Curierul Foaea Intereselor Generale, 1876 (Anul 3, nr. 1-50)

1876-05-23 / nr. 40

Anul al IV-lea Mo. 40 la 881 D­uninica 23 Ufas. 1836. Preciul Abonamentelor IN IAȘI, pe anu 20 fr—Pe semestru 10 fr Pe trimestru 5 fr. IN DISTRICTE, pe an 24 fr —Pe sem. 12 fr Pe trim. 6­ fr. Pentru Austria 30 fr.—Italia 40—Franța 4( INSERȚIUNI ȘI RECLAME rândul 60 ban­­CIRI LOCALE „ 1 fr. Epistole ne­frandtat­e nu se primescu. Anu­­l­ r. 30 bani. Proprietar și Administrator TH. BALASSAN W e«a»d­in Lue4» «1 A <1 ■ [UNK] [UNK] > ■• *»« »­=»« * ■ [UNK] * ■» 1 Tipografiei­­ A­. FOAEA INTERESELOR GENERALE ci j*.jaarna mcxijL. septamamei I_! STIL VECHI INNA PATRONUL piLEI | Reseritul Soarelui Apusul Soarelui | ^ STIL NOU | JUUA j | PATRONUL ZI­LEI | Răsăritul Srelui | Apusu­l Spre ui­ta ! IMalii ----== — ‘ . ....­ .....———! Lumină pl­- X -----------rüsift—~~ " ' , ------------------------ ' | L-'' ' o | “23“ Duminică 1 (f) Sf. Treime și Cuv. păr. Mici. 4 18 7 39­nă la 27 Mai 4 Duminică A. Rusal. Quir j 4 18 1 7 39 W 24 Luni I (f) Sf. Treime și cuv. Par. Sim­ 4 17 7 40 4 ore 5 m. 5 Luni Lunia. rus. Bon­ej 4 17 7 40 ^ ! 25 Marți I f A. 3. afl. cap.­sf. Ion Botez 4 17 7 40 sera, cu ploi 1­ î 6 Marți Norbert 4 17 7 40 j 1 26 Mercuri I sf. ap. Carp 4 16 7 41 și apoi bine. >­ 7 Mercuri Quat. Lucreția 14 16 1 7 41 _ 1 27 Joi | Mart. Terapont 4 16 7 42 H 8 Joi | Medard 4 16 | 7 42 E­i 28 Vineri I Cuv. păr. Nichita 4 16 7 42 m 9 Vineri ^ | Prim. si Fel 4 16 [ 7 42 rrs n­s­­o y. a­j. a I­n Pr­ om. Mo ..| Tutori nbî o A I fi 7 A.­?* IO Râ­mb­af.i­ îl M­a­r­cr­ r Pri­n­îi A. I­? § 7 A.9. RSBSS2HS3 a Apare Joia 8a Duminica. Preciuitile Anunciurilor PAGINA I. 50 b. Pag. III 30 b. Pag. IV 20 b Pentru FRANCIA: se primesc anunciuri la d Adam Negotiant—commissionnaire Caroffour de la Croix Rouge 2. Paris. Pentru AUS­TRIA și GERMANIA la D. Fittipp Löb Wio- Reichsrathsplatz Nr. 2 și la D. Bud ólt Moi- Scilerstätte Nr. 2. Wien la D. V jlrdlika, Biurou centralii de anunciuri Wien, VI, Bür­­gerspitalgasse 26. Pentru ANGLIA la D. Eu­gen Micoud Londra 81 in Fleet Street E. 0 Manuscrisele nepublicate svor arde Unu Ar- 30 bani. sa 35. ml MISIA FEMEII in familie si in societale Candu Rusu (Rouseau) a țiisu­t că fe­meia dă copilului facultățile, gusturile și aplecările sale, lăsă să se înțelegă că acesta are în natură cea mai frumosă, cea mai sublimă și cea mai sacră misiune aceea d’a forma pe bărbați ceea ce ei trebuie să fie, aceea d’a lucra la înălța­rea națiunilor și la perfecția și fericirea omenirii. Ne entusiasmămu și ne mirăm de frumuseța rolurilor, sau mai bine mi­siunilor, ce fie­ care este chramatu a în­deplini în sfera vieței. Intr’adevĕru, fru­mosă e misiunea artistului, căci el spre a mișca inimele, a ne descepta sentimen­tele, a ne înălța în regiunile idealismu­lui și a ne face chiar să uitămu pentru momentu asprimea și prosaismul reali­tății ; nobilă e misiunea industriașului, căci el, printr’un geniu fantasticu, scie se descopere totu ce póte pune în mi­rare mintea omenască și lucrezá la tot ce póte folosi semenilor sei, sacră emi­siunea soldatului, căci elu are d’a se lupta cu miile de neami­i curagiul cruții pentru apărarea libertății țerii sale ; elu are sublimul devotament și admirabila ab­­negațiune d’a muri pentru gloria și fe­ricirea patriei séle și in genere pentru binele omenescu; înaltă e­misiune a lite­ratului, căci elu desprețuindu avere, ran­guri, mărire și titluri vane, lucreză fără interesu țliua și nóptea sacrificându’și mulțumirea, repaosul, anii și viața pen­tru fala și renumele țerii ce’l­a ve­lutu născându și pentru onórea némului o­­menescu. Cu cât dar mai frumosă, mai nobilă, mai sacră și mai inaltă e misiu­nea aceleia ce ne dă și pe artistu și pe industriașu și pe soldatu și pe literatu! Câtu de sublimă e misiunea femeii! Pe brațele femeii crescu națiunile; la dul­cile ei inspirații se desvoltă omenirea. Misiunea ei este d’a fi in familie ange­­lul conducătoru și veghetoru; ea trebue să-și crescă copiii in sântele datorii ale justiției, laborei și amorei de omenire, smulgêndu din fragetele loru inimi ori­ce semincióru de egoismu, și vanitate; ținta, silința și ambițiunea ei trebue se fie de a da ferii séle patrioți buni, ce­tățeni adevărați, apărători călduroși ai dreptului și adevărului, inspirăndu-le o­­rere de unu interesu degrădătoru, fă­­cându’i să devie in marea familie ome­nască membri demni, emancipați de ori­ce superstiție și prejudiciu ; femeea tre­bue se lucreze a ne da fiice virtuose ca­re, inspirate de exemplul seu, să devie sooli credinciose, mame laboriase, lumi­nate și desbrăcate de ori­ce vanitate care aduce ruina și degradarea familiilor și a națiunilor. In societate misiunea fe­meii este totu așa de înaltă; ea trebue să represinte Pacea, Libertatea și Ar­monia personificate in ființa sa. Femeia este totul in viață, ca mumă,­­ ange­­lul salvatoru, mângâerea nostră, sorgin­tea nesecabilă de amare curată și de­­sinteresată, pe care o vomu găsi totu­­deauna aceeași. Ori­ de câte ori vom a­­lerga obosiți de valurile și reutățile lu­­mei, brațele unei mume și se deschidu cu dragu; ea ne surîde cu iubire și ne șterge la crimele amărăciunilor suflete­sei; Ca fiică devotată, ea (femeie) este bal­samul dureriloru, cându povara aniloru și suferințelor ne apasă; ca soție vir­­iosă, cununa vieții, fericirea complectă, tesaurul de bucurii și de înțelepciune, consiliatarea sinceră și desinteresată ; ea spre a inspira curagiul, pietatea, abne­gația și devotamentul, fără care omul e mic, cu totă mărimea inteligenței sale. Viața nostră o datorimu femeii, și la morte ne simțimu mai tari și infruntămu­mai cu putere ororile séle, cându la că­pătâiul nostru vegh­iezu o femeie. Cu is­toria in mână vomu mărturisi că mai la tóte faptele mari din viața poporilor a presidatu o femeie. O femeie aduse libertatea in Roma. (1) Dómna lumii, o femeie lu fondatórea acelei colonii in­­treprinz­ătore și bravă a antichității, ce se măsură în curagiu și bravură cu mă­rețul poporu Roman; (2) o femeie aduse 1 2 1) Lucreția; 2) Didona, mântuirea Franciei de sabia­­ inamică; (3) o femeie scăpă frumosă Dacia de ju­gul ce voia a o îngenunchia ; (4) și câte fapte mari săvârșite de femei!... «Când femeia voiesce multu, și D-dleu voiesce,­­lice cu dreptu marele nostru poetu po­pulara; (5) și în adeveri muma Graciii­­lor voi s­a cresca pe fiii ei pentru po­poru, și D-dleu voi ca aceștia să devie stâlpii libertății Romei; muma lui La­­martin voi se de-a fiului ei o educație demnă, și D-dleu voi ca fiul ei se devie geniul celu mare al Franciei prin care aiii acesta culege tributul de «admirație al» națiilor civilisate. «Femeia, Alice Vol­­ter, (Voltaire) e născută pentru a do­mestici pe bărbați”. Ințelegă’și dar fe­meia misiunea și implinescă’și-o cu dem­nitate ; căci, cându femeia și-a înțelesu și împlinitu misia sa, ea a datu țerii séle eroi, luptători în câmpia justiției, mar­tiri ai adevărului, și omenirea va recu­­nosce; cându femeia ’și-a cunoscuțu­ mi­sia sa, ura s’a desarmatu, tentațiunea a amuțite, vanitatea s’a stinsu, trufia și răutatea s’au sdrobitu, și din ruinele lor au răsăritu Libertatea și Pacea sub fi­guri femenine și bătendu la ușa națiu­nilor, le-a ștersu lacrimele, și, lăsându­­le sub custodia speranței, le-a promisu unu viitoru mai demnu ; cându femeia ’și-a cunoscutu misiunea sa, casa ei a devenitu unu paradisu, și cei ce o în­­conjură au devenitu semid­ei dintr’o lume fără decepții. Femeia nu trebue dar se fie nici sclava gheniceriloru timpiloru vechi, nici îngâmfata castelană a evului­­mediu; misiunea ei în familie e de a fi angelul custode alu aceștia : în socie­tate, înainte mergetórea civilisațiunii, purtându într’o mână stindardul progre­sului, în ceea­laltă cununa înfrățirii po­porului. 1­. Homoriconti. (Reforma).­­3) Iona d’Arc. 4) Muma lui Stefan cel­ mar­e. 5) B. Alesandri. Atragemu atențiunea lectorilor noștri și mai cu semn a D-lor alegători asu­pra articolului de mai jos pe care’lu es­­tragemu din «Buzeul“ și constatămu cu durere ca nici la noi lucrurile nu se pe­trecu altfeliu. Mișcarea electorală se manifestă sub uă aparință din cele mai întristătore. Nu doră că ne îndoimu despre tăria principielor și a sentimentelor care ani­­meză marea majoritate a alegetoriloru. Ideia binelui, ideia salvării a pătrunsu destul de adânc in tóte animele, gratie unei dureróse încercări care a trecutu peste țară, spre a ave vre uă temere despre nestrămutata h­otărîre a poporu­lui în genere, de a pune în alegerile vi­­itóre, temelia puternică și durabilă, nouei ere inaugurată prin resturnarea re­a­gimului blestematu din noptea de 10—11 Mar­tie 1871. Nu doră că credința nó­­stră in triumful causei cei drepte, care este causa poporului, slăbește câtu de puțin, in facia manoperitoru imorale și nereale ale reacțiunei care se svârcolește in spasmuri și ciispațiuni nervóse vă­­d­endu-să că’i fuge terenulu de sub pi­ciore și că este condamnată se culegă, mai curând sau mai târziu, rodul neo­­meneselor sale maltratări, cu care a bi­­ciuitu acésta țâră atâțea ani de domnie esclusivă. Românii s’au lovitu atâtu de tare cu capul de pragul esperiențelor, în­câtu­a mai presupune că vor merge și acum cu ochii închiși și că se voru lăsa să mai fie încetați ca pănă acumu în alegerea mandatarilor săi, de lingușiri ipocrite, de promisiuni deșarte, de intrigi țesute cu dibăcie de cei­ ce stiu mai bine a trage sforile, etc. este a nu mai crede în pu­terea adevărului și a dispera de viitorul acestei țări; este ceva mai mult, a crede în reaua ursită a acestei națiuni. Ceea ce ne îngrijește ease, ceea ce face ca sintomele sub care se manifestă mișcarea electorală actuală se ne umple de întristare și de incin­etudine, este acela curent de idei nenorocite care nasc din egoismul și ambițiunile individuale, este acea dorință ne­măsurată, acea pasiune înfierbântată, cu care se aruncă in arena luptei electorale, chiar omeni care pănă eri au fost cei mai indiferenți de aceste lupte, și care se traduce in faptă prin­­tr’o pluralitate escesivă de candidaturi, prin inperecheri și destinări funeste ca­usei cei mari a țerei. Asemeni aspirațiuni, asemeni lupte de persone, ar pute trece in alte timpuri, ar pute fi scuzabile în nisce circumstanțe mai puținu grave, într’o situațiune mai limpezită și mai normală, atunci spre e­­xem­plu când țara dobândindu uă temei­nică chezășie despre stabilitatea binelui, despre consolidarea regimului onestit și patriotic pentru a cărui deplină concistă este chemată a lupta in aceste alegeri. Atunci spre exemplu când, mai puțin temători de inamicul din întru, mai pu­țin nesiguri de ț­iua de mâne, totă preo­cuparea nostră politică s’ar întorce la pacinica desvoltare a activității nóstre e­­conomice și morale, la pacinica funcțiune a mecanismului nostru parlamentara, la sincera aplicare a pactului nostru con­stituțional. Astă-ț­­ ansă, când hydra reacționară, când dușmanul comun, când distrugăto­rul libertățiloru publice, asupritorul po­porului, conspiră în întunerec, dându’și tóte forțele spre a reeși din căderea în care se află și prin urmare a reveni la putere și mai setos de ură, de mânie și de furie contra națiunei care l’a restur­­nat, asemeni ambițiuni, asemeni inpere­cheri sunt cu atâta mai imprudente, cu cât, slăbind forțele partidului naționalu, servește de minune interesele reacțiunei. Astă­z­i în fine, când numai în unire și unitate stă totă puterea și tota tăria națiunei, acei ce provocă destinarea, a­­cei ce pun individualitățile lor, egoismul lor personalu mai presusu de interesele generale, mai presusu de principie, de idei și de credințe, aceea nu sunt amici sinceri ai causei in numele căria se a­­runcă in luptă, aceea chiar de i-am pre­supune că sunt de bună credință, totuși introducând zirania, discordia și prin uz­ __FOILETON­U.___ MARIA SPANIOLA sau VICTIMA UNUI CĂLUGĂR. (Urmare), seria ce este naturală inocenței. Atunci încântă­­tórea pasere scote în abundență cadențe înveseli­­tore, salutând pe Maria ori de câte ori întră în odăița sa; și îndată ce eșta de acolo, devenia mută și tăcută. Dar de când atâte nenorociri, lovind una după alta, sfărmase fericirea unei familii atât de demne prin virtuțile sale de uă sortă mai bună... de când raritatea lucrului aruncase pe onestul muncitor, pe fidelul soțiu, pe fragedul părinte, într’uă inac­țiune de nesuferit... de când uă bolă grozavă râ­­pise vederile celei mai bune dintre mume, lăsând pe fiii săi nenorociți în lacrimile femei, era peste putință, cu totul peste putință, ca Maria se potă găsi un moment de veselie. Câte­vă­ dată, pentru a reda curagiu părinților sei, se prefăce câ-i liniștită, resemnată, veselă chiar, și-și legăna familia în speranțe ilustrii, spre a o face se sufere cu curagiu greutatea nenoro­­cirei sale; dar îndată ce se afla singură în trista sa odăiță se deda la durere, și versa lacrimi a­­mare și abundente. A fi văd­ut cine­va pe mica păseluică, nu pute se in­d­ică câ acest spectacol sfâșietor o întrista. Cu tote aceste, îndată ce zăria pe Maria, încerca ore­cari modulațiuni ca pentru a o distra, dar văd­ând-o tot cufundată în împovorătorea ei me­lancolie, canariul devenia și el mut, și, îngrebu­­lindu-se, frumosele sale pene se îmflau; în acesta stare, trist și tăcut, avea pururea ochii ațintiți a­­supra nenorocitei sale stăpâne. Unu singur mijliloc remâne Măriei pentru a u­­șura momentan nenorocirile familiei sale, dar am spus-o deja la sfîrșitul capitolului precedent, acest mițliloc era un sacrificiu imens, uă rană profundă pentru sermana sa inimă , era perderea juvaeru­­lui seu celui mai prețios... Intr’un cuvânt, Maria, pentru a potoli lumea fraților sei, pentru a scăpa via­ța părinților sei, nu pute face decât un singur lu­cru: acesta era de a’și vinde canariul! Ura in 16 Iuliu 1834, mare fii de târg. «Nu pute fi­­ și mai propice pentru a’mi vinde ușor și cu prețiu bun canariul, își ț­ica trista Ma­rie. Acest sacrificiu mé va costa multe lacrimi, dar idea că el va aduce ore­care ușurare la atâte dureri mé va mângâia. îmi aduc aminte că bietul meu tată ’mi-a spus că’l a cumpărat cu opt-d­eci de reciți la un ermaroc... Ermarocul din strada Carmeliților începe astă­z­i, anul trecut am fost împreună cu muma mea, și mulțimea ce am ved­ut acolo m’a surprins. Și printre atâta lume, pute­­re-va­se nu găsesc pe cine­va care se’mi deie chiar suma cât costă pe tatăl meu cușca și ca­nariul ?“ Aceste triste cuvinte făcută se curgă pe obra­zul seu­ită lacrimă, smulsă far’ ĭndud­ele de du­rerea de a se despărți de pre­ iubita sa pasere. Intr’adever în acea zii strade Carmeliților, una din cele mai principale și din cele mai din cen­trul Madridului și care se întinde pân’ la Puerto, del sol, se află ’mpodobită cu două șiruri de du­­ghene mici pline cu jucării de plumb și alte ni­micuri pentru copii, precum cățeluși, cai de car­ton, ghitare, viore, darabane, trompe­­, angerași de ghips și figuri de zahar. Uă împrejurare cu totul particulară caracteri­­seze acesta ermaroc, acesta’i că te bucuri acolo de uă atmosferă deliciosă. Un immer imens de ele cu busuioc, presentate amatorilor, înbălsămize ae­rul , și acastă esență aromatică, veselia și mișca­rea mulți­mei, spectacolul încântător ce presintă frumusețele Madridului, eleganța toaletelor și cele­lalte grații ale lor par a face neresistibilă atra­gerea acelei junimi sburdalnice, atât de dibace de a fermeca pe mame pentru a pute fi ascultați de fete, și care, ca un meteor fatal, lovesce adese­ori capul vr’unui barbat însurat. Bine convinsă de meritul olăritei sale, Maria lua cușca și’și îndreptă pașii spre strada Carme­­liților. Când ajunse, veselia și mișcarea ce domnia a­­colo formau un contrast straniu cu amărăciunea ce sfășia pe fiica muncitorului. Fiind­că n’avusese decât uă singură­ cugetare, se'și scape familia, acesta copilă virtuosă nu se gândise de loc a-și împodobi frumuseța, deja în­tunecată în mod simțitor prin paserea provenită din firme și din suferinți, prin învinețirea din pre­­jurul ochilor din causa veglijărilor sale continue, și prin espresiunea de tristeță a trăsăturelor sale aprope uscate. Maria, pentru tote aceste resene, nu mai a­­atrage ca mai ’nainte atențiunea junimei elegante, și din parte-i bieta feta, cufundată cu totul în cu­getările sale sfășietore, nu făcuse acesta observa­ție, care pate i-ar fi mărit întristarea. Ea se puse chiar pe una din treptele bisericei, punând dinaintea ei cușca încântătorului canariu. In acel moment beu pân’ în fund cupa durerei. Ar fi d­is cine­va ca nenorocitul seu canaraș îi cu­­nosce situațiunea. Cu tot sórele cel frumos, ca­­re-i atât de puternic de a provoca bucuria pase­rilor, acea a Mariei state mută, îngrebulită, cu penele sburlite, și aruncată într’uă tristeță asemi­­ne cu acea a junei séle companióne, pe care pare c’o rogă se n’o vândă, se n’o separe de dânsa, dacă nu vrea sti véda murind. Aceași cugetare se presinta Măriei in miililocul întunecoselor ei întristări, și era aprópe se se că­­ască de demarșa sa, când in acea neotărîre, un om se apropia de dânsa și-i d­ise: «Vind­i acest canariu? — Da, domnule, respunse Maria după ce stătu un minut la’nducelá. — Cu cușca, negreșit?... Cât? — Uite, domnule, dacă n’ași avea nevoie, nu’l ași vinde cu nici un prețiu; dar acum, dacă voiți se’mi dați cât m’a costat... ■— Și cât e ? — Opt-d­eci de reolți... — Opt-d­eci de reolți!... Dar esci nebună miti­tica mea. Abia dacă cușca face patru-d­eci, căci cât pentru canariul teu, el e în așa stare încât nu cred ca va mai sufla pân’ voi ajunge a­casă.” La aceste cuvinte, două lacrimi mari eșiră din pleapele Măriei. Cumpărătorul urma: «Baca, îți dau patru­ d­eci de reolți pentru tot, căci, canariul, când voi ajunge a­casă, va fi de­junul Minettei. ” Maria nu pute răspunde, durerea nu-i permite se mai articuleze un singur cuvânt. „Patru­z­eci de reolți, ne-am învoit ? replica ne­cunoscutul”. — Canariu-i al meu...­­lise cu hotărîre uă voce sonoră și plăcută. Și în acelaș timp un frumos cuadruplu de aur că țin pe peșterca Măriei... Ea rădica ochii... care’i fu mirarea ved­end ca cel care’i lua scumpul ca­nariu era junele blond a cărui suvenire, din causa supărărilor, o uitase aprope! — D-d­eule! striga ea, sunteți d-vostră, d-le! — Da, ingrato, eu sunt... De­ore­ce nu vrei se respund­i la iubirea mea, cel puțin voi avea de la tine ceva care-mi va ușura suferința. Și apoi dispăru. (Va urma).

Next