Curierul Foaea Intereselor Generale, 1873-1874 (Anul 1, nr. 38 - Anul 2, nr. 36-104)
1874-08-01 / nr. 64
STIL VECHIU |IUA | PATRONUL ȘILEI | ««»ritul Swetai.j Apusul Sorelui — ===|“' ^=========—------------- —----= • _ ORUL MLn. OBR BIN * 28 Duminică. Ap. Procor și Nicanoru. 4 55 7 13 ui 29 Luni. ]?Iart. Calinic. 4 57 7 12 *" 30 Marți. Apos. Sila și Siliuan. 4 58 7 10 ^ 31 Mercuri. Af. și drept Evdochim. * 4 5979 * Aug. 1 Joi. Prof. Sf. cruci și S. 7 macavei. 5 0 7 8 ** . 2 ■ Vineri. Ad. reliquel Sf. Arh. Stefan. 5 1 jj 7 7 _____3 Sâmbătă. 1 Cuv Par. Isachie Dolman și Baust. 5 27 0 SUL NOU pIUAI PATRONUL DIL.EI hi.i.mui .s.n. j gt.», a»m« Tn 1 Ano s __________*-------------------------------------r-------------------------—----------=»«---r----------...................____ o O» =a AUGUSTUR ....... ’ ~ ~ UHK MK O HR la 8 ore o) ^ 9 | Duminică. D. 11 Roman. . 4 55 ? i 3 m. Sara Lu 3. ro | Luni- Laurentiu. 4 57 7 21 mina nouă cu n | Marți: Susana. 4 58 7 10 timp ploios - 12 Mercuri. Clara. 4 59 7 9 la începutul 13 Joi. Casian. 5 07 8 apoi bine 14 Vineri. Eusebiu. 5 17 7 15 * Sâmbătă. Adormirea Maicei Domnului. 5 270 PRIMĂRIA COMUNEI IASSU— D-lu N. Ganea, Primarul acestei comune, printr’unu suplement la Curieriul de Iași No. 75,hiar privatu alui d-sale și totodită imp oficială a circonscripțiunei de Iassi, ne respunde (sau incepe a ne respunde) iarăși pe sărite, după maniera d-sale, la cele ce amu scris noi despre administrațiunea d-sale in mai multe numere ale „Curierului intereselor generale;4 inse astă dată d-sa vine sprijinitu pe un toc gu vânjos, pe d-lu inginer Țonea, cu care pipăi paralele și tratoriile de asfaltu și probeazâ că le-au vé<^utu și că ele sunt admirabile. Noi după cum am anunciut in Nr.62 al acestei foi, ne-am fost determinat a nu respunde decât atuncea când «d-la Granen va fi terminatu in totul irespunsul d-sal« ; inse vădind că de la idata citatului suplement, prin care promite că va continua, a trecut mai mult tumpu, fară se’și fi împlinit promisiunea,suntem in dreptu a crede că d-lui a ienundiat de a’și continua respunsul, ■sau pate că prin cuvântul continuare a înțeles a continua prin d-lu Țonea, care in adevér a și respunsu, și a și terminat cu multu succesu respunsul d-sale;—așadar și ’ntr’unu cal și’ntr’altul noi acumu ne găsimu liberi de a ne face respunsul nostru, și fiindca avem a face cu membri de ai pârlitului ordinea, ne vom conforma usurilor inveterate ale acestui partit, adică vom păzi regula ierarhică in respunsul nostru, respungind mai intăi d-lui Ganea, și apoi subalternului seu, d-lu "Țanea. D lu Ganea incepe respunsul d-sale prin a arunca descreditul asupra articolului nostru, sub pretextu că el nu este subscris de autorul seu, voind a lașa să se înțeleagă prin acesta că de ‘ ■prece articolul nu este subscris, adică deorece, precum Z'cu d-lor, este anomim, apoi că el nu merită nici o prețicare , și tot atfel face și d-lu Țonea, mai aruncăndu-ne incă in dezidere, pe lângă multe alte graciosități, proprii se înțelege alesei d-sale educațiuni, și epitetul de anonim al d-lui Balasan, credind că prin acesta au dlnsutot ceea ce se putea tice mai defăimător despre noi și despre d-lu Balasan- Ne prinde mirarea, nu despre termenii neurbani ai acestor domni, pentru că nu se pote pretinde de la nime, mai mult decât ceea ce a invațat, ce mirarea ne prinde de a vede pe d-lu Ganea și pe d-lu Țanea, care se pretind literați, publiciști etc., viind cu atăta imperturbabilitate și servindu-se de o astfel de necalificabilă insinuare, cănd sciu, sau trebui se scie, că după usul Ziaristicei, întrebuințat adese chiar și de d-lor, articolele de fond nu urmeza a fi subscrise de careva, rămăind in totdeauna sub înțeles că ele sunt emanate de la insusi redacțiunea Zarului, care fiind cunoscută, prin acesta este scutită de a’și subscrie lucrările sale, fară vise ca prin nesubscriere ele se’și példa cât de puțin din valorea lor. Și apoi cum pot pretinde d-lor ca articolile se fie subscrise de autorul lor, când seii de cât o bună credință au ușat chiar de la început d-la Ganea, cualificănd prin cel intăi respinsu articolele nóstre de reclame electorale, fară ca ele se fi fost subscrise de noi,— auZii reclame electorale articole care nu erau subscrise și care nu făcea apologia nimănuea ! — Ce ar fi zisare d-lui atuncea cându articolele ar fi fost subscrise ? desigur ar fi zis, și incă cu orecare aparință de adevăr, nu credeți nimica din tot ceea ce ne spune, nu credeți nici chiar cifrele oficiale pe care se intemeaza, căci acestu om este interesat, face oposițiune, și incă oposițiune sistematică, inadinsu case’miei locul și semelese se me plimblu pe stradele mele de asfalt. Mii adăogiți apoi câtră acésta, justa și intemeeta obiecțiune ce se póte face, mai ales de câtră ómeni ce nu au o posițiune independintă, ca întregul județu fiind guvernat de dinastia d-lui Ganea, la cătă persecuțiune și resbunare nu s’ar espune cel ce ar avea imprudența de a’și subscrie numele sub articole care nu sunt măgulitore pentru d-lui? și in adevăr, când cariva se uită, și in tóte posturile de intăiaș, chiar de acoa ordine nu vede decât membri din acésta augustă dinastie și din clica ce o incuijura, atuncea incepe a se gândi serios dacă nu cumva va veni o ții in care se aile va plăti scumpu cutezirea ce a avutu de a se atinge de capul sau de membrii acestei dinastii. Vă închipuiți numai atăta , dacă acum când d-lui trage in vînt, și trage eu atăta furie, ce va fi őre atuncea când va trage in carne vie? atuncea desigur nu va mai improșca cu negreață, precum a împroșcat pană acum, chiar și persone care nu’i a fost atinsu de felu, ce va improșca precum improșcă toți acei omeni comuni, care din puterea ce au in mâni făcu un instrument de resburare in contra a tot ce le stă incile. Și nu care cumva se ne vorbiți despre lipsa de curagiu, căci am vedut îndestul pe a dv. între altele și la 186b.—Dacă voiți se ne vorbiți despre curagiul dvestre, vorbiți-ne despre acei curagiu de simpli muritori, iar nu despre acei curagiu de guvernanți absoluți, căptușiți cu resbunări de tot felul, văzute și oculte. Vedeți dar d.le Gonea și dta die Țonea, și mai cu osebire dta die Țonea, a căruia eminenti sămă individualitate n’a fost pusa in jocu cât de puțin, ca nu aveți drept, tocmai dv., să stigmatisați anonimitatea. — Ce vă pasă dv., ómeni nemaculați, dacă articolul este subscris de A. de B sau de C., sau ca nu este subscris de nime? dv. care vă scrii tari in cifre, fără rivali in tóte solințile positive și abstracte, și cu consciința nepatată, veniți și sdrobiți tot ceea ce s’auz su de cătră ómeni ignorenți și veninoși, făr’a vă uita la subscrieri. — Dar nu nu este acesta ceea ce vă trebue d.vóstru ; dv. vă trebui numai decât un nume propriu, cu care acum deodată se angajeați o luptă de invective, cu care se abatuți opțitiunea publică de la fapte la persone, adică se faceți pe lume a nu se mai ocupa de questiune in sine Însuși, și pe viitor se aveți o pradă pentru resbunare. Stă ceea ce va face se fiți așa de înverșunați in contra anonimității articolelor. Dl Ganea ne spune că păstrăm anonimul înadinsu ca se putemu spune „ici cole câte un neadevăr, ici cole „câte o calomnie“. G’n alte cuvinte d.lui mărturisesce însuși, câ cele spuse de noi sunt adevăruri, și că numai ici colo este câte un neadevăr, este câte o calomnie. Fie și așa noi suntem mulțumiți acum de odată cu propria mărturisire a d.lui Ganea , reservîndu-ne dreptul ca pe acele ce d.lui le clasifică intre ne adevăruri, între calomnii, se le cercetăm din nou, după însuși arătările d.le, și se vedem dacă clasificațiunea d.sale este drepta sau nu. Dl Ganea ertând in sine pe nenorocitul autorii anonim, primesce luptă, fie și cu’un anonim, și trece la fapte. Cel întăiu fapta despre care ne vorbesce d.lui este : despre teoriile constituționale și despre principiul alegerilor libere. D.lui de și atacatu cu târie in privirea fraudelor electorale, a cărora productu necontestata este d.sa și amici d.sale, totuși d.sa nu vine aproba contrariul, ce vine numai și Zce . 11,1 puteți dv. se ne faceți imputări despre acesta, pentru ca mai mulți din grupul din care dv. faceți parte ați făcut tot astfel, (notați bine că dl Ganea care cu câteva linii mai sus nu pute cunosce pe anonimul articolelor pentru a’l pute stigmatiza după cum merită, acum prin spiritul de revelații ne nu cunosce, și încă scie și din care grupu face parte), citând anume și câteva nume proprii, care ar fi făcut ca și dlui ;—asupra acestei questiuni s’a respunsu de cătră dl Sc. Pastia, citatu personal de dl Ganea ; noi dar nu vom face decâtu a lua actu despre netăgăduirea d.lui Ganea că d lui și amicii d.sale sunt resultatul fraudelor electorale, prin care d.lor, o minoritate infimă, au ajunsu a se impune comunei, a se da de representanți legiuiți aei, a merge cu fruntea sus și fără a ioși cât de puțin, a înfrunta cu cute— zare pe oricine le spune ac sta adevăr, a impune comuna la cele mai grele și mai desbracatare dări, a risipi avutul comunei cu întreprinderi și cu concesiuni una mai spoliatóre decât alta, și apoi a striga cu sfuntare da ' le facem tóte aceste pe temeiul mandatului ce avem de la alegătorii noștri, »cărora espresiune sinceră suntem noi! Și apoi d.lui adăogi : nu sunteți in dreptu de a ne adresa observațiuni intru acesta pentru că și ambii dv. politici au făcut tot astfel. Ce dezidere! dar nu vedeți câ tocmai mandatul de care vă prevalați este nul și donul eefect, pentru că el nu este adevărată espresiune a celor in dreptu, și prin urmare și actele ce le sevîrșiți pa temeiul unui aseminea mandatu nelegalii sunt nelegale ? cu banii ce.’ihi- FOILETON A BELLA-ROSA (Urmare). — Parola ? ți-au spus’o ? strigă Boulefard. — Vom a furat’o, respunse Grippard. — Tăcerea era profundă in jurul lor; a trebuitu se renunță la ori-ce întrepindere pentru aceea nopte. Boulefard își împărți •omenii in jurul monastirei; și se lungi elu însuși sub unu arbore •cu Grippard, confidentul seu. Bată acum ce se petrecuse. Chiar în dimineța (Ulei fixate ,pentru evasiune, Bouleford, căscându gura prin strada Vaugirard, întelnise pe nepotul d-lui Meriset conducéndu patru cai. Acestu nepotu, cu totu aerul seu blându, era unu baétu veselu și buclucașii care păzia crâșmele, unde făcuse totu feliul de cunoscinți rele, printre care acea a lui Bouletord pute fi pusă în prima linie. A■cesta era uă parte a vieței séle pe care nu o desvălea unchiului seu, care lu privea ca pe unu micu sântu. — He ! Christophe !fise Bouletord, ea ca cai frumoși pe care poți pré bine luauă sută de luidori. Ei suntu cu gâtul latu și cu piciorele subțiri. — Ași face uă prostă negustărie, căci m’au costatu patru mii de livre ! respinse nepotul oprindu-se. — Scumpul teu unchiu s’a otărîtu se vede se’și garniséscu bine grajdurile ! relua sergentul major desmerdându gâtulu unui din cai. — Elu! ’și iubesce pré multuluidorii pentru a risca măcar unul. — Atunci suntu pentru tine ? — Nimicu în mâni nimicu în buzunare, Z’se strengăresce Christophe lovindu-se la buzunar !A! da ! în astă sora voiu avea cinci sau Zece luidori ce gentilomul îmi va da pentru ostenela. — Care gentilomu ? — Gentilomul de la tata Merisei! unu bravu soldații, acelu care vorbesce ca unu duce și pluteșce ca un rege. Heamu mai alerg«*tu eu pe câmpta lui. Bouleford întinse urechia. — Aa! Zise el, și are nevoie de patru cai gentilomul teu ? — Credu câ înainte de a resare sarele de mâni, voru vede multe locuri, căci mi s’a recomandat mult a’i alege sprinteni și viguroși. Bouletord nu uitase ca Bella-Rosa fusese arestatu la tata Merisei. — Asta’i daru, se găndi elu. Indrasnela lui e adresă, cine dracu aru fi mai crezut câ rândunica se va intorce ’n cuibu ? D. Charny se cam îndudia de asta. Bouleford vrânduse-și lumineze mai bine primele prepusuri, propuse lui Christophe se beie una sau două gărăji la crâșma din colțuri beară și întrebările mergeu înainte. Deși cam naucu Christophe era unu băetu probu și onestu. Vedându-se interogat, înțelese îndată că spusese deja pré multu și deci tăcu, își depărtă paharul, se reîncălecă și pleca. Dar Buleford din cele ce cunoscea conchise cele ce nu cunosc ea. Dacă cumpără cai, desigurii ca voru se fugă, și dacă voru se fugă, cu bună sema că au speranță a răpi pe captivă. Bouleford își frecă manele și alergă se îstotorisescu tot lui Grippard. — Suntu ai mei, Z’se eru sfîrșind. Acesta era și părerea lui Grippard și se prefăcu că are uă mare bucurie. — Bunu! Zise el h” Boulefard, nu’su mulțumitu de pistolele mele, și fiindca pretindu ca lovitura mea se nu deie greșit în astă séra, me dineu la tufecciul companiei. Dar în locu de a se duce la tufecciu, ele se îndreptă spre strada Pot-de-fer Saint-Sulpice. Cornelius și Bella-Rosa se păzise bine de a se mai întorce. Grippard alergâ atunci la observatoriul lui La Deroute: cei duci amici eșise de diminață. Grippard își smulse unu smocu de peru din capu, dar acesta pantomimă nefăcendu’lu se descopere nici pe căpitanu nici pe Irlandesa, pleca ca unu cerbu și lua drumul spre hanul Regelui David. Elu împinse ușa și găsi pe Cornelius. — In fine!dise Grippard. — Taci, respinse Cornelius, ascepta pe Christophe și caii. — Tocmai de Christophe și de cai vreu se vorbescu ! Grippard trase pe Cornelius într’unu colțu și istorisi totu ce seia din proiectele lui Boulefard. — Voru fi vr’uă ducisprezece omeni în jurul gradinei , toți înarmați pân’ în dinți, Z‘secU’> cea ma‘ m'ca mișcare, au ordinu se deie focu. — Ei bine! bise Bella-Rosa, care venise între aceste, voiu recruta vr’uă cinci șase blestemați otărîți, și va fi vă bătăie. — Drace ! relua Grippard, rochiele nu’și pavăze ; dacă da • mele voru căpăta glonți, asta’i treba d-vostră. Bella-Rosa ’și mușcă buzele. — Cum va vrea D-Zeu ! Z‘se eru în fine, se mergemu înainte, și ne vomu purta după ’mprejuri. E pre tai’Ziu acum pentru a preveni pe La Deroute. Noptea sosi, ei puseră fânu sub nasul cailor și eșiră din banul Regele David. După cum li-o spusese Grippard, erau gendarmi de joru împrejurul monastirei, și. pân’ la unghiul ziului unde’i ascepta La Deroute, numerara vr’uă douezeci. Bella-Rosa se cutremura de nerăbdare. — Celu puți’r, Zi se elu, se înșciințăm pe La Deroute. Ei înaintară și dădură cuvântul de ordine după care’i lăsară se trécu și ajunseră la zidu. După treizeci de pași, crezându se singuri, se opriră. Bella-Rosa scoseră scară de matasă din Buzunaru, dar în momentul cându vroia se'i arunce capătul garnisit cu cârlige pe de-asupra zidului, unu omu ascunsu într’uă înfundătură, sări asupră’i Bella-Rosa Tu apucă de braQiu c’uă mână și cu cealalta’i vâră pumnalul în gâtu. Omul căzu fâră a scote măcar unu țipetu. Ascuțitul întregii dispăruse ’o rană In acelașu moment se auZiră înjurăturile lui Grippard și vuțetul fugei lui La Deronte. Bella Rosa și Cornelius se aruncară în unghiul întunecosu de unde sărise omul și asteptară cu pistolul în mână. La Deronte se sui pe unu arbore la Zece pași departe de denșii și sări proste zidu Bella-Rosa se agăța ca și sergentul și fu urmat de Cornelius. După unu minutu veniră Bulefard și Grippard. Din noulocul crengelor unde erau ascunși auzită esclamațiunea lui Bouletard la vederea, cadavrului și cuvintele gendarmilor la apelul lui. Liniștiți acum despre La Deroute e o statură acolo far’ a sufla. Pe la miezul nopții începuse plaie, noptea era ’ntunecosă, sentinela cea mai apropiata se preumbla la doue-teci de pași. Bella-Rosa și Cornelius se scoboriră din arbore și călcau încetișorii pe pămîntul male. — Cine’i acolo? auziră strigându-se deodată la zece pași aprope de dânșii. De astă-dată Bella-Rosa și Cornelius o luară la fuga far' a respunde: — Cine’i acolo ? repeta vocea ; și în același timpu resunără lovitură de pușcă. Bella-Rosa și Cornelius își grăbiră pașii. — Frate, n’ai nimicu? Z'se Cornelius. — Din contra, amu glontele’n manta, response Bella-Rosa. Trupa lui Boulefard fugea după denșii, dar întunecimea, era așa de profundă încât ajunseră’n curendu în strada Sevres fară a fi supărați. — Unde mă conduci? întrebă Bella-Rosa pe Cornelius. — Hai înainte, Zise Irlandesul care-și avea ideea lui. După unu cuart de oră, sosiră în strada Robbe-Sicile, Cornelius bătu la porta otelului contelui de Pomereux. Intendentul fu chiamatu, și la vederea inelului stăpânului seu, introduse pe cei duci străini într’unu apartimentu confortabil, unde, după ordinul lui li se servi unu supeu. — Unde dracu suntem ? 7813 Bella-Rosa. — La inamicul nostru, D- de Pomereux, și aici suntem mai bine decât la amicul nostru D. Meriset, respinse cu gravitate Irlandesul. In acea nopte, casa din strada Pot-Je-fer Saint-Sulpice fu