Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1875 (Anul 8, Nr. 73-138)

1875-08-01 / nr. 83

ANUL VI!!. Iass!, VINeRi 1 AuGUSt 1875, Ho. 83. CURIERUL DE IASSI FOAEA PUBLICAȚIUNILOR OFICIALE DIN RESORTUL CURȚII APELATIVE DIN IASSI. _______________________________________________________C A L END A R U L. S e'~P T A MÂN E L___________________________________ StiL veChIu. Stil nou. ZIU­A. PATRONUL ZILEI. j Ref. Soar. Ap. Soar. | Stil vechiu. Stil nou. ZIO­A. PATRONUL ZILEI. I Ref. Soar. Ap. Soar. lunie. August. II Ore. m. Ore. m. Iulie . August. | Ore. m. Ore. m. 27 8 Duminică. + Martirul Panteleimon- 5 50 7 7 31 ,12 Joi. Sf. și dreptul Evdochim. 5 54 7 6 28 9 Luni. Apostolul Prohor și Nicanor. 5 52 7 6 1 Aug. 13 Vineri. 1 Scoaterea Sf. Cruci și Mac. 5 56 6 5 29 10 Marți. I Martirul Calinic și Teodora. 5 52 7 6 2 14 Sâmbătă. Moașt. Arh. Stefan. 5 57 6 3 30 11 Mercuri. Apostolul Sila și Siluam. 5 63 7 6 3 15 Duminică. Cuviosul Isache, Dalmat și Faust. 5 1­6­0 FRRTUL ABONAMENTULUI­ Iași: Pe un an 12 lei noi; — Pe șase luni 6 lei noi; — Pe trei luni 3 lei noi. In districte: se adaogă portul de 2 fr. 40 bani. Austria: Pe 6 luni 14 franci —­­Germania pe 6 luni 18 franci; — Italia, Belgia, Elveția: — Pe șase luni 22 franci. ANUNCIURI. Rândul sau"locul seu 15 bani. Revista Internă. Memorial diplomatique abordează ches­tiunea inchierei convențiunei austro-ro­­măne și interpelațiunea lordului Strathe­­den. Eată un adevăr ce important arti­­col publică Memorialul de la 31 Iulie: Camera lorzilor ruse zilele acestea tea­trul unei desbatere parlamentare de cel mai mare interes asupra chestiunei drep­turilor României de a tracta direct cu puterile străine. Cititorii noștri cunosc originele aces­tei chestiuni, dară este util de a le re­aminti spre a aprecia însemnătatea dis­­cuțiunilor care au avut loc in altă pri­vință in Parlamentul britanic, Germania, Rusia și Austro-Ungaria, a­­ceastă din urmă mai cu samă, sprijinin­­du-se pe această considerațiune că trac­tatul din Paris recunoaște României o deplină autonomie comercială și finan­ciară, de unde logicamente decurge drep­tul de a tracta direct, in aceste mate­rii, cu puterile străine, hotăriră de a în­cheia cu acest Principat, și fără inter­­venirea sau consimțimentul Porții, con­­vențiunile de comerciu pe care le cereau interesele lor. Poarta resistănd la acest mod de procedare, cele trei puteri in­­treprinseră de a o face se înțeleagă că aceste obiecțiuni nu erau întemeiate, și, pentru acest scop, ele solicitară concur­sul diferitelor cabinete, intre altele al ce­lui din Londra. In luna lui iulie 1874, contele Mun­ster, ambasadorul Germaniei la Londra, cet­ in astă privință, lordului Derby, o depeșă a contelui Bullow, care exprima dorința ca Enghitera să bine­ voiască de ausa de influența sa pe lăngâ Poartă pentru ca ea să aco­rde României și Serbiei dreptul de a încheia direct con­­vențiuni comerciale, fără a mai refe­ri la Constantinopoli. Lordul Darby, pe care contele Beust­e l intreținuse deja a­­supra acestei propuneri, respinse amba­sadorului Germaniei că cabinetul brita­nic, nu voia se exercite nici o presiune asupra Porții pentru ca ea să conceadă acest drept, dară că această concesiune nu constitue, după vederea sa, „un sa­crificiu real sau esențial, și că dacă Poar­ta ar cere un consiliu,­­i-ar recomanda să nu se pună in oposițiune cu dorințele ce i se exprimă. Aceste informațiuni fiind transmise ambasadorului Reginei la Con­­stantinopoli, sir Henry Elliot, și acesta aflând că indiierea unei Convențiuni de comerciu intre Romăni­a și Austro-Un­garia era sigură, că ea va fi urmată de convențiuni analoge cu Germania și Ru­sia și că „ori­ce resistența“ in astă pri­vința era „zadarnică,“ el se decise a consilia intr’un mod amical pe Poartă ca să cedeze dorințelor Austriei. Lordul Derby aprobă acest limbagiu, și intr’o notă cu data de 14 Septemvre 1874 adresată că­tre sir Henry Elliot, ’i zise că „de­și in persoană e convins că pretențiunile „României sunt in contradicțiune cu trac­tatele existente, el crede că Poarta ar „face ințălepțește de a examina intr’un „mod eventual dacă n’ar fi posibil, prin „mijlocirea unei concesiuni neofensive, de „a satisface cererilor Principatelor și pu­terilor care le susțin, și tot de-odata „de a ridica cu acest chip bariere mai „puternice contra agitațiunei in favoarea „unei independențe politice complecte, pe „care prințul Carol a inceput’o in dis­cursurile sale. Poarta otomană continuând a resista la aceste diferite solicitațiuni, cele trei puteri otăriră de a’i face cunoscut in­­tențiunile lor Intr’un chip formal. La 20 Octomvre 1874 ele’i adresară o notă i­­dentică in care se zicea că nu puteau tolera ca interesele lor politice să fie com­promise de niște simple chestiuni de for­mă și că ele considerau ca un lucru do­bândit că aveau dreptul de a incheia di­rect, cu Principatele, aranjări de vamă, de tarif și de comerciu. La 23 Octom­vre, Aarifi-pașa, ministrul afacerilor stră­ine al Porții, respinse celor trei puteri că Turcia aprecia interesele mai mult sau mai puțin grave care se găseau in chestiune, că ea nu mai cunoștea în­semnătatea lor, și că ea n’ar esuta să a­­dopte soluțiunea propusă, dacă n’ar tre­ce peste scopul ce avea in vedere. Ra­rifi-pașa termina representănd că ceea ce numește o nouă atingere adusă tracta­tului de Paris, avea de efect să incura­­jeze Principatele și la alte derogațiuni, și dând a se înțelege că totul se putea aranja dacă aceste Principate ar fi voit să ceară Curții suzerane autorisațiunea de a tracta. Aceasta însemna că Poarta voește a se ține curat și simplu in po­­sițiunea luată la inceputu de Poartă. Puterile nu o puteau priimi, pentru că România se refuza cu totul a face o de­­marșa de care o considera ca contrariă dreptului său și neprescrisă câtuși de pu­țin de tractatul din Paris. Se decise dară a se trece înainte, și Austro-Ungaria părăsind terenul discu­țiunilor teoretice sterpe, aborda cu re­­soluțiune partea practică a chestiunei; ea deschise negocieri cu Romănia, prin intermediarul contelui Andrassy și al d-lui Costaforu. Zgomotul despre aceste negu­­siări care, pentru diferite motive, tără­­găniau, sosind in Eagh­tera, lordul Strat­heden, in luna lui Aprilie trecut, sem­nală Camenii de sus inconvenientele ce vedea dacă s’ar lăsa Romăniea să trac­teze de capul ei și ceru lordului Derby să producă corespondența diplomatică cu această ocasiune. Fie că văzu inconve­niente serioase la această publicitate, fie că nu dete chestiunei importanța exage­­rată ce se cuvine a i se da, șeful de la Foreign­ Office declină propunerea ce i Se făcuse: două luni mai in urmă, la 22 iunie, tractatul austro-romăn era semnat. Nu se știu imediat aceasta: de înda­tă ce faptul deveni public, lord Stratheden anunță in Camera de sus, că avea să-i ceară să voteze o resoluțiune prin care se declare că, nn ințelegere cu guvernul, ea recunoaște ilegalitatea intențiunei ex­­primată Porții de către Germania, Ru­sia și Austro-Ungaria, intr’o notă iden­tică, cu data de 20 Octomvre 1874, de a tracta direct cu Romănia și se espri­­me regretele sale că nu s’au luat măsuri efective spre a se impedica sau intărzia indhierea tractatului austro-romăn. Aceas­tă resoluțiune, presentată in ședința de la 26 Iulie, implica, in partea sa din ur­mă, un blam pentru guvern și, in prima sa parte, angaja politica cabinetului en­­glez față cu puterile Nordului. Lordul Stratheden desvoltănd-o, declară cu fran­­dheță ca acesta era mai cu samă scopul seu, el spera ca prin desbateri și votul ce avea să urmeze, Germania și Rusia aveau se fie oprite de la violarea tracta­­tatului din Paris care o meditau, și că unitul exemplu dat de Austria nu va fi imitat. Lordul Roseberry, care veni după la Stratheden la tribună, se arătă mai alarmat incă de­cât dânsul. El zice că nici­ o dată, iu nici o chestiune nu s’au emis atătea propuneri de mirat; că contele Andrassy negligiase de a proba toate cele ce a­­vansase; că prințul Ghica venise să com­plice lucrurile prin producerea unui do­cument estraordinar, in care se susținea că sistemul vamelor române nu poate fi modificat de­căt prin convențiuni speci­ale cu puterile străine, că pretențiunea de a face asemeni convențiuni nu se pu­­­tea susține, și că contele Derby o știia aceasta foorte bine, de­oare­ce o spusese, dară că-i lipsise energia trebuinciosă spre a face să i se primească opiniunea. Con­tinuând pe acest ton, lord Roseberry sus­ține că cele trei puteri, negoțând direct cu Principatele, făcuse tot ce era prin putință de a face spre a slăbi legâturele ce se unesc cu Poarta și că făcând ast­fel, ele aveau un scop politic, pe care nu voia să-i arate, dară care e cu atăt mai adevărat, că ambasadorul Germaniei cu francheța care e caracteristică națiu­­nei sale, declarase că țara sa nu putea pune interesele sale in balanță cu ches­tiunei de formă. Lordul Roseberry ter­mină spunând că dacă este admis că prin­cipatele au dreptul de a negocia direct cu puterile, situațiunea lor s’a modificat eanțialmente, că prin această o mare schimbare s’a făcut in chestiunea Orien­tului și că dacă altfel tractatele pot fi necunoscute pentru niște chestiuni de in­teres material vor resulta d’nci pericule care vor compromite pacea națiunilor și interesele Europei. Lord Hammond luă apoi cuvântul și reduse aceste exagerațiuni la justa lor valoare. Ei observă, că, in mai multe impregiurări, Principatele tractaseră cu guvernele puterilor limitrofe, fără a cere nici o autorizațiune de le Poartă, și că acesteia nu’i venia astăzi ca să se plângă. Nu trebuia să se uite in adevăr că con­sulul britanic in Principate, a scris „că in ceea ce privește jurisdicțiunea con­sulară, tractatele și capitulațiunile sunt, in Romănia, literă moartă.“ Prin urmare dacă Poarta voește ca Principatele să fie ținute la stricta îndatorire a tracta­telor, ea trebue să înceapă prin a pune iu esecutare pe acelea cari se raportează la capitulațiuni. Nu e cară loc de a se imputa celor trei puteri motivele pe cari li le atribue lord Stratheden, nici de a blama pe guvern de atitudinea ce a luat. Terminând adaugă lordul Hammad, vo­­ese a spune căte­va cuvinte asupra do­rinței ce arată Principatele de a se se­para de Turcia. Lăsăm aci cuvântul no­bilului lord. Această dorință din partea lor nu era secretă, insă era foarte imprudentă. In practică, ei se bucurau atunci de ide­­pendențâ, din punctul de vedere al co­­merciului și intr’alte privințe ; dară di­rect ei s’au sustras de la garanția care, căt pentru acum, le asigura această quasi­­independință, și ei ar avea puțină șansă de a rămâne mult timp un Stat inde­pendent. Rusia a putut fără indoiala, și pentru cuvăntul simpatiilor sale religi­oase, să oprească măna sa; dară tenta­­țiunea ar fi mai tare, cu atăt mai mult că incorporarea României la Rusia ar aduce acel Imperiu de la Dunăre, din care tractatul de la 1856 a avut de obiect a o exclude. Pe d’altă parte, nimic n’ar fi mai funest Austriei de căt o incura­­giare dată Principatelor de a rumpe le­gătura căre ’i leagă cu Turcia. Austria cară știe că dacă ele făceau aceasta, ar fi incorporate Rusiei, sau mai bine, dacă ar remăne independente, ele ar căuta să’și mărească puterea incorporăndu’și u­­nele din provinciile austriace vecine care au cu ele aceeași comunitate de origină. Acest limbagiu pe care il citarăm textual din causa inaltei personalități, a autorului său, care a fost in timp de mulți ani sub-secretar la „Foreign Office,“ și care este unul din bărbații Englitezei cărora politica exterioară e mai bine cu­noscută, a făcut o viuă impresiune asu­pra Camerii. Lordul Derby respunzând in numele guvernului, reluă aceeași temă, insă cu mai multe desvoltări și mai multă autoritate. Nobilul lord incepu prin a arata ce s’a exagerat intr’un mod singular ches­tiunea, care se reduce foarte simplu la o diferință de interpretare a unor clause din tractatul din Paris și anexele sale: Guvernul Principatelor, de o parte, și cele trei guverne ale Austriei, Germa­niei și Rusiei, de altă parte, doresc a încheia convențiuni comerciale intre dăn­­sele. Guvernul Porții se opune la aceasta, pentru motivul că nu e in drept guver­nul Principatelor a contracta asemeni convențiuni fără sancțiunea cabinetului din Constantinopoli. Guvernul francez și noi suntem de acord cu Poarta asupra interpretațiunei ce dăm obligațiunilor noas­tre luate prin tractat. Cele trei guverne ale Europei orientale, de o parte, con­sideră că convențiunile de care e vorba sunt in limita dreptului autonomiei de care e recunoscut că se bucură Princi­patele. Ni se va permite a aminti că aceasta este și tesa pe care am susținut’o neîn­cetat in acest ziar. Am spus tot­deauna că nici Romănia nici cele trei curți de la Nord nu înțelegeau a se scăpa de o­­bligațiunile stipulate prin tractatul de la Paris, că ele­­ interpretau intr’un mod diferit, dacă totul. Tocmai aceasta sus­ține și lordul Derby, care mai in urmă intreabă: unde este importanța chestiu­nei ast­fel pusă? Din punctul de vedere politic ea e nule: Apare de trei ori pe septămănă DUMINICA, MERCURI si VINERI. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI NATIONALE. Inserțiuni și reclame: Rândul 40 bani. — Epistole nefrancate nu se pri­mesc. — Manuscriptele nepublicate se vor arde. Francia. Pe șase luni 26 franci. Abonamentele și anunciurile pentru „Curierul de Iași" foaea oficială se fac la Eugene Drain, la Paris 9 rue Druot, 9. Constantinopole i 26 franci. Abonamentele și anunciurile pentru Curierul de Iași foaea oficială, să fac la D Eugene Micoud, Constantinopoli 2 rue de la Banque Ottoman 2. Exemplarul 40 Bani FOILETON. REGELE DE CAR O Nuvelă de Eugeniu Scribe. (Urmare). — Dacă Henri ar fi aici zise cătră soția sa, mi-ar ajuta, el se ingrija cu aceste, dar D-ta n’ai voit ai lua cu noi. — Eram trei in trăsură ... Camerista ’mi era indispensabilă.—Poftim un resontiment de femeie­­ și pentru acest motiv mă privezi de nepotul meu pe care’l iubesc atăt de mult, și făr de care nu pot petrece—Uiți că eu și maica mea, suntem pentru a te­ îngriji, și că d-nul Henri de Castelnau, nepotul D-tale, trebue a remânea la Paris pentru interesele D-tale — Zi, mai bine pentru capriciele tale .... fiind­că acest german Henri ’ți displace, fiindcă nul poți suferi.—Eu D-le 1—Aceasta’i visibil­ ura cu care’l privești vorbește des­tul de bine, și-i trebue mare curagiu pen­tru a reveni lăngă mine, după disprețul ce il arăți necontenit. — Mă acuzi prea mult d-le: nepotul băr­batului meu tot­dea­una are drept la privirile mele.—Aceasta’i foarte frumos!... și aș vroi să văd că’l disprețuește cine­va. Dacă cine­va din noi doi are dreptate de a se plânge de­sigur că el ș­­i el singurul meu moștenitoriu, căruia această căsătorie ia răpit toată ave­rea — Sperer că nu strigă Cecilia.— O parte din bunuri... Ei bine in loc de a se plănge in contra mătușei sale, el nu vorbește de­căt de bine. Și pune pentru tine și mumăra toate îngrijirile, aleargă tot Parisul pentru a ve fi plăcut, și omoară caii pentru a avea un bilet la bal sau o lojă la operă. — Aceasta-i adevărat zise Vicomtesa, și, nu fii numai pentru bărbatul tău, Ch­in­e, tre­bue să te porți bine și cu Henri.—Fac ceea ce trebue mamă, respinse Cecilia cu un ton rece și decis. — Dute Dracului! Strigă generalul cu ură, nu-și poate cine­ va închipui un ast­fel de cap! Sunt momente cănd -i bună ca un inger, și altele cănd nimica nu o face a ceda!... la șapte­spre­zece ani! aceasta promite mult! Nu înțeleg D-nă nicomtesă, ce fel de creș­tere i-ai dat, dar n’are un simți comun. — D-le !... ea a cetit uvragele mele — ceea ce vra se zică— Generale... uiți! — Ai dreptate... Uit că dejunul ’i gata.... Scu­zați, d-le, zise inturnăndu-se cătră mine, că te-am făcut martor unei scene familiare, sper că nu ne vei trada, nu ne vei pune in oare­care comedie. Luă brațul meu și mă așeză la masă lăngă dansul, in tot timpul mesei toată lumea era bosumflată, afară de mine. Trebue să spun, incă, ca in brusqueniele sale avea tot­de­a­una o preferință remarcabilă pentru frumoasa lui mumă. Cătră sfirșit mai veni incă o scrisoare, și generalul striga lovind cu pumnul in masă, incăt era s’o strice. — Nu........atâta mai lipsea — Henri ai rănit! Cecilia ingălbind un moment și buzele sale tremurau. — Da, rănit... a primit o lovitură de spa­dă, nenorocitul... Fii sigură zisă cătră muma sa, care bea liniștită o ceașcă de care... nu va fi periculoasă, suntu optu zile trecute trebue să-i fie bine; medicul seu, l’a sfă­tuit se meargă la apele de la Baroge, și mane va fi aice. — Mane replică Vicomtesa cu o bucurie. —Măne zisă rece Cecilia, și fi­­sionomia sa reluă calmul său ordinar. Așteptau ziua aceea cu impaciență. O trăsură de poștă este tot­de­a­una un eveniment in toate orașele mici din lume, mai mult încă la Mont-d’Or unde unica plă­cere a locuitorilor este de a videa viind și ducăndu-se voiajorii. Ast­fel in toate capetele era la fereastră a doua­ zi la zece oare cănd se auzi huruitul unei trăsuri. D. de Castelnau intra in salon, imbrățoșa afectuos pe moșul seu, și salută pe amân­două damele cu respect. El avea aproape două­zeci și cinci tie­­mi. Mare, bine făcut o turnură destinsă, ia un cuvânt, un frumos băiat, și cel mai mult incă n’avea un aer indom­nic, căci el nu se ocupa de­căt­re alții, nici­o­dată de sine. Fisiono­­mia sa francă purta urmele suferinței. Oste­neala drumului, și poate alte cause incă, ii deschise rana. Observăi pe Cecilia: nici cea mai mică e­­moțiune nu se vedea pe fața sa; primi pe Henri cu o politeță afectuoasă și se informă de sănătatea sa cu un interes foarte emabil... dar care nu era acela la care mă așteptam! Pe cănd Henri era emoționat... el de a­­bia putea să se exprime... și mi se pare că iam făcut un mare serviciu vorbindu-i de drum și de timpul căt a fost bolnav. In sfirșit pu­țin cate puțin ’și veni in sine, și respira mai ușor. Sunt momente cănd indiferența și ne­­băgarea de samă au un ce bun. In timpul zilei ne preumblarăm la casca­dele de la Ceureiul și la acea de la Venier. Henri se apropie mai de multe ori de Ceci­lia, dar ea dă tot­deauna brațul bărbatului sau mamei sale. Dacă vorbea apoi vorbea cu mine, Sara a fost pârtie în general, ceti jurnale, expedia depeșe, și asculta cu o mare aten­țiune două mari deșertăciuni de a Vicomtesei. Din cănd in când numai inturna ochii cătră Cecilia care ședea deoparte a lui și lucra fără să-i privească și nu făcea cea mai mică observațiune nici la dânsul și nici la altă persoană. De­sigur, mă înșelasem, supusările mele erau false, sermanul tănăr poate iubea pe Ce­­i­cila, dar ea nici nu gândea la el. A doua zi, ziua ficsată pentru pornire d-na Vicomtesa scria lăngă Cecilia care ședea la piano, aerul cu care căuta era așa de viu in căt­imi risipi toate supuserile mele. Este im­posibil imi ziceam de a avea o pasiune, in inima cănd căută niște ast­fel­ de varia­­țiuni și cel mai mult așa de bine esecutate. In acest moment intră in salon un tenor medic o cunoștință de a mea, venea de la­­ Paris cu un mare nobil pe care-l acompania la apele de la Mont-d’Or. Militarii vorbesc de campaniile lor, autorii de uvragele lor, medicii de bolnavii lor, și aceasta’i natural. I Ast­fel junele meu doctor, cu riscul de a­­ plibtisi aceste daune se puse a ne povesti cu­ I rele miraculoasă sau bizare ce făcuse, toate , o societate decăte o anectodă mai mult sau­­ mai puțin picantă, cărora numai că singur ! le dădeam oare­care atențiune.­­ Ne povesti intre alte lucruri, ea fusese­­ chemat in urmă de un june care primise o­­ lovitură de spadă și că rana ce era de oare­­­care gravitate, ei păru singulară. Nu era nici dreaptă, nici de jos in sus, ci o contrariu,­­ și ca cum bolnavul era nalt, trebuie, pentru­­ a capata o aseminea lovitură in pept de sus

Next