Curierul Foaea Intereselor Generale, 1873-1874 (Anul 1, nr. 38 - Anul 2, nr. 36-104)

1874-08-01 / nr. 64

STIL VECHIU |­IUA | PATRONUL ȘILEI | ««»ritul Swetai.j Apusul Sorelui —­­ ===|“' ^=========—------------- —----= • _ ORUL MLn. OBR BIN * 28 Duminică. Ap. Proc­or și Nicanoru. 4 55 7 13 ui 29 Luni. ]?Iart. Calinic. 4 57 7 12 *" 30 Marți. Apos. Sila și Siliuan. 4 58 7 10 ^ 31 Mercuri. Af. și drept Evdochim. * 4 59­7­9 *­ Aug. 1 Joi. Prof. Sf. cruci și S. 7 macavei. 5 0 7 8 ** . 2 ■ Vineri. Ad. reliquel Sf. Arh. Stefan. 5 1 jj 7 7 _____3 Sâmbătă. 1 Cuv Par. Isachie Dolman și Baust. 5 2­­­7 0 SUL NOU pIUAI PATRONUL DIL.EI hi.i.mui .s.n. j gt.», a»m«­­ Tn 1 A­no­ s __________*-------------------------------------r-------------------------—----------=»«---r----------...................____ o O­» =a AUGUSTU­R ....... ’ ~ ~ UHK MK­­ O HR la 8 ore o­) ^ 9 | Duminică. D. 11 Roman. . 4 55 ? i 3 m. Sara Lu­ 3. ro | Luni- Laurentiu. 4 57 7 21 mina nouă cu n | Marți: Susana. 4 58 7 10 timp ploios - 12 Mercuri. Clara. 4 59 7 9 la începutu­l 13­­ Joi. Casian. 5 0­7 8 apoi bine 14­­ Vineri. Eusebiu. 5 17 7 15 * Sâmbătă. Adormirea Maicei Domnului. 5 2­7­0 PRIMĂRIA COMUNEI IASSU— D-lu N. Ganea, Primarul acestei co­mune, printr’unu suplement la Curie­­riul de Iași No. 75,­­hiar privatu alui d-sale și tot­odită imp oficială a cir­­conscripțiunei de Iassi, ne respunde (sau incepe a ne respunde) iarăși pe sărite, după maniera d-sale, la cele ce amu scris noi despre adm­inistrațiunea d-sale in mai multe numere a­le „Cu­­rierului intereselor generale;4 inse astă dată d-sa vine sprijinitu pe un toc gu vânjos, pe d-lu inginer Țonea, cu care pipăi paralele și tratoriile de asfaltu și probeazâ că le-au vé<^utu și că ele­­ sunt admirabile. Noi după cum am anunciut in Nr.­­62 al acestei foi, ne-am fost determi­­nat a nu respunde decât atuncea când «d-la Granen va fi terminatu in totul irespunsul d-sal« ; inse vădind că de la idata citatului suplement, prin care pro­­­mite că va continua, a trecut mai mult tu­mpu, fară se’și fi împlinit promisiunea,­­suntem in dreptu a crede că d-lui a i­enundiat de a’și continua respunsul, ■sau pate că prin cuvântul continuare a înțeles a continua prin d-lu Țonea, care in adevér a și respunsu, și a și­­ terminat cu multu succesu respunsul d-sale;—așa­dar și ’ntr’unu cal și’n­­tr’altul noi acumu ne găsi­mu liberi de a ne face respunsul nostru, și fiind­ca avem a face cu membri de ai pâr­litului ordinea, ne vom conforma usuri­­lor inveterate a­le acestui partit, adică vom păzi regula ierarhică in respun­­sul nostru, respungin­d mai intăi d-lui­­ Ganea, și apoi subalternului seu, d-lu "Țanea. D lu Ganea incepe respunsul d-sale prin a arunca descreditul asupra arti­colului nostru, sub pretextu că el nu este subscris de autorul seu, voind a lașa să se înțeleagă prin acesta că de ‘ ■­­­pre­ce articolul nu este subscris, adi­că de­ore­ce, precum Z'cu d-lor, este anomim, apoi că el nu merită nici o prețicare , și tot atfel face și d-lu Țo­nea, mai aruncăndu-ne incă in dezidere, pe lângă multe alte graciosități, pro­prii se înțelege alesei d-sale educați­­uni, și epitetul de anonim al d-lui Ba­­lasan, cred­ind că prin acesta au dlnsu­tot ceea ce se putea t­ice mai defăi­mător despre noi și despre d-lu Balasan- Ne prinde mirarea, nu despre ter­menii ne­urbani ai acestor domni, pen­tru că nu se pote pretinde de la nime, mai mult decât ceea ce a invațat, ce mirarea ne prinde de a vede pe d-lu Ganea și pe d-lu Țanea, care se pre­tind literați, publiciști etc., viind cu atăta imperturbabilitate și servindu-se de o ast­fel de ne­c­alificabilă insinu­are, cănd sciu, sau trebui se scie, că după usul Ziaristicei, întrebuințat a­­dese chiar și de d-lor, articolele de fond nu urmeza a fi subscrise de ca­reva, rămăind in tot­deauna sub înțeles că ele sunt emanate de la insusi redac­­țiunea Zarului, care fiind cunoscută, prin acesta este scutită de a’și­ sub­scrie lucrările sale, fară vise ca prin ne­subscriere ele se’și példa cât de pu­țin din valorea lor. Și apoi cum pot pretinde d-lor ca articolile se fie sub­scrise de autorul lor, când seii de cât o bună credință au ușat chiar de la în­ceput d-la Ganea, cualificănd prin cel intăi respinsu articolele nóstre de re­clame electorale, fară ca ele se fi fost subscrise de noi,— auZ­ii reclame elec­torale articole care nu erau subscrise și care nu făcea apologia nimănuea ! — Ce ar fi zis­are d-lui atuncea cându articolele ar fi fost subscrise ? de­sigur ar fi zis, și incă cu ore­care aparință de adevăr, nu credeți nimica din tot ceea ce ne spune, nu credeți nici chiar cifrele oficiale pe care se intemeaza, căci acestu om este interesat, face o­­posițiune, și incă oposițiune sistematică, inadinsu case’mi­ei locul și seme­lese se me plimblu pe stradele mele de as­falt. Mii adăogiți apoi câtră acésta, justa și intemeeta obiecțiune ce se póte face, mai ales de câtră ómeni ce nu au o posițiune independintă, ca în­tregul județu fiind guvernat de dinas­tia d-lui Ganea, la cătă persecuțiune și resbunare nu s’ar espune cel ce ar avea imprudența de a’și subscrie nu­mele sub articole care nu sunt măgu­­litore pentru d-lui? și in adevăr, când cariva se uită, și in tóte posturile de intăia­ș, chiar de acoa ordine nu vede decât membri din acésta augustă di­nastie și din clica ce o incuijura, a­­tuncea incepe a se gândi serios dacă nu cumva va veni o ții in care se aile v­a plăti scumpu cutezirea ce a avu­tu de a se atinge de capul sau de mem­brii acestei dinastii. Vă închipuiți nu­mai atăta , dacă acum când d-lui trage in vînt, și trage eu atăta furie, ce va fi őre atuncea când va trage in carne vie? atuncea de­sigur nu va mai im­­proșca cu negreață, precum a împroș­cat pană acum, chiar și persone care nu’i a fost atinsu de felu, ce va im­­proșca precum impro­șcă toți acei omeni comuni, care din puterea ce au in mâni făcu un instrument de resburare in contra a tot ce le stă in­cile. Și nu care cum­va se ne vorbiți despre lipsa de curagiu, căci am ved­ut îndestul pe a dv. între altele și la 186b.—Dacă voiți se ne vorbiți despre curagiul d­­vestre, vorbiți-ne despre acei curagiu de simpli muritori, iar nu despre a­cei curagiu de guvernanți absoluți, căptu­șiți cu resbunări de tot felul, văzute și oculte. Vedeți dar d.le Gonea și dta die Ț­o­­nea, și mai cu osebire dta die Țonea, a căruia eminenti sămă individualitate n’a fost pusa in jocu cât de puțin, ca nu aveți drept, tocmai dv., să stigma­­tisați anonimitatea. — Ce vă pasă dv., ómeni nemaculați, dacă articolul este subscris de A. de B sau de C., sau ca nu este subscris de nime? dv. care vă scrii tari in cifre, fără rivali in tóte sol­­ințile positive și abstracte, și cu con­­sciința ne­patată, veniți și sdrobiți tot ceea ce s’au­z­ su de cătră ómeni ig­­norenți și veninoși, făr’a vă uita la subscrieri. — Dar nu­­ nu este acesta ceea ce vă trebue d.vóstru ; dv. vă trebui numai decât un nume propriu, cu care acum de­odată se angajeați o luptă de invective, cu care se abatuți opțitiunea publică de la fapte la per­sone, adică se faceți pe lume a nu se mai ocupa de questiune in sine Însuși, și pe viitor se aveți o pradă pentru resbunare. S­tă ceea ce va fa­ce se fiți aș­a de înver­­șunați in contra anonimității articolelor. Dl Ganea ne spune că păstrăm ano­nimul înadinsu ca se putemu spune „ici cole câte un ne­adevăr, ici cole „câte o calomnie“. G’n alte cuvinte d.lui mărturisesce însuși, câ cele spuse de noi sunt adevăruri, și că numai ici colo este câte un ne­adevăr, este câte o calomnie. Fie și așa­­ noi suntem mulțumiți acum de odată cu propria mărturisire a d.lui Ganea , reservîndu-ne dreptul ca pe acele ce d.lui le clasifică intre ne adevăruri, între calomnii, se le cer­cetăm din nou, după însuși arătările d.le, și se vedem dacă clasificațiunea d.sale este drepta sau nu. Dl Ganea ertând in sine pe nenoroci­tul autorii anonim, primesce luptă, fie și cu’un anonim, și trece la fapte. Cel în­tăiu fapta despre care ne vorbesce d.lui este : despre teoriile constituționale și despre principiul alegerilor libere. D.lui de și atacatu cu târie in privi­rea fraudelor electorale, a cărora pro­­ductu ne­contestata este d.sa și amic­i d.sale, totuși d.sa nu vine a­proba con­trariul, ce vine numai și Z­ce . 11,1 pu­teți dv. se ne faceți imputări despre acesta, pentru ca mai mulți din gru­pul din care dv. faceți parte ați făcut tot astfel, (notați bine că dl Ganea care cu câte­va linii mai sus nu pute cu­­nosce pe anonimul articolelor pentru a’l pute stigmatiza după cum merită, acum prin spiritul de revelații­ ne n­u cunosce, și încă scie și din care grupu face parte), citând anume și câte­va nume proprii, care ar fi făcut ca și d­­lui ;—asupra acestei questiuni s’a res­punsu de cătră dl Sc. Pastia, ci­tatu personal de dl Ganea ; noi dar nu vom face decâtu a lua actu despre ne­tă­găduirea d.lui Ganea că d lui și ami­­cii d.sale sunt resultatul fraudelor e­­lectorale, prin care d.lor, o minoritate infimă, au ajunsu a se impune comu­nei, a se da de representanți legiuiți a­ei, a merge cu fruntea sus și fără a ioși cât­ de puțin, a înfrunta cu cute— zare pe ori­cine le spune ac sta ade­văr, a impune comuna la cele mai grele și mai desbracatare dări, a r­isipi avutul comunei cu întreprinderi și cu concesiuni una mai spoliatóre de­cât alta, și apoi a striga cu sfuntare­­ da ' le facem tóte aceste pe temeiul man­datului ce avem de la alegătorii noștri, »cărora espresiune sinceră suntem noi! Și apoi d.lui adăogi : nu sunteți in dreptu de a ne adresa observațiuni in­tru acesta pentru că și amb­ii dv. po­litici au făcut tot astfel. Ce dezidere! dar nu vedeți câ tocmai mandatul de care vă prevalați este nul și donul e­­efect, pentru că el nu este adevărată espresiune a celor in dreptu, și prin urmare și actele ce le sevîrșiți pa te­meiul unui aseminea mandatu ne­le­galii sunt ne­legale­­ ? cu banii ce.’i­hi- FOILETON A BELLA-ROSA (Urmare). — Parola ? ți-au spus’o ? strigă Boulefard. — Vom­ a furat’o, respunse Grippard. — Tăcerea era profundă in jurul lor; a trebuitu se renunță la ori-ce întrepindere pentru aceea nopte. Boulefard își împărți •omenii in jurul monastirei; și se lungi elu însuși sub unu arbore •cu Grippard, confidentul seu. Bată acum ce se petrecuse. Chiar în dimineța (Ulei fixate ,pentru evasiune, Bouleford, căscându gura prin strada Vaugirard, întelnise pe­ nepotul d-lui Meriset conducéndu patru cai. Acestu n­epotu, cu totu aerul seu blându, era unu baétu veselu și buclu­cașii care păzia crâșmele, unde făcuse totu feliul de cunoscinți rele, printre care acea a lui Bouletord pute fi pusă în prima linie. A­­■cesta era uă parte a vieței séle pe care nu o desvălea unchiului seu, care­ lu privea ca pe unu micu sântu. — He ! Christophe !­­fise Bouletord, ea ca cai frumoși pe care poți pré bine lua­uă sută de luidori. Ei suntu cu gâtul latu și cu piciorele subțiri. — Ași face uă prostă negustărie, căci m’au costatu patru mii de livre ! respinse nepotul oprindu-se. — Scumpul teu unchiu s’a otărîtu se vede se’și garniséscu bine grajdurile ! relua sergentul major desmerdându gâtulu unui din cai. — Elu! ’și iubesce pré multu­luidorii pentru a risca mă­car unul. — Atunci suntu pentru tine ? — Nimicu în mâni nimicu în buzunare, Z’se strengăresce Christophe lovindu-se la buzunar !A! da ! în astă sora voiu a­­vea cinci sau Zece luidori ce gentilomul îmi va da pentru ostenela. — Care gentilomu ? — Gentilomul de la tata Merisei! unu bravu soldații, acelu­­ care vorbesce ca unu duce și pluteșce ca un rege. He­­­amu mai alerg«*tu eu pe câmpta lui. Bouleford întinse urechia. — A­­­a! Zise el, și are nevoie de patru cai gentilomul teu ? — Credu câ înainte de a resare sarele de mâni, voru vede multe locuri, căci mi s’a recomandat mult a’i alege sprinteni și viguroși. Bouletord nu uitase ca Bella-Rosa fusese arestatu la tata Merisei. — Asta’i daru, se găndi elu. Indrasnela lui e adresă, cine dracu aru fi mai crezut câ rândunica se va intorce ’n cuibu ? D. Charny se cam îndudia de asta. Bouleford vrându­se-și lumineze mai bine primele prepusuri, propuse lui Christophe se beie una sau două gărăji la crâșma din colțu­ri beară și întrebările mergeu înainte. Deși cam naucu Christophe era unu băetu probu și onestu. Vedându-se interogat, înțelese îndată că spusese deja pré multu și deci tăcu, își depărtă paharul, se reîncălecă și pleca. Dar Buleford din cele ce cunoscea conchise cele ce nu cunosc ea. Dacă cumpără cai, de­sigurii ca voru se fugă, și dacă voru se fugă, cu bună sema că au speranță a răpi pe captivă. Bouleford își frecă manele și alergă se îsto­torisescu tot lui Grippard. — Suntu ai mei, Z’se eru sfîrșind. Acesta era și părerea lui Grippard și se prefăcu că are uă mare bucurie. — Bunu! Zise el h” Boulefard, nu’su mulțumitu de pisto­­lele mele, și fiind­ca pretindu ca lovitura mea se nu deie greșit în astă séra, me dineu la tufecciul companiei. Dar în locu de a se duce la tufecciu, ele se îndreptă spre strada Pot-de-fer Saint-Sulpice. Cornelius și Bella-Rosa se păzise bine de a se mai întorce. Grippard alergâ atunci la observatoriul lui La Deroute: cei duci amici eșise de diminață. Grippard își smulse unu smocu de peru din capu, dar acesta pantomimă ne­­făcendu’lu se descopere nici pe căpitanu nici pe Irlandesa, pleca ca unu cerbu și lua drumul spre hanul Regelui David. Elu îm­pinse ușa și găsi pe Cornelius. — In fine!­dise Grippard. — Taci, respinse Cornelius, ascepta pe Christophe și caii. — Tocmai de Christophe și de cai vreu se vorbescu ! Grippard trase pe Cornelius într’unu colțu și istorisi totu ce seia din proiectele lui Boulefard. — Voru fi vr’uă duci­spre­zece omeni în jurul gradinei , toți înarmați pân’ în dinți, Z‘se­cU’> cea ma‘ m'ca mișcare, au or­­dinu se deie focu. — Ei bine! bise Bella-Rosa, care venise între aceste, voiu recruta vr’uă cinci șase blestemați otărîți, și va fi vă bătăi­e­. — Drace ! relua Grippard, rochiele nu’și pavăze ; dacă da • mele voru căpăta glonți, asta’i treba d-vostră. Bella-Rosa ’și mușcă buzele. — Cum va vrea D-Zeu ! Z‘se eru în fine, se mergemu înainte, și ne vomu purta după ’mprejuri. E pre tai’Ziu acum pentru a preveni pe La Deroute. Noptea sosi, ei puseră fânu sub nasul cailor și eșiră din ba­nul Regele David. După cum li-o spusese Grippard, erau gen­­darmi de joru împrejurul monastirei, și.­ pân’ la unghiul z­iului unde’i ascepta La Deroute, numerara vr’uă doue­zeci. Bella-Rosa se cutremura de nerăbdare. — Celu puți’r, Zi se elu, se înșciințăm pe La Deroute. Ei înaintară și dădură cuvântul de ordine după care’i lăsară se trécu și ajunseră la zidu. După trei­zeci de pași, crezându se singuri, se opriră. Bella-Rosa scose­ră scară de matasă din Bu­­zunaru, dar în momentul cându vroia se'i arunce capătul garnisit cu cârlige pe de-asupra zidului, unu omu ascunsu într’uă înfundă­tură, sări asupră’i Bella-Rosa Tu apucă de braQiu c’uă mână și cu cea­lalta’i vâră pumnalul în gâtu. Omul căzu fâră a scote mă­car unu țipetu. Ascuțitul întregii dispăruse ’o rană In acelașu moment se auZiră înjurăturile lui Grippard și vuțetul fugei lui La De­­ronte. Bella­ Rosa și Cornelius se aruncară în unghiul întunecosu de unde sărise omul și asteptară cu pistolul în mână. La Deronte se sui pe unu arbore la Zece pași departe de denșii și sări pros­te zidu Bella-Rosa se agăța ca și sergentul și fu urmat de Cor­nelius. După unu minutu veniră Bulefard și Grippard. Din nou­­­locul crengelor unde erau ascunși auzită esclamațiunea lui Bou­­­letard la vederea, cadavrului și cuvintele gendarmilor la apelul lui. Liniștiți acum despre La Deroute e o statură acolo far’ a sufla. Pe la miezul nopții începu­se plaie, noptea era ’ntunecosă, sentinela cea mai apropiata se preumbla la doue-teci de pași. Bella-Rosa și Cornelius se scoboriră din arbore și călcau încetișorii pe pă­­mîn­tul male. — Cine’i acolo? auziră strigându-se de­odată la zece pași aprope de dânșii. De astă-dată Bella-Rosa și Cornelius o luară la fuga far' a respunde: — Cine’i acolo ? repeta vocea ; și în același timpu resună­ră lovitură de pușcă. Bella-Rosa și Cornelius își grăbiră pașii. — Frate, n’ai nimicu? Z'se Cornelius. — Din contra, amu glontele’n manta, response Bella-Rosa. Trupa lui Boulefard fugea după denșii, dar întunecimea, era așa de profundă încât ajunseră’n curendu în strada Sevres fară a fi supărați. — Unde mă conduci? întrebă Bella-Rosa pe Cornelius. — Hai înainte, Zise Irlandesul care-și avea ideea lui. După unu cuart de oră, sosiră în strada Robbe-Sicile, Cor­nelius bătu la porta otelului contelui de Pomereux. Intendentul fu chiamatu, și la vederea inelului stăpânului seu, introduse pe cei duci străini într’unu apartimen­tu confortabil, unde, după or­dinul lui li se servi unu supeu. — Unde dracu suntem ? 7­813 Bella-Rosa. — La inamicul nostru, D- de Pomereux, și aici suntem mai bine decât la amicul nostru D. Meriset, respinse cu gravitate Ir­­landesul. In acea nopte, casa din strada Pot-Je-fer Saint-Sulpice fu

Next