Cronica, 1982 (Anul 17, nr. 1-53)

1982-03-26 / nr. 13

Săptămînal politic-social-cultural editat de Comitetul județean pentru cultură și educație socialistă Iași, anul XVI, nr. 13 (843), 26 martie 1982, 8 pagini, 3 iei Tinerețea spiritului revoluționar Sărbătorirea celor 60 de ani de la crearea Uniunii Ti­neretului Comunist și a 25 de ani de la înființarea Uniu­nii Asociațiilor Studenților Comuniști din România s-a constituit într-un memorabil prilej de evocare și cinstire a tradițiilor de luptă, revoluționară ale tineretului, a prezen­ței sale statornice — ca parte integrantă a națiunii — în conștiința istoriei noastre, a contribuției sale active la ma­rile înfăptuiri ale epocii socialiste. Evocînd trecutul glorios de luptă revoluționară în slu­jirea înaltelor idealuri ale eliberării sociale și naționale, tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al P.C.R., a relevat prezența tineretului în toate marile momente și eve­nimente ale istoriei noastre, pildele de eroism și dăruire pa­triotică, revoluționară, care au definit conștiința participării tinerilor la înfăptuirea istoriei. Odată cu crearea U.T.C., în primăvara anului 1922 — la numai un an de la făurirea P.C.R. — afirmarea conștiinței revoluționare a tineretu­lui a înscris în cronica marilor bătălii de clasă pagini de nepieritoare fapte de luptă și muncă, izvorîte din asu­marea comandamentelor istorice ale timpului, din înțe­legerea necesității de a fi în primele rînduri ale luptei conduse de comuniști împotriva asupririi, a fascismului, pentru democrație, pentru apărarea independenței, inte­grității și suveranității României. Pe firul roșu al acelor ani eroici, tineretul comunist s-a afirmat ca purtător al spiritului revoluționar, ca factor activ al participării la istorie, transformînd prezența sa la evenimentele de răs­cruce ale timpului într-o înaltă școală a formării și dez­voltării conștiinței patriotice, progresiste, revoluționare. Astăzi, cînd rememorăm etapele acestei istorii de luptă, muncă și creație, în care semnele participării tineretului, alături de întregul popor, s-au transformat în durabile acte de construcție nouă, schimbînd fața țării, consemnăm în aceste tradiții flacăra vie a spiritului revoluționar, trans­misă din generație în generație, și cunoscînd acum, pe măsura misiunii istorice, forme noi, corespunzătoare con­dițiilor în care tineretul trăiește și-și desfășoară activi­tatea. „Nu se poate spune — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu, referindu-se la condițiile de astăzi — că nu mai este loc pentru eroism revoluționar, pentru dăruire, pentru sacrificiu închinat patriei și poporului“. Dimpo­trivă, toate marile fapte de construcție care decurg din programul partidului angajează elanul revoluționar, abne­­­gația—și—dăruirea—tineretului,—definindu-i—participarea—pe­ măsura obiectivelor timpului nostru. Configurînd profilul total al participării revoluționare la sarcinile acestui timp, se­cretarul general al partidului a subliniat că măsura acestei participări se regăsește în ata­șamentul față de patrie și partid, în prețuirea realizărilor socialiste, în contribuția de muncă și creație pentru edi­ficarea prezentului și asigurarea unui viitor luminos, în faptele de rezonanță care transformă existența socială, precum și conștiințele oamenilor. Zestrea spiritului revo­luționar sporește mereu, adăugind valențele conștiinței care participă la procese sociale tot mai complexe, mai ample, mai dinamice, corespunzătoare realităților epocii noastre. Din radiografia cerințelor istorice ale timpului pe care îl trăim, tineretul desprinde posibilitățile afirmării sale plenare, în spiritul idealurilor comuniste, contribuind cu întreaga energie creatoare, cu talentul și elanul vîrstei, la realizarea măreței epopei de transformări revoluționare, de ridicare pe noi culmi de progres și civilizație a Româ­niei socialiste. în acest­­ sens, tovarășul Nicolae Ceaușescu adresa tinerilor fierbintele îndemn de a acționa întotdea­una ca revoluționari, învățând să fie revoluționari și să rămînă revoluționari : „Să studiem și să cunoaștem reali­tățile economico-sociale, să înlăturăm ceea ce e vechi și nu mai corespunde noilor forțe­­ de producție, noilor rea­lități sociale. Să acționăm cu îndrăzneală pentru promo­varea noului, pentru găsirea celor mai bune căi și forme de organizare, spre a asigura înnoirea și dezvoltarea—con­­­tinuă a societății noastre ! Tineretul trebuie să se afle întotdeauna în primele rînduri în lupta pentru nou, pentru perfecționare și înnoire pe o bază superioară a societății noastre. în aceasta constă spiritul revoluționar — în păs­trarea vie a concepției materialist-dialectice despre lume și viață !“. Prin bogăția ideilor directoare și caldele chemări a­­dresate tineretului, prin ampla rezonanță î­n conștiințe a accentelor puse pe definirea spiritului revoluționar cu va­lențele sale formative în rîndul tinerilor, cuvîntarea to­varășului Nicolae Ceaușescu la adunarea solemnă consa­crată împlinirii a 60 de ani de la crearea U.T.C. și a 25 de ani de la înființarea U.A.S.C.R. a trasat un program de viață, muncă și creație care definește prezența tineretu­lui la marile acțiuni ale construcției istoriei, la înfă­f­­tuirea sarcinilor revoluționare ale „miezului de cu aprins“ care reprezintă astăzi asumarea conștientă a istoriei. CRONICA ÎN CELELALTE PAGINI: m­i­R. IACOBAN, Const. CUBLEȘAN, Natalia DA­­NCILA răspund la între­barea Ce facem pentru publicul de mîine ? Ш Romulus RUSAN Fluierați lingă țîșnitoare, « Gh. BUZATU Cinci spioni pentru Vic­torie (III) В George LESNEA Inedit Ж Arcadie PERCEK Terapie și ritual Ш Ion GOIAN Miturile antroposofiei (III) Ion GRIGORE : „Sat“ Perspective ale satului românesc Cu numai cinci decenii în urmă, marele admirator al cul­turii noastre tradiționale care era Lucian Blaga se simțea în sat la noi „pe drumul începu­tului, străbunul“, ceea ce îl făcea să exclame : „Cîte-s alt­fel — omul, leatul ! / Neschim­bat e numai satul“. Diagnosticul aparține desigur poetului și la acea vreme mai existau suficiente motive pen­tru a considera satul românesc cantonat definitiv în imobilism și rutină: într-adevăr, satul lă­sa impresia unui univers static, o minusculă insulă de umani­tate printre altele, o lume su­ficient de numferoasă și diver­sificată pentru a-și fi suficien­tă sieși și a trăi într-o relativă autonomie economică, demogra­fică și culturală. Fiecare sat avea tradițiile sale proprii și dezvolta propria sa civilizație orînduită după datină și obicei. Timpul avînd „infinită răbdare cu oamenii“, se scurgea infle­xibil, în acord cu ciclurile na­turale și cu campaniile munci­lor agricole. Cîte s-au schimbat între timp ! Brusc, timpul și-a ieșit din matca firească, și-a com­primat și și-a intensificat rit­mul. Agricultura a pășit pe ca­lea modernizării și industria­lizării, iar satul, în procesul de cooperativizare, s-a deschis larg către lumea din afară ; s-au consolidat și s-au perfec­ționat relațiile de producție, țărănimea devenind o clasă nouă, omogenă ; așezările ru­rale au început să capete din ce în­­­ ce mai mult înfățișarea și confortul cunoscute altă dată doar de mediul orășenesc , s-au produs adunci transformări în mentalitatea țărănimii, în ati­tudinea față de muncă, față de proprietatea obștească, față de interesele și soarta țării. între aceste două aprecieri, care marchează două etape ale unui proces istoric complex, se cuprinde un întreg destin al țărănimii și satului. Aceste pre­faceri radicale multiple s­unt o dovadă convingătoare că — așa cum remarca tovarășul Nicolae Ceaușescu —■ imobilismul și ru­tina nu sînt și nu au fost pro­prii, „organice“, societății ru­rale, că țăranul român este ca­pabil să facă față cerințelor progresului industrial, să stă­pânească tehnica modernă de producție, „că este capabil să facă adevărate minuni“. Mutațiile profunde prin care a trecut satul cu deosebire în ultimele trei decenii sînt cu­prinse sub noțiunea generică de „urbanizare“. Uneori, „urba­nizarea satelor“ este conside­rată ca nepotrivită și de aceea este discutată. Cum stau lucru­rile în realitate ? Dacă reducem procesul de urbanizare la imi­tarea servilă a orașului de către sat, atunci fără îndoială nu ar trebui să pledăm pentru „urba­nizarea“ ruralului. Oi urbani­zarea nu înseamnă modelarea satelor după tiparele actuale ale orașului, adoptarea mecani­că a unor soluții și atribute ca­racteristice mediului industrial­­urban, ci dimpotrivă, valorifi­­cînd la maximum tradițiile lo­cale în beneficiul modernizării continue a localităților, astfel ca în viitor comunitățile rura­le să îmbine armonios avanta­jele celor două medii, ale ur­banului și ruralului. Așadar urbanizarea trebuie concepută și tradusă în practică în per­spectiva diminuării treptate, pînă la dispariție, a oricăror deosebiri dintre oraș și sat. Așa cum se știe, Marx și Engels (Ideologia germană), vedeau în deosebirea și opoziția dintre o­­raș și sat expresia celei mai fundamentale diviziuni a mun­cii, diviziune care subordonea­ză individul față de o anumi­tă activitate impusă de pro­prietatea privată. Ei conside­rau că desființarea acestei o­­poziții constituie una din pri­mele condiții ale unității socie­tății, condiție care, la rîndul ei, depinde de o serie de pre­mise materiale. Procesul de urbanizare este un proces paralel, reciproc și complementar dezvoltării soci­ale în general, evoluției econo­mice, sociale și culturale. El interesează evoluția sistemului social în ansamblul său, dar din punctul de vedere al struc­turii pe tipuri de așezări, rura­le sau urbane, adică al structu­rii funcțional-tipologice și după gruparea populației pe ocupații și profesii. In acest ceas al de­venirii societății noastre, urba­nizarea este o componentă a marelui proces de transforma­re socială revoluționară, proces, care însoțește, dă cadru și for­mă efortului colectiv de edifi­care multilaterală a societății socialiste ; e o latură, un as­pect esențial al ridicării Româ­niei pe noi și noi trepte de pro­gres și civilizație. în acest sens urbanizarea ruralului ca proces obiectiv se împletește și se confundă cu industrializarea so­cialistă și cooperativizarea agri­culturii,­ socializarea continuă și perfecționarea relațiilor de producție, dezvoltarea economi­că și socială, înflorirea culturii­­și ridicarea continuă a nivelul Gh. BOURCEANU (continuare în pag. 2) Masa rotundă a Cronicii: Realism și eficientă în cercetarea științifică 9­9 V­9 Ш S-a rezolvat : nu se poate ! ■ Economiști trebuie peste tot Și Cercetări care trenează ■ Vara e cald, iarna ± — rece . .. В Condiția de... modă. В Legătura între funcționalitate și fiabilitate В Cercetarea și salturile acrobatice ? Prognoza nu este un lux B Un mai eficient sistem de informare reci­procă ? Să le dăm la toți, că sînt băieți buni... ? Cine jus­tifică sumele pentru cercetările nefinalizate ? Participă : prof. dr. ing. Mihai Gafi­­țanu, rectorul Institutului politehnic „Gh. Asachi“, ing. loan Staicu, direc­torul Combinatului de fibre sintetice Iași, prof. dr. Virgil Focșa, prof. dr. Petre Marcomete, ing. Mihai Mustață, director tehnic al Combinatului de uti­laj greu Iași, ing. Veniamin Munteanu, directorul Întreprinderii de antibiotice Iași, ing. Emil Uncheșel, directorul în­treprinderii „Tehnoton“, Iași, conf. dr. Marcel Patraș, decanul Facultății de hidrotehnică, Institutul politehnic „Gh. Asachi“.­­ Dezbaterea noastră își propune să dea răspunsuri unor întrebări legate de modul în care sînt cunoscute cerințele prioritare ale producției, de către cer­cetarea științifică, precum și de modul în care beneficiarul ,producția, cunoaș­te ofertele și posibilitățile reale și de perspectivă ale cercetării științifice. Au fost, de pildă, cazuri cînd o cercetare sau alta, desfășurată pe parcursul a doi-trei ani, s-a soldat cu răspunsul, totalmente dezarmant : nu se poate__ I. Staicu : Eu cred că nu totdeauna o cercetare trebuie sau poate să aducă o rezolvare în sensul în care a fost gîndită inițial. Ea, dimpotrivă, poate să ne sugereze altă pistă, mai avanta­joasă. Și­ apoi, deși în cercetare lucrea­ză un însemnat număr de persoane com­petente —­ așa cum se întîmplă în­ toată lumea, nu întotdeauna și nu toți aduc rezultate imediate. Dar­ toți contribuie la rezolvarea unei probleme prin re­zultatele pe care le aduc, chiar dacă ele sînt negative în tema abordată. — Ce ne facem, totuși, atunci cînd în ecuație intervine factorul timp ? Deci cînd întreprinderea are nevoie de o soluție, pînă la un termen anume, care nu poate fi depășit fără a-i prejudicia interesele... I. Staicu . Aici putem acționa îm­preună, și cercetarea și producția, prin realizarea unor studii documentare care să indice, cu argumente întemeiate, pista optimă care ar trebui­ urmată, pentru a rezolva problema în­ cauză. — Pista greșită poate fi deci, uneori, și urmarea unui insuficient dialog în­tre cercetare și producție. I. Staicu : Poate fi și așa. Dar efi­ciența cercetării mai este funcție și de alți factori, de pasiunea cu care lucrezi, de elementele pe care le ai la dispozi­ție. încă de la punctul de plecare o problemă trebuie dimensionată pe toate elementele ei, pentru ca cercetarea să știe ce vrea întreprinderea și întreprin­derea să știe la ce se poate aștepta din partea respectivei colaborări. V. Munteanu : Cred că noțiunea de dialog este prea largă. Un simplu dia­log sau o simplă punere în temă nu sînt suficiente. Pentru ca problema să Sergiu TEODOROVICI (continuare în pag. 2)

Next