Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1873 (Anul 6, Nr. 81-146)

1873-09-16 / nr. 107

Anul VI. No. 107.j lassi, Duminica 18 Septemvrie, 1373. PREȚUL ABONAMENTULUI: Exemplarul 20 bani. CALENDARUL: SEPTAMANE 1. Stil Stil btoa Pit ItoS l'L BILEI Răsăritul Apusul : I Sf$ ! Stil BTOI V ! T în X îl T n ipi !! Răsăritul Apusul Te ehiu. nou. ^ . A . u # J | L V ^ Soarelui, j Soarelui I vechiu.l nou. V10A* j z lictul ViLR 1. Soarelui. Soarelui. Septemv. Septemv. Ore. iv. Ore. m. Septemv. Oolomv. I Ore. ni. Orei îa: Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI NATIONALI. CURIERUL DE IASI 1 iși: Te tin an 20 lei noi. —Pe țese luni 11 lei noi. —Pe trei luni 6 lei noi. Districte. Pe uman 24 lei noi: —Pe șese luni ÎS lei noi: —Pe trei luni 7 lei noi. Austria: Pe 6 luni 14 franci: — Germania: Pe 6 luni 18 frân fă. Italia, Belgia, Elveția: — Pe șese luni 22 franci; — Frijueiu: Pe șese luni 28 franci. Apare de TREi ori pe septamana DUMINICĂ, MEHCtmr și TINERI. ANC.VOICEL Rândul sau locul seu 15 bani. Inserjiuni și reclame: Rândul 60 bani.—Epistole nefrancate nu se primesc. — Mânu* scriptele nepublicirte se vor arde. 16 29 Duminică. Martira Eufimia. 16 6 5 52 20 3 Joi. Marele Mart. Eustatie. 6 13 5 45 ’ 17 30 Luni. Martira, Sofia. 6 8 6 50 21 4 Vineri. Apost.. Codrat. ‘ 6 14 5 43 18 Oct. 1 Marți. 1 Cuviosul Rumeuie. 6 10 5 48 22 6 Sâmbătă. Martirul Foca și loan. 1 6 17 5 41 19 2 Mercuri. Mart. Trofim. 6 12 5 47 ....... 211___ _ 6 Duminică. Zămislirea SS loan Botezătorul. 3 6 19 5 39 ELIBERAREA FRANILIEI. In fine, Franța este liberată. Pe pământul ei reșluit, astăzi streinul nu mai calcă. Globirea colosală de 5 miliarde fiind achitată, cel de pe urmă soldat invingător a trecut nouele hotare. Dincolo de acest hotar impus de puterea armelor, erera pamentul francez astăzi este patria Germană. Strasbourg, Metz, întărite și fortificate de geniul lui Vauban, cetăți uriașe de unde pană in zilele noastre, Franța sigură de existența, sa amenință Germania inbucățită, și pendia Rinul drept atare, astăzi nu mai sunt ale ei; abiea Belfort, mulțumită patriotismului și prevederei lui Thiers, a mai remas cetate Franceză. Intr’unu timp așa de scurt Franța a văzut strigănduse o reputațiune strălucită in pace și in resboiu, a văzut legioanele sale sfămate și robite cu miile, doue provincii din cele mai industrioase și mai cultivate trecute la strein cu un milion și mai bine de locuitori; a văzut cetățile, monumentele bibliotecele sale arse și pradate, a văzut resbelul interior stricând ce mai remăsese nestricat de resbelul esterior. Cine va calcula perderile ei morale și materiale, lacrimele, doliul familielor atâtea nefericiri ? en, que discordia cies Prodnxit misteros !.. . Și pentru ce? pentru că o mănă de oameni și-a zis : numai noi știm să guvernăm țara, numai noi ințelegem adevăratele ei interese, numai noi știm când este bine se facem resboi și cănd este bine se facem pace, numai noi știm in sfârșit ce trebue tetei și numai noi voim binele ei. Dar n’a fost nimene cu o opinie contrară lângă acei oameni? N’a arătat nimine greșalele unei politice oarbe și prea crezătoare in sine ? Ea a fost dar nu i-a ascultat nimine. Nemuritorul Thiers, francezul cel mare singurul ce nu se inșală. Încă pe când imperiul din urmă urzea resbelul Italian cu o siguranță de profet a arătat rătăcirele politicei imperiale. In espedițiunea contra Mexicului calculele și temerile sale aveau evidența adevărurilor matematice, dar cine a vroit să-l asculte ? Căt pentru resbelul din urmă Thiers ajunsese precum Caton la Roma : cuvintele sale se sfărșiau mai totdeauna așa: Franța nu e gata de resboiu. El, simplu cetățan, făcând o posițiune adeverată nn sisGmatecă și oarbă, cunoștea mai bine situațiunea Franciei decăt Miniștrii lui Napoleon al III-le cari respundeau la cuvintele sale: totul este gata; nici un bumb nu lipsește! am văzut in urmă cine știe mai bine. După robia de la Sedan, republicanii — alți netolerenți—resturnase Dinastia crezând că prin cuvântul „Republică“ vor electriza Franța ca altă dată și vor drege tot. Dar nu’s in toate zilele Paște le zice proverbul poporului. Aceștia sunt minunați pentru a injunghia tirania crezind că prin o lovitură de puinrar să capătă dreptatea in lume și o bună ocărmuire. Acum și unii și alții pribegi și tăcuți duc greo iu povoara remușcarii conștiinței lor. Dar poporul cel nevinovat sufere și muncește plătind globirea, reparând monumentele și găndindu-se la o resburare iluziorie. Singur Thiers este in timpul fortunei o adevérata providență ! El stinge resbelul civil ridică poporul, respăndește încrederea, drege finanțele, organizază armata, incurajază munca, învățământul, plătește globirea, câștigă simpatiile Europei, regulează tratatele, repară tot. Mare figură va lasa omul acesta in istoria țerei sale! Lângă ’i va fi memoria ! Intrigile josnice a partizilor l’au făcut să cedeze unui demn soldat sarcina de a desevărși binele la care țintea. Partidele totdeauna sunt josnice. Desigur „Franța este și va remănea o mare națiune, tot soldatul lui D-zeu pe pământ“ ca in toate timpurile. De acea, când vestea nea venit că cel intâi soldat german a trecut dincolo, am simțit o nespusă bucurie, și ca popor și ca români. Căci cine nu’și aduce amintej de bucuria poporului nostru cănd vedea încetând la el ocupațiunea streinului . Am vroit a combate netoleranța partizilor in materie de guvernământ periculoase popoarelor. Prini ce s’a petrecut in Franța, priviți ce se petrece astăzi in Spania și gândiți la România. Este bine ca din nefericirile altora să tragem un folos. Să imităm pe Italia care a știut atăt de bine să se folosească de împrejurările din urmă spre a se intări și a putea prin sine insuși respinge intr’o zi pe dușmanul întâmplător. Lu ați instituțiunele să moară de moarte bună, nu violentați nimic și mai nainte ijg toate sacrificați opiniunile personali binelui public, căci binele este mai presus de orice, vie de unde ar veni. l ȘTIRI DIN VNTRU. Darul Năsturel. Societatea academică română a mai înscris intre nobilii donatori ai ei și pre generalul Năsturel Herăscu, al cărui testament, făcut cunoscut incă de pre acum, dispune ca din toată averea sa pre care o mchina bisericei sânta Vineri, jumătate fondul să se întrebuințeze, pentru fondarea unui asul de bătrăni, eară cealaltă jumătate să se dea societății academice spre a forma un fond, din ai cărui venit să se creeze done serie de premie anuali, destinate unul de 5000 franci pre fic-care au pentru cea mai bună operă de istorie, filosofie, filologie, științe exacte sau bele-arte supuse aprobiării societății, și altul de 4000 franci minimum, in cursul a trei ani de a rândul pentru cel mai bun operat in cursul anului, in al patrulea an acest premiu fiind de 12,000 franci se va da autorului celui mai bun operat in limba română, care ar fi publicat in cursul celor patru ani precedenți, care operat să fie o bucată de înaltă literatură română. Aplaudăm din inimă acest nobil act al venerabilului General. Dar cu această ocasiune permită ai se a face Societății academice darea a produce ceva bun și serios, in loc de amorumni la niște lucrări pedante, precum se vede a fi vocabularul și glosariul ei ce se află la curs de publicațiune, contra cărora cutezăm noi cei profani a ne pronuneia, ca contra unor lucrări ce conțin exagerații noi, provenite din lipsa de conștiință despre lucru mai mult decăt din rea-credință, cari nu pot da alt resultat decăt stricarea desevârșită a unei limbe formate. Dacă nu ne inșală memoria sunt cinci ani de cănd această societate funcționează, și ca nu se poate felicita cu nimic din ceea ce ar fi un merit pentru dânsa. Știm că aceea ce zicem aici va să placă domnilor membri: știm că vom fi trecuți și noi in rigla ignorenților, dar martoră despre neproductivitatea ci avem însăși pre aceasta societate, care, deși se plânge contra impacienței ignorenței, recunoaște insă că n’a dat resultatele ce se aștepta de la dânsa. Astfel fiind noi mai accentuăm inca-o dată urarea de mai sus, și rugăm pre dați membri cari o compun, ca, dacă se interesază a mai aliarazim iu sufletele nobili, să caute a iudomna la offrando prin indemnul dumnealor la lucru, la lucru serios și inteligent. Iată cu ce laude bine simțite rostite de cătră d. George Sion, s’a priimit donațiunea generalului Herescu: „Nu este inimă de om, și cu atât mai puțin de Romăn, care să nu se emoționeze in fața unui act atăt de frumos, atăt de măreț, atât de patriotic. Venerabilul nostru donator, nobilele general Năsturel Herescu, descendintele unei familie patriciane, care numără la istoria patriei romăne mai multe generațiuni ce s'au distins prin devotamentul patriotic și prin fapte pietoase, astăzi vine a auita o nobilă emulațiune iu toate sufletele generoase. După ce a parcurs o vieață îndelungată, distinsă prin fapte cari au caracterisat pre adevăratul cavaler, pre adevĕratul chreștin, pre adevăratul patriot, el, in vieață iacă, pune temeliele unui monument destinat a perpetua memoria sa ia eternitate. Intr’adevăr, cănd ne vom pune FOILETON. BACHETIERA DE LA FLORENȚA. (Urmare). Dama care se numea Iulia se întoarse câtră Cecilia și ăi zise mind: — Numele lui este V***; ăl cunoști Cecilia ?... — Ba nu. — — Sermanul tânăr.—Lai legat și pe dânsul iu lanțurile tale... insă el ’ți au dat bune dovezi că te iubește; portretul acesta lucrat in ascuns este martor alăvirei ce are pentru tine... Eu când aș fi in locul tău aș face toate chipurile să’l aflu cine este, și l’aș prefera tuturor prinților din Florența care’ți fac curte, și care’ți,repetează in toate zilele că mor după tine, fără a muri niciodată, îmi venea să’i sărut picioarele acelei femei, care fără a mă cunoaște luase partida mea, și căuta se înduplece pe Cecilia in favorul meu. — Nu’ți este rușine Iulie,... respunse Cecilia, se zici astfel de vorbe in biserică? — De ce se’mi fie rușine, amorul nu este oare cel mai sfânt și mai curat simțiment dăruit oamenilor de insuși Dumnezeu ? Pentru ce să mă sfiesc de a vorbi de el innaintea celui ce ne l’au insuflat in inimele noastre ?—Ce rușine poate fi de a spune adevărul tocmai in locașul unde adeverul domnește... și de a mărturisi, că un om, de om și ce rang se fie, ... este mult mai vrednic de iubit, cănd el ne iubește din toată curățenia iuimei sale, decat nobilii acei ruginiți care departe de a avea cea mai mică dragoste pentru noi, vrea numai să’și împlinească o Capriție trecătoare, necinstindune, și arătăndune pe urmă cu degetul in lume ?... Cecilia zimbi și ăi zise: Nu’ți cunoșteam atăta elocvență, luna... Da cănd te ai făcut advocatul amorului?... — De cănd am cunoscut Ce este lumea, și de cănd am aflat că nu este adevărată fericire fără adevărat amor. Cecilia se uită cu o dspresie deosebită la portretul ei și mi se păru ca strânsă cu recunoștință măna Iuliei... Se uitară una la alta,cu o iubire frăiască,—a imbiră amândoă ca doi îngeri, și eșiră, lue îi lpueșteți poziția mea, după ce auziiu acea conversație care se atingea atât de mult de soarta mea ; nu puteam crede că cu adevărat Cecilia fusese lăngă mine, socoteam că visasem ... Atăta nenorocire nu putea fi pentru mine,... dar tot odată, ca un om ce caută să’și prelungească visul plăcut din care s’au trezit,—âmi înfățoșam lângă mine pe Cecilia cu fruntea luminată de razele candelei ce ardea in capelă, cu ochii sei ridicați spre icoană, ca cănd s’ar fi căutat intr’o oglindă, îmi închipuiam aceste doue figuri, ce sămăna mirânduse una da alta de frumuseța lor... Imi repeteeam saiusumi toate cuvintele acelor doue femei care representă geniul amorului chemând in brațele sale duhul nevinovăției... Viitorul mi se arăta acoperit de fiori... Toate nălucirile mele se deșteptară, și o dulce nădejde ămi desmerdă sufletul și mă înălță la ceriuri. Cănd mă treziț din reveria acea dulce, biserica era pustie și razele mnci tremura pe coloanele de marmură.—Mă duscht degrabă acasă, îmi luăiu mandolina și mă imdeptăi fără știre afară de Florența spre boschete.**-Mă preumblămu vr’o cătăva vreme prin rediu, și mă intra să ia sfârșit pe car* ba lângă un copaci…. Liniștea, frumuseța poetică acelei, sări de vară, disposiția melancolică in care mă găseam, și mai aios ideile de amor și simțirile ce mă împresura, îmi însuflețiră dorința de a căuta impreunăucluai glasul cu mandolina, inceputa a improviza cuvintele aceste. V*** ami declară vr’o câteva versuri italiane, dar văzând că ea mă uitam drept in ochii lui.... se opri și îmi zise zimbind: — Pui ramașag că n’ai ințeles uimio... — Nu prea, ăi respunsemu, dar dacă ai vrei să mi le tălmăcești franțuzește. — Ăi prea lesne,... fiindcă in vreme căt am fost la Paris, l-am tradus in limba franceză ... Ascultă : De quel uom te nomrner Étre incompréhcsible Qui írás rieu du morte], Toi qui fals soupirer l'âme la moina sensible; Toi qui pour nous charmer abandomus le.cielv . Bouquet de volupté, d’ivresse et d’armonie, Mélange de fraicheur. de gráce et de boautó, Astro plus doux que l’astre du rayon argeúté. Foyer d’enchantement, d’amour, de poesie, Do quel nom te nommer? HClasl Sur cetle Terris, Ü Fest rieu qui Tógale, .Rieu qui put combié toi sou da iu nous enfiammer, Comme toi nous ravir par sa voix triomphale; Non, ,il »’est point de flour souriante &u géph-Mi. Point d’étoiie brillanté au front du űrmmm.