Cronica, 1982 (Anul 17, nr. 1-53)
1982-03-26 / nr. 13
Săptămînal politic-social-cultural editat de Comitetul județean pentru cultură și educație socialistă Iași, anul XVI, nr. 13 (843), 26 martie 1982, 8 pagini, 3 iei Tinerețea spiritului revoluționar Sărbătorirea celor 60 de ani de la crearea Uniunii Tineretului Comunist și a 25 de ani de la înființarea Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România s-a constituit într-un memorabil prilej de evocare și cinstire a tradițiilor de luptă, revoluționară ale tineretului, a prezenței sale statornice — ca parte integrantă a națiunii — în conștiința istoriei noastre, a contribuției sale active la marile înfăptuiri ale epocii socialiste. Evocînd trecutul glorios de luptă revoluționară în slujirea înaltelor idealuri ale eliberării sociale și naționale, tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al P.C.R., a relevat prezența tineretului în toate marile momente și evenimente ale istoriei noastre, pildele de eroism și dăruire patriotică, revoluționară, care au definit conștiința participării tinerilor la înfăptuirea istoriei. Odată cu crearea U.T.C., în primăvara anului 1922 — la numai un an de la făurirea P.C.R. — afirmarea conștiinței revoluționare a tineretului a înscris în cronica marilor bătălii de clasă pagini de nepieritoare fapte de luptă și muncă, izvorîte din asumarea comandamentelor istorice ale timpului, din înțelegerea necesității de a fi în primele rînduri ale luptei conduse de comuniști împotriva asupririi, a fascismului, pentru democrație, pentru apărarea independenței, integrității și suveranității României. Pe firul roșu al acelor ani eroici, tineretul comunist s-a afirmat ca purtător al spiritului revoluționar, ca factor activ al participării la istorie, transformînd prezența sa la evenimentele de răscruce ale timpului într-o înaltă școală a formării și dezvoltării conștiinței patriotice, progresiste, revoluționare. Astăzi, cînd rememorăm etapele acestei istorii de luptă, muncă și creație, în care semnele participării tineretului, alături de întregul popor, s-au transformat în durabile acte de construcție nouă, schimbînd fața țării, consemnăm în aceste tradiții flacăra vie a spiritului revoluționar, transmisă din generație în generație, și cunoscînd acum, pe măsura misiunii istorice, forme noi, corespunzătoare condițiilor în care tineretul trăiește și-și desfășoară activitatea. „Nu se poate spune — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu, referindu-se la condițiile de astăzi — că nu mai este loc pentru eroism revoluționar, pentru dăruire, pentru sacrificiu închinat patriei și poporului“. Dimpotrivă, toate marile fapte de construcție care decurg din programul partidului angajează elanul revoluționar, abnegația—și—dăruirea—tineretului,—definindu-i—participarea—pe măsura obiectivelor timpului nostru. Configurînd profilul total al participării revoluționare la sarcinile acestui timp, secretarul general al partidului a subliniat că măsura acestei participări se regăsește în atașamentul față de patrie și partid, în prețuirea realizărilor socialiste, în contribuția de muncă și creație pentru edificarea prezentului și asigurarea unui viitor luminos, în faptele de rezonanță care transformă existența socială, precum și conștiințele oamenilor. Zestrea spiritului revoluționar sporește mereu, adăugind valențele conștiinței care participă la procese sociale tot mai complexe, mai ample, mai dinamice, corespunzătoare realităților epocii noastre. Din radiografia cerințelor istorice ale timpului pe care îl trăim, tineretul desprinde posibilitățile afirmării sale plenare, în spiritul idealurilor comuniste, contribuind cu întreaga energie creatoare, cu talentul și elanul vîrstei, la realizarea măreței epopei de transformări revoluționare, de ridicare pe noi culmi de progres și civilizație a României socialiste. în acest sens, tovarășul Nicolae Ceaușescu adresa tinerilor fierbintele îndemn de a acționa întotdeauna ca revoluționari, învățând să fie revoluționari și să rămînă revoluționari : „Să studiem și să cunoaștem realitățile economico-sociale, să înlăturăm ceea ce e vechi și nu mai corespunde noilor forțe de producție, noilor realități sociale. Să acționăm cu îndrăzneală pentru promovarea noului, pentru găsirea celor mai bune căi și forme de organizare, spre a asigura înnoirea și dezvoltarea—continuă a societății noastre ! Tineretul trebuie să se afle întotdeauna în primele rînduri în lupta pentru nou, pentru perfecționare și înnoire pe o bază superioară a societății noastre. în aceasta constă spiritul revoluționar — în păstrarea vie a concepției materialist-dialectice despre lume și viață !“. Prin bogăția ideilor directoare și caldele chemări adresate tineretului, prin ampla rezonanță în conștiințe a accentelor puse pe definirea spiritului revoluționar cu valențele sale formative în rîndul tinerilor, cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu la adunarea solemnă consacrată împlinirii a 60 de ani de la crearea U.T.C. și a 25 de ani de la înființarea U.A.S.C.R. a trasat un program de viață, muncă și creație care definește prezența tineretului la marile acțiuni ale construcției istoriei, la înfăftuirea sarcinilor revoluționare ale „miezului de cu aprins“ care reprezintă astăzi asumarea conștientă a istoriei. CRONICA ÎN CELELALTE PAGINI: miR. IACOBAN, Const. CUBLEȘAN, Natalia DANCILA răspund la întrebarea Ce facem pentru publicul de mîine ? Ш Romulus RUSAN Fluierați lingă țîșnitoare, « Gh. BUZATU Cinci spioni pentru Victorie (III) В George LESNEA Inedit Ж Arcadie PERCEK Terapie și ritual Ш Ion GOIAN Miturile antroposofiei (III) Ion GRIGORE : „Sat“ Perspective ale satului românesc Cu numai cinci decenii în urmă, marele admirator al culturii noastre tradiționale care era Lucian Blaga se simțea în sat la noi „pe drumul începutului, străbunul“, ceea ce îl făcea să exclame : „Cîte-s altfel — omul, leatul ! / Neschimbat e numai satul“. Diagnosticul aparține desigur poetului și la acea vreme mai existau suficiente motive pentru a considera satul românesc cantonat definitiv în imobilism și rutină: într-adevăr, satul lăsa impresia unui univers static, o minusculă insulă de umanitate printre altele, o lume suficient de numferoasă și diversificată pentru a-și fi suficientă sieși și a trăi într-o relativă autonomie economică, demografică și culturală. Fiecare sat avea tradițiile sale proprii și dezvolta propria sa civilizație orînduită după datină și obicei. Timpul avînd „infinită răbdare cu oamenii“, se scurgea inflexibil, în acord cu ciclurile naturale și cu campaniile muncilor agricole. Cîte s-au schimbat între timp ! Brusc, timpul și-a ieșit din matca firească, și-a comprimat și și-a intensificat ritmul. Agricultura a pășit pe calea modernizării și industrializării, iar satul, în procesul de cooperativizare, s-a deschis larg către lumea din afară ; s-au consolidat și s-au perfecționat relațiile de producție, țărănimea devenind o clasă nouă, omogenă ; așezările rurale au început să capete din ce în ce mai mult înfățișarea și confortul cunoscute altă dată doar de mediul orășenesc , s-au produs adunci transformări în mentalitatea țărănimii, în atitudinea față de muncă, față de proprietatea obștească, față de interesele și soarta țării. între aceste două aprecieri, care marchează două etape ale unui proces istoric complex, se cuprinde un întreg destin al țărănimii și satului. Aceste prefaceri radicale multiple sunt o dovadă convingătoare că — așa cum remarca tovarășul Nicolae Ceaușescu —■ imobilismul și rutina nu sînt și nu au fost proprii, „organice“, societății rurale, că țăranul român este capabil să facă față cerințelor progresului industrial, să stăpânească tehnica modernă de producție, „că este capabil să facă adevărate minuni“. Mutațiile profunde prin care a trecut satul cu deosebire în ultimele trei decenii sînt cuprinse sub noțiunea generică de „urbanizare“. Uneori, „urbanizarea satelor“ este considerată ca nepotrivită și de aceea este discutată. Cum stau lucrurile în realitate ? Dacă reducem procesul de urbanizare la imitarea servilă a orașului de către sat, atunci fără îndoială nu ar trebui să pledăm pentru „urbanizarea“ ruralului. Oi urbanizarea nu înseamnă modelarea satelor după tiparele actuale ale orașului, adoptarea mecanică a unor soluții și atribute caracteristice mediului industrialurban, ci dimpotrivă, valorificînd la maximum tradițiile locale în beneficiul modernizării continue a localităților, astfel ca în viitor comunitățile rurale să îmbine armonios avantajele celor două medii, ale urbanului și ruralului. Așadar urbanizarea trebuie concepută și tradusă în practică în perspectiva diminuării treptate, pînă la dispariție, a oricăror deosebiri dintre oraș și sat. Așa cum se știe, Marx și Engels (Ideologia germană), vedeau în deosebirea și opoziția dintre oraș și sat expresia celei mai fundamentale diviziuni a muncii, diviziune care subordonează individul față de o anumită activitate impusă de proprietatea privată. Ei considerau că desființarea acestei opoziții constituie una din primele condiții ale unității societății, condiție care, la rîndul ei, depinde de o serie de premise materiale. Procesul de urbanizare este un proces paralel, reciproc și complementar dezvoltării sociale în general, evoluției economice, sociale și culturale. El interesează evoluția sistemului social în ansamblul său, dar din punctul de vedere al structurii pe tipuri de așezări, rurale sau urbane, adică al structurii funcțional-tipologice și după gruparea populației pe ocupații și profesii. In acest ceas al devenirii societății noastre, urbanizarea este o componentă a marelui proces de transformare socială revoluționară, proces, care însoțește, dă cadru și formă efortului colectiv de edificare multilaterală a societății socialiste ; e o latură, un aspect esențial al ridicării României pe noi și noi trepte de progres și civilizație. în acest sens urbanizarea ruralului ca proces obiectiv se împletește și se confundă cu industrializarea socialistă și cooperativizarea agriculturii, socializarea continuă și perfecționarea relațiilor de producție, dezvoltarea economică și socială, înflorirea culturiiși ridicarea continuă a nivelul Gh. BOURCEANU (continuare în pag. 2) Masa rotundă a Cronicii: Realism și eficientă în cercetarea științifică 99 V9 Ш S-a rezolvat : nu se poate ! ■ Economiști trebuie peste tot Și Cercetări care trenează ■ Vara e cald, iarna ± — rece . .. В Condiția de... modă. В Legătura între funcționalitate și fiabilitate В Cercetarea și salturile acrobatice ? Prognoza nu este un lux B Un mai eficient sistem de informare reciprocă ? Să le dăm la toți, că sînt băieți buni... ? Cine justifică sumele pentru cercetările nefinalizate ? Participă : prof. dr. ing. Mihai Gafițanu, rectorul Institutului politehnic „Gh. Asachi“, ing. loan Staicu, directorul Combinatului de fibre sintetice Iași, prof. dr. Virgil Focșa, prof. dr. Petre Marcomete, ing. Mihai Mustață, director tehnic al Combinatului de utilaj greu Iași, ing. Veniamin Munteanu, directorul Întreprinderii de antibiotice Iași, ing. Emil Uncheșel, directorul întreprinderii „Tehnoton“, Iași, conf. dr. Marcel Patraș, decanul Facultății de hidrotehnică, Institutul politehnic „Gh. Asachi“. Dezbaterea noastră își propune să dea răspunsuri unor întrebări legate de modul în care sînt cunoscute cerințele prioritare ale producției, de către cercetarea științifică, precum și de modul în care beneficiarul ,producția, cunoaște ofertele și posibilitățile reale și de perspectivă ale cercetării științifice. Au fost, de pildă, cazuri cînd o cercetare sau alta, desfășurată pe parcursul a doi-trei ani, s-a soldat cu răspunsul, totalmente dezarmant : nu se poate__ I. Staicu : Eu cred că nu totdeauna o cercetare trebuie sau poate să aducă o rezolvare în sensul în care a fost gîndită inițial. Ea, dimpotrivă, poate să ne sugereze altă pistă, mai avantajoasă. Și apoi, deși în cercetare lucrează un însemnat număr de persoane competente — așa cum se întîmplă în toată lumea, nu întotdeauna și nu toți aduc rezultate imediate. Dar toți contribuie la rezolvarea unei probleme prin rezultatele pe care le aduc, chiar dacă ele sînt negative în tema abordată. — Ce ne facem, totuși, atunci cînd în ecuație intervine factorul timp ? Deci cînd întreprinderea are nevoie de o soluție, pînă la un termen anume, care nu poate fi depășit fără a-i prejudicia interesele... I. Staicu . Aici putem acționa împreună, și cercetarea și producția, prin realizarea unor studii documentare care să indice, cu argumente întemeiate, pista optimă care ar trebui urmată, pentru a rezolva problema în cauză. — Pista greșită poate fi deci, uneori, și urmarea unui insuficient dialog între cercetare și producție. I. Staicu : Poate fi și așa. Dar eficiența cercetării mai este funcție și de alți factori, de pasiunea cu care lucrezi, de elementele pe care le ai la dispoziție. încă de la punctul de plecare o problemă trebuie dimensionată pe toate elementele ei, pentru ca cercetarea să știe ce vrea întreprinderea și întreprinderea să știe la ce se poate aștepta din partea respectivei colaborări. V. Munteanu : Cred că noțiunea de dialog este prea largă. Un simplu dialog sau o simplă punere în temă nu sînt suficiente. Pentru ca problema să Sergiu TEODOROVICI (continuare în pag. 2)