mai eficient cu mijloacele actuale. — Са [UNK]е sînt cauzele cancerului bronho-pulmonar și cum se frecvenței explică sporirea lui în general și — în orașe, în special ? — In cancerul bronhopulmonar, printre agenții etiologici invocați sunt discutați în special , tutunul, poluarea aerului in orașele mari, diferite noxe profesionale și unele boli cronice ale plăminului. Statistica arată că frecventa cancerului bronhic la bărbat a sporit intre anii 1920 — 1954 de 30 — 40 de ori. Tot statistic s-a demonstrat că persoana care fumează 20 de țigaree pe zi, timp de 30 de ani, introduce o cantitate suficientă de benzi și terapie piren (substanță cancerigenă ce ia naștere prin arderea țigării) pentru a declanșa un cancer. S-a calculat că 200.000 de țigări sunt pașaportul unui cancer al plămâului. Poluarea aerului în orașele mari explică de ce cancerul bronhic este mult mai frecvent aici decât la sate. — Cum se poarte îmbunătăți lupta împotriva acestei localizări a cancerului ? — Prin măsuri profilactice care trebuie să aibe ca scop : — pe de o parte, micșorarea morbidității, prin înlăturarea factorilor care contribuie la apariția cancerului bronhic, — pe de altă parte, prin sporirea numărului cazurilor descoperite cu mal la Începutul evoluției bolii. La aceasta poate contribui educația sanitară din ce in 1. STIRU (Continuare in pag. a 10-a) ENGE 75 DE ANI DE LA Personalitatea lui Engels este o sinteză a omului de știință, a omului politic și a crinului ca om. Adevăratul portret intelectual al lui Engels nu poate fi trasat fără a evoca totodată și personalitatea lui Marx, dar nu prin comparație, ci în sensul, singurul just, al unității dublei lor personalități pe care o constituiau, fiecare însemnînd, în fond, măsura proprie a acesteia, căci însăși opera lor este unică. Și nu doar în sensul lucrărilor scrise împreună (Manifestul Partidului Comunist, Ideologia germană), ci și al operelor pe care le-au semnat distinct, deci al tuturor studiilor elaborate; unicitatea operei lor este aceea a însăși concepției pe care au fundamentat-o. Contribuția lui Engels la întemeierea concepției marxiste este polivalentă, concretizată în numeroase domenii ale gîndirii filozofice; filozofia naturii, socialism științific, economie politică, istorie, sociologie, lingvistică, știința militară. Și dacă, totuși, Engels, cind vorbea despre Marx, se definea pe sine, după propria expresie, „vioara a doua", acest fapt nu vizează valoarea gîndirii sale, ci îi relevă caracterul, conștiința necesității înțelese de a netezi drumul geniului concepției lor unice. Trebuind să pună la punct volumul al treilea al Capitalului, rămas nedefinitivat în momentul morții lui Marx (14 martie 1883), conștient de faptul că această lucrare fundamentală a marxismului era imperios necesar să iasă la lumină, Engels a renunțat la scrierea propriilor cărți. Elabora o lucrare de filozofie generală a științelor, la care lucra intens de peste un deceniu și pentru a cărei documentare făcuse ample incursiuni în toate științele și urmărise pînă la amănunt ultimele progrese ale lor, dar a întrerupt această muncă pentru a-și dărui activitatea împlinirii operei lui Marx. Era convins că în Capitalul se afla sintetizat spiritul întregii lor concepții. Și dacă era conștient că omenirea avea nevoie, la acele ceasuri ale istoriei, de o lucrare generală cit mai completă de filozofie a naturii, era convins totodată că ea avea nevoie în primul rînd de o filozofie socială. întreaga viață a lui Engels a fost închinată mișcării muncitorești internaționale, pentru a elabora o teorie științifică necesară acesteia, și pentru concretizarea ei efectivă în domeniul practicii, în scopul de a pregăti astfel istoriei arma teoretică destinată să se materializeze în practica revoluționară a trecerii la înfăptuirea socialismului. Dar Engels, pentru condițiile specifice timpului său, asemenea lui Marx, nu a fost doar conducător al mișcării muncitorești în sfera ideologiei, doar filozof teoretician, ci a însemnat totodată, în cadrul Internaționalei comuniste, și un luptător activ al acestei mișcări, conducător al statului ei major. Autorul lui Anti Dihring, al Dialecticii naturii, al Războiului țărănesc german și al Originii familiei, a proprietății private și a statului era o autentică enciclopedie a științei, o sau, după cuvintele lui Marx, adevărată universalitate a cunoștințelor. A fost un savant, un luptător, un om. Opera sa și a lui Marx, așa cum avea s-o înțeleagă Lenin, se deschidea din prezent în viitor ca o filozofie filozofie care a radicalității. O nu înseamnă contemplare a realității, ci transformare revoluționară acesteia. Radicalitate, în sensul că filozofia marxistă este finalitatea teoriei științifice în practica revoluționar-transformatoare. Există personalități — și Engels, alături de Marx și Lenin, este o asemenea personalitate— care nu se dimensionează gîndului decît relevîndu-se la dimensiunile istoriei. Și nimic de normă exterioară, sau — dacă nu ne e frică de cuvinte— nimic de cult nu trebuie să vedem în imaginea lor, căci în asemenea cazuri imaginile nu pot purta amprenta subiectivă a atitudinii unuia sau altuia dintre urmași, ci sintetizează judecata dreaptă, în lumina obiectivității, a istoriei însăși. Personalitățile — iar la descoperirea acestei legități a contribuit și Engels — nu creează Istorie prin ele însele, ci prin forța uriașă a maselor, astfel că masele însele, care sînt deci adevăratul creator al istoriei, rețin personalităților exact imaginea lor reală. Desigur, pentru ca acest principiu să funcționeze în ordinea adevărului său integral, trebuie ca istoria să ființeze liberă. Să fie deci, în fapt, o operă a maselor, desfășurîndu-se ca proces predominant conștient. O istorie cu imanenta acestui sens a devenit realitate o dată cu apariția socialismului. Socialismul reprezintă unitatea dintre mar L S MOARTE Xism-leninismul ca filozofie și marxism-leninismul ca orînduire de stat; în această concretă comuniune istoria are posibilitatea să însemne libertatea istoriei. De aceea, această comuniune este operă istorică ce se definește ca identitate de esență între făuritorii marxism-leninismului ca orînduire de stat, respectiv masele conduse de partidul clasei muncitoare din fiecare țară, și făuritorii marxism-leninismului ca filozofie, respectiv personalitățile care au fundamentat științific această filozofie. Tocmai în acest sens, așadar, precizam că există personalități — și Engels este cu certitudine—care nu se dimensionează gîndului decît relevîndu-se la dimensiunile istoriei. Iar dacă, totuși, s-ar întîmpla să se confecționeze din asemenea imagini vii — canoane, astfel de tipare-fetiș ar fi de fapt rezultat al unor persoane și nu operă a istoriei, istoria fiind cea care demitifică totul, incît aceste canoane ar constitui deci un accident, ceva opus istoriei, și istoria, însemnînd ființare liberă, își depășește logic accidentele, încît imaginea personalităților, obiectiv, rămîne exclusiv expresia reală a judecății istoriei însăși, purificarea acestora, de către spiritul liber al istoriei, pînă la măsura unică a valorii lor intrinseci. Marx, Engels și Lenin rămîn pentru urmași asemenea personalități, răsfrîngîndu-și imaginea din limpezimea de cristal a judecății exacte a istoriei. Fiecare dintre ei nu este o personalitate în sine — de unde și Incompatibilitatea față de tipare, — ci se definește cu adevărat doar în ordinea integralității concepției marxistleniniste; istoria, așadar, se dimensionează personalitatea nu din perspectiva exterioară fiecăruia ca persoană, ci din a interiorul însuși al concepției marxist-leniniste ca tot, ca întreg. Engels, asemenea lui Marx și Lenin, este al Istoriei, Al sensului istoriei care este însuși sensul realității socialismului. Opera lui Engels și a lui Marx, continuată în substanța ei de Lenin, este astăzi dezvoltată creator de către toate partidele comuniste și muncitorești, îmbogățită prin experiența noilor realități ale contemporaneității, aprofundată în spiritul ei dialectic, științific, viu, deschis noului, concretului social, realizării plenare a omului, umanismului. VASILE CONSTANTINESCU în acest număr : TRAIAN BRATU — profesor și militant antifascist CORNELIU ȘTEFANACHE - Proză G. Pruteanu: PARADOXALUL RACINE